Duminică sunt alegerile. Derbedeii roşii îşi trâmbiţează deja de o săptămână o victorie ce n-o vor avea niciodată. S-au împăunat o vreme cu un procent izvorât din mintea bolnavă a varanului: 75%. Apoi au mai redus şi multă vreme nici un sondaj nu le dădea mai puţin de 60% şanse de reuşită în alegeri. Desigur, doar nişte handicapaţi neuro-motori puteau să creadă că un partid sau uniune/cartel infracţional poate să comită atâtea blestemaţii, iar rezultatul să fie o creştere în sondaje. La locale, cu frada inclusă, usl a atins 52%. La referendum, din nou cu fraudă uriaşă – 47%. Şi să credem că acum vor avea mai mut? Mult mai mult? Desigur, astea sunt poveşti turnatoresti de-ale lui Felix şi SRS. Realitatea ne spune că la referendum, dacă excludem cele 2 (două) milioane de voturi fraudate cu nesimţire, usl s-ar fi plasat undeva între 35 şi 38%. De atunci încoace, loviturile pe care neo-fascistii romani le-au primit atât de la Preşedinte şi presa, cât şi loviturile auto-administrate dintr-o imbecilitate care îi caracterizează – toate la un loc le-au diminuat mult şansele de reuşită, iar distanţa dintre declaraţiile lor sforăitoare şi realitatea dură s-a mărit considerabil. Acum, derbedeii parlamentari pot miza pe un maxim de 35%, procent cu nimic diferit de cel obţinut în urmă cu 4 ani.
Dacă vor fraudă aşa cum sunt ei învăţaţi, asta nu va face decât să-i cufunde şi mai rău în rahatul ce le-a ajuns deja sub bărbie, dar asta e deja previzibil; cu toţi ochii europeni asupra lor, cu toată organizare de care ARD va da dovadă în supravegherea alegerilor şi cu toată vigilenta cetăţenilor care nu doresc alegeri fraudate, usl va fraudă şi încă neruşinat. Nici nu prea au încotro... Fără fraudă, Dragnea, Felix şi compania ajung clienţi la Rahova şi Jilava, coledzi cu Îl Padrino Năstase. Încă 4 ani departe de puterea discreţionară pe care atât şi-o doresc vor reprezenta falimentul lor personal şi moartea comunismului dement pe care îl promovează; fireşte, şi moartea de inimă rea a lui ilici. Dar socotelile lor nu se pot transforma în realitate. Populaţia a înţeles că decât usl mai bine orice alt partid. Nici un roman nu se mândreşte cu minciunile fioroase proferate de Ponta la Bruxelles sau în presă, nimeni nu cade în extaz după „capacitatea” de a plagia a lui Ponta, Andronescu, Mang etc. şi nu pot să cred că toate creşterile de preţuri şi tăieri (pe şest) de posturi bugetare i-au determinat pe romani să-i iubească. Abuzurile şi fărădelegile lor sunt de notorietate şi nu trece o zi să nu aflăm alte şi alte minciuni şi porcării comise în dauna unei populaţii prea mult încercate deja. În schimb, aceste jivine vetuste şi-au aranjat lor ploile financiare: arestatul Nelu Iordache „câştiga” în continuare licitaţii, Ponta îi plăteşte socialistului Hollande tăcerea complice (cu preţul a 200 de milioane scoase de sub nasul pensionarilor, bugetarilor etc.) şi toate astea nu pentru romani, ci doar pentru a-şi atinge ei scopurile mizerabile; în detrimentul ţării.
Spuneam că romanii nu iubesc javrele şi nu-i plac pe ticăloşi. Alegerile de duminică vor arăta că romanii nu sunt proşti şi înţeleg ce se petrece în jurul lor. Nu, poporul român nu a supravieţuit secole la rând pentru că azi el să dezarmeze în faţa unor lepădături ordinare, iar la vot el va arăta că ştie să salveze tara când aceasta e ameninţată. De usl nu are nimeni nevoie; nici românii din ţară, nici cei din afară şi nici Europa sau SUA. Lumea civilizată, cea care se călăuzeşte după principii ferme nu va accepta niciodată ca nişte fascişti să preia puterea. În plus faţă de toate astea, să nu uităm că mai există în usl o bilă de picioarele lui Felix, ilici şi Cacarau: se numeşte UNPR, partid care nu va rămâne alături de nişte infractori ce subminează cotidian ţară; se va desprinde de ei şi va trece în rândul partidelor onorabile. În acest fel, cele 75 de procente iniţiale se vor reduce la 30. Cu 30% în Parlament, cine va mai solicita suspendarea Preşedintelui?
Bine ar fi sa se adevereasca.Doamne ajuta!As dori sa va informez despre un mare act de mojicie ce se petrece acum in Arad,colegiul unde candideaza cel mai de temut adversar al lor Mihai Razvan Ungureanu.Circula de cateva ore niste fluturasi in care suntem informati sub forma unui anunt urmatoarele,citez:Ma retrag din cursa electorala!A fost o greseala sa vin sa candidez la Arad!Desi poate prea tarziu,decizia mea este ferma si se datoreaza reactiilor ostile din partea aradenilor.(NIMIC MAI FALS)
RăspundețiȘtergereMultumesc ecchipei ARD si primarului Gheorghe Falca pentru sustinere.ARADENI,in aceste conditii va rog sa ignorati numele meu de pe buletinele de vot,deja tiparite si sa va alegeti senatorul din cei 3 candidati ramasi in cursa"Inchei citatul.Deci iata inca o mostra caracteristica marca USL:minciuna ,dezinformare,hotie.
Niste nemernici care nu pot castiga decat mintind, inseland si fraudand. Mi-e scarba de jivinele astea.
RăspundețiȘtergere