Psd – de la mărirea fraudată la căderea inevitabilă

 Statisticile şi sondajele de opinie de la noi sunt complet contrafăcute, ca şi ultimele alegeri, chiar dacă opoziţia nu a protestat… În acest moment, usl nu mai există decât formal. În spatele uşilor nu foarte bine închise, combatanţii îşi dispută teritorii, funcţii şi putere. Şi pesediștii, dar şi liberalii practică un joc dublu, ceva normal pentru cele două partide de sorginte comunist-fascistă, în încercarea de a-şi adjudeca o felie cât mai importantă din ceea ce este azi accesul liber la putere. Ruptura s-a produs, dar nici unul dintre foştii parteneri nu se decide să o şi declare. Cică „încă nu e momentul”... Dacă psd a atras alianţe previzibile pentru a-şi asigura o majoritate în Parlament, pnl lucrează pentru un orizont apropiat, dacă nu chiar foarte apropiat, dar unul mai realist decât al psd-ului.

Comuniştii bolşevici (psd) se bazează pe puterea adjudecată prin furt şi fraudă, pe care şi-o doresc cu disperare. Rămânând în Parlament, cu majoritatea de partea lor, va fi simplu (cred ei) să dea legi care să-i favorizeze şi să organizeze (a se citi „frauda”) alegerile următoare. Proastă socoteală, pentru că deasupra lor şi mai inteligent decât toţi pesediștii laolaltă sta Preşedintele, iar populaţia a cam înţeles că minciuna nu e capabilă să guverneze România. De partea cealaltă, pnl curtează opoziţia al cărei lider se doreşte; şi nu orice opoziţie, ci pe aceea de dreapta... Aşadar, liberalii (de stânga prin definiţie) se vor „nucleul” dreptei româneşti, cu larga colaborare cooperare a lui Blaga şi a părţii din PDL pe care acesta o stăpâneşte (atât cât mai stăpâneşte...). Restul dreptei, majoritar încă necoagulata în partide, cochetează pe margine cu ideea colaborării cu pnl pentru ca astfel să scoată psd de la guvernare şi, dacă se poate, să-l trimită acolo unde îi e locul (de 23 de ani...): la lada de gunoi a istoriei.

Acum e momentul ca oamenii de dreapta să se decidă ce anume vor înainte de toate: puterea sau construcţia dreptei. Ideea de a elimina psd este perfect posibilă şi, înţeleg, deosebit de tentantă, dar nu ştiu cât este de fericită... Pe de altă parte, construcţia dreptei e o treabă dificilă care necesită, printre altele, timp. „Cântecul de sirenă” al liberalilor (cu sau fără Căcărău) poate exercita o anumită atracţie, dar asta ar îndepărta obiectivul care se numeşte idealist „dreapta unificată”. Fireşte, declarativ e posibil orice şi, la nevoie, chiar şi liberalii pot fi prezentaţi ca fiind de dreapta; în condiţiile în care în partidele declarate de dreapta e un talmeş-balmeş doctrinar şi ideologic, cine să-i contrazică?

Despărţirea psd-ului de pnl este o certitudine ce capătă contur din ce în ce mai mult, iar asta o vede oricine, fie în Parlament, fie pe pistă la Cluj, fie în diversele întâlniri mai mult sau mai puţin oficiale. Să vedem care sunt şansele fiecăruia, în cazul aşteptat, cel al separării:

psd – deşi se lauda cu procente fantasmagorice şi elucubrante, în realitate nu stă deloc pe roze... Îşi doreşte exerciţiul puterii politice acum şi cu orice preţ; dacă pierd puterea – niciodată nu vor mai reveni, iar ei ştiu bine asta. Nucleul dur al electoratului psd, acel electorat comunizat sau ne decomunizat, nu reuşeşte să formeze mai mult de 10-12%, ceea ce este absolut insuficient. Lor li se adăugă prostimea (o parte importantă a ei, că mai ia şi pnl o „felie” …) şi se poate ridica la un total ce nu poate depăşi 20%, aşadar lipsit de importanţă electorală în absenţa unei alianţe.

pnl – liberalii văd prea bine că împreună cu comuniştii, viitorul lor e pecetluit: pesediștii îi vor elimina în acel moment propice pentru ei, iar peneliștii vor rămâne de căruţă, nici la putere cu psd, dar şi compromişi şi trataţi ca leproşii de către opoziţia de dreapta. Sub „umbrela” usl s-au adăpostit o gamă foarte largă de alegători, cei care s-au regăsit şi în psd, cu anumite idei, dar şi în pnl – cu altele; ruptura celor doi aliaţi îi va mâna pe electori, o parte către psd, o alta către pnl, dar şi o a treia – către dreapta în formare. De aici răsare ideea că pnl poate să decidă ruperea de psd, dacă discuţiile purtate cu Forţa Civică prin proaspăt „plecaţii” din pnl şi cu PMP – prin interpuşi sau direct vor da rezultate. Forţarea alegerilor anticipate, eventual simultan cu europarlamentarele pare a fi singura soluţie pentru ca România să scape de comunism. Desigur, liberalii în frunte cu Căcărău s-au dovedit mai apropiaţi de fascişti decât de creştin-democraţi, dar „când e vorba de Stat, scopul scuză mijloacele”, nu-i aşa?

Read More

Mişcarea Populară

 Pentru prima dată în ultimii 23 de ani, în România apare un curent deosebit de toate cele existente. Este o mişcare ivită dintre oameni, cu oamenii şi pentru ei. Nu este un partid aprobat, nu este unul apărut pentru interesele aceluiaşi psd, ci este o construcţie cu adevărat populară.

Pentru a înţelege mai bine diferenţa uriaşă dintre Mişcarea Populară şi restul partidelor, să spunem câteva cuvinte despre istoria recentă a politicii româneşti. După ceea ce azi numim Revoluţie, scena politică s-a umplut de partide şi partiduleţe. Unele se năşteau din nevoia oamenilor de a se implica în luarea deciziilor la nivel naţional şi au dispărut în scurt timp, altele se constituiau cu aprobare(!) de la ilici. Bătrânul vânzător de ţară, din capul lui sau al Moscovei ştia că trebuie SĂ-ŞI construiască o opoziţie. Ca urmare, după ce i-a primit pe Coposu, Radu Câmpeanu şi Sergiu Cunescu (ei ştiu ce-au vorbit), „cârpa kaghebistă” a aprobat apariţia partidelor „istorice” ce urmau să facă „opoziţie constructivă” partidului comunist, indiferent cum s-ar fi numit el într-un moment sau altul.

După o perioadă tulbure, în care partidele „istorice” şi-au căutat independenţa faţă de noul „tătuc” moscovit, primul dintre ele care a cedat complet a fost cel al lui Sergiu Cunescu, Partidul Social Democrat. A urmat fuziunea lui cu pdsr-ul iliescian şi aşa s-a născut psd-ul de azi. PNŢ-CD s-a fracturat, iar bucăţile rezultate au dus un fel de politică personală, dar amândouă au „pupat” pe rând mana roşie comunistă. Partidul lui Câmpeanu, pnl a făcut o frumoasă figuraţie pe scena politică, încercând să mimeze o politică de dreapta, dar fără să ţină cont că liberalii au fost mereu de stânga şi fără să ia seamă la funcţiile deţinute de liderii lor în partidul comunist ce abia „murise”. Azi, iată, pnl este ceea ce mereu a fost – o aripă mai „exotică” a psd, PSDR e chiar în psd, iar PNŢ-CD are o jumătate aliată tot cu psd şi cealaltă care negociază cu pnl. Asta este scena politică de azi, în liniile sale generale, ca partide: psd, psd şi... psd.

Reticenţa românilor de a ieşi la vot este de înţeles. Sigur, nu e bun deloc refuzul mut de a se implica în politică, la care a apelat din ce în ce mai mult electoratul, dar scârba resimţită de el faţă de această politică de operetă este absolut  justificată. Oamenii au văzut că psd este o ciumă politică, una care a adus ţării uriaşe pierderi politice şi economice, dar către cine să se îndrepte pentru ca această clică politică să devină istorie? Au încercat cu PDL, o vreme au şi reuşit, să scoată de la putere banda de comunişti. Dar PDL n-a fost niciodată un partid omogen. El a avut în permanenţă în interiorul fibrei sale, două curente opuse: unul care milita pentru modernizarea sa şi a României, altul care îşi dorea apropierea de stânga fascist-comunistă, acesta din urmă câştigând, iată, sigla, sediile şi frâiele puterii în partid. Şi oamenii...?

Pe acest fond a apărut Fundaţia Mişcarea Populară, un curent de dreapta care e mult deosebit de tot ceea ce ilici şi compania au făcut timp de două decenii. Ea este diferită şi pentru că nu este un partid, dar şi pentru că promovează valorile individuale ale dreptei. Această parte, dreaptă, a eşichierului politic este azi neocupată. Liberalii vor s-o confişte în beneficiul lor şi al psd, iar insignifiantul PDL are şi el accente timide şi doar declarative de apartenenţă la dreapta. Fireşte, cu toţii vor claca mai devreme sau mai târziu şi vor rămâne „strâns uniţi” în jurul „nobilelor idealuri ale socialismului”, cum a spus din primul moment ilici.

Mişcarea Populară trebuie să fie o şcoală politică, una care se naşte de la individ şi care tot pe el îl va cultiva politic. Ea va atrage toate energiile care simt şi gândesc în termenii naţiunii, ai poporului şi ai credinţei strămoşeşti. Mişcarea va fi liantul şi locul de manifestare al tuturor celor care înţeleg că România nu poate exista fără ei, că ţara nu este moşia personală a clicii căţărate prin fraudă la putere şi că derbedeii care azi îi tratează dispreţuitor pe români trebuie să iasă din politica anti-naţională pe care o duc.

Nu, Mişcarea Populară nu este un partid, în sensul clasic al cuvântului şi nici nu trebuie să devină. Ea este acea ocazie pe care românii o au de a-şi lua ţara înapoi din mâinile înroşite de sânge ale comuniştilor şi şansa ca fiecare om care-şi poate aduce o contribuţie la binele naţional, să o poată face. Mişcarea este acel curent ce sper că va lua amploare naţională, care va trebui să-i înveţe pe români ce înseamnă cu adevărat datoria individului faţă de ţara şi faţă de valorile sale fundamentale, o construcţie care să pună acele valori pe o scară internaţional acceptată; „valorile” promovate până azi de psd nu reprezintă fiinţă naţională, ci dimpotrivă.

Încet-încet, doctrina şi ideologia de dreapta îşi vor face reapariţia în viaţa românilor, iar ei se vor folosi de ele pentru binele fiecăruia şi al ţării. Suntem un popor de dreapta; naţionalişti moderaţi, deloc şovini sau antisemiţi, individualişti în esenţă, românii muncitori se regăsesc mereu în dreapta şi acolo evoluează natural. Construcţia ce abia a început va canaliza energiile individuale spre un bine colectiv, dar nu colectivitatea este ţinta, ci omul, altfel spus, suma binelui individual va da naştere binelui colectiv. Cu credinţă în Dumnezeu şi cu suflet românesc, aceasta trebuie să fie Mişcarea Populară! Aşa să ne-ajute Dumnezeu!

Read More

„Păcăleala” FMI de 1 aprilie

 Încă un pic şi vine primăvara; luni, pe 1 aprilie. Fireşte, ziua nu e una a păcălelilor pe toate planurile, pentru că venirea primăverii e reală. Dar, din nefericire, pe 1 aprilie vom avea şi „păcăleli” naţionale sau, cel puţin, atunci va începe seria lor.

Să urmărim discursurile bombastice ale derbedeilor de la putere, să ne uităm cum vor ei (doar declarativ) să facă şi să dreagă şi cum nu pot ei, chipurile, din cauza UE, să ridice poporul român „pe cele mai înalte culmi ale civilizaţiei”... Desigur, nu doar UE e de „condamnat” pentru situaţia economică în care se află azi România şi în care se va afunda şi mai rău de săptămâna viitoare, ci şi FMI. Ei sunt, în viziunea usl, inamicii „traiului pe vătrai” pe care ei cică l-au programat pentru prostimea mult prea credulă la vorbele lor.

Discursurile în „limbă de rumeguş” nu mai miră pe nimeni, dar ele nu vin întâmplător. Dintotdeauna, declaraţiile bombastice şi buruienoase la adresa străinătăţii au fost apanajul fasciştilor şi al bolşevicilor care ascundeau în spatele vorbelor realitatea crudă. De această dată, scopul este abaterea atenţiei de la relaţia cu FMI. Săptămâna aceasta se încheie acordul semnat anterior de guvernul Boc, acord ce a funcţionat de un an încoace în două „bujii” din patru din cauza abuzurilor uriaşe comise de uslaşi din 7 mai trecut. Reînnoirea lui este imposibilă, Fondul refuzând să dea bani unor spoliatori ai bugetului naţional, cei care se fac responsabili pentru răsturnarea tuturor prognozelor economice.

Am avut o creştere economică mică (2,5%), dar sănătoasă, cu o prognoză foarte bună de majorare a ei (4%); acum, după dezmăţul usl şi după economia lăsată în voia sorţii, creşterea este de... 0%, cu perspective negative în viitorul apropiat (nu vreau să mă gândesc la economia din viitorul pe termen mediu şi lung ca să nu mă ia cu frisoane). Acest progres economic a fost posibil datorită reformelor dure impuse de FMI şi asumate curajos de guvernul Boc. Premierul şi guvernul său s-au sacrificat politic promovând măsuri economice impopulare, dar economia naţională era mai importantă, aşa că au făcut ceea ce de 23 de ani nimeni nu a vrut să facă. Rezultatele începuseră să se vadă ca nişte ghiocei primăvara devreme, dar semnele şi semnalele interne şi externe erau evidente: toate organismele internaţionale, politice şi/sau economice apreciau efortul pe care românii l-au făcut în timpul guvernărilor Boc şi Ungureanu; doar românii înşişi – nu. Chicotind isteric şi cu miştocăreli bulevardiere, fasciştii îi încurajau pe români să-şi afirme nemulţumirea şi să-i aducă la putere, ceea ce s-a şi întâmplat.

Trădările şi alegerile fraudate, locale şi parlamentare, i-au adus pe bolşevici la performanţe electorale greu de imaginat de la Ceauşescu încoace şi, iată, azi deţin puterea discreţionar aproape. Opoziţia politică nu mai există, mai ales după Blaga, această glumă (blague în franceză) tristă care a dus la desfiinţarea PDL, Preşedintele e faultat în permanenţă şi nici Justiţia nu se simte mai bine. Presa de „opoziţie” îşi face treaba ei, adică arată cu degetul spre „vinovatul” de serviciu, Traian Băsescu. El ar fi, chipurile, responsabil de destrămarea PDL şi tot el ar trebui să-şi asume eşecul economic în care ne-a băgat usl. Greşit de la un capăt la altul! Preşedintele a fost, e limpede, „locomotiva” care a dus PDL la guvernare şi, dacă pedeliştii n-ar fi trădat, tot acolo ar fi fost şi azi. Pe rând au trădat majoritatea lor: întâi au fost parlamentarii PDL care au trecut contra cost în rândurile psd şi pnl, apoi a fost Foaieverde şi, mai recent, Blaga şi toată pletora de politicieni care îl susţin.

Să ne amintim că PDL s-a format prin fuziunea PD cu „aripa” desprinsă din pnl în 2005 şi să observăm că aceiaşi „liberali” veniţi atunci să dea o nouă orientare PD-ului, azi sunt cei care promovează, mai deschis sau mai pe ascuns o fuziune a PDL cu... pnl. Astfel, din „democrat-liberali” vor mai rămâne doar „democraţii” în căutarea unei mişcări de dreapta în care se pot regăsi; „liberalii” revin la partidul de bază, aripa psd-ului rebotezată pnl.

Dacă în plan politic este evident că stăm dezastruos, nici în plan economic lucrurile nu sunt mai roz, ba chiar dimpotrivă. Începând cu 1 aprilie, România va fi nevoită să găsească o cale pentru ca absenţa unui acord cu FMI să nu ducă la prăbuşirea economică altfel previzibilă. Cine în România e capabil să facă aşa ceva? Parlamentarii sunt preocupaţi de subordonarea justiţiei şi de privilegiile lor, guvernul „d-rului Schengele” este complet habarnist, iar Preşedintele nu poate să facă nimic atât din perspectiva funcţiei sale, cât şi din cauza frondei permanente a uslaşilor cu domnia sa.  Cu toate astea, absenţa unui acord cu FMI va veni ca o lovitură de măciucă în moalele capului economiei naţionale şi abia atunci românii iubitori de asistenţă socială, lene şi „dolce far niente” vor realiza la ce a dus votul lor neasistat de o activitate cerebrală notabilă. E drept, vine primăvara, dar pentru economie va începe o iarnă lungă şi dureroasă.

Read More

PDL – dispariţie sau reformă

 Nu mă interesează că Monica Macovei a fost procuror în perioada comunistă. Cei care o acuză de asta sunt nişte golani fioroşi, de cea mai joasă speţă. Unii dintre ei au fost turnători, alţii securişti care îşi vindeau familia pentru a fi în graţiile Securităţii, alţi erau şefi în aparatul de partid, iar alţii – trădători urmăriţi de Divizia anti-kgb a Securităţii. Alături de ei, unii ca prim-pagiatorul ţării se mândresc că n-au fost „aparatchik”, de parcă a fi hoţ, mincinos patologic, misogin, rasist, xenofob şi trădător ar fi lucruri de laudă...  Şi ăştia au calitatea morală să spună că Macovei a fost procuror? Şi ce-i cu asta? Că a trimis în judecată diverşi infractori, asta nu poate fi o vină, ci din contră; doar şi-a adus contribuţia, prin meseria pe care şi-o alesese, la însănătoşirea organismului social. A-i face vină Monicăi Macovei pentru aşa ceva, dovedeşte o ordinarie din cea mai odioasă, echivalentă cu incitarea la comiterea de infracţiuni.

Am admirat-o pe Macovei, mai ales când intransigenţa ei s-a manifestat vocal, înainte de realegerea Preşedintelui Băsescu. Era vehementă şi convingătoare. Apoi a „redus motoarele” şi a intrat într-un con de umbră; sau aşa am perceput-o eu. Nici în cazul „Roşia Montană” ieşirile ei n-au fost mai fericite... Articolele erau slab documentate, colportau o serie de afirmaţii fără acoperire, dar din ele lipsea cu desăvârşire esenţa problemei. Colateral, anumite interese erau protejate. Măcar formal, articolele au făcut ceva vâlvă, dar problema numită „Roşia Montană-Bucium” a rămas neelucidată (în discuţie sunt două perimetre, dar de vorbit se vorbeşte doar de unul, din motive care-mi scapă). Interesant e că derbedeii roşii îi reproşează josnic o activitate mai veche şi onorabilă, dar una ceva mai nouă (chiar dacă tot onorabilă) – nu. Cineva ar putea spune că fiind onorabila n-ar fi nimic de reproşat şi ar avea dreptate până la un punct. Golani bulevardieri şi lipsiţi de cea mai vagă urmă de caracter, uslaşii sunt dispuşi să reproşeze absolut orice; sau aproape orice, după cum se vede... Dar aşa e în lumea afacerilor amestecată cu politica... Azi ai nişte duşmani politici care mâine pot fi cooptaţi de acelaşi pol de putere financiară, în funcţie de interesul finanţatorului, iar asta te cam împiedică să-i reproşezi „inamicului” o alianţă cu acelaşi cu care şi tu eşti aliat. Fireşte, nu e deosebit de plăcut să te înjure ţigăneşte nişte jivine şi nici tu să nu le poţi reproşa anumite lucruri, dar aşa e politica... Şi cu toate astea, nimic reprobabil nu se ascunde în trecutul Monicăi Macovei.

În curând, „amazoana” PDL-ului va candida la şefia acestuia din partea reformiştilor. Şi ceilalţi ce sunt? Implicit sunt anti-reformişti? Nu. Blaga nu e anti-reformist, ci trădător, iar Elena Udrea sigur nu e anti-reformistă, ci doar are propria sa viziune, poate diferită de Macovei, poate nu atât de diferită... Dar o reforma, fie ea şi într-un partid, e făcută de oameni, nu de moţiuni. Din acest punct de vedere, PDL nu are decât doi candidaţi la preşedinţia partidului (cel puţin până acum): Udrea şi Macovei. Fără dubiu, Blaga ca preşedinte al PDL înseamnă sfârşitul dramatic al partidului, dar că n-o să reiau aici ceea ce deja am spus (aici). Udrea şi Macovei trebuie să vadă, chiar mult mai bine decât mine,  că partidul n-are un viitor cu Blaga, ci doar un sfârşit.

Cu toate astea, deşi mulţi îmi vor fi împotrivă, consider că Macovei nu este deloc potrivită să devină şef al partidului, indiferent câţi reformişti o susţin. Moţiunea ei arată sublim, ideal aproape, dar nu o va putea pune în practică din cauza structurii personalităţii ei şi a unei rigidităţi pe care o găsesc nepotrivită momentului. Cel mai bine ar fi ca Macovei să ajungă la o soluţie comună cu Elena Udrea şi să coopereze pentru a reforma partidul. Pe de altă parte, Udrea e mult mai versatilă şi mai dedată cu lupta; doar a fost „tăbăcită” fără milă şi a rezistat cu brio. N-aş privi situaţia din PDL ca pe o luptă între curente; de la Macovei şi Udrea şi până la un simpatizant oarecare, toţi au înţeles că Blaga trebuie să părăsească definitiv funcţiile de conducere din partid. Chiar dacă plecarea din fruntea PDL a lui Blaga se va lăsa cu plecări definitive din partid, reforma tot trebuie făcută; dacă nu se poate cu bisturiul, atunci cu satârul.

Read More

Naţionalism sau naţional-socialism?

Politica ultimelor decenii a dus la desfiinţarea ideii de naţionalism şi demonizarea termenului ca fiind ceva caracteristic comunismului. Naţionalismul este patriotismul, dragostea de ţară, dorinţa de a înfăptui acele lucruri care să facă din naţiunea ta una mândră de trecutul şi de prezentul ei. Ca să folosim un alt termen îl putem numi „conservatorism”, dar nu bătaia de joc pe care o reprezintă partidul de buzunar al turnatorului-infractor Felix. Naţionalismul n-are absolut nici o legătură cu comuniştii care au fost mereu anti-nationali; Internaţionala Socialistă chiar recomanda ca orice este naţional să fie ori desfiinţat, ori compromis, „naţiunea” urmând a fi cea comunistă internaţională. În istorie, comunismul şi lupta împotriva naţionalismului s-au confundat; la fel s-a întâmplat şi cu aceeaşi luptă împotriva simbolurilor naţionale dusă de fraţii gemeni ai comunismului, fascismul şi nazismul. Mai mult decât atât, în 1947, Lavrenti Beria expedia conducerilor ţărilor comuniste Directiva strict secretă care stabilea ce anume trebuie să facă acele tari pentru ca ocupantul sovietic să poată controla tot. Printre punctele directivei se afla şi cel care spunea: „luările de poziţie ale conducerilor băştinaşe pot avea coloratura naţională sau istorică, dar acestea nu pot duce la unitatea naţională”.

De la apariţia lor, comuniştii au folosit idei şi concepte naţionale sau naţionaliste pe care le-au adaptat, manipulat şi distorsionat în fuctie de nevoia lor de a impune utopia comunistă. Conceptul de „muncă patriotică”, de exemplu, n-a fost inventat de comunişti, ci de legionari. Ei au militat pentru ajutorarea reală a celor sarmani printr-un fel de muncă în folosul comunităţii, dar benevola. Comuniştii au preluat ideea şi au compromis-o, munca patriotică devenind ceva obligatoriu. Nici „pionierii” cu uniformele lor nu reprezintă o idee a comuniştilor romani. Ei doar au preluat ideea pusă în practică în dictatura regală de inspiraţie fascistă a lui Carol al II-lea – „străjerii”. În anul 1942, Radu Gyr publica „Balada clopotarului din stele”, e excepţională poezie despre martiriul unui copil pentru libertate şi pentru demnitate naţională. Venind la putere, comuniştii au preluat ideea centrală a baladei şi au creat mitul lui Vasile Roaită ce trăgea sirena. Toată lumea cunoaşte versurile „În grădina lui Ion/ Toate păsările dorm/ Numai una n-are somn/ Şi zboară din pom în pom/ Tot strigându-l pe Ion”, dar nu ştiu câţi sunt interesaţi de autorul lor şi de forma pe care el le-a dat-o:

„În grădina lui Călin

toate păsările vin,

cântă mult şi dorm puţin.

Toate stelele se-anină,

toate crengile se-nchină.

Doar o pasăre străină

n-are cântec, nici hodină.

S-ar tot face pe tulpină

glas de om care suspină,

s-ar tot face dar nu poate,

până-i noaptea jumătate”. („Balada clopotarului din stele” – Radu Gyr, din volumul „Balade” apărut în 1943)

Naţionalismul nu e „limba de lemn”, nici discursul patriotard, mincinos şi manipulator ce aminteşte de discursurile mobilizatoare ale lui Hitler şi ale d-rului Goebbels, ci acel sentiment naţional onest exprimat. Naţionaliştii sunt oamenii de dreapta, cei care cred cu tărie că avem datoria să facem tot ce se poate pentru că ţara să progreseze, sunt cei care înţeleg ce este sacrificiul personal, nu neapărat cel fizic, ci, mai ales, cel asumat pentru ideea naţională care a fost şi va fi mereu de dreapta. Naţionalism nu înseamnă, aşa cum mincinos prezintă comuniştii, nici intoleranta (suntem creştini, deci suntem obligaţi la toleranţă), nici antisemitism, nici fundamentalism religios şi nici violenta; de altfel, antisemitismul şi violenta au fost mereu instrumentele national-socialistilor, dar şi al bolşevicilor. Cei care vor înţelege că nu poate exista o dreaptă reală fără ca ea să fie răsărita din ideea naţională, aceia vor fi cei care vor recrea dreapta românească. „Dreaptă” nu se naşte la ordin şi nici nu poate să apară de sus în jos. Mişcarea naţională porneşte de la individ şi se adresează individului, nu ca la comunişti – mulţimii. Fiecare om care simte româneşte trebuie să se alăture unei mişcări de dreaptă ce sper să apară. Mai ales în actualele condiţii, aderarea la o dreaptă sănătoasă este o obligaţie a fiecăruia care înţelege că pericolul în care ne aflăm este uriaş. Partidele existente şi-au probat „capacităţile”, dar şi-au şi arătat racilele: corupţie, ineficientă şi chiar rea-voinţă când a fost vorba despre interesul naţional, politicianism de clan sau de grup (deseori infracţional) etc. Dreapta care se va naşte nu trebuie să lase loc nici uneia dintre aceste manifestări ale actualelor partide neo-comuniste. Ea va trebui făcută de fiecare militant de dreapta care va merge la sate sau în oraşe şi va arăta oamenilor minciuna cu care sunt manipulaţi. Fiecare om trebuie să conştientizeze că pentru dreapta el este în centrul atenţiei, nu colectivitatea (termen ce relativizează orice acţiune concretă, dar care manipulează perfect populaţia de la sate şi nu doar).

Stema ţării este cea de pe vremea primei „domnii” a lui ilici. Înfricoşat, pe atunci, de spectrul reinstalării monarhiei, ilici şi clica sa au refuzat ca pajură de pe stema să poarte coroana, chiar dacă în heraldica ea simbolizează independenta, nu regalitatea; Rusia are ca stema vulturul bicefal cu câte o coroană pe fiecare cap şi cu o a treia deasupra lor şi nu se poate presupune că acolo se visează la monarhie. Să facem noi, cei de dreapta, tot ceea ce se poate pentru că simbolurile naţionale să-şi recapete atributele fireşti. Să le arătăm tuturor că dreapta, naţionalismul, conservatorismul nu înseamnă nimic retrograd, tot aşa cum comunismul nu mai înseamnă demult progres; cel puţin de 70 de ani încoace.

Read More

Alte amintiri despre un viitor nu prea îndepărtat

Trecu şi 2012... Unii ar spune „cu bine”, alţii s-ar lua cu mâinile de cap. Toţi au dreptate, solomonic. Anul ce abia a trecut a însemnat pentru mulţi o barieră ce a fost depăşită. A marcat sfârşitul unei epoci şi începutul alteia, mai sumbre. Ştiu, azi nu se vede aşa, dar mâine? Mâine, când ne vom trezi, viaţa nu va mai semăna deloc cu acele lucruri cunoscute.

Anul ce a trecut a început sub imperiul vulgului, a minciunii şi a imposturii; aşa s-a şi încheiat. Nişte derbedei comunişti (în aparenţă, că altfel sunt capitalişti fioroşi) şi-au scos simbriaşii în stradă, in ianuarie. Motivul? Nimănui nu-i era prea clar nici atunci. Ceea ce doreau „protestatarii” era... „jos”. „Jos” guvernul, „jos” Băsescu, „jos” instituţiile statului toate, „jos” justiţia independentă, într-un cuvânt – „jos” legalitatea, „sus” infractorii. „Protestele” s-au stins din lipsă de „personal angajat”, dar rumorile au continuat pe la  tele-vizuini. Guvernul Boc n-a căzut şi şi-ar fi dus până la capăt mandatul dacă o socoteală greşită nu l-ar fi determinat pe Boc să demisioneze. Adevărul e că demisia lui n-a fost în nici un fel cauzată de „protestele” susţinătorilor lui „Calafat”, ci de ceva mult mai profund, ceva rămas necunoscut fostului premier: sistemul infracţional fondat de către ilici s-a bazat pe manipularea informaţiei scrise şi audio-vizuale. Acest sistem a întreţinut cu bani de la buget tele-vizuini ce ar fi falimentat cu succes altfel. Rambursările de TVA către majoritatea (dacă nu toate) tele-vizuinile au creat miliardarii media, transformând posturi cu pierderi uriaşe în reţele cu profituri notabile. Asta le-a dat posibilitatea oamenilor de casă ai psd să devină moguli şi mogulasi de presă. Acest aparat de manipulare, odată pus la treabă a dus la căderea vremelnicului guvern Ungureanu şi la creearea unei iluzii cvasi-generalizate: Băsescu şi PDL sunt „răul”, bolşevicii şi ruşii lor – „binele”.

Oameni deloc osteniţi de prea multă gândire, românii s-au încolonat semnificativ în spatele „locomotivei” reprezentate de usl şi au votat la locale; fireşte, au votat usl. În plus, frauda de la locale, deşi nedenunţată oficial de nici un partid politic a fost şi ea notabilă. Cârcotaşii vor nega orice fraudă, încercând să spună că primarii realeşi ai usl au stârnit atâta mulţumire în mandatul anterior, încât singurul gând al românaşului era să-i realeagă cu procente ceauşiste de 70-90%. Treaba lor, dar nu suntem obligaţi să şi credem... Victoria bolşevicilor a fost cu fast prezentată pe toate ecranele, iar românii au înţeles ce trebuia să înţeleagă de la televizor: „ei”, cartelul roşu sunt viitorul ţării şi pe ei trebuie să-i voteze şi la generale. A intervenit însă o fractură în mesajul triumfalist transmis: suspendarea ilegală a Preşedintelui şi seria uriaşă de grave abateri de la democraţie pe care le-au tot comis cei cătaraţi la putere. Demiterea a fost un eşec şi a venit şi pe fondul rumorilor din ce în ce mai accentuate privitoare la legăturile ajunse vizibile, dintre liderii usl şi ruşi, indiferent ce reprezentau ei oficial. Eşecul acesta a fost însă unul de scurtă durată pentru că a intervenit... acordul.

Acordul multi-partit semnat şi de către Preşedinte, dar şi de către persoane oficiale ce s-au implicat semi-oficial în acord a însemnat, spun eu, o gravă greşeală, o abatere impardonabilă de la normele democratice elementare şi o condamnare a ţării pe termen lung sau foarte lung. Din conţinutul acordului ni s-a devoalat o parte, dar toate indiciile demonstrează că partea sa ocultată este şi mai importantă, dar şi mai gravă; altfel putem presupune că atât prim-plagiatorul, cât şi complicii săi au veleităţi de Mafalda, ca să susţină că usl va câştiga cu 60-70% alegerile generale şi chiar cu atât să şi câştige... Cert e că, acord sau nu, bolşevicii s-au instalat la putere pentru ani de zile de-acum înainte. În cele 7 luni de blestemăţii (din mai până în decembrie) n-au respectat nimic din ceea ce promiseseră, ba mai mult, au coborât economia îngrijorător şi au distrus toate sacrificiile pe care românii le făcuseră în guvernarea Boc. Aparent, românii au fost fericiţi de asta, aşa că le-au mai dat un mandat discreţionar de 4 ani. Cât de inspiraţi au fost ei acordând votul de încredere unor infractori, asta se va vedea curând.

Anul 2013 a început sub proaste auspicii economice. La putere se află nişte indivizi care cât s-au aflat anterior la guvernare n-au ştiut decât să pună biruri, să introducă taxe şi să născocească impozite; în epoca, presa spunea, mai în glumă, mai în serios că doar taxa pe fumărit mai lipseşte ca să epuizeze imaginaţia guvernanţilor în materie de taxe. Nici nu s-au instalat bine la putere, că bolşevicii şi-au anunţat cu pompa „programul”: austeritate, taxe, impozite şi preţuri mărite. Păi nu de asta au dat ei jos un guvern Boc? În plus, tot ei mai anunţă şi „posibilitatea” reducerii TVA, a CAS etc. DACĂ va accepta... FMI! Vin iar şi întreb: nu ei erau cei care urlau din toţi rărunchii că „nu trebuie să subjugăm tarişoara intereselor străine, FMI, UE, SUA etc.”? Derbedei-derbedei, dar cu memorie scurtă... Bugetul ţării e sărăcit de cele 7 luni de inactivitate, dar guvernul plagiatorului trebuie să ia de undeva banii necesari... rămânerii lor la putere. De unde? Ca de obicei în guvernările comuniste – de la investiţii, că doar n-o să ia din banii „martorilor lui Dogaru” sau ai altor clienţi politici. Această politică fals-economica va duce la stoparea evoluţiei economice a României şi înscrierea ei pe linia unei creşteri economice negative; cam cum era în vremea guvernării Văcăroiu.

Din declaraţiile inconştiente ale unor miniştri putem deduce lesne că banii europeni nu vor veni cu una, cu două. Dacă absorbţia fondurilor comunitare a atins aproape 10% în 2012, dar primul-Munchausen al ţării a prezentat populaţiei o absorbţie de...20-50%, e de aşteptat ca şi în 2013 situaţia să nu fie deloc diferită; la cca. 50% aprecia un ministru usl că se va ridica gradul de absorbţie al fondurilor europene, procent deloc diferit de cel din minciunile anterioare ale şefului sau de partid şi de guvern.

Tot cu acordul FMI ar putea să crească uşor (a se citi insesizabil) şi pensiile, dar şi salariile bugetarilor. Până acum, pe sfârşit de an 2012 guvernul a „reuşit” să creeze „locuri de muncă”: 13.000 de funcţionari au fost angajaţi în ministere. Ei sunt „specialiştii” care vor genera bunăstarea atât de mult trâmbiţata de liderii „cartelului”, dar atât de îndepărtată în realitate. Realitatea e că guvernul Ponta II se afla într-o dilemă: au uzat de limba de lemn până au umplut ţara de rumeguş, dar atât de mult le place puterea, încât au semnat acordul. Dacă-l semnau doar cu Preşedintele Băsescu, până acum se micţionau pe el de petic de hârtie, dar, iată, nu o pot face. Astfel, o putere politică de bolşevici notorii, de infractori, puşcăriaşi (foşti şi/sau viitori), boarfe şi alţi candidaţi la Codul Penal sunt obligaţi să ducă o politică economică pe care n-o cunosc, de dreapta şi care nu face altceva decât seceră de la rădăcină şansele de permanentizare a lor la putere. Experienţa guvernului Boc s-a transferat acum la noul-vechi guvern Ponta, iar efectele sunt previzibile. O întrebare cred că se impune: ce vor face tovarăşii lor înşelaţi de la Răsărit? Nu ştim încă... Doar „Vocea Rusiei” arata inchizitorial cu degetul spre liderii psd; ce se coace la Kremlin vom vedea. Poate nimic... Gândită că o stăpânire discreţionară pentru multe mandate, domnia psd (am inclus aici şi apendicele numit pnl) se anunţă grea pentru populaţie şi extrem de dificil de păstrat. Din nefericire, greul va fi dus tot de către populaţia care a trăit austeritatea în guvernarea Boc, pentru ca aceşti „cavaleri ai apocalipsei” să se destrăbăleze electoral.

În timp ce viaţă romanilor va deveni tot mai aspră, opoziţia politică nu există. Nu mă refer la „opoziţia” formală şi simbolică din Parlament, ci la acea opoziţie fermă, viguroasă şi bine coordonată, capabilă să denunţe toate abuzurile şi toate hoţiile la care se dedau guvernanţii. Dacă oamenii cu adevărat de dreapta (nu forma fără fond pe care a făcut-o MRU) nu se vor uni şi nu vor crea un partid construit de la zero, pe baze noi, de jos în sus şi dacă nu vor accepta că dreapta însemna „individ” şi nu „mulţime”, atunci va trebui să ne luăm bilete de avion doar dus spre cele zări; ultimul poate stinge lumina.

Read More

Ce va fi după Ponta?

Parafrazând o carte a secretarului general al Partidului Comunist din Spania (PCE), Santiago Carillo („Ce va fi după Franco”?) vreau să demonstrez că 9 decembrie va aduce puţine surprize. Toată lumea aşteaptă ca atunci să avem alegeri generale, dar nu e deloc aşa. Pe 9 decembrie vom avea doar rezultatele unui amplu studiu sociologic care ne va arăta cu exactitate câţi prosti avem în România. Desigur, o parte dintre ei sunt doar lichele, dar studiul nu ne permite să-i deosebim de prostii sadea, aşa că îi vom numi generic prosti, idioţi sau tâmpiţi, după caz. Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar chiar şi fără lunile astea de guvernare usl era de aruncat la toaletă şi tras apa. Nici nu visau să guverneze şi ei cereau în Parlamentul European sancţionarea României! S-au căţărat la putere şi abuzurile au început imediat. Statul de drept a fost anihilat în câteva zile, dar romanii au fost orbi. În orice democraţie europeană, aşa ceva se lasa cu demonstraţii de amploare şi cu demisia guvernului. La noi – nu. De ce? Pentru că suntem proşti, vite duse la tăiere care ne gândim ca un partid nu ne dă (sau ne ia) şi lasa, vine altul care ne va da.

Prostii lui Ponta deja pot să vadă că anunţul guvernului sună rău: în 2013 va fi austeritate. Păi pentru asta au dat jos guvernele Boc şi Ungureanu când începuse relaxarea? Ca să mai fie măcar un an de austeritate? Cine e responsabil de asta? Fireşte, nu PDL sau MRU; ei făcuseră calendarul restituirilor sumelor oprite ilegal şi ar fi fost aplicate. Au venit alde Ponta-Cacarau şi praful s-a ales de ele. Nimic din sumele cuvenite nu s-a întors la bugetari sau pensionari, dar afacerile usl au prosperat. OLTCHIM a fost un fiasco planificat şi doar prostii cred că există un dezacord între usl şi PPDD. Europa nu stă cu mâinile în sân. N-au pus botul la manevrele grosiere ale usl şi acum ne arată pe unde avem de mers. Ne aşteaptă nu austeritatea, ci recesiunea. Prostii tâmpiţi nu văd nimic; văd doar că trebuie să-şi voteze preferaţii, cei care le-au promis cândva că vor lenevi pe bani frumoşi. Între timp usl a schimbat discursul pentru că realitatea e cotoioasa, dar proştii imbecili nu văd nimic. Atât de mult cred şi-şi doresc o viaţă de huzur fără muncă, încât sunt dispuşi să nu vadă prăpastia ce se căsca în faţa lor. Dacă ar fi o prăpastie personalizată, în care să cadă doar prostii, eu aş fi primul care să le dea un brânci, dar aici avem pericolul catastrofei economice naţionale, care ne va atinge pe toţi, prosti sau deştepţi.

Ponta şi Cacarau se destrăbălează în declaraţii care mai de care mai fascistoide, dar romanii nu sunt deloc interesaţi. Discursurile lor seamănă din ce în ce mai mult cu discursul disperat al lui Ceauşescu, ddar prostii nu văd. Ce va urma va fi decisiv. Nu, alegerile din 9 decembrie nu vor aduce vreo schimbare majoră. Între actorii politici deja există o înţelegere, iar mandatele sunt atribuite anticipat. Romanii sunt impotenţi politic, aşa că nu vor schimba nimic din înţelegerea transpartinica făcută oneros peste capul lor. Dar proştii de-aia sunt proşti, ca să fie manevraţi după cum vor nişte derbedei de duzină. Fraierilor, nu laptele va curge cu usl la guvernare, tot aşa cum de luni de zile economia (aia care era, dar măcar era stabilă) e în cădere liberă. Să nu ascultaţi, proştilor, la ce spune UE, că sună rău şi vă îndeamnă la muncă, dar ascultaţi cântecul de sirenă al golanilor fioroşi de azi, aceiaşi cu călăii voştri de mâine. Vă place ce vă spun? Realizaţi că sunt minciuni? Nu? Atunci vă meritaţi soarta de proşti imbecili, de vite încălţate. Nu trebuie să fii economist ca să vezi că nimic din ce au promis nu s-a atins, dar totul a fost compromis.

Nu, nu susţin ARD care e o construcţie de dreapta-stânga, un eşec al ideii de dreapta,  dar iată că răul cel mai mic se impune iară. Stând strâmb şi judecând drept, ARD este de o mie de ori mai potrivită la guvernare şi de zeci de ori mai puţin nocivă. Da, în ARD există un Blaga, cel suspect de respectat şi de către Ponta, dar şi de către jegosul Cacarau, dar nu cred că el este problema, ci voi, proştilor care dormiţi şi nu vedeţi ce vă aşteaptă. Nu vă gândiţi că dacă îi puneţi la putere pe derbedeii fascişti, timp de 4 ani veţi fi nevoiţi să suportaţi nesfârşite curbe de sacrificiu. V-aţi cantonat în ideea inoculată de cartelul roşu, că PDL a dus tara în dezastru, dar nu vedeţi că UE spune exact contrariul şi că toate angajamentele plagiatorului au fost încălcate. Vreţi mândria de a fi român? Pe dracu’! Voi vreţi huzur princiar fără muncă, dar în timp ce voi vă legănaţi cu speranţa asta deşartă, călăii voştri comunişti îşi construiesc domnia pentru încă 20 de ani. Votaţi-i şi veţi fi terminaţi în maxim un an. Indicatorii economici, UE şi experţii internaţionali atrag atenţia de ceva vreme ca o asemenea guvernare e dezastruoasă, dar voi, proştilor dobitoci, faceţi urechea toaca.

Da, nu veţi schimba nimic, deşi puteţi. Citim cu toţii despre mândria de a face parte din acelaşi popor cu Avram Iancu, Horea sau Tudor Vladimirescu,  dar nu vreţi să vedeţi ce au făcut ei şi ce faceţi (de fapt nu faceţi) voi. Nu meritaţi, proştilor moştenirea ireproşabilă a înaintaşilor noştri şi n-o meritaţi pentru că nu ştiţi ce să faceţi cu ea. Avram Iancu nu s-a sacrificat pentru că azi nişte tembeli să distrugă tara, iar voi, proştilor să-i ajutaţi. El a preferat pribegia şi suferinţa, chiar dacă era un om educat (ceea ce nu se poate spune despre voi, proştilor) pentru că ţara şi oamenii să aibă o viaţă mai bună. Voi nu meritaţi o viaţă bună pentru că nu faceţi nimic ca s-o aveţi şi nu, voi nu meritaţi moştenirea lui Iancu; voi îi meritaţi pe Ponta şi Cacarau.

Read More

Proşti vs. Deştepţi

Un banc ceauşist spunea că miliţianul când merge la culcare pune pe noptieră un pahar gol şi unul plin. Dintr-unul bea dacă îi e sete, din celălalt dacă nu-i e sete. Cam în situaţia asta se afla electoratul roman fata cu sondajele măsluite. Şi pentru că trebuie să poarte un nume, electoratul s-a împărţit în prosti şi deştepţi, fără vreo legătură cu opţiunea politică. În fata urnei, alegătorul nu mai e susţinător al unor idei sau al unor partide, ci este un votant care uneori pune ştampila chiar împotriva convingerilor sale, dacă există un (spre exemplu) VanGhelie care să-i cumpere votul pe un pol de parale.

Să vedem aşadar de unde vine această împărţire... Avem un electorat cu educaţie medie şi peste medie care înţelege situaţia ţării şi necesităţile ei obiective pentru o mai corectă şi rapidă integrare europeană. Este un electorat de centru-dreapta şi până la dreapta, pe de o parte şi mai este o altă parte a aceluias segment electoral – nemulţumiţii de guvernările banditeşti psd, pnl şi usl. Fundamental, acest segment este caracterizat prin capacitatea de a sintetiza informaţia şi de a gândi soluţii politice şi/sau economice viabile, soluţii caracteristice unei economii de piaţă.

Acestei categorii i se opune, uneori cu o oribilă vehementa pe alocuri dementa – un electorat de stânga, socialisti-extremisti şi comunisti-bolsevici. Ei sunt susţinătorii fanteziei numită egalitate şi ai conceptului marxist conform căruia toată lumea trebuie să câştige aproximativ la fel, fără să conteze că unii muncesc şi alţii doar fac galerie primilor. Alegătorii de stânga sunt cei cu mâna întinsă la pomenile unui guvern preferabil comunist, sunt cei care vorbesc despre muncă, dar se feresc să o atingă şi sunt cei care, azi şi ieri urlau "noi nu ne vindem tara", fără ca aceste cuvinte simple să fie pe deplin înţelese.

În sondajele comuniste, partidele de la guvernare, partide-gasti generatoare de scandaluri uriaşe pe plan mondial şi incapabile de măsuri economice concrete stau aproape netulburate cu aproape aceleaşi procente că în urmă cu nişte luni. Aceste sondaje vor să ne facă să credem că plagiatul ordinar al uni premier mincinos, plagiat de-acum cunoscut peste tot în lume a trecut neobservat în fata electoratului. Acelaşi lucru ar trebui să credem şi când vine vorba despre falsurile comise de către plagiatori sau uzurpatori cu funcţii importante în partidele ce compun cartelul roşu. Iată, deja nimeni nu mai vorbeşte despre masteratul inexistent al lui Ponta, cel de la Catania... Nici despre studiile neefectuate ale unui Mang, Kalinka Dumitrescu sau alţii de teapa lor nu se face prea multă vorbire. Iată, din urmă vine tare în gaşca infractorilor fără de studii micul Sova, prietena premierului. Nu contează nimic pentru ei, iar miştocăreala bulevardiera este singura soluţie la care ei pot apela.

Aşadar, chiar dacă bolşevicii s-au remarcat prin scandaluri incredibile, prin acea de neimaginat lovitura de stat eşuată lamentabil şi prin promisiuni integral neonorate, în sondaje ei trebuie să rămână de neclintit sau, dacă tot e să coboare, atunci asta e musai să se întâmple simbolic. Din cele de până acum, electoratul acesta de stânga n-are nici o problemă ca şi din banii lor a fost plătit un referendum inutil, ce avea ca scop acapararea puterii totale prin fals şi fraudă. Nu pare să deranjeze risipă de cca. 23 milioane de euro, bani aruncaţi doar pentru că aşa a vrut turnătorul Felix şi aşa a pus în practică mincinosul mincinoşilor – Ponta.

Revenind la împărţirea alegătorilor, paharul gol este, fără dubiu, electoratul de stânga comunist şi/sau bolşevic. Ei sunt proştii care la referendum au putut să voteze pentru demiterea Preşedintelui. Dacă e să facem un experiment, aş lua la întâmplare câţiva uslaşi cu studiile terminate şi i-aş întreba doar două lucruri: care este încălcarea gravă de Constituţie pentru care Traian Băsescu ar fi trebuit demis şi, a doua – ruşii, stăpânii usl sunt mai democraţi de-i iubesc atâta indirect? Că tot veni vorba despre ruşi (că despre prosti deja era vorba), sunt curios să vedem cam câte ruble are în coama leul românesc de la Oltchim.

Orbirea romanilor e o boală veche... N-au văzut că ruşii dau ordine pe faţă şi prin presa liderilor usl, motiv pentru care tot ei îşi imaginează că sunt anticomunişti. Nu văd că DDD este un cinic paravan al intereselor mafiote, dar îl urcă pe piedestalul pe care nici n-are loc de câţi bani a făcut spălându-i pe-ai altora. "Vedeta" ultimei perioade este, fără dubiu, Dan Diaconescu, cel care dă bătrânilor excursii în, să zicem Israel, excursii plătite de o mare firma de mezeluri cu 1600 euro de persoană, deşi pe piaţa una costa de trei ori mai puţin. Ca tacâmul să fie complet, bătrânii câştigători de excursii mai primesc şi 500 euro bani de buzunar (aici e şi o istorie hazoasa; câştigătorii primeau banii, dar la avion nu se mai prezentau pentru voiajul în Israel, motiv pentru care "filantropii" au decis să le înmâneze banii în avion). Desigur, voiajele în Ţara Sfântă n-au nici o legătură cu proprietarul satelitului spre care emit tele-vizuinile "mogulasului", tot aşa cum n-are legătura nici cu afacerile imobiliare ale acestuia în România. Desigur, mai există un Ghiţă (că mai frumos nu ştiu să-i spun) care cumpără tele-vizuini, dar e şi prieten cu un mincinos notoriu şi, prin ricoşeu sau nu – sluga preaplecată a ruşilor. Complicate sunt căile Domnului, dar şi mai complicate par a fi cele urmate de banii autohtoni sau nu; iată o afacere mai bună ca un cazinou...

Read More

Modelul Băsescu

După ce PDL a îndeplinit bine rolul de partid de dreapta prin măsurile de austeritate dure, dar necesare pe care le-a luat, iată că s-a ivit necesitatea apariţiei unui partid de dreapta. Îndată după venirea la putere a fascist-bolşevicilor, necesitatea unei drepte puternice s-a impus fără să ne dăm seama aproape. Pe ruinele unui PDL vândut inamicului părea că se ridică o forţă de dreapta condusă de un foarte capabil lider, Mihai Răzvan Ungureanu, cel care ar fi putut coagula energiile conservatoare în lupta împotriva restauraţiei comuniste. Structural, romanii sunt de dreapta pentru că sunt persoane cu o individualitate bine precizata, iar dreaptă tocmai individul îl plasează în centrul atenţiei politice. Cu toate astea, ceea ce se construieşte azi nu este nici pe departe ceea ce aşteptau romanii conştienţi că doar un partid naţional vă putea unifica iar spiritul poporului român, azi atât de divizat de propagandă mincinoasă bolşevica.

Ani de zile, Traian Băsescu a cărat în spate PDL. A dat partidului o identitate politică fermă (cât de fermă s-a putut, având în vedere opoziţia de stânga din partid) şi a încercat să-l transforme într-o forţă politică redutabilă. Destul de repede a înţeles că una e ce ar fi bine şi alta e ceea ce se poate face când are de anihilat opoziţia unor dinozauri roşii din interior. Cu toate că succesul în ceea ce priveşte partidul a fost relativ, Preşedintele a reuşit să demonstreze ceva deosebit de important prin exemplul personal pe care l-a oferit mereu: politică se poate face şi onest, fără hoţie, fără partizanat dubios şi ilegal, fără să sacrifice ţară pentru interese mărunte de partid etc. Base a fost şi este primul preşedinte al ţării care nu acoperă infractori în numele unui partid, care nu promovează nulităţile pentru a beneficia de susţinere personală şi care a refuzat să bată palma cu marea infracţionalitate politică. Sub mandatele sale vinovaţii de ceva au fost trimişi în instanţă fără drept de apel şi fără să conteze din ce partid fac parte. Justiţia sub Băsescu a devenit o instituţie, una cu o poziţie fermă, chiar dacă imaginea ei de justiţie independenta nu e mereu motivată; dar nici lumea n-a fost creată într-o singură zi, aşa că ne putem pune speranţe serioase în devenirea ei. Traian Băsescu a servit de model şi PDL-ului, doar că acesta nu a putut să urmeze un model atât de greu de urmat. Greii partidului, cei care au mai rămas în partid, au preferat să se complacă într-o tăcere suspecta, atunci când nu au trădat de-a dreptul partidul şi pe alegători, trântind alegerile locale.

Acum e prea târziu pentru a mai analiza PDL-ul; deja a devenit un fost partid cu pretenţii la guvernare. După 7 mai, zi fatidică pentru viitorul României, PDL a fost predat sub o formă sau alta duşmanului (pentru a respecta logica politică a comuniştilor), fie prin retragerea unor lideri, fie prin lipsa de substanţă a puţinelor acţiuni politice întreprinse de fostul partid aflat cândva la guvernare. Toate acţiunile sale s-au concentrat pe declaraţii politice şi conferinţe de presă, mai mult de atât fiindu-le imposibil să realizeze. Chiar şi conferinţele de presă ale Vameşului, în ciuda tonului acid, ascundeau un conformism deosebit de util autorilor loviturii de stat. Putem considera că prin lipsa de acţiune şi prin conformismul dovedit, PDL a devenit (cel puţin indirect) un partid colaboraţionist.

Dar Preşedintele a reuşit totuşi să imprime populaţiei active, muncitoare şi gânditoare un model pe care toţi cei conştienţi ar trebui să-l urmeze: modelul Traian Băsescu. Este exact modelul pe care trebuie să-l adopte toţi cei scârbiţi de politica dâmboviţeana, de şmen şi suşa politică, de baronet local şi de infractori politico-penali. Este rândul romanilor să facă politică în locul leprelor care şi-au făcut averi pe spinarea ţării şi a bugetului de stat. Trebuie să schimbăm asta şi trebuie să ieşim din pasivitatea periculoasă ce a cuprins o mare prea parte a populaţiei. Fiecare poate şi trebuie să facă în aşa fel încât el să fie acea rotită individuală, dar care în uniune cu restul poate crea un mecanism de neînfrânt politic şi economic. Romanul care munceşte, cel care plăteşte onest (şi deseori greu) taxe şi impozite trebuie să iasă din letargie şi să înceapă să se implice. Să-şi pună mintea atât de performantă la treabă şi să creeze acea emulaţie atât de necesară pe plan local şi naţional. Ştiu, n-avem alt lider decât Base, iar el are posibilităţi limitate de implicare, dată fiind funcţia ocupată actual, dar modelul sau va putea servi fiecăruia. Sper din suflet să facem în aşa fel încât viitorul nostru să nu arate aşa cum ni-l creionează clar comuniştii, dar pentru asta e nevoie de implicare. Nu aşteptaţi laude şi nici funcţii, ci acţionaţi anonim, modest, dar eficient în direcţia anularii efectelor unei guvernări catastrofale de 4 luni ce ameninţa că prin fraudă să se permanentizeze. Eu nu aştept nimic nici de la PDL, nici de la PNŢCD şi nici de la noile partide instabile doctrinar şi discutabile ca persoane ce le conduc sau populează. Aştept însă de la romani să ia modelul Băsescu şi să-l perfecţioneze, să arate politicienilor că ei pot să facă o politică mai inteligentă, mai onestă şi mai responsabilă decât cei care conduc un popor ce deseori nu e deloc de acord cu liderii politici de conjunctura. Romanii trebuie să fie cei care să-i dea jos pe puscariabilii aflaţi azi la guvernare, nu partidele politice incapabile sau neinteresate s-o facă. Să ne luăm soarta în mâini, pe a noastră şi pe a ţării şi urmând modelul Băsescu să facem, cum spunea cineva odată "o ţară că Soarele sfânt de pe cer".

Read More

Cele 120 de zile ale dreptei româneşti

Dreapta românească a avut şansele ei să se exprime. Înainte de 7 mai, dreapta însemna PDL, ceea ce nu era chiar dreapta, dar prin măsurile impuse de FMI s-a comportat ca un partid de dreapta, cel puţin la nivel guvernamental. În plan politic, eticheta agăţată aproape cu anasâna i-a determinat pe unii parlamentari să se regăsească mai curând în stânga, partidul rămânând cam fără efective în Parlament. Tot această eticheta păguboasa i-a făcut pe liberal-democrati să piardă răsunător alegerile locale (şi fraudarea a jucat rolul ei, dar aia e altă poveste). Experienţa PDL-ului i-a determinat pe mulţi să fie mai rezervaţi în a-şi asuma o dreaptă clară şi netă, una care să le spună alegătorilor că viitorul nu e al pomenilor, electorale sau nu, ci al muncii stăruitoare. Când ţi se cere să alegi între a construi ceva solid şi a ajunge la putere, parcă nu mai contează atât de mult construcţia. Cine e atât de sinucigaş politic încât să se apuce să promită munca în locul huzurului iluzoriu pe care îl tot flutură bolşevicii pe sub nasul amorţit al unui electorat care încă nu e sigur dacă preşedinte e Ceauşescu, ilici sau Băsescu?

De pe 7 mai au trecut 120 de zile în care dreaptă nu s-a văzut pe nicăieri, dar în care măcar s-a odihnit. Apoi, cu forţe proaspete s-a decis să iasă la lumină. Şi a reapărut PDL într-o formă neclară; Blaga e preşedinte, iar unii lideri sunt şi liberal-democrati şi civici fortosi. PNT-CD are o şansă în plus faţă de toate celelalte partide ale careului de "dreapta", ba chiar are şansa să se afirme că stindard al dreptei româneşti. De ce? Păi, să vedem... PDL nu are cu adevărat veleităţi de dreapta, cel puţin nu în conducerea sa, Forza Civică este o formaţiune de centru, iar NR este şi el pe acolo, libero... Mai rămâne cineva? Pare că nu. Toate anunţurile triumfaliste cu penelisti care s-au săturat să fie ciuca bătăii de joc a naţiunii sunt mai mult manevre de resuscitare a unui copil născut prematur şi care are nevoie de aparate ca să poată supravieţui. Aparatul de care ARD are nevoie se poate numi Traian Băsescu, dar Preşedintele e şi el doar un om... A dus în cârcă un partid de nerecunoscători (nu toţi, ce-i drept), s-a luptat de unul singur cu sistemul bolsevizant şi a câştigat la mustaţă, dar a câştigat, în pofida fraudei uriaşe pe care au comis-o comuniştii la referendum. Acum doar nişte inconştienţi şi-ar putea imagina că Base se va implica şi în lupta pe care o are de dus cu leprele roşii, dar şi în a prelua măcar spiritual o altă construcţie pe care s-o împingă înainte.

MRU a reprezentat o speranţă că dreapta românească va creşte şi se va consolida. Apărut intempestiv aproape, MRU a făcut o bună impresie şi foarte mulţi au sperat că el va revigora dreapta. Iată că ieri s-a delimitat de dreapta şi s-a plasat (cu civism cu tot) în centrul călduţ şi inexpresiv al spectrului politic. Dreapta tinde să devină mai repede o formă fără conţinut, o vorbă fără o definiţie concretă. Dacă MRU spera că va construi ceva prin ricoşeu, se înşeală... Poate că Dragnea va fi condamnat (foarte puţin probabil) de către Justiţia atât de ridicată în slăvi (să vedem dacă e chiar atât de independenţă sau aşa se vrea să pară), poate că şi alţi conspiratori vor avea o soartă asemănătoare, dar asta nu ţine loc de pragmatism politic şi nici nu va însemna mare lucru din perspectiva alegerilor viitoare, cele organizate pentru a fi câştigate de către uslaşii fundamentalişti de stânga. Populaţia îndelung dedata la lenevie şi învăţată cu pomenile nu va fi deloc impresionată de eventuala condamnare a unor deja infractori comunişti; de altfel, asta s-a văzut clar şi la locale, populaţia votând că primari nişte indivizi ce au devalizat bugetul de stat şi care s-au făcut din şoferi – multimilionari.

Ceea ce aşteaptă romanii, popor fundamental de dreapta, nu e să vadă că dreapta e la centru şi ca nişte lideri uneori discutabili încearcă să împace capra comunistă cu varză conservatoare, ci aşteaptă să vadă cum se construieşte sistemul în care figura centrală e individul, nu mulţimea imbecilizată. Romanii conştienţi vor să vadă că munca este apreciată la justa ei valoare şi că vorba aia care spunea "cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea, cine-i leneş şi chiuleşte are... tot aşa" rămâne de domeniul trecutului. Până când o dreaptă adevărată nu va spune răspicat că populaţia trebuie să treacă la muncă şi pentru asta cel harnic va primi ceea ce i se cuvine, iar cel leneş va rămâne muritor de foame – nimic nu va ieşi din tiparele deja trasate de ilici şi ai lui în 1990. ARD ameninţa să fie o a doua CDR, altă plăsmuire aşa-zis de dreapta care să promoveze supa călduţă socialist-populista.

Read More

Un poker pentru linişt(ir)ea dreptei

Iată că în sfârşit Căcărău poate să fie mulţumit... A fost introdus şi în politica un joc de care el e oricum dependent: poker-ul. PDL a căzut atât de mult (cu largul concurs al celor din conducerea partidului), încât singură speranţă de reanimare a lui a rămas dreapta sau alianţa anti-usl, cea proaspăt şi mult trâmbiţata. Înţelepciunea populară ne învaţă că la pomul prea lăudat să nu te duci cu sacul; mai bine să nu te duci deloc... Dreaptă nu s-a făcut remarcată prin nimic în ultima vreme. Nici o acţiune n-a căpătat forţa pe care susţinătorii o aşteptau; demonstraţiile au fost anemice (majoritar nesprijinite politic), o acţiune coerentă nu s-a văzut la nici unul din cele patru partide ce au alcătuit careul de dreapta, dar vocalize pe blogosfera au făcut mulţi. Mai bine au punctat ziarele străine decât au făcut-o liderii dreptei (sau ceea ce răspunde azi la numele de dreapta).

În acest careu de dreapta n-au intrat aşii, ci brelanii cu pretenţii de aşi. PDL este un partid încă de dreapta-stânga, chiar şi în condiţiile aderării lui la PPE şi la fel e şi preşedintele lui, Blaga. Nouă Republica abia ce a devenit partid, dar unul construit după un model răsturnat şi condus de un personaj mai iubitor de putere decât de dreptate  şi mai aplecat la bârfă politică decât către cercetarea atentă a realităţilor la care vrea să facă referire (nu mai pomenesc despre atacurile istericoase la adresa Elenei Udrea, încă un om important în partidul cu care Neamţu tocmai ce s-a aliat). PNT-CD are un preşedinte vehement, bun ca orator, dar cu un trecut pe care greu îl pot uita; să zicem că putem spera că schimbarea lui Pavelescu e reală. Forţa Civică este un partid de lider, pentru că restul nu se vede nicăieri. FC pare un nume de partid ce trădează o mai mare aplecare centrist-civică decât faţă de dreapta. Una peste alta, avem două partide ce încearcă să fie de dreapta (nu ştiu dacă vor şi reuşi amândouă), PNŢCD şi FC şi alte două partide de birlici – PDL şi NR. Sigur, e necesară unitatea dreptei, dar până la unitatea ei cred că dreapta ar trebui construită. Timpul e scurt însă... Se vrea (nu ştiu cine) crearea unei mişcări de dreapta care să aibă şi şanse în alegeri, poate şi folosind popularitatea personală a lui MRU. Îmi pare că dreapta asta a noastră nu a reuşit să iasă din paradigma alegerilor corecte pe care şi le imaginează ei, iar asta îi face perdanţi înainte de a începe cursa. Bolşevicii au arata măsura în care pot să falsifice nişte rezultate ale alegerilor; au făcut-o şi în 1946, dar şi în 2012 la locale şi la "referendum". Încă nu avem dimensiunea fraudei din 29 iulie (de la locale nici nu vom avea vreodată, graţie PDL-ului), dar este evident că a depăşit orice imaginaţie în materie de alegeri. În aceste condiţii, Alianţa vrea să se bată cu usl-ul aflat la putere şi care va organiza (şi "organiza") alegerile? Mă umfla râsul...

Ceea ce ştim despre lepădăturile roşii e că sunt al dracului de uniţi când vine vorba despre interesele lor comune, de partide sau doar personale şi că mint de îngheaţă apele. Le putem opune adevărul, cu condiţia că vorbitorii să ştie să uzeze de el eficient. În acest sens, aş recomanda pedelistilor să încerce să se abţină de la polemici cu bolşevicii; experienţa de până acum a arătat că 90% dintre pedelisti sunt complet nepregătiţi să facă faţă minciunilor grosolane debitate de derbedeii de stânga. În plus, că partid, PDL este o piatră de moară agăţată de picioarele lui MRU, aşa că nu mai e nevoie să se şi exprime altfel decât prin declaraţii de presă. Ori dreaptă vă lansa oameni capabili să demonteze atacurile mârşave şi mincinoase ale fundamentaliştilor usl, ori va înregistra un eşec minim la fel de răsunător ca şi PDL la locale. Unul dintre obiectivele dreptei ar trebui să fie demiterea urgenţă a guvernului de puscariabili şi asigurarea unui guvern onest care să preia frâiele şi care să organizeze alegerile. Nici aşa nu e deloc uşor... La locale, usl a făcut fix ce a dorit, guvernul a numit prefecţi, aşa că infrastructura fraudei este beton. Dacă Dreaptă vă juca după "muzică" usl, atunci este evident de pe acum rezultatul alegerilor din decembrie: un maxim de 28% pentru alianţa Dreptei şi o majoritate ultraconfortabilă pentru usl. După ce vor avea o majoritate covârşitoare chiar şi fără migraţiile ce pot fi aşteptate în viitor, bolşevicii vor schimba Constituţia cum vor ei, legal şi fără drept de apel. Apoi va urma un deşert roşu de 8-12 ani, timp în care Dreaptă vă avea tot timpul să nu se mai vadă deloc, iar din careul de brelani cu aş în coadă să rămână doar un joc politic.

Read More

În spatele muzicantului Iorgulescu se aude un marş funebru

Muzicologul Iorgulescu are capul plin de sunete abstracte, din lumi îndepărtate de planeta noastră. După ce s-a dat în stambă cu apologia fascismului, individul iese pe sticlă pentru a salva plagiatorii. Asta pentru că usl nu mai are alţi oameni de cultură, că de strungari, sculeri matriţeri şi lăcătuşi mecanici e plin „cartelul roşu”. Rămâne de neînţeles de ce comuniştii trimit semidocţi pentru a explica populaţiei că plagiatorul n-a plagiat. Ce-i drept, ca să-l poţi scoate pe Mickey Mao din rahatul în care s-a băgat cu frenezie trebuie ceva mai mult decât capacitate, trebuie geniu. Cum Iorgulescu e departe de a fi bănuit de geniu, misiunea lui la tv se dovedeşte a fi una imposibilă şi deseori hilară. Traian Ungureanu l-a învăţat să silabisească un cuvânt greu : „declaraţie” ; făcea el ce făcea şi tot „decizie” îi ieşea… (Evident, încerca să explice aşa-zisul mandat pe care Parlamentul Ruşinii Naţionale i l-a dat „micului Che”).  La doar două zile după prima lecţie de citire, fascistul acolit al lui Vantu iese să explice cum vine treaba cu plagiatul care, fireşte, nu e plagiat şi cu nerecunoaşterea de către Ponta a hotărârii CCR, care şi ea, n-a fost o nerecunoaştere, ci o grabă, o greşeală de exprimare pe care apoi infractorul Ponta a regretat-o, mărturie stând… declaraţia de la Bruxelles cum că el va respecta bla, bla, bla… Altfel spus, Che Plagiatore era la Bruxelles de unde se rugă de Preşedinte să-i delege atribuţiile, călcase Constituţia în picioare, se ştersese la Curtea Constituţională cu decizia ei, îl împiedicase pe Băsescu să reprezinte România, dar el, altfel, dorea să respecte tot, chiar şi pe Preşedinte. Doar cu o zi înainte acuzase CCR de politizare, dar deîndată ce s-a văzut la Brucsel uitase. 
Memoria plagiatorului e scurtă, motiv pentru care şi plagiază. După interviul din El Pais, unde s-a dat cocoşilă, luându-şi angajamentul să demisioneze dacă se dovedeşte că a plagiat, a intervenit amnezia, dar şi hotărârea Consiliului care a cerut retragerea titlului universitar pe motiv de copiere ordinară şi infantilă a scrierilor altor persoane. Scuza obişnuită a mincinosului fără prea mare imaginaţie este şi de data asta, ca şi în cazul CCR influenţa politică a lui Traian Băsescu. Un întreg mapamond îl ştie de plagiator, lumea academică din România cere retragerea titlului, presa romană şi străină îl califica dezonorant (până şi CTP), dar Ponta zâmbeşte ca-n comediile mute, îşi dă bretonul infantil mai spre ochelari şi spune răspicat că nu demisionează. Aici intervine fascistul Iorgulescu, vechi camarad al legionaroidului Vosganian, pentru a-i spala izmenele profesionale celui care îi ţine pe toţi în fruntea ticăloşiilor. Iorgu s-a zbătut penibil să arate ba că lucrarea trebuie judecata doar de nişte jurişti, de parcă ar vrea cineva să aprecieze calitatea conţinutului şi nu forma sa plagiata, ba că plagiatorul ar fi indicat sursa inspiraţiei (de fapt a copierii) la sfârşitul tezei. De aici concluzia că a doua lecţie de limba romana îi este necesară camaradului Iorgulescu : profesore, lista de lucrări care se pune la sfârşitul unei cărţi sau a unei teze de doctorat se numeşte BIBLIOGRAFIE şi, contrar celor vehiculate de tine, dar şi de alţi complici de-ai tăi, nu reprezintă lucrările citate/copiate, ci acele opere pe care autorul le-a CITIT pentru a elabora lucrarea. Despre citare nu ştiu să existe, începând cu studiile elementare, de şcoala generală alte reguli decât ghilimelele însoţite de menţionarea autorului în text, în subsolul paginii sau la sfârşit de capitol.
Comuniştii au fost mereu maeştri în a găsi diverse subterfugii pentru a scăpa de răspundere, iar Iorgulescu, om bine văzut în vremea lui Ceauşescu nu face excepţie, aşa că face referire la lege /fărădelege : ordinul dat de nulul Pop pentru a împiedica scoaterea la lumina a plagiatului ordinar. Cu ordinul ăsta, povestea e lungă şi groasă… Când zero-ul Pop a fost numit interimar la Educaţie, Ponta cred că l-a văzut potrivit din cauza coloanei sale de melc, ceea ce îi trezea premierului propriile voioase amintiri curioase. Dacă îl alegea pe unul inteligent, făcea notă discordantă cu restul cabinetului ; dar iată că slugărnicia nu e singura calitate pe care trebuie s-o aibă un ministru obedient ; puţin creier poate fi salutar uneori… Este şi cazul ordinului dat pe ultima sută de metri ai mandatului la Educaţie : Pop da un ordin de modificare a criteriilor generale de organizare a Consiliului care judecă plagiatul lui Ponta, dar nu schimbă nimic din componenţa lui ca membri. S-a prins el că a publicat o prostie în Monitorul Oficial, a încercat s-o retragă, dar era târziu… Lumea deja îi aflase conţinutul şi mai rău atrăgea atenţia dacă-l schimba.
Din punct de vedere legal, Consiliul este în ordine în ceea ce priveşte organizarea, motiv pentru care însuşi Pop nu insistă deloc asupra acestui aspect pe care îl pomeneşte doar în treacăt. Pseudo-argumentul lui este numărul celor care au luat decizia de retragere a titlului. Pop este profesor de aritmetică, dar aşa cum o temă de şcoala generală îi ridică probleme de rezolvare, tot aşa se întâmplă şi cu calcularea cvorumului pentru Consiliu. Ca număr de persoane, Consiliul are 20, iar cvorumul este asigurat de 2/3 din total. Calculul elementar arată ca două treimi înseamnă 13,3 persoane, în medie. Cum în sociologie şi statistică, atunci când e vorba despre persoane nu se poate discuta cu zecimale, rotunjirea este obligatorie : ce este mai mare sau egal cu zecimală 5 se rotunjeşte prin adăugare, iar ce este sub 5 prin reducere. Aşadar, în cazul nostru rotunjirea se face prin reducere şi aşa obţinem un număr de 13 membri necesari pentru a asigura mult invocatul cvorum, adică exact numărul celor care au votat în unanimitate cererea de retragere a titlului academic pe care Ponta plagiatorul şi l-a însuşit prin xeroxare.
Camaradul Iorgulescu ar putea să înţeleagă că vremea lui a trecut ; după 22 de ani, iată că a sosit şi momentul retragerii în bârlog. Guvernul pe care îl susţine e pe dric, coliva e pregătită, fanfara internaţională şi-a început repertoriul, iar bocitoarele deja îşi fac meseria. Guvernarea roşie de 100 de ani pe care o proiectaseră s-a năruit ca un castel de nisip, cu zgomot, dezonoare şi minciuna ordinară. Nerespectarea legilor devenise de o tristă notorietate internaţională, economia scăzuse îngrijorător şi chiar se punea problema cui vom cânta prohodul : economiei şi democraţiei sau derbedeilor roşii ? Pot să spun clar că datorită lui Traian Băsescu economia şi democraţia sunt salvate. Să mai avem puţină răbdare, cât să-i spună cineva şi plagiatorului că steaua lor a apus, iar demisia trebuie să apară urgent ; fireşte, demisia de dezonoare.

Read More

De vorba cu PetreŢuţea

Acest dialog s-a desfăşurat pe 26 mai 1990. La dialog au participat Marian Munteanu şi un grup de studenţi. Fiind imediat după alegeri, temele au fost mai mult cu privire la fenomenele politice. Publicam câteva fragmente, cu precizarea că discuţia a avut un caracter extrem de informal, tinerii participanţi fiind de multa vreme în preajma lui Petre Ţuţea, ceea ce explică tonul uneori foarte liber al discuţiei.

- Aţi votat, domnule profesor?

- N-am votat de scârbă.

- Dar aveaţi cu cine vota?

- N-aveam. Poate... ştiu eu... Nu, nu, n-aveam.

- Deci nici o formaţiune politică nu era demnă de un vot de la un om serios?

- Păi, cum să fie demnă dacă... Păi, domnule, de ce le e teamă să îndemne poporul? N-au mai făcut tinerii revoluţie? Iliescu zice: "Eu sunt deschis cu toţi". Face democraţie de tip suedez cu liberalism japonez. Târţa-pârţa, pârţa-târţa. Se potriveşte ca nuca-n perete.

- Acum un an, înainte de revoluţie, ne spuneaţi că, dacă ar fi să votaţi, aţi vota cu liberalii.

- Acum sunt îndoielnic pentru că nu sunt decişi la par.

- Deci, le-aţi recomanda o politică de foiţă.

- Domnule: Români la arme! Aşa să fie în fiecare ziar. Să vezi Iliescu cu pantalonii...

- Dar cum explicaţi fenomenul ăsta, totuşi, de masă? Chiar dacă nu în procentul asta de 80%...

- În procent de 90% furt şi fals.

- Şi dacă, totuşi, jumătate din electorat a votat cu Iliescu?

- Pe cuvântul meu de onoare că nu.

- Deci credeţi că sunt mai mulţi cei contra F.S.N. decât pro F.S.N.?

- Tot poporul e.

- Păi, vedeţi dumneavoastră, sunt extraordinar de mulţi muncitori care susţin Frontul şi îl susţin cu sinceritate.

- Nu, nu sunt foarte mulţi.

- Daţi-mi voie să vă spun că avem, totuşi, informaţii că într-adevăr sunt foarte mulţi.

- Numai în Moldova, de pildă, că moldovenii...

- Aş spune că sunt dezinformaţi.

- Ce dezinformaţi! Ca să constaţi că e incapabil comunismul de guvernare, nu trebuie să ai doctoratul în ştiinţe sociale. Orice bou, care nu e sifilitic vede că nu e bun. El vede că mă-sa rabdă, nevasta rabdă, copiii rabdă... vede tot şi totul pute. Şi ce să zică? "N-am doctoratul"!

- Sunt foarte mulţi. Sunt milioane de oameni care susţin Frontul şi-l susţin pe Iliescu. Milioane de oameni!

- Păi, atunci... e un popor de năuci.

- Să ştiţi că şi noi, cred, am avut momente de...

- Nu, nici un moment, e evident. Dacă-i adevărat că sunt milioane... Deşi convingerea mea e că au falsificat sută la sută voturile; comunismul nu poate dacă nu falsifică....

- Dar şi noi suntem români, domnule profesor. Sau noi nu suntem români?

- Eu nu sunt român, eu sunt turc.

- Dar toată viata noastră noi în asta am crezut, că suntem români. Şi dumneavoastră, mai ales.

- Un tâmpit ca mine cred că nu mai există pe bulevardul ăsta. Să faci 13 ani de temniţă... Asta numai eu am fost în stare.

- Deci noi, toţi care am ieşit în 21 seara, am greşit?

- Nu, ce puteaţi să faceţi? Ce, eu am greşit? Eu am fost tâmpit, atâta tot.

- Deci noi, cei care am ieşit pe 21, am fost tâmpiţi?

- Păi..., nişte tâmpiţi activi.

- Ati citit ziarele în ultimul timp?

- Le-am mai citit. Nu, că era inutil. Noi eram poporul numărul unu, după un american, în lupta descomunizării popoarelor din Europa răsăriteană, noi cu revoluţia noastră, ei... cu răscoala noastră. Zice: "Popoarele vecine cu voi n-au făcut decât un week-end". Aţi auzit ce a declarat un inginer american? A spus următorul lucru: "Eu sunt inginer american, golan din New-York".

- În situaţia în care acest F.S.N. a pus mâna pe putere... şi oamenii nu protestează...

- Lasă-i să geamă. Că sunt incapabili de guvernare. Singura salvare e nulitatea lor mintală. Ăştia nu pot conduce guvernul şi nici... o comună rurală, încurcă apele, înfundă fântânile. Nici o comună rurală nu sunt în stare... Incapacitatea de guvernare a ăstora s-ar putea să fie şansa hoitului român să devină viu. Soluţia e militară, arma militară.

- Poate ar fi fost mult mai bine ca armata să preia conducerea tării...

- Ar fi, evident.

- Şi partidele astea din opoziţie ce ar trebui să facă acuma?

- Să se sinucidă, ca ăia care fac greva foamei.

- Cum vă explicaţi că Iliescu apare în biserică la slujbele religioase, îşi face cruce, tine coliva?

- Păi, un drac poate să-l ducă, evlavios, la biserică. Nu-l împiedică nimeni pe drac să intre în biserică.

- A câştigat mult cu asta. Popularitate.

- Păi, da, că sunt mulţi proşti, întrebam, de pildă, pe un popă în închisoare, la Aiud. "Părinte, dracul ce virtuţi are în demonologia creştină"? "E şi taumaturg. Pentru ca ispita să fie cât mai mare şi poarta mântuirii tot mai strâmtă, dracul te poate încerca şi cu minuni". Dar nu suntem pierduţi, ca popor. Poate că Dumnezeu are milă de noi şi ne mai dă un picior în cur. Au falsificat sută în sută alegerile. Tot ce bâiguie el, când motivează că s-a schimbat ceva în România, nu spune nimic precis. Ai citit "Complicaţiile tehnicii votării"? Nu puteam să votez nici eu, atât era de complicat Şi intrau în cabină la ţară cu ţăranii şi votau. Dom'le, au falsificat integral. Păi, nu se poate, de pildă, ca în Ardeal, P.N.Ţ.-ul lui Maniu să aibă 1,2 -1,4 %.

- Şi dacă e posibil să fie chiar aşa? Dacă e posibil? Pentru că în campania electorală n-au fost lăsaţi în sate şi n-au intrat în contact cu ţăranii.

- Nu e posibil să fie aşa. Nu e posibil pentru că, dacă eu am un par şi dumneata vii la mine şi eu te izbesc în mir, nu mai e posibil ce vrei dumneata.

- Văd că cele două partide istorice n-au făcut coaliţie.

- Păi nu, domnule. Ce coaliţie? Liberalii, naţional-ţărăniştii... Eu sunt membru al Partidului Liberal. Liberalii, naţional-ţărăniştii şi social-democraţii i-au permis lui Iliescu să legifereze din Comitetul Provizoriu de Uniune Naţională. Partidele istorice merită să fie nimicite. Că-şi merită soarta pentru laşitate şi inconştienţă.

- Nu trebuiau, măcar în ultimul ceas, să părăsească...

- Nu, domnule. A propus P.N.Ţ. să nu se participe la alegeri. "Da' de unde - s-a spus - noi avem răspunderi..." Sunt siniştri... n-am nici o încredere. La un moment dat şi Eminescu avea disperarea mea. Şi n-avea nici un motiv real. Disperarea lui Eminescu era motivată prin funcţia lui de conservator, dar liberalii ofereau atunci garanţii absolute de bătălie modernă.

- Şi acum, ce-a făcut P.N.L.?

- Şi acum, partidul n-a mai putut face nimic, că nu mai are şefi.

- Când eşti beat... Întâi vă îmbătaţi, cădeţi cu nasul în noroi şi, murdari de noroi, decideţi. Nu se poate aşa. Românii au degenerat. Deşi cred că nu, pentru că, cel puţin, Coposu spune că are un dosar atât de mare cu falsul total al alegerilor. Păi, ce-i acest ceauşesc 89% pentru nişte golani care nu-s în stare să conducă nici o gară?

- Domnule profesor, dar dumneavoastră ziceţi că poporul român l-a votat pe Iliescu.

- Nu l-a votat.

- Bun. Înseamnă că o parte din poporul român.

- Nici o parte.

- Înseamnă că nu l-a votat nimeni.

- Nimeni!

- Deci, cine l-a votat nu-i român.

- Nu. A votat poporul român cu mâini de fesenişti. Succesorul Iliescu este un ceauşist nepatriot. Nu-l interesează decât exerciţiul puterii, că are un egoism invers proporţional cu dovlecelul lui. El n-are cap, are un dovlecel. Cică-i inteligent. Hm!

- Tot ce se spune împotriva Frontului, că sunt pederaşti toţi, eu cred. Că sunt hoţi de buzunare, eu cred. Că mi-au furat mie banii, deşi nu mi-au furat, eu cred.

- Că sunt proşti?

- Că sunt proşti, turci şi cretini şi că le curg balele, cred. Eu m-am gândit, de pildă, să scriu un pamflet anticomunist şi m-am gândit să iau anticii şi modernii, cei mai mari pamfletari pe care îi întâlnesc şi să iau de acolo cele mai acidulate imagini sau figuri de stil. Şi m-am convins că e un travaliu odios, gratuit, nu face trei parale. Şi am ajuns la o intuiţie mult mai corectă pentru a defini orice mişcare comunistă. Iau un Cod Penal cu trihotomia, tripartita diviziune a infractorilor: crime, delicte şi contravenţii. Definesc crimele pe rând, delictele pe rând şi contravenţiile pe rând şi scriu dedesubt: comunismul e infractor la ordinea universală, naturală, prezentă în acest integral Cod Penal. Ei sunt infractori, comuniştii, nu sunt oameni politici. De altfel, Douglas, ministrul de externe al Americii, a dat o definiţie a comunismului: există în dreptul penal crime continue şi crime continuate. Comunismul e o crimă continuă. Subalternul meu la studii, la Economia Naţională, unde am fost director, consilierul biroului, a făcut un calcul: ce se întâmplă cu România Mare, organizată ultramodern din punct de vedere agrar. Ştii ce poate face România Mare? Hrăneşte toată Europa Centrală. Şi acum, facem coadă la ziare. E bun comunismul, nu?

Gorbaciov zice: Europa – casa noastră. Dacă Gorbaciov nu ar fi rus şi ar fi un om, n-ar avea dovleac, ci cap şi, cum i-am spus eu unui rus, care scoate o revistă de două milioane tiraj la Moscova (cu ani în urmă). Zice: "Domnule Ţuţea, cum vă explicaţi dumneavoastră că noi, ruşii, întindem mâna Europei şi ea o refuză sistematic"? "Foarte simplu, aveţi un cancer mintal, se cheamă cancer ideologic marxist-leninist. Aruncaţi cancerul ăsta la gunoi şi Europa nu numai că vă salută, dar vă şi recunoaşte, cum tradiţional aţi fost recunoscuţi în politica de echilibru a continentului, parteneri egali. Şi Europa, dacă faceţi epuraţia asta radicală în crimele bolşevismului rusesc. Europa trebuie să se întindă de la Atlantic la Vladivostok. Şi America va fi a doua Albanie. Dar face Gorbaciov asta? Dacă ar fi inspirat, rămâne cel mai important om de stat al secolului european. Pune materiile prime infinite ale Siberiei şi, împreună cu Japonia şi, dacă China e slugarnică faţă de Japonia, cu Japonia, China şi Europa, Statele Unite vin desculţe la scuze. Dar are Gorbaciov capacitatea asta? Eu fac o retractare, că am spus că ruşii sunt contraindicaţi la cugetare, ca sifilisul la sistemul nervos. Şi am retractat şi spun: ce greşeală fecundă, retractarea e mult mai glorioasă. Spun acolo: cum sunt înşelate popoarele în istorie. Am fost influenţat de Berdiaev, care a spus că bolşevismul este un rău organic al neamului rusesc. E injust. Eu nu m-am gândit la marele popor rus... M-am gândit la masa rusească, care a fost înşelată de bolşevismul falimentar, cum sunt înşelate masele totdeauna în istorie. Aşa e retractarea. Dacă Gorbaciov pricepe ecuaţia asta politică, Europa, casa noastră, i-a mâncat pe americani. Are un destin Gorbaciov! Dar el se ocupă cu perestroika, că perestroika lui salvează Rusia cum salvează piciorul meu anul viitor! Se pulverizează Rusia, intră-n casa noastră fără cancer mintal şi se situează împreună cu Europa de la Atlantic la Vladivostok. Dar depinde de sifilisul din dovleacul lui Gorbaciov. Dacă spirocheţii merg în casa comună şi dacă năucul rus are un moment în care Dumnezeu aterizează pe dovleacul lui, Rusia e salvată. Altfel o salvează Moş Crăciun.

- Şi soarta noastră, săraca, deci, e legată de Moscova, nu?

- Da. Sigur. Eu i-am spus rusului. Zice: "Dumneavoastră sunteţi împotriva imperiului rusesc? "Dimpotrivă, pentru el, dar numai în cazul încadrării în Europa şi renunţaţi la bazaconii! Nu aşa, să v-aducem turbaţi la noi! E ca şi cum ne-am culca în pat cu nişte câini turbaţi. Nu se poate". Masele ruseşti au fost înşelate, aşa cum se pot înşela toate masele în istorie.

- Şi asta nu-i valabil şi pentru noi?

- Nu ştiu, eu nu m-am gândit, dar nu e cum se pregăteşte, ci cum se nimereşte! Am nimerit cuiul în cap. Să văd ce răspunde Brucan.

-Brucan?

- E, aşa, o "polemică", că ştiu că e un savant emerit al Republicii: numără până la cinci cu ajutorul familiei.

- Cum, e om de ştiinţă!

- Da, a fost şi profesor universitar, cu șase clase de liceu. Dacă e posibil. Şi şef redactor la Scânteia, care a cerut condamnarea la moarte a lui Maniu. Şi-n temniţă, el ne-a băgat. Bestia asta. Văd că nici "Viitorul", nici "Liberalul" nu fac caz de asta, singura care-l pune la punct, dur, e "Dreptatea" naţional-ţărănistă. Nu-i nimic de făcut, bineînţeles. Dacă Eminescu, despre care Iorga spune că-i expresia integrală a naţiunii române, a avut momente de îndoială în ceea ce priveşte destinul poporului român, păi, cum să n-am eu? Eu nu sunt el. Nu e nici un român ca el. E român absolut. L-am definit eu. Un tânăr m-a reprodus: "cum îl puteţi caracteriza pe Eminescu după atâtea caracterizări?" - "Sumă lirică de voievozi".

- Ştiţi că la Iaşi studenţii au manifestat şi au venit cetăţeni indignaţi şi au dat foc la tabloul lui Eminescu? Şi au înjunghiat studenţi.

- Cine?

- Oamenii. Cetăţenii laşului.

- S-au făcut de râs pentru 20.000 de ani de istorie.

- Îi consideraţi vinovaţi?

- Principali.

- Oare nu sunt numai nişte ignoranţi, nişte victime? După 45 de ani de apăsare, poate nu-i putem numi victime.

- Domnule, eu nu pot să-i scuz. Şi Iliescu ce spune?

- Nu spune. Iaşul e fieful lui electoral. Are partizani acolo. Tot Iaşul e cu el, cu excepţia unui grup de studenţi care au înţeles. Şi o revistă studenţească.

- Eu, dacă aş fi prim-ministru, după o chestie ca asta le-aş da o pâine pe săptămână de familie... În numele lui Ştefan cel Mare. Dar cum i-a înşelat ăsta, domnule? Iliescu. E un prost. Da-i şiret. Că şi vulpea, când miroase că la coteţ nu e câine, mănâncă toate găinile. Şiretenia. A încercat să vadă zidul dintre instinct şi inteligenţă. Instinctul e o formă inferioară inteligenţei. În tratatul de criminologie al penalistului Traian Pop, şiretenia aparţine regnului animal. Nu are nimic comun cu inteligenţa.

- Da, că au şi animalele şiretenie.

- Păi, cum să nu. Noi n-avem apă de-o săptămână.

- Aşa e-n comunism. Nici eu n-am apă de cinci ani.

- Am auzit că au făcut datorii, că au împrumutat...

- Datorii de consumaţie, adică nu de investiţii. Adică pierderi. Astea sunt sterile absolut. Pe care nu le poţi plăti, că n-ai de unde să le acoperi, că dacă erau de investiţii, plăteau din ele. Şi ridicau nivelul tehnic.

- Ca să le ia ochii ăstora, că o ducem mai bine.

- Dar, se epuizează şi astea.

- O să vină o foamete şi o inflaţie şi un dezastru naţional cumplit. Noi am vorbit cu lideri sindicali şi unii dintre ei înţeleg care-i situaţia, dar armata de muncitori nu ia nici o atitudine împotriva Frontului. Susţin Frontul, îl susţin pe Iliescu.

- Păi, atuncea, dacă vor face foame şi o să-i văd murind de foame, o să am cea mai mare bucurie din viaţa mea. Păi, cine moare? Eu mor de râs. O să plătească scump muncitorii. Că dacă nu muncesc, n-au de unde să le dea de mâncare. Nu se poate fără o aspră pedepsire.

- În decembrie, când a existat posibilitatea să se răzbune (şi au fost cazuri de răzbunări) multe în ţara asta. Şi-au făcut rost de arme. Aşa, în general. Nu! Nu s-au dus să omoare pe nimeni, să taie gâtul nimănui. N-au intrat în sediul Securităţii.

- Păi nu, pentru că am învăţat, aşa, să fim creştini.

- A fost şi blândeţea asta a lor şi încrederea că o să vină cineva şi o să facă, aşa, legal, cu dreptate.

- Domnule, nu se poate, dreptatea legală nu există în raport cu tâlharii. Aici ne găsim în prezenţa unor tâlhari de drumul mare. Ce dreptate vrei?

- Dar am eu, ca om, ca creştin, justificare interioară, să-i pleznesc pe aceşti criminali, cu toată duritatea?

- Sigur că ai. Nu se poate! Păi, când te lupţi împotriva dăunătorilor animali şi vegetali, ai dreptul să faci asta? Păi, corpul social n-are şi el dăunători? Nu trebuie curăţit?

- Dacă pe mine mă învaţă Hristos să stau şi să nu fac rău nimănui...

- Pui în paranteză vreo doi ani şi după aia te duci şi te închini.

- E greu cu paranteza asta.

- Nu-i greu deloc. Ştefan cel Mare era religios. Repede vărsa sânge.

- Domn' profesor, vedeţi, slabă fire avem unii dintre noi. Că ba ne apucă mustrările de conştiinţă...

- Domnule, cel mai strălucit voievod român, după mine, era Ţepeș. Vlad Ţepeș. Despre care nu ştiu ce sultan a spus că, dacă ar avea o ţară mai mare, ar cuceri planeta. Eu am două afirmaţii despre el. Are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ştefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a şi bătut. Şi rana de la picior e că a ocupat Chilia, care era a lui Vlad Ţepeş. Şi acolo şi-a făcut rana aia. Şi are meritul că a coborât morala absolută prin ţepele puse în cur la nivel absolut pe... Dormeai cu punga de aur la cap şi ţi-era frică să n-o furi tu de la tine. N-are nici un popor...

- Înseamnă că am decăzut rău, în vremurile astea. Că pe noi cel puţin, nu ne lasă conştiinţa să facem nici cel mai mic rău aproapelui nostru.

- V-ar gâdila la cur Vlad Ţepeș. Ăsta-i voievod român absolut. Dom'ne, fără ăsta, istoria românilor e o pajişte cu miei.

- Deci, ar fi vremea lui Vlad Ţepeș acum, nu?

- Dacă ar apărea la orizont şi ar avea partizani, Iliescu s-ar evapora de frică. Nu, n-ar muri, s-ar face vapori. Escroc perfect. Păi, Ceauşescu-i un binefăcător faţă de ăsta. Ceauşescu n-a făcut crime publice. Ceauşescu făcea crime pe ascuns. Şi spunea că e democrat. N-a fost democrat. A fost un tiran, un despot, neluminat. "Eu sunt despot luminat". Asta are neruşinarea să arate că face tiranie. Ala n-a avut neruşinarea.

- Iar acum, după cum ştiţi, legea asta care nu e valabilă, dar, mă rog, s-a aprobat, legea asta care a scos pedeapsa cu moartea.

- Numai la morţi există pedeapsa cu moartea...

- Pedeapsa cu moartea e necesară în Codul Penal, nu?

- Nu ştiu. Eu nu mă gândesc la Codul Penal, ci la codul cavaleresc al toporului. Că ăla taie fără consultări. Şi pe urmă Codul Penal vine şi zice "bine-ai făcut".

- Eu sunt bicisnic de vârstă. La 87 de ani... Am luptat de unul singur, Don Quijote, prin saloane, împotriva lui Dej şi a dat cu mine de pământ de nu m-am văzut. Cel puţin tinerii din Piaţa Universităţii fac publică, prin presa internaţională, prin aparate franţuzeşti... Dar pe noi, nu ne-a filmat nimeni, decât bătaie pe spinare. De pomană. Ne-a arestat, ne-a pedepsit. Am fost pedepsit la 18 ani muncă silnică. Şi am făcut 13. Dacă mai stăteam un an, muream. Aveam picioarele pline de apă şi de la 102 kg ajunsesem la 56 kg. Nu se putea face o miologie, adică o disecţie pe muşchi, că pe piele nu se poate face. Nu mai eram decât piele şi oase. Şi nu puteam să merg de colea până colea. E adevărat că n-aveam ce să mănânc. Că vreo doi ani nu mi-au dat nici un ajutor social. Mă duceam pe jos din Ştirbei Vodă - de unde m-au gonit şi am nimerit aici printr-un tânăr a cărui mătuşă era la ICRAL şi mi-a dat garsoniera asta, până la Bellu. Gâfâiam greu, că nu puteam să merg, că eram slab. Când mă întorceam, soră-mea îmi dădea bani de tramvai, dar, când mă duceam, n-aveam. Şi tot mergând eu pe jos, s-au dezumflat picioarele. S-au făcut normale. Mişcarea m-a salvat. Sau că aveam eu poftă de mâncare. Asta m-a salvat, după puşcărie. În orice caz, până am văzut mascarada asta a lui Iliescu, nu am regretat că am făcut închisoare. A venit la mine unul de la deţinuţi politici. Ştiu că au făcut o asociaţie, că se plăteşte... i-au plătit cu 200 lei pe zi. Eu ar urma, pe 13 de ani de puşcărie, să iau vreo 25.000 de lei. Dar, dom'ne, cum dracu să ceri bani? Şi văd că aproape nu ne mai temem, că am auzit că basarabenii, Sovietul Suprem din Basarabia, a hotărât suveranitatea Basarabiei. A Republicii Moldoveneşti. Ştii ce înseamnă asta? Egală cu Rusia, având şi dreptul la armată proprie. Fac o figură basarabenii, nemaipomenită.

- Eu credeam că steagul luptei naţionale cel mai dârz îl tine Transilvania, de revoluţie, de pretenţii, bătălii naţionale şi de trezire a sentimentului naţional şi credeam că Ardealul e buricul pământului pentru noi. Şi astăzi Ardealul e. Dar credeam că Basarabia s-a rusificat. Şi încă ruşii n-au duritatea ungurilor. Sunt ortodocşi, sunt însemnaţi, se furişează, practică un amestec de duritate şi delicateţe, că sunt şireţi. Şi zic că i-au înşelat pe basarabeni. Nu i-au înşelat deloc. Mi se pare curioasă ţinuta basarabenilor. Eu credeam că Ardealul e forţa principală, dar se vede treaba că s-a mutat centrul.

Basarabia e pământ românesc. E pământul lui Ştefan cel Mare. Îmi pare rău, eu sunt mai savant ca Ştefan cel Mare. Dar, pe lângă el, eu sunt un măturător. Şi n-am eu dreptul să renunţ la pământul ăsta. Dacă-mi scoateţi ochii, se găseşte vreun român să mă ducă la mâncare, la culcare şi să-mi dea să mănânc. Şi nici atunci nu recunosc că Basarabia e rusească. Mă fac de râs, mă fac că sunt hoţ de buzunare, dar... Băi Ţuţea, vrei să te faci hoţ de buzunare şi să te condamnăm dacă vine Basarabia la români? Cu plăcere. Dă-mi buzunarul ca să-mi faci poze. Te faci de râs în interes naţional. Nu te faci de râs cum se face Ionică ăsta, în interes personal...

- Ăştia-s nişte aventurieri, după părerea mea, vor să se căpătuiască.

- Atât. N-au nimic comun cu naţiunea română.

- Nu ştiu, dar am impresia că, dacă Iorga spune despre Eminescu că este "expresia integrală" a naţiunii române, probabil că Iorga şi-a dat seama că tânărul ăsta ştie tot.

- Cam ştie tot.

-... cum spunea Lucian Blaga: "Eminescu reprezintă ideea platonică de român". Adică românul absolut. Toată lumea trebuie să recunoască asta.

- Dacă o să iasă ceva bun în ţara asta...

- Datorită lui...

- Datorită lui o să iasă. Dacă nu ne ducem de râpă. Şi eu cred că n-o să ne ducem de râpă.

- Dar pe Goga l-aţi ascultat cu "Ideea Naţională"...

- Dar n-am spart şi o vitrină?

- După discursul lui Goga?

- Pe mine m-a anchetat un colonel de jandarmi, despre care am vorbit la un seminar. "Unde eşti student? D-ta ai fost văzut că ai distrus o firmă. "Da". "De ce? D-ta nu ştii că părinţii dumitale plătesc impozite, pentru că statul obligă să fie garantată proprietatea privată după Constituţie? Şi tot ce-aţi distrus, totul, e obligat să repare? Şi plăteşte impozit tatăl dumitale, taţii din toată ţara? Dar, de ce ai făcut asta?". "N-am putut să mă stăpânesc, după entuziasmul creat de Octavian Goga la Teatrul Naţional, despre ideea naţională". "Eu vă înţeleg foarte bine, că eu n-aş avea nici un rost ca colonel de jandarmi dacă dumneata te puteai stăpâni. N-am avea slujbă, noi ăştia. Pentru nestăpâniţi ca dumneata iau eu leafă".

- În ce an de facultate eraţi?

- În anul I, mi se pare.

- Deci, avea Goga darul acesta.

- Mamă, ce orator era... Goga-i un om mare. Era la Budapesta delegaţia României. Şi unul, Victor Radu, nepotul lui Agîrbiceanu, scriitorul, era ataşatul de presă al României la Budapesta. Şi eu făceam parte din delegaţia României care negocia nişte acorduri cu Rusia. Economice. Şi ne-a invitat la masă ministrul României la Budapesta şi soţia lui. Ne-a dat o masă princiară şi, înainte de a ne duce la masă, eu stau de vorbă cu Victor Radu. Mă prezint... "Vrei tu să mergi cu mine la facultatea de litere a Universităţii din Budapesta"? "Ce să caut, dom'ne, nu ştiu ungureşte" . "Ştiu că nu ştii. Dar traduc eu. Eu ştiu perfect. Am făcut liceu unguresc". "Ce să caut eu acolo" ? "Păi, tu eşti naţionalist" . "Sunt" . "Hai să vezi un portret de naţionalist". "Pe cine"? "Pe Goga. De vreo trei zile trăncăneşte un profesor universitar maghiar despre rolul dizolvant în imperiul austro-maghiar al poetului român Octavian Goga. Ca să te umfli un pic în pene. Dacă eşti naţionalist, te duc acolo".

- Rolul dizolvant al lui Goga. Corect! Aşa e...

- Şi avea un farmec personal inefabil. Şi poet mare...

- Aţi discutat cu el personal?

- Nu. Am avut ocazia să-l cunosc, dar la data aceea, puţeam a căcat. Eram de stânga.

- Eraţi de stânga. Cred că nu v-aţi fi înţeles prea bine cu Goga.

- Nu m-am înţeles bine nici cu mine. Şi când m-am convins de nulitatea poziţiei mele... Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. Aşa am încheiat la un interviu, la televiziune. Dar asta n-a apărut la televiziune. S-a redus.

- Da, da' când v-a vorbit Goga, în '24, nu eraţi de stânga.

- Nu eram.

- E greu să fii de stânga.

-... Este cum ai pierde mereu bani, pentru că nu cunoşti cele patru operaţii aritmetice şi faci doi şi cu doi fac douăzeci şi pierzi din buzunar. Cum să fii partizanul unei erori incurabile, ireversibile?

- Când aţi renunţat la poziţia de stânga, din tinereţe? Ştiţi că mi-aţi povestit că în '33, în timpul grevelor, scoteaţi un ziar, de stânga. Chiar "Stânga" se chema.

- Cu Pandrea.

- Da, cu Petre Pandrea.

- Când ( Armand) Călinescu a tras în muncitori, noi am cerut pâine, nu gloanţe, pentru muncitori.  Călinescu trece drept intelectual în "Magazin Istoric", deşi era doctor în drept de la Paris, era analfabet. Iar eu, considerat putoare reacţionară.

- Aţi fost dintre cei care au luat partea muncitorilor în '33.

- Da. Am greşit...

- Am auzit că şi alţii i-au apărat pe muncitori în '33, chiar şi în Parlament.

- Codreanu. Eram generoşi, dom'ne. Păi, de ce nu se spune în Piaţa Universităţii că "sunteţi victime, domnilor muncitori, nu vedeţi că vă înşeală, nătărăilor!".

- Nu prea ascultă ei. Au pretenţia că au descoperit adevărul universal în persoana lui Iliescu.

- Lasă-i, să vezi ce plătesc.

- Plătim cu toţii, ca naţiune.

- Păi, chiar naţiunea trebuie să sufere, pentru că eu nu-mi pun nădejdea în America. Suntem încercuiţi. America ne-a cedat. Eu sunt atent la ce se întâmplă la Washington, la ce face Gorbaciov.

- Iar sunteţi "duşman al regimului", domnule profesor.

- Asta nu-i regim.

- Dar ce e, domnule profesor?

- E cum ai spune: toţi infractorii din România au şi ei legile lor. În Codul Penal. Ăştia sunt toţi clienţii Codului Penal. Păi, să faci asasinate în campanie electorală, să omori oameni. Lui Mussolini nu i s-a iertat că a omorât pe Mateoti, un singur om, din greşeala gărzilor lui. Şi să omoare oameni şi să nu li se întâmple nimic... Au falsificat alegerile. Fraudele astea sunt toate cu caracter penal. Ăştia sunt infractori, nu oameni politici. Sediul lor e în Codul Penal, nu e nicăieri, nici în dreptul public, nu e nicăieri.

- Deci, a te opune comuniştilor nu înseamnă a face politică.

- A te opune comunismului înseamnă a apăra puritatea Codului Penal.

- Nu, că nouă ne-au spus că facem politică, când spunem...

- Nu, nu, nu. Asta înseamnă că apăraţi Codul Penal când e bine redactat. Că sunt infractori.

- E la mijloc sfera juridică, nu şi cea politică.

- Nu trebuie trataţi ca infractori politici. Ei trebuie trataţi ca infractori de drept comun. Ca hoţii de buzunare, ca tâlharii, ca violatorii de dame...

- Colonelul de la securitate care ne-a anchetat, l-am văzut după Revoluţie... Şi din nou a spus să nu mergem la dumneavoastră, că e periculos, că dumneavoastră sunteţi fascist. Eu am spus că nu sunteţi, în nici un caz, fascist. El mi-a spus că sunteţi legionar şi i-am spus că se poate să fiţi legionar, dar nu fascist.

- Nu înţelege, că e cretin, sifilitic.

- Ştiţi că, pentru faptul că noi veneam pe la dumneavoastră, despre noi s-a spus că am fi legionari?

- Cine?  

- S-a lansat zvonul. Prin facultate. S-au pus şi afişe. Că noi, care am fost pe la dumneavoastră, prin preajma dumneavoastră, suntem legionari. Chiar azi am luat un ultim afiş "Liga Fascistă scrie «Hei! Hitler»!"

- Păi, domnule, ori sunteţi legionari, ori fascişti. Că Mussolini era ateu. Hitler era cu mituri germanice. Şi legionarii au fost creştini. Singura mişcare extremistă de dreapta, teologal fondată.

- Păi, înseamnă că suntem pierduţi, dom' profesor, că şi noi suntem creştini, aşa că, dacă suntem creştini, or să spună că suntem legionari.

- Da, să spună. Nu suntem noi. E şi tovarăşul Iliescu legionar, că s-a închinat la patriarhie. Păi, când te-nchini, la patriarhie, mai eşti F.S.N.-ist ?

- A declarat la o conferinţă de presă, după aia, că el de fapt e liber-cugetător.

- Păi, e foarte consecvent.

- A spus că el, de fapt, din familia lui, demult, era creştin, dar el, de fapt, e liber-cugetător. Şi că aşa e tradiţia.

- Dom'ne, e pentru contra, în acelaşi timp. Adică tip de idiot. Păi da, nici nu-i inteligent. Asta-i părerea mea. Să ai posibilitatea, prin closetul ăsta, parlamentul ăsta, să colaborezi cu partidele istorice şi să te izolezi în alegeri, confiscându-le tâlhăreşte, luându-şi răspunderea guvernării singur. Nu-i tâmpit? Că el răspunde acum. Tacâmurile le-aduce Nicu Ceauşescu-2, teroarea o dezlănţuie Nicu Ceauşescu-2. Şi acum, Ceauşescu apare un băiat bun. E compromis definitiv. Îşi face iluzii. Exercită puterea... Nu mi-a plăcut stilul ziarului "Viitorul". Eu, care sunt membru al Partidului Liberal.

- Ce v-a deranjat?

- Păi, zice "Victorie la comunişti, fără glorie". Păi, cum întrebuinţezi cuvântul «victorie» şi «glorie» la comunişti, dom'ne? Trebuie să zici "Jos tâlharii!", "Jos tâlhăria la drumul mare!". E cum i-ai spune unui tâlhar «Excelenţa Voastră». Şi tâlharul zice «Hai sictir». Speranţa noastră e absoluta incapacitate de guvernare a comuniştilor, care nu pot, toţi din Europa, să conducă o comună rurală. Atât sunt de nuli. Sunt nuli ca guvernanţi. Aşa! Una! Şi al doilea este geniul german. Dacă nemţii, care lucrează la "Războiul stelelor" cu americanii, intră în NATO şi spada germană e luată de rugină, Rusia devine o fetiţă foarte cuviincioasă. Şi dacă-i mai pui şi Japonia în spate... Şi nemţii şi japonezii, dacă-i bat în mai mult de trei zile pe ruşi, se fac de râs. Că ruşii, faţă de germani şi japonezi, n-au armată, au funcţionari militari. Nădejdea mea e în neputinţa politică a comuniştilor de pretutindeni şi în geniul reformator al Europei, care are sediul la Berlin. 

Aparut si in volumul "PETRE TUTEA - INTRE DUMNEZEU ŞI NEAMUL MEU" 

Read More