Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

25 aug. 2012

"Disidenţa" la români


În anii 80, România se afla în plină dictatura comunistă. Cum şi azi le e felul, romanii comentau pe la cozi, dar nu făceau nimic pentru a scăpa din izolarea în care Ceauşescu băgase un întreg popor. Doar "Europa Liberă" mai întreţinea flacăra speranţei. Apoi a venit anul 1984, anul în care o indiscreţie a adus pe biroul serviciilor secrete yugoslave un plan ce le-a dat fiori întâi sârbilor, apoi lui Ceauşescu: Moscova pregătea câte o lovitură de stat în fiecare din cele două ţări, cu largul concurs al Vestului. Un glasnost şi o perestroika păreau a nu fi de-ajuns pentru imperiul socialist al lui Gorbaciov, urmaş îndepărtat ca timp al lui Petru cel Mare. Ceauşescu a reacţionat imediat, ordonând ca toţi cei cu dosare moscovite să fie îndepărtaţi şi marginalizaţi. Printre ei, multe victime colaterale, oameni ce aveau o singură vină: aceea de a avea rude sau prieteni fugiţi în Vestul democratic şi capitalist. Măsura n-a fost, totuşi, una negândita sau gratuită, generată de frică. Informaţiile primite, ca şi cele deja existente vorbeau limpede că anumite "cârtiţe" susţinute direct şi indirect de KGB-GRU pun la cale o lovitură de stat în beneficiul URSS.

Anul 1984 (ştia Orwell ceva când a dat titlul?) a adus şi dizidenta în România. Nu, la noi n-a existat o mişcare de amploare de genul Solidarităţii poloneze, ci doar acţiuni singulare, izolate. Petre Mihai Băcanu a încercat să facă un ziar subversiv, dar a fost prins, arestat şi condamnat pentru o închipuită infracţiune economică, aşa cum recomandă şi Directiva lui Beria din 1947. Aceeaşi soartă au avut-o şi alţi idealişti ce au încercat să publice manifeste îndreptate împotriva sistemului politic criminal din România. Nu s-a făcut deloc vâlvă pe acest subiect, majoritatea romanilor neştiind că au existat şi asemenea încercări soldate cu închisoarea. Poate că ar fi ştiut ei, dar în prim plan au apărut alţi "disidenţi", toţi cu diverse pete prin biografii. Aşa apare "Scrisoarea celor şase": Gh. Apostol, S. Brucan, C. Mănescu, C. Pârvulescu, Gr. Raceanu şi Al. Barladeanu. Toţi erau membri grei ai regimului comunist, oameni care nu împotriva comunismului şi-au ridicat vocea, ci doar împotriva lui Ceauşescu. Apar şi intelectualii-disidenti, cei de tipul Mircea Dinescu, Ana Blandiana sau Doina Cornea. Şi unii şi alţii au avut parte de acelaşi tratament din partea Securităţii: domiciliu forţat şi atâta tot. Straniu... Într-o dictatură feroce în care un Băcanu a fost arestat fără menajamente, deşi acţiunea lui a fost mai mult discretă, nişte "disidenţi" larg mediatizaţi au fost lăsaţi în pace. Toţi aceştia sunt azi în tabăra fasciştilor care dau lovitura de stat.

În paralel cu Scrisoarea şi în legătură strânsă cu semnatarii ei, un grup destul de numeros s-a strâns în jurul unui fost prim-secretar judeţean, fost anterior şef al CC al UTC, Ilici Iliescu. În cinismul sau, ilici a recunoscut ulterior că a complotat cu gen. Militaru pentru a da o lovitură de stat şi a-l îndepărta pe Ceauşescu. Din grup făceau parte toţi cei care, într-un fel sau altul erau în atenţia Diviziei anti-KGB a Securităţii, dar şi indivizi racolaţi în sprijinul "cauzei". Îi întâlnim aici în afară de cei doi, pe Cico Dumitrescu, Alin Teodorescu, Răzvan Theodorescu, P. Roman, C. Topescu etc. Ei asigurau conducerea operativă a puciului, semnatarii scrisorii fiind doar "mazetele" puse să agite spiritele. De altfel, un agent GRU (încă nu-i dau numele) se laudă în ziarele lui Felix că el a făcut în aşa fel încât Scrisoarea să ajungă la Europa Liberă... Poate mintea...

"Disidenta" despre care vorbim nu era anticomunism, aşa cum mulţi ar fi tentaţi să creadă, ci era manifestarea dezacordului unor persoane faţă de anumite decizii ale lui Ceauşescu. Toţi aceştia, de la Mircea Dinescu la Emil "Cico" Dumitrescu aveau aceeaşi protecţie "sus-pusa": Moscova. Aceasta umbrelă sovietică l-a determinat pe Ceauşescu să se limiteze a le impune  un domiciliu forţat deloc greu de suportat. Ce-i drept, au fost şi morţi, oameni care s-au îmbolnăvit brusc de o boală necunoscută ce-n puţine luni i-a trimis în eternitate, dar aici vorbim despre cazuri izolate, cum ar fi cel al lui Mircea (Dumnezeu să-l odihnească! Nu-i dau numele întreg), curierul puciştilor între Moscova şi Bucureşti. Ceilalţi şi-au văzut de treabă cu care Moscova îi însărcinase. După ce totul s-a liniştit, iar puciştii au preluat puterea în numele "nobilelor idealuri ale comunismului" a apărut straniu să aud pe cineva spunând "Mircea, fă-te că lucrezi". Dădea impresia, reală până la urmă, că asistăm la o piesă de teatru pusă în scenă de către un nu foarte dotat scenarist. Evenimentele ulterioare au arătat cât se poate de clar că o mână de indivizi teleghidaţi l-au eliminat pe Ceauşescu, nu pentru a da jos comunismul, ci tocmai pentru a-l salva. România a fost astfel singura ţară fosta comunistă în care regimul a fost schimbat tot cu unul comunist.

În minciună numită "revoluţie anticomunistă" am trăit 15 ani, ani în care un trădător că ilici a semnat tratatul de subordonare a ţării intereselor sovietice, a adus minerii constituiţi în batalioane paramilitare de impunere a voinţei "dictatorului luminat" şi a comis o lungă listă de mârşavii împotriva ordinii fireşti în România, izolând tara încă o dată, după izolarea lui Ceauşescu. Revoluţia din 1989 a fost anticomunista, dar asta doar pentru nişte idealişti ce şi-au riscat viaţa (unii şi-au şi pierdut-o) crezând sincer că trebuie să ducă un sistem criminal la ladă de gunoaie a istoriei. În spatele lor, al celor care au ieşit în stradă cu piepturile goale, nişte "apparatchik" se căţărau la putere, putere pe care n-aveau s-o mai piardă decât temporar şi de suprafaţă, pentru că în profunzime n-au pierdut-o niciodată; doar în mandatele lui Traian Băsescu puterea lor a fost serios avariată de politica acestuia de a impune o justiţie independenta. Toate domeniile vieţii sociale au fost acaparate în primii 15 ani şi doar prostii mai pot crede că sindicatele, asociaţiile profesionale, presa (în majoritatea ei) şi toate structurile create după 1990 - ascultă de o altă comandă decât cea venită de la puciştii din decembrie.

Cum năravul din fire n-are lecuire şi cum bolşevicii de ieri (aceiaşi cu fasciştii de azi) nu au alte mijloace de a accede la putere decât mincina, falsul, impostura, fraudă şi înşelătoria, iată că ne vedem în faţa celei de-a două lovituri de stat fascisto-bolsevica. Nu, lovitura de stat nu s-a încheiat prin decizia CCR de revenire a Preşedintelui ales la Cotroceni, tot aşa cum ea n-a început prin suspendarea lui. Suntem chiar azi în plină lovitura de stat, una ce începe să îmbrace forme îngrijorătoare. Dacă în trecut bolşevicii au căutat solidarizarea iniţială a populaţiei sub conducerea lor, ei repede şi-au dat seama că nu pot cumpăra un popor întreg şi nici nu-l pot integral manipula. Astfel, au apelat la conceptul legionar preluat şi de comunişti "cine nu e cu noi e împotriva noastră" şi trebuie eliminat. Începutul segregaţiei fasciste a fost făcut în 13-15 iunie 1990 prin deviza "moarte intelectualilor" şi s-a tot continuat până în zilele noastre. Prostănacul – presedinte-pentru-o-noapte – a fost cel care a dat glas primului semn de anarhie, în 2009, incitând alegătorii săi să nu recunoască victoria în alegeri a contracandidatului. Acelaşi lucru se întâmplă şi acum, când un infractor dovedit spune de la Cotroceniul temporar ocupat de fascişti că Preşedintele a fost demis, deşi CCR a hotărât că nu.

IMGB-istii din 13-15 iunie, cei care "făceau ordine" mână-n mână cu minerii, ocupa azi Piaţa Universităţii şi spun cu tupeu că acolo s-a murit pentru libertate. Le spun lepădăturilor că da, acolo au murit sub ochii mei oameni, dar aceia au fost omorâţi tocmai de jivinele care azi vorbesc despre asta. Cei strânşi în Piaţa sunt, în afară homeless-ilor plătiţi de Felix, nişte criminali întorşi la locul faptei, indivizi (ca şi politrucii care i-au trimis acolo) fără identitate ideologică şi fără curajul de a-şi declara comunismul în care cred că nişte rebuturi politice ce sunt. Ei sunt anarhiştii mobilizaţi de pucişti pentru a răsturna voinţa alegătorilor şi pentru a o manipula în folosul lor. Prostimea nu vede, e oarbă de la natură... Prostii îi vor vota masiv pe criminalii aflaţi azi la guvernare şi-ar trebui să se roage ca planul puciştilor să nu reuşească, altfel ei, prostii şi sărmanii care se bucură la un mic şi-o bere vor fi primii care vor plăti preţul trădării de neam.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu