Acordul interpartinic semnat şi de către Preşedinte a fost, după mine, o uriaşă „ruleta” naţională; unii ar spune că a fost o „ruletă rusească”, dar a lipsit pistolul. „Acordul peticului de hârtie” a fost o mişcare greşită. Preşedintele a câştigat doar păstrarea orientării ţării, către UE şi NATO, dar şi asta cât se va putea... A mai câştigat şi numirea procurorului general şi a şefului DNA şi respectarea Constituţiei; fireşte, nu scrie că va rămâne aceasta Constituţie. Ce a pierdut? O ţară întreagă dată pe mâna unor dezaxaţi. Mulţi au uitat proverbul românesc „corb la corb nu scoate ochii”, aşa că au mai sperat într-o minune sau măcar într-un plan al Preşedintelui de salvare naţională. Minunile se întâmplă rar, iar Traian Băsescu nu mai putea avea nici un plan după ce briganzii şi-au creat o covârşitoare majoritate. Opoziţia practic nu există, iar încă minim 4 ani nu ne putem gândi la o cădere de guvern. Putem considera că Preşedintele a jucat totul pe un număr la ruleta politică şi a pierdut toată „averea” – o tara şi un popor.
În actuala conjunctură politică, democraţia a devenit o formă fără fond, o vorbă lipită ca marca de scrisoare de un limbaj de lemn mai fioros decât cel al lui Ceauşescu; măcar ăla, aşa megaloman cum era, credea în ceva: în utopiile comuniste. Ăştia nu cred în nimeni şi nimic. După 23 de ani de încercări democratice, trecutul comunist a invadat rânjind sinistru prezentul şi viitorul nostru, ca să-l citez pe Cacarau – „pe termen lung”; dacă nu cumva foarte lung. Avem astfel parte de o dublă comemorare: 23 de ani de când Timişoara s-a proclamat curajos „primul oraş liber de comunism” şi ziua instalării/reinstalării oficiale a unui tip de comunism ce seamănă mai curând cu fascismul în forma sa extremă, chiar dacă încă nu foarte manifestă. Prostia se plăteşte mereu, iar plătitorii de impozit pe prostie vor fi întâi romanii şi apoi însuşi Preşedintele. Desigur, nu ştim toate punctele acordului, dar ştim din istorie ca „dreptate are cel care are mai multe tunuri”. Tot din istorie ştim că învingătorii fac regulile, indiferent ce acorduri au semnat anterior; în cazul României, învingătorii ei sunt cei care formează „cartelul roşu”.
Acordul ce seamănă cu un puci aplicat democraţiei româneşti a permis infractorilor de drept comun, curvelor, şantajiştilor şi celor care spoliază bugetul de stat să facă regulile aplicabile în România. Nimic nu-i poate opri să facă absolut tot ce vor. Pot schimba Constituţia şi pot decide că nu e nevoie să mai consulte şi voinţa populară, că doar ei, nu-i aşa? sunt reprezentanţii aleşi ai naţiunii, aşadar sunt chiar „obligaţi” să-i decidă viitorul aşa cum vor ei. Ne putem trezi că ne culcăm în republică şi ne trezim în „monarhia roşie” a „regelui” Duda Întâiul. La fel de bine pot hotărî tot ce visează; cine i-ar putea opri? Preşedintele deja s-a angajat ca nu va ieşi decât formal în public, iar puterile şi le-a limitat singur acceptând textul integral al pactului cu „diavolul roşu”. El va trebui să respecte acordul, doar este marele învins.
Nici nu s-au instalat complet, că puciştii şi-au şi început discursurile anarhiste. E ştiut că puterea bolşevicilor se bazează pe dezbinare, propaganda mincinoasă şi anarhie discret ţinută sub controlul lor. Ministerele au fost croite pentru satisfacerea intereselor de acaparare a puterii economice şi financiare la modul totalitar, pentru că puterea politică deja au acaparat-o. Preşedintele visează la o continuare a luptei împotriva corupţiei şi va face tot ce mai poate să facă pentru ca justiţia să funcţioneze independent. Dacă vrem să fim realişti, „lupta” va continua în formă ei actuală, doar că va acţiona „selectiv” indiferent pe cine va numi Preşedintele în funcţiile menite a conduce această luptă. Şi cu noi cum rămâne? Rămâne cum a stabilit Lapusneanu, că în rest am câştigat doar rumeguşul din discursurile bombastice ale învingătorilor, cei care şi cu concursul nostru au învins România; da, şi taxe, impozite şi preţuri mărite.
.jpg)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu