30 apr. 2020

„Viaţa nu va mai fi la fel”





Cu toţii am auzită această idee, deseori obsedant, dar cred că nu mereu am înţeles-o cu adevărat. După ce a trecut cutremurul din 4 martie 1977 şi după ce au fost înlăturate efectele sale tragice, viaţa a revenit la normal, la aceeaşi normalitate anterioară cutremurului. În general, doar războaiele mondiale au schimbat viaţa europenilor, uneori drastic, alteori neînsemnat, în funcţie de popor. De această dată, lucrurile nu stau deloc la fel... Nu avem parte de un război mondial şi nici de o calamitate naţională, ci de... previziuni certe! Contradicţia în termeni ascunde un plan, atent pus la punct, deşi prea transparent pentru unul făcut profesionist.

Manipularea nu se bazează pe prostie, ci pe lipsa de informare premeditată. Astfel apare întrebarea,  justificată, „de ce viaţa n-ar fi la fel ca înainte”, dacă tot dispar cauzele care au dus la schimbarea ei? Aici avem noutatea... Chiar dacă preşul cotrocenian nu e Mafalda şi nici sluga sa baladistă nu e, totuşi ei se bazează pe ceva, pentru a propovădui schimbarea ireversibilă, acea schimbare inexistentă în istoria planetei, cel puţin nu brusc. O idee strecurată sau scăpată de propaganda de Partid, spune că această criză pseudo-sanitară se va termina, atunci când or să dispară cazurile de covid! Dar e posibil aşa ceva? Fireşte că nu, pentru că omul nu a reuşit să elimine răceala, viroza, gripa sau pmeumoniile din reţetarul naţional şi universal. Pe asta se şi bazează noile Mafalde, propovăduitoare a „sănătăţii naţionale”: ca niciodată răcelile nu or să dispară, deci ei sunt liberi să instaureze o „nouă ordine” naţională, de inspiraţie moscovită. Ştiu, pare halucinant, la o primă vedere, dar la a doua – nu mai e deloc aşa...

Ilegala stare de urgenţă, printre altele, a pus în prim plan o interdicţie de nimeni explicată şi neînţeleasă: între orele 22 şi 6 dimineaţa, circulaţia persoanelor este interzisă. De ce? De ce acel interval orar are un alt statut decât restul zilei? Nu a spus nimeni, tot aşa cum nimeni în Europa nu a mai făcut o asemenea restricţie, în afară de câteva dintre ţările foste sovietice. Nimic nu e întâmplător... O astfel de restricţie nocturnă este strict apanajul dictaturilor de tip sovietic, care însoţeşte o stare de urgenţă declarată naţional şi prezenţa în alte ţări europene, doar în situaţia declarării stării de război în acea ţară. La noi, „inamicul” e inventat, pentru ca dictatura să se permanentizeze, fără a elimina presiunea pusă pe organismul social. Pentru un popor debil, lungirea lesei dictatoriale este o adevărată „relaxare”, fără a lipsi avertizarea prezidenţială, ca oricând, lesa poate fi la fel de strânsă cum a fost anterior. Vestea „bună” e ca staff-ul dictatorial a făcut un pas înapoi, fără motiv: doar vor lungi lista motivaţiilor pentru care putem ieşi din casă.

Până la lesă, Matrioshka de la Cotroceni iese pe sticlă ca să ne spună, cu obişnuita sa aroganţă, ca după ridicarea stării de urgenţă şi până la anul (şi la mulţi ani?) „este obli-ga-tooriu” să purtăm, în spaţiile închise, „botniţa lui Iohannis”. Dar de ce în perioada izolării, timp de 2 luni, botniţa nu a fost obligatorie şi, dintr-o dată devine? Nu e greu de înţeles, cu toată lipsa de logică manifesta la prima vedere... „Botniţa lui Iohannis” nu este o necesitate imperioasă şi nu e obligatorie nici acum, în Europa. Botniţa este doar o afacere de Partid, de unde şi necesitatea obligării populaţiei de a o purta. În lunile de izolare, rezervele de care se ocupase Arahat, erau goale, deci nu se putea impune purtarea ei. Încă de la începutul stării de urgenţă, populaţia a rămas tablou în faţa unei ştiri furnizate de aparatul de propagandă: mai multe firme care aveau cu totul alte obiecte de activitate, au primit bani grei pentru  confecţiona măşti sanitare. Printre ele se număra „Romarm” , firma de stat producătoare de armament, dar care fabrica „15 milioane de măşti pe lună”, la Uzina Mecanică Dragomireşti, dar şi „Romwine Coffee srl”, societate care se ocupa de vânzarea de alcool şi tutun, cea care a primit 12,6 milioane euro, pentru a produce măşti, deşi le-a vândut la un preţ dublu. Ce are de spus ministrul Virgil Popescu, cel care a aprobat şmecheria? „Împreună facem România bine”.

O altă companie care a trecut la fabricarea de botniţe, este şi Taparo, unul dintre principalii furnizori de... mobilă pentru IKEA şi care exportă majoritatea producţiei (90%). Aflăm, deloc cu surprindere, ca Dragoş Pîslaru, fostul ministru din guvernul Cioloş este membru al Consiliului de Administraţie al Taparo şi înţelegem trecerea societăţii de la mobilă la botniţe iohaneziene. O altă companie producătoare de botniţe este Coramed, care deţine şi cel puţin o clinică, dar şi unităţi de producţie de materiale sanitare. Coramed are sediul social în Bucureşti, dar sediul administrativ este la... Sibiu. Despre firma soţilor Cosman, fostul ministru al Sănătăţii, cel plecat înapoi la Sibiu, din cauza unei prea mari apropieri de clinica finului lui Plăvannis, spunea: „Astăzi s-au produs primele 5.000 de măşti în România. Colaborăm de mulţi ani cu cei de la Coramed, de lângă Sibiu (…). Am dat libertate totală spitalelor să-şi activeze reţelele proprii de distribuţie. Noi le dăm fonduri suplimentare”, a spus Victor Costache citat de Agerpres. Cred că e lipsit de relevanţă, care sunt celelalte 5 firme producătoare de botniţe... Ceea ce rămâne important, e că banii europeni au fost „bine” direcţionaţi, clienţii politici fiind satisfăcuţi.

Privind atent, mă întreb „de ce viaţa nu va mai fi la fel”, când hoţia deja este la fel?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu