6 mai 2012

Cu „Kalinka” despre educaţie


Aiud

Exact cum spuneam ieri, propunerea lui Mickey Mouse pentru ocuparea funcţiei de ministru al Educaţiei a fost „Lady Innot of Standford”. Ieşirea ei în public n-a fost de natură a linişti vociferările care începuseră chiar şi în tabăra susţinătorilor săi partinici; ba din contră... Tot atunci vorbeam despre durata „cursurilor” pe care „distinsă” le-a urmat, opinând că acele, să le spunem cursuri, au fost mai curând nişte vizite la biblioteca Universităţii Stanford. Azi, doamna rector confirma că ar fi vorba despre „două săptămâni” de incursiuni, neapărat „culturale” în incinta Institutului Hoover (nu Hover, că aia e o marcă de maşină chinezească!), chiar la depozitarul impresionantului material despre modul de viaţă american, democraţie, drepturi consfinţite prin documente internaţionale, război etc. – biblioteca. Desigur, „co-parteneriatul”, ca să o citez pe doamna respectivă, dintre Stanford University şi Institutul Hoover a produs rezultate „notabile” şi în cazul dumneaei, nu doar în cel al lui Vaclav Klaus: doamna a scris lucrarea „Statul de drept. Crestomatie”. Cred că a vrut să spună „chiromanţie”, pentru că e greu de presupus o lucrare reprezentând o culegere de state de drept sau de legi, la modul general. Posibil să fi scris, mai repede, o compilaţie după diverşi autori deja apăruţi, ceea ce nu e neapărat un plagiat dacă a respectat regulile, dar nici foarte onorabil pentru un profesor universitar ce se vrea, dar „nu neapărat”, ministru al Educaţiei.
„Standford” nici nu mi se pare un subiect foarte important, atât timp cât asta a constituit un bun prilej pentru că doamna rector să vorbească liber, iar acesta dă, constituie un motiv serios de incompatibilitate cu educaţia, dar şi cu Educaţia. De altfel, cred că „oamenii răi” au „inventat” diverse obiecţii doar ca să o determine să iasă în presă, ocazie cu care a putut o ţară întreagă să înţeleagă pe mâna cui vrea Mickey Mouse să dea Educaţia. „Kalinka” (am botezat-o aşa din simpatie şi ca un alint, nu cum ar putea să presupune răuvoitorii...) ar trebui să-şi restricţioneze apariţiile în public, dacă prin absurd va deveni ministru, dar mai ales apariţiile la iRealitatea. Probabil că „responsabilii cu imaginea” sa de vedetă (acum chiar are o nedorită „celebritate”) au omis să-i spună că tele-vizuinile sunt populate cu fiinţe semianalfabete, ce se simt obligate să-i pună exact întrebările cele mai delicate, întrebări ale căror răspunsuri mai mult o afunda în „vasta” sa cultura lingvistică.
Fără nici o glumă, respectivă doamna este o agramată pe care un profesor de liceu ar trimite-o să repete măcar un an înainte de a da „bacalaoriatul”, fie el şi la un liceu de chimie. Eventualitatea că ea să fie păstrată mi se pare o nesperată ocazie pentru că presa romana să ofere deliciul preferat al cititorului roman: ironia subţire; că tot e Anul Caragiale.
„Kalinka” nu deţine proprietatea cuvintelor, am mai spus-o şi dacă aş începe exemplele sunt sigur că aş plictisi, ele fiind de notorietate. Este de neînţeles cum poate Mickey Mouse s-o ţină „catindata” la ministeriat, văzând clar că e „ciuca bătăii” de joc a tuturor, fie ei opozanţi sau susţinători şi că fiecare apariţie a ei, în loc să lămurească şi să netezească drumul deja plin de „spini” al doamnei, mai rău o discreditează. Atât de importantă e miza ascunsă în spatele ei, încât trebuie că întreg guvernul (şi aşa plin de „pete”) să suporte hohotele homerice de râs ale unui popor ce detesta impostura?
„Guvernul din umbră” ticluit probabil la tavernă, cred că se poate dispensa fără regrete de „Lady Innot”, având şi-aşa destule probleme şi cu alţi ministeriabili. Dacă aş fi în locul lui „Moma”, aş sfatui-o să se retragă singură, chiar dacă interesele ar cere (poate) să nu o facă; nu de alta, dar doamna rector, prin supraexpunerea de care beneficiază, abia că atrage atenţia asupra unor chestiuni pe care alţii poate le-ar dori acoperite. Desigur, după ce „bulgărele” începe a se rostogoli e mai greu să-l împiedici să devină ditamai avalanşa, dar uneori anonimatul e mai bun decât publicitatea; nu se ştie, poate bulgărele se opreşte de la sine...

Update: "Kalinka" promite sa aduca nu o dovada a studiilor ei la Universitatea Stanford, ci o "adeverinta" din care va reiesi ca a fost prezenta la Institutul Hoover. Concluzia e ca va fi prezenta si la Educatie, chiar daca educatia va fi absenta.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu