Monument pentru Eminescu

 În Bucureşti sunt peste 370 de biserici plus Catedrala Patrirhală; cu toate astea, jenant-de-preafericitul vrea o Catedrală a Mântuirii Neamului. BOR este cea mai bogată entitate juridică din România, dar bani pentru Catedrala care preamăreşte... popimea – n-are, motiv pentru care banii vin de la enoriaşi, de la buget sau de te miri unde. Cu aceşti bani vrea Sfântul Sinod să construiască un mega-complex religios, un fel de „economat” vanghelian de proporţii pentru „înălţarea spiritului”. Proiectul se pare că prevede lifturi moderne, restaurante de post sau de „dulce”, cinematograf cu proiecţii din „Vieţile sfinţilor” etc. Jurământul de sărăcie poate fi uitat după ce popii au început să-şi facă hoteluri de 4 stele. Modestia şi cucernicia sunt vorbe bune de rostit de către popi, dar de urmat... mai bine enoriaşii. Societatea civilă semnalează grosolănia, criticile curg, dar proiectul merge înainte; în timpul ăsta mai multe biserici au nevoie doar de renovare, dar Biserica n-are bani pentru asemenea lucrări „drăcoase”.

Îl aniversam pe Eminescu, geniul poeziei noastre şi stâlpul jurnalismului românesc, curând îl vom şi comemora şi amândouă festivităţile au un numitor comun: discreţia. Nu mai ştim sau nu mai vrem să întâmpinăm cum se cuvine fiecare dintre cele două evenimente. Mereu, accentul a căzut pe poezia lui Eminescu şi pe tragica sa moarte, aşa cum a fost ea prezentată de G. Călinescu în „Romanul lui Eminescu”. Romanul este o carte de ficţiune ce îmbină periculos realitatea istorică, bârfa şi interesele obscure. Elevul român află că Eminescu a fost cel mai mare poet al nostru, că a murit nebun şi că a avut o poveste de iubire cu Veronica Micle. Să mai adăugăm câteva poezii studiate parţial în şcoală („Scrisoarea a III-a”, „Luceafărul”, „Epigonii” etc.) şi vom obţine o imagine a poetului naţional care nu poate atrage pe nimeni. Nici un cuvânt despre geniul sau extraordinar, nici o vorbă despre excepţionala sa pregătire istorică, economică şi naţională, nu de alta, dar nu care cumva să se deştepte românul. Nici măcar în liceu nu se vorbeşte apăsat despre activitatea sa jurnalistică, nici un articol nu este popularizat, nimic din ceea ce l-ar putea plasa pe Eminescu în rândul Părinţilor noştri naţionali nu se întâmplă.

Facem catedrale ce sfidează tradiţia noastră strămoşească, ridicăm busturi şi statui unor indivizi ce sunt departe de un asemenea merit, dar pentru Eminescu ne-am hotărât că nu e cazul să mai facem ceva. Are statui destule, nu-i aşa? Busturi – la fel. Aşadar, ce ar mai rămâne de făcut? O marcă de bere îşi face publicitate cu „bem o bere în cinstea lui Eminescu” şi nimeni nu are reacţie. Comuniştii nu mă aştept să organizeze ceva în memoria lui Eminescu decât dacă evenimentul le poate folosi lor politic. Eminescu a ajuns o marfă şi un mijloc de manipulare, în loc să fie preamărit cum se cuvine. Cât de mult ştie romanul despre poetul naţional? Câţi au auzit că a fost un om de dreapta, părinte al conservatorismului modern (fără legătură cu partidul de infractori al lui Felix) şi câţi îi ştiu activitatea jurnalistică? În România nu există o mişcare de dreapta care să omagieze personalitatea celui prematur dispărut, dar fundaţiile culturale ce păzesc? A organizat vreuna o manifestare de popularizare, o acţiune de amploare destinată maselor? Fireşte, nu. ONG-urile culturale îşi trăiesc viaţa lor măruntă şi de multe ori meschină, iar Eminescu se odihneşte trupeşte la Bellu. Dar spiritul lui gigantic e liniştit? Cui să-i pese? Cine foloseşte excepţionala sa mini-monografie despre Basarabia, care ne spune ce teritoriu se numeşte aşa, de unde până unde ţine el şi cât de pur românesc este? Nimeni. Marele nostru poet şi jurnalist moare zilnic din cauza indiferenţei noastre.

Îl privim cu îngăduinţă, ca pe o materie şcolară obligatorie pe tânărul cu pletele în vânt din bustul celebru de acum, cel pe care Titu Maiorescu l-a comandat, dar nu ştim (sau puţini ştiu) că bustul nu-l reprezintă pe Eminescu, ci doar pe un anonim oarecare ce a pozat pentru bust. În vremea aceea, Eminescu era la Viena unde-l trimisese Maiorescu, fără să ştim prea clar de ce; oricum, nu din cauza vreunei boli. Crearea bustului în forma sa arhicunoscută i-a provocat suficientă supărare lui Caragiale care îi reproşa lui Maiorescu într-o scrisoare că n-a folosit măcar o poză a lui Eminovici. E limpede că şi spiritul poate muri, prin indiferenţă. Cel despre care Petre Tutea spunea că e „suma lirică de voevozi” cade pe zi ce trece în uitare şi tinde să se banalizeze prin imbecilizarea populaţiei de către politicieni. Ne amintim de el de două ori pe an, dar şi atunci, spuneam, discret.

Dar genialul şi nefericitul nostru Eminescu nu merită un monument? Nu merită un loc unde el să fie cinstit 365 de zile pe an? Ba da! Avem cu toţii nevoie să ştim de ce a fost omorât lent, dar sigur, ce interese a tulburat el de a fost nevoie să fie eliminat fizic şi avem o dureroasă nevoie de cunoaşterea reală şi completă a lui Eminescu. Nu se vorbeşte deloc despre felul său de a fi, astfel ca toată lumea şi-l imaginează ca pe un tip boem şi rupt de realitate. Nimeni nu bănuieşte ce analize economice complete şi impecabil documentate a făcut în ziarele vremii şi nici ce cronici sociale a făcut el. Eminescu a avut o personalitate complexă, un tip agitat uneori şi liniştit alteori, exaltat de o idee sau de un eveniment, dar şi sfios şi cuminte în alte situaţii. Era un tip direct şi deseori dur, iar asta nu strica deloc imaginea sa de poet cuceritor de inimi. Răbda de foame cu demnitate când nu avea bani, dar era exagerat de risipitor atunci când îi picau în buzunar. Despre Eminescu s-au scris cărţi şi se vor mai scrie altele, dar personalitatea sa le excede. Iată motivul pentru care cred că avem nevoie de Eminescu patru săptămâni pe lună si 12 luni pe an, aşa cum şi el are nevoie de un monument cultural prin care să se adreseze poporului de unde s-a ridicat. Poate astfel acest popor îi va fi recunoscător.

Read More

Cei 30 de arginţi ai regelui Mihai (I) - continuare

 În 1985, Guvernul României a început o acţiune în justiţie pentru a recupera tablourile vândute de fostul rege Mihai I către Galeriile Wildenstein & Co Inc. Acţiunea a fost retrasă, pentru ca mai apoi, în 1992 să fie din nou iniţiată în SUA şi Elveţia. Şi acest proces a fost stopat în timpul regimului Ion Iliescu din motive obscure. Tot în 1985, în faţa Curţii din New York, SUA, Jacques Vergotti, cel care a fost administrator al Casei Regale între 1944 şi 1947 a declarat că Regele Mihai i-a cerut să împacheteze şi să trimită la Londra tablourile şi două automobile Buick. Acest lucru s-a întâmplat în timpul unei scurte opriri la Zürich a regelui Mihai şi a reginei-mamă Elena în drumul lor spre Londra, la nunta viitoarei regine Elisabeta. Jacques Vergotti a primit confirmarea că obiectele de artă au fost depozitate la „Union Bank Suisse” în Zurich, confirmarea fiind semnată de către domnul Arthur Lang. Cele 6 tablouri semnate El Greco nefiind însă identificabile, valoarea declarată a unora a fost de 1 franc elveţian, conform inventarului. Valoarea lor reală (a celor 6) se ridică la 70-100 milioane de dolari. Fostul rege Mihai a declarat cu multe ocazii ca a părăsit România fără nimic. 

Jacques Vergotti, fostul ofiţer de ordonanţă al Regelui Mihai până în 1948, apoi profesor de istorie la o universitate din Statele Unite ale Americii, pomeneşte în cartea "Fără drept de înapoiere în ţara", editata în anul 2000 de editura Albatros, despre tablourile dispărute. Fostul maior al regelui mai relatează despre un lucru puţin cunoscut: faptul că pe lângă reşedinţa de la Versoix, fostul suveran mai deţine şi o proprietate în Statele Unite ale Americii, mai precis în Palm Beach, Florida. La pagina 29 a cărţii, Vergotti reproduce şi un dialog dintre Mihai şi mama sa: „The republic will be declarated on December 31!”

Tablourile erau expuse în reşedinţele Casei Regale din Bucureşti, Sinaia şi Bran. Întreaga colecţie de tablouri a fost catalogată şi descrisă pentru prima dată de bibliotecarul Casei Regale, Leo Bachelin în anul 1898. Un an mai târziu, în testamentul său, Regele Carol I preciza. "Galeria mea de tablouri, cum este descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, va rămâne pentru totdeauna şi în întregul său în ţară, ca proprietate a Coroanei României”. În anul 1939, în timpul domniei lui Carol al II-lea, istoricul de artă Alexandru Busuioceanu a reactualizat catalogarea Colecţiei Coroanei, făcând o distincţie clară între tablourile din această colecţie, considerate bun public, şi cele ale familiei regale, considerate bun privat. Istoricul Busuioceanu a insistat la acea vreme pe caracterul public al lucrărilor din catalogul făcut de el: "Prezentul catalog cuprinde colecţia de tablouri, aflată azi în mai multe palate şi castele regale din Bucureşti, Cotroceni, Sinaia şi Bran. Găsim, pe lângă tablourile descrise în catalogul Bachelin, pe cele care au intrat în colecţie după 1898. Trebuie precizat faptul că tablourile înregistrate în acest catalog au o situaţie juridică specială. Conform Testamentul Regelui Carol I a României ele constituie colecţia Coroanei, celelalte tablouri sunt proprietatea familiei regale". „Tablourile aparţin poporului român. Cele care aparţin Casei Regale trebuie împărţite între moştenitori. Eu însă mă lupt pentru toate tablourile. Regele Carol I a lăsat poporului român, prin testament, colecţia din catalogul Bachelin. Avem datoria morală de a le recupera” a declarat Prinţul Paul al României în cadrul unei conferinţe de presă. Prinţul Paul a iniţiat acţiuni legale pentru a recupera tablourile din Colecţia Coroanei şi din Colecţia Familiei Regale. Acţiunile legale sunt iniţiate în Statele Unite, Anglia şi Israel.

După căsătoria la care a asistat în Marea Britanie, regele Mihai, s-a întors, spre surpriza tuturor, în România. Apoi a abdicat pentru el şi urmaşii lui şi a plecat cu restul picturilor din Colecţia Regală (42) şi o pensie de 250.000$ pe an (în banii de azi aprox 5 milioane de dolari), toate fiind negociate cu reprezentantul lui Stalin, Vîşinski. De altfel, Petru Groza spusese că guvernul său va aranja aspectele material-financiare în aşa fel încât Regele să ducă o viaţă confortabilă în străinătate (cf. stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri din 30 dec. 1947).

„The Daily Iowan” din 11 ianuarie 1948, în articolul „Mihai Postpones Wedding To Retain Political Interests” aminteşte că apropiaţii Casei Regale au declarat că abdicarea a intervenit „din raţiuni politice şi nu pentru ca (Mihai) să se însoare cu fata pe care o iubeşte”; nici o vorbă despre vreo abdicare forţată, explicaţie inventată mai târziu, se pare. Cununia celor doi a avut loc în iunie 1948 şi nunta a fost oficiată în cultul catolic 20 de ani mai târziu după numeroase tratative cu Roma. Deja în martie 1948, Mihai era la Detroit unde a fost aşteptat pe aeroport de guvernatorul statului Michigan, Kim Sigler (nu de Truman cum declarau fostul rege şi apropiaţii săi). Dineul pe care guvernatorul l-a dat în onoarea invitatului sau la Hotelul Book-Cadilac din Detroit a fost umbrit de protestele romanilor americani care se strânseseră cu pancarte în fata hotelului. Poliţia i-a împrăştiat pe protestatari, dar fără a opera arestări.

În procesul de la New York din 1985 Jeremy Epstein, reprezentantul Casei Wildenstein, a declarat că a cumpărat în 1976 de la regele Mihai unul din tablouri, pe care apoi l-a vândut în 1977 Muzeului de Artă Kimbell din Texas. Muzeul a trecut în catalog menţiunea că tabloul aparţinea „Moştenitorilor Regelui Carol II”. În fapt, în arhivele de la Stanford University apar 3 (trei) tablouri de El Greco ce au fost vândute (nu două, aşa cum aminteam anterior aici sau aici) şi care au făcut obiectul cercetării întreprinse de autorităţile americane (BIOGRAPHICAL FILE, 1985 [ Box 1. ][ Folder 1 ] Consists of Vergotti's legal deposition aş a witness în the civil action pursued by the Socialist Republic of România against Kimbell Art Foundation, regarding three "El Greco" paintings, 1985).

Guvernul condus de colecţionarul de tablouri Adrian Năstase a depus la Parlament, pe finalul mandatului (2004), un proiect de lege pentru clarificarea situaţiei proprietăţilor Casei Regale. Noul Parlament, format după alegerile din noiembrie 2004, a amânat discutarea proiectului de lege la sugestia ministrului delegat pentru relaţia cu parlamentul, Bogdan Olteanu, până la completarea documentaţiei. Dacă legea ar fi fost adoptată în varianta propusă de PSD, statul roman ar fi întâmpinat greutăţi în recuperarea celor 42 de tablouri din Colecţia Regală. Articolul 5 din respectivul proiect de lege cuprinde o chichiţă juridică, care poate anula pentru totdeauna posibilitatea recuperării tablourilor: "O dată cu soluţionarea notificărilor şi acţiunilor în justiţie prevăzute în anexa nr. 4, potrivit procedurilor în vigoare la data formulării lor, se sting orice obligaţii reciproce dintre statul român şi fostul suveran al României, Mihai I". Proiectul de lege propus de guvernul Năstase mai prevedea plata unei despăgubiri în valoare de 30 de milioane de euro pentru Domeniul Peleş şi restituirea în natură a Casei Cavalerilor, aflată pe fostul domeniu Peleş. De asemenea, Regele Mihai putea folosi pe durata vieţii Palatul Elisabeta, ca reşedinţă regală, şi avea acces la palatele Peleş şi Pelisor pentru diverse acţiuni publice. De Palatul Elisabeta puteau beneficia, pe durata vieţii, şi Principesa Margareta alături de soţul ei, Principele Radu Duda. „Peleş i-a fost dat lui Mihai de către Antonescu cu apobarea Germaniei naziste, ca recompensă pentru cooperarea sa cu Axa şi pentru că a promulgat legi de confiscare a averilor evreilor”, a spus Prinţul Paul care a transmis protestul său hotărât faţă de proiectul unei legi neconstituţionale numit “Proiectul de lege pentru reglementarea situaţiei juridice a bunurilor care au aparţinut fostului suveran al României, Mihai I”. Legea nu prevedea doar compensaţii de 30 milione de Euro, ci încă 126 de restituiri, constând în pământ şi alte proprietăţi. Curtea Constituţională constata (decizia 600/9.11.2005) că „Legea pentru reglementarea situaţiei juridice a unor bunuri care au aparţinut fostului suveran al României, Mihai I” este neconstituţionala. Hotărârea a fost definitivă şi general obligatorie si publicată in Monitorul Oficial. Astfel, proiectul a murit.

Ca membru al familiei regale, ex-regele Mihai nu este singurul mostenitor care ar avea dreptul sa isi recupereze proprietatile. Prinţul Paul si tatăl sau, Prinţul Carol Mircea Grigore deţin 62,2% din moştenirea lui Carol al II-lea de peste 50 de ani. În Portugalia şi în Franţa, împărţirea moştenirii s-a facut imediat ce Prinţul Carol Mircea a fost recunoscut ca fiu legitim al lui Carol al II-lea. In plus, există şi alţi membri ai familiei regale care au dreptul sa îşi recupereze proprietaţile.

Read More

Chişinău, mon amour - un refugiu salutar

Amânarea decisă pe sub masă de CCR nu este una firească juridic. Datele pe care azi le cere Curtea sunt lipsite de relevanţă, atât timp cât singurele care contează sunt cele din ziua referendumului. A susţine că acele date nu sunt corecte sau, mai rău – false, asta duce la anularea de drept a referendumului. Nu, CCR nu avea nevoie să amâne decizia; putea să se pronunţe pe ceea ce deja avea, încă de la locale, cum am spus deja. Amânarea luării unei decizii, o transparenţă mâna de ajutor dată puciştilor, aruncă tara în haos economic şi anarhie-dictatura politică. La momentul potrivit, când primele semne de dictatura s-au făcut simţite, am atenţionat asupra necesităţii de a ieşi masiv în stradă şi de a ne lua înapoi liberatea (pe atunci) doar suguşata. Şi n-a fost aşa... Încrederea de neînţeles în referendum s-a dovedit a fi o gravă eroare a celor care au înţeles să lupte împotriva ciumei roşii; eroare pe care, iată, azi trebuie să ne-o asumăm cu toţii.

Fără nici cea mai mică urmă de îndoială, trădătorul Ponta va pune în practică angajamentele pe care şi le-a luat fata de ruşi: că din iulie (nu e departe de iulie) să înceapă „purificarea” politică. Putem considera fără teamă de a greşi că de azi democraţia este muribundă şi-şi trage ultima suflare. Cei care visează la libertăţile elementare sunt naivi sau hiper-optimisti. Partidul Bolşevic va trece la represalii, în cel mai pur stil stalinist al anului 1946. Este foarte probabil că prima victimă a proceselor politice să chiar Traian Băsescu, acum lipsit de orice apărare în fata ofensivei ce se va declanşa. Răstimpul de o lună şi jumătate este unul exagerat de mare, faţă de viteză cu care sunt „capabili” să distrugă bolşevicii. Ce va fi pe plan politic? Anarhie, dictatura şi abuz. Dar pe plan economic?

Azi a plecat la Chişinău cancelarul german Angela Merkel împreună cu o echipă de oameni de afaceri. Merg acolo pentru a încheia contracte şi pentru a stabili cooperări durabile în diverse sectoare economice; „deocamdată excludem un interes economic în România”. Moldova se va ridica economic, iar România se va prăbuşi, cred că nimeni nu mai are vreun dubiu. Fenomenul moldovenilor de peste Prut care venea în România pentru a primi cetăţenie se va opri şi va începe un fenomen până acum inexistent: migraţia romanilor peste Prut. În câteva luni, Chişinău va fi pentru romani un al doilea Ierusalim, locul unde vor spera să găsească liniştea socială şi echilibrul economic. În România nu se mai poate întâmpla nimic pentru democraţie şi drepturi civile elementare. Ele sunt ca şi suspendate, iar acum, spre deosebire de acum 2 luni, ieşirea în stradă seamănă cu un autodenunţ într-o dictatură. Cred că doar prostii mai spera să facă apel cu succes la drepturi şi democraţie. Era referendum şi Elenina Nicut a fost arestată abuziv, fără perdea, fără jenă. S-a întâmplat ceva? Ministrul de Interne a demisionat din cauza muntelui de încălcări ale legii comise direct şi indirect de către poliţişti? Nu. Dar rezultatele electorale ce au înregistrat nu 90% că la locale, ci până la 250% prezenta au fost cercetate şi sancţionate? Nu, şi nici nu vor fi. Atunci ce speram? Ponta să fie cuprins de remuşcări şi să-şi anunţe demisia? Oprisan să se autodenunţe? Dragnea să ceară propria arestare?

Aş vrea să sper. Aş vrea să mă pot agăţa de o speranţă, fie şi cât firul de nisip. Aş vrea să cred că acest coşmar economic şi politic ce a reînceput azi se va termina pe 12 septembrie. Dar pentru că asta să se-ntâmple, ar trebui ca puciştii să stea şi să se uite la noi, eventual să se ocupe de economie şi atât. Îi pare cuiva posibil? Fiecare zi în care Base nu se întoarce la Cotroceni este o bâtă în capul economiei şi un glonţ în capul vieţii democratice în România? Are cineva idee ce înseamnă 40 de bate date în moalele capului economiei româneşti? Se gândeşte cineva cum va arăta corpul democratic cu 40 de gloanţe în el? Dacă e să fim optimişti, în 30 de zile vămile de la graniţa cu Republica Moldova se vor umple de refugiaţi, mai ales cei politici. Şi, deşi merită s-o spunem şi în vremuri liniştite, vom spune din suflet: „Chişinău, mon amour”!

Read More

De vorba cu PetreŢuţea

Acest dialog s-a desfăşurat pe 26 mai 1990. La dialog au participat Marian Munteanu şi un grup de studenţi. Fiind imediat după alegeri, temele au fost mai mult cu privire la fenomenele politice. Publicam câteva fragmente, cu precizarea că discuţia a avut un caracter extrem de informal, tinerii participanţi fiind de multa vreme în preajma lui Petre Ţuţea, ceea ce explică tonul uneori foarte liber al discuţiei.

- Aţi votat, domnule profesor?

- N-am votat de scârbă.

- Dar aveaţi cu cine vota?

- N-aveam. Poate... ştiu eu... Nu, nu, n-aveam.

- Deci nici o formaţiune politică nu era demnă de un vot de la un om serios?

- Păi, cum să fie demnă dacă... Păi, domnule, de ce le e teamă să îndemne poporul? N-au mai făcut tinerii revoluţie? Iliescu zice: "Eu sunt deschis cu toţi". Face democraţie de tip suedez cu liberalism japonez. Târţa-pârţa, pârţa-târţa. Se potriveşte ca nuca-n perete.

- Acum un an, înainte de revoluţie, ne spuneaţi că, dacă ar fi să votaţi, aţi vota cu liberalii.

- Acum sunt îndoielnic pentru că nu sunt decişi la par.

- Deci, le-aţi recomanda o politică de foiţă.

- Domnule: Români la arme! Aşa să fie în fiecare ziar. Să vezi Iliescu cu pantalonii...

- Dar cum explicaţi fenomenul ăsta, totuşi, de masă? Chiar dacă nu în procentul asta de 80%...

- În procent de 90% furt şi fals.

- Şi dacă, totuşi, jumătate din electorat a votat cu Iliescu?

- Pe cuvântul meu de onoare că nu.

- Deci credeţi că sunt mai mulţi cei contra F.S.N. decât pro F.S.N.?

- Tot poporul e.

- Păi, vedeţi dumneavoastră, sunt extraordinar de mulţi muncitori care susţin Frontul şi îl susţin cu sinceritate.

- Nu, nu sunt foarte mulţi.

- Daţi-mi voie să vă spun că avem, totuşi, informaţii că într-adevăr sunt foarte mulţi.

- Numai în Moldova, de pildă, că moldovenii...

- Aş spune că sunt dezinformaţi.

- Ce dezinformaţi! Ca să constaţi că e incapabil comunismul de guvernare, nu trebuie să ai doctoratul în ştiinţe sociale. Orice bou, care nu e sifilitic vede că nu e bun. El vede că mă-sa rabdă, nevasta rabdă, copiii rabdă... vede tot şi totul pute. Şi ce să zică? "N-am doctoratul"!

- Sunt foarte mulţi. Sunt milioane de oameni care susţin Frontul şi-l susţin pe Iliescu. Milioane de oameni!

- Păi, atunci... e un popor de năuci.

- Să ştiţi că şi noi, cred, am avut momente de...

- Nu, nici un moment, e evident. Dacă-i adevărat că sunt milioane... Deşi convingerea mea e că au falsificat sută la sută voturile; comunismul nu poate dacă nu falsifică....

- Dar şi noi suntem români, domnule profesor. Sau noi nu suntem români?

- Eu nu sunt român, eu sunt turc.

- Dar toată viata noastră noi în asta am crezut, că suntem români. Şi dumneavoastră, mai ales.

- Un tâmpit ca mine cred că nu mai există pe bulevardul ăsta. Să faci 13 ani de temniţă... Asta numai eu am fost în stare.

- Deci noi, toţi care am ieşit în 21 seara, am greşit?

- Nu, ce puteaţi să faceţi? Ce, eu am greşit? Eu am fost tâmpit, atâta tot.

- Deci noi, cei care am ieşit pe 21, am fost tâmpiţi?

- Păi..., nişte tâmpiţi activi.

- Ati citit ziarele în ultimul timp?

- Le-am mai citit. Nu, că era inutil. Noi eram poporul numărul unu, după un american, în lupta descomunizării popoarelor din Europa răsăriteană, noi cu revoluţia noastră, ei... cu răscoala noastră. Zice: "Popoarele vecine cu voi n-au făcut decât un week-end". Aţi auzit ce a declarat un inginer american? A spus următorul lucru: "Eu sunt inginer american, golan din New-York".

- În situaţia în care acest F.S.N. a pus mâna pe putere... şi oamenii nu protestează...

- Lasă-i să geamă. Că sunt incapabili de guvernare. Singura salvare e nulitatea lor mintală. Ăştia nu pot conduce guvernul şi nici... o comună rurală, încurcă apele, înfundă fântânile. Nici o comună rurală nu sunt în stare... Incapacitatea de guvernare a ăstora s-ar putea să fie şansa hoitului român să devină viu. Soluţia e militară, arma militară.

- Poate ar fi fost mult mai bine ca armata să preia conducerea tării...

- Ar fi, evident.

- Şi partidele astea din opoziţie ce ar trebui să facă acuma?

- Să se sinucidă, ca ăia care fac greva foamei.

- Cum vă explicaţi că Iliescu apare în biserică la slujbele religioase, îşi face cruce, tine coliva?

- Păi, un drac poate să-l ducă, evlavios, la biserică. Nu-l împiedică nimeni pe drac să intre în biserică.

- A câştigat mult cu asta. Popularitate.

- Păi, da, că sunt mulţi proşti, întrebam, de pildă, pe un popă în închisoare, la Aiud. "Părinte, dracul ce virtuţi are în demonologia creştină"? "E şi taumaturg. Pentru ca ispita să fie cât mai mare şi poarta mântuirii tot mai strâmtă, dracul te poate încerca şi cu minuni". Dar nu suntem pierduţi, ca popor. Poate că Dumnezeu are milă de noi şi ne mai dă un picior în cur. Au falsificat sută în sută alegerile. Tot ce bâiguie el, când motivează că s-a schimbat ceva în România, nu spune nimic precis. Ai citit "Complicaţiile tehnicii votării"? Nu puteam să votez nici eu, atât era de complicat Şi intrau în cabină la ţară cu ţăranii şi votau. Dom'le, au falsificat integral. Păi, nu se poate, de pildă, ca în Ardeal, P.N.Ţ.-ul lui Maniu să aibă 1,2 -1,4 %.

- Şi dacă e posibil să fie chiar aşa? Dacă e posibil? Pentru că în campania electorală n-au fost lăsaţi în sate şi n-au intrat în contact cu ţăranii.

- Nu e posibil să fie aşa. Nu e posibil pentru că, dacă eu am un par şi dumneata vii la mine şi eu te izbesc în mir, nu mai e posibil ce vrei dumneata.

- Văd că cele două partide istorice n-au făcut coaliţie.

- Păi nu, domnule. Ce coaliţie? Liberalii, naţional-ţărăniştii... Eu sunt membru al Partidului Liberal. Liberalii, naţional-ţărăniştii şi social-democraţii i-au permis lui Iliescu să legifereze din Comitetul Provizoriu de Uniune Naţională. Partidele istorice merită să fie nimicite. Că-şi merită soarta pentru laşitate şi inconştienţă.

- Nu trebuiau, măcar în ultimul ceas, să părăsească...

- Nu, domnule. A propus P.N.Ţ. să nu se participe la alegeri. "Da' de unde - s-a spus - noi avem răspunderi..." Sunt siniştri... n-am nici o încredere. La un moment dat şi Eminescu avea disperarea mea. Şi n-avea nici un motiv real. Disperarea lui Eminescu era motivată prin funcţia lui de conservator, dar liberalii ofereau atunci garanţii absolute de bătălie modernă.

- Şi acum, ce-a făcut P.N.L.?

- Şi acum, partidul n-a mai putut face nimic, că nu mai are şefi.

- Când eşti beat... Întâi vă îmbătaţi, cădeţi cu nasul în noroi şi, murdari de noroi, decideţi. Nu se poate aşa. Românii au degenerat. Deşi cred că nu, pentru că, cel puţin, Coposu spune că are un dosar atât de mare cu falsul total al alegerilor. Păi, ce-i acest ceauşesc 89% pentru nişte golani care nu-s în stare să conducă nici o gară?

- Domnule profesor, dar dumneavoastră ziceţi că poporul român l-a votat pe Iliescu.

- Nu l-a votat.

- Bun. Înseamnă că o parte din poporul român.

- Nici o parte.

- Înseamnă că nu l-a votat nimeni.

- Nimeni!

- Deci, cine l-a votat nu-i român.

- Nu. A votat poporul român cu mâini de fesenişti. Succesorul Iliescu este un ceauşist nepatriot. Nu-l interesează decât exerciţiul puterii, că are un egoism invers proporţional cu dovlecelul lui. El n-are cap, are un dovlecel. Cică-i inteligent. Hm!

- Tot ce se spune împotriva Frontului, că sunt pederaşti toţi, eu cred. Că sunt hoţi de buzunare, eu cred. Că mi-au furat mie banii, deşi nu mi-au furat, eu cred.

- Că sunt proşti?

- Că sunt proşti, turci şi cretini şi că le curg balele, cred. Eu m-am gândit, de pildă, să scriu un pamflet anticomunist şi m-am gândit să iau anticii şi modernii, cei mai mari pamfletari pe care îi întâlnesc şi să iau de acolo cele mai acidulate imagini sau figuri de stil. Şi m-am convins că e un travaliu odios, gratuit, nu face trei parale. Şi am ajuns la o intuiţie mult mai corectă pentru a defini orice mişcare comunistă. Iau un Cod Penal cu trihotomia, tripartita diviziune a infractorilor: crime, delicte şi contravenţii. Definesc crimele pe rând, delictele pe rând şi contravenţiile pe rând şi scriu dedesubt: comunismul e infractor la ordinea universală, naturală, prezentă în acest integral Cod Penal. Ei sunt infractori, comuniştii, nu sunt oameni politici. De altfel, Douglas, ministrul de externe al Americii, a dat o definiţie a comunismului: există în dreptul penal crime continue şi crime continuate. Comunismul e o crimă continuă. Subalternul meu la studii, la Economia Naţională, unde am fost director, consilierul biroului, a făcut un calcul: ce se întâmplă cu România Mare, organizată ultramodern din punct de vedere agrar. Ştii ce poate face România Mare? Hrăneşte toată Europa Centrală. Şi acum, facem coadă la ziare. E bun comunismul, nu?

Gorbaciov zice: Europa – casa noastră. Dacă Gorbaciov nu ar fi rus şi ar fi un om, n-ar avea dovleac, ci cap şi, cum i-am spus eu unui rus, care scoate o revistă de două milioane tiraj la Moscova (cu ani în urmă). Zice: "Domnule Ţuţea, cum vă explicaţi dumneavoastră că noi, ruşii, întindem mâna Europei şi ea o refuză sistematic"? "Foarte simplu, aveţi un cancer mintal, se cheamă cancer ideologic marxist-leninist. Aruncaţi cancerul ăsta la gunoi şi Europa nu numai că vă salută, dar vă şi recunoaşte, cum tradiţional aţi fost recunoscuţi în politica de echilibru a continentului, parteneri egali. Şi Europa, dacă faceţi epuraţia asta radicală în crimele bolşevismului rusesc. Europa trebuie să se întindă de la Atlantic la Vladivostok. Şi America va fi a doua Albanie. Dar face Gorbaciov asta? Dacă ar fi inspirat, rămâne cel mai important om de stat al secolului european. Pune materiile prime infinite ale Siberiei şi, împreună cu Japonia şi, dacă China e slugarnică faţă de Japonia, cu Japonia, China şi Europa, Statele Unite vin desculţe la scuze. Dar are Gorbaciov capacitatea asta? Eu fac o retractare, că am spus că ruşii sunt contraindicaţi la cugetare, ca sifilisul la sistemul nervos. Şi am retractat şi spun: ce greşeală fecundă, retractarea e mult mai glorioasă. Spun acolo: cum sunt înşelate popoarele în istorie. Am fost influenţat de Berdiaev, care a spus că bolşevismul este un rău organic al neamului rusesc. E injust. Eu nu m-am gândit la marele popor rus... M-am gândit la masa rusească, care a fost înşelată de bolşevismul falimentar, cum sunt înşelate masele totdeauna în istorie. Aşa e retractarea. Dacă Gorbaciov pricepe ecuaţia asta politică, Europa, casa noastră, i-a mâncat pe americani. Are un destin Gorbaciov! Dar el se ocupă cu perestroika, că perestroika lui salvează Rusia cum salvează piciorul meu anul viitor! Se pulverizează Rusia, intră-n casa noastră fără cancer mintal şi se situează împreună cu Europa de la Atlantic la Vladivostok. Dar depinde de sifilisul din dovleacul lui Gorbaciov. Dacă spirocheţii merg în casa comună şi dacă năucul rus are un moment în care Dumnezeu aterizează pe dovleacul lui, Rusia e salvată. Altfel o salvează Moş Crăciun.

- Şi soarta noastră, săraca, deci, e legată de Moscova, nu?

- Da. Sigur. Eu i-am spus rusului. Zice: "Dumneavoastră sunteţi împotriva imperiului rusesc? "Dimpotrivă, pentru el, dar numai în cazul încadrării în Europa şi renunţaţi la bazaconii! Nu aşa, să v-aducem turbaţi la noi! E ca şi cum ne-am culca în pat cu nişte câini turbaţi. Nu se poate". Masele ruseşti au fost înşelate, aşa cum se pot înşela toate masele în istorie.

- Şi asta nu-i valabil şi pentru noi?

- Nu ştiu, eu nu m-am gândit, dar nu e cum se pregăteşte, ci cum se nimereşte! Am nimerit cuiul în cap. Să văd ce răspunde Brucan.

-Brucan?

- E, aşa, o "polemică", că ştiu că e un savant emerit al Republicii: numără până la cinci cu ajutorul familiei.

- Cum, e om de ştiinţă!

- Da, a fost şi profesor universitar, cu șase clase de liceu. Dacă e posibil. Şi şef redactor la Scânteia, care a cerut condamnarea la moarte a lui Maniu. Şi-n temniţă, el ne-a băgat. Bestia asta. Văd că nici "Viitorul", nici "Liberalul" nu fac caz de asta, singura care-l pune la punct, dur, e "Dreptatea" naţional-ţărănistă. Nu-i nimic de făcut, bineînţeles. Dacă Eminescu, despre care Iorga spune că-i expresia integrală a naţiunii române, a avut momente de îndoială în ceea ce priveşte destinul poporului român, păi, cum să n-am eu? Eu nu sunt el. Nu e nici un român ca el. E român absolut. L-am definit eu. Un tânăr m-a reprodus: "cum îl puteţi caracteriza pe Eminescu după atâtea caracterizări?" - "Sumă lirică de voievozi".

- Ştiţi că la Iaşi studenţii au manifestat şi au venit cetăţeni indignaţi şi au dat foc la tabloul lui Eminescu? Şi au înjunghiat studenţi.

- Cine?

- Oamenii. Cetăţenii laşului.

- S-au făcut de râs pentru 20.000 de ani de istorie.

- Îi consideraţi vinovaţi?

- Principali.

- Oare nu sunt numai nişte ignoranţi, nişte victime? După 45 de ani de apăsare, poate nu-i putem numi victime.

- Domnule, eu nu pot să-i scuz. Şi Iliescu ce spune?

- Nu spune. Iaşul e fieful lui electoral. Are partizani acolo. Tot Iaşul e cu el, cu excepţia unui grup de studenţi care au înţeles. Şi o revistă studenţească.

- Eu, dacă aş fi prim-ministru, după o chestie ca asta le-aş da o pâine pe săptămână de familie... În numele lui Ştefan cel Mare. Dar cum i-a înşelat ăsta, domnule? Iliescu. E un prost. Da-i şiret. Că şi vulpea, când miroase că la coteţ nu e câine, mănâncă toate găinile. Şiretenia. A încercat să vadă zidul dintre instinct şi inteligenţă. Instinctul e o formă inferioară inteligenţei. În tratatul de criminologie al penalistului Traian Pop, şiretenia aparţine regnului animal. Nu are nimic comun cu inteligenţa.

- Da, că au şi animalele şiretenie.

- Păi, cum să nu. Noi n-avem apă de-o săptămână.

- Aşa e-n comunism. Nici eu n-am apă de cinci ani.

- Am auzit că au făcut datorii, că au împrumutat...

- Datorii de consumaţie, adică nu de investiţii. Adică pierderi. Astea sunt sterile absolut. Pe care nu le poţi plăti, că n-ai de unde să le acoperi, că dacă erau de investiţii, plăteau din ele. Şi ridicau nivelul tehnic.

- Ca să le ia ochii ăstora, că o ducem mai bine.

- Dar, se epuizează şi astea.

- O să vină o foamete şi o inflaţie şi un dezastru naţional cumplit. Noi am vorbit cu lideri sindicali şi unii dintre ei înţeleg care-i situaţia, dar armata de muncitori nu ia nici o atitudine împotriva Frontului. Susţin Frontul, îl susţin pe Iliescu.

- Păi, atuncea, dacă vor face foame şi o să-i văd murind de foame, o să am cea mai mare bucurie din viaţa mea. Păi, cine moare? Eu mor de râs. O să plătească scump muncitorii. Că dacă nu muncesc, n-au de unde să le dea de mâncare. Nu se poate fără o aspră pedepsire.

- În decembrie, când a existat posibilitatea să se răzbune (şi au fost cazuri de răzbunări) multe în ţara asta. Şi-au făcut rost de arme. Aşa, în general. Nu! Nu s-au dus să omoare pe nimeni, să taie gâtul nimănui. N-au intrat în sediul Securităţii.

- Păi nu, pentru că am învăţat, aşa, să fim creştini.

- A fost şi blândeţea asta a lor şi încrederea că o să vină cineva şi o să facă, aşa, legal, cu dreptate.

- Domnule, nu se poate, dreptatea legală nu există în raport cu tâlharii. Aici ne găsim în prezenţa unor tâlhari de drumul mare. Ce dreptate vrei?

- Dar am eu, ca om, ca creştin, justificare interioară, să-i pleznesc pe aceşti criminali, cu toată duritatea?

- Sigur că ai. Nu se poate! Păi, când te lupţi împotriva dăunătorilor animali şi vegetali, ai dreptul să faci asta? Păi, corpul social n-are şi el dăunători? Nu trebuie curăţit?

- Dacă pe mine mă învaţă Hristos să stau şi să nu fac rău nimănui...

- Pui în paranteză vreo doi ani şi după aia te duci şi te închini.

- E greu cu paranteza asta.

- Nu-i greu deloc. Ştefan cel Mare era religios. Repede vărsa sânge.

- Domn' profesor, vedeţi, slabă fire avem unii dintre noi. Că ba ne apucă mustrările de conştiinţă...

- Domnule, cel mai strălucit voievod român, după mine, era Ţepeș. Vlad Ţepeș. Despre care nu ştiu ce sultan a spus că, dacă ar avea o ţară mai mare, ar cuceri planeta. Eu am două afirmaţii despre el. Are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ştefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a şi bătut. Şi rana de la picior e că a ocupat Chilia, care era a lui Vlad Ţepeş. Şi acolo şi-a făcut rana aia. Şi are meritul că a coborât morala absolută prin ţepele puse în cur la nivel absolut pe... Dormeai cu punga de aur la cap şi ţi-era frică să n-o furi tu de la tine. N-are nici un popor...

- Înseamnă că am decăzut rău, în vremurile astea. Că pe noi cel puţin, nu ne lasă conştiinţa să facem nici cel mai mic rău aproapelui nostru.

- V-ar gâdila la cur Vlad Ţepeș. Ăsta-i voievod român absolut. Dom'ne, fără ăsta, istoria românilor e o pajişte cu miei.

- Deci, ar fi vremea lui Vlad Ţepeș acum, nu?

- Dacă ar apărea la orizont şi ar avea partizani, Iliescu s-ar evapora de frică. Nu, n-ar muri, s-ar face vapori. Escroc perfect. Păi, Ceauşescu-i un binefăcător faţă de ăsta. Ceauşescu n-a făcut crime publice. Ceauşescu făcea crime pe ascuns. Şi spunea că e democrat. N-a fost democrat. A fost un tiran, un despot, neluminat. "Eu sunt despot luminat". Asta are neruşinarea să arate că face tiranie. Ala n-a avut neruşinarea.

- Iar acum, după cum ştiţi, legea asta care nu e valabilă, dar, mă rog, s-a aprobat, legea asta care a scos pedeapsa cu moartea.

- Numai la morţi există pedeapsa cu moartea...

- Pedeapsa cu moartea e necesară în Codul Penal, nu?

- Nu ştiu. Eu nu mă gândesc la Codul Penal, ci la codul cavaleresc al toporului. Că ăla taie fără consultări. Şi pe urmă Codul Penal vine şi zice "bine-ai făcut".

- Eu sunt bicisnic de vârstă. La 87 de ani... Am luptat de unul singur, Don Quijote, prin saloane, împotriva lui Dej şi a dat cu mine de pământ de nu m-am văzut. Cel puţin tinerii din Piaţa Universităţii fac publică, prin presa internaţională, prin aparate franţuzeşti... Dar pe noi, nu ne-a filmat nimeni, decât bătaie pe spinare. De pomană. Ne-a arestat, ne-a pedepsit. Am fost pedepsit la 18 ani muncă silnică. Şi am făcut 13. Dacă mai stăteam un an, muream. Aveam picioarele pline de apă şi de la 102 kg ajunsesem la 56 kg. Nu se putea face o miologie, adică o disecţie pe muşchi, că pe piele nu se poate face. Nu mai eram decât piele şi oase. Şi nu puteam să merg de colea până colea. E adevărat că n-aveam ce să mănânc. Că vreo doi ani nu mi-au dat nici un ajutor social. Mă duceam pe jos din Ştirbei Vodă - de unde m-au gonit şi am nimerit aici printr-un tânăr a cărui mătuşă era la ICRAL şi mi-a dat garsoniera asta, până la Bellu. Gâfâiam greu, că nu puteam să merg, că eram slab. Când mă întorceam, soră-mea îmi dădea bani de tramvai, dar, când mă duceam, n-aveam. Şi tot mergând eu pe jos, s-au dezumflat picioarele. S-au făcut normale. Mişcarea m-a salvat. Sau că aveam eu poftă de mâncare. Asta m-a salvat, după puşcărie. În orice caz, până am văzut mascarada asta a lui Iliescu, nu am regretat că am făcut închisoare. A venit la mine unul de la deţinuţi politici. Ştiu că au făcut o asociaţie, că se plăteşte... i-au plătit cu 200 lei pe zi. Eu ar urma, pe 13 de ani de puşcărie, să iau vreo 25.000 de lei. Dar, dom'ne, cum dracu să ceri bani? Şi văd că aproape nu ne mai temem, că am auzit că basarabenii, Sovietul Suprem din Basarabia, a hotărât suveranitatea Basarabiei. A Republicii Moldoveneşti. Ştii ce înseamnă asta? Egală cu Rusia, având şi dreptul la armată proprie. Fac o figură basarabenii, nemaipomenită.

- Eu credeam că steagul luptei naţionale cel mai dârz îl tine Transilvania, de revoluţie, de pretenţii, bătălii naţionale şi de trezire a sentimentului naţional şi credeam că Ardealul e buricul pământului pentru noi. Şi astăzi Ardealul e. Dar credeam că Basarabia s-a rusificat. Şi încă ruşii n-au duritatea ungurilor. Sunt ortodocşi, sunt însemnaţi, se furişează, practică un amestec de duritate şi delicateţe, că sunt şireţi. Şi zic că i-au înşelat pe basarabeni. Nu i-au înşelat deloc. Mi se pare curioasă ţinuta basarabenilor. Eu credeam că Ardealul e forţa principală, dar se vede treaba că s-a mutat centrul.

Basarabia e pământ românesc. E pământul lui Ştefan cel Mare. Îmi pare rău, eu sunt mai savant ca Ştefan cel Mare. Dar, pe lângă el, eu sunt un măturător. Şi n-am eu dreptul să renunţ la pământul ăsta. Dacă-mi scoateţi ochii, se găseşte vreun român să mă ducă la mâncare, la culcare şi să-mi dea să mănânc. Şi nici atunci nu recunosc că Basarabia e rusească. Mă fac de râs, mă fac că sunt hoţ de buzunare, dar... Băi Ţuţea, vrei să te faci hoţ de buzunare şi să te condamnăm dacă vine Basarabia la români? Cu plăcere. Dă-mi buzunarul ca să-mi faci poze. Te faci de râs în interes naţional. Nu te faci de râs cum se face Ionică ăsta, în interes personal...

- Ăştia-s nişte aventurieri, după părerea mea, vor să se căpătuiască.

- Atât. N-au nimic comun cu naţiunea română.

- Nu ştiu, dar am impresia că, dacă Iorga spune despre Eminescu că este "expresia integrală" a naţiunii române, probabil că Iorga şi-a dat seama că tânărul ăsta ştie tot.

- Cam ştie tot.

-... cum spunea Lucian Blaga: "Eminescu reprezintă ideea platonică de român". Adică românul absolut. Toată lumea trebuie să recunoască asta.

- Dacă o să iasă ceva bun în ţara asta...

- Datorită lui...

- Datorită lui o să iasă. Dacă nu ne ducem de râpă. Şi eu cred că n-o să ne ducem de râpă.

- Dar pe Goga l-aţi ascultat cu "Ideea Naţională"...

- Dar n-am spart şi o vitrină?

- După discursul lui Goga?

- Pe mine m-a anchetat un colonel de jandarmi, despre care am vorbit la un seminar. "Unde eşti student? D-ta ai fost văzut că ai distrus o firmă. "Da". "De ce? D-ta nu ştii că părinţii dumitale plătesc impozite, pentru că statul obligă să fie garantată proprietatea privată după Constituţie? Şi tot ce-aţi distrus, totul, e obligat să repare? Şi plăteşte impozit tatăl dumitale, taţii din toată ţara? Dar, de ce ai făcut asta?". "N-am putut să mă stăpânesc, după entuziasmul creat de Octavian Goga la Teatrul Naţional, despre ideea naţională". "Eu vă înţeleg foarte bine, că eu n-aş avea nici un rost ca colonel de jandarmi dacă dumneata te puteai stăpâni. N-am avea slujbă, noi ăştia. Pentru nestăpâniţi ca dumneata iau eu leafă".

- În ce an de facultate eraţi?

- În anul I, mi se pare.

- Deci, avea Goga darul acesta.

- Mamă, ce orator era... Goga-i un om mare. Era la Budapesta delegaţia României. Şi unul, Victor Radu, nepotul lui Agîrbiceanu, scriitorul, era ataşatul de presă al României la Budapesta. Şi eu făceam parte din delegaţia României care negocia nişte acorduri cu Rusia. Economice. Şi ne-a invitat la masă ministrul României la Budapesta şi soţia lui. Ne-a dat o masă princiară şi, înainte de a ne duce la masă, eu stau de vorbă cu Victor Radu. Mă prezint... "Vrei tu să mergi cu mine la facultatea de litere a Universităţii din Budapesta"? "Ce să caut, dom'ne, nu ştiu ungureşte" . "Ştiu că nu ştii. Dar traduc eu. Eu ştiu perfect. Am făcut liceu unguresc". "Ce să caut eu acolo" ? "Păi, tu eşti naţionalist" . "Sunt" . "Hai să vezi un portret de naţionalist". "Pe cine"? "Pe Goga. De vreo trei zile trăncăneşte un profesor universitar maghiar despre rolul dizolvant în imperiul austro-maghiar al poetului român Octavian Goga. Ca să te umfli un pic în pene. Dacă eşti naţionalist, te duc acolo".

- Rolul dizolvant al lui Goga. Corect! Aşa e...

- Şi avea un farmec personal inefabil. Şi poet mare...

- Aţi discutat cu el personal?

- Nu. Am avut ocazia să-l cunosc, dar la data aceea, puţeam a căcat. Eram de stânga.

- Eraţi de stânga. Cred că nu v-aţi fi înţeles prea bine cu Goga.

- Nu m-am înţeles bine nici cu mine. Şi când m-am convins de nulitatea poziţiei mele... Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. Aşa am încheiat la un interviu, la televiziune. Dar asta n-a apărut la televiziune. S-a redus.

- Da, da' când v-a vorbit Goga, în '24, nu eraţi de stânga.

- Nu eram.

- E greu să fii de stânga.

-... Este cum ai pierde mereu bani, pentru că nu cunoşti cele patru operaţii aritmetice şi faci doi şi cu doi fac douăzeci şi pierzi din buzunar. Cum să fii partizanul unei erori incurabile, ireversibile?

- Când aţi renunţat la poziţia de stânga, din tinereţe? Ştiţi că mi-aţi povestit că în '33, în timpul grevelor, scoteaţi un ziar, de stânga. Chiar "Stânga" se chema.

- Cu Pandrea.

- Da, cu Petre Pandrea.

- Când ( Armand) Călinescu a tras în muncitori, noi am cerut pâine, nu gloanţe, pentru muncitori.  Călinescu trece drept intelectual în "Magazin Istoric", deşi era doctor în drept de la Paris, era analfabet. Iar eu, considerat putoare reacţionară.

- Aţi fost dintre cei care au luat partea muncitorilor în '33.

- Da. Am greşit...

- Am auzit că şi alţii i-au apărat pe muncitori în '33, chiar şi în Parlament.

- Codreanu. Eram generoşi, dom'ne. Păi, de ce nu se spune în Piaţa Universităţii că "sunteţi victime, domnilor muncitori, nu vedeţi că vă înşeală, nătărăilor!".

- Nu prea ascultă ei. Au pretenţia că au descoperit adevărul universal în persoana lui Iliescu.

- Lasă-i, să vezi ce plătesc.

- Plătim cu toţii, ca naţiune.

- Păi, chiar naţiunea trebuie să sufere, pentru că eu nu-mi pun nădejdea în America. Suntem încercuiţi. America ne-a cedat. Eu sunt atent la ce se întâmplă la Washington, la ce face Gorbaciov.

- Iar sunteţi "duşman al regimului", domnule profesor.

- Asta nu-i regim.

- Dar ce e, domnule profesor?

- E cum ai spune: toţi infractorii din România au şi ei legile lor. În Codul Penal. Ăştia sunt toţi clienţii Codului Penal. Păi, să faci asasinate în campanie electorală, să omori oameni. Lui Mussolini nu i s-a iertat că a omorât pe Mateoti, un singur om, din greşeala gărzilor lui. Şi să omoare oameni şi să nu li se întâmple nimic... Au falsificat alegerile. Fraudele astea sunt toate cu caracter penal. Ăştia sunt infractori, nu oameni politici. Sediul lor e în Codul Penal, nu e nicăieri, nici în dreptul public, nu e nicăieri.

- Deci, a te opune comuniştilor nu înseamnă a face politică.

- A te opune comunismului înseamnă a apăra puritatea Codului Penal.

- Nu, că nouă ne-au spus că facem politică, când spunem...

- Nu, nu, nu. Asta înseamnă că apăraţi Codul Penal când e bine redactat. Că sunt infractori.

- E la mijloc sfera juridică, nu şi cea politică.

- Nu trebuie trataţi ca infractori politici. Ei trebuie trataţi ca infractori de drept comun. Ca hoţii de buzunare, ca tâlharii, ca violatorii de dame...

- Colonelul de la securitate care ne-a anchetat, l-am văzut după Revoluţie... Şi din nou a spus să nu mergem la dumneavoastră, că e periculos, că dumneavoastră sunteţi fascist. Eu am spus că nu sunteţi, în nici un caz, fascist. El mi-a spus că sunteţi legionar şi i-am spus că se poate să fiţi legionar, dar nu fascist.

- Nu înţelege, că e cretin, sifilitic.

- Ştiţi că, pentru faptul că noi veneam pe la dumneavoastră, despre noi s-a spus că am fi legionari?

- Cine?  

- S-a lansat zvonul. Prin facultate. S-au pus şi afişe. Că noi, care am fost pe la dumneavoastră, prin preajma dumneavoastră, suntem legionari. Chiar azi am luat un ultim afiş "Liga Fascistă scrie «Hei! Hitler»!"

- Păi, domnule, ori sunteţi legionari, ori fascişti. Că Mussolini era ateu. Hitler era cu mituri germanice. Şi legionarii au fost creştini. Singura mişcare extremistă de dreapta, teologal fondată.

- Păi, înseamnă că suntem pierduţi, dom' profesor, că şi noi suntem creştini, aşa că, dacă suntem creştini, or să spună că suntem legionari.

- Da, să spună. Nu suntem noi. E şi tovarăşul Iliescu legionar, că s-a închinat la patriarhie. Păi, când te-nchini, la patriarhie, mai eşti F.S.N.-ist ?

- A declarat la o conferinţă de presă, după aia, că el de fapt e liber-cugetător.

- Păi, e foarte consecvent.

- A spus că el, de fapt, din familia lui, demult, era creştin, dar el, de fapt, e liber-cugetător. Şi că aşa e tradiţia.

- Dom'ne, e pentru contra, în acelaşi timp. Adică tip de idiot. Păi da, nici nu-i inteligent. Asta-i părerea mea. Să ai posibilitatea, prin closetul ăsta, parlamentul ăsta, să colaborezi cu partidele istorice şi să te izolezi în alegeri, confiscându-le tâlhăreşte, luându-şi răspunderea guvernării singur. Nu-i tâmpit? Că el răspunde acum. Tacâmurile le-aduce Nicu Ceauşescu-2, teroarea o dezlănţuie Nicu Ceauşescu-2. Şi acum, Ceauşescu apare un băiat bun. E compromis definitiv. Îşi face iluzii. Exercită puterea... Nu mi-a plăcut stilul ziarului "Viitorul". Eu, care sunt membru al Partidului Liberal.

- Ce v-a deranjat?

- Păi, zice "Victorie la comunişti, fără glorie". Păi, cum întrebuinţezi cuvântul «victorie» şi «glorie» la comunişti, dom'ne? Trebuie să zici "Jos tâlharii!", "Jos tâlhăria la drumul mare!". E cum i-ai spune unui tâlhar «Excelenţa Voastră». Şi tâlharul zice «Hai sictir». Speranţa noastră e absoluta incapacitate de guvernare a comuniştilor, care nu pot, toţi din Europa, să conducă o comună rurală. Atât sunt de nuli. Sunt nuli ca guvernanţi. Aşa! Una! Şi al doilea este geniul german. Dacă nemţii, care lucrează la "Războiul stelelor" cu americanii, intră în NATO şi spada germană e luată de rugină, Rusia devine o fetiţă foarte cuviincioasă. Şi dacă-i mai pui şi Japonia în spate... Şi nemţii şi japonezii, dacă-i bat în mai mult de trei zile pe ruşi, se fac de râs. Că ruşii, faţă de germani şi japonezi, n-au armată, au funcţionari militari. Nădejdea mea e în neputinţa politică a comuniştilor de pretutindeni şi în geniul reformator al Europei, care are sediul la Berlin. 

Aparut si in volumul "PETRE TUTEA - INTRE DUMNEZEU ŞI NEAMUL MEU" 

Read More

Ivan trezorierul şi tancul „gazos”

Eram elev şi auzeam la şcoală, la tv şi în „presă” că Nicolae Titulescu a fost o mare personalitate politică. Nu contest asta, poate chiar a fost, dacă stăm să ne gândim că el a fost unul dintre iniţiatorii Ligii Naţiunilor, predecesorul ONU de azi. Cu toate astea, URSS/Rusia n-ar fi avut multe motive să-l omagieze. Nu în aparenţă... Dar o personalitate nu are doar realizări şi merite, ci are şi pete, iar Titulescu are şi el o vină, cel puţin. Dar să vedem care...
Era anul 1918, luna ianuarie, iar Titulescu era ministru de finanţe. România era aproape ocupată de trupele germane, iar în decembrie un tren transportase 314 milioane lei aur în valute diverse la Moscova, cu toată opoziţia lui Mauriciu Blank care nu vedea cu ochi buni trimiterea tezaurului în Rusia, având în vedere situaţia politică de acolo. Aşa că, în decembrie pleacă valuta Băncii Naţionale. Oficialii romani care încercau să stabilească nişte contacte fireşti cu partea rusă descopereau că de fiecare dată era altcineva în funcţie şi fiecare reacţiona diferit. Haosul era maxim, iar ţarul nu avea nimic de spus, ca de obicei, de altfel. Bolşevicii îşi făceau loc cât mai în faţă prin mijloacele prea bine cunoscute şi pe care le descoperim şi azi la usl. Acesta era cadrul general în Rusia încă ţaristă din punct de vedere juridic.
Cu toate că semnalele de anarhie şi derută politică erau clare, Titulescu decide în ianuarie 1918 să trimită un al doilea transport spre Moscova, de data asta restul tezaurului: 7 miliarde lei aur în diverse valori (tablouri, obiecte de patrimoniu etc., dar şi valori personale depuse de persoane fizice la Banca Naţională şi la Muntele de Pietate). Desigur, tezaurul a fost mult subevaluat. După ce acesta a ajuns la Banca Naţională a Rusiei şi a fost închis în camere special afectate şi sigilate, la Moscova a început balamucul. Nimeni nu ştia nimic despre nimic, iar puterea o avea cine putea şi pentru o perioadă incertă. A urmat apoi lovitura de stat bolşevică (aia din Rusia, nu asta de acum din România), iar soarta tezaurului României a rămas până azi incertă. E drept, în anii '50 Moscova a acceptat să ne înapoieze 12 din cele 22 de piese ce compun „Tezaurul de la Pietroasa”, dar nu mai mult.
Timpul a trecut şi a trecut şi „Revoluţia”. În anii '90, un ministru de externe al României, T. Meleşcanu pune problema tezaurului la Moscova. Omologul sau rus îi răspunde... ruseşte: „ca discuţie filozofică e interesantă, dar din păcate fără aplicare practică” şi subiectul „moare”, mai mult sau mai puţin. Azi, adică în timpul guvernării filoruse, ambasadorul Rusiei la Bucureşti se trezeşte vorbind despre tezaur într-o manieră care aminteşte de Molotov care şi-a permis să bată cu pantoful în pupitru la ONU. Nu, Excelentă, nu e treaba istoricilor să stabilească oarece despre tezaurul României aflat la Moscova, ci este obligaţia Rusiei să-l înapoieze în baza actelor existente în România, dar şi la Moscova. Nu, tezaurul României nu e moneda de schimb. Nici un roman responsabil nu va accepta ca ţara să fie sub tutela Rusiei, aceasta oferind la schimb tezaurul ce oricum i se cuvine de drept. Să nu uităm, Excelenţă, că sunteţi azi cel mai înalt reprezentant al Rusiei în România, iar ţara care vă găzduieşte temporar nu va accepta „diplomaţia” pe care sovieticii au fost învăţaţi s-o utilizeze având tancurile în spate. Vremurile alea au trecut, iar Rusia nu mai are capacitatea necesară să se îngrijească de cetăţenii săi, necum de cei romani. Poate că slugile de la Palatul Victoria, un Ponta sau Marga, trădători de meserie va agreează punctul de vedere, dar asta nu înseamnă că şi romanii vor accepta aşa ceva. Fără supărare, măi Excelenţă!

Read More

Moscova - Strict secret!!!

Stalin a hotarit in 1943 desfiintarea Internationalei III - Kominternul - pentru a dovedi Vestului ca Rusia nu mai reprezinta coordonatoarea "miscarii internationale" lasand fiecare tara sa actioneze independent. In realitate fusese insarcinat bulgarul Gheorghi Dimitrov sa circule prin tarile cu partide subordonate si sa le convinga ca e o schimbare doar de tactica, unirea proletariatului din toata lumea ramanand preocuparea permanenta a Moscovei.

In acest context, de intoxicare a opiniei publice mondiale, si a tarilor care inca sprijineau masiv economic Rusia bolsevica, inclusiv Statele Unite, au aparut directivele elaborate de Lavrenti Beria, cunoscute sub indicativul "Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicatia NK/003/47". Primii care s-au referit intr-o lucrare stiintifica la Directivele de baza ale NKVD - Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne - pentru tarile din orbita sovietica din 2 iunie 1947, au fost britanicii care au publicat cartea istoricului Andrew si a fostului ofiter KGB Gordievski: "KGB. Istoria secreta a operatiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov", Londra 1990. In iunie 1947, NKVD (precursorul KGB) distribuia, in regim strict secret, setul de directive destinat sovietizarii tarilor din sfera de influenta a Moscovei. Interesant, pentru Romania, ar fi de urmarit rezultatele acestei politici folosind in paralel Directivele NKVD din 1947 si realitatile de dupa Revolutia din 1989 Printre directivele NKVD-ului exista referiri la activitatea activistilor de partid: acestia erau indrumati sa nu dea niciodata termene precise, sa nu formuleze niciodata responsabilitati precise, iar toate programele sa fie cit mai stufoase, cit mai generale, lipsite de orice claritate.

Linia generala de formare a activistilor PCR a urmat firul Directivelor. In ani si ani de zile acest tip de formare a determinat o atitudine si o mentalitate specifice insusite in plan politic si regasita la membrii clasei politice post-comuniste, proveniti din acelasi tip de "bazin formativ"; al PCR-ului. Mentalitatea politicianista a devenit in schimb folositoare intereselor de grup ale clasei politice actuale, care si-a regenerat randurile recrutand noi reprezentanti pe baza acelorasi principii. Asa zisele noi generatii politice de astazi sunt pline de exemple ilustrative.

Milioane de polonezi si romani dar si alte popoare au fost luati ca ostateci in granitele sovietice si deveneau o problema. Stalin a dat ordin NKVD-ului, trecut acum in mana lui Beria, sa rezolve problema. "Problema" s-a rezolvat partial prin marele macel din 1938-39 dupa care au continuat arestarile, executiile si deportarea populatiei din Basarabia si Bucovina si din Tarile Baltice. Barbaria a avut caracter masiv, fiind exterminate aproape in totalitate elita popoarelor, conducatorii spirituali, cei care ar mai fi putut trezi constiinta nationala. Dupa 1940, intr-un singur an, peste 200.000 romani basarabeni si bucovineni au fost deportati pe intinsul Rusiei, pana la Vladivostok, pierzandu-li-se urma. S-a elaborat un "Plan de munca" in anuarie 1941, care a sistematizat si organizat la modul cel mai monstruos sistemul de deportare. Metoda de elaborare a listelor nominale era diabolica: "Este necesar sa deportam fiecare membru al familiei, ca pe un principal deportat, impreuna fara sa-i informam de separarea care urmeaza. Toata familia in aceiasi masina, pana la vagoane. Abia acolo il separam pe capul familiei, apoi pe ceilalti, sub pretextul inspectiei sanitare."

Dupa Stalingrad, in 1943 au fost deportati Karacii din Caucaz, iar in Decembrie 1943 a venit randul Kalmucilor. In Februarie 1944 toti Ingusii au fost exterminati iar in Aprilie acelasi an a venit randul Balkarilor ca sa fie deportati. Au urmat executiile din Armenia urmate de masive deportari (1938), precum si deportarea Tatarilor din Crimea in Asia Centrala si Siberia (1944).

"Acolo unde calca Armata Rosie se impune si sistemul social comunist", ii scria Stalin lui Tito. La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, jumatate de Europa era ocupata de trupele sovietice "eliberatoare". Oficial, Moscova asigura ca va respecta suveranitatea si dreptul la autodeterminare al statelor intrate in zona sa de influenta. In realitate, soarta acestora era deja pecetluita. In doar cativa ani, regimurile democratice aveau sa fie inlocuite cu sisteme totalitare inspirate si controlate de Kremlin. Reteta acestei tranzitii a fost, peste tot, aceeasi. O mare parte a ei a fost teoretizata de insusi Lavrenti Beria, temutul sef al NKVD. O demonstreaza acest set de directive secrete, elaborate de Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne la 2 iunie 1947 si purtand indicativul "Moscova 2-6-1947 K-AA/CC113, indicatia NK/003/47". Documentul, descoperit in biroul lui Boleslaw Bierut, presedinte al Poloniei intre 1945 si 1952, a fost publicat pentru prima data in ziarul "Novi Dzienic", in 1981. Instructiuni aproape identice au mai fost descoperite si in Cehoslovacia, Germania, Bulgaria. Mai mult ca sigur ele au fost transmise si aplicate si in Romania, desi SRI nu a confirmat pana in prezent existenta unui astfel de document in arhivele Securitatii. Ne multumim, asadar, sa va prezentam traducerea textului polonez. Similitudinile cu ceea ce s-a intamplat in tara noastra sunt oricum evidente. Din nefericire, multe aspecte continua sa fie de actualitate si astazi.

1. Este interzisă primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactaţi de noi ca informatori. Întâlnirea cu aceşti oameni este organizată de serviciul special desemnat în acest scop, iar întâlnirile pot avea loc doar în locuri publice. Informaţiile sunt preluate de către ambasadă prin organele serviciilor speciale, în speţă cu predarea lor ofiţerului nostru cu cel mai mare grad în ambasadă.

2. Se va umări ca între soldaţii noştri şi populaţia civilă să nu se producă legături de nici un fel. Este inadmisibil ca ofiţerii noştri să viziteze autohtoni la locuinţele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simplii soldaţi să stabilească relaţii cu femei din rândul băştinaşelor. Nu se admite stabilirea de relaţii între soldaţii noştri şi populaţia civilă, respectiv soldaţii autohtoni.

3. Se va accelera lichidarea cetăţenilor care întreţin legături neiniţiate de către noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez, cu interbrigadiştii, cu Organizaţia Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasă şi alte asociaţii. În acest scop trebuie folosite elementele opoziţiei militare.

4. La acţiunile militare vor lua parte acei soldaţi care au stat pe teritoriul ţării noastre (se are în vedere Uniunea Sovietică n.n.) înainte de a intra în Armata Kosciuzsko (Armata poloneză ce lupta de partea Armatei Sovietice pe teritoriul U.R.S.S. n.n.). Se va ajunge la distrugerea ei totală.

5. Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor într-un singur partid, având grija ca toate rolurile cheie să revină acelor oameni care aparţin serviciilor noastre secrete.

6. Unificarea organizaţiilor de tineret trebuie facută rapid. De la conducatori de organizaţii locale în sus, în poziţii de conducere se vor repartiza oameni desemnaţi de serviciile noastre speciale.

7. Se organizează şi se urmăreşte ca funcţionarii aleşi ca deputaţi la congrese să nu-şi poată păstra mandatul pe întreaga perioadă ce le stă în faţă. Deputaţii nu pot convoca în nici un caz şedinţe între întreprinderi. Dacă nu există altă soluţie şi o asemenea şedinţă trebuie convocată, se vor îndepărta acei oameni care au activitate în legătură cu proiectarea concepţiilor şi avansarea revendicarilor. Iniţiativele particulare trebuie eliminate cu desăvarşire. Pentru fiecare congres se vor pregăti oameni noi şi doar cei vizaţi de serviciile noastre secrete.

8.Se va acorda o atenţie deosebită persoanelor cu capacităţi organizatorice şi cu şanse sigure de popularitate. Aceşti oameni trebuie cooptaţi, iar în cazul în care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.

9. Se va urmări ca funcţionarii de stat (exclusiv organele de securitate şi din industria minelor) să aibă retribuţii mici. Aceasta se referă îndeosebi la sfera sănătăţii, justiţiei, culturii, respectiv la cei care deţin funcţii de conducere (documentul găsit în Cehoslovacia adaugă: mai puţin cadrele de conducere alese pe baza lealităţii faţă de regimul socialist).

10. In toate organele de guvernământ, respectiv în majoritatea uzinelor, trebuie să avem oameni care conlucrează cu serviciile noastre speciale, fără ştirea organelor administrative locale.

11. Se va urmari cu stricteţe ca presa autohtonă să nu transmită date privind calitatatea şi sortimentul mărfurilor ce ni se transportă. Nu este voie ca această activitate să se numească comerţ. Trebuie neapărat menţionat faptul că e vorba de schimburi de mărfuri.

12. Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice în sensul că acestea să nu acorde acte doveditoare a proprietăţii asupra pămantului; actele vor arăta doar calitatea de lot dat în folosinţă, dar niciodată pe aceea de proprietate a deţinătorului.

13. Politica faţă de mica gospodărie ţărănească urmează acest curs pentru a face gospodăria particulară nerentabilă. După aceea, trebuie începută colectivizarea. În cazul în care ar interveni o rezistenţă mai mare din partea ţăranilor, trebuie redusă împărţirea mijloacelor de producţie repartizate lor, concomitent cu creşterea obligaţiilor de predare a cotelor. Dacă nici aşa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura să nu poată asigura aprovizionarea cu alimente a ţării, astfel ca necesarul să trebuiască acoperit prin import.

14. Trebuie făcut totul ca hotărarile şi ordinele - fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric - să fie nepunctuale.

15. Trebuie făcut totul ca anumite cazuri să fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii şi instituţii, însă nici una dintre ele să nu aibă drept de decizie înainte de a se consulta cu celelalte (fac excepţie cazurile ce vizează industria minelor).

16. Sindicatele din uzină nu pot exercita nici o influentă asupra activităţii din uzină. Ele pot lucra doar la punerea în practici a hotararilor şi atât.

17. Sindicatele nu au dreptul de a se împotrivi conducerii în nici o problemă. Sindicatele trebuie să fie ocupate cu alte probleme minore ca de exemplu: organizarea odihnei în concedii, discutarea cererilor de pensii şi împrumuturi, programe culturale şi distractive, organizarea de excursii, repartizarea mărfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere şi decizii ale conducerii politice.

18. Trebuie organizat ca numai acei conducători să fie avansaţi care execută impecabil problemele cu care au fost însărcinaţi şi care nu le analizează depăşind cadrul activiităţii lor.

19. In legătura cu activitatea băştinaşilor care sunt purtători ai unor funcţii de partid, de stat sau administrative trebuie create asemenea condiţii, ca aceştia să fie compromişi în faţa angajaţilor, astfel încât să devină imposibilă întoarcerea lor în anturajul iniţial.

20. Cadrelor militare autohtone li se pot încredinţa poziţii de răspundere în locuri unde deja sunt plasaţi oamenii serviciului special.

21. In cazul fiecărei actiuni armate si cu ocazia tragerilor, cantitatea munitiei va fi controlată permanent si cu seriozitate, indiferent de tipul de armă.

22. Trebuie ţinut sub observaţie fiecare institut de cercetare şi laborator, consemnându-se orice cercetare valoroasă.

23. Trebuie acordată o mare atenţie inventatorilor, inovatorilor, respectiv dezvoltată şi sprijinită activitatea lor, dar fiecare invenţie trebuie înregistrată cu consecvenţă la centru. Este permisă doar realizarea acelor investiţii care au aplicabilitate în industria minelor sau cele care au indicaţiile noastre speciale. Nu este permisă realizarea acelor invenţii care ar asigura creşterea producţiei de produse finite şi, în paralel cu aceasta, scăderea producţiei şi a extragerii de materii prime , sau ar împiedica îndeplinirea deciziilor. Dacă o invenţie a devenit cunoscută, trebuie organizată vânzarea acesteia în străinătate pe valuta vest, pe motiv că e prea costisitoare în ţară. Documentele cuprinzând datele cu privire la valoarea şi descrierea invenţiei nu se publică. Toate datele şi documentele privitoare la valoarea şi descrierea amănunţită a invenţiei vor intra in posesia noastră.

24. Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbată (mai puţin cele cuprinse în îndrumările din N.K. - 552-46).

25. În uzine trebuie iniţiate diferite şedinte şi conferinţe profesionale, trebuie notate propunerile, observaţiile ce au fost expuse, respectiv autorii acestora.

26. Trebuie popularizate discuţiile cu muncitorii care se ocupă de probleme actuale legate de producţie, respectiv cele care critică trecutul şi problemele locale. Nu se vor înlătura cauzele fenomenelor în discuăie.

27. Luările de poziţie ale conducerilor băştinaşe pot avea coloratura naţională sau istorică, dar acestea nu pot duce la unitatea naţională.

28. Trebuie acordată o mare atenţie ca nu cumva în oraşe să existe reţele de apă nelegate la reţeaua principală în cartierele în curs de reconstrucţie sau nou construite. Canalizările vechi neracordate şi fântânile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.

29. Reconstrucţia obiectivelor industriale şi construcţia celor noi se va face având în vedere ca materialele reziduale să fie dirijate în depozitele de apă ce ar putea folosi drept rezerve de apă potabilă.

30. În orasele reconstruite sau nou construite nu se mai admit în locuinţe spaţii excedentare, care ar putea folosi la adăpostirea pe o perioada mai lungă a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.

31. Întreprinderile proprietate personală, micii meseriaşi şi micii industriaşi să primeasca doar astfel de materii prime şi utilaje inferioare şi care să împiedice producţia de calitate. Preţul acestor mărfuri să fie mai mare decât preţul produselor similare ale întreprinderilor de stat.

32. Trebuie extinsă birocraţia statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă critica activităţii organelor administrative, însa nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului şi nici funcţionarea normală a aparatului birocratic.

33. Trebuie avut o mare grijă de toate proiectele de fabricaţie în industria minieră, respectiv în întreprinderile indicate în mod special. A se împiedica aprovizionarea bună a pieţei interne.

34. Trebuie acordată o atenţie deosebită bisericilor. Activitatea cultural-educativă trebuie astfel dirijată ca să rezulte o antipatie generală împotriva acestora. E necesar să fie puse sub observaţie tipografiile bisericeşti, arhivele, conţinutul predicilor, cântecelor, al educaţiei religioase, dar şi cel al ceremoniilor de înmormântare.

35. Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiţi de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferenţele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se opească predarea limbilor latină şi greacă veche, a filozofiei generale, a logicii şi geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele ţării. Se va insista pe lăcomia şi răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei şi pe lupta poporului asuprit. In şcolile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.

36. Trebuie să fie iniţiată organizarea unor acţiuni cu caracter artistic sau sportiv care să sarbatorească lupta băştinaşilor împotriva cotropitorilor (exclusiv ruşii, îndeosebi nemţii) şi care să popularizeze lupta pentru socialism.

37. Pe plan local este interzisă apariţia unor opere despre acei băştinaşi care înainte de revoluţie şi în perioada celui de-al doilea război mondial au trăit la noi (în U.R.S.S., n.n.) sau au luptat alături de noi în timpul războiului. .

38. Dacă se constituie o organizaţie care ar sprijini alianţa cu noi, dar totodată ar stărui asupra controlului activităţii economice a conducerii oficiale, imediat trebuie pornită împotriva ei o campanie de acuzare a naţionalismului şi şovinismului. Aceasta trebuie făcută în felul următor: profanarea monumentelor ce ne aparţin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care să rezulte ponegrirea naţiunii şi culturii noastre şi îndoiala faţă de înţelesul contractelor încheiate cu noi. În munca de propagandă trebuie implicaţi şi băştinaşii, folosindu-ne de ura care există împotriva acelor organizaţii.

39. Se va da o atenţie deosebită construcţiei şi reconstrucţiei drumurilor, podurilor, a căilor şi reţelelor de legătură, indiferent cât de îndepărtate sau inaccesibile ar fi, ca, in cazul în care este nevoie pe o intervenţie armată, locul rezistenţei sau al concentrării forţelor reacţionare să fie accesibil din toate părţile.

40. Trebuia ca reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi. Se va încerca prin toate mijioacele racolarea acelor opozanţi care se bucură de stima populaţiei băştinaşe. Dacă nu cedează, trebuie compromişi prin campanie de denigrare. Înainte ca ei sa se întipărească în conştiinţa maselor, trebuie lichidaţi prin aşa numite "întâmplări neprevăzute" sau închişi sub acuzaţia de crimă de drept comun. Numai în cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi ţinute sub acuzaţia de "înaltă trădare"

41. Trebuie împiedicată cu orice preţ reabilitarea celor condamnaţi în procese politice. Dacă această reabilitare devine inevitabilă, se admite doar cu condiţia ca acel caz să fie considerat o greşeală judecătorească, condamnatul nu va fi judecat, ci doar graţiat; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecăţii greşite nu vor fi convocaţi.

42. Se interzice judecarea sau chiar criticarea publică a acelor conducători numiţi de către partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemulţumirea angajaţilor. În cazuri drastice se recheamă din funcţie, fiind numiţi în poziţii similare sau superioare. La sfârşit, trebuie puşi în funcţii de conducere şi ţinuţi în evidenţă drept cadre de rezervă pentru perioada schimbărilor ulterioare.

43. Se aduc la cunoştinţa publicului procesele acelor persoane cu poziţie de conducere (în primul rând din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sunt învinuite de atitudine împotriva poporului, socialismului, industrializării. E o acţiune ce atrage atenţia maselor populare.

44. Se va căuta ca acei care lucrează în diferite funcţii indiferent cât de mici, să fie schimbaţi şi înlocuiţi cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificaţi.

45. Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă.


Reprodus din "Opresiunea cultelor religioase din România în timpul dictaturii comuniste" Comunicări prezentate la Simpozionul "Experimentul Piteşti - reeducarea prin tortură", Ediţia a II-a, Secţiunea a II-a, Piteşti, 4-6 octombrie 2002, Fundaţia Culturală Memoria, filiala Argeş, Piteşti, 2003; pg. 18-29

Read More