Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

7 ian. 2013

Cei 30 de arginţi ai regelui Mihai (I) - continuare


 În 1985, Guvernul României a început o acţiune în justiţie pentru a recupera tablourile vândute de fostul rege Mihai I către Galeriile Wildenstein & Co Inc. Acţiunea a fost retrasă, pentru ca mai apoi, în 1992 să fie din nou iniţiată în SUA şi Elveţia. Şi acest proces a fost stopat în timpul regimului Ion Iliescu din motive obscure. Tot în 1985, în faţa Curţii din New York, SUA, Jacques Vergotti, cel care a fost administrator al Casei Regale între 1944 şi 1947 a declarat că Regele Mihai i-a cerut să împacheteze şi să trimită la Londra tablourile şi două automobile Buick. Acest lucru s-a întâmplat în timpul unei scurte opriri la Zürich a regelui Mihai şi a reginei-mamă Elena în drumul lor spre Londra, la nunta viitoarei regine Elisabeta. Jacques Vergotti a primit confirmarea că obiectele de artă au fost depozitate la „Union Bank Suisse” în Zurich, confirmarea fiind semnată de către domnul Arthur Lang. Cele 6 tablouri semnate El Greco nefiind însă identificabile, valoarea declarată a unora a fost de 1 franc elveţian, conform inventarului. Valoarea lor reală (a celor 6) se ridică la 70-100 milioane de dolari. Fostul rege Mihai a declarat cu multe ocazii ca a părăsit România fără nimic. 

Jacques Vergotti, fostul ofiţer de ordonanţă al Regelui Mihai până în 1948, apoi profesor de istorie la o universitate din Statele Unite ale Americii, pomeneşte în cartea "Fără drept de înapoiere în ţara", editata în anul 2000 de editura Albatros, despre tablourile dispărute. Fostul maior al regelui mai relatează despre un lucru puţin cunoscut: faptul că pe lângă reşedinţa de la Versoix, fostul suveran mai deţine şi o proprietate în Statele Unite ale Americii, mai precis în Palm Beach, Florida. La pagina 29 a cărţii, Vergotti reproduce şi un dialog dintre Mihai şi mama sa: „The republic will be declarated on December 31!”

Tablourile erau expuse în reşedinţele Casei Regale din Bucureşti, Sinaia şi Bran. Întreaga colecţie de tablouri a fost catalogată şi descrisă pentru prima dată de bibliotecarul Casei Regale, Leo Bachelin în anul 1898. Un an mai târziu, în testamentul său, Regele Carol I preciza. "Galeria mea de tablouri, cum este descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, va rămâne pentru totdeauna şi în întregul său în ţară, ca proprietate a Coroanei României”. În anul 1939, în timpul domniei lui Carol al II-lea, istoricul de artă Alexandru Busuioceanu a reactualizat catalogarea Colecţiei Coroanei, făcând o distincţie clară între tablourile din această colecţie, considerate bun public, şi cele ale familiei regale, considerate bun privat. Istoricul Busuioceanu a insistat la acea vreme pe caracterul public al lucrărilor din catalogul făcut de el: "Prezentul catalog cuprinde colecţia de tablouri, aflată azi în mai multe palate şi castele regale din Bucureşti, Cotroceni, Sinaia şi Bran. Găsim, pe lângă tablourile descrise în catalogul Bachelin, pe cele care au intrat în colecţie după 1898. Trebuie precizat faptul că tablourile înregistrate în acest catalog au o situaţie juridică specială. Conform Testamentul Regelui Carol I a României ele constituie colecţia Coroanei, celelalte tablouri sunt proprietatea familiei regale". „Tablourile aparţin poporului român. Cele care aparţin Casei Regale trebuie împărţite între moştenitori. Eu însă mă lupt pentru toate tablourile. Regele Carol I a lăsat poporului român, prin testament, colecţia din catalogul Bachelin. Avem datoria morală de a le recupera” a declarat Prinţul Paul al României în cadrul unei conferinţe de presă. Prinţul Paul a iniţiat acţiuni legale pentru a recupera tablourile din Colecţia Coroanei şi din Colecţia Familiei Regale. Acţiunile legale sunt iniţiate în Statele Unite, Anglia şi Israel.


După căsătoria la care a asistat în Marea Britanie, regele Mihai, s-a întors, spre surpriza tuturor, în România. Apoi a abdicat pentru el şi urmaşii lui şi a plecat cu restul picturilor din Colecţia Regală (42) şi o pensie de 250.000$ pe an (în banii de azi aprox 5 milioane de dolari), toate fiind negociate cu reprezentantul lui Stalin, Vîşinski. De altfel, Petru Groza spusese că guvernul său va aranja aspectele material-financiare în aşa fel încât Regele să ducă o viaţă confortabilă în străinătate (cf. stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri din 30 dec. 1947).


„The Daily Iowan” din 11 ianuarie 1948, în articolul „Mihai Postpones Wedding To Retain Political Interests” aminteşte că apropiaţii Casei Regale au declarat că abdicarea a intervenit „din raţiuni politice şi nu pentru ca (Mihai) să se însoare cu fata pe care o iubeşte”; nici o vorbă despre vreo abdicare forţată, explicaţie inventată mai târziu, se pare. Cununia celor doi a avut loc în iunie 1948 şi nunta a fost oficiată în cultul catolic 20 de ani mai târziu după numeroase tratative cu Roma. Deja în martie 1948, Mihai era la Detroit unde a fost aşteptat pe aeroport de guvernatorul statului Michigan, Kim Sigler (nu de Truman cum declarau fostul rege şi apropiaţii săi). Dineul pe care guvernatorul l-a dat în onoarea invitatului sau la Hotelul Book-Cadilac din Detroit a fost umbrit de protestele romanilor americani care se strânseseră cu pancarte în fata hotelului. Poliţia i-a împrăştiat pe protestatari, dar fără a opera arestări.


În procesul de la New York din 1985 Jeremy Epstein, reprezentantul Casei Wildenstein, a declarat că a cumpărat în 1976 de la regele Mihai unul din tablouri, pe care apoi l-a vândut în 1977 Muzeului de Artă Kimbell din Texas. Muzeul a trecut în catalog menţiunea că tabloul aparţinea „Moştenitorilor Regelui Carol II”. În fapt, în arhivele de la Stanford University apar 3 (trei) tablouri de El Greco ce au fost vândute (nu două, aşa cum aminteam anterior aici sau aici) şi care au făcut obiectul cercetării întreprinse de autorităţile americane (BIOGRAPHICAL FILE, 1985 [ Box 1. ][ Folder 1 ] Consists of Vergotti's legal deposition aş a witness în the civil action pursued by the Socialist Republic of România against Kimbell Art Foundation, regarding three "El Greco" paintings, 1985).


Guvernul condus de colecţionarul de tablouri Adrian Năstase a depus la Parlament, pe finalul mandatului (2004), un proiect de lege pentru clarificarea situaţiei proprietăţilor Casei Regale. Noul Parlament, format după alegerile din noiembrie 2004, a amânat discutarea proiectului de lege la sugestia ministrului delegat pentru relaţia cu parlamentul, Bogdan Olteanu, până la completarea documentaţiei. Dacă legea ar fi fost adoptată în varianta propusă de PSD, statul roman ar fi întâmpinat greutăţi în recuperarea celor 42 de tablouri din Colecţia Regală. Articolul 5 din respectivul proiect de lege cuprinde o chichiţă juridică, care poate anula pentru totdeauna posibilitatea recuperării tablourilor: "O dată cu soluţionarea notificărilor şi acţiunilor în justiţie prevăzute în anexa nr. 4, potrivit procedurilor în vigoare la data formulării lor, se sting orice obligaţii reciproce dintre statul român şi fostul suveran al României, Mihai I". Proiectul de lege propus de guvernul Năstase mai prevedea plata unei despăgubiri în valoare de 30 de milioane de euro pentru Domeniul Peleş şi restituirea în natură a Casei Cavalerilor, aflată pe fostul domeniu Peleş. De asemenea, Regele Mihai putea folosi pe durata vieţii Palatul Elisabeta, ca reşedinţă regală, şi avea acces la palatele Peleş şi Pelisor pentru diverse acţiuni publice. De Palatul Elisabeta puteau beneficia, pe durata vieţii, şi Principesa Margareta alături de soţul ei, Principele Radu Duda. „Peleş i-a fost dat lui Mihai de către Antonescu cu apobarea Germaniei naziste, ca recompensă pentru cooperarea sa cu Axa şi pentru că a promulgat legi de confiscare a averilor evreilor”, a spus Prinţul Paul care a transmis protestul său hotărât faţă de proiectul unei legi neconstituţionale numit “Proiectul de lege pentru reglementarea situaţiei juridice a bunurilor care au aparţinut fostului suveran al României, Mihai I”. Legea nu prevedea doar compensaţii de 30 milione de Euro, ci încă 126 de restituiri, constând în pământ şi alte proprietăţi. Curtea Constituţională constata (decizia 600/9.11.2005) că „Legea pentru reglementarea situaţiei juridice a unor bunuri care au aparţinut fostului suveran al României, Mihai I” este neconstituţionala. Hotărârea a fost definitivă şi general obligatorie si publicată in Monitorul Oficial. Astfel, proiectul a murit.

Ca membru al familiei regale, ex-regele Mihai nu este singurul mostenitor care ar avea dreptul sa isi recupereze proprietatile. Prinţul Paul si tatăl sau, Prinţul Carol Mircea Grigore deţin 62,2% din moştenirea lui Carol al II-lea de peste 50 de ani. În Portugalia şi în Franţa, împărţirea moştenirii s-a facut imediat ce Prinţul Carol Mircea a fost recunoscut ca fiu legitim al lui Carol al II-lea. In plus, există şi alţi membri ai familiei regale care au dreptul sa îşi recupereze proprietaţile.

2 comentarii:

  1. Relația Paul de România-Truică-Marcovici

    Înainte de a fi recunocut de instanțele românești ca aparținând Casei Regale din România, prințul Paul de România și-a vândut drepturile litigioase către firma Reciplia SRL, reprezentată, în contractul cu acesta, de Remus Truică. Acesta din urmă este nimeni altul decât fostul șef de cabinet al premierului Adrian Năstase, un individ despre a cărui avere s-a discutat mult, dar nimeni nu a reușit să îi deslușească proveniența. Reciplia SRL a fost înființată în 14 decembrie 2005, având ca unic acționar un offshore, Reciplia LTD, iar la 11 luni de la înființare, Reciplia SRL a cumpărat toate drepturile litigioase ale prințului Paul. Contractul a fost făcut, semnat și ștampilat la avocatul Robert Mihăiță Roșu, unul din partenerii Casei de Avocatură „Țucă, Zbârcea și Asociații”.

    Compania Reciplia SRL este administrată de nimeni altul decât Marius Andrei Marcovici, fost consilier personal al premierului Călin Popescu Tăriceanu și asociat cu Truică în alte companii. La rândul său, Gabriel Zbârcea a fost nu numai coleg la „Mușat și Asociații” cu Ioana, fostă Tăriceanu, dar a fost și șef al AVAS, în guvernarea premierului liberal.

    La momentul semnării contractului, la guvernare se afla Alianța DA, adică PNL și PDL, împreună cu UDMR.

    Chichițele contractului

    Parafat de unul dintre litigatorii de top ai Casei de Avocatură „Țucă, Zbârcea și Asociații”, Robert Mihăiță Roșu, contractul conține o clauză care lasă loc la interpretări cu privire la cât de legitimă a fost întreaga afacere, și care demonstrează că nu a fost vorba despre o simplă cumpărare, de o persoană juridică, a drepturilor litigioase. Potrivit convenției dintre prințul Paul și Reciplia SRL, reprezentată de Remus Truică, „s-a transmis, de primul, fără nicio rezervă, toate drepturile prezente și viitoare asupra bunurilor identificate în articolul 1 al contractului, precum și asupra bunurilor identificate în actele adiționale la contractul de cesiune”. Articolul 7 menționează că ”Odată cu intrarea în vigoare a prezentului contract, cedentul, la cererea cesionarului, e de acord să accepte subrogarea cesionarului în calitatea sa procesuală din cauzele aflate în curs de soluționare, precum și, dacă e cazul, din orice alte cauze civile care au legătură cu procedurile judiciare de restituire a imobilelor, aflate pe rolul instanțelor, iar cesionarul are dreptul de a continua aceste procese până la obținerea hotărârilor definitive și irevocabile”. Cu alte cuvinte, Reciplia SRL poate interveni în nume propriu pentru a recupera de la stat proprietățile înscrise în contract.

    Articolul 10 din același contract conține însă două clauze ciudate, una care privește numele celui pe care se va înscrie dreptul de proprietate al unui imobil recuperat, adică orice persoană dorită de Reciplia SRL, și cea de-a doua care conține precizarea că Paul de România nu va vedea un ban în plus, față de cei stabiliți strict prin contract: „Cedentul se obligă ca, pe măsura obținerii în orice mod, pe cale administrativă sau pe cale judecătorească, a titlurilor de proprietate, a dispozițiilor de restituire (...) să coopereze personal sau prin mandat special cu cesionarul pentru îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară în termen de 3 zile (...) să se prezinte în fața notarului agreat de Cesionar și să semneze, în condițiile legii actele de transfer de proprietate în patrimoniul cesionarului sau al PERSOANEI AGREATE DE ACESTA, cu precizarea că prețul fiecărui bun e deja inclus în prețul ce se achită conform prezentului contract și nicio sumă suplimentară nu va mai fi plătită”.
    http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/atac-la-casa-regala-86678


    RăspundețiȘtergere