"Traiasca... regii, reginele si imparatii!"

Oameni cu copilarie nefericita ne vorbesc azi despre ceea ce parintii nu le-au citit cand erau mici : despre regi si imparati, printi si printese, regine si feti-frumosi. Unii dintre ei sunt politicieni fosti lacatusi mecanici sau sculeri-matriteri, altii sunt alti analfabeti pusi sa citeasca stiri si sa se obrazniceasca mintind grosolan. Fiind privati de grija parinteasca pentru o educatie sanatoasa, actualii formatori de opinie nu detin proprietatea termenilor, dar vor sa manipuleze « prostimea ».

Primul personaj (facut) de basm este, fara dubiu, fostul rege Mihai. Nu mi-am propus sa trec in revista faptele pentru care individul ar trebui sa stea cu capul in pamant pana la moarte, ci vreau doar sa privim impreuna « peisajul » de « poveste » care este creionat zilnic pe la tele-vizuini. Prin actul de abdicare, Mihai a parasit pentru totdeauna « si pentru urmasi » pozitia de rege ; de altfel, rege fara regat a fost doar Richard al III-lea si aia in piesa lui Shakespeare (desi nimeni n-a acceptat schimbul). Formula de adresare, « majestate » este caduca si lipsita de temei juridic ca si functia sa de « rege ». Cu toate astea, are un cuc – croitor al Casei Regale (asta e permis), emite decoratii si este considerat persoana oficiala (ceea ce nu mai e deloc nici legal si nici normal). Suntem singura republica de pe planeta care admite neoficial (ca oficial n-are cum) ca avem simultan un Presedinte cu atributii legale si un « rege » complet lipsit de atributii ; daca ar fi lipsit si de privilegii, inca n-ar fi atat de rau, dar retrocedarile de care a beneficiat in nume personal sunt proprietati private unde facturile sunt platite de… stat ! Din aceasta perspectiva ma pot declara maine « rege » al… nu-stiu-cui si pot cere statului roman sa-mi retrocedeze ce-mi trece prin cap ca apartinand « supusilor » mei ; desigur, tin foarte mult ca statul sa-mi plateasca si mie facturile, ca doar n-are Mihai prerogative diferite de ale mele… O sa spuneti ca nu-i deloc acelasi lucru, pentru ca el a fost rege al Romaniei ; da, a fost… Cu toate astea, la noi « in-nobilarea » este o chestie de vointa personala… Ia sa vedem…

N-o sa zic acum despre « regina sprancenelor de la Hollywood », nici despre « regina magiei albe » si nici despre « regina » Trio Expres, escroaca Hara ; astea sunt « reginele » care stimuleaza imaginatia nefericitilor ce le frecventeaza si perceptorii impozitului pe prostie… N-o sa spun nici despre « printul Cristea », nici despre « regele Hagi » si nici despre « printul Andrei », un personaj necunoscut aproape, dar cu « veleitati » cu iz penal. Avem in schimb un « imparat » (desi nu e chiar al nostru…); nu e Imparatul Rosu/Galben/Verde etc., ci imparatul Iulian, acest Negru Imparat, fara imparatie, dar cu o Curte Imperiala si el. De ce e el « imparat » ? Pentru ca el a fost primul care sa vrea asta ; a fost ideea lui, a pus-o in practica si, decat sa o inscrie la OSIM, mai bine ca si-a organizat « dregatoriile » in curtea/ograda proprie. Asadar a fost « jmecher cu doi de jm ». De ce « cu doi de jm » ? Pentru ca a fost al doilea la « in-nobilare ». Primul a fost altul…

Inaintea balaoachesului Iulian s-a trezit un alt alogen si a observat ca natia lor n-are un conducator… Var cu primul presedinte de dupa 1990, « regele Cioaba » are si el prerogative regale la el in batatura, are coroana de aur si o Ograda regala. De ce i se zice « rege » si nu bulibasa ? Asta e o intrebare la care doar ilici poate raspunde, pentru ca el a acceptat o asemenea bazaconie, atat pentru « varut », cat si pentru autointitulatul imparat Iulian. Au fost ei alesi de cineva ? Desigur, nu, ca doar nici unul dintre ei nu e un fel de Cuza – principe electiv… Asa se face azi ca tiganii au si imparat, si rege, dar si un « presedinte » putin « ocupat » dupa gratii. Fiecare dintre ei a fost « jmecher » cu grade diferite de « jmecherie », iar rezultatul a devenit de un penibil fioros ; penibil si ilegal.

Aceasta e compania « selecta » in care s-a asezat ex-regele Mihai. Unii ar spune ca e mai bine alaturi de tigani, decat in compania mai “subtire”, dar mai putin dorita, a rusilor… Oricum, obstinatia cu care este folosit apelativul de “majestate” este suparatoare pentru o natiune azi republicana; n-are de ce sa se supere conu’ Mihai… Prin abdicarea sa a pus bazele unei natiuni republicane, asa cum insusi scria si in actul de abdicare (cel mult purtat in buzunar de la Sinaia la Bucuresti). Cred ca mai multa modestie, ceva tarana in cap pentru mortii de care se face responsabil si o mutenie absoluta in spatiul public s-ar impune ; macar atat…

Read More

Colindele noastre

Colindele au fost cîntece solare, fragmente si rămăşiţe din cîntările liturgice ale cultului naturii. Unele dintre ele - probabil minoritatea lor - în aparenţă sînt imnuri religioase creştineşti, tratînd legende creştine şi cîntînd naşterea şi moartea lui Isus. Ele însă sînt mai vechi decît creştinismul şi numai unei coincidenţe calendaristice i se datoreşte faptul că vechile cîntece solare poartă, deşi foarte superficial, o urmă de creştinism.

Cîntările pe cari le aveau popoarele indo-germanice, poate din timpuri preistorice, ca părţi integrante ale cultului lor, preamăreau în versuri, elementele şi lupta lor în natură, fenomenele naturii şi corpurile cereşti. Indeosebi soarele stă în centrul acestui cult: biruinţa lui asupra întunericului nopţii, a iernii şi a furtunii, făceau dintr-însul un erou; căldura lui şi lumina, pe urma cărora creşteau plantele, făceau din el un binefăcător al lumii. Ca erou şi binefăcător soarele era şi este centrul miturilor solare şi este astăzi centrul basmelor noastre. Apunerea sa seara, dar mai ales depărtarea lui de pămînt începînd de la solstiţiul de vară, era privită ca o călătorie a lui printr-altă lume, chiar ca o moarte a lui - pe urma lui murea lumina, venea frigul şi despuiarea naturii - iar oamenii îi dedeau poveţe cum să se lupte cu duşmanii săi, pe unde să meargă, ca să nu să rătăcească, cum să se poarte printr-altă lume. Ca drumet înstrăinat, el era plîns în cîntece şi este plîns şi astăzi în bocetele noastre. Iar de la solstiţiul de iarnă, cînd începea să se apropie de pămînt, el era eroul biruitor care se întorcea din luptă, i se aduceau jertfe, i se cîntau cîntece de bucurie şi de biruinţă. Venirea lui era privită ca o naştere, căci cu el se renăştea lumina zilelor şi viaţa naturii. Iar la echinocţiul de primăvară era sărbătorit îndeosebi ca erou întors din luptă "ca eroul înviat din morţi, dăruind viaţă lumii". Ca erou ce se naşte a fost cîntat de popoare în toate timpurile, cu urări reciproce de fericire, cu alegorizări şi simbolizări şi este cîntat şi astăzi în colindele noastre şi este sărbătorit de datinele noastre.

Colindele erau şi sînt cîntece la adresa soarelui, ce se renaşte la solstiţiul de iarnă, prin decembrie. Printr-o coincidenţă calendaristică, naşterea lui Christos în cultul creştin, cade tot pe vremea solstiţiului de iarnă. Poporul nostru, sărbătorind deodată naşterea eroului păgîn cu a Dumnezeului creştin a substituit numirile cîntecului păgîn. In loc de soare a zis Christos, în loc de lună, cer sau lumină, a zis Sfînta Maria, în loc de Jupiter a zis sfîntul Ilie etc. Faptele însă au rămas neatinse, cîntecul e păgîn. Nu numai fondul cîntecului e întreg, dar însăşi forma este a cultului solar. Bineînţeles, acest fapt nu e general. Nu, pentru că schimbarea nu s-a putut întîmpla decît în unele cazuri: cand cîntecul cîntă naşterea soarelui ori printr-o atracţie - moartea lui. Deci, colindele cari cîntă naşterea şi moartea lui Christos au substituit numirile păgîne; rar însă sau mai niciodată acele cari cînta fapte prea păgîneşti de-ale soarelui, nepotrivite cu fapte de-ale lui Christos. Aceste au rămas, neatinse întru nimic, cîntece  păgîne.

Avem  două feluri  de colinde :

Unele sînt cîntece de laudă la adresa stăpînului casei. Origina lor sînt cîntecele ce le cîntau clienţii romani, în ziua anului nou, la casa patronului, glorificîndu-i faptele sale, mai ales cele războinice, ori ale strămoşilor săi. Poate tocmai din această cauză - căci altfel e cu greu să afli o explicare în colindele noastre - preamăresc mai ales fapte războinice, vitejii din campanii şi întîmplări din tabără. Toate colindele din colecţia G.D. Teodorescu, numite acolo tradiţionale vînătoreşti, sînt în acest gen. Colinda face erou pe însuşi stăpînul casei sau pe un fiu al său, numindu-l cu numele. In colind de tînăr se povesteşte simplul fapt că "în prundurile mării, în marginea ţării" stau două oşti, a leşilor, cari au domn şi a românilor, cari n-au. Românii deci cutreieră ţara să-şi afle domn şi în urmă aduc că:

Ăst domn bun de casă

Are un cocon

Bun de a-l face domn.

Şi-l cer. Dar mă-sa nu-l dă, căci e prea tînăr, nu ştie să încalece calul, nu ştie să strîngă frîul, nici să încingă sabia şi să bată oşti. Dar trimeşii îl cer cu stăruinţă, căci în oaste sînt ostaşi bătrîni, cari îl vor învăţa toate acestea. Iar "coconul" pleacă apoi cu oştile. Colinda însă preamăreşte mai rar şi fapte bune, binefacerile. Unele colinde cîntă faptele povestite de evanghelişti. Naşterea Domnului Christos, prinderea lui şi restignirea. Origina lor trebuie căutată în cîntece bisericeşti. Numărul lor e foarte restrîns. Cu mult mai multe sînt acele cari cîntă legende, fapte nepovestite de sfintele noastre cărţi, a căror origină - fie mai veche, fie mai nouă decît creştinismul - n-au de-a face cu el aproape nimic, ba de multe ori povestesc fapte cu o concepţie opusă învăţăturilor creştineşti. Aşa în colindul Sf. Marii, ni se spune că Maria, Maica Domnului, pe cînd se pregătea să-şi boteze fiul, aude că i l-a botezat, fără ştirea ei, Sfîntul Ioan. Atunci "Sfînta Maria" de ciudă şi de  mînie, "dete în foc ca să ardă", dar “Busuiocul stinse focul”. Ea încearcă din nou ca să se omoare, sărind în apă, însă apa n-a înecat-o. A treia oară s-a aruncat în sabie, dar sabia n-a voit s-o taie. Deci, e vorba de o încercare de sinucidere a Sf. Maria şi pentru ce lucru  puţin!

Acest fapt, ca legendă poporală, nu-şi poate avea origina în creştinism. Intr-altă legendă se spune că maica Domnului, cînd a fost să nască, a venit în casa unui sas, care însă a alungat-o. Ea a intrat în casa unui român, care a primit-o cu drag şi a născut Maria. Această legendă e mai mult etnică şi prin sas se arată popoarele creştine neortodoxe, care n-au frumosul obicei al colindării şi în special sasul, care e zgarcit şi cum spune colinda: "de veste cînd a prins, porcii şi-au închis, socurii şi-a dezlătat, cînilor ne-a dat, în goană ne-a luat".

Intr-alte colinde cu caracter în aparenţă religios, se face învălmăşag de credinţe păgîne şi creştine. Aşa în Colindul Sfintei Vineri se spune: că Sfînta Vineri venea la Dumnezeu şi se plîngea că ea a creştinat şi a botezat multă lume, dar "Cetatea Irodului" i s-a împotrivit. Dracii de aici au bătut-o, au schingiuit-o, au fiert-o trei zile într-un cazan. Atunci Dumnezeu dă poruncă sfinţilor Ioan, Petru şi Ilie să bată cetatea Irodului şi Ioan a bătut-o cu aghiazmă, Petru cu ploi şi Ilie cu fulgere, iar dracii de spaimă s-au botezat. Intr-această colindă zeitatea păgînă Venus, devenită Sfînta Vineri, devine o martiră: cetatea  Irodului e locuinţă de draci, care la urmă se fac creştini. E curios să încreştinezi dracii! Apoi Sf. Petru ajunge stăpînul ploilor etc. Tot atîtea confuziuni sau elemente mitice neasimilate. Altele dintre legendele cîntate de colinde, puţine la număr, explică origina sau însuşirile unor animale, cari sînt privite ca sfinte, sau ale unor anumite lucruri. Aşa e colinda în care boul,  calul  şi oaia îşi dispută întîietatea ca animale  folositoare.  Boul  "răstoarnă pămîntul de răsare grîul roşu" ; calul "te duce, te şi aduce" ; iar "oaia hrăneşte şi te îmbracă". Intr-alt colind povesteşte însuşi Christos cum s-a născut grîul din sudoarea feţii sale în ceasul morţii, mărul din lacrămi şi vinul din sîngele ce-i curgea pe urma piroanelor.

Două colinde ni se par, dintre cele ce cîntă legende, mai de importanţă. Amîndouă sînt de origină păgînă şi de natură cosmogonică. Intr-una se spune cum se scaldă "bătrînul Crăciun", Sf. Ioan şi cu Christos şi se judecă unul pe altul, care e mai mare. Iar într-altul se spune cum dracii au intrat în rai şi au furat "soarele şi luna" şi raiului cununa.

de George Coșbuc

Read More

Lumea s-a pornit intr-o marti

Marţea nu e  bine să croieşti cămăşi, nu e bine să legi "gura  pînzii" şi nu e bine să îmbraci  haină nouă, dar mai ales nu e bine să pleci  la un drum mai lung, fiindcă într-o marţi a urzit Dumnezeu  lumea,  adică lumea  s-a pornit într-o marţi. Asta e o credinţă de obşte a românilor.  Alţii, mai puţini, cred că toate acestea nu e bine să le faci sîmbătă, tot pentru acelaşi mare păcat, fiindcă sîmbătă s-a  pornit  lumea. De unde ne-a venit nouă credinţa asta şi ce rost are  ea ? Acum, eu n-am  să mă ocup să vă înşir vorbe  ca să vă lămuresc că această credinţă e o superstiţiune, pentru că asta o ştiţi dumneavoastră poate mai bine de cum o ştiu eu. Dar gîndesc că poate nu ştiţi de unde şi cum ne-a venit  superstiţiunea, şi încă eu aş încerca să văd de v-o pot  spune.

Mai  întîi de toate, credinţa că marţea marţea s-a pornit lumea a prins rădăcini între popoarele  ortodoxe  ale  Europei. Apoi de la acestea  au luat-o şi alte popoare , de alte  religii, dar n-o au întru  atîta sfinţenie ca neamurile de  la cari  au luat-o. Aşadar, credinţa de care vorbim are ceva strînsă legătură cu religia ortodoxă a creştinilor, şi numai a celor din Europa.

După Biblie, Dumnezeu a făcut lumea în şase zile. Nu se spune în ce zi a început, dar se spune  în  care zi s-a odihnit; şi dacă s-a odihnit  sîmbăta, a şaptea zi , atunci  ziua dintîi a lumii a fost  duminecă. Apoi atunci de ce nu spunem că duminecă a pornit  Dumnezeu  lumea? Şi că duminecă nu e  bine să pornim la drum  lung? Aşa ar fi după cele ce ni le arată Biblia. Dar credinţa din  taifasul nostru n-are  de  lucru  cu  Biblia, măcar că tot facerea lumii îi este temeiul şi de acolo porneşte, de la ziua dintîi a lumii. S-au făcut fel de fel de socoteli, cam cîţi ani pot să fie de la facerea lumii, aşa cum înţelegem facerea ei după spusele Bibliei. Acum, unii au scos un număr de ani, alţii altul, cîte-o seamă de numere  mai  apropiate, altele depărtate foarte cîte cu 2.000 de ani şi mai mult. Aşa că nu se potrivesc doi cu doi şi anumit tot nu ştim nimic. Dar feluritele popoare au primit ca adevărată anumită numărătoare de care se ţin. Aşa, iudeii spun că lumea a fost făcută cu 3760 înainte de anul naşterii lui Hristos. Catolicii o spun în trei feluri, dar şi ortodocşii tot în trei feluri o spun: cei ce se ţin de patriarhul  Alexandriei o spun într-un fel, cei de sub patriarhul  Antiohiei într-alt  fel, iar cei din Europa se iau  după cum s-a hotărît în Constantinopol.

Anul acestor din Europa e 5508 înainte de  Hristos. Acesta e  anu'l  de la facerea  lumii,  de la Adam, "leatul" sau "veleatul" de la zidire. Toate cărţile noastre bisericeşti pînă mai acum o sută cincizeci de ani întrebuinţau numai leatul de la facerea lumii, tot aşa şi cronicarii, numai că ei puneau  pe lîngă leatul acesta şi anul de la Hristos, de cele mai multe ori. Cum au ajuns cei din Constantinopol să statorească anul 5508 înainte de Hristos ca an al facerii  lumii, şi cum au  ajuns  alţii să statorească alt an, e o socoteală lungă şi nu e pentru noi. Pentru noi ajunge atîta, că aşa au statorit lucrul şi unii si alţii. Dar orice an ar fi statorit pentru facerea lumii feluriţii învăţaţi, un lucru au trebuit să-I ţie toţi la fel: să potrivească aşa anii, încît cel din urmă an al veacului vechi să fie an visect, şi aşa că anul 1 de la Hristos (adecă,anul care începe era creŞtină) să înceapă într-o sîmbătă. Adecă, ziua întii a întîiei luni, a întîiului an care începe veacul cel nou trebuie să fie sîmbătă. Şi aşa este pentru toţi creştinii. Dacă noi  spunem  că întîiul an al erei creştine e anul 5509, dacă unii catolici spun că e 5201, alţii altfel, e totuna, pentru că toţi aceşti ani, feluriţi după număr, arată acelaşi an care a început (1 ianuarie) cu o  sîmbătă.

Toţi aceşti ani se potrivesc la sfîrşitul lor, adecă li se încheie şirul în anul 1 al erei creştine, dar fireşte nu se potrivesc la începutul lor, la capul şirului. Iar această nepotrivire face că lumea "a pornit" după unii într-o  zi, după alţii într-alta. Toţi zic că cea din urmă zi a veacului vechi s-a sfîrşit într-o  vineri şi cu sîmbătă s-a început noul veac, dar nu toţi au la fel aceeaşi zi ca întîia zi a tuturor zilelor la începerea  lumii.

După numărul nostru, al ortodocşilor din Europa, în anul 5508 înainte de Hristos, ziua întîi, a  anului (1 ianuarie) a fost marţi. Aşa urma. Căci dacă anul 1 după Hristos s-a început cu sîmbăta, anul de dinaintea lui (anul 1 înainte de Hristos) s-a început cu joi, anul 2 s-a început cu miercuri, anul 3 cu marţi, anul 4 cu luni, anul 5 ca visect cu sîmbătă şi apoi tot  aşa mergînd  înapoi  spre începutul lumii vezi că anul 5506 a început  cu joi, 5507 cu miercuri, iar  anul începăturii 5508 cu marţi.

Aşa dară întîia zi a întîiului an al lumii a fost marţi. Marţea a pornit lumea. Numai după calculele bizantinilor "începe lumea" într-o marţi. Deci numai popoarele ortodoxe ale Europei au în veleatul  Lumii lor marţea ca prima zi a tuturor zilelor. Acum, eu cred că prin călugări a ajuns la ştiinţa poporului  că marţea s-a urzit lumea şi apoi ştiinţa asta a fost adusă în legătură cu credinţele lui  superstiţioase şi aşa a devenit şi ea credinţă fără nici un rost. Că unii vorbesc şi despre sîmbătă ca zi  în care s-a urzit lumea, poate  că vine din  faptul  că au auzit ceva despre  sîmbătă ca zi de începătură a erei  creştine, a noului veac, sau - poate mai curînd - fiindcă şi sîmbăta se poate lua ca întîia zi a  lumii, dacă te ţii de cei ce încep anii cu martie. (In  evul-mediu se obicinuia  şi una  şi  alta: numărau anii  începîndu-i ori de la ianuarie  ori de la martie şi lucrul acesta face şi astăzi cronologiştilor multă încurcătură pentru cele doua luni ianuarie şi februarie cari puteau fi luate şi într-un an şi într-altul de după el). Iar în anul 1 al lumii  ziua întîi de martie a fost sîmbătă.

de George Cosbuc

Read More

Arogantul si popa-prostu’

MRU a fost invitat la o tele-vizuina careia nu merita sa-i pomenim numele. Am ezitat, ba chia ram refuzat initial sa ma uit la ceea ce presupuneam ca voi vedea. Intr-un final glorios am decis sa ma uit chiar si la emisiunea unui melc balos: Gadea. Am fost surprins sa-l vad pe primul ministru… Un intelectual real (il stiam de ceva vreme, inca de pe cand era doar … MRU), ironic si deseori arogant, dar fara ca asta sa deranjeze, un personaj foarte placut in conversatie, afabil, educat, dar si cu un discurs dificil, ce nu lasa loc comentariilor.

Initial nu am inteles cine realizeaza emisiunea si cine da interviul ; picasem pe un discurs veninos, de popa iezuit (nu pocait, desi stiu ca la asta v-ati gandit) care acuza, pleda, calomnia, toate de-a valma si fara nici o logica. Argumente ? MRU i le-a cerut, dar limbistul-sef al varanului s-a vazut nevoit sa recunoasca : nu le are. Dar faptele despre care vorbeste, zice MRU, s-au produs sau e o presupunere ? Balbaindu-se, cu o fata ce tradeaza marca retardului, transpirand, realizatorul accepta ca sunt speculatii. Pentru ca naravul din fire n-are lecuire, Gadea a oscilat intre limbile artistic aplicate posteriorului guvernamental si obraznicia nedisimulata, altfel obligatie de serviciu. Sigur pe el, deseori zambind si razand, chiar, de doua ori, primul ministru a facut o instructie iesita din comun cu interlocutorul sau din ce in ce mai distrus de loviturile primite fara menajamente, dar si cu eleganta in acelasi timp. Desigur, pentru Ungureanu, emisiunea din aceasta seara nu e nici o victorie ; n-are nevoie de Gadea pentru a arata o statura intelectuala deosebita, mai ales ca nu acelui limbric trebuie sa i-o arate. Cu toate astea, el este prim-ministru, deci trebuie sa coboare un pic discursul pentru a fi inteles, iar preopinentul este reprezentantul celui mai jegos post de « pe sticla », asadar a fost nevoit sa conduca el ostilitatile pentru ca toata discutia sa nu ajunga in balarii.

Ca orice infantil increzut, Gadea n-a inteles, dar a simtit acut superioritatea indiscutabila a invitatului. A incercat in cateva randuri sa uzeze de un discurs papistas, dar “arogantul” nu s-a lasat pacalit si a contraatacat prin ruperea ritmului adversarului ; l-a bagat in corzi cu elemente pe care le-a utilizat magistral. Vazandu-l la pamant, MRU nu l-a tratat deloc cu menajamente pe lingaul fioros devenit brusc o gaina de ograda. « Imi pare rau ca nu va pot spune toate cate meritau a fi spuse », rosteste zambind victorios « arogantul ». Popa era o carpa veche, de sters pe jos, cu care interlocutorul déjà spalase podeaua studioului…

O tara intreaga a putut vede care este capacitatea limbistica a lui Gadea, dar a fost si o lectie pe care MRU a tinut-o gratis ; nu pentru un handicapat ca directorul tele-vizuinii, ci pentru toti doritorii de « razboaie » verbale (un aviz lui Somnorila, ca sotul lui déjà stie). Ceea ce am avut ocazia sa vedem a fost o piatra de incercare, o emisiune de referinta pentru cei care vor sa predea studentilor de la jurnalism felul in care NU se face presa, dar si rezultatele catastrofale pentru idiotii care cred ca-si pot face o statura profesionala cladita pe limbi si pe pupat mana stapanului. Gadea a avut soarta slugii de duzina : nimeni n-o poate respecta pentru coloana de melc pe care o dovedeste continuu, dar a avut nevoie de un MRU care sa-i dea lovitura definitiva. A fost o emisiune extrem de distractiva, dar si una care a aratat ca primului ministru nu-i sufla nimeni in ciorba.

Read More

"Fakultatea de formocie"

Se stie ca economia de piata este caracterizata de instrumente ce potenteaza cererea si oferta. Asemanator economiei de piata este si situatia de la Universitatea din Tg.Mures… Unii deja s-au apucat sa vorbeasca despre nationalism si excitarea lui, ceea ce mi se pare periculos ; sa vorbim, da, dar detinand proprietatea cuvintelor.

Suntem la Tg.Mures, in Uniunea Europeana in anul de gratie 2012 si UDMR isi pregateste « armele » pentru batalia electorala din 10 iunie curent. Ungurii nu mai sunt ce-au fost… Acum au de ales intre trei partide etnice : UDMR (in scadere drastica de popularitate printre vorbitorii de limba maghiara), un partid etnic de centru si unul, cel al spionului Tokes, de « dreapta ». Ex-pastorul ameninta nu sa intre in vreun consiliu local sau parlament, ci sa ia UDMR-ului « munitia » cu care acest partid etnic i-a prostit timp de 20 de ani pe unguri, secui si ceangai : « arma » manifestarilor fascist-sovine. In fapt, studentii vorbitori de limba ungara (nu stiu sa fi existat vreun popor « maghiar » in perioada istorica a migratiei popoarelor, atunci cand ungurii au venit calari in Europa ; maghiar e poporul prieten ce locuieste in Ungaria de azi si e treaba lor daca nu le place sa-si spuna « unguri », ci « maghiari ») cer sa faca si facultatea in limba materna, ceea ce e dreptul lor sa ceara.

Aceasta e situatia de facto in « tabara » minoritara… Sa vedem ce zice si populatia majoritara in tara, romanii nostri… Elementele comuniste, ramasite sau nu ale partidelor bolsevice, in cooperare cu alte organizatii ce se reclama nationaliste, dar se manifesta mai curand fascist au si lansat mesajul in mass media ; demonstranti romani, dar vorbind romana cu un accent puternic unguresc mureau de grija colegilor unguri care dupa terminarea facultatii nu vor avea locuri de munca… Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia… Ce-l doare pe roman ca nu va gasi de lucru ungurul sau un alt roman ? E dreptul minoritatii vorbitoare de limba ungara sa invete in limba materna in toate institutiile de invatamant din Romania ? Este. Vor gasi ei de lucru vorbind doar limba materna ? Desigur, nu. Dar de ce trebuie sa ne intereseze ? Cei care pun botul la incitarile partidelor unguresti vor plati din greu, dar nici asta nu ne priveste ; statul roman le-a dat drepturi nediscriminatorii si le-a dat posibilitatea sa aleaga. Probabil ca ei se gandesc ca Ungaria e aproape si vor profesa acolo ; indeobste, socoteala de acasa nu se potriveste cu aia din targ, dar nu toti vorbitorii de limba ungara stiu asta. Chiar si asa fiind, suntem un popor european, in UE si n-avem voie sa stam intepeniti in ideile putine, dar fixe ale lui ceausescu, ilici si compania. Co-nationalii nostri au drepturi pe care unii le-ar numi privilegii… Poate… Dar asta e politica europeana si e una care nu aducere atingere natiunii sau tarii noastre. Asadar, care e problema ? Statul roman nu poate purta de grija unui minoritar care refuza sa invete limba oficiala a tarii in care traieste, iar in cazul de fata, chiar el, minoritarul intelege sa renunte la o parte din drepturile lui de cetatean roman.

Ca tot veni vorba despre cetatenie si nationalitate… Vreau sa-i atrag atentia lui Hunor ca el este un cetatean roman de nationalitate… sa zicem maghiara, ca ungara nu poate fi, el fiind secui. Deci, fiind si parlamentar ROMAN in Parlamentul ROMANIEI este cel putin o porcarie sa se afiseze pe diverse site-uri si sa-si treaca in dreptul cetateniei « maghiara ». Ii spun pe aceasta cale ca traieste in Romania, nu in Franta si ca nu poate manevra notiunile dupa cum i se scoala… Francezii pun semnul egal intre nationalitate si cetatenie ; in « democratia » lor, francezii nu recunosc nici o minoritate, toti sunt francezi, inclusiv maghrebienii si pakistanezii. Daca Romania alegea sa faca la fel, azi, Hunor si-ar fi scris la cetatenie acelasi lucru ca si la nationalitate : « romana ». Dar Romania are un alt sistem… E de notorietate obraznicia liderilor UDMR care se afiseaza « pe sticla » si vorbesc mieros cand despre drepturile lor in Romania, cand despre drepturile pe care Franta le da etc. etc. etc.

Read More

Istoria unui pistol cu... "fumuri"

In anul de gratie 1997 am vrut sa cumpar un pistol cu gaze. Desigur, pentru asta aveam nevoie de permis, asa ca m-am conformat. Vremurile erau tulburi, iar siguranta personala era mai bine sa ti-o asiguri tu ; in nadejdea politiei… Am luat legea si am inceput sa bifez cate o piesa la « dosar » : analize medicale complete, testare psihologica, cazier, cont bancar destul de consistent (legea nu spunea cam cat sa fie de mare contul, dar daca era prea mic, probabil ca respingeau cererea) etc. etc. etc. Cum politia nu are renumele de institutie de genii, am preferat sa duc dosarul cat mai sus pe scara ierarhica, evitand un inteligent oarecare de la ghiseu peste care eram sigur ca voi da. Pentru asta m-a ajutat un amic din minister care n-a inteles in ruptul capului de ce am nevoie sa duc tot ceea ce legea cerea, cand il cunosteam pe el si putea « aranja ». Intr-un final glorios, un subofiter ma duce chiar la seful de la « arme si munitii » (i-am uitat numele).

Extrem de amabil, colonelul zice : « Cererea ? », asa ca i-o dau. “Analize aveti?”. Ii dau si analizele si completez cu rezultatele deloc de ignorant ale testarii psihologice. « Cont in banca aveti ? » si-i dau extrasul de cu o zi inainte. Rand pe rand, toate « piesele » cerute de lege au fost depuse. Colonelul se uita la ele, se mai uita o data si ma-ntreaba : « Sunteti jurnalist, nu ? »… « Da », ii raspund. « Dar valori manevrati ? ». Intrebarea asta m-a prins descoperit… In lege era si o asemenea prevedere, dar ea nu se aplica jurnalistilor. Ma « salveaza » colonelul : « Dati salariile acolo unde lucrati ? ». « Nu », raspund eu siderat. « Atunci nu pot sa va dau permis ». I-am spus sa se mai uite o data… Respect legea pana in detaliu, asa ca n-ar fi rau sa faca si el acelasi lucru. Intransigent si corect, colonelul nu mi-a aprobat eliberarea unui permis de port-arma (pentru pistol cu gaze). Am inteles repede ca acolo era o alta lume decat ce ape care o citisem eu in « Monitorul Oficial », asa ca am sters-o.

Am revenit la amicul meu, caruia i-am reprosat nervos ca m-a trimis unde nu trebuie. El imi zice “inchide usa” si pune man ape telefon. Discuta codificat cu cineva, lasa receptorul jos de la ureche si zice: “Daca dai 300 de dolari iti da permis pentru arma cu glont, un pistol “Carpati” si doua incarcatoare, ca bonus. Platesti ? Daca vrei sa-ti recuperezi banii, poti sa vinzi pistolul, dar ramai cu permisul ». Am avut o secunda in care am bagat « curent in circuite » cu o viteza mai mare decat de obicei… Ma intrebam de ce trebuie sa procedam atat de intortocheat, eu sa iau permis de arma cu glont, desi vreau doar arma cu gaze si de ce sa dau bani din moment ce am tot ceea ce legea cere ? Rezultatul nr.1 ? Am refuzat. Rezultatul nr.2 ? Un an mai tarziu am fost atacat in plina strada, in plin Centru al Capitalei, lovit cu box, fisura craniana, ficat si splina deplasate, trei coaste fracturate si opt(8) luni fara a simti gust sau miros. Dar colonelul isi facuse « treaba »… In timpul asta, o gramada de indivizi fara toate tiglele pe casa au primit arme, chiar si in absenta hartiilor care erau cerute de lege, unii ajungand chiar sa comita crime, chiar crime multiple, unul dintre ei. Si abia acum constata unii ca in Ministerul de Interne e coruptie ? Dar au ei idee cam ce inseamna « coruptie » in respectivul minister ? Cei 300 de dolari pe care mi-i cerusera erau exact o « atentie » prieteneasca, nu coruptie. Ca doar nu le « iesea » cine stie ce… Daca vorbeam de 1,4 miliarde, atunci da, aia ar fi fost coruptie ; noroc ca nu s-a pus problema in cazul meu…

Read More

Carnavalul

Multe lucruri de-ale păgînilor au făcut însă încurcături bisericii creştine. Aşa, obiceiurile carnavalului. Romanii  aveau, cam pe la sfÎrşitul lui decembrie al nostru, nişte sărbători numite Saturnalia, iar la sfîrşitul lui februarie altele, numite Lupercalia. Ele ţineau cîte 9-12 zile, şi erau impreunate cu fel de fel de beţii şi mascarade şi cîte comedii toate. Tot pe la sfîrşitul lui decembrie, aveau şi iudeii sarbători cu  jocuri, măscăriciuri şi tot soiul de veselie. Iar popoarele  nordice  aveau sărbători de  primăvară, numite ale lui Iul, tot cam în felul romanilor. Astfel, biserica creştină a fost silită să îngăduie aceste sărbători, ca să nu strice obiceiurile atîtor popoare încreştinate. Aceste sărbători sînt  originea carnavalului.

La  început, "carnaval" se numea săptămîna de dinaintea postului Paştelor, chiar numele carne vale (rămas bun , carne!) arată că în acea săptămînă se făceau petreceri, ca un fel de adio de la carne : un fel de Iăsata­secului. Dar, fiindcă după Crăciun se făceau serbări, cu beţie şi jocuri şi mascarade, şi după cîteva săptămîni altele tot aşa, au ajuns cu timpul oamenii să tot lungească cele de după Crăciun iar carnavalul să-I înceapă tot mai devreme, pînă ce s-au pomenit că o ţin lanţ cu cheful de la Crăciun pînă la Iăsata-secului.

ln evul mediu, petrecerile din carnaval speriaseră pe oamenii cuminte. Pînă la o vreme, petrecerile se făceau mai omeneşte; cu negrăită pompă, dar cinstit. In Veneţia, mai  ales, carnavalul  era  splendid. Se  aranjau  lupte cu, lancea între cavaleri, se făceau alaiuri de oameni îmbrăcaţi numai în aur, toate casele se iluminau  ca ziua: pretutindeni, prin oraş, se plimbau gondole iluminate , pline de flori, cu femei mascate, în tot locul muzică, lux, veselie, jocuri de noroc, chiote, îngrămădire de  oameni şi verdeaţă. Şi aşa în toate  zilele. Seara, apoi, baluri mascate. Din  toate părţile Europei, veneau străinii să vadă "carnavalul". In Germania şi în Franţa, tot aşa dar mai puţin lux , şi mai mult caraghioslîc : pe pieţele publice declamau polichinelii şi hanswurşt-ii, se strîmbau , să dădeau peste cap, ca clovnii.

Dar, cu  timpul, au degenerat petrecerile. Intr-o vreme, a trebuit să intervină biserica  şi poliţia. Mai ales în Franţa. Aici ajunseseră lucrurile aşa de departe că în marţea de dinaintea Iăsatului de sec - numită marţea grasă - se frigea un bou în piaţă, femeile se adunau grămadă în jurul boului şi cîntau cele mai neruşinate cîntări, apoi mîncau boul, se îmbătau, se împrăştiau prin oraş jucînd, chiuind şi cîntînd obscenităţi. Chiar regele Henric III, într-o iarnă, s-a plimbat prin Paris chiuind, îmbrăcat ca un  gondolier  veneţian, şi se agăţa de toate femeile să le sărute.

Reformaţiunea în Germania a pus capăt acestor nebunii. Protestanţii s-au ferit de aceste petreceri frivole. Azi, în oraşele catolice din Germania, ca Munchen, Dusseldorf, în carnaval se fac mari petreceri şi cu zgomot, dar în oraşele protestante nu se face nimic, de-aceea Berlinul e cel mai plictisitor oraş în carnaval. Astăzi, carnavalul nu mai este ce-a fost. Cu toate acestea, Veneţia şi mai  ales Roma - sub ochii Papei - sînt cele mai vestite oraşe în  care se fac petreceri de carnaval. Şi spaniolii se ţin bine. In general, numai popoarele catolice fac abuz cu petrecerile în carnaval. La noi, românii, se găsesc urme de obiceiuri romane, deci păgîne, care ne amintesc Lupercaliile şi  Saturnaliile. La  Saturnalii, se jertfea un porc, al cărui cap se punea la picioarele zeului - asta e întocmai VasiIca noastră. Obiceiul sorcovei exista la toate popoarele vechi, iar la romani, la sărbătorile de primăvară, la Lupercalii: atunci se sorcoveau romanii, urindu-şi an bun. Sorcovirea se făcea la ei la începutul anului (în  martie), cînd se naşte zeul soarelui; la noi, obiceiul a trebuit să-şi schimbe  timpul, fiindcă s-a schimbat începutul anului. Mascarea şi travestirea, aşa de obicinuită la  Saturnalii, o avem şi noi în obiceiul celor ce umblă cu steaua şi cu vicleimul. Steaua e un obicei păgîn: şi romanii şi germanii, la serbările solare, în decembrie, închipuiau soarele, ce se renaşte, printr-o stea pe care o purtau prin oraşe, cîntînd laude  soarelui. Vicleimul e un obicei crestin, în parte numai, căci obiceiul travestirilor în fel de fel de haine şi mascarea irozilor ne amintesc pe satirii şi bacanţii de la Saturnaliile romanilor.

Tot la începutul  anului, romanii îşi făceau urări de an bun la semănături şi-şi făceau daruri cîte un plug, mai ales că era tocmai vremea aratului. Acest obicei e Pluguşorul nostru, trecut şi el la Anul Nou  al nostru, în loc să fi rămas în martie. In urmă colindele. La noi niciodată carnavalul n-a fost ceea ce-a fost el în ţările apusului.  în cronicarii noştri nu găsim nimic c-ar fi existat şi la noi obiceiuri zgomotoase şi luxoase în carnaval. Petrecerile cari  se fac  azi, balurile mascate şi celelalte sînt lucruri introduse din Franţa.

de George Cosbuc

Read More

Sarbatorile crestine

Părintii bisericii au fost siliti să treacă cu vederea şi alte lucruri de-ale păginilor. Numai Paştele - cu sărbătorile  cari se  schimbă, atîrnînd de Paşte - sînt stabilite de biserica creştină, fără să fi avut amestec şi înrîurire  păgînismul la stabilirea lor. Dar sărbătorile statornice, acele cu zi anumită, cad toate în zilele de sărbători ale păgînilor cari s-au  Încreştinat. De ce ? Fiindcă era greu să faci pe păgînii încreştinaţi să se lase deodată şi cu de-a sila de obiceiurile lor din strămoşi, să-şi lepede sărbătorile, să-şi uite idolii lor şi  zeii. Ei trebuiau deprinşi cu încetul. Astfel  s-au lăsat neatinse zilele  lor de sărbători, dar în loc de  zeii lor, cu încetul, s-au rînduit  sfinţi creştini într-aceste zile, ca să fie sărbătoriţi. Toţi zeii păgîni au fost  înlocuiţi cu sfinţi creştini. Iată ce scrie Papa Grigore  cel Mare, către nişte călugări, cari căutau să facă silă păgînilor încreştinaţi ca să se lepede de zeii lor: "Spuneţi lui Augustin că, după multă chibzuire, iată la ce convingere am ajuns, în ce priveşte încreştinarea englezilor. Cu nici un chip să nu dărîmaţi bisericile păgÎneşti ale lor ; ci să daţi jos numai idolii, să stropiţi clădirea cu aiazmă, să clădiţi un altar şi să puneţi icoane. Căci, dacă acele clădiri sînt trainice, noi trebuie să le prefacem din temple păgîne în adevărate case ale lui Dumnezeu, ca astfel  poporul, cînd va vedea că nu i se dărîmă templele, să aibă tragere de inimă spre creştinism, să se întoarcă cu drag de la păgînism spre noi, să cunoască pe Dumnezeul nostru cel blind şi îngăduitor, şi cu atîta mai cu drag să s-adune la biserică, cu cît vor şti că se  adună la locul unde au fost  obicinuiţi să s-adune şi părinţii lor. Oamenilor  inculţi şi spiritelor înăsprite nu le poţi tăia deodată felul lor de viaţă."

Dintre aceste  sărbători, Crăciunul e cea mai de căpetenie. Cum am spus, germanii-păgîni sărbătoreau cu jertfe de vite şi cu jocuri începerea, adecă naşterea anului lor, 9 zile. Cum să facă părinţii bisericii pe germanii-încreştinaţi să se lepede dintr-odată de sărbătorile  acestea? Era cu neputinţă. Deci le-au lăsat, dar le-au dat un caracter creştinesc: au înlocuit "naşterea anului" cu  "naşterea lui Christos". Sărbătorile păgînilor erau solare, adecă sărbătoreau fenomene din natură şi mişcările soarelui. Aşa, tocmai în toiul verii, popoarele nordice aveau sărbătoarea lui Donner, zeul tunetelor, la şase săptămîni după solstiţiu (20  iulie). Sărbătoarea le-a fost lăsată, o are şi astăzi întreaga biserica creştină. Donnar însă a fost înlocuit cu un sfînt, cu Ilie prorocul. Ba chiar şi puterile zeului păgîn, au rămas pe seama sfîntului nostru. Donnar alerga peste nori cu carul de foc, tunînd şi fulgerînd. Iar Ilie tot aşa, în credinţele poporului. Dintre zilele de sărbători ale romanilor-păgîni, mai  însemnată e Parilia, pentru noi. Ea se serba la 21-23  aprile, tocmai în toiul primăverii, la 6 săptămîni după echinocţiu şi cu 6 săptămîni înaintea solstiţiului de vară, şi însemna biruinţa luminii şi-a căldurii asupra întunerecului  şi a frigului iernii. Sărbătoarea a rămas şi la creştini: la 23 aprile, sărbătorim pe eroul care biruie asupra  balaurului  din  peşteri întunecate, pe sfîntul Gheorghe.

 de George Cosbuc

Read More

"Un fleac... Ii ciuruiesc!"

Prieteni, inamici sau dusmani, cu totii am ascultat interviul pe care Presedintele l-a dat unei tele-vizuini. Dupa recentele declaratii ale lui Geoana, intrebarile au fost decent-nesimtite, dar macar n-au mai fost scandaloase. Base a fost, ca de obicei, magistral si a purtat discutia pe unde a vrut el, fara sa uite sa puncteze decisiv cand i s-a oferit ocazia. Mai ponderat decat de obicei, dar fara sa stea intr-o defensiva paguboasa, Presedintele a rasturnat suficiente esafodaje construite pe minciuna pentru ca discursul general sa merite a fi numit magistral.

Fara dubiu, slugile abonate la injuraturi « pe sticla » au fost mobilizate imediat, dar succesul interpretarilor lor tendentioase este exclusiv in beneficiul retardatilor ce inca n-au fost suficient alfabetizati. Realitatea (nu tv) ne arata altceva : fiecare iesire in public a lui Base este o lovitura dura aplicata detractorilor sai. Schimbarea de strategie din discurs ii da o mai buna perceptie in randul populatiei nehotarate sau al celei care nu se deranjeaza sa gandeasca informatia venita de pe la tele-vizuini. Temele principale ale comunistilor devin pe zi ce trece tot mai fluu. Presedintele a cerut in Parlament reintregirea salariilor bugetarilor, bazandu-se si pe recomandarile FMI. Aceasta propunere pe care comunistii au tot vanturat-o luni de zile, venita de la Base e un adevarat afront adus opozitiei rosii. Aceasta era tema lor preferata : iata, aveti salariile micsorate, iar de asta se face vinovat « dicatatorul ». Revenirea salariilor ii lasa cu pantalonii in vine si pe Pontanel si pe Somnorel. Atat de rau i-a luat prin surprindere, incat, fara sa calculeze imensa pierdere pe care i-o aduce vorba negandita, Pontanel spune, nici mai mult, nici mai putin decat ca anul viitor el va reduce salariile la loc ; inca o declaratie similara si il pot asigura ca va conduce doar un guvern din umbra, idee mult iubita de « carpa kaghebista ».  

Presedintele n-a pierdut ocazia sa arate natura « conflictului » cu Arafat ; consider ca este un conflict creat de catre presa rosie, pentru ca n-are Arafat statura potrivita pentru a fi in conflict cu Base. Este cat se poate de clar si pentru Presedinte ca nu Arafat era obiectivul celor care au manipulat subiectul ; el este pus in fata, iar in spatele lui sunt o intreaga pletora de mafii si interese, incepand cu plasarea de ambulante si elicoptere si terminand cu medicamentele si cvasi-monopolul pe care mafia lor il are.

Candva, Base i-a dat un raspuns scurt unui parlamentar rus :  « Romania nu are nici un fel de experienta in materie de anexari teritoriale », un raspuns ce a facut cariera. Azi, Presedintele a facut o completare a vorbelor sale « de duh » : « Un presedinte nu poate abdica». Excelent ! 

Read More