Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

8 aug. 2012

Elogiul nebuniei „prezidenţiale”


În ţara teatrului absurd asistăm la spectacole reale, dar maladive. Despre lovitura de stat mi se pare penibil să mai vorbesc după ce ea s-a transformat într-un caz clinic de schizofrenie paranoidă colectivă, maladie manifestă la grupul de subiecţi Căcărău, Ponta, Fenechiu, Şova, Vosganian şi compania. Noi n-avem ce să mai facem... Orice proiect am fi avut în vedere, proteste, marşuri, petiţii – acum se dovedesc inutile; nu poţi să manifeşti şi nici petiţii nu poţi să faci împotriva celor care pe toate tele-vizuinile de partid spun fără încetare: „halatul, cât e halatul”? Dacă ar fi să le găsim un corespondent în istoria jurnalismului românesc, cred că li se potriveşte perfect articolul scris de Mihai Eminescu pe 20 august 1876:

În Paris a murit de curând în etate de 70 de ani literatul Gagne, renumit prin ideile sale estravagante şi care prin planurile sale de reformare a lumei a escitat adesea râsul publicului. După ce a început cariera sa de avocat a petrecut un an într-o casă de nebuni , după care a ieşit iarăşi la iveală ca ,,advocat al nebunilor", după cum singur se numea. Pe această cale estraordinară a căpătat mare renume prin escentricităţile sale de tot soiul. El a scris mult şi în stil uşor şi fiind bogat îi era cu putinţă să deie o mare întindere scrierilor sale prin tipărirea lor; mai ales însă avea mare plăcere de-a-şi pune candidatura la toate alegerile posibile şi imposibile. Această candidatură o punea prin apeluri, cât se poate de ciudate, pe cari singur le lipea la colţurile uliţelor. Între scrierile sale vedem: „Philantropophagia", poem epic, în care autorul dovedeşte că din iubire oamenii ar trebui să se mănânce unul pe altul; „Congresul mântuitor al regilor şi popoarelor"; „Obelisqueida,", „Velocitete-Gagne". Proiectele sale de reforme fericitoare a toată lumea sunt : ideea de-a forma o „republică - imperiu - regat ", iar visul său din urmă, care atinge în special numai fericirea Franţei, este un guvern de cinci, compus din contele Chambord, Napoleon IV, contele de Paris, Thiers şi Gambetta. — „Archi-Gagne", cum îl numeau glumeţii, era om bun la inimă şi cu totul inofenziv. În alte ţări, precum Guatemala, Eguador ş.a., planurile sale ar fi găsit călduroşi aderenţi şi l-am fi văzut poate şef de cabinet sau prezident de Cameră, pe când în Franţa oamenii şi-a bătut numai joc de el”.

Cum „faliţii” noştri nu sunt deloc inofensivi, ci doar la fel de sănătoşi, declaraţiile lor publice ar putea trece drept glume proaste, dacă n-ar răzbate limpede deranjamentul mintal. Cacarau este de departe liderul de necontestat al demenţilor. Invitat fiind la tele-vizuina patronului său, Felix (un alt plecat de-acasă), Cacarau s-a dezlănţuit în cele mai fantasmagorice declaraţii. Deja se visă preşedinte al unei ţări democratice, iar el era cel care se lupta cu zmeii şi balaurii să apere democraţia de influenţa lor nefasta. Pe alocuri, lupta lui se ducea cu psihiatrii, doar ca el îi vedea pe toţi sub înfăţişarea lui Traian Băsescu. Cum mânia tinde să se acutizeze, Băsescu este obsesia tuturor celor cu „acoperişul” deranjat. Iată cum luptă Cacarau când nu doarme, nu „fumează” şi nici „pokeraş” nu joacă: „Dacă mi-am consumat nişte ani din viaţă, domnul Băsescu nu mai scapă de mine, şi nici aceşti bandiţi care îl înconjoară şi care au furat de au rupt şi fac tot ce pot să îl ţină pe Băsescu acolo.Oamenii ăştia de mine nu scapă decât dacă mă omoară”! Evident, nimeni nu-l urmăreşte şi nimeni nu da importanţă spuselor sale, dar se simte obligat să-şi dea importanta; de ce să vrea cineva să-l omoare, când ospiciile încă nu şi-au epuizat locurile de cazare?!

Imaginându-se un lider adevărat, un fel de Che Gargara al României naţional-socialiste, Cacarau invita personalităţi pentru a le arăta saloanele stabilimentului, locurile unde se vede clar că „se fac presiuni pe toate căile de Traian Băsescu şi complicii lui. Vreau să apăr CCR de Traian Băsescu. Îl chem pe ambasadorul SUA, pe Viviane Reding, pe oricine crede că cineva intimidează instanţele. Trebuie să apărăm aceşti oameni. Nimeni nu spune nimic, nici doamna Viviane Reding, nici domnul Barroso, nici ambasadorul SUA, nici Comisia de la Veneţia, dacă nu le scrie domnul Zegrean”. Credeţi că a terminat? Nici vorbă! Interimaru’ e în plină criză, aşa că trebuie să mai spună o dată ceea ce deja spusese: „Ce crede oare un funcţionar public din MAI atunci când vede că iese un domn din tricou albastru care spune 'domnule chestor, o să mergeţi la puşcărie' şi a doua zi un om care spune un adevăr este pus sub urmărire penală? Ce crede orice funcţionar public din ţara asta, a doua zi nu ciuleşte urechea, pe cine mai arestează asta? Asta trebuie să vadă ambasadorul SUA, Comisia de la Veneţia, comisarul pe justiţie". Nu ştim sigur ce realitate virtuală trăieşte Cacarau când nu doarme, dar declaraţiile sale recente sunt îndreptate chiar şi împotriva acolitului sau, pacientul-plagiator Ponta. Pe acesta îl acuza de „deviaţionism”, „timiditate”, „ezitări” şi „confuzii” (confuziile sunt manifestări normale la pacienţii schizofrenici) din cauza abandonării manevrei de manipulare a datelor printr-un „mini-recensamant” ce oricum nu era limpede nici cum s-ar fi făcut, nici ce bază legală ar fi putut avea şi care nici n-avea vreo legătură cu situaţia listelor permanente de alegători în data de 29 iulie a.c.

Realitatea în care trăieşte Cacarau este ca o imagine răsturnată: seamănă cu originalul, dar e invers. Şi la întâlnirea sa cu reprezentanţii FMI, interimaru’ de la Cotroceni a căutat să iasă în evidenţă: „dincolo era mai ieftin”, părea a spune el când făcea declaraţii contrare celor ale reprezentanţilor Fondului. „Ca să fim sinceri, suntem puţin îngrijoraţi în legătură cu această situaţie şi, de asemenea, de impactul pe care actuala situaţie politică îl are asupra economiei", spunea şeful misiunii FMI, iar Cacarau îl „completă”: „Sunt preşedintele în funcţie, preşedinte interimar într-o situaţie politică specială. Cred că putem vorbi despre o criză politică, dar în primul rând această criză politică nu influenţează negocierea cu FMI şi Banca Mondială, pentru că Guvernul are un program politic, are angajamente şi viziune, iar criză politică care sper să se termine la finalul acestei luni nu influenţează, nu afectează această discuţie”.

Ce ne rămâne de făcut? În faţa unei indiscutabile crize medicale, oamenii sănătoşi nu au decât să aştepte ca accidentul psihic, ieşirea manifestă din normal să epuizeze creierul şi aşa prea excitat de abuzuri de tot felul pentru a putea lua pacienţii şi a-i internă în stabilimentele specializate. Criza pare să fi atins apogeul, aşa că după câteva zile de aşteptare, e de presupus ca pacienţii se vor calma; dacă nu, vom aştepta ziua de 31 august şi le va da dl. „doctor” Băsescu nişte cămăşuţe cu mâneci lungi ce se leagă la spate. Dacă nu cumva între timp se vor sesiza „tovarăşii” lor şi-i vor mazili, dacă nu se va fractura cartelul, dacă...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu