În toate întîmpinările de pînă acum, în scrisoarea d-lui X, din ,,Le Nord", în articolul puţin politicos a gazetei ruseşti ,,Viedomosti", în răspunsul unui rus către Alecsandri găsim repetîndu-se cu stăruinţă că Basarabia este din numărul provinciilor cucerite de ruşi cu sabia de la tătari şi de la turci. Convingerea noastră este însă că, din veacul al patrusprezecelea începînd, Basarabia n-a fost nici întreagă, nici în parte a turcilor sau a tătarilor, ci a unui stat constituit, neatîrnat, deşi slăbit şi încălcat în posesiunile sale, a Moldovei. Moldova era proprietarul locului si dacă reprezentanţii statului moldovenesc, Domnii, ajunseseră atît de slabi încît dreptul nostru era dezbrăcat de putere şi nu putea să se apere aceasta nu e o dovadă că Moldova a renunţat vrodată la dînsul. Căci un drept nu se pierde decît prin învoirea formală de a-1 pierde. Dar fie această învoire smulsă cu de-a sila, fie dictată de raţiuni de stat, fie izvorîtă din orice alte consideraţii, nu se modifică şi nu se nimiceşte decît din momentul în care renunţăm la el.
Cum că aceasta nu e numai opinia noastră, ci chiar aceea a diplomaţiei ruseşti se dovedeşte din istoria celor din urmă 150 de ani. De cîte ori Rusia stipula ceva în favorul Principatelor în tratatele ei cu Turcia, ea se provoca totdauna la drepturile imprescriptibile, ab antiquo, la capitulaţiunile Principatelor. Acelaşi Rumianţof de care d. X pretinde c-ar fi cucerit Basarabia de la tătari realipeşte Basarabia şi Hotinul la Moldova, Giurgiu şi Brăila la Valahia.
Rumianţof se învoieşte cu desfiinţarea mitropoliei Proilabului (Brăila), creată de greci pentru părţile pe cari, din cauze militare, turcii le ocupase, şi permite mitropolitului Moldovei să alipească din nou, precum era din vechime, Basarabia la eparhia Huşilor, Hotinul la eparhia Rădăuţilor, Giurgiul şi Brăila la eparhia Rîmnicului.
Prin urmare Rumianţof, contimporan cu acele cuceriri, el însuşi cuceritorul, ştia mai bine ale cui erau acele locuri, ştia mai bine că tătarii n-ar fi avut nevoie de mitropolit şi de episcop, ştia cu un cuvînt că locurile erau ale Moldovei. Cumcă această conştiinţă de drept nu s-a stins niciodată în Moldova vom avea ocazia de a o dovedi pas cu pas. Pas cu pas vom dovedi totodată că ocuparea părţilor din Moldova şi Ţara Românească n-a fost decît militară, că ea avea cel mult caracterul administraţiei trecătoare pe care şi ruşii o introduc în campanie prin provinciele inamice şi că, oriunde erau a se hotărî cestiuni de proprietate unde puterea juridică a statului se manifesta, statu1 moldovenesc hotăra pe acest pămînt ocupat de turci. Cazurile de reclamaţii sînt tocmai cu tătarii ce locuiau în Buceag, cărora domnia Moldovei le hotăraşte locul unde le este învoit a fi aşezaţi, măsură acel loc şi-1 hotărniceşte, deşi domnia era fanariotă, deşi slabă, deşi locul era ocupat de trupe turceşti.
Dar pînă a sosi la capătul veacului al 17-lea şi la începutul veacului al 18-lea, la slăbiciunea statelor noastre sub fanarioţi, a cărei cauză e tocmai Rusia şi alianţa nefericitului Cantemir cu Petru cel Mare, vom stabili mai întîi drepturile ţărilor pentru timpii în cari nu era vorba de precumpănire turcească la noi.
Acest petec de pămînt, precum îl numesc corespondenţii ziarului „Le Nord", locuit de tătari sub corturi şi de alte neamuri pe jumătate sălbatece, care-şi datoreşte scoaterea lui din întuneric unor generali d’un renom populaire", ca Rumianţof şi Sumarow, are cu toate acestea un nume care ţipă sub condeiele ruseşti.
A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiunii ruseşti. Numele Basarab şi Basarabeni exista cu mult înaintea vremii în care acest pămînt devenise românesc; acest nume singur este o istorie întreagă.
D'Ohsson, în Histoire de[s] Mongols (T. I, p. XXXV), ne spune că existau în arhivele hanului mongol din Persia fragmente istorice de o recunoscută autenticitate, scrise în limba şi cu caractere mongole, pe cari însă prea puţini oameni le puteau citi. Pentru ca aceste fragmente să fie pricepute şi de public, sultanul Mahmud Gazon Khan au voit ca ele să fie adunate într-un trup de istorie şi au însărcinat cu această lucrare în anul 1303 pe medicul Fazel-Ullah, poreclit Rasid.
Medicul Fazel-Ullah-Rasid compilează deci cronica lui după fragmente mongolice, şi sub anul 1240 povesteşte următoarele :
În primăvara anului 1240 principii mongoli trecură munţii Gadiţii, pentru a intra în ţara bulgarilor şi a ungurilor, Orda care merge spre dreapta, după ce a trecu ţara Aluta, îi ieşi înainte Bazaran-bam cu o armată, dar e bătut. Cadan şi Buri au mers asupra saşilor şi i-au învins în trei bătălii. Bugek trecu din ţara saşilor peste munţi, intrînd la Kara-Ulaghi şi a bătut popoarele ulaghice.
Aşadar principii tătari au bătut pe Kara- Ulaghi, adică pe negri-valahi (Kara-iflak piaup6<; p^a^o<;)?, ba înaintea unuia i-a ieşit o armată comandată de Basarab-ban.
În Annales Polonorum vetustiores, scrise se vede între anii 1248—1282 (publicate întîi de Sommersberg, analizate de Lelewel) se găseşte însemnat pentru anul 1259 :
Tătarii, după ce subjugaseră pe besarabeni, pe litvani, pe ruteni şi alte neamuri, au luat cetatea ,,Sandomir", sau, latineşte; Thartari, subiugatis Bessarabenis, Lithvanis, Ruthenis etc.
Regele maghiar Carol-Robert, într-o diplomă din a[nul] 1332, povesteşte bătaia ce o păţise de la Basarab, fiul lui Tugomir, în ţara noastră: In terra transalpina per Bazarab, ilium Thocomery (Féjer VIII, 3, 625).
Din acest Tugomir-Basarab, care trăia pe la 1300 şi ceva, s-a născut Alexandru, cel pomenit în diploma de mai sus, care a trăit pînă la 1360; din Alexandru s-a născut Vladislav şi Radu Negru, din Radu Negru Dan şi Mircea cel Mare (—1418).
Cam într-o sută de ani, de la Tugomir pînă la capătul domniei lui Mircea, Ţara Românească ajunsese la cea mai mare întindere teritorială, căci cuprindea Oltenia, Valahia Mare, ducatele Făgăraşului şi Omlaşului din Ardeal, mare parte a Bulgariei, Dobrogea cu cetatea Silistra, Chilia cu gurile Dunării şi ţări tătăreşti nenumite mai de aproape. În această vreme Valahia întreagă, împreună cu toate posesiunile ei, se numea în bulele papale, în documentele cele scrise latineşte ale domnilor, în scrieri contimporane : Basarabia. Una din aceste posesiuni a fost şi acest lambeau de terre de pe care Rumianţof şi Sumarov pretind a fi cules tătari de sub corturi.
E destul a pomeni că, deşi acea familie de Domni s-a stins în linie bărbătească, numele vechi domnesc de Bassaraba, se mai poartă şi astăzi prin adopţiune de cătră un boier mare din Ţara Românească.
Tot în vremea aceasta a înfloririi voievozilor Basarabi şi a ţării Basarabia, id est Valahia Moldova poseda teritoriul de la Hotin pînă în Cetatea Albă, căci la începutul veacului a cincisprezecelea cavalerul Guillebert de Lannoy se întîlneşte cu Alexandru cel Bun, merge la Cetatea Albă, care e a Domnului moldovenesc şi găseşte aici un oraş stăpânit de un pîrcălab (Burggraf) moldovenesc şi populat cu genoveji, moldoveni şi armeni.
Dar despre acestea mai tîrziu.
Destul numai că, într-o vreme în care abia era viaţă istorică prin împrejurimi, Basarabia actuală era pămînt românesc stăpînit de Domni români. Şi ace[a]sta n-o deduc numai istoricii de astăzi, ci Miron Costin însuşi; cronicarul cel învăţat şi mare logofăt în Moldova povesteşte aceasta în versurile dedicate regelui Poloniei.
Pentru a nu anticipa, reproducem acestea numai pentru a esplica numele şi a arăta că el este puţin ceva mai vechi decît tătarii de sub corturi ai lui Rumianţof, iar pe acest general rus îl vom găsi, cum am zis, la vremea lui, susţiind cu act iscălit de dînsul tocmai teoria contrară celei espuse de corespondenţii ziarului „Le .Nord".
Dar lăsînd Valahia de o parte, ce se numeşte astăzi Basarabia?
Trăgînd o linie de la Hotin, din Nistru pînă în Prut, avem o lature, de la amîndouă capetele ei tragem cîte o linie pînă în Marea Neagră, una de-a lungul Nistrului, cealaltă de-a lungul Prutului; iar capetele acestor două linii le încheiem cu o a patra linie formată prin ţărmurii Mării Negre. Acest cuadrilater cam neregulat se numeşte azi Basarabia, deşi fără cuvînt.
După ce Ştefan cel Mare a luat de la Valahia, între anii 1465—1475, părţile de sud, cîte le aveau Basarabii între Prut şi Nistru, aceste părţi a păstrat numele distinctiv a dinastiei primae ocupantis, a Basarabilor. Deci nu întreaga ţară dintre Prut şi Nistru e Basarabia, ci aceasta e numai o fîşie spre sud, hotărîtă şi mică, aşa cum ne-o arată Cantemir în Descriptio Moldaviae.
Iată deci marginile reale ale Basarabiei reale : Trage o linie curmezişă de lîngă Nistru de la Bender pînă în vîrful lacului Ialpug la Bolgrad şi ai o lature, apoi ia-o de la Bolgrad pînă în Reni, ai a doua lature, de la Reni pe Dunăre în sus pînă la Chilia, a treia lature, apoi luînd malul Mărei Negre pînă la Cetatea Albă la gura Nistrului, a patra lature; apoi în sus pe Nistru de la Cetatea Albă pînă la Bender, a cincea lature. Numai pămîntul coprins între aceste cinci linii s-a numit cu drept cuvînt Basarabie; tot ce-i dasupra e Moldovă curată, războtezată de la 1812 încoace.
Pămîntul cuprins între aceste cinci linii era împărţit în patru ţinuturi: Bugeacul, Cetatea Alba, Chilia şi Ismail. Numai în ţinutul Bugeacului au locuit tătari cu învoirea Domnilor Moldovei, în celelalte se vor fi răsfirat cîte unul-doi, căci nimeni nu poate opri în mod hermetic trecerea unui om, mai ales tătar fiind, peste marginele moşiei lui; dar în sfîrşit numai în Bugeac tătarii colonizaţi s-au bucurat de oarecari privilegii, concese de proprietarul locului, care era statul Moldovei.
Cu acest pămînt ne vom ocupa în numerii viitori. Statornicind, după cercetările mai noi, originea numelui după Cantemir, marginele pămîntului de care e vorba, vom arăta ce soi de tătari a putut culege de sub corturi generalii ziarului ,,Le Nord", de la anul 1400 începînd şi pînă la 1812, adică în curs de patru sute şi mai bine de ani. În treacăt ne vom ocupa şi cu cetatea Hotinului.
.jpg)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu