PDL – dispariţie sau reformă

 Nu mă interesează că Monica Macovei a fost procuror în perioada comunistă. Cei care o acuză de asta sunt nişte golani fioroşi, de cea mai joasă speţă. Unii dintre ei au fost turnători, alţii securişti care îşi vindeau familia pentru a fi în graţiile Securităţii, alţi erau şefi în aparatul de partid, iar alţii – trădători urmăriţi de Divizia anti-kgb a Securităţii. Alături de ei, unii ca prim-pagiatorul ţării se mândresc că n-au fost „aparatchik”, de parcă a fi hoţ, mincinos patologic, misogin, rasist, xenofob şi trădător ar fi lucruri de laudă...  Şi ăştia au calitatea morală să spună că Macovei a fost procuror? Şi ce-i cu asta? Că a trimis în judecată diverşi infractori, asta nu poate fi o vină, ci din contră; doar şi-a adus contribuţia, prin meseria pe care şi-o alesese, la însănătoşirea organismului social. A-i face vină Monicăi Macovei pentru aşa ceva, dovedeşte o ordinarie din cea mai odioasă, echivalentă cu incitarea la comiterea de infracţiuni.

Am admirat-o pe Macovei, mai ales când intransigenţa ei s-a manifestat vocal, înainte de realegerea Preşedintelui Băsescu. Era vehementă şi convingătoare. Apoi a „redus motoarele” şi a intrat într-un con de umbră; sau aşa am perceput-o eu. Nici în cazul „Roşia Montană” ieşirile ei n-au fost mai fericite... Articolele erau slab documentate, colportau o serie de afirmaţii fără acoperire, dar din ele lipsea cu desăvârşire esenţa problemei. Colateral, anumite interese erau protejate. Măcar formal, articolele au făcut ceva vâlvă, dar problema numită „Roşia Montană-Bucium” a rămas neelucidată (în discuţie sunt două perimetre, dar de vorbit se vorbeşte doar de unul, din motive care-mi scapă). Interesant e că derbedeii roşii îi reproşează josnic o activitate mai veche şi onorabilă, dar una ceva mai nouă (chiar dacă tot onorabilă) – nu. Cineva ar putea spune că fiind onorabila n-ar fi nimic de reproşat şi ar avea dreptate până la un punct. Golani bulevardieri şi lipsiţi de cea mai vagă urmă de caracter, uslaşii sunt dispuşi să reproşeze absolut orice; sau aproape orice, după cum se vede... Dar aşa e în lumea afacerilor amestecată cu politica... Azi ai nişte duşmani politici care mâine pot fi cooptaţi de acelaşi pol de putere financiară, în funcţie de interesul finanţatorului, iar asta te cam împiedică să-i reproşezi „inamicului” o alianţă cu acelaşi cu care şi tu eşti aliat. Fireşte, nu e deosebit de plăcut să te înjure ţigăneşte nişte jivine şi nici tu să nu le poţi reproşa anumite lucruri, dar aşa e politica... Şi cu toate astea, nimic reprobabil nu se ascunde în trecutul Monicăi Macovei.

În curând, „amazoana” PDL-ului va candida la şefia acestuia din partea reformiştilor. Şi ceilalţi ce sunt? Implicit sunt anti-reformişti? Nu. Blaga nu e anti-reformist, ci trădător, iar Elena Udrea sigur nu e anti-reformistă, ci doar are propria sa viziune, poate diferită de Macovei, poate nu atât de diferită... Dar o reforma, fie ea şi într-un partid, e făcută de oameni, nu de moţiuni. Din acest punct de vedere, PDL nu are decât doi candidaţi la preşedinţia partidului (cel puţin până acum): Udrea şi Macovei. Fără dubiu, Blaga ca preşedinte al PDL înseamnă sfârşitul dramatic al partidului, dar că n-o să reiau aici ceea ce deja am spus (aici). Udrea şi Macovei trebuie să vadă, chiar mult mai bine decât mine,  că partidul n-are un viitor cu Blaga, ci doar un sfârşit.

Cu toate astea, deşi mulţi îmi vor fi împotrivă, consider că Macovei nu este deloc potrivită să devină şef al partidului, indiferent câţi reformişti o susţin. Moţiunea ei arată sublim, ideal aproape, dar nu o va putea pune în practică din cauza structurii personalităţii ei şi a unei rigidităţi pe care o găsesc nepotrivită momentului. Cel mai bine ar fi ca Macovei să ajungă la o soluţie comună cu Elena Udrea şi să coopereze pentru a reforma partidul. Pe de altă parte, Udrea e mult mai versatilă şi mai dedată cu lupta; doar a fost „tăbăcită” fără milă şi a rezistat cu brio. N-aş privi situaţia din PDL ca pe o luptă între curente; de la Macovei şi Udrea şi până la un simpatizant oarecare, toţi au înţeles că Blaga trebuie să părăsească definitiv funcţiile de conducere din partid. Chiar dacă plecarea din fruntea PDL a lui Blaga se va lăsa cu plecări definitive din partid, reforma tot trebuie făcută; dacă nu se poate cu bisturiul, atunci cu satârul.