Aşa cum amintea „Le Figaro”, în ţara lui Eugene Ionesco nimic nu mai poate să pară absurd după ce i-am văzut la „treaba” pe rusofilii trădători. Tot ceea ce lumea civilizată considera normal, puciştii văd invers; tot ceea ce democraţiile tradiţionale au stabilit de nişte sute de ani, pentru fasciştii romani este... antidemocratic şi tot aşa... Îmi amintesc că au mai existat asemenea personaje în Europa, care „vedeau” democraţia şi statul de drept... mai altfel. Mussolini şi-a început cariera politică în tabăra socialiştilor italieni. Apoi a trecut în extrema şi a înfiinţat „fasciile”, mai apoi devenind „Il Duce”, titlu dealtfel uzurpat. Hitler vedea şi el democraţia cu alţi ochi; tratatele semnate aveau valoarea unui „petic de hârtie”, iar imaginaţia lui nu era deloc săraca atunci când era vorba să rămână în istorie alături de Savonarola, Torquemada sau Ignaz de Loyola. Cu toate astea, cei doi criminali au avut un grăunte de onestitate: au venit la putere prin lovitura de stat, dar au recunoscut deschis asta, ridicând în slăvi virtuţile ei şi numind lovitura de stat... „revoluţie”.
Spre deosebire de fascişti şi nazişti, fraţii lor romani, „camarazii” (ca să-l citez pe penalul Fenechiu) uslaşi sunt imposibil de înscris în tiparele cunoscute. Nu pot accede la puterea absolută decât prin atât de bine cunoscută lovitura de stat din iulie, dar n-o recunosc că atare şi încearcă, frizând absurdul, să o prezinte ca pe o acţiune... democratică. Adică toate ţările europene şi toată presa internaţională vorbesc mai nuanţat sau mai direct despre această lovitură fără precedent aplicată statului de drept, dar ei rămân înrădăcinaţi în absurdul situaţiei, în paradoxul minciunii patologice. Nu ne amăgim... Ei nu vor puterea pentru a aplica o altă viziune care să ducă la un bine general. Ei vor puterea absolută pentru ei înşişi şi pentru stăpânii lor de la Moscova; ce se întâmplă cu romanii, asta e un detaliu ce nu-i preocupa. La fel ca predecesorii lor de tristă amintire, „camarazii” vor nu democraţie, ci „bine” cu forţa. Numitorul lor comun este, o spun limpede şi ruşii, „purificarea”: naziştii i-au „purificat” pe evrei, „camarazii” îi vor „purificaţi” pe oponenţii lor politici. Aceasta „reeducare” este angajamentul pe care un prost sinistru, un derbedeu de duzină cu aere de procuror şi l-a luat fata de cei care îl ajuta să implementeze dictatura.
În acest moment, România este în cea mai pură degringolada economică, în haos social şi în anarhie politică. Fasciştii romani nu sunt capabili să gestioneze nici una dintre componentele vieţii româneşti; ei ştiu un singur lucru: trebuie ca Băsescu să fie demis, fie şi în dispreţul legii. Da, primul plagiator al guvernului de viitori puşcăriaşi şi-a luat nişte angajamente faţă de forurile europene şi faţă de liderii politici internaţionali. Ei şi? Hitler n-a făcut la fel la vremea lui? Proastă inspiraţie a avut Ponta încercând să-i calce pe urme acestui sinistru personaj... E drept că îi apropie sănătatea mintală deloc stabilă, dar îi şi deosebesc multe; printre altele, romanii nu sunt la începutul sec. XX, ci în sec. XXI, într-o construcţie europeană, nu de capul lor, iar în plus, Ponta nu poate porni război împotriva nici unui alt stat. În materie de război, „camarazii” ies terminaţi din „războiul” pornit împotriva unei singure persoane, ce să se mai gândească la alte războaie... Absurdul situaţiei este evident şi aici; au pierdut în faţa lui Traian Băsescu, lucru confirmat provizoriu şi indirect şi de către CCR prin decizia din 2 august 2012. Cancelariile europene şi presa străină vorbesc pe larg despre invalidarea clară a „referendumului”, punct de vedere împărtăşit (volens nolens) şi de PSE, dar puciştii se fac că nu aud şi-şi continua marşul prin Absurdistan.
Cu mare greutate, „mini-recensamantul”, un caraghioslâc ilegal şi inutil a fost abandonat, dar nu înainte de a informa CCR cu privire la „viziunea” lor în ceea ce priveşte dreptul de vot şi prezenţa alegătorilor pe listele electorale permanentă. Astfel, „potrivit datelor Ministerului Administraţiei şi Internelor, există un număr de 622,144 de cărţi de identitate expirate, ceea ce înseamnă că numărul persoanelor cu drept de vot care se puteau prezenta legal la urne trebuie diminuat cu acest număr”, spun puciştii într-o întâmpinare adresată Curţii Constituţionale. Şi continuă absurdul enunţând: „Se mai estimează, de către autorii sesizării, că peste 1,000,000 de cetăţeni români au renunţat la această cetăţenie, şi-au stabilit domiciliul în străinătate sau au decedat în străinătate, astfel încât nu pot fi înscrişi pe listele electorale permanente”. Absurd total, minciună sfruntată şi ilegalitate perfectă în această întâmpinare adresată Curţii! Înainte de toate, prezenta sau absenţa cărţii de identitate este irelevanta în raport cu dreptul de vot pe care îl are cetăţeanul roman. Cetăţenia romana dobândită prin naştere este cea care le conferă romanilor dreptul de vot, nu cartea de identitate. Minciuna intervine când „estimează” ei (estimările sunt un mare zero din punc de vedere juridic, fiind subiective) că peste un milion de romani au renunţat la cetăţenie. Stabilirea lor în străinătate nu echivalează deloc cu renunţarea la cetăţenie, renunţare ce se face explicit în condiţiile legii; de altfel, doar câteva persoane au renunţat la cetăţenia romana, nici măcar 10 indivizi. Iată cum au vrut să reducă din „poignée” populaţia cu drept de vot cu peste 1,6 milioane de persoane. Totul doar pentru a transforma o prezenta clară de 46% (cu fraude masive cu tot) într-una clamata de negationistul Sova peste tot, de... 52%!
Concluzia mea e ca proştii imbecili n-ar trebui niciodată să încerce să dea o lovitură de stat pentru că nu le va reuşi. Aceasta stranie şi idioată lovitura de stat îmi seamănă cu încercarea nereuşită a sergentului Ghaddafi de a veni la putere în primăvara anului 1962: pusese totul la punct, când, chiar în ziua proiectatei lovituri de stat, la Tripoli a venit să susţină un concert Oum Kalthoum, cântăreaţă celebra în lumea arabo-musulmana. Puciştii au lăsat baltă lovitura de stat şi s-au dus la concert, aşa că Ghaddafi a fost nevoit să amâne accesul la putere pentru luna octombrie când a reuşit, în sfârşit să dea lovitura de stat, devenind apoi „colonelul” Ghaddafi. Întâmplător sau nu, puciştii romani s-au „făcut” şi ei colonei şi generali, dar nu pe faţă ca zărghitul de Ghaddafi, ci pe şest, în cel mai „bun” stil românesc.
Dar absurdul e pe cale de dispariţie... Mai este prezent în minţile deranjate ale puciştilor şi în discursurile lor fantasmagorice. În rest, romanii au înţeles cum vine treaba şi cam ce le poate pielea, dovadă şi căderea lor din sondaje cu 21%. În acest moment, datorită CCR şi din cauza imbecilităţii lor, orice intenţie de a mai continua lovitura de stat poate distra auditoriul, dar nu poate schimba nimic. Nu-l pot împiedica pe Preşedinte să revină la Cotroceni, chiar dacă va trebui să aşteptăm până pe 31 august, iar ameninţările Cacaraului referitoare la eventuale mişcări de forţă în stradă îmi par pure manifestări ale unei minţi suprasolicitate de abuzuri fizice; nu cred că lui îi e clar cine ar putea ieşi în stradă pentru a sprijini nişte aberaţii izvorâte din incapacitatea lor de a percepe corect mediul înconjurător. Demisiile recente, noua incompatibilitate a Monei, purcica moscovită, dar şi declaraţiile halucinante ale unora dintre pucişti arata că acest „cartel roşu” e pe cale de dezintegrare pornind din interior. Fenomenul intern este „suplinit” de măsurile economice pe care guvernul îşi face timp să le ia: creşterile de salarii sunt amânate sine die, reîntregirea lor – la fel, rambursarea de CAŞ pentru pensionari a fost oprită încă de la început (după prima „rata”), biletele de tratament pentru aceiaşi pensionari au fost tăiate demult, iar mai nou, iată că apare coplata la sistemul sanitar, exact ceea ce condamnau vehement pe când se aflau în opoziţie. Mult trâmbiţata reducere de TVA la alimentele de bază, piatra de încercare a politicii lor economice s-a dovedit a fi un bluf sinistru, ei neavând un leuţ cu care să sprijine o asemenea măsură; aşteaptă acum că FMI să-şi dea acordul pentru în împrumut obligatoriu dacă vor să aplice o asemenea măsură. Aşadar, ei se căciulesc acum pentru a doua oară la cei pe care, în opoziţie fiind, îi vestejeau ca fiind „opresorii poporului”. Şi iată că doar cu spinarea încovoiată vor rămâne, pentru că FMI nu subvenţionează aventurile politice ale unor fascişti declaraţi (printre ei Vosganian, Iorgulescu, Fenechiu) care au bulversat Europa întreagă.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu