Păpuşarii

Iată că s-a pronunţat şi Curtea Constituţională. Decizia n-a fost deloc surprinzătoare dacă ne gândim că datele cerute de Curte erau cât se poate de clare. Va rămâne de neînţeles aceasta amânare a unei decizii, dar bine că au luat-o... Aspazia a avut de ales între o ameninţare cu moartea în care nu credea şi o sentinţă de condamnare, foarte probabilă dacă ar fi sfidat evidenta. Judecătoarea ştia foarte bine că miza nu era Băsescu şi nu era nici plagiatorul sau somnambulul vremelnic cotrocenist. Cum s-ar spune, "realitatea e dincolo de noi", iar asta au ştiut-o şi o ştiu toţi actorii implicaţi în această "piesă".

Să ne imaginăm că suntem la un spectacol... La Ţăndărica, de exemplu... Spectacolele se succced, la fel şi scenariile, scenariştii şi păpuşarii. Doar teatrul rămâne acelaşi. Azi avem la matineu o piesă, de exemplu "Cocoşelul de aur", unde scenaristul moscovit n-a făcut deloc economie de decoruri şi de păpuşari, la prânz putem avea "Vrăjitorul din Oz", iar seara – "Tartarin din Tarascon". Nici păpuşile nu sunt aceleaşi în toate spectacolele. Cocoşelul rusesc este mai grosolan şi mai prostănac, pe când Vrăjitorul american e mult mai subtil. Cele două personaje, cu alte nume, desigur, se confruntă seara pe scena Tarasconului imaginar.

Pe margine, în sala stau spectatorii, uneori interacţionând cu păpuşile şi imaginându-şi că au o contribuţie decisivă la bunul mers al spectacolului... Sarmani nebuni!... Nu s-au gândit că scenariul e la fel în fiecare zi şi că tot în fiecare zi alţi spectatori sunt aleşi pentru a fi folosiţi într-o distribuţie ad-hoc şi neremunerata. Cu toate astea, actorii de ocazie pun suflet în rolurile lor, se implică şi spera să schimbe ceva prin participarea efectiva. Iluzionistul îi poate lăsa să-şi dea frâu liber imaginaţiei, atât doar să nu iasă din scenariu.

Avem oamni politici? Nu mai mult de 2-3... Păpuşi? Multe!  E plin Parlamentul de ele, plin şi guvernul, plină e şi presa, pline şi instituţiile strategice şi/sau bugetare. Apar la tv şi fac declaraţii sforăitoare (Căcărău), belicoase (prim-plagiatorul) şi fanteziste – complicii lor, politicieni sau nu. Spectatorii stau cu ochii lipiţi de ecranele televizoarelor, participă emoţional, se ceartă cu vecinii pentru a susţine punctele de vedere auzite în piesă, chiar dacă ei n-au înţeles nimic şi cu toţii cred că ei şi doar ei decid soarta ţarişoarei. Lor nu trebuie să le spună nimeni că sunt, uneori în Zona Crepusculară, acolo unde bolşevicii trăiesc în alte dimensiuni democratice şi populare. Aceste Matrioshka naturalizate în România sunt doar nişte păpuşi pe care Păpuşarul Roşu vrea să le transforme în luptători de gherilă uitând că nu sunt altceva decât nişte păpuşi de lemn, fără creier şi fără personalitate. Nici Păpuşarul Verde nu stă cu braţele încrucişate, iar în materie de geopolitica acesta şi-a dovedit supremaţia incontestabilă.

În lupta dintre păpuşari, toţi ceilalţi sunt spectatori proşti sau nu, dar atât şi nimic mai mult. În Tarascon, decorurile şi distribuţia le-a ales Păpuşarul Verde, pe când adversarul său aduce doar câteva personaje în căutarea unui autor. Scenariul e făcut de multă vreme şi acum e imposibil de schimbat, oricât de mult s-ar zbate Păpuşarul Roşu. Promotorii Matrioştilor mai au o problemă, şi anume cea de personal calificat. Au vrut ei să schimbe scenariul iniţial, dar au ales nişte idioţi pentru asta, aşa că rezultatul previzibil s-a produs. Forţa Păpuşarului Verde s-a manifestat încă o dată, ca o dovadă vie că nimic nu se poate produce în Tarasconul local fără ca acesta să-şi dea acceptul. Cei care i-au sfidat autoritatea vor avea de ispăşit, dar nu acum, ci în viitorul apropiat.

Ca valoare, "Vrăjitorul din Oz" a dovedit că e mult peste "Cocoşelul de aur", iar asta nu se va schimba nici azi-mâine şi nici în viitorul apropiat. Matrioştile n-au priceput asta şi nici nu înţeleg că vremea lor a trecut. Acum sunt doar nişte păpuşi patetice pe cale de-a sfârşi într-un colţ uitat al recuzitei; asta până când va veni cineva să le ia şi să le depoziteze în muzeul figurilor penale.