30 dec. 2012

"Te port, te scriu și tac" de Luminița Amarie


Recompui și mă cânți din trăiri îngropate
Gândul tău cere drept, viața mea nu "te poate"
Sunt aici, peste tot, un blestem înflorit
Azi te vreau, patul meu ți-e altar și ți-e schit.

Acum ninge sălbatic eu am umerii goi
La fereastră respiră trupul meu, ochii tăi
Nu mai știu să adorm, e mizer prin oraș (...)
Te tot caut în vid cu un dor pătimaș.

Port în piept un izvor, pe spinare cărarea
Pofte am nelumești, nu mă-ncearcă uitarea
Ai văzut, dragul meu, eu aici tu plecat
În funebrul din jur tu mă-mbraci în curat.

E târziu, nu mi-e somn, sorb din tine trecutul
Te-așteptam să-mi răsai, ia-mă fă-mă tributul
Și mi-e frig și mi-e dor, nici cafea nu mai am
Mă hrănesc c-un trecut când credeam că trăiam.

Mă sfidezi și-mi arunci gânduri care-nfioară
Dar în loc să te-alung te cerșesc să-mi fii seară
Pe aici îngeri dorm patul mi s-a răcit
Cerul meu siniliu sub zăpezi i-amorțit.

Mă dezbraci de tăceri și pe mine pui cerul
Ninge parcă-ntr-un fel ce-ți sfințește misterul
Nu mi-e somn dar mi-e frig, și nu vreau să mă-mbrac
Port pe trup suflul tău ca oglinda un lac.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu