România în „Valea Plângerii”

O mie de vorbe nu fac doi bani... Ca atare, de mâine încep faptele „apostolilor roşii”. Nu-mi e clar cum vor aborda fiecare încălcare de lege în parte şi nici ce aparenţă grosolan-„legală” îi vor da, însă e limpede că viitoarele 40 de zile vor fi de... campanie electorală! Săptămâna viitoare se poate convoca Parlamentul în şedinţe de urgenţă şi pot elabora tot ce trebuie pentru... modificarea Constituţiei. Să urmărim acest posibil scenariu...

Traian Băsescu este probabil să fie trimis în judecată pentru „înaltă trădare”, iar asta se poate decide în Parlament. Motivaţia? Nu contează... Când ai puterea şi instalezi dictatura nu contează ce scrie pe hârtie, ci decizia luată înainte. Cu Preşedintele trimis în „tribunalul poporului”, cu noua „Scânteia”-Intact ca acuzator public, cred că nu-şi mai pune cineva problema datei de 12 septembrie. Apoi, într-o altă şedinţă extraordinară a Camerelor reunite se vor „discuta” modificările aduse Constituţiei. Aici avem două variante de lucru, amândouă egal valabile: prima – România ca monarhie parlamentară, a doua – republică parlamentară. Numitorul comun al celor două variante e parlamentul, cu acea precizare că se va dori un parlament atotputernic, ca în orice dictatură parlamentară. Apoi, Căcărău în acord cu restul infractorilor va hotărî că e cazul să se treacă la alegeri anticipate generale, ocazie cu care populaţia s-ar putea exprima şi în privinţa formei de guvernământ şi a altor eventuale modificări ale Constituţiei; un referendum dublat de alegeri anticipate.

Scenariul pare de coşmar şi de coşmar şi chiar este. Dacă luăm în calcul varianta monarhiei parlamentare, atunci soarta ţării e pecetluită pentru multe zeci de ani, dar nici republica parlamentară nu este un iad cu mult mai mic. Să ne gândim că puciştii sunt pe cale să piardă puterea, iar asta se poate întâmpla din momentul în care Traian Băsescu revine la Cotroceni. Ca urmare, două sunt direcţiile lor de acţiune: una – împiedicarea Preşedintelui de a reveni în funcţie, asta cu orice preţ şi a doua – asigurarea că Justiţia va fi sub controlul lor până pe 12 septembrie. Motive pentru a amâna alegerile şi a le ţine la termen – n-au; nu numai că nu le foloseşte, ci le şi dăunează, având în vedere situaţia economică a ţării şi involuţia eiabsolut previzibilă. O urgentare a alegerilor (fraudate ca şi cele locale şi referendum) le foloseşte perfect, mai ales că dreapta nu va avea timpul necesar să se organizeze, pe când ei sunt deja foarte bine organizaţi local şi naţional. Toate instrumentele sunt în mâna lor şi este improbabil să le lase.

Menţinerea actualului sistem de guvernământ, republica semi-prezidenţială, nu îi avantajează deloc pentru că înseamnă că preşedintele este ales direct de către popor, ceea ce mai înseamnă un control direct al populaţiei asupra preşedintelui. Într-o republică parlamentara, acest control popular dispare, parlamentul fiind singurul care poate alege preşedintele şi tot el îl poate şi demite. Guvernul ar fi numit tot de cele doua Camere, iar partidul majoritar poate impune premierul. Această formă de guvernământ ar putea îmbrăca o formă legală şi ar fi aproape imposibil de schimbat. Dacă în schimb vor alege să transforme ţara în monarhie parlamentară, atunci putem fără ezitare să spunem că ne-a luat dracu’. Dacă un sistem parlamentar mai poate fi schimbat, fie şi greu, o monarhie nu poate fi schimbată deloc. Regele este şeful formal al statului, e scos ca sfintele moaşte la zile naţionale, de Paşi şi de Crăciun, iar în rest – parlamentul este organul care ar conduce în mod real ţara; el ar aproba fără probleme un premier numit de rege şi viaţa în dictatura îşi va vedea de drumul ei.

Reacţiile externe nu vor fi nicidecum simpatice, însă nu pot schimba nimic. Avertismentele europene au fost şi sunt în continuare limpezi: Europa nu importa dictaturi, cu atât mai puţin dictaturi roşii, iar economic, UE nu arunca bani în „ograda” rusului. FMI are o altă politică în aparenţă, dar în mod real este aceeaşi: nu dau bani ţărilor nedemocratice pentru că le lipseşte garanţia că-i vor mai vedea vreodată înapoi; experienţa FMI cu guvernul banditului Năstase (denunţarea acordului cu FMI) este suficientă pentru a nu comite a doua oară greşeală din 1999. Economic vorbind suntem în pom şi alte craci. Investitorii vor pleca repede, pentru că o lună şi jumătate de aşteptare după care democratizarea şi normalizarea să se lase iar aşteptate sine die – nu le conferă nici o garanţie că guvernul şi/sau parlamentul vor face ceea ce au promis cândva, pe vremea când erau în opoziţie. Investitorul ştie că în ţările nedemocratice, unde economia merge prost, primă măsură a unui guvern de stânga va fi naţionalizarea, caz în care el va pierde tot. Pentru a evita o asemenea eventualitate e de-ajuns să plece un mare investitor, că restul se vor încolona după el ca la un semn. De altfel, mesajele oamenilor de afaceri străini au fost limpezi când Preşedintele a fost suspendat... Moneda naţională se va deprecia în viteză, parte din cauza mesajelor negative sosite din ţări ca Germania, parte din cauza retragerilor de capital, capital ce va fi exportat în ţările de origine. Să mai adăugăm şi cele 3 luni de absenţă a guvernului şi de abandon total al economiei şi vom avea tablul sumbru al viitorului economic apropiat al ţării. Sarmanii, salariaţii bugetari cu salarii mici şi pensionării (nu cei cu pensii nesimţite pentru care guvernul a avut bani, aşa cum s-a înţeles el cu Dogaru) vor fi profund afectaţi în curând; abia atunci vor realiza că imbecilitatea lor ne-a dus în această situaţie şi tocmai ei vor fi primii plătitori. Dar până să se-ntâmple asta, puciştii sunt obligaţi să ţină alegerile generale. Dacă întârzie şi primele semne ale catastrofei economice vor fi vizibile şi de către populaţie, atunci ei pierd orice şansă de a mai rămâne la putere. Aşadar, vor face pe dracul în patru ca alegerile să se desfăşoare rapid. Timpul e foarte scurt, leul e împuşcat în cap şi cade, bugetul este acum ca o blană prea mult scărmănată şi devenită cheală, iar posibilitatea ca Băsescu să le strice socotelile încă n-a dispărut complet.

În ceea ce priveşte înţelegerea lor cu ruşii şi începerea „purificării”, nu cred că vor aştepta până după alegeri. În cel mai stalinist mod cu putinţă, vor opera arestări, trimiteri în judecată pentru te miri ce pretexte şi tele-vizuinile vor face deliciul prostimii prezentându-i pe „justiţiarii” care în sfârşit fac „dreptate”. Sărman popor, vai de cozonacul tău! Te vei trezi din „somnul cel de moarte”, dar va fi târziu; deja nu sunt prea multe speranţe ca democraţia să mai însemne ceva în România. Suntem într-o inexplicabilă buclă temporală: în 1946, bolşevicii au luat puterea prin alegeri fraudate grosolan, în 2012 – la fel. Românii par că au uitat dictatura/”democraţia populară” şi se încolonează azi în spatele puciştilor. Sarmanii, nu ştiu că aşa au făcut şi bunicii lor care i-au primit cu flori pe ruşii invadatori. Ce a urmat se ştie prea bine, chiar dacă unii preferă să uite. Chiar şi cei care-au uitat îşi vor aminti atunci când cineva din familia sa va fi supus „epurărilor” şi/sau „reeducării”.