Secrete arzătoare (II)

 Avocăţelul cu pricina nu este deloc un personaj principal, ci doar unul secundar prin complexele sale, manifeste uneori şi, mai puţin evidente, alteori. Obsesia sa pentru pornografie şi-a găsit calea de exprimare cu Didina, cea căreia îi pune filme de gen, după care trec la punerea lor în practică. Fireşte, Didina ştie să-l „ţină treaz” pe „Horse”, satisfăcându-i toate excentricităţile sexuale, nerefuzând nimic din ceea ce imaginaţia bolnăvicioasă a complexatului poate produce; el deja nu mai are atenţia fixată pe partenera sa de viaţă, ci spre Didina, cea care înghiţind umilinţe a reuşit să-l facă să se simtă bărbat „adevărat”. Iată că măcar în acest caz frustrările şi complexele celor două personaje şi-au dat mâna, rezultând o dublă defulare, o fericire de câteva secunde şi o „împlinire” trecătoare. Dar fireşte că nu doar sexul este între ei... Mai au şi discuţii „elevate”, în timpul binevenitei relaxări de după explozia de scurtă durată a obsesionalului. Că vorbesc despre hobby-uri (nu ale lor neapărat) sau, straniu, despre persoane pe care nici unul dintre parteneri nu le cunoaşte, cert este că discută. Aşadar, relaţia lor tarifată are şi valenţe „intelectuale”, nu aşa cum şi-ar putea imagina cineva familiarizat cu lumea amorului plătit, doar sex şi atât. În plus, ei mai au şi planuri împreună... Fireşte, nu planuri de viitor...; cum ar putea un avocăţel să-şi lege viaţa în mod permanent de una pe care doar o foloseşte pentru a se putea satisface obsesiv-sexual şi care l-ar compromite în viaţa personală şi profesională?! El ştie bine că o dată, de două ori pe săptămână sunt suficiente pentru a se remonta şi a scăpa de frustrări doar de el ştiute, iar viaţa lui poate continua, cu acea poză de onorabilitate şi morală(?) la care ţine atât de mult, alături de M., femeia care îi e soţie.

Didina e o nebunatică, în acelaşi timp... Fire veselă şi aparent optimistă, ea se ocupa printre picături şi de educaţia copilului ei. Nu cu prea mult sârg şi nici prea insistent, dar are inteligenţa necesară să pară că o face aplicat. În lumea interioară a Didinei, ca şi în cea a avocăţelului „Horse”, poza e foarte importantă şi la fel de mult contează impresia de onorabilitate pe care trebuie s-o lase. Desigur, întâlnirile sale cu „Horse” sau cu alţi „catindaţi” nu se petrec acasă la ea şi cu copilul acolo; copilul poate merge pentru scurt timp la prieteni sau pentru o mai lungă perioadă la bunici. Dacă totuşi copilul trebuie să fie acasă, Didina îşi sacrifică timpul mergând acasă la „Horse” (fireşte, în absenţa soţiei sale) sau în alte locuri unde se poate da frâu liber obsesiilor. Pe ea n-o deranjează deloc ca pe partenerul său îl cheamă „Horse”, „Violet”, „Bibi”, „Geo”, „Dan”, „Cris" sau în alt fel; ei sunt doar parteneri ocazionali, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Cu toţii beneficiază de totală să deschidere faţă de manifestările sexuale dorite sau doar imaginate, iar Didina nu se sfieşte să se ofere unor bărbaţi care în fapt îşi zic „de ce aş refuza?”.

Constrânsă de necesitatea momentului, Didina nu se dă înapoi nici de la a-şi lăsa copilul singur în spaţiul public pentru ca ea să se achite, sexual, fireşte, de datoriile acumulate la diverşi bărbaţi. Apoi, mândră şi cu capul sus, fără să-i cadă o lacrimă pe obraz, se întoarce la copilul ei pe care îl îmbunează satisfăcându-i toate capriciile, doar-doar o uita episodul absenţei. De altfel, copilul s-a învăţat să fie pasat şi să adaste o oră sau două în alte părţi decât e mama lui, până ce aceasta îşi termină „treaba”. Să ne imaginăm că „activităţile” Didinei n-au putut scăpa ochiului atent al soţului unei prietene, dar pentru ea, asta nu e o mare problemă, chiar dacă acesta ar putea vorbi în locuri deloc favorabile ei. Blonda Didina ştie că orice are preţ, aşa că şi tăcerea lui complice e cumpărată în acelaşi mod familiar deja ei. Ea va accepta orice, doar să nu piardă încredinţarea spre creştere şi educare a copilului, sursă importantă de venit prin pensia semnificativă pe care tatăl i-o plăteşte.

Sentimentele Didinei (sau ceea ce ea numeşte astfel) nu sunt multe şi nici foarte evidente; înrobită unui stil de viaţă, ea nu mai poate avea sentimente, pentru că ele n-o ajută deloc în genul de activităţi la care nu poate renunţa. Ele sunt înlocuite fără remuşcări de cinism, de falsitate şi duplicitate, de rostirea unor vorbe al căror înţeles deja îi scapă, de ironia lipsită de spirit şi denumită obişnuit „mişto”, de toate acele stări induse, conştient sau nu, de prestaţiile sale către diverşi parteneri. Prost învăţată, Didina ironizează tot ceea ce pentru alţii e normal, râde de oricine şi de orice şi toate astea pentru că deja a pierdut principiile şi educaţia primite de la părinţi, ceea ce ea ştie şi înţelege prea bine. În fapt, toate cuvintele obişnuite şi-au pierdut înţelesul pentru ea; minciuna e adevăr, duplicitatea e ţinută morală, frustrarea e o manifestare a normalităţii, aşa cum o percepe ea etc. Chiar şi cuvinte ca familie, iubire, respect, fidelitate sau încredere sunt nişte vorbe goale, definite în dicţionare, dar care pentru ea nu mai pot reprezentă nimic tangibil. Pentru fata pierdută într-o lume pe care iniţial n-o dorea, dar din care nu se mai poate desprinde, cuvintele frumoase sunt doar instrumente de manipulare al căror înţeles nu-l mai pricepe, iar sentimentele declarate – forme fără fond.

                                  - va urma -

Secrete arzătoare (III)

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.