Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

29 ian. 2013

"Cronică sentimentală" de I.L.Caragiale

Cosbuc si Caragiale 

În una din livezile 'nverzite ale Africei necunoscute de miazăzi, prin care curge liniştită apa Zanzibarului, se rădica un cătun de bordeie locuit d'o populaţiune barbară cât se poate de ciudată.

Veţi crede că voi să vă servesc un capitol de Geografia populară sau că încerc a vă da introducţiunea topografică a unui roman de călătorii şi aventuri. Nicidecum! Voi să vă fac cunoştinţă pur şi simplu cu o specie de oameni cari,  prind, nu-şi pot găsi semeni în niciunul din cele patru unghiuri ale pământului. Liniştiţi, pacifici şi muncitori, ei cultivă pământul pe ţărmul Zanzibarului. Nu au făcut nimănui niciun rău şi cu toate astea sunt în o stare... ca vai de capul lor.              

Bieţii mei Africani, necunoscând până mai anii trecuţi invenţiunea salutară a pălăriilor şi şezând la muncă toată ziua cu capul gol, espus la razele fierbinţi ale soarelui de miazăzi, şi-au prăjit creierii până 'ntr' atâta, încât toţi călătorii cari s'au aventurat prin aceste ţinuturi barbare, văzând pe Africanii mei, cu drept cuvânt, i-au numit Tâmpiţi.

Imaginaţi-vă un Beduin - ştiţi  vorba Beduin, în Africa este sinonimă cu tâlhar, sălbatic, mâncăcios, nesăţios, cu toate instinctele rele, ingrat, rău, scelerat şi câteodată chiar antropofag, stând pe un tron de nuiele de răchită în mijlocul cătunului, sub un umbrar de frunze de palmier: este capul atotputinte al bieţilor Tâmpiţi. În jurul lui, alţi câţiva Beduini, armaţi cu câte o lancia'n mâna, un arc şi o tolbă cu săgeţi la spinare şi un cuţit enorm la brâu, purtând câteva pene de struţ înfipte'n părul lor lung şi creţ, compun curtea şi se numesc favoriţii consiliari. Aceasta este toată organizaţiunea socială a Tâmpiţilor. Acum, sunteţi curioşi să vă fac un tabel pitoresc de moravurile publice ale acestui trib barbar? Ascultaţi.

Curtea este strânsă în jurul tronului de răchită. Beduinul suprem chiama pe primul consiliar, îi spune ceva la urechia, şi apoi, cu un semn, congedieaza pe toţi. Curtea se răsipeşte. Şapte Beduini, mai marii celor mari, se răped pe cai, ia cuţitele'n dinţi, inpumnă lăncile şi dau goana cailor prin cătun, sbierând ca nişte posedaţi. Vai de Tâmpitul care se va găsi'n calea lor! Îl trag în lancia ca p'un iepure'n frigare. Bieţii Tâmpiţi aud de departe sbieretele Beduinilor şi dau năvală în bordeie; cei ce nu au avut pas să intre, se trântesc cu facia la pământ, ating ţărâna cu fruntea şi, aducând mâinile pe deasupra capului, fac semnul penitinţii. Beduinii, în goana lor, dau foc bordeielor, jefuesc ţarinele şi averile Tâmpiţilor, trag în lănci câţiva şi se'ntorc, tot prin cătun, cu caii obosiţi şi'nspumaţi la pas. Toată populaţiunea d'astădată le iese'nainte cu daruri şi li se 'nchină până la pământ. Cam în toate zilele se repetă această scenă... Este un remediu beduinesc    pentru  menţinerea liniştei şi ordinei în spiritele bieţilor mei Africani. Sărmani Tâmpiţi! Beduin  trebuia vouă?

 Am călătorit odată prin acel minunat ţinut şi-l voi pomeni şi morţilor. Am admirat moravurile bizare ale acestor nefericiţi. Am văzut de nenumărate ori repetându-se din ce în ce mai cu furoare scena de mai sus. Aproape   tâmpesc şi eu de prea multă admiraţiune, am atras într'o zi la o parte pe câţiva Tâmpiţi mai de căpetenie.
- Bine,  nefericiţilor, le zisei, cum nu  vine odată ideea să vă sculaţi cu toţii'ntr’o dimineaţă, să puneţi mâna pe toţi Beduinii şi să-i atârnaţi în rând la bătaia vântului de crăcile palmierilor voştri? Ce dracu’! nu mai aveţi nici instinct? Până când o   numiţi Tâmpiţi? Căscară toţi gura, deschiseră ochii mari, rădicară din umeri şi începură să cam surâză. Nu'nţeleseseră ce le spusesem. Adevărat Tâmpiţi, de trei ori tâmpiţi, zisei în mine, sunteţi demni de admirat!

Mă'ntorsesem de mult din călătoria ce făcusem la tribul Tâmpiţilor;  jur însă  nu mai cugetam decât la dânşii. Îmi rămăsese adânc săpată în memorie  suvenirea nefericirii şi mizeriei lor. Nu-i puteam uita.

Mai zilele trecute, întâlnesc un amic care necontenit călătoreşte. Se'ntorcea din Africa. Îl întreb cum a petrecut.

Am văzut minuni, îmi zise. Ai auzit tu vreodată de Tâmpiţi? Tâmpiţii? strigai. O! îi cunosc! Am petrecut mult în mijlocul lor, sărmanii! Ei, cum o mai duc dânşii cu Beduinii?
- Din ce în ce mai rău!
- Bieţii Tâmpiţi, sunt de plâns.
- Pre legea mea, îmi zise amicul, tu-i crezi de plâns, permite-mi să-i crez de râs...
- Bieţii Tâmpiţi, repetam...



(1874)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu