Ziua când a murit speranţa

  Foarte mulţi spun că speranţa moare ultima, motiv pentru care ei încă speră... Ce speră, încă nu cred că le e limpede nici lor. O să spun aici că pe 11 decembrie 2016, puţin după ora 21, speranţa şi-a dat obştescul sfârşit. Fireşte, ea trăgea să moară de mai multă vreme, dar, reanimată de dorinţa omului de mai bine, încă mai respira. Să vedem de ce, încă de mai ieri, nimic nu se mai poate spera în România.

  Povestea a început încă din 1990, dacă nu cumva cu ceva zile înainte. Lovitura de stat din decembrie 1989, oricât ar părea de paradoxal, nu democraţia a adus-o, ci o formă parşivă de neostalinism. Să rememorăm câteva momente... La televizor apare ilici, cel care îl condamna pe Ceauşescu pentru că „a întinat nobilele idealuri ale comunismului”. Ceva mai târziu, după în grabă executarea cuplului Ceauşescu, „dictatorul luminat”, cum singur s-a numit (apropo de asta, Petre Ţuţea spunea că nici Ceauşescu n-a avut neruşinarea de a recunoaşte că face dictatură), dădea aprobări pentru a se înfiinţa partide. Că este aşa e indubitabil... Şi astfel au apărut... „partidele istorice”, gândite de camarila moscovită ca fiind opoziţia de mucava, controlabilă, a partidului unic pe stil nou. Şi pentru ca toate să aibă un nume, noul partid unic s-a numit fsn. Momentul următor al piesei rusofile este cel în care ilici propune ca toate partidele să funcţioneze... în fsn, aşa-numitul „pluripartidism în interiorul fsn”. Protestele vehemente ale străzii (activă, pe atunci, când încă nu era „recuperată”) l-au făcut pe „dictatorul luminat” să facă un pas înapoi şi să-şi continue activitatea antinaţională subversiv, aşa cum învăţase el la Moscova. Nici nu era greu, atât timp cât conspiratorii erau infiltraţi în toate mediile publice. Într-un video înregistrat în ianuarie 1990, la o şedinţă de partid, alături de „tătucul” ilici apare şi o creatură pe care atunci n-o cunoştea nimeni, dar mai târziu el s-a „remarcat” prin prim-ministeriatul Alianţei DA şi „anticomunistul” alde de azi – Kuki, cum îi spunea Dan Amedeo Lăzărescu.

  Momentul următor este „solia” pe care ilici a trimis-o la Moscova în 9 februarie 1991, pentru ca Gorbaciov să stea liniştit: „Salvarea URSS, în orice caz: a nu încurca cu nimic menţinerea ei, în asta vedem noi obiectivul nostru”, glăsuia trimisul iliescian în fata consilierului preşedintelui Gorbaciov, Zagladin. Apoi a urmat „recuperarea” liderilor partidelor care puteau însemna ceva în politică şi dispariţia „naturală” a altora. Încet, pnţ-cd şi pnl s-au apropiat din ce în ce mai mult de noul psd, fost fsn. Discursul liderilor de „opoziţie” a devenit mult mai nuanţat, Vosganian, ca ministru declara că vine de la Amsterdam, când el venea, de fapt, de la Sankt Petersburg etc. Încet-încet, conceptul iliescian de „opoziţie constructivă” prindea contur şi celebra, dar de tristă amintire „avem nevoie de linişte, oameni buni”, apărută în Adevărul din Duminica Orbului, 20 mai 1990, începea să fie plimbată pe la televizor şi de către „opozanţii” brusc „civilizaţi”.

  Cum la începutul lui 1990, românii aveau „fumuri” democratice, ei au ieşit în stradă pentru a cere televiziuni libere de controlul statului. Fireşte, ilici a refuzat continuu, motivând că asta vor nişte „înfierbântaţi”. După mult timp, ca un răspuns în bătaie de joc, a apărut SOTI, prezentat ca o mare cucerire revoluţionară: primul post de televiziune privat. Privat-privat, dar era un experiment. Ulterior au apărut pe rând televiziunile private de azi, pe vremea când încă speram că ele vor fi alternativă la televiziunea publică. Apoi am aflat... Că patronul uneia este omul de încredere al lui ilici sau că patronul alteia este un fost secretar de stat iliescian şi a primit acceptul de la „stăpânire” să-şi „tragă” televizuina, deşi el era un rupt în fund sau că, nu în ultimul rând, un altul este agent al Moscovei, racolat în Cipru etc. Apoi au urmat rambursările de TVA, care au făcut din nişte televiziuni cu pierderi – televizuini profitabile.

  Un alt pas pe care rusofilii l-au făcut a fost înfiinţarea universităţilor private, una dintre ele – de către un om al Moscovei. Sistemul de învăţământ, manageriat de către miniştrii psd sau obedienţi lui, a fost încet deteriorat, până când am asistat la avalanşa de doctorate plagiate care ne-a adus o tristă celebritate în lumea civilizată. Aceeaşi soartă a avut-o şi „noul” sistem sanitar, cel care a făcut ca medicul, profesiune liberală, să devină bugetar. Pentru că sistemul să nu scape de sub control, Partidul a permis înfiinţarea de clinici private pentru clienţii săi politici din domeniu. Astfel, bugetarii deveneau un produs hibrid, cu bani de la stat, dar şi cu averi acumulate din clinicile private. Ei se constituiau în masă de manevră, capabilă să calmeze spiritele „înfierbântate” de nemulţumiri, ivite în rândul medicilor. Pentru ca parastasul să fie complet, s-au înfiinţat sindicatele fidele partidului unic, cele care au destulă forţă de manipulare, prin liderii lor, în majoritate cointeresaţi financiar sau cu funcţii politice înalte. Tăcerea se instala, încă din anii 90, dar cu asupra de măsura după 2000, în tot mai multe domenii...

  Apoi a venit ca preşedinte Traian Băsescu... El nu a respectat înţelegerea cu Partidul şi a încercat să facă tot ce a putut pentru ca ţara să meargă înainte, dar spre Vest, nu spre Estul moscovit. Poziţia sa a determinat reacţia vehementă a forţelor ce până atunci păreau a fi în opoziţie: psd şi pnl s-au aliat şi oficial, sperând să-l înlăture, fie şi ilegal, pe „nărăvaşul” preşedinte. În acea perioadă, pe când armonia domnea în proaspăta alianţă usl, un boşorog liberal pe nume Haşoti declara la televizor că „pe viitor nu vor fi decât două partide care să conteze, psd şi pnl, unul la putere şi altul în opoziţie”. Ca urmare, cele două aripi ale partidului comunist au „stricat” alianţa, fără nici un motiv vizibil... Se apropiau alegerile prezidenţiale din 2014... Deşi în teritoriu erau în continuare aliate, cele două partide au început un „balet de urşi”, cel al „opozanţilor”. Fostul „premier Grivco” din perioada luptei usl împotriva lui Băsescu, devine brusc membru pnl, vicepreşedinte de partid şi... candidat la preşedinţie. El se „opunea” primului oligofren al psd, cel pe care televizuinile îl prezentau ca pe un potenţial dictator. Era limpede că Partidul îl alesese ca preşedinte pe actualul mut de la manutanţa Cotroceniului. Ca actor, mutul e slab, a avut nevoie de timp să-şi intre în rolul de „opus al psd” şi nici acum nu-şi joacă bine rolul, pentru că psd e populat majoritar cu înapoiaţi mintal, care nu sunt în stare să vadă că absenţa protestelor lor, în faţa unor încălcări flagrante din partea actualului preş, nu fac decât să devoaleze înţelegerea dintre ei.

  Pentru că nu pot eluda acţiunile Moscovei, politrucii actuali şi proprietari de televizuini indică aberant „agentul Moscovei”, cel responsabil de toate relele: Băsescu. Nu, nu e deloc o surpriză, ci doar un punct al Direktivei lui Beria (NKVD) din 1947: „Trebuia ca reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi. Se va încerca prin toate mijioacele racolarea acelor opozanţi care se bucură de stima populaţiei băştinaşe. Dacă nu cedează, trebuie compromişi prin campanie de denigrare”. Ei îşi vor continua acţiunile, parşiv, fireşte, oferind prostimii, de-a valma, creşteri de pensii şi salarii (mai mult mimate, decât reale), reduceri de taxe şi alte „beneficii”. Proştii se vor bucura, dar ei nu ştiu că toată acestă „generozitate” nu e decât pretextul... Mai târziu, când deficitul va fi incontrolabil şi ţara ameninţată de faliment, ei, cu pensionarii în stradă scoşi tot de ei, vor veni cu ideea „salvatoare”, conturată încă de azi pe la televizuini: ca să nu oprim plata pensiilor, suntem nevoiţi să luăm bani de la... Moscova. Dar cum Putin nu are bani de dat, că abia se descurcă local, China va oferi, prin Rusia, o foarte mică parte din excedentul său de cash, aşa cum s-a întâmplat şi cu Ungaria. În felul ăsta, toată lumea comunistă va fi mulţumită: China va produce sau/şi va exporta în România, intrând astfel şi mai mult pe piaţa europeană, Rusia se va asigura de controlul politic atât de aşteptat, iar rusofilii români – vor binemerita de la patria sovietică. Şi românii? Românii vor continua să se uite la televizor, chiar dacă în loc de „la revedere” vor auzi „da svidanie”.

Read More

Docomentul!

Un subiect larg ne-discutat în presa românească este documentul înmânat de către Preşedinte liderilor europeni. Ştirile referitoare la concluziile întâlnirii la care a participat şi Traian Băsescu n-au inundat mass media, deşi ele sunt extrem de importante pentru România; ce-i drept, pentru comunişti sunt mortale, aşa că e mai bine să le eludăm...

Ceea ce a intrigat o ţară întreagă a fost „docomentul” pe care Base l-a adus la cunoştinţă lui Barosso, Merkel, Hollande etc. Iese el şi povesteşte cum a calculat că acest lucru să se petreacă la fotografia de grup, lăsând să se-nţeleagă că e ceva de maximă importanţă pentru ţara, dar presa aproape că n-a observat faptul; a trecut uşor şi duios peste eveniment. Vreo doi neica-nimeni au comentat cum că era o foaie goală, un bluf al „dictatorului” şi gata... Aşadar, presa „roşie” şi cea interesată de contractele de publicitate cu orice preţ au abandonat subiectul. Nici un Turturica n-a comentat, nici un Tăpălaga n-a făcut vreo analiză „competenta”, nici un Cristoiu nu şi-a dat cu părerea despre conţinutul hârtiei. Fireşte, dacă avem chef să facem scenarii felixiene putem să ne gândim că Base a blufat şi, de fapt el le-a cerut un autograf preşedinţilor europeni. Realitatea însă pare a fi cu totul alta şi nu pare a fi deloc lipsită de importantă.

Ştim sigur că Traian Băsescu a făcut, face şi o să facă tot ce trebuie pentru că România să rămână în rândul ţărilor europene şi va insista pentru că romanii să meargă înainte, pe drumul pe care cu întârziere au pornit; puteau pleca spre Europa în 1990, dar piază-rea a României, ilici – s-a opus prin mineriade. Acum suntem în rândul lumii civilizate, iar Preşedintele Băsescu nu va permite unor derbedei fioroşi, unor ciomăgari de duzină să întoarcă ţară din calea pe care ea a pornit. Desigur, hârtia Preşedintelui nu e deloc lipsită de importantă, nu e doar o bucată oarecare de hârtie. Din experienţa de până acum, Base nu a mai apelat niciodată la o formulă asemănătoare. Tot ceea ce era pe agenda discuţiilor le-a abordat în întâlnirile avute şi nu avea nevoie să dea vreo hârtie cuiva ulterior. De această dată, iată că a procedat diferit... Oricine se poate întreba dacă „docomentul” are sau nu legătură cu agenda întâlnirilor. Ei bine, nu; dacă ar fi avut, hârtia ar fi fost împrăştiată într-un cadru potrivit. Ieşind în presă, Base a spus doar ca hârtia este de mare importanţă pentru ţară. Apoi, fiecare a înţeles ce a putut; sau ce i s-a permis de către trust.

Nu, nu ştiu ce fel de informaţii conţinea „docomentul”, dar sigur e că nu avea legătură cu nici un subiect aflat pe agenda discuţiilor, ci era/este ceva care explica preşedinţilor de state europene o situaţie care, în mod cert îi interesează. Nimeni nu s-ar fi expus să dea unor lideri europeni o hârtie lipsită de valoare pentru ei; cu atât mai puţin prudentul Traian Băsescu. Putem specula mult pe marginea conţinutului, dar adevărul este la Preşedinte. Curând, cred eu, conţinutul va fi cunoscut nouă şi chiar Base îl va devoala. Până atunci, conţinutul său provoacă frisoane în multi-scindata usl. Ştiu ei de ce...

Read More

Scrisoare deschisă primului plagiator al ţării

Victore, află despre mine că sunt bine, sănătos, ceea ce-ţi doresc şi ţie. Îţi scriu acum, deşi fără plăcere, în speranţa că ai înţeles în ce te-ai băgat. Ştiu, e uşor să scrii când alţii plagiază pentru tine (ştiu, tu n-ai nici o vină... Băsescu...), dar şi să citeşti e greu? Ţi-am scris demult, acum trei luni... Îţi spuneam atunci că Băse îţi va rupe capul, îţi aminteşti? N-ai citit? E şpaga ta... Scuze, ştiu că nu trebuia să spun asta, că nu se vorbeşte despre frânghie acasă la spânzurat, scuze!! Dar să revin... Te sfătuiam atunci să nu accepţi postul de premier, dacă vrei să-ţi fie bine şi să fii şef la banda partid. Îţi mai spuneam să-l asculţi pe bătrânul sovietic, că ştie el ce zice şi a mirosit pericolul. Dar tu nu... Te-ai grăbit că băiatul mare la măritat, dacă înţelegi ce vreau să zic. N-am uitat atunci să-ţi zic şi de miliardele din „visterie”, că nu-s acolo sau dacă sunt n-o să le poţi folosi aşa cum vrei şi-o să rămâi ca un papagal cu promisiunile de gât. Am avut dreptate, mă? Am avut...

Te-am avertizat atunci că una e opoziţia în „protest parlamentar” şi alta e guvernarea, dar n-ai vrut să asculţi. Te-ai trezit ca fraierul la Palatul Victoria şi nu ştii ce măsuri economice să iei. Aşadar, dacă tot era vorba despre economie, ţi s-a părut de o şmecherie incredibilă să începi cu economia de carburant pentru maşina ta de serviciu, aşa că ţi-ai şi tras un Merţan ecologic. Mare lovitură ai dat atunci ălora care n-au avut idei aşa geniale şi au muncit că proştii să echilibreze economia. Ce-i al tău e pus deoparte, Victore, se cunoaşte că eşti copylot, pardon, copilot, aşa că te-ai mişcat repede: din câteva trăsături de condei ai şi „rezolvat” Hidroelectrica... Proştii dinaintea ta s-au chinuit că boii ani de zile să scoată uzina la vânzare, să vândă profitabil şi alte prostii de-astea. Frumoasă mişcare ai făcut, zău! Cât ai zice „peşte” (nu, nu e un apropo la Bănicioiu; aşa se zice în popor) ai şi băgat în faliment o firmă ce producea miliarde de euro pe an. Sublimă şi explicaţia ta: „din cauza secetei, Hidroelectrica e în insolvenţa”! Genială, zău, pe bune! Acum mai trebuie s-o rupi în bucăţi şi s-o „vinzi” cui „trebuie” la preţuri de ICA. Nu te lua după „duşmanii poporului” care zic că asta înseamnă scăderea cu 30% a economiei; sunt doar invidioşi că tu ai putut să faci ceea ce ei nici nu se gândiseră. Şi uite că ai mai marcat un punct acasă...

Pe partea de politică, însă... să nu te superi, dar ai fost fazan. Prea te-ai repezit la dictatură, zău aşa! Ordonanţe peste ordonanţe, ca şi când ţara era sat fără câini. Ai greşit-o şi cu minciunile... Ai schimbat brusc prefecţii; asta era pe undeva normal. Dar să mai şi spui că iei banii de la primarii PDL pe motiv că MRU a dat fonduri doar celor de la PDL, asta chiar a fost o minciună proastă. Cred că erai la fotbal în curtea şcolii, că tot erai în plin „boicot” parlamentar, că altfel vedeai/citeai că banii ăia s-au repartizat majoritar primăriilor voastre; de-aia nici nu prea ai avut ce să iei înapoi. Dar nu-i nimic, tot ai făcut o treabă, măcar ai reuşit să-i faci pe pedelisti să treacă la tine în cartel partid. După asta, chiar ai început cu nefăcutele. Şi dacă nu ţi-aş fi zis... Te-ai apucat să implementezi „cursul de guvernare” al doctorului Che Guevara... Ai uitat că ăla guverna cu pistolul şi tu încă nu aveai aşa ceva? De ce n-ai aşteptat tu să câştigi alegerile locale (astea le-ai câştigat deocamdată, dar să vedem cum vor arăta consiliile judeţene după alegerile din toamnă...), să te pregăteşti inteligent şi cu răbdare, să mai dai câte o ordonanţă din an în paşte, aşa de „control” şi să-ţi pregăteşti terenul pentru generale? Pe urmă puteai să zburzi pe câmpiile patriei cum te ducea capul, că n-avea cine să-ţi stea împotrivă. Năstase? Eeee, da! Asta chiar că te-a lovit urât de tot, dar şi tu prea le-ai vrut pe toate odată! Ştiam eu ce spuneam când îţi scriam să nu accepţi postul de premier... Tu ai vrut „şi cu dansa-ntrânsul şi cu sufletul în Rai” şi uite că ai făcut praf totul... În mod clar, Dragnea te va vinde, MăzăRica va trage încă o beţie şi-şi va aduce aminte că nu-i place „cârpa kaghebista”, guzganul rozaliu se va uita după vrăbii, iar tu o să rămâi să pui fundul la bătaie, pardon de expresie, începând de luni, 30 iulie – singur-singăurel.

Cu plagiatul ai fost mortal, decisiv, de comă! Am râs de-am murit când am auzit cum spui tu zâmbind ştrengăreşte (îţi vine bine, să ştii, te întinereşte!) că atunci când ţi-ai dat doctoratul nu se legiferaseră ghilimelele! Dar recunosc, o asemenea găselniţa nu se aştepta nimeni să foloseşti! Ai fost total şi aşa au scris şi ziarele despre tine; nu, nu alea din ţară, vândute lui Băsescu, ci alea mari din toată lumea. Recunosc că ai devenit repede o persoană foarte cunoscută, ceea ce nu e aşa de simplu pentru un băiat sărac din Blocul Roşu de pe Calea Grivitei, dar mă aşteptam să te faci cunoscut cu altele... Între noi, aşa, unde i-ai găsit pe toţi ăia de la Educaţie? I-ai pus în funcţie la mişto sau te-a învăţat cineva pus de Băsescu? Că aşa de pafaristi, greu puteai găsi şi toţi la Educaţie! Comisiile alea era musai să le desfiinţezi? A fost oricum degeaba, iar acum şi copiii de grădiniţă au învăţat ce e ăla plagiat, iar elevii de liceu cer dreptul de a plagia şi ei un pic la bac. Rămân la părerea mea că nu trebuia să te angajezi că demisionezi dacă se dovedeşte că ai plagiat; uite că acum nimeni nu te mai poate scoate cu gâtul din fecalele în care ai intrat; şi pierzi şi titlul...

Tu nu ştiai, Victore, că pentru suspendarea lui Base trebuie să ai „ouă”? E elementar, dragul meu Wiktor, nu ţi-a spus Ady? Tu ouă n-ai avut, nici nenumărate, nici mai numărate, dar te-ai băgat în seamă că vrei la Brucsel în locul Preşedintelui. Şi-atunci ţi-am zis: nu te duce la Brucsel, că e ţeapă! Ai ascultat? Nu. Şi dus ai fost... Proastă impresie ai făcut acolo când ai spus că erai şi tu în trecere pe la Brucsel şi numai bine, ce potriveală!, Preşedintele te-a sunat să te-ntrebe dacă nu poţi tu să-i ţii locul. Credeai că aia nu află că ai făcut tot ce-ai putut pentru ca Preşedintele să fie împiedicat să meargă la Consiliul European? Te-am sfătuit să laşi suspendarea până după alegerile generale, dar te-ai înhăitat cu adormitul ăla de Crin şi te-a învăţat la prostii. El i-a făcut pe plac lu’ nen-tu felix, dar acum tu o să plăteşti eşecul, nu el. Mă întreb ce-a fost în capul tău? Nu l-ai văzut că e golan? Nu ţi-am zis eu să nu te bagi cu derbedeii că ajungi rău? Uite că acum eşti chiar în situaţia de care eu am vrut să te feresc. Şi iar n-ai ascultat... Ajungi şi la referendum... Ai fost pe dinafară când ai mânărit legea referendumului cu o ordonanţă. Te-ai bazat că scoţi oamenii la muncă (votat) şi că o să obţii o majoritate zdrobitoare; te-ai luat după Hrebe, pe pariu! Nu ţi-au zis, cum nici lui Geoana nu i-au spus, care e realitatea electorală şi te-ai dezlănţuit. Acum constaţi şi singur că noi vom boicota referendumul, iar oamenii voştri cred că vor sta acasă de ruşine să nu-i arate lumea cu degetul că fiind „martorii lui Ponta”. Ştim amândoi că referendumul e „trântit” şi că nu va putea fi validat. Cu puţin noroc, o să ai o prezenţă de 30%, ceea ce te ajută ca pe mort lumânarea.

Când ţi-am zis să nu accepţi postul de premier, îmi amintesc că ţi-am zis şi că altfel banda partidul tău va ajunge la nişte procente derizorii; nu m-ai crezut şi ia uită-te acum la sondaje...! Ştiu, te gândeşti să mergi până la capăt ca Fidel şi Che Guevara, dar să-ţi scoţi din cap prostia asta. Ai încercat marea cu degetul când ai spus că e ilegală boicotarea alegerilor, dar în afară de hohote n-ai obţinut nimic. Susţinerea populară cu care te lăudai a ajuns ca fularul Burberry vara: flască. Ştiu, te gândeşti şi tu să demisionezi după oficializarea eşecului; nici nu prea ai încotro... Ai coborât clica partidul sub nivelul de la alegerile generale din 2008, bani nu sunt şi nici „imperialiştii” de la FMI nu se-nghesuie să-ţi dea credite. Tot acum trei luni îţi atrăgeam atenţia că dacă n-o să ai grijă, susţinătorii tăi îţi vor rupe capul când va trebui să plăteşti salarii bugetare şi pensii militare (re)făcute nesimţite, în condiţiile în care bugetul n-are un sfanţ. Ţi-am zis să nu te destrăbălezi cu scutirile de TVA şi tu, tocmai asta ai făcut. Na, acum strânge taxe şi impozite din faţa gării! Dar a fost super ideea aia cu TVA de 9% şi alte facilităţi; guvernul care va veni după tine va avea de ce să-ţi „mulţumească” şi să te „pomenească”...

O să închei cu un sfat pe care sper să-l urmezi, dacă vrei ca după alegerile din toamnă să mai existe un partid SD (psd) în Parlamentul României. Aştepţi cuminte (nu „cu minte”) să se încheie celebritatea de referendum, nu te mai lua după derbedeul de Crin, că vorbeşte prostii la beţie şi nici după nen-tu felix, că e toxic. După ce va trece iureşul de hohote de râs în nasul tău, apucă un stilou/pix/creion şi dă-ţi demisia. O să spui ceva gen „demisie de onoare” şi gata, termini cu penibila aventură politică. Vezi, să nu te iei după tata-popa, ca şi ăla e cutră. Sub nici o formă să nu mai provoci scandaluri cu ilegalităţi şi alte chestii neconstituţionale, că altfel chiar va fi vai de fundul tău (scuze, e fără apropo...). Să nu zici că nu ţi-am spus! Şefia la voi acolo nu-i nevoie s-o predai, că ţi-o ia nea nelu (fost cotrocelu’) şi nici c-o mai pupi vreodată. Să nu uit! Şi apucă-te şi tu de ceva serios, o meserie, ceva, că tare greu e în viaţă fără o ocupaţie clară. Şi acum, ca să te mai destinzi, pune şi tu şi ascultă şlagărul sezonului: „Vara nu votez, ci boicotez”! S-auzim numai de bine, Victore!

Read More

Plagiatorul a plagiat, dar n-a copiat(?)

Comisia de etică şi neplagiat constituită de premier pentru a stabili că plagiatul ordinar pe care l-a comis nu există este compusă din profesori şi/sau practicieni de drept. Cât de specialist în ale legilor trebuie să fie cineva pentru a înţelege că fără citare şi fără menţionarea sursei – scrierea e plagiat? Plagiatul este ca atare şi atunci când un dottore întocmeşte o lucrare de dottorat în domeniul juridic, dar şi atunci când subiectul aparţine altor domenii (chimie, fizică, literatură, istorie etc.). Comisia lui Ponta, aşa alcătuită din jurişti cum e, poate la fel de bine să stabilească plagiatul în oricare alt domeniu de activitate pentru simplul motiv că s-a decis de nişte secole că orice citare pe care un autor o omite, atribuindu-şi textele altora înseamnă plagiat. Plagiatul n-are nici o treabă cu legea din 2003, cu vreo lege anterioară sau cu vreuna pe care azi, „democratic” Parlamentul Ruşinii Naţionale o poate da. Regulile pe care un scriitor de texte din orice domeniu ar fi el sunt, spuneam, vechi de sute de ani. La fel proceda şi ilustrul Dimitrie Cantemir în operele sale excepţionale, la fel şi B.P. Haşdeu în lucrările impresionante pe care ni le-a lăsat şi tot aşa Eminescu în formidabilă să operă. De la 1700 (cel puţin) regula bibliografiei, dar şi citarea cu ghilimele sau cu evidenţierea sursei sunt norme de redactare pe care doar plagiatorii le-au încălcat. Nimeni n-a dat vreo lege care să reglementeze plagiatul, să-l definească sau să-l certifice şi nici nu era cazul s-o facă.

Marele nostru Haşdeu în „Etymologicum Magnum Romaniae” plasează bibliografia utilizată la fundamentarea teoriilor sale pe fiecare capitol în parte, după titlu, ceea ce nu-l opreşte să citeze fiecare text, cu ghilimele. Menţionarea bibliografiei nu ţine loc de citare. Cum ar fi putut să facă altfel marele nostru lingvist şi istoric?! Citându-l pe Herodot, bunăoară, fără ghilimele s-ar fi expus riscului de a-şi fi atribuit texte de-ale sale, ceea ce lumea academică n-ar fi permis nici în sec.XIX. La fel procedase anterior şi Dimitrie Cantemir, atât în operele sale scrise în ţară, cât şi în cele elaborate la Moscova după ce acesta a fost nevoit să părăsească tronul Moldovei. Marii noştri oameni de cultură, că au scris articole în ziare sau lucrări ştiinţifice de mare valoare, toţi au respectat aceste reguli ce fac distincţia dintre opera cu valoare şi plagiatul ordinar, indiferent în ce domeniu al culturii se întâmplă asta.

Penibilul de a fi constituit o asemenea comisie este maxim. O lume întreagă, din SUA şi Canada şi până în Tanzania, trecând prin toate ţările europene şi Japonia are certitudinea că dottore Ponta este un impostor, un hoţ intelectual care şi-a atribuit titluri fără nici o bază ştiinţifică. Hoţul nemasterat (cum a putut susţine o lucrare de doctorat, fie ea şi plagiată, fără a fi urmat anterior un curs de master de doi sau trei ani, e un alt subiect care îl îngroapă pe infractor şi mai adânc în Codul Penal) a plagiat fără ruşine din autori români sau străini şi din publicaţii româneşti, iar pentru asta nu e nevoie de avocaţi sau de profesori de drept pentru a stabili ceea ce e limpede că lumina zilei. Aceasta comisie îşi avea rostul în componenţa sa actuală dacă ar fi contestat cineva fondul lucrării sale juridice, dar pentru formă, cea care stabileşte dacă avem în faţă un plagiat sau nu, pregătirea juridică a membrilor ei este complet inutilă; la fel de bine puteau să fie lingvişti, fizicieni sau chimişti, pentru că plagiatul este supus aceloraşi reguli, aşa cum arătăm, dintotdeauna. Nicăieri în lume nu a existat o comisie numită politic, care să stabilească fără echivoc că soarele răsare... noaptea, iar membri de azi ai „Comisiei Ponta” pot ori să declare că au în faţă un plagiat copy-paste, ori să se acopere de ruşinea de a fi declarat că Plagiattore... nu a plagiat. În faţa lumii academice internaţionale, faptele comise de Ponta sunt imprescriptibile şi nu pot fi influenţate de decizia unei comisii creată ad-hoc pentru a-i spala imaginea plagiatorului, însă ei, cei desemnaţi politic să dea un verdict pot foarte bine să-i urmeze din punct de vedere academic premierului, dacă vor alege să se compromită declarând ca validă o teză de doctorat plagiată (fie ea şi parţial). Dacă măcar concluziile lucrării lui Ponta ar fi fost originale, atunci un tip iscusit ar fi putut introduce dubiul, iar plagiatul şi-ar mai fi pierdut din evidenţă. Vina n-ar fi fost mai mică, dar exista măcar un element de care apărătorii săi s-ar fi putut agăţa ; aşa cum stau lucrurile, orice încercare de a-l scoate cinstit pe cel care a furat este de un comic penibil, şcolăresc.

Read More

Trilema lui Corlăţean

Goya _ De que mal morira

Dacă în mod normal omul are dileme, iată, Corlăţean are trileme. Nu ştie în momentul ăsta dacă justiţia să fie independentă, judecătorii care l-au condamnat pe banditul Năstase să fie sau nu judecaţi sau ce trebuie să facă pentru a arăta Europei care a decis că în România a avut loc o lovitură de stat, că la noi democraţia e la ea acasă. Alături de senil-pafaristul Marga, Corlăţean este un exemplu viu de spasme „telectuale”, de schimonosiri cumplite ale unor creiere deloc solicitate. Ei ştiu prea bine că UE n-are nevoie de nici o informare de la presa română, de la vreun partid politic sau de la vreo persoană, fie ea şi bine plasată politic pentru a avea o imagine completă şi reală a situaţiei politice din România de azi. Propriile lor acţiuni sunt atât de clare încât orice încercare de a le interpreta va fi sortită eşecului.

În maniera parşivă a turnătorului felix, cel care îşi declară tot sprijinul pentru o Justiţie independenta după ce declarase că până când aceasta nu le va fi subordonată, ei nu pot considera că au luat puterea, alde Corlăţean, Marga şi Ponta se chinuie să transmită mesaje hilare către foarte supărata Europa. Ei vor să desfiinţeze „campania mincinoasă” dusă nu se ştie de cine „împotriva României”. De fapt, o campanie mincinoasă, grobian de mincinoasă este propria lor politică de partid, devenită politică de stat, iar „campania” nu e dusă împotriva României, ci împotriva unui cartel mafiot care şi-a subordonat toate instituţiile statului şi care calcă în picioare tot ce înseamnă lege şi Constituţie. Treaba la care s-au angajat este nu foarte grea, ci este o misiune imposibilă. Cum să dovedeşti tu că democraţia, legea şi justiţia sunt la locul lor şi-şi văd de treabă, când tu ai în spate un morman de grave ilegalităţi, încălcări declarate şi recunoscute ale deciziilor Curţii Constituţionale şi multe alte fapte penale îndreptate împotriva Justiţiei (ameninţarea cu moartea a judecătoarei de la CCR), a democraţiei (lista e lungă) şi a statului de drept?!

Plagiatorul nemasterat Ponta anunţă cu emfază că până la referendum nu va mai avea vizite oficiale prin capitalele europene; desigur, ca turist e liber să meargă unde vrea el, dar în calitate oficială n-are cum nici înainte şi nici după 29 iulie pentru simplul motiv că nimeni, dar nimeni nu doreşte să se afişeze cu un asemenea individ. Nu uită totuşi să spună că va merge în vizită oficială la Chişinău, deoarece „avem (nu ştim cine sunt cei care au...) proiecte comune”. Conţinutul acestor „proiecte” rămâne încă secret, dar mă gândesc că ele există doar în imaginaţia maladivă a pesonajului, pentru că până azi el n-a avut timpul necesar să se ocupe nici de economia naţională, dar să mai elaboreze proiecte cu Chişinăul. La prima vedere, vizita este destinată întâlnirii cu Vlad Filat, cel care şi-a manifestat îngrijorarea faţă de evenimentele de la Bucureşti, dar eu aş fi mai atent la intâlnirile neoficiale pe care Ponta le va avea cu comuniştii moldoveni sau chiar cu trimişii guvernului de la Moscova. Este limpede că vizita asta putea fi amânată până după referendum, dar se pare că stăpânii lui Ponta nu mai vor să rişte, abandonând în acest caz locurile obişnuite de întâlnire, „Taverna Sârbului” sau „Jariştea”. Posibil ca după această vizită să asistăm la diverse schimbări de discurs sau chiar la măsuri care vor revolta populaţia, dar care vor fi altfel prezentate, după de-acum binecunoscutul model practicat de secăturile trădătoare. Una peste alta, Ponta îşi va primi însărcinările Moscovei la Chişinău; sau poate că nu şi e aşa doar în imaginaţia mea...

Corlăţean cere „democratic” să fie judecaţi judecătorii care şi-au permis să-l condamne pe infractorul Năstase; probabil de către un „tribunal al poporului” care îi va găsi vinovaţi, apoi ei fiind trimişi la Canalul Dunăre-Bucureşti, la tăiat de stuf în Deltă sau doar încarceraţi la Aiud, Sighet sau Piteşti (aici, pentru „reeducare”). Asta este probabil cea mai bună dovadă pe care lacatuşul-mecanic cu diplomă de dottore vrea s-o furnizeze Europei „dezinformate” cum că la noi Justiţia e liberă de orice constrângeri. Trilema lui Corlatean mai spune că totuşi trebuie să comită ceva, orice, doar să liniştească „monstrul” de la Rahova, previzibil dispus a „scuipa” flăcările denunţurilor. Ceea ce nu ştie el este ca un prost nu poate repara ceva, ci poate doar să distrugă până la ireparabil totul. Finalul trilemei ca teză de dottorat seamănă cu găina alergată de cocoş: „dacă îl las să mă prindă, zice că-s curvă; dacă nu-l las – zice că-s proastă; mai bine mă împiedic”... Conform ei, maladivii de la guvernare iubesc ideile „revoutionare” ale loviturii de stat pe care tocmai au dat-o, dar ar vrea ca ea să arate ca un proces firesc şi democratic, iar Europa să asiste aplaudând haiducia lor.

Să ieşim în stradă şi să le spunem secăturilor că nu doar Europa nu-i vrea pe noii naţional-socialişti, ci şi România îi vrea jos din structurile statului de drept pe care ei îl violează cotidian de două luni încoace. Am convingerea că referendumul din 29 iulie (nu 28-29 iulie cum vor ei în speranţa că îşi vor legitima lovitura de stat) va arăta că românii au înţeles foarte bine câtă încredere merită indivizii şi vor vota împotriva demiterii Preşedintelui. Apropo de asta, după penibilul „act de acuzare” chinuit formulat de usl, declaraţiile publice ale puciştilor vorbesc despre tot felul de motive pentru care Traian Băsescu ar trebui demis, dar unul singur nu spune că asta trebuie să se întâmple pentru că acesta ar fi „încălcat grav Constituţia”; nu sunt în stare să reţină nici măcar unul din „capetele de acuzare” formulate de „acuzatorii publici” stalinişti în faţa „Tribunalului Poporului”.

"Flacăra democraţiei" va triumfa!

Read More

Delirul premierului plagiator - Finalul

Am avut dubii, ce-i drept puţine, în ceea ce priveşte sănătatea mintală a premierului roman. Acum pot să spun cu mâna pe inimă că orice dubiu, fie el cât de mic a fost risipit de discursul isterico-mincinos al individului. Din ce am putut observa, nu mereu a fost aşa... Când a fost ales ca preşedinte al bandei, plagiatorul nu era deloc atât de isteric şi nici nu se anunţă o asemenea tranformare. La un moment dat, manifestările sale au căpătat accente patologice, de multe ori frizând paranoia. De ce oare? Să fie doar o evoluţie a maladiei sau se mai ascunde ceva în spatele violenţei care-i marchează tot mai mult discursurile? Să încerc să dau un răspuns întrebării...

Discursul de azi al încă premierului a fost de o violenţă cum nu ştiu să mai fi existat de la Mussolini şi Hitler încoace. Presărat cu accente naţional-socialiste (nu naţionaliste, comuniştii fiind incapabili de naţionalism), discursul lui cred că a şocat întreaga populaţie cu mintea zdravănă. Limbajul bulevardier al individului a fost lăsat liber, semn că supărarea e maximă. În esenţă, ne-a spus că se micţioneaza plenar pe cerinţele Comisiei Europene şi pe tot ceea ce înseamnă oficialităţi europene. Dictatorul de la Bucureşti, cum probabil se visează el, a coborât sub orice limită inferioară a discursului politic, fără a uita să-l „condimenteze” cu vulgarităţile obişnuite pegrei din zona Calea Griviţa, Blocul Roşu. Indubitabil, un asemenea specimen nu are ce cauta în politica românească, aşa cum nici în alte ţări, fie ele şi bananiere nu există un exemplu analog. În acest moment, Ponta este un unicat mondial atât prin limbajul grosolan ce sfidează diplomaţia atât de necesară unui prim ministru, cât şi prin poziţia pe care şi-a ales-o în raport cu UE. Este primul şi ultimul politician (deşi numai politician nu e) care îşi permite luxul de a minţi un continent întreg şi de a sfida propriile angajamente luate la Bruxelles în faţa oficialilor europeni.

Bomboana pe coliva naţional-socialista a reprezentat-o aproape mărturisirea că Preşedintelui i se pregăteşte un dosar politic ce va marca deschiderea „sezonului” de „vânătoare de vrăjitoare” politice, în de-acum bine cunoscutul stil al anilor `50. Desigur, dacă există un singur motiv pentru deschiderea unui dosar penal acum era momentul dezvaluirilor, nu după referendum, aşa cum declară „deranjatul”; varianta negocierii cu Blejnar care ar putea să scape acuzându-l pe Preşedinte nu poate fi ignorată. Rămâne de neînţeles violenţa cu care plagiatorul îl acuză pe Băse că le-ar asculta telefoanele (cu serviciile secrete în mâna psd, respectiv pnl?) şi că le-ar fi scormonit trecutul „de dinainte de 1989”. Aici atinge un punct interesant: ce are de ascuns din acea perioadă fascistul Antenescu? Dar Ponta? La primul nu m-aş hazarda să presupun, dar gura lumii vorbeşte şi nu doar despre trecutul său de turnător la Securitate, ci de altele, chiar penale. Şi Ponta? Să aibă vreo legătură acel trecut cu episodul întoarcerii intempestive acasă a Nadiei Pandrea (acţiunea se petrecea la Paris) care nu ştim ce a văzut intrând în casă (sau poate ştim...), dar sigur e că l-a dat imediat afară?! Nu, d-na Pandrea nu l-a lăsat pe stradă, ci a vorbit cu o prietenă să-l găzduiască până când avea să plece înapoi de unde a venit. Nu, secretul e mult mai groaznic... Este clar că acuzele aruncate Preşedintelui sunt doar invenţii ieşite din mintea sa bolnavă şi insuficient solicitată, altfel ar fi realizat că introduce o temă nouă, până acum doar indusă: Băsescu trebuie demis cu orice preţ! Ca şi la suspendare, motivele nu contează. Acum... n-am înţeles: Băsescu trebuie demis pentru că e „dictator”, pentru că Plagiatorul şi Somnorilă se simt căutaţi la dosare sau este obligatoriu ca asta să se-ntâmple pentru că aşa le-a trasat sarcina „Stăpânul Dosarelor”?

Ajungând la acest punct, începem să vedem care este adevărata problemă pentru care Preşedintele „trebuie” demis... Dacă pornim de la ideea că trecutul celor doi nu e deloc lipsit de pete, poate chiar roşii, întrezărim că este vorba despre un şantaj, doar că nu Preşedintele este şantajistul. La Brucsel fiind, Ponta a acceptat condiţiile europenilor, condiţii absolut normale pentru orice stat de drept. În mod normal, o guvernare responsabilă ar fi aplicat toate acele 11 puncte fără ca nimeni s-o ceară, deoarece aşa se petrec lucrurile într-un stat de drept. Le-a acceptat, spuneam, dar asta era acolo, la Bruxelles... Întors în ţară, varanul şi-a luat sluga la refec şi a fost, mai mult ca sigur, la un pas de a-i rupe capul inconştientului din cauza căruia acum nu mai poate fi demis Preşedintele. Decizia stăpânului a fost seacă: „ori Băsescu e demis, ori tu ai încurcat-o definitiv”, pare să fi pus problema felix turnatorul. „Problema” cu care varanul îl are la mâna pe prostovanul cu breton pare a fi extrem de gravă, dacă poate dezlănţui un asemnea limbaj ce sfidează legi, normalitate şi chiar sănătatea mintală.

Colegul său de fărădelegi la adresa statului, Interimaru’, a avut şi el un discurs ce-l consacra în pletora de dictatori mai mari sau mai mici, începând cu Hitler şi Mussolini şi terminând cu Bokassa şi Mobutu. Şi la el se poate observa excitarea coardei pseudo-nationaliste, aia cu limbă de lemn a lui Ceauşescu, deasemenea o anumită violenţa de limbaj, semn că stăpânul deja nu mai are glume în program, iar indivizii sunt disperaţi. Cei doi stau acum între o Comunitate Europeană pe care dacă o sfidează până la capăt, aceasta va tăia orice bănuţ pentru România, împingând ţara în foamete - şi dosarele varanului în spatele cărora se profilează gratiile puşcăriei. Aş avea un sfat care nu vine de la mine (sau nu întâi de la mine), ci vine chiar de la Preşedinte: „băi băieţi, referendumul îl voi câştiga, dar tare mi-e că apoi legea îşi va spune cuvântul, pentru că destul aţi distrus ţara asta atât de greu ridicată de romani din mâlul în care tot voi aţi ţinut-o atâţia ani”.

Ponta, îţi zic atât: vorbeşte cu nevastă-ta, mărturiseşte-i ce ai pe suflet, iar luni ieşi în fata naţiunii şi recunoaşte-ţi păcatul; doar aşa vei deveni în sfârşit bărbat. Vei face puşcărie, desigur, dar în 3-4 ani eşti iar „afară”. Dacă însă te vei crampona şi te laşi şantajat de dosarele lui felix, tare mi-e teamă că vei executa 15 ani bătuţi pe muchie pentru faptele comise (doar cele de până acum) în încercarea de a da această lovitură de stat aproape eşuată. Nu uita: pentru păcatele tale trecute românii te vor ierta dacă vei avea curajul să-ţi asumi vinovăţia, dar pentru păcatul capital de a trimite un popor întreg cu 20 de ani în urma – nu. Şi nu uita: Băsescu e un om milos şi va aprecia gestul tău bărbătesc; cu o condiţie: el să existe.

Read More

Dreptul de a vota al romanilor din diaspora

Un oarecare Cătălin Ivan (europarlamentar, cică...) îşi dă cu părerea despre unul dintre drepturile fundamentale pe care ar trebui sau n-ar trebui să-l aibă românii din diaspora. Cu „delegaţie” de la stăpânii cartelului, Ivan se trezeşte spunând: „Eu ştiu situaţia romanilor din afară şi consider că o astfel de dezbatere ar fi foarte utilă. Nu consider că ar fi o îngrădire a dreptului de vot al cetăţenilor romani de afară, cât timp spun şi îşi asumă că nu mai sunt interesaţi de situaţia din România şi că nu se vor mai întoarce niciodată în România. Sunt familii de romani în care copiii nu mai ştiu limba romană şi nici nu sunt încurajaţi să o înveţe pentru că părinţii au luat dezicia să nu se mai întoarcă niciodată în ţară”. Nu, aceste idioţenii nu-i aparţin, el doar le da drumul în public; acelaşi discurs, dar exact acelaşi îl avea şi banditul Năstase pe vremea când încă nu fusese trimis la puşcărie pentru (deocamdată) 2 ani. Cum comuniştii n-au idei proprii, ci doar le plagiază (de aici şi deformaţia lui Ponta) pe ale şefilor, am avut ocazia să mai ascult inepţiile şi la alţi derbedei neo-bolsevici. Intervievat de ziare.com, sluga infractorului Năstase a recunoscut că nu are idee să existe în Europa vreo tară ai cărei cetăţeni să fie condiţionaţi de maniera dorită de Somnorile, Plagiatore & co.

Ca să înveţe şi europarlamentarul comunist, dreptul de a vota şi dreptul de a fi votat sunt înscrise în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului şi nu pot fi condiţionate şi nici limitate în vreun fel. Ceea ce încearcă în aceste zile autorii loviturii de stat de tip nazist nu este decât o tentativă de intimidare a românilor din străinătate. În mod cert vor da o ordonanţă de urgenţă care să-i împiedice cât se poate de mult pe românii din diaspora să participe la referendumul din 29 iulie. Acum prezintă doar o „posibilitate” care să facă să treacă neobservată limitarea ulterioară a dreptului de a vota. Foarte probabil vor decreta că toţi cetăţenii romani din afara ţării pot vota, dar numai la ambasadă. Prin comparaţie cu actuala „propunere”, aceasta ar părea un pas înapoi din partea lor. Dar nu este deloc aşa. În ţările unde ambasada se afla la sute sau mii de kilometri, lipsa unei urne mobile se va vedea la vot, romanii nefiind dispuşi să meargă atâta drum doar pentru a-şi exercita dreptul de vot.

Dar avem ac de cojocul lor şi aşa... Întâi cred că trebuie ca toţi cei interesaţi să trimită o scrisoare consulului din ţară în care sunt şi să-i solicite urna mobila. Răspunsul sau nu poate fi altul decât pozitiv, în mod normal. În cazul unui refuz, trebuie că fiecare roman scandalizat de manevrele guvernului puscariabililor să se adreseze cu o plângere Conferinţei de la Veneţia care este autorizată de Comisia Europeană să se ocupe de respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului. În rezoluţia finală a Conferinţei este cât se poate de limpede care sunt obligaţiile ţărilor comunitare în privinţa respectării valorilor fundamentale ale democraţiei. Dacă acest „cartel roşu” nu respecta (aşa cum nici până acum n-au făcut-o) nici Constituţia României şi nici deciziile europene în materie de drepturi fundamentale, atunci nu avem decât să ne plângem forurilor europene care nici aşa nu stau cu braţele încrucişate...

UPDATE: Premierul Plagiatore a schimbat azi consulii din Germania, Spania, Canada, SUA - Los Angeles si Vancouver - Canada. Publicat in Monitorul Oficial nr. 462 partea I din 9 iulie ac.

Read More

Comuniştii te vor prost

Fiecare zi (excepţie fac duminicile; atunci se odihnesc) ne apropie tot mai mult de dictatură. Nu, nici măcar nu e o dictatură a Parlamentului, ci a unei clici imunde, de turnători la Securitate, infractori de drept comun, incompatibili, mincinoşi, sperjuri şi atentatori în formă continuată la ordinea constituţională. Nu o să mai pomenesc maniera abjectă prin care au guvernat în ultimele două luni; nici încălcările grave cu răsunet internaţional ale tuturor normelor democratice, ale legilor şi cutumelor nu sunt lipsite de o tristă popularitate în mediile internaţionale. Ceea ce îi caracterizează pe comunişti este, au spus-o mulţi, prostia în formă ei cea mai agresivă şi mai păguboasă. Aşa cum spuneam acum două luni, chiar înainte ca Preşedintele să-l desemneze pe Ponta ca premier, derbedeii roşii s-au trezit cu un ou fierbinte în mâini. Aveau de-ales: aşteaptă să se răcească sau încep să-l înfulece cu lăcomie încă fierbinte fiind. Cum era de aşteptat, fără să piardă timpul, au prins a decoji oul; s-au fript, dar au mers mai departe. Până la a-l înghiţi a fost scurt drumul... Dictatura de tip stalinist este în plină desfăşurare, ţara fiind marcată de acţiunile lor demente. Poate ilici nu le-a spus, dar proştii nu pot nici măcar dictatura s-o implementeze că se fac de râs. În acest sens, acţiunile lui Zero Pop, analfabetul fost la Educaţie le-au adus o hilară celebritate naţională şi internaţională. Rămâne de neînţeles de ce l-au promovat în funcţii ministeriale pe acest nul care nici să scrie n-a învăţat. Cu un lucru pozitiv tot trebuie să marchez existenţa sa în guvernul puşcariabililor: individul nu a plagiat; nu că n-ar fi făcut-o, dar nu are nici formal studii suficiente pentru a fi pus în situaţia de a plagia pe cineva. Este de domeniul evidenţei, că Zero nu ştie ce înseamnă plagiat,  cum se face el şi cum se poate dovedi o asemenea infracţiune, cea mai gravă în domeniul universitar. 

Ar fi de râs de n-ar fi de plâns văzând chinurile şi zbaterile pseudo-intelectuale ale miniştrilor care ies să arate că „micul Che” nu este vinovat de crimă împotriva învăţământului, atentat la siguranţa universitară şi viol intelectual prin plagiat de cea mai joasă speţă. Guvernul şi Parlamentul, în componenţa lor actuală sunt compromise iremediabil, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Dar despre demisii nu suflă nimeni o vorbă. Din contră, deşi presa serioasă europeană şi americană a scris despre încălcările grave ale Constituţiei, despre instaurarea legii bunului plac în România, secăturile nu dau nici un semn că ar vrea să se oprească din marşul lor asupra instituţiilor statului. Consiliul abilitat să dea verdictul în ceea ce priveşte plagiatul lui Ponta a fost înlăturat prin nişte ordine publicate, retrase şi iar publicate; ICR este ca şi schimbat (el trebuie să arate după chipul şi asemănarea lor), iar Curtea Constituţională are nişte judecători care îşi permit să fie independenţi. Să nu uităm de presiunile pe care comuniştii le fac asupra Justiţiei şi asupra judecătorilor pe care, prin intimidare încearcă să-i oblige să dea verdictele dorite de ei.
http://www.nature.com/news/romanian-panel-calls-prime-minister-a-plagiarist-1.10926

De aceea, spune proaspăt trezitul din moţăiala – Antenescu, o sesiune extraordinară a Parlamentului este obligatorie; la nevoie, chiar 2-3... Pe ordinea de zi – schimbarea judecătorilor CCR care şi-au permis să judece în loc să confirme că legală circaria numită de ei „mandatare a premierului pentru Consiliul European”. O altă „vină” a lor este şi declararea ca neconstituţionale a legilor pe care comuniştii s-au grăbit să le voteze pentru ca alegerile să-i pună în fruntea ţării cu 70% din sufragii, dar şi pentru a scăpa mai repede de un Preşedinte ce nu înţelege decât să aplice legea. Într-un cuvânt, i-a apucat frenezia implementării dictaturii cu orice preţ, pe faţă şi fără ruşine. Nu le pasă că presa mondială arată cu degetul spre România, că oamenii de afaceri români spun că economia e într-o îngrijorătoare scădere şi nici că manevrele lor cu Hidroelectrica, Oltchim etc. vor pune ţara pe butuci lipsind-o de 30% din veniturile încasate anterior. Ei ştiu doar că trebuie să rămână la guvernare în pofida chiar a susţinătorilor lor oneşti care s-au prins că „afară e vopsit gardul, înăuntru – leopardul”. Toate le-ar ieşi după dorinţă, dar iată că există un Traian Băsescu... Preşedintele nu doarme şi le-a dat „documentaţia” (în dosar roşu) ştiind că nu mai au ce face: oricât s-ar zbate, sfârşitul le e aproape. Nici măcar socialiştii europeni nu le vor sări în ajutor, chiar dacă aşa se lauda ei, pentru că nici ăia nu sunt „stat în stat”, iar sfidarea normelor democratice le-ar aduce doar prejudicii. Acum, neo-bolşevicii români de la noi sunt izolaţi, plângerile la Parchet sunt depuse, iar presiunile internaţionale n-au încetat; nici popularii europeni nu dorm. Miza însă nu e ca guvernul Copy-Paste să pice, asta se va întâmpla repede. Cu adevărat importantă este eliminarea de la putere a comuniştilor, adică şi din Parlament. Cum? Nu ştiu, dar ne va arăta Preşedintele...

Read More

„Puie, Monta!”

În acest moment, România e o ţară scăpată de sub control. La guvernare nu e nimeni, în Parlament – la fel, iar Preşedintele este împiedicat să-şi exercite atribuţiile, aşa puţine câte are prin Constituţie. În paralel cu instituţiile de bază ale unei democraţii funcţionează o entitate ce nu poate fi înscrisă în nici un tipar cunoscut. Este vorba despre „cartelul roşu”, adunătură de briganzi ce jefuiesc la drumul mare şi ţara, dar şi populaţia. Abuzurile şi fărădelegile au atins cote inimaginabile, depăşind graniţele naţionale prin câştigarea unei revoltătoare, dar meritate notorietăţi internaţionale.

La Brucsel sau la Bucureşti, Mickey Mao este acelaşi. Minte cu neruşinare în ţară, la fel procedează şi în afară; calcă în picioare democraţia românească, dar nu uita să declare ipocrit ca el o va respecta. Plagiază ordinar, ca un derbedeu ce este, dar promite să demisioneze dacă îl va găsi vinovat psd-ul de asta. Îşi trimite „batalioanele de asalt” asupra oricărei entităţi democratice şi vrea să compromită tot ce nu este în acord cu politica lui abjecta. Viaţa politică din România a ajuns să semene până la identitate cu „Ferma animalelor”, iar viitorul nu sună bine deloc. Clănţăii de partid au cam amuţit pe blogosfera sau, dacă tot mai au un pic de energie găsesc tot felul de „argumente” fanteziste. De exemplu, banditul Năstase este cauţionat cu formula ipocrită „omul Năstase” (scuze pentru paradox) ducând argumentaţia în planul „omeniei”, „milei” etc. Unul nu spune că infractorul Năstase este un condamnat definitiv, că e plin de „bube” ce vor ieşi la iveală în dosarele aflate încă pe rol, că a plagia nu este o „inabilitate”, ci un furt de joasă speţă, iar exemplele pot continua...

Alde Monta nici nu se deranjează să mimeze democraţia, ci doar folosesc până la saturaţie cuvinte pe care ei, comuniştii, le au în dicţionar, dar nu şi în vocabular. Mestecă între fălci cuvinte lipsite de conţinut pentru ei, dar minunate în campania lor de imbecilizare a populaţiei, cum ar fi „democraţie”, „cinste”, „datorie”, „progres” etc. Cinstea acestui guvern pe care Monta îl prezentă ca fiind „cel mai cinstit” este acum de o hilară popularitate. La Educaţie s-au tot schimbat „cinstiţii”, la Cutura – la fel, iar campania de schimbări succesive este în toi. Plagiatul lui Monta, confirmat din zeci de surse tine prima pagină a ziarelor de top ale lumii, iar declaraţiile sale „democratice” îi fac să se tăvălească pe jos de râs până şi pe puţinii dictatori rămaşi pe mapamond. Indubitabil, Monta este azi ceea ce era idolul lui, Che Guevara în urmă cu 50 de ani: un criminal bolşevic. Nu, bolşevismul nu este o rămăşiţă proprie doar fosilelor kaghebiste cum e ilici... Nu, bolşevismul este o atitudine extremă cu care comuniştii combat democraţia şi instaurează fărădelegea, dictatura. Ca şi în Rusia, bolşevismul nu e o politică a majorităţii, ci una a unui grup restrâns de indivizi bine organizaţi ce lupta pentru a impune domnia forţei şi a bunului plac tocmai majorităţii.

În Rusia anului 1918, printre toate curentele politice, bolşevicii erau în mod clar minoritari, majoritatea populaţiei având simpatii socialiste pentru Kerensky. Compromiterea acestuia, cumpărarea de voturi, dar şi organizarea în teritoriu au dus la lovitura de stat din noiembrie (de unde şi vorba că „Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie” a avut loc în noiembrie), când bolşevicii au luat puterea. Monta şi ai lui au acelaşi tip de organizare şi acelaşi tip de atentate care să-i conducă spre victoria lor asupra poporului. Metodele lor nu sunt deloc noi, până şi alea sunt plagiate de la guvernele Văcăroiu, Năstase şi Tariceanu (după ce PDL a ieşit de la guvernare). Diferenţa faţă de epocile anterioare este dată de actuala independentă a justiţiei, în rest procedeele sunt aceleaşi. Dacă o persoană, să spunem Dan I. are opinii defavorabile comuniştilor şi îndrăzneşte să le exprime pe facebook în timpul liber, iată, e mutat disciplinar. Explicaţii? Fără. Legalitate? Zero. Apoi vine un clănţau comunist care, că în anii 50 mimează bunăvoinţă faţă de „vinovat” şi-l „sfătuieşte” să se potolească dacă nu vrea să-i fie mai rău. Cum omul nu acceptă şi se gândeşte că opiniile sale îi aparţin exclusiv şi ca nişte oameni au murit pentru că el să şi le poată exprima liber, începe „faza a doua”, discreditarea. Colegii sunt intimidaţi şi asmuţiţi asupra celui care şi-a permis să le sfideze puterea, aşa că el trebuie s-o simtă nemijlocit. Nu, nu-l vor da afară pentru că le e frică, dar îi sugerează „discret” că o demisie i-ar face mult mai bine. Dan nu ştie ceva: dacă va demisiona, serviciu nu va mai găsi cât sunt ei la putere.

Astea sunt condiţiile „democratice” din România, dar reacţia populară încă întârzie. Solidaritatea de care avem nevoie pentru a combate acest flagel mortal pentru naţiune lipseşte cu desăvârşire. Nimeni nu e capabil să organizeze o reacţie fermă care să-i trimită înapoi în negura istoriei pe cei care visează să readucă stalinismul? Atunci zic şi eu, ca şi George Epurescu: „Puie, Monta”!

Read More