Dreapta - Nimic fără Dumnezeu, Ţară şi Popor!

Interviul lui MRU a însemnat enorm pentru România şi promite să fie chiar mai mult de-atât. Să încerc să explic această frază ce pare, la prima vedere, exagerată. Ungureanu vine, într-o perioadă în care stânga comunistă este sigură pe eternizarea sa la putere, în timp ce PDL e aproape inactiv, vine să vorbească despre necesitatea dreptei reale în România. Explicaţiile sale au fost simple şi clare: romanii au nevoie azi, mai mult ca oricând, de o mişcare de dreapta coagulata în jurul unei personalităţi puternice. Comuniştii n-au luna de când au pus mâna pe putere folosind mijloacele clasice pentru ei, minciuna şi trădarea, că se şi văd „în cărţi” pentru 2-3 cincinale. Deja au început să apeleze la pomenile electorale obişnuite, iar nefastele experienţe anterioare ne arată că după ce trec de alegeri vor uita promisiunile şi vor trece la strângerea ineficientă a „şurubului” economiei. Cine crede că impozitând suplimentar veniturile de peste 4500 de lei şi, simultan, impozitând persoanele fizice autorizate până la nivelul de 65.000 de euro vor veni bani la buget se înşeală amarnic. Ce vor „reuşi” ei să facă va fi diminuarea colectării de taxe şi impozite de la 38% în prezent (sau în trecutul nu foarte îndepărtat) la 28-30%. Aceste măsuri combinate cu creşterile de salarii bugetare, retrocedări de CAS şi măriri de pensii nesimţite vor reprezenta intrarea economiei în ceaţa crizei financiare naţionale. Dacă mai iese şi Grecia din zona euro, „tacâmul” exploziv va fi gata şi va mai lipsi doar detonatorul pentru că tot sacrificiul de trei ani al romanilor să se transforme în fum.

Pe acest fond economic vine MRU care propune o mişcare politică de dreapta (nu de centru-dreapta, cum am văzut undeva; centru-dreapta este o formă fără fond, ceva între dreapta şi o stângă foarte moderată, dar nu de aşa ceva are nevoie România). Nu e vorba despre o mişcare politică în adevăratul sens al cuvântului (de până acum), ci una destinată Omului. Marea majoritate a electorilor nu au o opţiune politică fermă şi prefera să stea în expectativă, la vot mergând dacă n-au altceva mai bun de făcut. De aici şi prezenţa extrem de scăzută înregistrată de ani buni în fiecare scrutin electoral. Însă indiferenţa este de cele mai multe ori mai gravă decât acţiunea, chiar şi decât o acţiune greşită. De ani de zile, oamenii pregătiţi sau nu, dar inteligenţi şi muncitori au stat deoparte pentru că au considerat că n-au ce să voteze, filozofia „răului mai mic” fiind o imbecilitate negativistă, dar, iată, prea mult aplicată.

România nu-şi mai poate permite să-i lase deoparte tocmai pe cei valoroşi prin concepţiile lor sănătoase faţă de muncă, viaţă şi societate. Ani de zile parlamentarii au fost aleşi de sărmanii care speră că fiecare echipă nou venită la putere le va da ceva fără ca ei să muncească. Ei şi pensionarii cumpăraţi de către comunişti au decis cine să se ocupe de destinele celor 22 de milioane de romani şi de soarta ţării. Aceştia sunt responsabilii care i-au lăsat pe bolşevici să mai însemne ceva din punct de vedere politic. Dacă Mickey Mao ar fi iniţiat o mişcare internă de modernizare, transformând partidul comunist-stalinist pe care îl conduce într-unul cu adevărat socialist, proaspăt şi netarat de gravele probleme juridice, politice etc. ale celui prezent, probabil că nici discursul său penibil n-ar fi amintit de perioada „komisarilor poporului”, iar măsurile sale economice ar fi fost complet altele. „Mulţimea muta” este azi chemată să se alăture mişcării iniţiate de MRU. Trebuie să înceteze practicile abjecte promovate de unele partide, trebuie să se termine o dată pentru totdeauna cu discursurile grobiene, lipsite de conţinut şi cu măsurile fantasmagorice ce distrug economia în loc s-o întărească.

România are nevoie azi de o dreaptă puternică, singura forţă în măsură să promoveze individul şi nu turma, muncă şi nu lenea. Trebuie ca romanii conştienţi să se grupeze în jurul a trei idei de bază ale unei drepte naţionale: Dumnezeu, Ţară şi Popor. Repartizarea uniformă sau cvasi-uniformă a sărăciei nu cred să mai intereseze pe cineva responsabil. Nici o ţară europeană nu s-a ridicat economic pe un fundament ideologic de stânga, decât prin război, cum a fost cazul Germaniei sau al Italiei. În aceeaşi perioadă, regimul fascist ce a virat brusc spre dreapta după război, al lui Franco în Spania, a asigurat o economie ce a rezistat şocurilor până în anii 2000. Nu sunt adeptul dictaturilor, dar nici nu pot să văd undeva în lume ceva construit sănătos de către vreo mişcare de stânga. Aceasta stângă, fie ea comunistă sau socialistă şi-a demonstrat incapacitatea de a aduce progres în ţările unde ea s-a manifestat. Exemplul Suediei nu este deloc relevant deoarece stânga a făcut şi acolo destul rău, iar creşterile de impozite deveniseră acolo ceva de domeniul fantasticului; o laureată a Premiului Nobel pentru literatura a „beneficiat” de o impozitare a premiului de... 102%!. Italia socialistă nu poate fi nici ea un exemplu de eficientă, ci doar de creştere uriaşă a datoriei externe a ţării până ce aceasta a depăşit 2000 (două mii) de miliarde de dolari (România are acum cca. 85 de miliarde datorie externă). Grecia este azi în faliment încă nedeclarat tot din cauza comuniştilor care i-au învăţat pe greci că munca l-o fi făcut pe om, dar nici lenea n-a omorât pe nimeni.

În acest context geopolitic, dar şi din perspectiva naţională, România are nevoie de dreapta, de toţi oamenii oneşti care să explice populaţiei că nici un guvern nu poate realiza o protecţie socială ce să rivalizeze cu munca salariată; tot Suedia a făcut asta, şi de ani de zile se confruntă cu un şomaj imposibil de combătut, atât timp cât ajutorul de şomaj este aproape cât salariul unui angajat. Nu mai avem nevoie de politicieni ce-şi tranzacţionează poziţia politică întocmai că prostituatele de duzină şi nici de cei care au făcut averi jefuind bani publici şi/sau fonduri ale organismelor financiare internaţionale. Toate astea trebuie să înceteze până nu devine prea târziu, iar o curmare a proastelor obiceiuri politice, doar o dreaptă naţională o poate face. O dreaptă care să se construiască în jurul unei personalităţi nepătate, fără un trecut politic, dar cu inteligenţa, cultivarea şi determinarea necesare este azi soluţia ieşirii din criză a României; de altfel singura soluţie.