Secrete arzătoare (XIII)

Elizabeth Bathory 

 Prietenia de început dintre Didina şi Mărgelica s-a transformat încet într-o relaţie bizară pentru orice om normal. Fiecare ştie despre cealaltă destule grozăvii încât relaţia lor să continue... discontinuu. Se detestă reciproc, dar teama de scheletele bine ascunse în dulapul fiecăreia le face să fie apropiate, dacă nu de altceva, măcar de nevoie. Colaborează amândouă atunci când trebuie să-şi asume fiecare câte un rol în diversele "piese" ale vieţilor lor, virtuale sau nu, dar nici una n-o face mânată de vreun sentiment faţă de cealaltă, ci doar pentru că fiecare să se asigure de tăcerea celeilalte. Dar asta nu exclude deloc manifestarea lor adversativă când e vorba despre o indiscreţie. Nici una nu pregetă în a spune, uneori aluziv, alteori direct că prietena ei e o femeie uşoară, cu un trecut pe care şi-l doreşte ascuns.

În lumea curtezanelor discreţia nu există. Permanenta concurenţă mental imprimată şi interesele diferite, le fac să jongleze mereu, să creeze iluzii şi să înşele, fie că o fac în interes propriu sau de grup, dar nu să fie discrete. Ceea ce ele numesc prietenie este o relaţie ce poate răspunde tuturor caracteristicilor unei tranzacţii, cu tot ceea ce incumbă ea. Dar absenţa discreţiei nu presupune automat acel tip de indiscreţie ce poate semăna cu adevărul; ele au o aversiune reală faţă de adevăr, cel care, odată spus, le-ar elibera secretele, iar curtezanele ar rămâne dezgolite în faţa unui public imaginar care le-ar putea vedea în adevărata lor lumină. Nu, indiscreţia lor adversativă nu e decât forma de exprimare a opoziţiei pe care fiecare dintre prietene o manifestă faţă de cealaltă. În rest, teama reciprocă le domina relaţia tarată de conjunctural şi de un trecut ce se încăpăţânează să nu fie uitat şi să le invadeze subteran prezentul cel greu construit ca imagine oficială.

Dintre cele două "prietene", Mărgelica are un avantaj notabil: are de păstrat tăcerea doar în ceea ce-i priveşte trecutul, căci prezentul se prezintă onorabil. Didina, însă, are de dus o muncă laborioasă: pe lângă trecutul său încărcat, mai are de mascat şi un prezent marcat de perversiuni şi obsesii, de vânzarea trupului, de multe ori pentru mai nimic sau pentru a se asigura de păstrarea tăcerii altora, ceea ce nu face deloc ca plăcerea umilinţei sexuale să fie mai mică; ba din contră... Dar pentru Didina, nici escamotarea preocupărilor sale pervers-obsesive nu este un scop extrem de important. Se va baza oricând pe capacitatea sa deosebită de a minţi convingător şi va reuşi să adoarmă orice bănuieli justificate. În rest, cele două "prietene" sunt în continuare într-o relaţie ciudată, de colaborare, pe de o parte şi de concurenţă, pe de altă parte.

Numitorul comun al celor care alcătuiesc acest "cartel" al secretelor murdare este ipocrizia dusă până la extrem. Didina şi-a construit o imagine, o formă lipsită de fond, cea de femeie onorabilă, puternică în felul ei şi răzbătătoare. Adevărul îl ştiu cel mai bine soţii prietenelor şi, ca o senzaţie, ca o bănuială mai mult, chiar şi prietenele, doar că ele nu pot demonstra relaţiile Didinei cu soţii lor. Cu toate eforturile ei, blonda nu se poate abţine să apeleze la vulgar, iar asta trezeşte bănuieli punctuale, însă obişnuită să se "ridice" social prin prestaţii complet lipsite de scrupule, de morală şi de decenţă, ea, curtezana dispusă la orice pentru a fi admisă într-un grup, fie el de tineri sau nu, va trece uşor peste bănuieli, va minţi convingător şi, eventual, va lua o poziţie ofensată de insinuări pe care o femeie morală ca ea nu le merită. "Horse", cu morga lui ce nu trădează obsedatul decât atunci când e cu Didina, va milita vehement împotriva pornografiei, pe care o va condamna ca fiind apanajul bolnavilor psihici şi va căuta să o înfiereze cu diverse ocazii, publice sau private. Odată terminată discuţia despre efectele nocive ale pornografiei, va avea timpul necesar să meargă la Didina, cea care a scăpat pentru o oră sau două de copil, iar acolo, adevărata sa natura obsesivă şi dependentă de pornografie se va putea etala fără reţineri. Ca un dandy ratat, "Horse" va elibera imaginaţia maladivă, inspirată de pornografia pe care a studiat-o pentru a o putea condamna mai bine şi se va deda tuturor abjecţiilor, fără teama că această a doua sa viaţă ar putea ieşi la iveală; el va rămâne astfel obsedatul pervers şi "moral", în acelaşi timp.

În promiscuitatea care le domina vieţile ascunse, protagoniştii se simt fericiţi şi împliniţi. Sunt incapabili să-şi reproşeze, chiar şi cele mai cinice şi meschine comportamente, pentru că viaţa lor reală e alta decât cea afişată, iar setul de valori care îi conduce este unul marcat de bolnăvicios, obsesie, secretomanie extremă, conspiraţie cu tente infracţionale şi colaborări maladive şi de joasă speţă; fireşte, prostituţia, pornografia şi dezmăţul duse la extrem le conturează personalităţile profund măcinate de viciile cele mai josnice. Vulgarul cel mai concret îi acompaniază în permanenţă, aşa cum şi Mărgelica o mai spune, în rarele sale momente de sinceritate; la fel şi Didina, cea care înţelege colaborarea cu prietena ei, dar care nu poate trece peste adversitatea căpătată în timp. Nici bărbatul Mărgelicăi nu e străin de obiceiurile vicioase ale Didinei, parte din relatările soţiei, dar şi dintr-o experienţă personală trăită. Desigur, nici în cazul său Didina nu se putea dezminţi, cum de altfel n-o face în nici o situaţie în care întâlneşte bărbaţi, cu orice risc şi în pofida chiar a prezenţei soţiilor lor. Pentru Didina, pericolul de a fi descoperită cu bărbatul alteia, prietenă sau nu, este chiar excitant, ceva ce o motivează şi mai mult, o incită, iar prestaţia sa poate astfel să fie peste aşteptările partenerului său de circumstanţă.

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Read More

Secrete arzătoare (XII)

Elizabeth Bathory 

 Cu o natură aproape identică şi suportând aceleaşi complexe, Didina şi Mărgelica erau cândva prietene; cel puţin ele aşa credeau... Le apropiase propensiunea lor comună pentru bărbaţi şi pentru sexul fără oprelişti. Mărgelica era tipul fetei care sucea bărbaţii după cum dorea şi învăţase repede că o poate face fără efort, în mod natural. Inteligentă şi cu o capacitate de învăţare deosebită, Mărgelica ar fi putut face o frumoasă carieră, dacă firea sa n-ar fi condus-o pe alte drumuri. Micul oraş de provincie nu era ofertant pentru ea, dar el i-a pus la dispoziţie destui bărbaţi încât, încet-încet să devină ceea ce devin multe fete ce provin din familii sărace şi cu o morală îndoielnică...

Didina şi Mărgelica se simţeau prietene, aproape surori, unite de acele secrete arzătoare pe care încă nu le percepeau astfel; cel puţin nu în zorii adolescenţei lor. Nu aveau timp să se gândească la viitor... Mărgelica schimba partenerii ca pe şosete, fără fereală, Didina făcea acelaşi lucru, doar că pe ascuns. Destul de repede, orăşelul moldav le-a pus pe frunte eticheta pe care şi azi trebuie s-o suporte. La acea vreme, pe cele două mici curtezane nu le interesa nici eticheta primită şi nici bârfa de la colţ de stradă ce lua încet amploare. Ele descoperiseră calea de a deveni importante, cel puţin în comunitatea bărbaţilor cu fantezii sexuale. În micul oraş, scandalul n-a întârziat să apară, iar familiile au decis să le trimită departe de gura târgului, de "oamenii răi" şi "frustraţi" care le blamau pe "nevinovatele" mici curtezane.

Ajunse în Capitală, fetele şi-au continuat discret activităţile. Învăţaseră că publicitatea nu e mereu bună... Aceasta discreţie le va însoţi şi în continuare şi le punctează şi azi personalitatea, dar fără a putea ascunde un trecut marcat de destrăbălarea cea mai joasă. Didina o avea ca model pe Mărgelica şi un soi de concurenţă mută se stabilise inconştient între ele. Fiecare încerca să-i arate celeilalte că ea poate mai mult, că e mai capabilă de excentricităţi sexuale decât prietena ei. Acest soi de concurenţă bizară n-a durat mult sau nu pe faţă; subliminal ea dăinuie și azi. Amândouă aveau nevoie să se mărite, neapărat departe de  orăşelul natal unde erau mult prea bine cunoscute. Fiecare a găsit pe câte cineva, nu uşor, dată fiind obişnuinţa lor căpătată la începuturile adolescenţei lor şi de care nu se puteau dezbăra peste noapte, dar până la capăt au găsit.

Didina a fost prima care s-a insinuat, fireşte, prin sex, în viitorul bărbatului care mai târziu va accepta căsătoria cu ea. Mărgelica a avut răbdarea şi inteligenţa necesare pentru a găsi bărbatul cel mai potrivit. În cele din urmă el s-a ivit... Era complet diferit de volubila Mărgelica şi nu se potriveau chiar deloc, iar ea ştia prea bine asta, dar el era dispus s-o ia, în ciuda murmurelor care ajunseseră discret şi la urechile lui. Nici una dintre prietene nu şi-a pus problema iubirii sau a unei relaţii profunde, cu toate trăirile pe care astfel de relaţii le presupune. Ele ştiau că trebuie să-şi asigure viitorul în Capitală, alături de câte un bărbat care să nu ştie sau să ştie cât mai puţin despre aplecarea lor nativă ce le va marca subconştientul pe viaţă. Luaseră decizia să-şi schimbe radical viaţa, ascunzând sub o lespede trecutul lor de orgii şi destrăbălare, iar pentru asta puteau accepta orice bărbat lângă ele, orice bărbat care să le transforme printr-un act semnat la primărie, din curtezane de provincie în "doamne" de Capitală.

Sentimentele le muriseră demult, aşa că le-au simulat cu succes pentru a-şi vedea visul împlinit. Nici o apăsare nu le marca sufletul văzând că bărbatul de alături este complet incompatibil cu Mărgelica sau că Didina îl are pe-al ei în urma unei tranzacţii cu familia în care se născuse. În fond, ele nu mai puteau pierde obişnuinţa de a fi tratate ca o marfă, fie că vorbeau despre o relaţie de o oră sau despre una ce se dorea a fi pe viaţă. Mărgelica şi-a jucat rolul cu un relativ succes. S-a măritat "bine", cu un bărbat bine plasat în lumea afacerilor. Fireşte, proaspăta sa soţie nu era deloc atrasă de el şi l-ar fi schimbat cu plăcere dacă găsea un altul care să o satisfacă... financiar, mai bine decât o făcea el. Ştia că nemulţumitului i se poate lua darul, aşa că a preferat să-l ţină aproape şi să-l manipuleze în direcţia dorită de ea; avea destulă experienţă şi, spre deosebire de prietena ei Didina, suficientă inteligenţă încât să nu facă mulţi paşi greşiţi.

Cu toate astea, a fost îndeajuns unul pentru ca bunăstarea de început să dispară cu totul, iar Mărgelica să se vadă iar în acea situaţie detestabilă care o dusese pe căile pierzaniei de sine. Nu mai avea încotro, din păcate... Trebuia să-şi continue viaţa alături de bărbatul ei, cel pe care nu-l înşelase des, chiar dacă astfel suporta privaţiunile falimentului personal. Nu, nu faptul că aveau un copil împreună o ţinea alături de bărbatul care o acceptase, ci tot necesitatea. În orăşelul moldav nu se putea gândi să revină, iar o altă variantă nu avea, deşi ea ar fi fost extrem de binevenită, chiar dorită.

Ceea ce o împiedica pe Mărgelica să rupă o căsătorie ce, iată, nu mai era deloc convenabilă, nu era morala (nici nu mai ştia ce e aia, dacă o fi ştiut vreodată...) şi nici vreun sentiment ce ar fi putut-o încerca. Nici măcar dragostea sau responsbilitatea pentru copilul ei nu a fost cea care s-o împiedice să-şi găsească un alt partener care să-i asigure, ei şi copilului, viitorul. "Duşmanul" principal al Mărgelicăi nu era Didina, păstrătoarea nu foarte discretă a trecutului ei, ci chiar caracterul ei duplicitar, intrigant şi mincinos, manipulator şi înşelător. Pe undeva, adânc îngropată sub preşul interesului material, zăcea un soi de recunoştinţă faţă de bărbatul care făcuse dintr-o curtezană – o doamnă relativ onorabilă, aceasta reprezentând singurul liant fragil al unei căsătorii ce semăna cu orice, dar nu cu o căsnicie.

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Read More

Secrete arzătoare (X)

Elizabeth Bathory 

 Din miile de poze postate (cum spuneam, doar o mică parte vizibile şi asta extrem de selectiv şi calculat), foarte puţine tratează peisaje, natură sau subiecte ce trezesc emoţia în fiecare, iar asta se întâmplă absolut accidental. În centrul atenţiei obiectivului va fi mereu Didina. Ea nu mai înţelege ce este emoţia unui peisaj, un curcubeu sau un apus de soare. Astea erau importante cândva, în copilăria pe care deja n-o mai ţine minte... Uneori îşi aminteşte de acea copilărie, de adolescenţa dominată de complexe fizice şi de felul în care a decis să iasă în evidenţă în micul oraş de provincie în care văzuse lumina zilei. Avea 16 ani când a descoperit că sexul o poate ajuta să aibă un prieten. Apoi a aflat şi celelalte pe care, ca să nu piardă relaţia abia începută, le-a acceptat. Viaţa ei frumoasă începuse... Întâi, prietenul i-a adus şi un alt partener care să o facă să se simtă importantă, apoi încă doi... Didina a descoperit atunci plăcerea umilinţei sexuale şi a ajuns să-i placă atât de mult încât nu s-a mai putut opri. Se simţea importantă pentru că ea era în capabilă să-i satisfacă pe toţi odată, pe când altele nici nu se puteau gândi la asta.

Oraşul mic are inconvenientele lui... Repede s-a răspândit vorba, întâi pe la colţuri, discret, apoi din ce în ce mai apăsat, iar Didina şi-a dat seama că a câştigat o celebritate locală nedorită. Era prea târziu să regrete, mai ales că trăia intens plăcerea de a fi folosită sexual. În cele din urmă, familia a trimis-o la studii, în Capitală, în speranţa că murmurele vor înceta în anii cât ea va fi plecată. Dar memoria colectivă funcţionează mult prea bine pentru gustul blondei care nici azi nu are tragere de inimă să revină în oraşul natal, nici chiar în vizită... Cu Traian, acel prim partener de orgii s-a mai întâlnit şi după ani, în Bucureşti... El i-a amintit de vremurile în care Didina îşi construia "celebritatea", iar ea l-a mai satisfăcut o dată, nu în amintirea vremurilor de demult, ci doar pentru a-i cumpăra tăcerea; acum e o "doamnă", iar o indiscreţie ar putea să-i distrugă imaginea publică greu construită, fragilă şi greu de păstrat. Cum nu era vorba "decât" despre sex, fie el şi fără limite, beneficiari ai serviciilor sale au mai fost, ei oferind acelaşi lucru în schimb: tăcerea discretă în ceea ce priveşte trecutul său încărcat de plăceri perverse.

Căsătoria la rândul ei fusese un schimb relativ echitabil... Soţul o luase ştiind foarte bine ce veleităţi "celebre" are, în speranţa că va putea s-o stăpânească, iar el... beneficia corespunzător de alte avantaje decât cel de a avea o soţie atât de "bine" cunoscută. Însă căsătoria n-a transformat-o pe blondă într-o persoană mai responsabilă decât fusese cândva, ci doar i-a accentuat frustrările. Viaţa de familie era tarată de trecutul său tumultos şi doar sexul extrem a făcut ca relaţia să dureze 15 ani. Cum toate au un sfârşit, şi căsnicia Didinei l-a avut pe al ei, iar viaţa frumoasă, cea cu care ea era învăţată, a luat locul plictisului marital. De-acum era liberă ca prin prestaţii bine şi obsesiv cunoscute să devină tot ceea ce, prin căile obişnuite ratase în adolescenţă: o damă de succes. N-a făcut economie cu generozitatea sa sexuală, iar rezultatele au venit repede... În muncă sau în viaţa privată (cea relativ vizibilă), sexul şi perversiunile i-au asigurat o tristă, dar dorită de alţii notorietate; nici pe Didina n-o deranja aceasta notorietate, bârfele legate de ea rămânând undeva la nivelul unde pişcă, dar nu deranjează.

Evoluţia sa construită pe ceea ce ştia cel mai bine să facă a fost interesantă. Capacitatea sa de a deservi mai mulţi beneficiari odată a făcut-o foarte atractivă pentru deplasările în interes... de serviciu. Călătoriile la antipozi în compania mai multor bărbaţi i-a asigurat o stabilitate profesională invidiată, iar Didina a devenit temută. Nimeni nu îndrăznea să ducă vorba mai departe de prietenii intimi, nu de alta, dar dacă blonda cu aspect angelic afla, viitorul celor care aveau curajul s-o bârfească nu mai era deloc sigur, profesional vorbind.

Acum curtezana nu mai poate da înapoi; nici vârsta nu-i mai permite (timpul trece nemilos), dar nici dependenţa de umilinţa porn-obsesivă. A învăţat că viaţa e atât de frumoasă pe cât e în stare să o perceapă şi, mai ales, atât cât mai e ea capabilă să o simtă; puţin şi superficial. Trăirile ei reale îmbracă alte forme, mult mai apropiate de bolnăvicios şi obsesiv, decât de bucuriile obişnuite ale vieţii. Nici copilul nu-i mai trezeşte emoţia firească, nici floarea pe care o întâlneşte în cale şi nici curcubeul de senzaţii pe care un om obişnuit le are în faţa sublimului materializat. Răceala şi calculul, frustrarea şi complexele, minciuna şi ipocrizia s-au alăturat natural obsesionalului şi pornografiei aplicate pentru a contura astfel o persoană străină de lumea asta, una ce pare că vine dintr-o lume a tenebrelor, o arătare ce-şi trage seva vieţii din lăturile şi zoaiele rămase după ce partenerii săi, singurii care apreciază ceva la ea, se spală, se aranjează, îi dau plata şi-o trimit înapoi acasă, la copil. Astfel, cu gura mereu plină de plăceri nebănuite, viaţa Didinei cea frumoasă şi liniştită îşi urmează cursul ei... Dată dracului moldoveanca, nu-i aşa... ?

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Read More

Secrete arzătoare (IX)

Elizabeth Bathory 

 Rar şi ipocrit simulează grija de a nu afla fostul soţ ce apucături are ea; nu, nu e vorba despre ceea ce face departe de ochii indiscreţi ai unei "lumi rele", ci doar despre acea parte a vieţii sale ascunse, mult mai puţin gravă decât vânzarea trupului unor maniaci obsedaţi sexual. Fireşte, primul ei gând nu e la copilul care creşte educat de cine vrea, pe unde apucă să fie lăsat de "grijulia" sa mamă, ci la beneficiile pe care ea le are ca urmare a încredinţării minorului. Acum, nu că respectivul nu ar şti de ce ea era un bolovan de gâtul părinţilor şi nici că sfinţenia ei l-ar fi împins la divorţ, dar în mod clar Didina n-are nici o apăsare sufletească sau teamă, cel puţin nu din partea fostului soţ. El a lăsat copilul care l-ar fi încurcat şi-şi plăteşte liniştea prin pensia alimentară. Dacă ea se ocupă sau nu de copil, asta contează mai puţin; deocamdată... Fireşte, chiar dacă n-ar avea un salariu îndestulător şi tot i-ar ajunge pensia copilului, dar problema ei nu e financiară; Didina n-a devenit un obiect sexual din vreo necesitate, ci doar pentru a-şi ostoi complexele şi pentru a-şi regla umorile. Sexul obseda(n)t a devenit modul ei de exprimare, iar plăcerea umilinţei – fericirea sexuală supremă.

Nu, n-o deranjează că apare pe site-uri porno şi nici în pozele aproape de aceeași factură trimise diverşilor beneficiari ai serviciilor sale obsesionale. Ştie că ei n-au nici un interes să le publice, iar pentru a împiedica asta, ea îi va satisface de fiecare dată când ei îi vor cere, secretele sale murdare rămânând astfel adânc îngropate. E o femeie intersantă Didina... N-are nici o reţinere să se pozeze goală sau să-i lase pe alţii s-o facă în timp ce ea ia masa în genunchi sau în timpul punerii în practică a unei obsesii a lui "Horse", de exemplu. Va rămâne degajată şi se va expune până la detaliile cele mai intime, fără ca asta să trădeze pe faţa ei nici cea mai mică emoţie sau jenă, altfel firească. După atâta vreme, Didina îşi vede propria nuditate ca pe un firesc oferit bărbaţilor, cei care îi fac viaţa frumoasă şi liniştită. Cantitatea uriaşă de poze şi risipa pe care ea o face în eforturile de a vedea aproape oricine cât de departe e ea dispusă să meargă, toate sunt indicatoare precise ale unei minţi profund tulburate.

Toate noţiunile au căpătat sensuri schimbate la Didina, iar viaţa sa pervertită a inversat ierarhia valorilor. Acum ea doar aşteaptă ca o victimă nouă, de preferat tânără şi cu veleităţi artistice, să se alăture celorlalţi clienţi ai săi. Faţă de junele imberb va simula tristeţea extremă şi nefericirea de a constata că pe lume sunt şi oameni răi, care urăsc valorile morale pe care ea le adoră, oameni pe care nu are cum să-i înţeleagă în răutatea lor; ea este oricum deasupra acestor indivizi măcinaţi de frustrări şi, eventual, complexaţi. Iar junele, aprins de vorbele atent plasate va sări imediat în ajutorul frumoasei femei care l-a ales pe el, (tocmai pe el!), pentru a-şi deschide sufletul nefericit! Îşi va spune fără reţinere că această femeie delicată şi ingenuă merită să fie alinată, iar el, ca un artist ce e, nu va face economie de energie pentru ca blonda să treacă peste nişte momente atât de apăsătoare. Cam aşa îşi începe Didina atacul... După ceva vreme, cu o modestie şi un bun simţ bine simulate ce maschează perfect râsul cinic care o chinuie, blonda îi va spune tânărului artist că ea, cea pe care el o vede, nu este cea mai bună alegere a sa, tânărul meritând să aibă alături o fată de vârsta lui, nu pe ea, cea chinuită de greşelile trecutului. Artistul nu va ezita în a-i declara că o fiinţă atât de pură este imposibil să aibă un trecut atât de încărcat, iar ea îi va povesti cu tristeţe că a făcut mari greşeli în viaţă, ele fiind... câteva relaţii anterioare; două, maxim trei relaţii şi fără detalii, cum îi este obiceiul. Prin această stratagemă, Didina îşi va prinde în mreje noua victimă. Apoi vor urma discuţiile intime, din ce în ce mai intime, pozele trimise, întâi decent îmbrăcată, apoi neglijent semi-dezbracată, apoi goală, apoi...

În acest fel, Didina îşi va mai găsi un client, unul care prin tinereţea lui s-o facă să se simtă iar tânără, atât în ochii proprii, cât şi în cei ai prietenelor. Că nefericitul a "reuşit" să se lase cucerit de o fantomă, de o fiinţă iluzorie, de o "văduvă neagră" căreia îi va cădea pradă, asta el încă nu realizează. O va plăti şi el, ca şi ceilalţi, dacă nu cu bani, măcar cu creaţiile sale artistice, în schimb primind ceea ce Didina poate cel mai bine: sexul maladiv care linişteşte complexele, fie ele şi ale unui tânăr abia ieşit dintr-o adolescenţă târzie. În explozia sexuală a frustrărilor, dama este doar o executantă a ceea ce mereu a ştiut bine, martori stând bărbaţii din oraşul unde s-a născut: perversiunea umilitoare, dar atât de necesară pentru ca ea să se simtă o femeie împlinită. Cu tânărul şi naivul său partener, Didina va mai juca o vreme comedia "castităţii", doar până ce se va asigura că el e dispus să accepte orice pentru a beneficia de serviciile ei. În timpul ăsta, artistul îi va declara dragostea, ea o va primi cu o bine studiată, dar falsă modestie, iar el va etala o gamă variată de manifestări afective. Blonda va înregistra fiecare fragment considerat important din declaraţiile lui, le va copia şi le va trimite complicilor ei, ele reprezentând tot atâtea motive de râs cinic şi de sarcasm pe seama bietului îndrăgostit.

Cândva, în adolescenţă, atunci când şi-a început "cariera", se visa şi ea, ca şi Mărgelica, seducându-l pe prinţul din poveşti, dar micul orăşel în care se născuseră le-a eliminat şansele de a accede la aşa ceva. S-au mulţumit cu nişte căsătorii "bune", în Capitală, departe de locul unde erau atât de bine cunoscute. Didina nu de căsătorie avea nevoie, ci doar de posibilităţile pe care ea i le oferea de a-şi reclădi o imagine onorabilă într-un oraş mare; acolo ea va putea să ducă o viaţă dublă, fără teama că adevărata sa natură ar putea ieşi la iveală; avea destulă experienţă pentru a putea ţine departe un trecut dezonorant. Cât despre prezent, blonda ştia că duplicitatea sa nativă o va ajuta să-şi păstreze imaginea dorită, în timp ce ea se va putea deda orgiilor celor mai bolnăvicioase, singurele capabile să o facă să simtă că trăieşte; frumos și liniștit...

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Read More

Secrete arzătoare (VIII)

Elizabeth Bathory 

 Mintea Didinei e aproape de nepătruns. Personalitatea sa duală şi viaţa dublă pe care o duce o fac impenetrabilă. În lumea ei totul are alte dimensiuni, alte valenţe şi alte coordonate relaţionale. Lăsându-i deoparte complexele, frustrările şi obsesiile, să privim puţin acest mod de gândire pervertit de sexualitatea fără limite, dar şi de un anume tip de escrocherie, cea pe care ea şi complicii săi o practică activ şi cotidian. În lumea ei, vinovăţia nu există, aşa că nu şi-o asumă niciodată. Ceea ce recunoaşte ca vina, va fi mereu ceva oricum insignifiant, mult exagerat ca gravitate, tocmai pentru a-şi contura un profil de persoană morală şi cu principii solide; doar accidental ar putea greşi, ieşind din tiparul minciunilor înlănţuite pentru a recunoaşte încălcarea gravă a pricipiilor în numele cărora a fost educată, dar şi în această situaţie ipotetică, se va "corecta" şi va enunţa o "vină" pentru care nimeni n-ar putea-o judeca.

Cu personalitatea reclădită pe minciună şi înşelătoria cea mai abjectă, Didina a făcut din neadevăr un eşafodaj imposibil de clintit. În stilul clasic al manipulatorilor bazali, ea va amesteca noianul de minciuni cu fărâme de adevăr, în aşa fel încât toate invenţiile ei să capete putere de real. Îşi va argumenta spusele doar atunci când explicaţia respectivă este necesară fundamentării unei minciuni esenţiale drept realitate demonstrată. Fireşte, ea nu va argumenta nimic punctual, ci va aduce în sprijinul său un element colateral problemei în discuţie, dar nu complet rupt de ea. Oricât ar fi minciuna de abjectă sau de absurdă, Didina nu va putea niciodată să iasă din ea pentru că acesta este tiparul mental după care funcţionează ea cotidian; o va susţine cu încăpăţânare până în pânzele albe.

Niciodată nu va recunoaşte, nici măcar faţă de complicii săi, că e incapabilă de sentimente fireşti şi că singura ei plăcere este umilinţa sexuală şi pornografia aplicată imaginată de vremelnicii săi parteneri de plăceri carnale. Copilul şi-l iubeşte cu răceală, fără să simtă grija firească faţă de el, ceea ce îi şi permite să-l plimbe de colo până colo pentru ca ea să aibă toată libertatea de a se oferi oricăror bărbaţi ar putea să-şi aducă o contribuţie, fie ea şi insignifiantă, la echilibrul sau financiar deloc precar. Copilul va creşte şi fără grija ei, el fiind important nu doar pentru pensia alimentară substanţială ataşată lui după divorţ, ci şi pentru imaginea pe care ea şi-o poate face în plan social, aceea de mamă iubitoare şi grijulie. Va epata şi cu ajutorul copilului şi astfel va câştiga încă un pic de prestigiu social pentru viaţa sa vizibilă. În cealaltă viaţă a sa, vor rămâne de bază promiscuitatea, perversiunile şi obsesiile, eventual pornografice, vânzarea trupului pentru te miri ce, înşelătoria şi escrocheria cu conotaţii afective şi sexuale.

Didina va rămâne netulburată chiar şi atunci când va spune minciuni contradictorii, uitând minciună iniţială, iar asta fără nici un efort. În completa sa lipsă de trăiri, jena minciunii devoalate nu există, tot aşa cum nici alte principii fundamentale nu mai există la ea. Acum, Didina a încetat să mai acţioneze după norme morale sau după principii. Viaţa pe care şi-a ales-o e prea "frumoasă" şi palpitantă pentru a renunţa la ea doar pentru nişte idei ce nu-i mai sunt deloc limpezi. Încă din adolescenţă ea îşi făcuse un "nume" în oraşul de baştină, dar aceasta s-a dovedit o problemă surmontabilă prin căsătorie şi prin plecarea în Capitală; cine o ştia acolo? După un interludiu marital, Didina şi-a reluat viaţa cu care era învăţată, viaţa pe care şi azi o trăieşte la maxim, cu toate umilinţele şi "excentricităţile" sexuale care o domină. Faptul că apare pe internet în posturi pornografice, deloc obişnuite unei femei aşa cum vrea să pară, o mai tulbură uneori, dar pasager, şi repede se orientează mental spre ceea ce e în actualitate: manipularea celor pe care îi satisface şi care o fac să se simtă femeie; perversă, dar femeie.

Nici bărbaţii care şi-o trec prin aşternut nu văd în ea o femeie, ci mai repede o fiinţă pe care o pot domina sexual, dispusă la orice bizarerie, doar pentru un modest câştig material sau doar pentru a fi acceptată într-o anumită societate. Ei au înţeles că nu e altceva decât un obiect ce le satisface fanteziile şi nimic mai mult. "Prizonieri" ai câte unei căsnicii mai mult sau mai puţin fericite, bărbaţii vor găsi în ea poarta spre "împlinirea" sexuală, chiar dacă accentele ei perverse sunt departe de ceea ce poate însemna împlinirea. Oricum, ei ştiu că femei ca Didina nu sunt multe şi nici pe toate drumurile, aşa că pentru o partidă de sex fără limite, pot accepta relaxaţi şi minciunile, dar şi înşelătoriile ei; scopul lor e clar şi bine determinat ca timp: o oră de "nebunii" din când în când şi gata! Iar pentru ora de pornografie aplicată vor fi dispuşi să suporte şi ironia ei cinică, dar nu e neapărat ca ea să se manifeste mereu, şi vulgaritatea bine mascată (în fond, chiar asta îi atrage, nu-i aşa?), dar şi satisfacerea altor clienţi, în paralel.

În lumea halucinantă a tenebrelor sexual-obsesive, protagoniştii evoluează natural, dar mereu duplicitar. Încearcă să-şi construiască o imagine cât mai naturală, dar, ca o tencuială prost aplicată, în scurt timp ea se scorojeşte, dezvăluind maladivul, impotenţa şi imaginarul tarat de prea multele complexe scăpate de sub control. Sunt nişte slugi penibile ale unor patimi ce deja le-a afectat mentalul, conştientul şi subconştientul, iar ei acum nu mai pot scăpa. Încet şi sigur, ca o lepră, senzaţiile bolnăvicioase îi rod pe interior, lăsând în urmă nişte fiinţe vegetative, nişte schelete descărnate de personalitate şi nişte vietăţi moarte, dar care încă mişca, pricolicii în care s-au transformat până în ziua de azi.

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Read More

Secrete arzătoare (VII)

 În tumultul vieţii lor, actorii acestei piese de teatru uneori absurd, par a fi oameni; oameni cu nevoi şi aspiraţii, cu griji şi cu plăceri obişnuite celorlalţi, dar nu e deloc aşa... Didina îi satisface lui "Horse" fanteziile bolnave, altora – la fel, dar şi ei, ca şi restul au un singur catalizator în relaţiile lor cu ceilalţi: sexul bolnăvicios şi promiscuu. Din această cauză, de multe ori inconştient, conotaţiile erotice condimentează aproape obsesiv atât discursurile lor, cât şi ceea ce proiectează pe cei din jur. Cum la ei înşişi sunt incapabili să găsească nişte atribute desprinse complet de erotic şi sexual, nici la ceilalţi nu pot vedea altceva. Ceea ce alţii spun absolut normal, ei îl preiau parţial şi îl interpretează în cheie obsesiv-erotică, iar de aici şi până la a considera că au puncte comune cu societatea nu mai e decât un pas. Fireşte, erotismul joacă rolul său în viaţa oamenilor normali, dar el este doar un ingredient firesc în retorta în care oamenii introduc elementele necesare pentru ca rezultatul să fie acea fericire pe care o doreşte fiecare în mod cu totul personal.

Pentru Didina şi complicii săi, viaţa e diferită. Mărgelica duce o existenţă searbădă, chinuită de amintirea trecutului şi de căsătoria pe care şi-a dorit-o pentru echilibru financiar. Piggy e complexată şi plictisită, dar ar vrea să epateze, măcar acum, prin ceva, doar că nimic din înzestrarea naturală n-o mai ajută; inteligenţa sa aflată mult sub medie, dar şi fizicul deloc dăruit de Dumnezeu, o fac să se chinuie să pară ceea ce nici n-a fost şi nici nu poate deveni: o vampă, o "divă" în mizerie sau o cuceritoare lipsită de performanţe. Doar Didina e de o neobişnuită vioiciune, atât pentru a se întreţine, cât, mai ales, pentru a-şi putea satisface toţi partenerii ocazionali în aşa fel încât fiecare dintre ei să nu-şi dea seama de existenţa celorlalţi. Nu e uşor, mai ales când are în permanenţă de atras noi victime ce vor umple panoplia de cuceriri cu ora. Blazatul "Horse" n-are nici griji şi nici mari lucruri de ascuns, afară poate de pasiunea sa bolnavă pentru pornografia aplicată, dar ştie că Didina e o femeie uşoară, însă discretă; cum ar putea fi altfel fără ca imaginea pe care şi-a creeat-o să nu se descompună brusc?

 În acest fel, la umbra complicităţii întru secretizarea vieţii lor trecute şi/sau prezente, actorii piesei joacă roluri funeste. Pentru ei asta nu contează... Unii îşi văd de viaţa lor publică, aşteptând cu înfrigurare să pună în practică nouă obsesie pornografică sau o altă fantezie ce le stimulează potenţa şi erosul. Ce vor ei, nimeni nu ştie... E imposibil de decelat viaţa lor promiscuă de cea pe care şi-o lasă la vedere, dar nimic din acţiunile lor nu trădează vreo trăire sau vreun scop bine determinat. Existenţa lor se scurge între partide de sex fără limite şi cotidianul frustrant, nici unul dintre protagonişti nefiind în stare să-şi manifeste şi alte dorinţe sau proiecte. Obsesia trecutului şi prezentul sumbru le tarează sufletele şi minţile în fiecare zi, frustrările îi chinuie şi singura lor evadare, singura lor modalitate de a scăpa de complexele chinuitoare e defularea bolnăvicioasă şi obsesivă.

Didina este înşelătoarea perfectă, ce pare a avea calităţi native de manipulatoare. Ce-i drept, "calităţile" sale nu sunt suplinite de morală, de pregătire sau de suflet, ceea ce o transformă într-o înşelătoare oarecare, fără pretenţii sau performanţe deosebite. Când planurile sale de atragere a diverşilor indivizi reuşesc, ea se va cantona o vreme în satisfacerea poftelor lor fizice, fireşte, contra cost, apoi se va depărta de ei, dacă aşa i-o cere interesul. Dacă însă dă greş, Didina (şi ca ea şi alte înşelătoare) va adopta clasica poziţie a "dezamăgitei" de "răutatea umană", o femeie altfel "ingenuă" şi care suferă de pe urma unor defecte umane doar de ea ştiute sau, oricum, imprecis enunţate. Relativizarea discursului este maniera prin care ea ştie să creeze iluzii şi să-şi sugestioneze persuasiv interlocutorii sau publicul pe care ea îl are la un moment dat sau altul, atunci când "trebuie", pentru ca piesa prost regizată în care ea a avut rolul principal, să nu se termine dezastruos. Oricine intră în contact cu ea este aproape obligat să-i facă jocul. Dacă nu, va şti ea să extragă adevărul din context şi să-l înlocuiască fără scrupule cu minciuna cea mai sfruntată. În acest fel, ea îşi asigură victime suficient de credule încât, cu ochii la pozele trimise de ea (goală, fireşte), ei să creadă absolut orice, dar, în subsidiar, poate foarte bine și să-şi ascundă faptele anterioare. Va acuza vag o "ură" pe care ea, "generoasa sufleteşte", nu o poate înţelege, iar interlocutorul său, neînţelegând nici el prea bine despre ce e vorba, va înghiţi povestea pe nemestecate şi jumătate din munca de atragere a fraierului e deja încheiată.

Niciodată ea nu va recunoaşte o singură minciună spusă fără să clipească, ba din contră... Va povesti oricui, chiar fără a fi întrebată, ca ea e sinceră, că nu ştie să mintă şi că adevărul este steaua sa călăuzitoare. "Victima" nu va avea încotro, aşa că va trebui să considere ca adevăruri – minciunile cele mai cinice. Din minciună şi înşelătorie Didina nu ştie sau nu poate să iasă, altfel decât cu alte minciuni, uneori mai abile decât prima, alteori de-a dreptul absurde, dar în nici un caz nu va apela la adevăr. Ca un şablon mental de joasă speţă, şi complicii uzează de acelaşi stil de discurs înşelător, relativizat, dând de înţeles cel mai adesea, dar nicicând spunând ceva clar sau fără echivoc. Textele ei vor fi "îndurerate" de "micimea" altora şi pline de o generozitate sufletească perfect simulată prin vorbele găunoase rostite, dar inexistentă altfel.

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Read More

Secrete arzătoare (VI)

 Fără-ndoială, Didina e o femeie frumoasă. Nu-şi arată vârsta, iar machiajul şi zâmbetul ca o mască rareori mişcată îi accentuează sex-appeal-ul. Ea ştie bine care dintre poziţii atrage mai mult, aşa că adopta mai mereu atitudinea cea mai potrivită pentru a atrage : cu fiecare privire, cu fiecare mişcare a muşchilor feţei şi cu fiecare zâmbet atent studiat, Didina vorbeşte elocvent : "sunt disponibilă şi n-am limite". Vocea de altistă, cristalină când e controlată cu grijă, este o altă armă cu care să-şi simuleze inocenţa, să atragă. Undeva în urmă, doar accidental sau în momentele de relaxare, vocea ei trădează dispreţul, superioritatea arogantă şi lipsa de scrupule dacă i se pune ceva în cale. Rar şi absolut întâmplător, Didina râde cu râsul său natural, cel pe care nu şi-l preface şi nici nu şi-l controlează. Doar atunci, râsul ei e dogit, trădând o vulgaritate bine disimulată. E o persoană mobilă (altfel cum ar putea atrage atenţia ?), iubitoare de dans şi mişcări lascive, dar nu le foloseşte decât dacă e cazul ; nici o mişcare nu trebuie să fie la voia întâmplării şi sub nici un motiv nu trebuie să trădeze adevărata sa personalitate sau propensiunea sa pentru acea stranie promiscuitate care o domină.

Orgolioasă, Didina n-are demnitate ; a avut cândva, dar de când trăieşte voluptatea umilinţei permanente, demnitatea şi mândria au fost repede înlocuite cu obedienţa simulată şi cu un soi de falsă modestie exacerbată. Cândva era o femeie obişnuită, drăguţă şi relativ liniştită, educată şi în banca ei. Frustrările erau prezente, dar n-o marcau evident, iar Didina nu ieşea în evidenţă cu nimic. Apoi a urmat "eliberarea" din chingile căsătoriei, iar blondă a decis că trebuie să devină... Schimbarea ei a fost treptată ; de la o femeie normală şi atractivă, Didina a trecut la cea pe care o vedem azi, o păpuşă frumos lucrată, dar o himeră la urma urmei, dispusă să accepte orice exces sexual al celor care-i plătesc masa la restaurant sau îi fac un "cadou", oricât de mic. N-a ştiut ce-i umilinţa, dar după ce a gustat din cupa ei, nu s-a mai putut opri până ce n-a terminat-o. Pentru a fi în companii "selecte", Didina a înţeles că e mai uşor să-şi pună corpul la bătaie. Frustrările proprii o ajutau să fie, dacă nu "exotică", măcar puţin obişnuită prin modul în care înţelegea să-şi satisfacă partenerii, iar sexul discret ascuns faţă de soţiile partenerilor săi, iată, îi asigurau o anumită permanenţă în mediul pe care ea îl considera elevat. În realitate, mediul respectiv era unul absolut banal, compus din oameni ce nu ieşeau în evidenţă prin nimic special, dar pentru Didina reprezentau idealul de viaţă socială vizibilă. Că bărbaţii grupului au pasat-o neintenţionat de la unul la altul şi că ea le satisfăcea pe rând şi aleator poftele carnale, asta n-o mai deranja defel ; descoperise "reţeta" pentru a fi "cineva" în societatea aleasă, iar asta n-o împiedica deloc să se manifeste şi în afara acestui cerc relaţional în acelaşi mod. Vrând să devină "cineva", fără să-şi dea seama, blonda reuşise să devină… "ceva".

Ieşirea la restaurant, de preferat unul foarte bun, pare să fie pentru Didina suprema dovadă de apreciere. Frecvenţa cu care îşi face simţită prezenţa în restaurante, uneori cu aceiaşi parteneri cu care a mai ieşit, alteori cu alţii, este notabilă şi reprezintă preţul pe care cel dornic de descărcare sexuală îl plăteşte. În felul acesta şi nu doar în acest fel, el ştie că poate să pretindă absolut orice, ca blonda nu-l va refuza. Dar nu doar restaurantele sunt atractive pentru ea. Cei care nu se pot afişa cu ea în cârciumile mult frecventate, vor prefera s-o ducă în localuri mai izolate, eventual cu camere de închiriat (fireşte, pentru scurt timp) unde nu există riscul unei întâlniri accidentale cu prieteni sau colegi ai "clienţilor" de circumstanţă ; astfel ei nu vor risca să se compromită. Dacă ieşirile nu sunt posibile, Didina va accepta orice în schimbul prestaţiei sale, fie că e vorba despre o lenjerie nu foarte fină, dar măcar ieftină, fie că descărcarea de obsesional este plătită altfel: cu bani.

În acest fel, conectată simultan la viaţa sa pervertită şi la cea de pe internet, dama e într-o permanentă agitaţie. Ca într-un slalom uriaş, ea ocoleşte jaloane, creează iluzii şi manipulează relativ inteligent. Internetul este pentru ea cel mai bun aliat pentru a dovedi oricui unde a fost şi ce a făcut, dar totul este doar o înşelătorie. Sub protecţia aparenţei, Didina îşi vede de activităţile ei, iar partenerii sunt în mod organizat programaţi. Persoană atentă, deşi superficială, femeia nu pierde din vedere nici un detaliu menit să-i construiască imaginea dorită. Dependentă de poze, ea le va etala fără nici o reţinere şi fără măsură, dar deloc întâmplător. Accesul le ele va fi mereu atent selecţionat, în funcţie de imaginea pe care vrea să şi-o facă într-o parte sau alta ; restul vor fi ascunse cu grijă, eludate cu dibăcie unui ochi mai atent. În acest fel simplu, Didina poate să pară că e tot ce vrea ea, în funcţie de potenţialul partener ; într-o parte va fi o doamnă, în alta va fi o perversă sau în alta – o nefericită sau o inocentă.

Frumoasa blondă nu e deloc o rafinată. Va prefera podoabe sclipitoare şi stridente, dar lipsite de valoare, unor bijuterii fine, de clasă și, ca toate giuvaerurile – discrete şi elegante. Hainele sale îi oferă acea imagine pe care mereu o caută. Ieftine sau nu, dar şocante prin evidenţierea formelor, hainele sunt accesorii importante în arsenalul său seductiv. Bluze larg decoltate, fuste scurte sau rochii ce par neterminate, toate vorbesc pe aceeaşi tonalitate, toate arată fără ascunzişuri disponibilitatea Didinei de a atrage sexul opus. Atracţia aceasta, firească altor femei singure (dacă ea se poate spune că e singură) nu e canalizată spre o relaţie stabilă, de durată şi exclusivă, ci spre acea relaţie care să-i permită să se ofere şi altora pentru a avea parte de atât de râvnita defulare sexuală ieşită din normal.

                                  - va urma -

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Read More

Secrete arzătoare (V)

Elisabeth de la Trinite 

 Dar Didina nu e deloc singură în piesa de teatru a vieţii ei. Undeva în spate, în umbra unui relativ anonimat se afla "reţeaua"… O serie întreagă de colaboratori stau şi veghează ca blonda să fie bine consiliata în perioada de tatonare şi cea de atragere a victimei. În această lume tenebroasă, interesele sunt diverse, scopurile nu mereu limpezi, dar maniera de lucru este comună. Uneori, Didina e personajul principal, dar la fel de bine se poate ca ea să fie doar un personaj secundar, un factor de influenţă persuasiv, iar în prim plan poate trece Piggy, prietena ei, o casnică plictisită şi cu aceleaşi frustrări ca şi restul. Nu, Piggy nu e o profesionistă a sexului (poate şi-ar fi dorit, dar fizicul i-a refuzat plăcerea), ci doar o vietate cu dezvoltare intelectuală precară ce încearcă să exercite influenţe colaterale, toate presiunile favorizând-o pe Didina şi eforturile ei de atragere a câte unui individ. În fond, în lumea lor, încredere completă nu există, aşadar, cu toate comunicările în timp real dintre personaje, anumite aspecte sunt escamotate de către fiecare colaborator în parte faţă de restul; în această lume, colaborarea și delaţiunea reciprocă merg mână-n mână.

Nici colaborarea Didinei cu Mărgelica nu este mai plină de încredere reciprocă. Unii faţă de alţii, colaboratorii manifestă un amestec bizar de neîncredere şi complicitate, fie că e una de conjunctură, fie că ea are în spate secrete ce vin dintr-un trecut nu foarte îndepărtat, dar nişte secrete ce se cer păstrate cu străşnicie. Pentru a ţine trecutul departe, personajele sunt capabile de multe, în funcţie de cererea celui care deja deţine elemente ale acelui trecut deloc onorant. Duplicitatea, prefăcătoria, minciuna şi înşelătoria sunt armele pe care le folosesc cu precădere toate aceste personaje care o ajută pe Didina. Cum o ajută sau ce anume urmăresc, astea sunt chestiuni secundare, dar e limpede că "valurile" pe care ele le fac sunt destinate să izoleze şi să împingă victima în plasa larg deschisă a Didinei. Practica nu e nouă şi n-o întâlnim doar la Didina şi prietenele sale ; ea doar adăugă o notă foarte personală eşafodajului utilizat. În păienjenişul subteran şi virtual, blonda e doar o apariţie aparte prin propensiunea nedisimulată pentru sex şi pentru acceptarea tuturor fanteziilor partenerilor de erotism, fie el pervers sau nu. Ea poate să suporte, spuneam, ceea ce altele nu pot, dar nici măcar asta nu pare să le fie cunoscut complicilor săi. În permanenţă se desfăşoară între ei un joc de-a "alba-neagra", joc în care fiecare colaborează cu fiecare, dar în care se şi feresc să-şi dezvăluie ascunzişurile minţii ; fiecare are o viaţă interioară pe care o ţine departe de restul, în încercarea de a ţine cât mai multe "schelete" în dulap.

Protagoniştii nu au viaţa normală a celorlalţi oameni… Ei sunt legaţi ombilical de internet, de un site de socializare de unde îşi iau, la comandă sau întâmplător, victimele. Viaţa lor firească este o combinaţie de terestru şi real cu virtual şi tenebros. Comunică în permanenţă, fac schimb cu ideile altora, se distrează pe seama naivităţii celor care le-au căzut în plasă, le exhiba vieţile pe care victimele au avut imprudenţa să şi le împărtăşească şi ţes împreună capcana finală. De fiecare dată, capcana arată altfel, în funcţie de interesul major care se află în spatele acţiunilor lor. Când interesul e mai puţin evident, ţesătura lor se termină brusc, de obicei cu abandonarea victimei îndurerate. Scopurile lor şi ale celor care nu apar în lumină deloc, nu sunt mereu clare, dar toate acţiunile converg către un deznodământ aşteptat. Uneori reuşesc să-şi facă treaba, alteori – dimpotrivă… Oricum, când reuşesc să se desprindă de intrigile virtuale, Mărgelica ştie că secretul trecutului sau din nou e bine păzit, Didina se dezlănţuie fără limite în liniştirea complexelor sale, Piggy adastă mai calmă pe ici sau pe colo, iar "Horse" aşteaptă să-i vină "gonflabila" păpuşă blondă şi cu ochi albaştri pentru ca din nou să-i pună un film porno, iar ea să se supună unei noi fantezii. Cu frustrările ostoite, toţi protagoniştii revin la viaţa lor frumoasă şi liniştită, cea care se trăieşte în spatele monitorului. Acolo sunt liberi să pară a fi ceea ce în realitate nu au cum să devină, să-şi construiască o personalitate de mucava, una onorabilă, aşa cum cândva credeau că pot avea, aşa cum, chiar şi azi şi-ar dori, dar e prea târziu ; patimile nesănătoase, imaginaţia bolnăvicioasă şi promiscuitatea sunt acum viaţa lor reală, iar internetul e singura cale de a mai putea părea oameni normali. Acolo ei sunt tot ce au vrut să devină, au pasiuni şi pot lăsa impresia că înţeleg ce înseamnă sentimentele sau onorabilitatea. Dar lumea de ei înşişi creată e doar o iluzie ; o iluzie pe care o proiectează cu cinism şi pe care o îmbracă fastuos în merite pe care niciodată nu le-au avut, dar şi le-au dorit.

Colaborarea lor stranie şi maladivă nu-i poate face prieteni ; cel mult complici, uneori de voie, alteori de nevoie, după ce unul dintre actorii văzuţi sau nevăzuţi au amintit "în treacăt" câte ceva despre trecutul său prezentul unuia sau altuia dintre actori. Intraţi în rol, ei nu pot părăsi scena şi nici să "evadeze" nu au cum. Mereu le este treaz în minte că e cineva care le cunoaşte secretele, iar ei au de ales : tac şi fac ce li se cere... sau "scheletele" din dulapuri vor ieşi la iveală. Ca nişte biete unelte robite de sex în prezent sau mult prea libertini şi lipsiţi de scrupule în trecut, complicii au învăţat să se "placă", să colaboreze, să se deteste în secret, dar să se şi teamă unii de alţii.

                                - va urma -

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Read More

Secrete arzătoare (IV)

 Fără dubiu, Didina e un bun fotograf. Cu ajutorul fotografiei atent alese şi bine realizate ca zâmbet, ea atrage potenţialii clienţi. Face multe poze, uneori în exces, dar nu face economie atunci când e vorba să-şi etaleze zâmbetul studiat şi machiajul discret, dar mereu binevenit. Fără vulgaritate, ici-colo, Didina plasează câte o poză "neglijentă", tocmai pe acelea în care, "din greşeală", umărul i se dezgoleşte provocator. Încadrează bine, în general, iar specializarea sa din necesitate este portretul. Fireşte, nu are poze doar cu ea, dar ştie să le combine în aşa fel încât ea să fie văzută în "toată splendoarea" sa, ea să fie în centrul atenţiei, vrând nevrând observatorul. În toată această campanie de exhibare personală, Didina se etalează fără reţineri ; pentru a putea atrage, de multe ori e necesar să fie bine văzută şi din toate poziţiile ce pot fi decent prezentate… Celelalte (foto sau video), unele lesne de găsit pe internet, pot urma în funcţie de cerinţele clienţilor, întâi virtuali, apoi reali. Cu timpul, blonda a învăţat valoarea reală a fotografiei şi posibilitatea de a manipula cu ajutorul ei. Ca să nu aibă probleme, Didina preferă să prezinte acele poze "casnice", acelea care pot confirma imaginea dorită de ea, de femeie cuminte şi cu preocupări comune ; înainte de orice, impresia pe care o lasă e cea care contează, cea care o poate arăta ca pe o femeie normală, cu simţiri obişnuite şi cu o viaţă cât se poate de comună. Didina are un zâmbet şablon în cele mai multe fotografii ; este zâmbetul său "comercial", cel care ştie că va atrage. Nici un detaliu personal nu este lăsat la întâmplare, ci totul e atent studiat, începând cu poziţia corpului, a mâinilor sau a capului şi, mai ales, a feţei. Aproape nimic nu e pierdut din vedere, iar pozele pot astfel să-i asigure notorietatea atât de mult dorită.

Fata pierdută nu aşteaptă să fie curtată şi nici discret invitată. Ocheşte o "victimă" şi în scurt timp se invită în compania lui. Persoană organizată, blonda nu pierde din vedere nici viitorul apropiat ; dacă nu stă în oraşul de reşedinţă şi trebuie să plece pentru o perioadă în concediu, Didina nu se dă înapoi de la a-i telefona unui bărbat cunoscut din oraşul unde urmează să meargă, să-l pună să-şi facă un cont pe un site de socializare, chipurile pentru a putea vorbi mai uşor, apoi îl "atacă" pentru ca acesta să-i facă rezervarea şi să dea un avans de 25%; i-l va rambursa ea, în acea manieră absolut personală, umilitoare şi degradantă, cunoscuta masa în genunchi. Dar ea e fericită în forul ei interior… Imaginea sa vizibilă nu va avea de suferit, iar ea a reuşit să mai facă o "afacere". Încet-încet, fericirea şi destinderea îşi spun cuvântul, iar amintirea schimbului în natură se estompează repede, sub imperiul vizării unui alt client ; în fond, imaginea merge înainte, iar spălată e ca nouă.

În plan psihologic, Didina e o persoană interesantă. Volubilă şi comunicativă, în subconştientul ei e mereu prezentă ideea că trebuie să devină centrul atenţiei cu orice preţ. Discursul sau e unul delicat, atât timp cât trebuie să-şi evalueze victima. Apoi, obişnuinţa pe de o parte şi caracterul, pe de altă parte, îşi spun cuvântul, iar Didina nu pierde ocazia să fie ironică şi batjocoritoare, în acea manieră "subţire", dar lipsită de subtilitate şi fineţe. Această atitudine apare doar în acele situaţii când tratează cu persoane în mod vădit paşnice. Dacă, în schimb, îl consideră pe preopinent dificil sau arogant, ea adoptă tactica femeii slabe, excesiv de politicoasă, umilă chiar şi cu o modestie deseori exagerată ; pare a fi un personaj din romanele scriitorilor ruşi, distrusă sufleteşte şi neînţeleasă, dar care ştie că într-o zi soarele se va ivi şi pe strada ei. În mod evident, "soarele" ivit deja este chiar interlocutorul ei. Dezarmat în faţa unei femei atât de sensibile (deşi nimic din discurs nu poate trăda sensibilitatea), noul beneficiar al prestaţiilor sale sexuale este gata de acţiune şi intră şi el în galeria celor care contribuie la stabilitatea financiară a blondei. Întâlnirile lor vor continua, fireşte în paralel cu celelalte, de fiecare dată ea având grijă ca prestaţia să-i depăşească aşteptările proaspătului cucerit. Începând cu declaraţii stereotipe şi lipsite de orice urmă de trăire şi terminând cu manifestări sonore pronunţate în timpul actelor sexuale, gama manipulărilor prin erotism este completă, iar rezultatele nu se lăsă deloc aşteptate.

Când identifică o "pradă", nu se sfieşte s-o atace, întâi discret şi elegant, apoi prieteneşte şi cu o afectuozitate bine mascată, atât cât să nu fie stridentă. În funcţie de răspunsul receptat la stimulii trimişi la înaintare, blonda îşi conduce "atacul". Poate foarte bine să se insinueze discret, dar hotărât sau direct, în acel stil care nu lasă loc decât unui singur răspuns. Strategia de început poate fi diferită, dar primii paşi sunt oricum aceiaşi. După contactul iniţial, de pregătire, mai urmează câteva de control şi apoi urmează întâlnirea. Dacă partenerul vizat ezită, Didina îi solicită întâlnirea, doar aşa… la o cafea şi ca să poată vorbi mai bine. Odată ce întâlnirea se produce, blonda nu stă să piardă timpul şi, la scurt timp urmează primul contact fizic, fireşte, nu şi gratuit ; o "atenţie" e obligatorie pentru un "cavaler" venit să-şi satisfacă poftele carnale.

Didina nu e o proastă, departe de aşa ceva, chiar dacă deseori practică o autoironie fină şi deloc întâmplătoare ce poate păcăli; dacă în faţa acestei autoironii interlocutorul "lasă garda jos", imediat momentul va fi exploatat de blonda care atât aşteaptă. Chiar şi în conversaţie, ea e o descurcăreaţă… Foarte organizată, va lăsa impresia unei persoane cu capul în nori şi când îi va veni bine, abia atunci poate dovedi contrariul. Ca orice manipulatoare fără multe pretenţii, Didina ştie să folosească vorbele, printre ele, la loc de cinste aflându-se "ai încredere în mine" sau "fără tine nu pot", vorbe pe care şi ea ştie că partenerul abia le aşteaptă. După ce şi-a ţesut pânza de păianjen şi bărbatul respectiv a fost "prins" şi "motivat", urmează perioada de relativă monotonie, spartă doar de întâlnirile sexuale. În această perioadă, el îşi defineşte şi exprimă fanteziile, iar ea i le acceptă în acele condiţii bine stabilite. Din această perspectivă, Didina nu e deloc interesată dacă bărbatul este însurat sau nu, atât timp cât ştie că ea poate ceea ce altele nu pot : să accepte orice.

                                - va urma -

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Read More