O istorie adevărată: Năstase "Scatiu"

Text reprodus din ziarul "New York Magazin", numerele din 8 si 15 septembrie 2004

"Din literatura română clasică, liceenii învată despre Duiliu Zamfirescu si ciclul său de romane: "VIATA LA TARĂ", "TĂNASE SCATIU", "ÎN RĂZBOI", "ANA". În "TĂNASE SCATIU", este prezentat ciocoiul tipic, setos de avere cu orice pret si prin orice mijloace, viclean, rău, semianalfabet (nu cunostea nici o limbă străină, ci doar româna vulgară). Deoarece învătase pe apucate, el avea fată de boierii adevărati, intelectuali de rasă, un complex de inferioritate, bine mascat, dublat de o dorintă pătimasă de a deveni si el boier. Tănase Scatiu, prototipul ciocoiului vechi, era o copie de revolutionar tip 1848, mai precis, un revoltat care îsi dorea parvenire. Tănase Scatiu, însă, nu avea convingeri ferme, ci numai interese. El nu-si pretuia prietenii. Din nefericire pentru Poporul Român si pentru România, această categorie ciocoiască a existat dintotdeauna, si mai cu seamă azi, cînd a apărut un alt tip: CIOCOIUL NOU-NOUT. El nu mai are complexul inferioritătii. Trecut prin multe universităti si tot felul de alte studii superioare, detinător de doctorate, el îsi închipuie că întruchipează nu numai intelectualul sadea, ci, mult mai mult, oxigenul unei natii. Ciocoiul nou nu recunoaste că ar fi un profitor al momentului, este fudul si convins că acolo, unde se află el, este datorită calitătilor si meritelor sale exceptionale, nicidecum datorită altor factori. El vorbeste limbi străine, ascunde, siret, panglicăriile demagogice si învîrtelile obscure, se crede superior si invincibil.

Făcînd o comparatie cu vechea noastră ciocoime, putem observa însă si unele asemănări: de pildă, Tănase Scatiu adora să fie primit cu lăutari, pîine si sare, dorea mortis să fie însotit pretutindeni de un alai care, lăudîndu-l continuu, îi mentinea buna dispozitie si încrederea în sine. La fel si ciocoiul nou! Atît Tănase Scatiu, cît si urmasii lui nu cunosc sentimentul milei crestine, nici compasiunea pentru cei aflati în sărăcie si suferintă Din contră, sadici, prin îngîmfare, ei cred în providentialitatea lor. Ciocoiul nou cunoaste stări de comportament diferite, pare pasnic, jovial, dar numai ce-i sare tîfna, folosind un vocabular suburban, vulgar, tigănesc uneori, afisînd arogantă si mîndrie nelimitată, un parvenit orgolios, un veleitar. Ciocoiul vechi se visa, din arendas, proprietarul mosiei.

Ciocoiul nou, în general, se lansează în politică, este oportunist, fără convingeri ferme, trece din partid în partid, la fiece schimbare de putere, credincios numai partidului acaparatorilor. Prezentăm acum ciocoiul nou numărul 1 al României, NĂSTASE "SCATIU", care, comparat cu ciocoiul de tip vechi, Tănase Scatiu, pare un Goliat pe lîngă un pitic ciocoiesc.

Capitolul I

Tărtăsesti, începutul Secolului XX

La o distantă egală, între Bucuresti si Tîrgoviste, există un sat din negura vremurilor, numit Tărtăsesti. A fost si este o asezare de tip Bărăgan, cu toate aspectele pozitive si negative ale satului românesc de cîmpie. La marginea lui trăia o tigancă, mai focoasă decît alte tigănci din sat.Tot în acele vremuri, în acelasi Tărtăsesti, trăia si un tăran necăjit, avînd doar cîteva pogoane de pămînt, pe numele de familie Dumitru. Acest tăran a prins drag de tigancă si (prin legătura lor nelegitimă) oachesa, pe numele ei de familie Năstase, a născut un băiat, căruia i-a pus numele Marin. Cum în vremurile acelea la declararea nasterii unui copil trebuia prezentat actul de căsătorie, în lipsa acestuia, ofiterul Stării Civile a trecut în certificatul de nastere "copil din flori", în locul numelui tatălui. Deci Marin Năstase era copil din flori, crescut de o mamă săracă, probabil ajutată cumva si de tatăl biologic. Tiganca Năstase nu avea pămînt, se întretinea muncind cu ziua pe la altii, mai înstăriti.

Si tot în acele vremuri exista un obicei, care a continuat pînă la instaurarea comunistilor la putere: acela al copiilor de trupă. Pentru a ajuta familiile sărace cu multi copii, orfanii, văduvele cu copii sau copiii din flori, unitătile militare primeau, fiecare, cîtiva asemenea copii. Din hainele militare reformate li se confectionau si lor mici uniforme, iar la cazan se găsea mereu o lingură în plus si pentru ei. Erau un fel de soldati în miniatură, care respectau regulamentele militare, disciplina, regimul cazon. Dacă mergeau la scoală, tot regimentul le asigura cele necesare (cărti, caiete, rechizite). Unii erau trimisi la scoli de muzică si rămîneau în Armată, la fanfara regimentelor; altii, la vîrsta de 21 de ani, se angajau si deveneau, cu timpul, subofiteri, iar cei mai dotati erau trimisi la liceu si, mai departe, la studii militare superioare. Asa s-a întîmplat si cu puradelul Marin Năstase, care, fiind copil din flori si fără tată legal, a fost acceptat copil de trupă la un regiment. Deoarece puradelul s-a dovedit foarte bun la învătătură, destept, inteligent si disciplinat, comandantul a hotărît să-l trimită la Liceul Militar "Mînăstirea Dealu", pe cheltuiala regimentului.

Marin Năstase nu i-a dezamăgit pe cei care au investit în el, terminînd în fiecare an de studiu primul si, ca sef de promotie, ciclul. Comandantul regimentului a hotărît să-l mai trimită si la Scoala de Ofiteri de Artilerie, pe care Marin Năstase a absolvit-o, tot ca sef de promotie, după ce an de an a fost primul, dovedind a fi foarte inteligent, cu memorie bună si extrem de disciplinat. Este promotia anului 1943 si, ca proaspăt sublocotenent, a fost invitat, împreună cu toti ceilalti sefi de promotie ai celorlalte arme din promotia 1943, la un dejun oferit de Regele Mihai, care a dăruit fiecăruia, cu această ocazie, cîte o sabie si tresele cuvenite.

După regulamentele atunci în vigoare, primii 3 (seful de promotie si următorii doi) de la fiecare scoală militară aveau dreptul să-si aleagă garnizoana. Sublocotenentul Marin Năstase a dat prima mare lovitură a vietii sale: în loc să meargă pe front, ca ofiter de artilerie, el a ales artileria antiaeriană si garnizoana Brasov, unde domneau pacea, linistea si nici un pericol. La Brasov, sublocotenentul Marin Năstase a devenit afacerist, avînd mult timp liber. Această nouă preocupare a fost cea de-a doua mare lovitură a vietii sale: a "românizat" 2 magazine evreiesti.

Aici sîntem obligati să dăm explicatii: în regimul Maresalului lon Antonescu, una din legile cu caracter antisemit a fost interzicerea evreilor de a avea magazine. Cum românii, ca si evreii, au simtul dezvoltat al "smecheriei" s-a găsit si solutia: UN ROMÂN (de încredere) devenea legal proprietarul magazinului, cu numele său trecut pe firmă, ca proprietar de drept, dar, în fapt, magazinul apartinea tot vechiului proprietar. Nimic nu se schimba, noul proprietar-paravan nu se amesteca în comert, dar primea lunar o cotă de 25-40% din veniturile realizate. De la cele 2 magazine de încăltăminte, Marin Năstase încasa astfel (ca proprietar-fantomă) sume frumoase, lunar, afacerea fiind înfloritoare. Ca urmare, cu încetul, a devenit foarte bogat. Trebuie spus că, între timp, tăranul Dumitru din Tărtăsesti s-a căsătorit oficial cu tiganca Năstase – mama sublocotenentului Marin Năstase. Din căsătoria celor doi au mai rezultat 2 copii: un băiat, Constantin (Costel), si o fată, ambii cu numele de familie al tatălui, Dumitru. Sublocotenentul Marin Năstase a cumpărat cîteva zeci de hectare de pămînt agricol în Tărtăsesti, zeci de stupi de albine si oi, 2 autoturisme, toate asigurîndu-i o viată trăită din plin, ceea ce un ofiter tînăr nu-si prea putea permite doar din soldă. Ulterior, el a dovedit un apetit de îmbogătire greu de egalat.

Capitolul II

Năstase (Scatiu) are o cădere

A venit 23 August 1944, cu toate nenorocirile aduse de Armata Rosie. Slt. Marin Năstase, zis si Titi, într-o zi, în Bucuresti, si-a parcat masina pe o stradă oarecare. Cînd s-a întors, masina ia-o de unde nu-i! După cîteva zile, a văzut-o cu un sovietic la volan. A tipat, a strigat "hotu'", a fugit după masină si chiar s-a aruncat pe botul ei. A fost arestat de politistii români si anchetat, sub stare de arest, în subsolul blocului Dragomir Niculescu (Romarta) de pe Calea Victoriei, bloc devenit al MAI. Nu a fost retinut mai mult decît durata anchetei, l-au eliberat, dar masina sa a trecut pentru totdeauna la sovietici. A doua masină si-a ascuns-o, de frică, în ograda părintească, sub o siră de coceni de porumb. În urma unui denunt, i-a fost si ea confiscată. Pămîntul l-a împărtit, formal, între membrii familiei, ca si stupii, oile sau animalele de povară, asa, ca să nu mai poată fi acuzat că e mosier sau chiabur. Si, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, în 1946 a fost epurat din rîndurile Armatei (încă regale), devenind somer, prin vointa generalului Walter Neulander, zis mai apoi Roman.

Conform legilor de atunci, ofiterii deblocati se mai bucurau de unele avantaje. Li se echivalau (în majoritate) examenele din scolile militare, urmînd a sustine un număr mic de examene de diferentă, plus întelegerea profesorilor universitari fată de acesti studenti tomnatici. Astfel, fostii  ofiteri de infanterie, jandarmi s.a.m.d. deveneau licentiati în drept, iar fostii ofiteri de artilerie, geniu, aviatie sau marină se transformau în ingineri. Asa a ajuns, în 1947-48, si fostul slt. Marin Năstase (Titi) inginer.

Capitolul III

Inginer Năstase (Scatiu), necazuri, bucurii, succese

Inginer ca inginer, dar sărac, Marin Năstase primise o grea lovitură din partea regimului comunist, chiar în trăsătura lui esentială: aviditatea de bani. A început o viată precară, cu un salariu modest (în urma averii pierdute). Căsătorit si repede divortat, avea de ce să se considere un visceral anticomunist si antisovietic. Cînd discuta cu cei mai apropiati, sub impresia pierderilor suferite, devenea nervos, vînăt la fată de ură si profera cele mai grave acuzatii împotriva comunistilor locali si sovietici.

În 1949 a cunoscut-o, întîmplător, pe aceea care îi va fi sotie pînă la moarte, domnisoara Elena Dragomirescu, fată de Bucuresti, fiica lui Gheorghe Dragomirescu (salariat la "Grivita Rosie") si a Amaliei, născută Gush, de origine germană, din Bucovina. Elena Dragomirescu era foarte frumoasă. S-au întîlnit-văzut-plăcut-iubit, căsătorindu-se în acelasi an.

Elena Năstase, fină, delicată, orăseancă, nu cunoscuse muncile agricole. Ea a fost repede transformată în mînă de lucru, sclava lui Titi-tiranul, care, încă de la începutul căsătoriei, s-a purtat abuziv; vara o ducea la Tărtăsesti, la muncile casnice si ale cîmpului, ca să facă mămăligă, într-un ceaun urias, pentru muncitorii zilieri ai pămînturilor împărtite formal între rude. Asta sub supravegherea atentă a soacrei tuciurii, din cale-afară de rea. În 1950, la un an de la căsătorie, s-a născut primul copil, Adrian, alintat Ady de către părinti. Apoi, în 1952, s-a născut sora lui, Dana.

Desigur că se stie cît de greu se trăia în acei ani. O mamă cu doi copii mici nu putea obtine un serviciu, iar sotul, desi inginer, primea un salariu care nu îi asigura o viată prosperă. Noroc cu ceva zarzavaturi sau alte alimente venite de la Tărtăsesti. Initial, au locuit pe Colentina, în casa cumpărată de Năstase cînd activa ca ofiter la Brasov, pe numele surorii sale, după legalizarea relatiei tatălui său cu tiganca Năstase, dar sora lui Marin a decedat, tînără si nemăritată, după care proprietarul real a intrat în posesia imobilului. Comportarea lui ca sot a fost mizerabilă. Dimineata lăsa o infimă sumă de bani pentru hrana din acea zi, încît copiii au crescut cu cartofi prăjiti si ciorbă de fasole. Frumoasa lui consoartă a purtat o haină de iarnă timp de 20 de ani, îmbrăcămintea ei fiind de-a dreptul sărăcăcioasă. Niciodată nu au intrat împreună la vreun restaurant sau spectacol. Chiar mai tîrziu, cînd a devenit cadru universitar la nou înfiintatul Institut de Petrol si Gaze Bucuresti, financiar sau material, nu s-a schimbat nimic în viata de familie. Decît că Marin Năstase, care era fumător, a trecut de la tigara "Carpati" la "Kent" si a continuat să ia prînzul la cantina Institutului, la "COS" sau la vreun alt restaurant.

Aproape a uitat că are si o sotie, pe care o neglija total. Dacă aceasta încerca să-l mîngîie, sau măcar să-l atingă, el o lovea. Foarte violentă această corcitură tigănească, mereu irascibilă fată de sotie. A lovit-o si a bătut-o de zeci de ori, din motive cunoscute numai de firea lui agresivă.

Cînd se enerva (mai din nimic), se îngălbenea si tremura de furie. Rar, la cîte 6 luni, ba chiar un an, îsi mai aducea aminte că trebuie să fie si bărbatul sotiei sale. Atît! Ciudat! Niciodată Elena Năstase nu si-a explicat de ce Titi al ei este asa de rece cu ea si de ce timpul liber si-l petrece cu "prietenul" său bun, prezentat familiei ca un fost ofiter, camarad si amic de-al său. Întîmplător, odată, un cumnat, căutîndu-l la "prieten" acasă, l-a surprins pe Titi în pat cu amicul său bun, însă nimeni nu-si putea închipui - în naivitatea si în necunoasterea de atunci sau în lipsa de educatie sexuală crasă - că ar putea exista relatii amoroase între bărbati. Deci, Marin Năstase-Titi, zis Tapu printre cunoscuti - era... BISEXUAL!

Si-a mai făcut un pas: a vîndut casa din Colentina, s-a mutat cu chirie într-o locuintă de pe Str. 7 Scaune si si-a cumpărat o masină. Apoi încă un pas: după putini ani, s-a mutat într-un apartament confortabil, dintr-un bloc cu 4 etaje care, nationalizat acum, apartinuse Fundatiei "Elias", bloc situat pe o stradă perpendiculară cu Calea Mosilor, foarte aproape de aceasta si de Piata Mosilor.

Fiul lui Titi, Adrian, a urmat cursurile Liceului "Sfîntul Sava" (devenit Nr.1) din Bucuresti si a fost un elev mediocru în primele clase. Vacantele de vară si le petrecea la Tărtăsesti, unde Marin Năstase îsi ducea întreaga familie, an de an. Acolo îl chema casa părintească (renovată si mărită), acolo îi erau părintii, unchii, mătusile, verisorii. Doamna Elena Năstase muncea din greu, iar Ady zburda, împreună cu alti copii din sat, adică prietenii copilăriei sale: Toma Zaharia (devenit general în Regimul Iliescu-Năstase); Gregorian Bivolaru (actualul mare "guru" al yoghinilor sectei MISA); Gabriel Bivolaru (gangsterul deputat PDSR, care, împreună cu escroaca Mona de Freitas, originară din Bacău si devenită cetătean englez, au furat statului 2300 miliarde lei); Marin Bucur (noul proprietar, de formă, al faimosului restaurant CAPSA, fost nationalizat). Ady se juca voios cu prietenii lui, vară de vară, făcînd tot felul de nebunii copilăresti: păsteau vitele împreună, sau furau fructe din livezile oamenilor. Cînd a ajuns mare om politic, Ady nu si-a uitat prietenii: pe Toma Zaharia (politaiul corupt care si-a construit o vilă de miliarde la Tărtăsesti) l-a făcut general si mai marele politistilor pe Capitală; pe Marin Bucur, rudă cu familiile Năstase si Zaharia, l-a folosit ca paravan la cumpărarea restaurantului CAPSA. Această metodă de camuflare a proprietarului adevărat o folosise si Marin Năstase, uzînd de numele rudelor, atunci cînd a divizat suprafata de teren agricol, stupii de albine si oile cumpărate din biata lui soldă de sublocotenent, ca să nu fie trecut la "chiaburi".

Metoda aceasta de camuflare a adevăratului proprietar va fi perfectionată de Ady în cariera sa financiară si politică. În cazul lui Gabriel Bivolaru (cînd acesta a fost descoperit ca "inginer financiar", păgubind statul cu 2300 miliarde lei si a fost invitat la Procuratură, desi era deputat PDSR "în opozitie"), Ady, prietenul din copilărie, ajuns presedinte de partid si deputat, a organizat, la repezeală, un mars la Procuratură, cu circa 40 de deputati si senatori PDSR, unde au protestat, considerînd actul ca o persecutie politică! După ani de tergiversări si disparitii de probe din dosare, în domnia bunului plac a lui Ady, Gabriel Bivolaru s-a ales cu o condamnare de 5 ani închisoare, în vreme ce un hot de găini primeste 2 ani.

Organizatia MISA, extrem de periculoasă, a lui Gregorian Bivolaru se bucura de toleranta autoritătilor, cu sprijin tacit guvernamental, în ciuda reactiei presei din tară, care a dezvăluit multe din activitătile yoghinilor si ale lui Bivolaru. Deodată însă, ca la un semnal, după multi ani de armonie si pace, autoritătile s-au pornit împotriva toleratilor, să le urmărească atent activitatea, să-l ancheteze si să-l aresteze pe Guru-Gregorian. Părerea generală este că această sectă, incredibil de profitabilă, cu un important venit financiar, si-a cam uitat protectorii. Gregorian Bivolaru a neglijat să mai dea "darul" prietenului tărtăsestean, uitînd lamentabil zicala mafiot-dîmboviteană: prieten, prieten, dar brînza-i pe bani! Si de aici i se trage tot necazul...

Capitolul IV

Ce naste din pisică, soareci mănîncă – sau aschia nu sare departe de trunchi...

Anii au trecut în goana lor nebună, Ady a crescut si a ajuns elev în cursul superior al aceluiasi liceu, Nr.1, fost Colegiul National "Sfîntul Sava". Viata familiei Năstase a mers în acelasi fel, pînă prin 1963-64, cînd Marin Năstase, anticomunistul convins si antisovieticul si mai convins, a hotărît  să se înscrie în rîndurile PCR, spunînd celor apropiaji chiar asa: "Îmi dau seama că viitorul este al comunismului, mă înscriu în PCR si la fel îmi voi înscrie si copiii în partid". Marin Năstase s-a tinut de cuvînt, s-a înscris si a devenit membru PCR. Din acel moment, viata lui si a copiilor săi a luat o nouă directie, aceea a imposturii, deoarece el nu a urmărit decît avantajele materiale imediate, nici vorbă de vreo motivare ideologică!

Alesul Românilor pentru Presedintie

Pe măsură ce crestea, Adrian (Ady) afisa evident caracteristicile rasei bunicii lui de la Tărtăsesti: viclean si hot ; în schimb, sora lui, Dana, semăna cu mama ei: blîndă, naivă, chiar prostută. La 12 ani, Ady si-a descoperit, subit, bucuria de a se juca la vărul său mai mic cu 6 ani, si de aceea îl vizita aproape zilnic, după scoală. Dar nu ca să se distreze altfel decît cu timbrele postale din cele 3 clasoare ale unchiului său. Si astfel, zi de zi, cum apărea, după ce mătusa sa îl trata cu sandvisuri, el cerea clasoarele cu timbre, "ca să se joace". După cîteva săptămîni, mătusa a observat că nu mai exista nici un timbru în cele 3 clasoare. Asa a început, cu furtisagul, să colectioneze mărci postale. Si, de atunci, i s-a dezvoltat dorinta de a colecta, mai ales prin acaparare si furt. Odată cu noua pozitie privilegiată a lui Marin Năstase (Titi), nu numai de membru de partid, cît si de colaborator al Securitătii, sînt indicii că si Ady a fost, încă de pe atunci, din ultimele clase de liceu, "adoptat" de Securitate. Deodată a devenit elev fruntas, iar atunci cînd la liceu venea vreo delegatie de străini din tările capitaliste, întotdeauna, cuvîntul de "bun-venit", în limba engleză sau franceză, era rostit de elevul Năstase M. Adrian.

Cînd era în ultima clasă de liceu, în revista "Magazin istoric", au apărut, sub semnătura lui, unele comunicări sau precizări privind evenimente ori conducători din istoria medievală a României, în special din zonele Banatului si Transilvaniei. Unele comunicări erau inedite, rodul "cercetărilor" elevului Năstase M. Adrian, uneori precise puneri la punct.

Probabil că atunci multi s-au mirat sau l-au lăudat pe autorul unor asemenea studii serioase, cu toată vîrsta sa adolescentină. Nimeni însă nu a stiut că, de fapt, contributia lui Adrian - elevul minune - nu era decît semnătura, căci autorul adevărat era "iubitul" lui, fostul profesor de istorie lon D. Suciu, de la Universitatea din Bucuresti, epurat din cadrele universitare în 1946, condamnat politic de 3 ori si binecunoscut ca homosexual, dar si ca un specialist în istoria medievală a Banatului si Transilvaniei.

Aschia nu sare departe de trunchi

Legătura lor a fost de lungă durată, ba chiar au purtat si verighete. Desi Ionică Suciu era mult mai în vîrstă, legătura a fost pasională, si astfel a apărut si această mostenire de la tatăl său - bisexualitatea. Într-o seară, Adrian a plecat, beat de amor si de alcool, de la Suciu. Aproape de casă a căzut pe trotuar; pozitie în care l-a găsit taică-său. Acesta, în 1oc să reclame cazul la Militie sau să-l confrunte pe Suciu, i-a dat doar un telefon.

Adrian a intrat apoi la Facultatea de Drept si, ca student, si-a continuat viata sexuală dublă. Deseori, invita la el acasă studenti negri, cu care se închidea în cameră, spunîndu-i mamei sale să nu-i deranjeze, că studiază.

Si biata mamă, în naivitatea femeilor generatiilor trecute, nu avea decît cuvinte de laudă pentru fiul ei asa de studios. Încă de pe la 14-15 ani, Marin-tatăl l-a format pe Adrian, prin "spălarea creierului", în mod constructiv, spunîndu-i de o mie de ori că este superinteligent si că va ajunge mare, dar că trebuie să se căsătorească cu o fată din înalta nomenclatură comunistă. Probabil că asa sunau indicatiile de sus. La rîndul său, Marin a mai dat o lovitură importantă a vietii sale - a încercat, mai întîi la Timisoara, să-si ia un doctorat, dar nu a reusit. Atunci a pus în miscare toată mierea stupilor din Tărtăsesti, pe care a vîndut-o, alături de alte produse agricole, si - cu banii adunati, plus "o vorbă bună" de la "Secu" si-a luat titlul de doctor în "izotopi radioactivi", la Bucuresti. Asa că a devenit Doctor Inginer Marin Năstase, fără să stie ceva despre izotopii radioactivi. Nu că i-ar fi fost foarte necesar acest titlu în cariera sa de cercetător stiintific sau în cariera universitară – el habar n-avea de fizică atomică. A procurat doar o carte din străinătate, pe care a tradus-o. Titlul i-a trebuit să justifice că nu-i un oarecare ingineras, ci un om de stiintă, adică un doctor-inginer sadea. Si, în această calitate, a făcut, ulterior, parte din mai multe delegatii de oameni de stiintă români, care au mers în străinătate, ca invitati la diferite ocazii. Iar Marin Titi Năstase participa ca "ochiul si urechea" vigilentei  Securităti, fără teama ca un ditamai doctor-inginer să fie bănuit de turnător. A fost în delegatii în Cehoslovacia, China, Franta, Suedia (6 luni) si alte tări; ca rezultat al acestor plecări, situatia familiei nu s-a schimbat cu nimic; banii primiti pentru deplasări în străinătate, în valută, i-a cheltuit pentru sufletul său, pentru tabieturile sale: masina, tigările "Kent", mesele la restaurant. Sotia, biata lui consoartă, a purtat acelasi palton (făcut dintr-o manta militărească, transformată si vopsită) peste 20 de ani. Si tot cartofii si fasolea au fost hrana ei si a copiilor. În toti acesti ani, de urcus vertiginos al semi-tiganului Marin Năstase, el si-a mai pregătit o lovitură de "imagine", care i-a adus bani, glorie, grade militare succesive de rezervist (pînă la cel de general) si a fost înmormîntat, cu onoruri militare, la Cimitirul Ghencea-militar. Cum comunistii au căutat cu insistentă să-si aibă eroii lor antifascisti, Marin Năstase si-a ticluit o poveste mincinoasă, pe care nimeni n-a verificat-o; dealtfel, era si greu de verificat, după aproape 40 de ani de la sfîrsitul războiului. Basmul bulibasei suna cam asa: a fost odată, ca niciodată, în Brasov, si se făcea că un tînăr ofiter de antiaeriană, care soma, din lipsă de activitate militară, rătăcea de unul singur, a doua zi imediat după 23 August 1944, pe una din străzile orasului; deodată, a apărut o coloană germană de camioane cu soldati si armament, care se retrăgea de undeva, în confuzie si mare grăbire. Comandantul coloanei, un ofiter superior, văzînd un chipes ofiter român, fost camarad de luptă (teoretic), a oprit coloana si, politicos, l-a întrebat pe ofiterul român, care s-a întîmplat să fie chiar Marin Năstase, care e directia spre Vest, spre Cluj. Proastă inspiratie a ofiterului german, care, în loc să aleagă un locuitor al Brasovului, oras care avea pe atunci o bună populatie săsească, l-a preferat pe ofiterul român ce nutrea, în ascuns, sentimente de ură fată de fascisti si de mare admiratie fată de armata si poporul rus, "libertate ne-a adus". Ca urmare, ofiterul român i-a indicat o directie contrarie, care mergea spre Moldova, si care ducea, de altfel, spre o fundătură, drum bine stiut de bulibasa artileristă. Deci coloana germană a plecat în directia indicată de ofiterul Năstase si s-a înfundat undeva, unde a fost pe de-a-ntregul capturată de Armata Rosie, biruitoare.

Prin anii '80, după această poveste, s-a turnat un film inspirat din lupta contra fascismului. Năstase a fost consilierul regizorului si a încasat nu numai onorariul pentru munca sa, dar si o primă suplimentară si decoratii. Nimeni nu s-a întrebat, în anii turnării acestui film fantezist, dacă sublocotenentul Năstase chiar a săvîrsit asemenea faptă si, dacă a făcut-o, atunci de ce în anul 1946 totusi a fost epurat din armată - fiind în asemenea grad devotat de timpuriu partidului si comunismului - sau, dacă a făptuit acest lucru, de ce l-a tinut secret circa 40 de ani? Sfînta impostură! În acei ani s-a considerat el oare curat ca lacrima fată de partid si devotat institutiei cu care colabora? Într-adevăr, a avut grijă ca, după izgonirea Regelui, în 1947, să arunce în Dîmbovita sabia pe care a primit-o în 1942 din mîna Regelui, si cu asta a considerat că nu a mai ascuns nimic tovarăsilor, nici măcar averea de la Tărtăsesti.

 După terminarea Facultătii de Drept si obtinerea licentei, Adrian Năstase (Ady) a lucrat undeva, la Presedintia Consiliului de Ministri, repartizat... stiti de cine. Dar a mai detinut o functie: a fost cooptat ca membru al Asociatiei de Strîngere a Relatiilor cu Străinătatea, respectiv al Asociatiei de Prietenie Româno-Americană, Româno-Engleză, Româno-Franceză etc. etc. Astfel, el avea avantajul privilegiat al pătrunderii fără frică (în misiune) în ambasadele acelor tări, cu ocazia sărbătorilor lor nationale sau la alte manifestări social-culturale. Acolo se bucura de dublu avantaj, datorită pătrunderii si cunostintelor sale în limbile engleză si franceză, învătate cu meditatori, avea posibilitatea să vîneze victime, atît pentru Securitate, cît si pentru el. Atunci el a lucrat pentru DIE, serviciul străinilor în trecere pe teritoriul român, adică pe un american, de exemplu, îl cunostea la Ambasada SUA, unde Ady era invitat cu ocazia sărbătoririi Independentei SUA, 4 lulie - Adrian, amabil si serviabil, americanul, fericit că a întîlnit un localnic cu care se putea întelege. Adrian îl invita la Operă, la Athénée Palace si în alte locuri frumoase, pentru ca, în acest fel, sub masca amicitiei, să afle scopul precis al vizitei americanului la Bucuresti; putea constata orice din întrebările puse, ce-l interesa. Afla dacă intentiona să întîlnească o anumită persoană, cetătean român, si, în acelasi timp, găsea si partenere ori parteneri pentru relatiile sale bisexuale. La un moment dat, s-a pricopsit cu o suedeză, pe care chiar a găzduit-o acasă, în familie; cum putea oare mama lui, în această situatie, să-l bănuiască pe Adisor al ei că făcea ceva împotriva firii, mai ales că ea nu stătea decît acasă si cunostea doar drumul spre piată?! Nu avea prietene, nimeni nu o vizita. Relatiile cu familia ei erau rupte, la cererea sotului, ca fiind neconforme cu noua lui linie de impostor-colaborationist.

Tot pe la ambasade, la cea a Frantei de data aceasta, a cunoscut un francez distins, partener homosexual, care l-a invitat la Paris (individul fiind o personalitate), asa că Adisor, pe post de fetită, a primit imediat pasaportul si a plecat pe malurile Senei, unde a avut o "lună de miere" de toată frumusetea; frantuzul amorezat l-a plimbat prin toată Franta si l-a făcut pe deplin fericit. Întors în tară, el a intrat într-o altă aventură, de data asta ca băiat. La Ambasada SUA, a întîlnit o tînără naivă, americancă, ai cărei părinti, evrei, părăsiseră România în 1951, stabilindu-se la New York, unde tatăl profesa medicina. Tînăra, studentă, pregătea o lucrare despre România, iar Ady s-a oferit imediat să o ajute, fapt pentru care a găzduit-o mai multe luni si cu care a întretinut nu numai relatii sexuale normale, dar a si întocmit planuri serioase de căsătorie. Pe vremea aceea, Adrian Năstase nu nutrea încă dorinta de a fi conducător al României, i-ar fi plăcut să trăiască în America, sub capitalisti. Tînăra new-yorkeză era atît de prostută încît a citit notele informative despre ea, făcute de iubitul ei, care, din neglijentă, le-a uitat în cameră. Cînd l-a întrebat despre ele, el a linistit-o că asa trebuie procedat, prin lege, cînd găzduiesti cetăteni străini si a convins-o să nu se alarmeze. Între timp, fata s-a îndrăgostit cu adevărat de el, dar tatăl ei a aflat motivul prelungitei sale sederi în tară si cine este cel care voia să-i fie ginere, si si-a chemat fata urgent la New York, i-a spus totul si a trimis-o în Franta, la studii, asa că tesătura lui Ady s-a destrămat. Ea a apucat să-i comunice ceea ce stia tatăl ei. Reactia imediată a lui Adrian fată de un prieten a fost: "De unde stie el? A fost la c... meu?".

Probabil că au mai apărut si alte asemenea "iubiri". Iar despre cei descusuti informativ se va afla doar dacă, vreodată, vor fi date publicitătii dosarele si dacă vor mai exista aceste dosare ale lui Năstase (de activitate asiduă în cadrul DIE si ale procesului Suciu).

Cînd, cu cîtiva ani în urmă, a izbucnit scandalul Priboi, presa întreagă a înregistrat actiunile furioase de apărare a lui Priboi de către primul-ministru al României, Adrian Năstase. Ce legătură poate fi (că de rudenie nu este) între un pretins intelectual de rasă, doctor în Drept, profesor universitar, si un ofiter tortionar, dovedit semidoct si semianalfabet original, recrutat din drojdia societătii si instruit în scolile politiei politice, unde a învătat ura de clasă, ura de oameni, deci o brută? Priboi i-a botezat lui Năstase primul copil. Priboi a fost ridicat de Năstase în ritmul urcusului său politic: purtător de cuvînt, deputat PDSR, consilier personal. Si nimeni nu s-a întrebat de ce Năstase urăste ideea deconspirării Securitătii si s-a opus cu vehementă ca dosarul lui Priboi să fie făcut public. Explicatia este simplă: Priboi a fost legătura lui Năstase cu Securitatea, a fost îndrumătorul lui. Dacă Priboi este descoperit si, eventual, adus în fata justitiei, atunci el va vorbi si de Adrian Năstase, si de colaborarea lor. Or, în acest caz, urmează prăbusirea de pe înaltul soclu pe care si 1-a construit.

Presa din tară a anuntat că la examenul de bacalaureat părintii au fost de acord să se facă publice rezultatele obtinute de elevi, cu o singură exceptie: părintii elevului Andrei A. Năstase (Adrian si Dana) de la Liceul "Jean Monet". Initial s-ar putea aprecia modestia si dorinta de a păstra un secret familial. Dar n-a fost să fie asa! La finalul examenului de bacalaureat s-a anuntat, de data asta, că odrasla premierului a obtinut cea mai mare notă, si pe liceu, si pe Bucuresti. Si atunci unde ar fi modestia? Faptul a reamintit, celor ce cunosc amănuntele, o altă asemenea situatie, petrecută cu cîteva decade înainte, dar cu alti actori pe scenă. Dana, sora lui Adrian, a dat examen de admitere la Facultatea de Filologie (sectia engleză) si a căzut la examen, fapt pentru care plîngea acasă în hohote, cu toate consolările mamei sale. Tatăl, Marin Năstase, nu era acasă. Cînd a venit, el si-a găsit fiica în lacrimi. A aflat cauza, si-a îmbrăcat pardesiul imediat si a iesit în răcoarea serii de toamnă. După o oră s-a întors si, vesel, i-a spus fetei: ai reusit! A doua zi, pe listele celor reusiti la admiterea la limba engleză a apărut si numele Năstase M. Dana. Este de bănuit că tăticul a făcut un tîrg acolo unde s-a dus, fiindcă la absolvirea facultătii Dana nu a fost angajată ca profesoară, ci ca salariată a unei firme de comert exterior. Or, se stie de cine apartineau Comertul Exterior, Externele, Turismul s.a. Dana a fost trimisă imediat în Siria, apoi în Norvegia si Olanda (în coasta NATO). După 1989, a avut servicii numai în contact cu străinii, la Sofitel, Sörös si la multi altii, la fel de importanti. Asa că istoria s-a repetat, între două examene: tatăl a avut timpul să aranjeze ca fiul său să cunoască subiectele (sau altă metodă) pentru evitarea oricărei surprize.

Alte cîteva esecuri

Au urmat o serie de evenimente care, analizate acum, după scurgerea  timpului, apar nu tocmai plăcute familiei Năstase "Scatiu". Cu tot doctoratul în izotopi radioactivi, cu toată practica de asistent la Institutul de Petrol si Gaze, pentru a fi păstrat în Bucuresti (la mutarea din Capitală a acestui institut) sau din alte ratiuni, dr. ing. Năstase a fost trimis pe postul de director al Învătămîntului Profesional din Ministerul Învătămîntului, un post de birocrat, care ar fi putut fi obtinut de oricare alt inginer, nu de un doctor inginer "specialist" în izotopi radioactivi, deci nu un post de mare prestigiu, ca profesor universitar.

Prin 1973-1974, prof. dr. ing. a avut din nou o "problemă" cu fiul său, care si-a continuat vechea relatie cu I. D. Suciu. De data asta, acest viciat mergea cu Adisor la portile fabricilor si, cu tehnica specifică tuturor corupătorilor, ademenea tineri muncitori, atrasi si de titlul său de fost profesor. La aceste racolări a participat si acela care, peste ani, avea să pretindă să conducă România si pe care, din lasitate, chiar si fostul Rege l-a declarat cea mai importantă persoană a anului 2003. Tinerii racolati, adusi în casa lui Suciu, se întreceau în betii si orgii, printre partide de sex si perversiuni sexuale. Cum a aflat Militia, rămîne (încă) o mare enigmă. S-o fi lăudat vreunul dintre tinerei? Vecinii au raportat activităti suspecte sectoristului? Sau Suciu era deja cunoscut Sectiei de Moravuri? Cert este că militienii au a căzut în mijlocul unui asemenea dezmăt, după ce înainte, de pe o scară a unei masini de pompieri, se fotografiase pe fereastră totul. A urmat ancheta, în care vinovatii principali erau I. D. Suciu si Adrian Năstase, ca racolatori si corupători. Pînă în seara procesului, asa s-a stiut, dar a doua zi a urmat bomba: acuzat - lon D. Suciu, martor al acuzării - Adrian Năstase!

I.D. Suciu, pentru inversiuni sexuale si corupere a unor bravi fii ai clasei muncitoare, a fost condamnat la 8 ani. După executarea pedepsei, au urmat alti 6 ani deportare în Bărăgan, Suciu fiind considerat un pericol social. Îngerul păzitor, fie el Priboi sau altul, l-a făcut pe Adrian Năstase curat ca lacrima, într-un proces cu usile închise, deci fără public, cu numai ceva "lucrători" de Militie si Securitate, proces tinut prin 1973. Dar si "favoritul zeilor", Năstase, a avut cumva de suferit. În mod discret, el a fost scos de la Presedintia Consiliului de Ministri si expediat, ca cercetător, la Institutul de Drept Penal. Toată această întîmplare a constituit un semnal de alarmă pentru Marin Năstase, tatăl. Si, în linistea noptii, a plănuit să-1 căsătorească pe Adrian, să-i dea o identitate socială nouă, nimeni nemaiputîndu-l acuza de "invers", sperînd, în acelasi timp, să-i găsească o viitoare sotie tot asa de naivă si necunoscătoare cum îsi alesese el. Problema era însă mai complicată, deoarece, conform dorintei tată-fiu, viitoarea doamnă Adrian Năstase mai trebuia să fie si fiică de nomenclaturist, care să pună umărul si la prestigiul familiei, si la ridicarea politică a progeniturii tigănesti, Adrian Năstase.

Norocul i-a zîmbit din nou lui Marin Năstase. La Directia Învătămîntului Profesional, pe care o conducea, se afla, ca sefă de cadre, sotia fostului ministru de Externe, comunistul ilegalist Grigore Preoteasa, mort în accidentul de avion din 1957, de la Moscova. Tovarăsa Preoteasa avea o fiică studentă la filologie, în anul III sau IV, la Universitatea Bucuresti. Marin Năstase, directorul, a făcut pe petitoarea, a convins-o pe tovarăsa să-si mărite fata, el fiind "motorul" care a reusit să-si însoare/mărite băiatul, desigur, păstrînd secretul despre fiul său, păstrîndu-l pînă la moarte si fată de sotia sa, care, dacă l-ar fi cunoscut, si-ar fi explicat mai bine propria ei viată conjugală.

Sforile au fost trase, tinerii se zice că s-au plăcut, se zice că s-au si iubit chiar, oricum, căsătoria lui Adrian cu domnisoara/tovarăsa Preoteasa-fiică s-a aranjat. De toate sforăriile tatălui său, Adrian s-a tinut departe, dar s-a conformat, ca fiu ascultător. Si, cum ambele familii erau "comuniste", s-a aranjat numai căsătoria civilă, nu si cea religioasă.

Pe vremea aceea, Adrian nu stia să-si facă nici semnul Crucii, nu frecventa bisericile la slujbele religioase, asa cum o va face peste 30 de ani.

Căsătoria civilă a avut loc la Primăria din Piata Amzei, în prezenta unei echipe de tărani secui (tov. Preoteasa-mama era unguroaică, din secuime), îmbrăcati în hainele lor de la tară traditionale, si a altor cîtorva persoane, selectionate cu grijă de Marin (Titi) Năstase, din partea familiei lui: doar fratele său cu sotia, iar din partea Elenei Dragomirescu-Năstase (mama ginerelui) doar o soră cu sotul. După încheierea ceremoniei si oferirea unei cupe de sampanie cu biscuiti, a urmat un prînz, la "CoS", dar socrul, Marin, s-a îngrijit să elimine dintre invitatii prezenti la Starea Civilă pe fratele său cu sotia (fost comerciant, nationalizat în anul 1948) si pe sora bună a mamei-soacre a lui Adrian, cu sotul, fost detinut politic, desi ar mai fi avut 3 frati si părintii în Bucuresti, nechemati, pentru a nu da explicatii tov. Preoteasa despre acesti "dusmani de clasă" pe care îi invitase (doar ca decor) la ceremonia căsătoriei, unde nu atrăseseră atentia nimănui.

A doua zi după căsătoria civilă, Adrian Năstase s-a mutat să locuiască în casa tov. Preoteasa, din Parcul Primăverii, îndeplinindu-se dorinta combinată (a tatălui său si a lui) de a deveni sot de fiică de nomenclaturist. Totul dovedea că planurile lui Marin s-au realizat si că mergeau pe drumul dorit de el. Dar n-a fost să fie asa! După cîteva zile de om căsătorit cu o tînără frumoasă, atractivă si foarte simpatică, într-o seară, pe la orele 11, cineva a sunat la usa familiei Năstase. La întrebarea doamnei Năstase "cine este?", a răspuns fiul Ady. A urmat un dialog scurt: "Ce s-a întîmplat, Adisor, mamă?" Răspunsul: "Mamă, dacă nu mă primesti în casă, lasă-mă să dorm în hol, nu vreau să mă mai întorc la ea". Si mama a mai întrebat apoi: "De ce, mamă, este o fată bună, frumoasă?!" Răspunsul a fost: "Eu vreau să studiez, să citesc, si ea mă solicită prea mult!"

A doua zi, doamna Preoteasa a vizitat, cu mare scandal, familia Năstase, spunîndu-le, fără alte explicatii inutile, că, în noaptea anterioară,  Adrian si-a părăsit tînăra sotie, sărind pe fereastră, bineînteles fără stirea cuiva din casă.

Au continuat discutiile "între patru ochi", între Marin (Titi) tatăl si tov. Preoteasa - mama tinerei doamne Năstase. Nu vom sti niciodată dacă tăticul lui Adisor i-a dezvăluit mamei "victimei" devierea sexuală a fiului. Nu s-a putut gîndi că Adisor al ei îsi va schimba "gusturile amoroase" atît de repede. A urmat apoi divortul. Ceva mai tîrziu, fiica tov. Preoteasa s-a recăsătorit. Adrian si-a continuat viata lui de burlac, cu aventurile, bucuriile, necazurile si, mai ales, cu mari succese profesionale, fiind sprijinit, desigur, de "îngerul cu epoleti", păzitorul grijuliu, si ajutat, bineînteles, pentru randamentul lui.

NOTĂ. Îmi asum toată responsabilitatea pentru afirmatiile făcute în acest articol si îi multumesc, pe această cale, domnului Grigore L. CULIAN, editorul ziarului "New York Magazin", pentru curajul, demnitatea si hotărîrea cu care a luat decizia publicării unui material care aduce la cunostinta opiniei publice fapte adevărate, legate de  ascensiunea politică fulminantă a unui alt fost nomenclaturist comunist care, iată, doreste să devină presedintele României.

Aurel Sergiu MARINESCU,

Scriitor, fost detinut politic "