30 nov. 2011

"Monarhie si republica" de Mihai Eminescu

Ieri a fost în adevăr aniversara proclamării regatului. Ea a trecut modestă, în vârful picioarelor, ca şi când ar fi voit să nu scoale din somn pe soră-sa , cestiunea Dunării. Şi românii au lăsat-o să treacă ca şi când n-ar fi fost niciodată, ca şi când nu acum un an ar fi fost perindarea alaiului care se 'ncepea cu istoria românilor de la Decebal pân la cei din urmă Basarabi, dar se 'ncheia vai! cu lungul, aproape nesfârşitul şir al societăţilor ovreeşti, într-un mod pe cât de ominos pe atât de puţin cuvenit. Parcă ne-ar fi spus imigraţiunea ,,Treceţi voi înainte, cu Basarabii voştri cu tot, căci aparţineţi trecutului: noi venim în urmă, căci al nostru e viitorul şi... republica. Regişorii Moldovei şi ai Ţării Româneşti? Basarabi şi Muşatini? Ce sunt toţi aceştia pentru noi, ce ne pasă cine au fost sau cum au trăit? Ce ne pasă nouă de sângele vărsat în şiroaie cu care e udat orice palmă a acestui pământ? Moşiile voastre voim s-avem dreptul de-a le cumpăra noi, noii români, românii " Românului" ; restul e o lungă poveste care nu ne priveşte întru nimic, şi 'ntr-adevăr de ce reamintirea acelei zile să mai fi fost sărbătorită ca-n rândul trecut, când aproape toţi simt ce intimă legătură a fost între ea şi cestiunea, până azi pendentă, a Dunării. De pe atunci se zicea încă că pentru noua poreclă a ţării noastre, îndealtmintrelea vechi şi cinstite, unul din generoşii vecini ceruse o compensaţie reală în concesiuni pe valea Dunării şi că strălucirea purpurei fusese destul de ademenitoare pentru o seamă de oameni politici spre a-i îndupleca să facă făgăduinţi de natură a dezbrăca noua regalitate de drepturi suverane, pentru a o îmbrăca în petece de samur. În adevăr se mai editase într-un rând ,,Arta diplomatică" a marelui om de stat, când pentru onoarea de-a încheia o convenţie cu ministrul austriac se sacrificaseră interesele reale, economice ale ţării pe zece ani înainte; a doua ediţie a acelei arte diplomatice apărea in folio şi consista în a schimba cu dibăcie suveranitatea pe Dunăre pe-un titlu. N-ar mai rămânea decât să ne proclamăm şi împărăţie, în schimb cu România întreagă, păstrându-ne pentru rezidarea mărimii noastre împărăteşti nemăsuratele întindere ale Fefeleiului.

Fraza ne omoară pe noi, aparenţele în locul fondului, în locul adevărului. Adevărata regalitate ar consista în onestitate politică, căci onestitatea deprinderilor şi vederilor e caracteristică pentru monarhii întemeiate; pe când şiretlicul, amăgirea maselor cu vorbe, malonestitatea politică sunt atribute ale demagogiei pe de-o parte, ale despotismului pe de alta. Sub monarhia adevărată nu se aruncă în apă două milioane pentru un chei ca al Brăilei; nu are nimenea curajul de-a propune răscumpărarea liniei Cernavoda—Chiustenge; nu se fac biurouri de împământenire în Adunare, unde tuns, ras [î]l trece pe ovrei între cetăţenii statului român pentru parale ; nu se jefoaie visteria şi publicul cu lefuri ad-hoc de câte 40.000 fr. create pentru patrioţi improvizaţi din advocaţi fără pricini şi sabiuţe ignorante în directori de bancă şi drum de fier; nu se cumulează câte zece funcţii pe căciulă. lată ceea ce nu se face sub regalitatea adevărată, pentru că nu îngăduie monarhul să se despoaie poporul său fără a i se da în schimb vreo compensaţie materială sau morală din partea cavalerilor de industrie.

Cine are deci dreptate e tot d. C. A. Rosetti care zice în Cameră: ,,Ce-mi pasă de forma monarhică, daca trăim sub republică" Şi sub republică trăim, anume sub cea mai rea din formele republicei, când nu domnesc nici Pisistratizii cei iubitori de adevăr şi de arte, nici medicii cei generoşi şi mari, nici patricii Romei, ai Veneţiei, ai Olandei, ci plebea ... plebea în senzul cel mai rău al cuvântului, adunăturile fără trecut şi fără tradiţie din câteşipatru unghiurile lumii; căci acel care e cu totul înlăturat de la conducerea acestei ţări şi suplantat prin această plebe este poporul românesc însuşi, adevăratul popor românesc de rasă, gens Quiritium .

Şi de-aceea lucrurile nu pot merge bine, nici pot provoca entuziasmul popular. Surogatul frazei roşie substituit patriotismului adevărat îşi arată pretutindenea arama; pentru popularitate şi menţinere la putere sacrifică interesele vitale şi lipseşte chiar forma cea mai serioasă de guvernământ, cea monarhică, de încrederea pe care cată s-o inspire unei naţiuni. În adevăr, ce suveranitate se poate numi aceea când contele Wolkenstein cutreieră Europa în dragă voie pentru a pune la cale ţărmurii noştri şi apele noastre — de nobis sine nobis — şi nu află în drumul lui decât escelenţe neoplatonice a la Pherekydes sau transparente ca nimicnicia, ca autorul vestitelor scuze, ridicate la patrat? Contele poate în adevăr să urmărească, fără ştirea noastră, realizarea făgăduinţelor făcute în schimbul poreclei regatului. Iluzia serbărilor au trecut de-un an de zile ca efectele unei trecătoare ameţeli; permanentă însă se arată în fundul scenei paguba, se arată cucerirea Dunării pe care puternica vecină o urmăreşte cu stăruinţă.

[16 martie 1882]







29 nov. 2011

Profesorii de doi lei mai vor 15 bani

In anii ’90 circula o vorba ce spunea ca romanii au un invatamant excelent si ca pregatim cadre de valoare cum in alte parti nu intalnesti. Desigur, era o vorba goala. Ca orice sistem din lume, si invatamantul romanesc producea, ca si acum, profesionisti si rebuturi. « Domnia » « patriarhului rosu », urmata de cea a « imparatului » bulanel (« desigur ») au pus lespedea peste cavoul in care bagasera invatamantul romanesc. Cu toate salariile de mizerie pe care le aveau in epoca, profesorii stateau cuminti in bancile lor si nu protestau defel. De ce ? Pentru ca liderii lor de sindicat erau, tot ca si azi, slugi supuse ale « tatucilor » care ii imbogateau ; pe lideri, nu pe amaratii de profesori. De acum, asta este o chestiune bine cunoscuta si publicata in presa. Liderii de sindicat din invatamant au niste dosare penale « respectabile » si orice pot ei accepta, dar nu trecerea Romaniei la normalitate. Umbra dosarelor e groasa, presiunile psd-iste, pe de o parte, ca si cele exercitate de Vantu sau Felix, pe de alta parte – la fel. Ce pot sa faca ei pentru ca Guvernul sa fie faultat ? Sa scoata profesorii in strada, sa sustina actiuni in justitie care se finalizeaza (ce « surpriza » !!) cu castig pentru petenti, dar care greveaza bugetul de stat, sa reclame la CE etc. Toate astea sunt actiuni fatis ostile guvernului Boc. Avea dreptul Boc sa taie salariile ? Da, il avea, asa cum si in alte tari europene se intampla, doar ca acolo justitia e justitie si nu da rezolutii de recuperare a taierilor pentru ca justitia in tarile normale nu se amesteca in deciziile guvernelor. Ca ordonator de credite si platitor de salarii, guvernul este in drept inclusiv sa taie salarii, atat timp cat este administrator al banilor publici din care se platesc salarii bugetare. Daca taia din fonduri private, da, era in culpa si trebuia sa returneze banii, ceea ce n-a fost cazul. In UE s-au taiat si pensii PRIVATE, dar asta nu s-a soldat cu recuperari de bani taiati ; asta si pentru ca ei au justitie (in timp ce noi avem « justitia » lui Pivnicerovskaia si a acolitilor ei rosii), dar si pentru ca acolo mai exista responsabilitatea fata de tara lor. Ei inteleg ca efortul personal este facut pentru binele tarii lor, pe cand la noi asta e o vorba in vant, din nefericire.


« Pregatitii » nostri profesori sunt nemultumiti. De ce ? « Noi intelegem criza, dar sa fie la altii, ca pe noi nu ne priveste ». Asadar, iata ca profesorii, unii mai slab pregatiti decat elevii pe care ar trebui sa-i invete carte, sub « stindardul » penalilor lor lideri de sindicat ies in strada sa ceara salarii marite si un buget pentru invatamant (asta e treaba lor ? sau azi, cand demonstreaza ar fi trebuit sa fie la cursuri ?). Sigur, bugetul pe 2012 este unul auster, dar situatia asta nu se schimba abandonand elevii si demonstrand. Ma intreb : cata inteligenta zace in capetele infierbantate ce ies in strada cand stiu ce hal de lideri de sindicat au ? Cata pregatire razbate din actiunile lor de oi manate la pasune ? Ei nu vad ca sunt o jalnica masa de manevra a comunistilor care mai ieri ii infometau ? Ce spera ? Ca vorbele lor mieroase le vor tine de foame ? Nu, nici vorba ! Comunistii uslasi (scuzati pleonasmul !) le vor da ceea ce le-a dat si in timpul « domniei » lor : mult « salam » in « galantare ». Asta n-ar fi atat de suparator ; fiecare primeste ce merita. Tragic este ca ei contribuie la dezordinea pe care atat de mult si-o doresc « rosii », stiut fiind ca lor doar haosul le prieste. Dar responsabilitatea, sentimentul national, respectul fata de ceilalti, de alte profesii – unde sunt ? Pai daca astia ne sunt profesorii, atunci sa le dam pasapoarte si o suma de bani pentru drum si duca-se in tarile care platesc bani frumosi pentru incompetenta ; daca vor gasi ei o alta asemenea tara.

28 nov. 2011

De la Rasarit vine "democratia" (pentru usl)

« In Marea Adunare a Uniunii, mase de cetateni entuzismati de clarviziunea si de realizarile marete puse in opera de catre ilustrul Conducator au cerut cu lacrimi in ochi ca acesta sa accepte candidatura la cea mai inalta functie in stat. S-a alaturat lor si entuziasmului general si Presedintele actual care, desi mai are dreptul la un mandate a pus binele natiunii mai presus de ambitiile personale. El i-a cerut cu obedienta Maretului Conducator sa candideze la functia de Presedinte spre propasirea si bunastarea generalizata a populatiei care a fost si va fi saraca, dar mandra de un asemenea sef de stat. In aplauze vii si furtunoase, Conducatorul a luat cuvantul, a multumit pentru increderea aratata si a asigurat asistenta ca va accepta onoarea si ca va face totul pentru ca nimic sa nu se schimbe in rau. S-au spus bancuri cu spioni, s-a ras in hohote si cand nu era cazul, adunarea a ovationat indelung discursul iubitului Conducator, toata lumea deborda de fericire constienti si linistiti ca democratia este pe un drum ; poate laturalnic… Apoi, intr-o ordine prestabilita, populatia adunata acolo s-a imprastiat cu o bucurie de nestapanit pe fata, satisfacuti ca la trecutul mare – la fel de mare viitor. »


Relatare imaginara de la ceremonia de propunere a candidaturii lui Vladimir Putin la Presedintia Rusiei pe care acesta, surprins fiind (sau nu) a acceptat-o.

Desen original: Roberto Geabot (Merci, mon ami!)

"Cedarea Basarabiei" de Mihai Eminescu

Partidul dominant şi-a dat toată silinţa pentru a imprima alegerilor în consiliile judeţene acelaşi caracter de escluzivitate politică pe care l-au dat alegerilor din Parlament. Cînd ştim cum se fac asemenea alegeri, cum în colegiile superioare se frămîntă ţara prin promisiuni şi ameninţări, în cele inferioare prin retevei şi băutură, nu ne vom mira de izbînda guvernului şi tot atît de puţin ne vom putea mira de împrejurarea că opoziţia n-a învins decît în mod sporadic, în vechile ei centre de rezistenţă, cari au oarecum tradiţia neatîrnării. Spre dovedirea importanţei escepţionale pe care partidul roşu l-a dat de astă dată alegerilor judeţene cităm cazurile cele mai bătătoare la ochi: punerea înainte a prinţului Dimitrie Ghica, ca orator al partidului şi candidat al colegiului I de Ilfov, şi cele opt scrisori electorale ale d-lui C.A. Rosetti, prin care se face critica tuturor partidelor şi panegiricul tuturor actelor care aparţin sau se pretinde a aparţinea partidului liberal.


Se pretinde a aparţinea, repetăm, căci la multe din cele citate partidul care se făleşte cu ele n-au contribuit întru nimic.

A lua pe rînd cele opt scrisori ar însemna a ne supune unei dispoziţii de materie precum i-a convenit, poate din întîmplare numai, bătrînului magistru al democraţiei române. Va fi mai interesant poate pentru public daca din numărul celor opt enciclice vom începe cu aceea care istoriceşte e cea mai însemnată, de vreme ce atinge convenţia ruso-română, participarea noastră la război, pierderea Basarabiei, impunerea cestiunii izraelite.

Aceasta e scrisoarea a şaptea.

E de prisos a mai discuta mult asupra oportunităţii sau neoportunităţii convenţiei ruso-române, căci, aplicată în punctele ei grele de cătră mucenicul Mihălescu, care-a avut îndrăzneala a declara în Senat c-a ridicat numai un colţ al vălului de pe scabroasa afacere, convenţia, de astă dată fără vina guvernului imperial, a avut de efect ruinarea totală a populaţiunilor noastre rurale. Odată ruşii erau aspri în procederile lor nepuse la cale prin o convenţie, de astă dată s-au aflat destui pretinşi români care să facă toate prestaţiunile de cărătură şi altele mai grele şi mai ruinătoare decum au fost vreodinioară.

Să vorbim — precum face însuşi d. C. A. Rosetti — de acuzarea ce chiar astăzi opoziţiunea cutează a face.

D. Ioan Brătianu a cedat Rusiei la Livadia reîncorporarea Basarabiei.

D. C. A. Rosetti o numeşte o acuzare atît de ridicolă încît ea singură desconsideră şi sfărîmă cu totul pe cei cari despreţuiesc atît naţiunea prin îndrăzneala lor de-a o face.

Această injurie este însă pusă înaintea dovezilor, deci o petitio principii prin care caută a predispune din capul locului pe cititor în favorul dovezilor sale.

Dovezile sînt:

Rusia ar fi declarat atunci, prin Tractatul de la San-Stefano, că i s-a fost cedat Basarabia de către prezidentul Consiliului de Miniştri.

Că i s-ar fi propus d-lui Brătianu la Berlin orice compensări de teritoriu ş-un miliard de franci.

Că principele Gorciacof a luptat a nu se admite delegaţii României în Congres, pentru ca prezenţa lor să nu provoace discuţiuni violente.

În fine se citează ca dovadă de căpetenie textul convenţiei prin care Rusia garantează integritatea actuală a României.

Dovezile de la început sînt de puţină valoare. Rusia singură e stăpînă pe apreciaţia dacă era sau nu cu cale de a mărturisi în Tractatul de la San-Stefano ce va fi convenit cu d. Brătianu; ea singură poate şti întru cît neintrarea delegaţilor români în Congres au ieftenit preţul Basarabiei, ea singură va înscrie în istoria ei cum un om de stat ca d. Brătianu, convins cu totul despre zădărnicia demonstraţiunilor sale demagogice, a refuzat un miliard şi ţinutul Vidinului, preferind popularitatea sa compromisă unei înţelegeri care momentan ne-ar fi scăpat de neplăcerile cestiunei izraelite; în fine tot Rusia va fi ştiind de ce nu i-a convenit comedia unor discuţiuni violente din partea unui democrat compromis, care voia să-şi cîrpească haina zdrenţuită a popularităţii sale prin acuzări aduse guvernului imperial.

Toate dovezile de mai sus ale d-lui C.A. Rosetti se prefac în acuzări contra amicului său politic, carele, fără a fi sentimental, a jucat rolul lui Jules Favre în faţa unor lucruri, după propria mărturisire, inevitabile şi n-a putut să tragă cele mai mari foloase posibile dintr-un rău ce nu se putea înlătura.

Dovada cea din urmă: garantarea integrităţii actuale, e singura valabilă, singura care merită a fi relevată, căci vorba „actuală” are istoria ei proprie, deosebită de toate înţelegerile de la Livadia.

Să facem dar istoricul acestei vorbe.

La 28 septemvre 1876 apăru în „Monitor” decretul domnesc prin care d-nii Brătianu şi Slăniceanu, autorizaţi de-a merge în străinătate, erau înlocuiţi interimar, de ochii Apusului, prin rusofobi pronunţaţi ca d-nii George Vernescu şi Dimitrie Sturza.

La 29 septemvre şi-a închis ochii pentru totdeuna Constantin Negri. Există într-adevăr o ordine morală în univers. În zilele în care se decidea ceea ce d. Brătianu va fi decis la Livadia, Constantin Negri devenise de prisos pe pămînt.

Tocmai pe atunci era în cestiune armistiţiul cu Serbia; cu toate astea, după întoarcerea sa din străinătate, d. I. Brătianu ia un ton estrem de ameninţător faţă cu Turcia. Geaba oameni serioşi sfătuiau pe d. Brătianu de-a nu-i păsa deloc de-o constituţie turcească pe care nici turcii înşii n-o luau în serios, geaba Senatul, cu toată blîndeţea, propune o moţiune de-a proceda în mod demn, dar neprovocator. D. Brătianu face cestie de încredere din cuvîntul „neprovocator”, căci voia să provoace. Aceasta la 23 decemvrie.

La 5 ianuarie 1877 rusofobul d. Dim. Sturza [î]şi dă demisia, poate pentru că la Livadia d. Brătianu devenise foarte susceptibil.

Peste o lună, la 7 fevruarie 1877, d. Simeon Mihălescu se oferă a servi gratis ca director al Ministerului de Interne. Se simţea deja trebuinţa unui Mihălescu la Interne; iar c-o săptămînă înainte d. Cogălniceanu începuse să discute în Senat, cu multă vehemenţă, cestiunea părăginirii Universităţii Iaşi, bazat pe multe acte şi cărţi domneşti, pentru … pentru a-l bombarda pe ministrul de externe de atunci, N. Ionescu, şi a-l sili să se retragă.

La 23 martie — se dizolvă Senatul.

De ce? Convenţia era gata şi d-lui Brătianu i-era teamă că acel Senat nu va voi s-o aprobe.

De ce zicem că convenţia era gata?

Pentru că peste 10 zile, la 3 aprilie, d. Cogălniceanu, cel care a iscălit-o, a intrat ministru de esterne în locul d-lui Ionescu.

Ce dată poartă convenţia?

4 aprilie.

Va să zică d. Cogălniceanu n-a avut nici timp de douăzeci şi patru de ore de-a o studia, ea trebuia să fi fost gata demult, fără ştirea ministrului de esterne.

În textul ce i s-a supus spre iscălire d-lui Cogălniceanu, în ceasurile de la 3 pînă la 4 aprilie, se pomenea ceva de garantarea integrităţii actuale a teritoriului României?

Nu.

D. Cogălniceanu a mărturisit-o însuşi, în şedinţa Camerei de la 30 septembrie 1878, că aceasta s-a înscris după cererea sa, după refuzul repetat de-a subscrie convenţia daca nu se va primi fraza: „garantarea integrităţii actuale a teritoriului României”.

Iată dar adevărul clar.

În convenţiunea pusă la cale la Livadia şi convenită articol cu articol cu agentul diplomatic al Imperiului de către d. Ioan Brătianu nu era nici vorbă măcar de garantarea integrităţii actuale, garantare introdusă cu de-a sila în momentul trecerii armatelor ruseşti, cari intrau, se înţelege, în urma unei convenţiuni stabilite gata, ce nu mai avea nevoie decît de iscălituri.

E evident pentru-un copil chiar că, dacă d. Cogălniceanu a refuzat de repeţite ori de-a iscăli convenţia fără acest adaos, cestiunea integrităţii cată să se mai fi discutat şi rezolvat o dată, după textul vechi cu omisiune a d-lui I. Brătianu.

Cererea Rusiei era aşadar cunoscută şi, fiindcă convenţia primitivă nu coprindea termenul „integritate actuală”, d. Brătianu admisese acea omisiune în mod tacit.

Da' să părăsim dovada aceasta pentru a da o alta şi mai eclatantă.

Îl lăsăm să povestească pe d. Cogălniceanu însuşi, pe care l-am auzit atunci vorbind. Vorbea cald şi foarte încet, cu toate acestea şoptirile sale ardeau în auzul tuturor.

În luna lui iunie—şoptea d-sa plecat asupra băncii ministeriale, a băncii acuzaţilor am putea zice— în luna lui iunie 1877, după ce împăratul a venit la Ploieşti, am primit într-o zi încunoştiinţarea principelui Gorciacof că ar voi să-mi vorbească. M-am dus la Ploieşti. Era o zi de căldură mare şi ştiţi că diplomaţilor nu le place căldura. Cu toate acestea principele Gorciacof era bine dispus.

Într-o conversaţiune de un ordin cu totul general, principele Gorciacof îmi spune că ar voi a se înţelege cu România pentru o nouă, rectificare de fruntarii; că puterile cele mari nu se opun la ace[a]sta; că cestiunea s-a tratat la Reichstadt; că prin urmare ar voi să se înţeleagă cu România în privinţa unui schimb peste Dunăre pentru Basarabia.

Mi-a adăogat că acesta era un secret pe care cabinetul austro-ungar nu l-a comunicat chiar ambasadorului său din Londra, ca nu cumva guvernul englez să-l afle. . .

Vă mărturisesc, d-lor, că, cînd am auzit aceasta, am fost lovit ca de-o bombă. Voiam să răspund prinţului, voiam să vorbesc mai mult, cînd un om al lui Dumnezeu a venit şi m-au întrerupt, spuindu-mi că eram aşteptat. În zadar am întîmpinat că drumul de fier putea să aştepte; principele Gorciacoff s-a oprit de-a-mi mai vorbi.

Deci în iunie 1877 d. Ioan Brătianu nu mai poate pretexta că nu ştia nimic.

Cînd trece însă oştirea noastră în ajutorul ruşilor fără zapis şi chezăşie, după cum ne persifla d. Rosetti prin „Românul”?

În august 1877, peste două luni după conversaţia cu prinţul Gorciacoff.

Fără autorizarea Adunărilor s-a încheiat convenţia, nu li s-a comunicat nicicînd conversaţia interesantă si fără autorizarea lor s-a trecut Dunărea.

Din cele de mai sus reiese însă clar pentru oricine că cedarea Basarabiei era convenită de mult de d. Brătianu şi încă cît se poate de ieftin, refuzîndu-se miliardul şi Vidinul pentru cuvinte de popularitate.

Căci sau lucrul era convenit la Reichstadt, şi atunci un politic serios ar fi tratat inevitabilul ca inevitabil, scoţînd din el toate foloasele posibile, sau pretenţia Rusiei era izolată, şi atunci nu înţelegem cum, ştiind-o, s-a putut să trecem în ajutorul unei puteri ce avea asemenea gînduri cu noi fără a cere garantarea espresă a acelui petec de pămînt atît de scump nouă.

Altfel lucrurile au — din nenorocire — o aşa aparenţă încît dau loc presupunerii că cele mai bune şi mai ieftene servicii pe cari un om le putea face vrodată Rusiei le-a făcut d. Ioan Brătianu.

[12 iunie 1880]

27 nov. 2011

Liberalii ("rosii") in vremea lui Eminescu; neschimbati pana azi

Fiece zi este menită să aducă tot mai multă lumină asupra actelor săvîrşite de oamenii ,,regimului virtuţii". Sacul nelegalităţilor, abuzurilor, crimelor se desfundă mereu şi daca, fiind chiar făptuitorii la putere, aceste monstruoase fapte tot străbat pe ici pe colo la cunoştinţa publică, închipuiască-şi cine cunoaşte pe radicali cîte minuni vor ieşi la maidan cînd făptuitorii nu vor mai avea mîna pe putere şi pe dosarele afacerilor publice. E peste putinţă să-şi facă cineva o idee justă de cît s-au jefuit statul şi particularii în vremea războiului şi de atunci încoace şi de cîtă mită a curs în buzunarele virtuoşilor republicani de la putere, mai nesăturate decît butea Danaidelor. Cine poate spune, de exemplu, cîte abuzuri, cîte crime s-au comis şi cătră stat şi cătră particulari prin faimoasele rechiziţii? Daca înainte de a se descoperi scandalul Mihălescu —Warşawski şi-ar fi pus cineva această întrebare, ar fi putut răspunde, oricît de pesimist să fi fost, cumcă radicalii au mers cu nelegiuirea pînă la a da muscaililor de rechiziţie nu numai vitele şi productele locuitorilor români de la ţară, dar chiar pe locuitori ca pe nişte vite ! Şi cu toate astea astăzi ştim cu toţi că aşa a fost. O populaţie muncitoare a fost vîndută pe bani evreului Warşawski de către unul din stîlpii partidului roşu. Acum procesul patriotului d. Mihălescu d-abia se instruieşte şi, tot în privinţa faimoaselor rechiziţii, încep a străbate la lumina publică alte nouă isprăvi ale d-lor de la putere, de un fel cu totul deosibit.


Nimica nu-i de mirare în toate astea. Masa partidului liberal este compusă din o droaie de funcţionari, oameni ce nu au drept orice industrie decît politica fiind ai d-lor în opoziţie, şi bugetul statului fiind ei la putere. Toţi aceşti oameni, cu cît produc mai puţin sau mai bine zis deloc, cu atît au şi-şi crează mai multe nevoi. La fiece pas ne lovim de aceşti patrioţi pe cari îi ştie toată lumea că n-au absolut alt venit decît o leafă modestă şi cari cu toate astea îi vedem trăind mai strălucit decît nişte bogătaşi chiaburi. De unde mijloace pentru satisfacerea atîtor nevoi cînd analog leafa lunară n-ar putea ajunge, cu un aşa fel de trai decît pentru trei-patru zile?

Abuzul şi mita — iată izvoarele nesecate de unde curg acele tainice mijloace cari satisfac nevoile şi poftele nemăsurate ale atîtor patrioţi de meserie. După scandalul Mihălescu — Warşawski, precum am zis, alte scandaluri nouă se descopăr.

Astfel primim dintr-un oraş însemnat al ţării o corespondenţă lungă, asupra căreia punem tot temeiul şi prin care ni se aduc la cunoştinţă nişte fapte în adevăr monstruoase ce s-au petrecut cu ocazia plăţii rechiziţiilor.

Zilele trecute iată ce se descopere în acel oraş. Un oarecare intendent al unui spital de nebuni din partea locului, om ce nu are nici după ce să bea apă şi cumnat al secretarului comisiei locale de rechiziţii, dă acestui cumnat al său un mandat ministerial de 14000 l.n. şi o procură ca să primească în locu-i această sumă pentru nişte obiecte rechiziţionate de la moşiile sale — pe cari nu le-a avut niciodată. Banii s-au primit d-a dreptul de la casier, şi acum SE dovedeşte tîlhăria. Faptul se denunţă procurorului, însă acesta nu cutează să atace pe făptuitori deoarece sînt compromişi în această afacere vreo şapte sau opt patrioţi roşii din sferele mai înalte. Procurorul cere dezlegarea cestiunii de la ministru şi de aproape zece zile nu i se dă nici un răspuns.

Un alt fapt tot aşa de strigător. Un arendaş grec a primit plată de rechiziţii cu 25000 lei mai mult decît avea dreptul să primească. S-a denunţat faptul la minister şi s-a numit în consecenţă ca comisari de cercetare asupra acestui fapt un domn ales la colegiul II de Senat şi cumnatul alesului col[egiului] II de Cameră. Rezultatul cercetărilor a fost că faptul s-a făcut muşama şi acum se pot aduce dovezi că numiţii comisari cercetători s-au lăsat a fi mituiţi. Parchetul nu cutează să atace pe senatorul guvernamental şi pe cumnatul deputatului roşu.

Şi mai sînt încă multe alte fapte asupra cărora în curînd se va face lumină, poate chiar în Camere.

Care va să zică justiţia nu poate face nimica în contra tîlharilor de bani publici, contra mituiţilor, deoarece aceşti domni sînt patrioţi înregimentaţi ai partidului roşu. Justiţia nu poate să-şi facă datoria, pentru că abuzatorii şi mituiţii, de la notarul de sat pînă la treptele cele mai nalte administrative, sînt organizaţi şi constituiţi într-un fel de bandă împrăştiată pe tot pămîntul românesc, şi ai cărei membri se susţin şi se apără reciproc cînd sînt cumva ameninţaţi de loviturile dreptăţii.

Şi această bandă, cînd se află în opoziţie, poartă pe steagul său firma de „regimul virtuţii", iar după ce au luat cu asalt puterea se numeşte ,,guvernul partidului liberal-naţional".

[26 mai 1879 ]







Eminescu despre socialisti si comunisti

... O serioasă turburare socialistă ameninţă Europa. Cetăţenii liberi, independenţi şi înfrăţiţi ai republicei universale, cari la noi sînt reprezentaţi prin partidul roşu, încearcă a răsturna toate formaţiunile pozitive de stat, şi dacă n-o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai nainte sigur, totuşi vor încerca s-o facă pe calea lor obicinuită a atentatelor, scenelor de uliţe, turburărilor etc., iar acele încercări încep a-şi arunca umbrele de pe acum.

Noi, cari sîntem siguri că victoria principiilor liberale-socialiste însemnează moartea oricării culturi şi recăderea în vechea barbarie, vom combate tendenţele lor, ori în ce punct s-ar fi ivind. Lucrul stă astfel. Cultura omenirii, adecă grămădirea unui capital intelectual şi moral nu seamănă cu grămădirea capitalelor în bani. E drept că cei ce trăiesc astăzi se folosesc de rezultatele dobândite de alţi cugetători înaintea lor, însă acele rezultate ei nu le capătă deodată, ca o strânsură părinţească, ci trebuie să şi le aproprieze prin o nouă muncă individuală, prin studiu. Civilizaţia omenească se-ncepe oarecum din nou şi din fundament cu orice generaţie nouă, care, daca nu e silită a repeta anevoioasele cercetări făcute de părinţi totuşi trebuie să-şi cîştige prin propria memorie şi judecată cunoştinţele lor. Prin urmare cercul de oameni într-adevăr culţi cari conduc societatea şi au fost în stare să-şi aproprieze suma de cunoştinţe grămădite de părinţi, acest cerc e relativ foarte mic; împrejurul acestui cerc e unul mai mare, al publicului cult, care poate să priceapă şi să aprecieze munca învăţaţilor, fără însă de-a produce ceva pe acest teren. În afară de aceste cercuri e masa sau incultă sau pe jumătate cultă, lesne crezătoare, vanitoasă şi lesne de amăgit, pe care oameni cu cunoştinţe jumătăţite, semidocţi sau inculţi cu totul, caută a o amuţa asupra claselor superioare, a căror superioritate consistă în naştere, avere sau ştiinţă. Cultura oricărei naţii e împresurată de-o mulţime oarbă, gata a recădea în orice moment în barbarie. Această mulţime nu se recrutează mai niciodată la ţară, între ţărani, ci tocmai în oraşe, între acei oameni produşi în condiţii nefavorabile şi trăind în ele, cari [sânt] crescuţi închirciţi fiziceşte şi intelectual, cari n-au mintea clară şi sănătoasă a omului născut şi crescut în condiţii normale. Chiar în oraşe însă ei s-au înmulţit prin căderea micei manufacturi şi victoria capitalului mare, reprezentat prin fabricele cu maşine de vapor. Romanii şi în vremea noastră englejii caută a înlătura aceste nevoi sociale printr-un sistem practic de colonizare, căci colonia e un canal de abatere a superfluenţei populaţiei care, rămasă în ţară, ar îneca în valurile ei şi statul şi cultura. În Rusia însă ne-ntâmpină ciudatul fenomen al tendenţelor comuniste agrarii. Daca socialismul oraşelor industriale e esplicabil, deşi nu justificat, cel agrar în vremile noastre nu are înţeles şi mai ales nu într-o ţară în care pământ nempărţit există cu prisosinţă şi populaţia e rară.

Socialismul industrial porneşte de la o iluzie economică. El ignorează pe deplin faptul că, chiar de s-ar împărţi averea toată a claselor bogate între cele sărace, chiar de s-ar organiza altfel munca, mijloacele prime de existenţă nu se pot îmulţi în infinit şi că nevoile sociale trebuie neapărat să consiste în renumita disproporţie formulată de Malthus, conform căreia populaţia se-nmulţeşte în progresie geometrică, adecă în patrat, pe cînd mijloacele de trai se-nmulţesc numai în progresie aritmetică. Contra acestei legi, în temeiul căreia omul e condamnat la muncă aspră pentru a putea să-şi întreţie existenţa fizică, nu există remediu. Dar omul se distinge tocmai prin aceasta de lumea animalelor, că are o existenţă deosebită morală, că are o cultură a minţii şi a inimei ai cării hrănitoare sânt puţin numeroasele clase avute. A le răsturna pe acestea sau a le face existenţa imposibilă însemnează a dărâma temelia culturei. Iluziile economice a sectei socialiste s-a lăţit însă şi în state în care n-au raţiune de a fi. În Rusia, comunismul are o mulţime de adepţi, şi unora dintr-aceştia pare a fi căzut jertfă şi generalul Metzentzow. La noi în ţară socialismul are asemenea adepţi. A început a apărea foi periodice care, scrise fără ortografie şi fără primele cunoştinţe gramaticale, totuşi cred că cu acest minim capital de creieri şi învaţătură se poate reforma universul.
Cum că liberalii noştri se bucură de progresul ideilor lor se înţelege de sine.
...
[6 august 1878]





25 nov. 2011

Primarul Bradului - candidat la... Codul Penal

A venit frigul, au inceput si targuielile legate de caldura. Asta se intampla si la Brad. « Primarele » psd Florin Cazacu a administrat defectuos fondurile primariei si cand a venit iarna s-a trezit ca nu are bani pentru incalzire. Asta nu ma mira pentru ca este un must : comunistii nu sunt in stare sa administreze o comunitate, mare sau mica. Acum se vede in situatia de a cere guvernului fonduri pentru incalzirea apartamentelor orasului. Pana aici, nimic nou… Atat stiu pesedistii sa faca – atat fac. Fonduri europene pentru dezvoltarea unei retele proprii de incalzire ? Nici vorba ! Din fondurile europene nu pot fura, asadar nu le cer ; nu e singurul care nu apeleaza la fondurile comunitare… MazaRica Venturiano este un alt exemplu, nu singurul.

Dar unde era primarele cand Muzeul Aurului era lasat de izbeliste ? Ce a facut pesedistul pentru a introduce Bradul in circuitul turistic cu acest obiectiv unic in lume ? Nimic. De ce nu a facut greva foamei cand a vazut ca nu sunt solutii pentru ca Muzeul sa fie cunoscut la nivel mondial ? A apelat el la guvern pentru a rezolva situatia acestui obiectiv ? A facut vreun demers pentru inregistrarea si evaluarea exponatelor cu o valoare estimata exceptionala ? NU. A luat aceste exponate si le-a depus la trezoreria municipiului Brad, fara o paza calificata si fara a fi asigurate. Vorbim aici despre 1500 de exponate din aur nativ, din care deja au disparut trei dupa depozitarea lor la trezorerie. Orasul moare incet, dar sigur. Din cauza lipsei locurilor de munca oamenii pleaca aiurea, cei ramasi incercand sa supravietuiasca. Ce face acest primar care se dovedeste dezinteresat de soarta orasului ? Greva foamei ? Da, o face pentru a-i prosti pe locuitori si ei sa-i mai dea un mandat in care sa nu faca nimic pentru oras. Atitudinea lui indiferenta fata de Brad, locuitorii lui si fata de un bun national care este Muzeul Aurului din Brad este incalificabila. Ar trebui nu votat, ci judecat si condamnat pentru ca faptele lui sunt sanctionate si de legile privind autoritatile locale, dar si de Codul Penal.

Desen original: Roberto Geabot

23 nov. 2011

Cine omoara cainii comunitari?

A fost adoptata legea privind cainii comunitari. Daca in termen de 30 de zile (termen ce incepe sa curga de la un anumit moment dat, diferit in functie de localitate) cainii aflati in adaposturi nu sunt adoptati, ei vor fi eutanasiati. Emotia a fost mare si multe doamne inimoase au inceput a plange de mila bietilor catei. Multi spun, si au intr-un fel dreptate, ca masura este brutala si nedemna unei tari civilizate. Sa spunem totusi ca asta se intampla si in alte tari cu o civilizatie mai bine structurata. Cainii comunitari reprezinta o problema veche de 20 de ani. In timpul asta s-au infiintat diverse ONG-uri si asociatii pentru protectia animalelor care au « activat » mai mult la tv si in presa, in general. Asociatiile au hranit cativa caini comunitari, au adus in adaposturi inca altii, iar voluntari inimosi s-au ocupat de gasirea de resurse pentru intretinerea lor, i-au hranit si i-au protejat. Efortul a fost, totusi, minimal. Masa cainilor comunitari a ramas pe strada, unii sub protectia iubitorilor de caini, altii – nu, dar global vorbind… tot pe strada.

Ce au facut in acesti 20 de ani ONG-urile si asociatiile pentru protectia cainilor comunitari ? Au luat bani, fie de la buget, fie din donatii (unele chiar serioase), fie din alte surse, insa activitatea lor pe planul salvarii cainilor nu s-a tradus prin cine stie ce rezultate. Si banii au tot venit, au tot « disparut », dar nimeni nu a facut ceva care sa rezolve problema. Sa fim seriosi, cu dragoste fata de animale spun, intr-o tara civilizata cainii nu stau pe strada ! Nu zic sa fie omorati, din contra, dar sa evaluam corect responsabilitatile diverselor parti implicate. Se agita diversi activisti (unii sinceri, altii la comanda) si cer ca legea sa nu fie promulgata. Asta inseamna ca ea este mai speciala, mai diferita de legislatia europeana in domeniu ? Nu. Inseamna doar ca ONG-urile incep sa se agite, nu pentru cateii amenintati cu eutanasierea, ci pentru propriul beneficiu ; simt ca aplicarea legii ii va lasa fara pretioasa sursa de castig de pana acum. De-a lungul celor 20 de ani, banii veniti din diverse surse au captusit buzunare individuale si doar o mica parte a fost utilizata pentru scopul declarat initial. Unii s-au mutat de la apartament la vila, altii au trecut de la Dacia 1300 la VW Passat, altii doar si-au construit o viata confortabila ; altii – toate trei. Iar cateii au ramas in strada, in frig si ploaie, in soare torid si suferind de sete si foame. Cam asta este activitatea « prodigioasa » a asociatiilor « iubitoare » de caini comunitari (celelalte afaceri cu hrana uscata si accesorii pentru caini nu le abordam aici).

Ce e de facut ? Noua lege pune presiune pe aceste ONG-uri. Ele sunt obligate acum sa se apuce si sa salveze cu adevarat cainii comunitari, si asta intr-un termen scurt. Daca 20 de ani au huzurit, acum sunt obligate ca in 30-60 de zile sa rezolve situatia cainilor comunitari. In caz contrar, iubitorii de animale ar trebui sa le ceara socoteala pentru ca nu este acceptabil ca niste asociatii sa incerce sa rezolve atata amar de timp o problema si totusi ea sa ramana nerezolvata. Pe scurt, si e parerea mea, avem de-a face cu niste javre care nu au vrut sa salveze vietile unor catei, asta in propriul beneficiu. Asadar, haideti sa nu mai pierdem timpul si lacrimile si sa le punem sa dea socoteala public ; sa-si expuna rezultatele de 20 de ani, dar si sumele cheltuite fara sa se stie prea clar pe ce, legal vorbind. Daca asta nu se vrea (dar de ce nu s-ar vrea ?!), atunci macar acum sa se faca luntre si punte si sa faca adaposturi si un sistem care sa salveze viata cainilor comunitari, dar nu lasandu-i tot pe strada.

22 nov. 2011

Sa spunem: "Jos secaturile"

« Pe langa Dumnezeu, Moise e o mica javra » spunea Petre Tutea. Omul se naste, creste si incepe sa acumuleze. Unii acumuleaza necazuri, altii – averi ; cei din urma fac averile prin munca, unii, sau prin furt, jaf – altii. Ne amintim de vremea cand oamenii aveau idealuri nationale, se luptau pentru a arata ca Romania este o tara mai presus de altele ; si era… « Micul Paris » era populat cu oameni « subtiri », dar si cu muncitori care incercau sa depaseasca o conditie destul de limitativa. In vremea aceea exista si un Jean din Craiova care lasa o avere uriasa statului, ceea ce a dus la intarirea leului in raport cu dolarul (1leu era 1,03 dolari). Oamenii isi cunosteau locul in societate si doar cei cu adevarat buni isi puteau depasi conditia : gen. Averescu era fiul unei spalatorese, Tutea – al unei taranci. Taranii veneau cu produse la Bucuresti, dar erau opriti la Bariera Vergului si doar cei care aveau ce face/vinde erau lasati sa treaca ; derbedeii erau opriti.

La 23 august 1944 s-a prabusit tot. Un intreg sistem de valori s-a daramat, locul lui fiind luat de un altul hidos si disproportionat, alcatuit din aceia care mai ieri erau opriti la Bariera Vergului. Se instala regimul bolsevic autohton, condus de la Moscova prin exponentii sai de « seama »… « Ana, Luca si cu Dej baga spaima in burgheji » se auzea prea des pentru o populatie care pana mai ieri muncea linistita, fiecare in domeniul lui. Au urmat anii negri ai istoriei noastre, cu asasinate si cu arestari discretionare. In scurt timp, sistemul sanatos burghezo-liberal devenise amintire. Doar parintii mai sopteau ferit copiilor cate ceva despre o lume apusa. Incet-incet si cu o forta exceptionala aplicata romanilor de catre comunisti s-a format « sistemul caloriferistului », in care o conditie pentru a deveni ceva era sa fii javra. Pe individ nu-l mai recomanda cinstea, ci hotia, nu mai era apreciat pentru ca e cult, ci pentru ca e sfertodoct, nu mai promova pentru ca era bun, ci pentru ca servea umil unor sefi. « Comunistii au plantat pe spinarea romanilor cate o blana de iepure », zicea P.Tutea.

Vremea a trecut, a trecut si lovitura de stat a regimului « burgezo-mosiliesc », tara a devenit a nimanui, iar urmasii derbedeilor ce inainte vreme erau opriti a intra in Bucuresti au inceput sa devalizeze tara. Au aparut si falimentele bancare dirijate din care economia nationala a pierdut, dar noii ciocoi au castigat averi. S-au ridicat in topuri indivizi care mai ieri erau sculeri-matriteri, ospatari, zootehnisti la ferme de porci, tarani ce incetasera de generatii sa mai fie tarani, dar nici altceva nu devenisera. Au aparut minoritatile dosnice, unii cu ochelari, altii « advocati ». Un arhitect devine petrolist, chiar daca devalizeaza bugetul de stat, turnatorii josnici devin « moguli », ba chiar si fostii puscariasi fac « legea » ; legea lor. In timpul asta, economia moare incet, dar sigur, sub loviturile succesive ale acestor paria deveniti miliardarii zilei cu protectia unor alogeni ca ilici, bulanel, felix etc.

Ne-a ajutat Dumnezeu sa avem in fruntea tarii un Presedinte. Secaturile au inceput sa-l atace, javrele – sa-l muste si sa vrea suspendarea lui. Sfidand legea cu un cinism schelalaitor, calcand democratia in picioare si lasand economia sa coboare si mai mult, 322 de javre din Parlament voteaza suspendarea Presedintelui, dar populatia le da o lectie meritata : resping suspendarea. Timpul a trecut si economia incepe sa dea incurajatoare semne de revenire. Apoi – de crestere… Apoi – de crestere economica atat de sanatoasa incat surclaseaza economii europene treditionale. Acesta este cadrul general pana ieri. De ce ? Ieri, ingrijorate de progresele economiei, secaturile vor iara suspendarea Presedintelui ce le sta ca sula-n coaste. Ele nu vor progres pentru tara, vor huzur si averi pentru ei ; nu vor ridicarea tarii, ci tampirea ei ; nu vor lege, ci vor legea bunului lor plac ; nu vor democratie, dar vor « democratia originala » a « patriarhului rosu », una in care cartelul lor are toate drepturile pe care le vor, ceilalti fiind doar serbii ce lupta pt supravietuire. Daca tentativa secaturilor va avea sorti de izbanda (si asta nu se poate fara tradarea gastii vorbitoare de limba straina) putem sa punem o cruce mare pe economie si pe progresele ei. Chiar si in aceasta perioada, simpla intentie de a-l suspenda pe Presedinte in dispretul legii, al Curtii Constitutionale, al democratiei, toate astea fac ca bursele sa scada si cresterea economica sa dea inapoi. Au motive s-o faca ? Desigur, NU. Nu, dar cu o bucurie maladiva pe fetele lor buhaite de alcool, de nopti pierdute la jocuri de noroc si cu somn prelungit in loc de activitate in Parlament, secaturile anunta ca vor sa-si puna in aplicare planurile marsave. Ce inseamna pentru ei « Tara », « poporul », « natiunea » ? Nimic. Idealurile lor n-au legatura cu acesti termeni, ci cu promiscuitatea cea mai abjecta. Unul vrea somn de voie dupa « munca » istovitoare la cazinou, altul vrea ca iubitul lui sa promoveze, sa fie si el « pilot », altii sunt pedofili, iar altii – pur si simplu jefuitori. Peste ei, « moartea rosie » patroneaza clica refuzand vizita eterna la cimitir pana ce nu va vedea lesul fara suflare al tarii. In timpul asta, prostii isi joaca rolul : « largi » manifestatii, proteste josnice, tele-vizuini care manipuleaza ordinar. Pentru un blid de linte jigodiile isi vand sufletul, unii « profesori » devin « martiri rosii » si activisti ai intereselor criminale si anti-nationale.

Cine se gandeste acum la tara asta ? Cine vrea sa curete de coruptie o tara greu incercata ? Cine se lupta cu secaturile pentru a lasa o tara la care acum cativa ani nici nu visam ? Presedintele ; acelasi pe care secaturile il vor dat deoparte pentru a-si pune ei in aplicare planurile marsave. Dar noi, romanii ce facem in timpul asta ? Stam… Stam, dar nu stam bine. Ce am facut noi pentru ca referendumul, vointa noastra, sa devina realitate? Nimic. Am stat rontaind seminte si chibitand pe margine in timp ce Presedintele era sfidat de secaturi. Vrem o tara ca afara, dar, daca se poate sa o faca altcineva, nu noi. Noi avem alte treburi : ne asteapta micii si berea, gratarele la iarba verde, manelele si vodca de pufoaica. Unii mai fac si altceva, ce-i drept : muncesc, dar asta nu e de-ajuns. Mai trebuie sa si dam de pamant cu secaturile care cred ca noi suntem « multi, dar prosti », cu leprele care ne sfideaza in fiecare zi din fotoliile lor de parlamentari-secaturi. Cat timp vom sta facand galerie Presedintelui… nimic nu se va schimba in bine. Basescu e doar un om, nu semi-zeu ; se lupta cu ei admirabil, dar secaturile au la dispozitie un intreg sistem cu grija si indelung pus la punct. Este momentul sa trecem de la vorbe la fapte. Vreau sa vad iar, ca in 1990, oameni care ies in strada si manifesteaza nu pentru burta si cereri salariale, ci si impotriva secaturilor care isi sfideaza alegatorii. Sa mergem la Parlament, dar nu o mana de muste bete, ci mii, zeci de mii si sa le cerem socoteala pentru tot ce fac si au facut. Sa le spunem : « Gata, pana aici ! » si « Jos secaturile ». Asta daca vrem o tara « ca afara » ; daca nu – sa punem macar de-o coliva nationala, ca multa vreme se va asterne doliul national daca secaturile vor fi lasate sa-si faca mendrele.

21 nov. 2011

"Situatia romanilor din Transilvania" de Mihai Eminescu

,,Memorialul " comitetului ales de Conferenţa romană din Sibiu ne descopere situaţia curioasă şi umilitoare ce li s-a creat romanilor din monarhia habsburgică prin dualism şi prin măsurile guvernamentale ale maghiarilor. Popor străvechi pe teritoriul unei ţări autonome, care şi-a mănţinut independenţa ei in curs de sute de ani atat faţă cu regii Ungariei cat şi faţă cu turcii, romanii, cari singuri formează două treimi a populaţiunii ţării — pe cand maghiarii şi germanii abia formează o a treia parte — sunt puşi cu totul in afară din viaţa publică prin fel de fel de măsuri machiavelice şi persecutaţi in toate ale lor, cu o stăruinţă demnă de o cauză mai bună. Incepand cu pseudoistoriografii cari contestau originea şi vechimea poporului nostru in munţii Ardealului şi sfarşind cu măsurile d-lui Trefort , maghiar de origine franceză, care introduce cu de-a sila limba maghiară in şcoalele rurale, vedem o lume intreagă, popor, diplomaţi, invăţaţi, conspirand pe intrecute in contra unui biet popor rustic din străvechime aşezat in acele locuri, viteaz la război, harnic şi liniştit in timp de pace, şi toate acestea — pentru ce ? Ştim noi bine pentru ce ? Pentru că n-are Dumnezeu de lucru, am zice.


In adevăr, nu s-ar crede şi cu toate acestea există pană azi istoriografi cărora li se pare nimica toată a escamota un popor intreg de zece milioane de suflete din Dacia, a-l pune in Pind şi a-l face să vie de acolo indărăt, prin suta a douăsprezecea, de peste Dunăre. Această teorie, susţinută intai de Rosler , se bucură şi de favoarea maghiarilor şi astfel, cu vorbe, cu deducţiuni hazardate, cu combinaţiuni asupra unor timpuri egal de fabuloase pentru toate elementele din ţară, ei ar vrea să tăgăduiască drepturile şi existenţa unui popor de trei milioane, a unui element aievea care trăieşte, vorbeşte limba lui proprie, are cultura şi istoria lui proprie, cu un cuvant al unui popor radical deosebit de cel maghiar.

Ce curioasă idee vor fi avand maghiarii despre natura oamenilor şi a lucrurilor cand incearcă a face intr-o zi ceea ce o mie de ani n-au putut face ? Ce copilărie e din partea lor de - a - şi inchipui că naţiunile pier de pe-o zi pe alta. Bascii din Spania vorbesc pană azi limba bască , sudul Franţei vorbeşte şi cultivă limba provensală, in Belgia, sub pătura subţire de cultură franceză, subzistă două naţionalităţi deosebite, după dispariţiunea Imperiului bizantin şi a celui turcesc, adecă după o mie cinci sute de ani, vedem incolţind , cu toată lunga dominaţiune străină, toate naţiunile vechi ale Peninsulei tracice: albaneji, romani, bulgari, sarbi, greci, unele scăzute la număr, altele crescute; dar toate vii. Ceea ce n-au putut face cultura bizantină sau cucerirea otomană vor face ungurii prin societăţi de maghiarizare ? In Rusia, dacă s-ar cutremura absolutismul ei actual, am vedea zeci de naţionalităţi deosebite răsărind intacte de sub pătura foarte subţire de predominaţiune moscovită .

Pană la sfarşitul sutei XV-a romanii sunt in Ardeal şi Ţara Ungurească unul din elementele cele mai considerabile in viaţa politică. Trăind sub voievozi proprii şi sub legile lor proprii, fără amestec din partea Ungariei, ziditori şi apărători de cetăţi, pururea buni ostaşi, epoca de aur din ţările noastre, incepută cu Mircea şi incheind cu Ştefan cel Mare, e o epocă de aur şi dincolo. Romani sunt atat de numeroşi in munţii Ardealului incat fragmente ale populaţiunii Maramureşului fondează sub Dragoş statul Moldovei, fragmente din ţinutul Făgăraşului, Ţara Romanească. Cine vrea să-şi facă o idee de energia CU totul elementară a acelui popor să considere că, optzeci de ani după fondarea ei, Moldova ajunge din colţul Ţării de Sus pană-n Nistru şi la Cetatea Albă, Ţara Romanească intr-o sută de ani pană in Dobrogea şi pe intreg malul drept al Dunării. E o epocă aceasta care in Ardeal produce pe Voievodul Iancu, cum ii zic baladele romane şi slave, pe Ioan Huniad Corvin . Papa Piu II (Aeneas Silvius Piccolomini ) născut pe la 1405, deci contimporan cu toată seria strălucită de eroi ai poporului romanesc, zice despre Iancu

,,Ioannes Hunniades , cuius nomen caeteros obnubilat , non tam Hungaris quam Valachis , a quibus natus erat, gloriam auxit ".

Incă in suta a şaptesprezecea Miron Costin scrie regelui Poloniei că cel mai frumos şi mai corect dialect romanesc, cel mai apropiat de graiul italic se vorbeşte in Satmar, unde, cu toată emigrarea lui Dragoş, romanii rămaşi acolo sub fratele lui, Voievodul Balc , sunt atat de numeroşi ca şi cand n-ar fi ieşit nimenea din ţară. E curios a auzi azi că, tocmai in acele clasice locuri, d-nii maghiari vor să infiinţeze o episcopie maghiară de rit greco - catolic pentru romani şi ruteni. Şi cand privim la munca seculară a acestui popor, la suma de putere musculară cheltuită, ne prinde mirarea. Ţinuturile in care locuiesc romanii sunt răpite pustietăţii şi codrului. Fiece palmă de pămant de hrană e caştigată prin estirpare de codri seculari, prin curătură.

Pe cand maghiarul şi-a caştigat şesurile patriei sale păscandu-şi caii şi plimbandu-se , [i]l vedem pe roman cucerind palmă cu palmă pămantul de sub puterile naturii, [i]l vedem curăţind rădăcinile codrilor seculari şi creandu-şi patria lui muntoasă pas cu pas. Cred oare ungurii că caracterul acestei munci grele şi statornice nu s-a imprimat in toată fiinţa poporului romanesc, cred ei că această viaţă n-a lăsat adanci urme psicologice in acest popor, atat de liniştit in aparenţă, dar de o cumplită indărătnicie in fundul sufletului său? Romanul nu uită nici binele, nici răul. N-a uitat făramăturile de graţie ce li s-a aruncat de cătră echitatea Casei de Austria; de aceea e unul din popoarele cele mai dinastice ale monarhiei; dar romanul nu uită in veci nici răul ce i l-au făcut alţii. Moştenirea de aversiune şi de iubire o păstrează intactă şi de aceea orice incercare de-a-i contopi este zădarnică şi copilăroasă. E zădarnică in Rusia, unde un colos de zeci de milioane apasă asupra cateva sute de mii, unde limba se transmite numai prin viu grai din generaţie in generaţie; cu cat mai zădarnică va fi in Ungaria ? Intre mijloacele de-a inlătura pe romani de la viaţa publică, cel mai de căpetenie e legea electorală escepţională, mănţinută ad-hoc pentru Transilvania. Legea aceasta e făcută in favorul esclusiv al populaţiunilor orăşeneşti — şi romanii sunt in cea mai mare parte ţărani — apoi in folosul nobililor — toţi maghiarii sunt nobili şi votează direct, fără cens, fără nimic — şi a secuilor, cari iar votează direct. Astfel s-au creat o lege anume pentru Ardeal, care pune alegerile in mana neromanilor , incat numărul de reprezentanţi pe cari l-ar putea obţine poporul in asemenea condiţiuni e cu totul ridicol. Totodată guvernul se sileşte prin legi agrare a aduce pe roman la sapă de lemn. Deşi ţăranii au fost improprietăriţi, deşi despăgubirea pentru pămanturile ce s-au conferit e strălucită, totuşi, prin aşa numita comasare , i se iau locurile lui roditoare şi i se dau in schimb locuri rele, apoi i se iau curăturile şi i se dă in schimb pădure. S-au restrans dreptul de păşune, incat numărul vitelor de muncă a scăzut in proporţii enorme. Sate deposedate , familii aruncate pe uliţi, mii de locuitori ameninţaţi a fi alungaţi din vetrele strămoşeşti — iată justiţia, iată administraţia maghiară. Pe de altă parte carciumele constituie un privilegiu, evreii le arendează şi acolo — şi debitează băuturile lor nesănătoase; populaţiunea romană descreşte şi degenerează. Şi, deasupra acestei mizerii produse in mod artificial de cătră inţelepciunea de stat maghiară, mai vine mizeria morală, siluirea zilnică a limbei.

Un corespondent al ,,Gazetei generale" işi propusese să descrie corupţia administraţiei maghiare. Dar omul mărturisi in fine că condeiul ii cade din mană, că o carte, nu un articol de jurnal abia ar fi in stare a o descrie. Şi de ce nu scrie această carte ?

Pentru că simţim scarbă — zice el — de acest organism care putrezeşte inlăuntru şi care cu toate astea trăieşte, ba chiar se 'ngraşă . Se infioară cineva să arunce mai adanc privirea in rulajul acestei maşine şi nu e om care să crează că va putea funcţiona in mod durabil, că e capabilă a trăi. Funcţionarii decretează dări fictive, care se incasează pe jumătate daca cel lovit de ele ştie a se precupeţi — imprejurare ce dovedeşte că totul e o escrocherie; aci sunt case de economie cari refuză a inapoia capitalurile depuse; aci i se cer ţăranului taxe pentru orice inregistrare cadastrală şi, oriunde ar vrea să se informeze, i se 'ntinde mana goală. Judecătorului [i]i duci un ramător ori o butie cu vin şi eşti sigur să-ţi caştigi procesul — daca partea adversă n-o aduce doi ramători. Prădăciuni şi omoruri chiar se fac muşama pentru mită; e o justiţie care ameninţă a se 'năduşi in grăsimea ei.

Iată regimul atrăgător de la care se pretinde să exercite asupra a trei milioane de romani farmecul de - a - şi renega limba şi istoria lor şi de-a deveni maghiari. Postulatul de căpetenie al memorialului e aşadar: autonomia Ardealului, căci autonom a fost in toţi timpii şi pană acum şaisprezece ani, pană la fuziunea făcută in contra voinţei esprese a romanilor; in contra tractatelor din trecut, in contra dreptului şi bunului simţ, poate chiar in contra voinţei Coroanei, căci s-a făcut nu sub influenţa unei necesităţi dinlăuntru, ci sub presiunea imprejurărilor create de războiul austro - italo - german , cand emigranţi maghiari, ştiuţi pe atunci de contele Usedom , deci şi de principele de Bismarck, pregăteau insurecţiunea şi dezmembrarea monarhiei habsburgice. Aci, sub presiunea unor imprejurări independente de voinţa sa şi contrarie intereselor dinastiei indeosebi, a Imperiului in genere, mana monarhului a putut fi siluită să iscălească un act nedrept pentru unul din popoarele cele mai credincioase ale monarhiei şi favorabil pentru schimbăcioşii maghiari. Chiar in acest moment de cumpănă şi de silă, monarhul şi-a adus aminte de romani; garantarea autonomiei lor bisericeşti şi şcolare au format cetatea indărătul căreia naţiunea a mai putut lupta in contra cotropirii. Dar tocmai de această autonomie miniştrii moderni ai Ungariei cearcă zilnic a se atinge şi vor cerca poate pană in momentul in care indelung-- răbdătorul popor romanesc va ingropa in ruine şi sange tentativele lor.



[4 noiembrie 1882]

20 nov. 2011

"Politica si natiune" de Mihai Eminescu

Odată apucand pe clina unor reforme cari nu ţin seamă nici de datina ţării, nici de aptitudinile poporului, nici de trecut, desigur că onor. d. C. A. Rosetti şi compania sa politică nu se vor opri numai la regularea tocmelelor agricole, ci vor incerca să răstoarne totul cu susu 'n jos, pentru a ara pămantul istoriei romane in toate direcţiunile, să nu rămaie nici sambure, nici rădăcină din ideile trecutului, pentru ca brazda să fie indestul de infoiată şi moale să primească in ea sămanţa nouălor idei... ale republicei. Se ştie că toate cele in ţara aceasta sunt pentru onor. tagmă, nu lucruri ce-au raţiunea lor de-a fi in chiar natura statului şi a poporului, ci afaceri de combinaţii timporare şi de expedient. Chiar coroana Regelui nu este forma consacrată a existenţei politice a poporului romanesc din suta a treisprezecea incepand, nu este coroana Basarabilor pe fruntea unui dinast european — ci un mijloc de menţinere la putere a partidului roşu, căci d. C. A. Rosetti declară că e— ,,republican" şi că e treaba copiilor săi de-a ,,realiza republica" Coroana există, pentru că onor. părinte ale democraţiei o ingăduie să existe şi o ingăduie pentru că sub eticheta monarhică " trăim in realitate in republică". Dar dacă insuşi felul nostru de-a fi, chipul de existenţă tradiţional şi monarhic al statului roman, e numai o chestie de timp şi oportunitate, cum o fi privind onor. tagmă patriotică celelalte instituţii ale ţării? Magistratura? Cu toate opiniile clare şi esprese ale ţării şi ale organelor ei judecătoreşti, tagma voieşte eligibilitatea ei şi proiectul in cestiune e şi depus pe biroul Camerei. Un proiect voluminos , plin de carciocuri , menit a face din justiţie unealta de ocară a partidului roşu, o sclavă a patimelor momentane, o ingăduitoare a apetiturilor, o creaţiune a stării timporare de corupţie. Impărţirea ţării in plaiuri şi ocoale? Un alt proiect de lege şterge cincizeci de plaiuri c-o singură trăsătură de condei. Dar multe din aceste au istoria lor proprie ; unele ascund inceputurile legendare ale statului roman, unele sunt leagănul vechilor şi nouălor noastre oştiri teritoriale şi a eroilor? Ce 'nsenmează toate acestea in ochii unor oameni pentru care Romania e numai din intamplare o patrie, cărora formele ei moştenite nu vorbesc in nici o limbă şi nu au nici un inţeles?

Biserica? Creaţiunea aceasta eminamente naţională a unui Iuga Vodă, carele la a. 1399 incă o face neatarnată de orice ierarhie bisericească sau lumească, biserica Lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului romanesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mantuire naţională in ţări unde romanul nu are stat, ce va deveni ea in mana tagmei patriotice? Un instrument politic. Un alt proiect de lege voieşte a introduce in Sinoade pe onor. Sihleanu, pe liberi cugetători şi pe atei; tinda templului devine un teatru pentru advocaţi fără pricini şi banul roşu al văduvei, o fisă pentru jucători de cărţi. E asemenea vorba ca in locul votului pe colegii să se introducă in mod clandestin sufrajul universal, vorba ca voturile tuturor să fie egale, indiferent fiind de unde-i, cine-i, ce are ori ce ştie fiecare. In locul teoriei de " roman şi roman" se erige teoria de ,,om şi om" in materie electorală, care realizandu-se va pune majoritatea in mana imigraţiunii, incat noi inşine să ajungem poate să fim consideraţi ca străini in ţara noastră strămoşească. Iată pe scurt tendinţele viitoare ale partidului roşu. Patria un otel, poporul o amestecătură, biserica un teatru pentru politiciani, ţara teren de esploatare pentru străini, viaţa noastră publică o ocazie pentru ilustrarea şi ridicarea in sus a imigraţiunii din cateşipatru unghiurile lumii. Şi toate le ingăduim noi, o ţară de oameni, ingăduim ca un venetic să se atingă de tot ce constituie trecutul nostru ~ de tot ce e menit a mănţine caracterul şi unitatea poporului nostru.



[20 martie 1882]

"Pablo de Sarasate" de Mihai Eminescu

E greu a descrie impresia adancă care-o face acest artist. Acoperit de aplauzele zgomotoase ale unui public fermecat de admirabila curăţie şi putere a sunetelor vioarei sale, Sarasate privea cu ochii lui mari şi de-o liniştită energie, netrădand prin nici o mişcare a feţei acea simţire adancă care inspiră şi dictează o atat de măiastră execuţiune... Din nefericire numele marelui violonist fiind mai puţin cunoscut in părţile noastre semiorientale, sala teatrului nu era indestul de plină. Aceşti artişti executori iau arta lor cu sine şi cine nu se foloseşte de puţinele ocazii ce li se oferă pentru a-i auzi au pierdut pentru totdauna o plăcere artistică fără seamăn, senzaţiuni muzicale pe care numai artistul acesta şi nu altul le poate produce. A auzi de la un altul oricat de celebru aceeaşi piesă muzicală chiar nu echivalează pierderea de-a nu fi ascultat pe acesta, care-şi are feliul lui de-a executa, puterea şi geniul lui individual, cum nu se mai află in altul. Sperăm că, ştiindu-se odată cumcă abia mai există un alt violonist in lume de talentul lui Sarasate, publicul se va grăbi a da semne mai vii de respectul ce-l are pentru arta adevărată şi se va grăbi a asista in număr mai mare la concertele sale.


[18 februarie 1882]

In urma stăruitoarelor insistenţe a unui public fermecat de sunetele vioarei sale, don Pablo de Sarasate va mai da incă un concert; al doilea şi cel din urmă. Numai unul? intrebăm cu mahnire. Aceşti artişti executori duc cu sine tot farmecul cu care natura i-a inzestrat intr-un moment de estraordinară liberalitate. Deodată cu ducerea lor ei ne iau ce ne-a dat, lăsandu-ne numai părerea de rău că nu-i mai putem asculta. Ei sunt despoţii in republica artelor! De pe chipurile marmorelor antice putem avea copii in ipsos, de pe tablourile lui Rafael fotografii şi gravure, operele maiştrilor compozitori le putem avea şi ne putem imprieteni cu ei mai bine decat cu cunoscuţii şi cu rudele, dar aceşti artişti al căror geniu consistă in priceperea adancă şi in execuţiunea măiastră a creaţiunilor muzicale, aceştia ridică inainte-ne o lume proprie numai lor şi, după ce ne-au inganat un ceas in acea lume, ei o duc cu sine. La cel dentai concert publicul n-a fost tocmai numeros, pentru că nu se dăduse, se vede, o publicitate destul de intinsă ştirii despre sosirea artistului. De astă dată nimeni nu mai poate invoca această ignorare nici ca esplicaţie a neasistării sale, necum ca scuză. Concertul al doilea se dă mani, vineri, la 19 februarie, in sala Teatrului Mare. Deşi presupunem că succesele ce artistul le-a avut in calea sa nu vor fi suferind nici o asemănare cu ovaţiunile unui oraş de pe marginea Orientului, totuşi publicul bucureştean e dator a se intrece a-i face onoarea cea mai cuvenită unui artist: aceea de a-l asculta in număr mai mare decat in randul trecut, spre a fi răpit de farmecul puternic al producţiunilor sale.

Programa concetului al doilea e următoarea:

Partea I: 1) Uvertură ; 2) Concert pentru vioară (de Wienawski ) cu acompaniament de orchestră — a) Allegro b) Romanţă c)Finale la Zingara ; 3) Retraite anglaise , executat de orchestră; 4) Fantasia apassionata pentru vioară (de Vieuxtemps ) cu orchestră.

Partea II: 5) Uvertură ; 6) Suite espagnole pe tema din opera Carmen, pentru vioară (de Sarasate); 7) Melodii ţigane (de Sarasate) cu acompaniament de piano.

Biletele credem că s-or mai afland incă la magazinul d-lui Gebauer .

[19 februarie 1882]

18 nov. 2011

Noua Republica in alegerile 2012

Dupa 70 de ani de comunism, socialism extremist si haos stangist, iata ca se contureaza o noua formatiune politica, de data asta de dreapta. Mult incercat de tradari regale, ocupatie sovietica si dominatie agresiva comunista, poporul asta are nevoie azi de un partid care sa-i reaminteasca valorile care au facut Romania Mare si care au demonstrat ca romanii nu sunt un popor de mana a doua. « Noua Republica » vrea sa arate ca este un partid autentic de dreapta. Intentiile puse pe hartie de catre initiatorul ei, Mihail Neamtu sunt laudabile si au acea frumusete si simplitate pe care le gasim in toate ideile mari. Centrata pe o anticoruptie aproape « fundamentalista », NR vrea sa raspunda necesitatilor firesti ale unei populatii prea mult incercate de un comunism ce nu-i este caracteristic. Acest nou partid apare pe fundalul nemultumirii cvasi-generale si a neincrederii in partidele de stanga cu nuanta bolsevic-« liberala » (mai mult gasti de interese decat partide).


Romania de azi e impartita intre cele doua tabere de pe esichierul politic : usl (stanga) si partidele aflate la guvernare (centru-dreapta), dar electoratul este buimac : « stanga » nu poate vota pentru ca a avut ocazia sa simta « beneficiile » guvernarilor ei succesive si limba de rumegus pe care acestia au folosit-o promitand marea cu sarea inainte de alegeri, dupa livrand votantilor doar sarea. In acelasi timp, partidele ce formeaza « arcul guvernamental » au fost nevoite sa aplice masuri dure economice si pentru a putea strabate criza, dar si pentru a repara gaurile lasate de guvernarile dezastruoase comuniste.

Teoretic, electoratul nehotarat poate opta pentru un nou partid ce se anunta a fi condus de oameni nepatati, inimosi si manati de cele mai frumoase intentii. NR mai poate atrage si electorat de dreapta ce azi sprijina PD-L, singurul partid care raspunde cerintelor celor cu orientare clara de dreapta, dar si oameni onesti in esenta de la pnl, oameni ce azi se vad in situatia de a colabora cu stanga, daca nu comunista, macar comunistoida. Dar de la teorie si pana la practica, drumul e lung si deloc usor. Nu e simplu sa te adresezi unui electorat invatat cu mesaje colective, folosind mesaje adresate individului… Delicat este si sa spui deschis ca in Romania de maine lenesul si harnicul nu vor castiga la fel sau ca tara pe care o dorim este cea in care vrem ca OMUL sa stea in centrul atentiei si nu COLECTIVITATEA. Omul este cel care va reconstrui cu rabdare si efort personal, dar si colectiv si economia, si sistemul social, dar si cel politic. Aceste mesaje nu sunt suficiente daca ele sunt lansate doar la intruniri in orasele tarii ; nu ajunge sa spunem ce este dreapta si ce-si propune ea in ziare sau pe bloguri. Dreapta inseamna si schimbarea mentalitatilor, a perceptiilor, iar asta se face de la om la om incepand cu Capitala si sfarsind cu ultimul catun al tarii. « Dreapta » trebuie sa aiba mesagerii ei, dar e necesar sa aiba si un program clar ce sa raspunda cerintelor societatii de azi, unul structurat clar si putand fi inteles de oricine. Daca discursul NR va fi simplu, uman, atunci da, va avea putere de penetrare, dar daca el se va mentine intelectualist, atunci si rezultatele nu vor intarzia sa apara, doar ca ele vor duce la pierdere…

NR ca partid nou, trebuie sa-si arate clar intentiile, dar si mijloacele folosite pentru a-si atinge scopurile. Trebuie sa afirme clar daca intentioneaza sa merga in fata electoratului ca partid solitar sau intr-o alianta cu partid(e) cu idei asemanatoare. Timpul e scurt pentru a se face cunoscut, inteles si pentru a face si o campanie electorala eficienta. Ideile promovate de NR sunt frumoase, dar vorbe frumoase spun toti, vor zice electorii mai putin avizati ; fapte, NR nu poate invoca, ceea ce face si mai grea misiunea asumata, iar anticoruptia este singurul domeniu ce poate fi aratat electoratului ; dar anticoruptia nu rezolva nici problemele economice, nici pe cele sociale. Viitorii lideri ai partidului in curs de formare isi asuma astfel un apostolat, dar este nevoie si de asa ceva.

Alegerile 2012 sunt o piatra de incercare pentru toata tara. Daca romanii vor intelege, privind retrospectiv, ca singura sansa a lor este dreapta, atunci se vor prezenta masiv la vot si vor vota acele partide care au demonstrat ceva, ca de vorbe au avut parte destul pana in 2008. Problema lor este ce anume vor vota… Pot vota PD-L care a adus economia romaneasca la un nivel ce nu putea fi sperat in anii din urma (locul 49 ca PIB global intr-un clasament facut de FMI pentru 2010, anul 2011 fiind net superior), dar care uneori a aratat si ezitari, dar pot vota si NR ce se prezinta mult mai pur si neatins de coruptie. Desigur, intre cele doua partide exista o diferenta uriasa de infrastructura politica, diferenta ce nu poate fi surmontata in 12 luni. In plus, PD-L are ce sa arate in materie de realizari, chiar daca omul simplu va evalua mandatul tot dupa banii pe care ii are in buzunar ; asta e tot o chestiune de mentalitate, o mentalitate criminal intretinuta de catre o adunatura de indivizi de stanga ce promit ca daca vin ei la putere vor face buzunarele sarmanilor sa se umple brusc de bani. Spre deosebire de PD-L, NR poate activa si atrage oameni care sa inteleaga mesajele sale si poate spera sa treaca astfel pragul electoral, dar nu mai mult.

Cu toate astea, aparitia NR pe esichierul politic va determina si o polarizare diferita a intentiilor de vot, ceea ce poate fi bine sau rau. Daca NR va merge singur in alegeri si nu va trece pragul electoral, voturile pe care le-a primit se vor pierde si nu doar NR va pierde, ci DREAPTA romaneasca. Nu e deloc de ignorat nici cine va avea de castigat din asta : usl, pentru ca in alegeri orice vot conteaza, iar 100.000 de voturi pot face diferenta intre castig si pierdere (sa nu uitam alegerile prezidentiale din 2008). Asadar, responsabilitatea pe care si-o asuma M. Neamtu este uriasa, decizia NR putand salva sau condamna Romania. Daca, in schimb, NR va participa in alegeri alaturi de PD-L intr-o alianta sau sub « umbrela » unei Miscari Populare, atunci da, noul partid isi va dovedi utilitatea aparitiei lui.

Ca om de dreapta, privesc cu simpatie si incredere aparitia acestui nou partid, dar nu pot ignora obiectivele principale ale mele si ale tuturor celor care cred ca dreapta e singura solutie pentru a reconstrui pe mai departe tara : oprirea accesului la putere a comunistilor. Decizia ce va urma la nivelul conducerii NR privind participarea in alegeri va da adevarata imagine a oportunitatii aparatiei acestui partid.

10 nov. 2011

Ce s-a intamplat cu stema tarii?

In 1990 s-a decis ca stema comunista a Romaniei trebuie schimbata ; si asa era corect. Dar ce sa punem in loc ? Odata cu Constitutia, au inceput discutiile despre cum sa arate stema. Cand discutiile erau in toi si « specialistii » tutelati de ilici incercau sa se puna de acord, se petrece un eveniment : fostul rege Mihai vine in tara dupa 43 de ani de exil. Ilici se inflameaza si-l goneste inapoi si nu voi insista asupra acestui episod prea bine cunoscut. Ajuns la putere, conspiratorul moscovit ilici n-are nevoie de un rege care sa-i submineze fragila putere cucerita, asa ca trece la fapte : in Constitutie apare art. 152 care spune ca forma republicana de guvernamant nu poate fi revizuita (si acum, intr-adevar, nu se poate schimba) si apare stema cu vulturul pe ea, dar de pe capul pajurei lipseste coroana. Pentru ilici, coroana este simbolul monarhiei si el trebuie indepartat. Ceea ce ilici nu stia (sau stia si a premeditat totul ?) e ca in heraldica alta e semnificatia coroanei : INDEPENDENTA. Pe orice stema nationala europeana ce infatiseaza o pajura exista coroana ca simbol al independentei tarii. Rusia, de exemplu are ca stema vulturul bicefal cu cele doua coroane pe capete, desupra lor fiind o a treia coroana, una mai mare.


E de discutat daca ilici a determinat absenta coroanei ingrozit fiind ca Romania ar putea reveni la monarhie sau totul a fost un plan ce a culminat, in 1991, cu tratatul de subordonare a Romaniei fata de URSS, ceea ce ingradea teribil independenta tarii. Cert este ca Uniunea Sovietica se destrama 6 luni mai tarziu, Romania isi pastreaza independenta, dar stema ramane fara coroana independentei, asa cum este si azi. Revenind in prezent, cred ca ilici regreta acel art. 152 care il impiedica sa-si duca planurile, mai nou, « monarhiste », dar stema nu cred sa intre in vederile lui. Poate Guvernul sau Parlamentul vor lua decizia de a indrepta aceasta « eroare » si vor adauga coroana independentei ce nu a lipsit nicicand (exceptand perioada comunista) de pe stema tarii.

9 nov. 2011

Ce este "Salvati Rosia Montana"?

Au inceput « jocurile » cu Rosia Montana… Vedem la tv protestatari, unii convinsi, care vor ca salveze exploatarea. De ce ? Sa vedem… Printre cei interesati de « salvare » se numara si Toni Grebla, alogenul parlamentar psd care face o propaganda activa, prin afise si la tv. Oamenii mai « slabi de inger » participa onest la asemenea manipulare, fara sa se gandeasca la vechiul dicton « qui prodest ». Concesiunea a fost data de catre Nastase in 1999 conform contractului cunoscut de toata lumea. Ceea ce inca nu se cunoaste este contractul secret incheiat intre Gold Corporation si… nu se stie cine. Presedintele Basescu a cerut desecretizarea acestui contract, deci, a inceput « jocul ». Tocmai apropiatii lui Nastase cer azi oprirea exploatarii si rezilierea contractului/lor. De ce ? E simplu : mai bine sa piarda tara cota care ii revina (deocamdata de doar 20% din aurul si argintul extrase) decat sa se desecretizeze contractul. Basescu a cerut si desecretizarea, dar si reevaluarea resurselor si cota ce revine Romaniei. Cum se profileaza pericolul de a iesi la iveala hotia pe care au institutionalizat-o comunistii, cum reactioneaza si pozeaza in ecologisti. Putem sa presupunem fara teama de a gresi ca semnatarii contractului secret si acolitii lor au luat comisioane uriase pentru a accepta o cota ce sa revina Romaniei atat de mica. Sa urmarim desecretizarea…

8 nov. 2011

[,,ECONOMIŞTII OBSERVĂ ..."] de Mihai Eminescu

Economiştii observă cu drept cuvânt că însuşi sistemele religioase, oricât de vechi şi de bine întemeiate pe natura morală a oamenilor, suferă modificări, ba se sting chiar şi sunt înlocuite prin altele în urma unei mari decadenţe economice, care e totdauna însoţită sau urmată de o mare decadenţă morală. Am arătat în numărul trecut că populaţia română din Iaşi scade în urma neopritei imigraţiuni de elemente străine. Tot acelaş lucru e adevărat pentru populaţia română din Bucureşti, pentru cea din Galaţi, ba chiar pentru o comună pe jumătate rurală cum e Târgul frumos . Mortalitatea înspăimântăroare a rasei române şi înmulţirea celor străini într-o ţară îmbielşugată şi c-o populaţie relativ rară coprinde în sine condamnarea unui sistem de guvern, condamnarea întregului aparat administrativ, de la capi începând până la infimii funcţionari, în fine condamnarea organizării sociale.

Am dovedit asemenea în mai multe rânduri , cu materialul mărginit statistic de care dispunem, că sub sistemul vechi — până la 1864 — populaţia istorică a acestor ţări creştea repede; că de la gonirea domniei fanariote din ţară şi pîn' la reformele sociale din 1864 populaţia a ajuns numărul pe care-l avea în timpul de fericită memorie a lui Matei Basarab. Ace [a]sta foarte repede.

Suntem departe de a lăuda inferioritatea condiţiei sociale a ţăranului în timpul Regulamentului, departe de a dori ca starea veche de lucruri să se mai reîntoarcă în ceea ce priveşte inconvenientele ei. Dar întru cât priveşte dezvoltarea normală, naturală a poporului, întru cât priveşte proporţia suportabilă între greutăţile ce el purta şi bunăstarea ce rezulta ca beneficiu din acele greutăţi, orbi am trebui să fim şi nedrepţi cătră părinţii noştri daca n-am constata că acea stare era mult, cu mult mai bună pentru poporul de jos decât cea actuală. Departe suntem de-a ne face laudatores temporis acti . Defectul principal al organizării vechi era că nu ţinea seamă îndestul de clasa de mijloc; dar ţăranul şi proprietarul mare se aflau amândoi bine şi, fiind într-un contact perpetuu între ei, ajunsese a avea o mare tragere de inimă pentru olaltă. Putem zice că şi boierul vechi era ţărănos , şi ţăranul vechi avea un fel de mândrie boierească în el.

De când însă cu emigraţiunea în străinătate, cu contractarea de obiceiuri străine şi costisitoare, de când cu absenteismul la care sunt supuşi în mod egal toate clasele dirigente la noi, începând cu părinţii bisericii şi sfârşind cu Caradalele, raportul vechi a trebuit să se strice. Constituţia noastră, punând greutatea ei pe o clasă de mijloc parte străină, parte neexistentă , au dat loc la o declasare generală din cele mai dezastroase. Nu mai există o altă deosebire între oameni decât cea pe care o stabileşte banul, oricum ar fi câştigat . Astfel un biet gazetar care ştie, în calitate de confident al miniştrilor, că drumurile de fier or să se răscumpere joacă la bursă şi... devine milionar. Ei bine, a devenit aristocrat în România. Nimeni nu-ntreabă cum şi-a făcut banii. Prin muncă? Prin o inteligentă esploatare a unei ramure de industrie? Nimic din toate astea. A făcut politică şi, prin politică, a devenit bogat. Un altul îşi esploatează calitatea de ministru pentru a juca la bursă, ba unii au câştigat jucând cu banii vistieriei chiar. A-şi da orbeşte votul guvernului pentru a se folosi băneşte de secretele oficiale, de punga statului chiar, e în cel mai mare grad malonest , dar toţi o fac fără jenă. Şi masa? Masa populaţiunilor din oraş invidiază încă pe fericiţii care prin mijloace maloneste ajung, fără cheltuiala de spirit sau muncă, la avere şi vază. Dar de la cine câştigă ei? Căci acest trai a unei generaţii de feneanţi trebuie neapărat să se traducă într-un punct oarecare în... muncă! Hârtiile cumpărate de stat de la compania Stroussberg se cotau cu 20 la sută. Dumnealor le-au plătit cu 60 la sută. Cine plăteşte diferenţa de 40 la sută? Producătorul care plăteşte anuitatea, ţăranul.

În ultima linie producătorul plăteşte totul. Dar numărul producătorilor , instrumentele lor, suma puterilor lor fizice este aceeaşi ca în anul 1850. Se ştie metodul prin care s-a aservit ţăranii mult mai rău decum era în timpul clăcii. Statul le-a cerut într-o bună dimineaţă o dare înzecită de ceea ce-o plăteau înainte. Pentru a o plăti trebuiau să se împrumute. Dar nimeni nu le dădea bani decât pe muncă, calculându-o pe preţuri de batjocură, pe preţuri zilnice din cari un lucrător nu se poate hrăni. Astfel ţăranul a fost dat pe mâna unei înspăimântătoare uzure . Pururea dator, pururea scos la muncă manu militari, el vedea traduse toate trebuinţele lui în muncă foarte rău plătită. Am cunoscut patrioţi (în treacăt fie zis, cei mai cruzi şi mai lacomi proprietari sau arendaşi sunt pururea din partidul roşu, tocmai pentru că sunt parveniţi şi n-au nici o legătură cu pământul şi populaţiunile), am cunoscut zicem patrioţi cari luau ierbărit pentru găini de la ţărani, ierbărit calculat în bani şi tradus în muncă. Am cunoscut liberali cari pentru păşunea unei oi cereau fruptul de la patru oi. Economiceşte absurd, dar aceste pretenţii absurde se traduceau în cerere de bani, cerere de bani în prestaţiuni calculate pe preţuri de batjocură. Şi cu toate acestea e o ţară asta care are un rege, are legi civile şi penale, are • • • administraţie, se zice. Astfel poporul incult , dar încolo sănătos şi foarte inteligent e dat în prada tuturor acelora care ştiau a înşira două slove pe hârtie şi-l încurcau în paragrafii unui drept formal, copiat de la popoare civilizate, şi la redigerea căruia alte trebuinţe, alt neam de oameni, alte condiţii economice prezidaseră . Capitalul, cel puţin cel mobiliar, avea înainte un caracter istoric tradiţional şi personal. Legăturile între boieri şi ţărani erau istorice, tradiţionale, personale. E nenatural a admite ca oameni de aceeaşi rasă, cari neam de neamul lor trăiseră şi lucraseră împreună, să nu aibă un sentiment de cruţare şi de omenie între ei. Boierul cel mai avar, cel mai lacom de avere n-ar fi îngăduit să i se esploateze ţăranii din partea slugilor lui. Astăzi capitalul e impersonal . O moşie străveche încape pe mâna unui patriot, în genere străin de origine, care caută să scoaţă lapte din piatră. Puţin [î]i pasă de soarta lucrătorului, puţin de biserică ori de şcoală. Omul e pentru el nu un compatriot, nu un conaţional , nu ostaş sau cetăţean; e un instrument de muncă, o vită trebuitoare pentru un timp mărginit, până ce o vinde sau o arendă altuia moşia. Rău hrănit, rău îmbrăcat, având locuinţă rea, maiestatea poporului român, norodul, cum zicea Matei Basarab, naţia a ajuns în stare mai rea decât sub fanarioţi, a ajuns la sapă de lemn. Care e cauza tuturor relelor acestora? Declasarea, nepotrivirea organizaţiei sociale cu starea economică şi cu stadiul de cultură a poporului. I se ia, i se tot ia, şi lui nu i se dă nimic în schimb. Pripa cu care s-au introdus reformele, netemeinicia lor, libertatea dată miilor de Caradale de-a trăi fără muncă din esploatarea claselor producătoare, lefuri şi sinecure, întreprinderi fără capăt de lucrări costisitoare fără nici un folos direct pentru mase, sutele de vagoane făcute pentru a introduce în ţară mii de consumatori străini împreună cu mărfurile lor, c-un cuvânt lipsa de sentiment de rasă, lipsa de solidaritate între popor şi clasele dirigente, recrutate din Cariagdii şi Basmangii , lipsa de simţ istoric şi naţional ne-au adus unde suntem şi au prefăcut o ţară veche, cu trecutul ei cinstit, cu datinele ei oneste, într-un han de oaspeţi străini în care toată organizaţia s-a făcut în favorul străinilor şi pentru a le face traiul cât de neted şi de moale în ţara nimărui, căci numai ca firmă mai e a noastră. Noi nu suntem contra îmbogăţirii celor ce vin şi se aşază în ţară. Cu timpul vor deveni poate cetăţeni buni ai acestui stat. Dar ca de dragul lor să ucidem oamenii noştri proprii, ca de dragul luxului, desfătărilor , înlesnirilor de trai să compromitem existenţa fizică şi morală a rasei române, iată ceea ce e neauzit şi neînţeles.

Poporul nostru e pe calea de a ajunge ca fellah din Egipet. Totul e străin acolo afară de mizerie. Numai ea e naţională, e egipteană . De aceea o repetăm: ,,Moldova (şi Ţara Românească peste 25 ani) e 'n pericol de a deveni prada celei întâi puteri străine care ar garanta populaţiunii măcar viaţa fizică în contra lipitorilor cari o sug şi o degradează".

,,Românul", ca toţi aceia cari luptă cu fraza şi firma patriotică contra convingerii noastre patriotice, ne zice să n-avem teamă. Asta nu se va întâmpla . Nu e vorba de teama noastră; e vorba de realitate şi de adevăr. Nici un popor pe lume nu e obligat a fi pururea jertfa oamenilor ei proprii, jertfa Caradalelor pe cari au avut nenorocirea de a-i asimila. De acolo se esplică de ce populaţiunile Asiei, cu tot trecutul lor şi cu toată mândria naţională, au salutat un liberator în Alexandru al Macedoniei; de acolo se esplică de ce Napoleon I a fost la început salutat ca un liberator în multe state ale Germaniei. Popoare condamnate la nefericire precum pare a fi al nostru ajung a renunţa la individualitatea lor, ajung la dorinţa de-a scăpa ele de ele înşile. Nu noi le zicem acestea. Scrieri cosmopolite şi nihiliste ieşite din pene române încearcă a dovedi deja că sentimentele de patrie şi nalionalitate sunt mofturi şi că apăsaţii de pe faţa întregului pământ sunt fraţi şi aliaţii naturali în contra formaţiunilor istorice actuale.

[10 iulie 1881]

Amintiri despre viitor

Solidaritatea polonezilor s-a concretizat intr-un sindicat care a marcat sfarsitul comunismului in Polonia. In Romania nu a existat nici o miscare bazata pe o adevarata solidaritate, ci doar diverse asocieri de persoane cu interese comune, ele insele constituindu-se in tot atatea fantose pentru acelasi "mamut lanos": comunismul bolsevic. Nicaieri in Europa de Est comunismul nu a fost atat de agresiv, atat de fioros si atat de adanc implicat in viata oamenilor ca in Romania. In Polonia, educatia persoanei si-a pastrat intelesul obisnuit, biserica nu era doar o cladire ce adapostea securisti in sutana, oamenii nu erau obligati sa se dezica de parinti pentru a putea sa acceada la o functie sau alta. La fel se petreceau lucrurile si in celelalte tari comuniste. In Yugoslavia, apartenenta la Liga Comunistilor era benevola, iar colectivizarea agriculturii era doar o asociere voluntara a unor persoane ce-si puneau unii altora la dispozitie mijloacele de productie, fara ca asta sa le altereze dreptul de proprietate asupra terenului.

Epoca post - comunista s-a manifestat similar in toate tarile unde comunismul murise, dar nu si in Romania... Alte tari intrau pe drumul economiei de piata, in timp ce Romania se intorcea in comunismul "reformat" al anilor '60. Nu toata lumea a "beneficiat" de o "democratie originala", de "pluripartidism in cadrul FSN" sau de "privatizari" fara bani. Romania a fost o tara de neinteles pentru lumea civilizata. Era condusa de catre un presedinte "carpa kaghebista", un individ care nu s-a sfiit sa-si trimita consilierul la Moscova cu mesajul: "binele Uniunii Sovietice... inainte de toate...". Metodele staliniste au fost repede reinviate si romanii au avut nefericitele experiente ale salbaticelor mineriade, in timp ce "Moarte intelectualilor!" devenise strigatul "de lupta" al debedeilor ciomagari trimisi de... presedintele Romaniei sa ... "planteze panselute"(!). Terorism de stat? Desigur. Pentru scurt timp, SUA decide ca va acorda azil politic (!!!) romanilor. Sub aceste auspicii a inceput "reconstructia" Romaniei. Seria infractiunilor statale este foarte vasta. Incepand cu Constitutia si terminand cu adoptiile ilegale traficate indirect de catre primul-ministru Nastase, toate au facut ca Romania sa fie si in 2004 la acelasi nivel ca in 1990, cu o singura diferenta - datoriile externe. "Carpei kaghebiste" i-a urmat marioneta Constantinescu si cei "25.000 de specialisti". Caderea a fost completa, economia - furata ziua in amiaza mare, mita imbracase forme semi-oficiale. "Actorii" erau aceiasi, "hainele" doar pareau diferite. Partidele "istorice" se nascusera cu aprobarea bolsevicului agent KGB, UDMR - la fel, "EI" controland incet-incet toate domeniile vietii, de la economic si politic la cultura si justitie. In locul unei solidaritati, in Romania se nascuse Sistemul... Un sistem corupt, populat de jivine cinice, baroni locali ce se situau deasupra oricarei legi a oamenilor, imbogatiti peste noapte aproape, turnatori ordinari sau recidivisti de drept comun deveniti patroni de trusturi de presa. In 2004 nu multi mai sperau ca Romania sa intre vreodata in randul natiunilor moderne europene. Majoritatea pierdusem chiar si speranta. Pentru mine, Speranta s-a numit Traian Basescu. Desigur, in anii guvernarii Tariceanu jigodismul atinsese cote inimaginabile, cinismul si mitocania pesedisto-penelista erau reguli nescrise, iar justitia nici macar nu mai mima legalitatea: "audiat ad altera pars" nu mai functiona. Pana in 2008, Presedintele Basescu a fost doar un presedinte decorativ, complet vaduvit de orice drepturi de a influenta viata politica sau/si economica. Ca economia s-a redresat in 3 ani, in acesti ultimi si grei trei ani, asta e o alta poveste care ...va urma.

5 nov. 2011

Ofiterii Armatei Romane NU abdica!

In urma cu aproape un an, Severus68 posta un comentariu referitor la drama bunicului sau ca prizonier in URSS din 23 august 1944 si pana in 1960. Reproduc textul postat de Severus pe Softpedia.

"Istoria nu iarta cu atit mai putin un rege las caruia i se aroga merite pe nedrept.

Bunicul meu - locotenent de artilerie - a cazut prizonie la cotul Donului .

In lagar i s-a propus sa treaca ca ofiter in divizia de tradatori Horia Closca si Crisan cu care au venit in tara toate otrepele comuniste sau convertite la comunism .

Trebuia sa depuna un nou jurmant de credinta catre .... URSS

A refuzat motivand ca el deja a jurat credinta regelui lui si alt jurmant nu mai face .

A fost felul lui de a NU ABDICA.

L-au eliberat in anii 60 de abia eu eram copil si il tin minte ca a veni acasa in manta militara si cu o gamela de aluminiu - singura lui avere din anii de lagar la Gulima .

Camarazii lui care nu "s-au descurcat" si nu "s-au adaptat noilor vremi " au murit toti de extenuare si de boli in lagarele din Siberia .

Ei nu erau adeptoo vechiului proverb romnesc "capul plecat sabia nu il taie " !!!

Si toate in numele onoarei si al cuvantului dat !!!

Smeckerii din divizia HCC au prins toti posturi de stabi si de politruci in noua aramata "populara "in care pana si analfabetul de ceausescu era general colonel .

Si-au vazut nepotii crescand (si devenind PSD isti loiali) si au imbatranit mancand pensii uriase de ilegalisti .

Bunicul meu a murit la 6 luni de la eliberare avand ca singura avere gamela de alumniu (made in USA - ajutor american pentru Ivan) si o medalie cu plangica si cu coroana pe ea cu care ma jucam eu ca si copil

In vremea asta dandy ul asta fonfait facea colectie de Jeepuri Willis si era spaima soselelor romane cu masinile lui de curse si era idolul ceaiurilor dansante .

Marea lui isparava de eroism a fost ca s-a lasat manipulat de regina mama si de agentura sovietica infiltrata la palat sa aresteze maresalul - halal conducator simbolic cum il face "profesorul "Nistor decanul fac de istorie .

Se tot vantura fraza "abdicare fortata "' - ORICE abdicare este un act fortat nimeni nu abdica de buna voie . Partea grea cu abdicatul este sa iti asiguri "exit strategy" adica sa aranjezi cu generalul Sanatatescu sa scoata cateva tablouri de patrimnoniu din tara si sa le duca in Elvetia si alte maruntisuri care tin de un trai tihnit .

Asta in timp ce zecile de mii de soldati romani care ai jurasera credinta luati prizonieri datorita naivitatii sale prostesti si a grabei de a inghiti ca pelicanul minciuna rusilor ca il vor lasa sa se joace de-a regele putrezeau in Siberia in minele de uraniu sau de carbune .

Alta mare gugumanie este teza regelui sarac care a plecat doar cu hainele de pe el !!!!

Numai medalia Popeda de la rusi - diamante incrustate pe platina - facea in jur de o suta de mii de dolari la cursul din 45 !!!

Nimic nu este mai amuzant azi decat sa vezi figuri comunistoide , membrii MARCANTI ai PSD sarind revoltati in apararea "majestatii sale" Regele Mihai !!!!

Toti uitam ce vanatoare cu haitasi a facut ministrul Ursu pe DN1 cu "fostl rege Mihai "cum declarau ritos atunci PSD istii si cat de revoltati erau cu totii ca a venit Mihai sa ceara inapoi castelul poporului Peles !!!

Toti uitam de asemenea cate asigurari dadea casa regala ca daca le da voie Iliescu in tara nu au nici un fel de pretentie patrimoniala - pentru ca acum sa traga si de centrala termica de la Peles sa o ia inapoi .

Asa de mult si-a iubit regele tara si " popo '' ul "' - (cei mai in varsta care l-au auzit vorbind stiu la ce ma refer) incat 4 fete din 5 nu stiu o boaba romaneste iar sotia colonelui de opereta Duda vorbeste romana ca un feldbel de intendenta prusac .

Regina cel putin nu a fost auzita de nimeni nici macar zicand "Ana are mere "in limba romana in schimb tooata familia inclusiv ginerica morganaticul PSD stiu foarte bine un singur cuvant : RETROCEDARE .........SCHNELL !!!

Nea Mish NU poate fi un erou al poporului roman , eroi sunt aia fara mormant si fara cruce care zac acum in stepele rusesti pentru ca au crezut in onoare si in juramantul dat .
Si au mai si crezut in indemnul "du-te la ostire pentru tara mori ....""

Niste prosti .... nu s-au descurcat ca Mishu noul amic al lui Ilici Iliescu si a clonei lui Tatarescu Chucky Antenesc. "