Cei 30 de arginţi ai regelui Mihai (I) - continuare

 În 1985, Guvernul României a început o acţiune în justiţie pentru a recupera tablourile vândute de fostul rege Mihai I către Galeriile Wildenstein & Co Inc. Acţiunea a fost retrasă, pentru ca mai apoi, în 1992 să fie din nou iniţiată în SUA şi Elveţia. Şi acest proces a fost stopat în timpul regimului Ion Iliescu din motive obscure. Tot în 1985, în faţa Curţii din New York, SUA, Jacques Vergotti, cel care a fost administrator al Casei Regale între 1944 şi 1947 a declarat că Regele Mihai i-a cerut să împacheteze şi să trimită la Londra tablourile şi două automobile Buick. Acest lucru s-a întâmplat în timpul unei scurte opriri la Zürich a regelui Mihai şi a reginei-mamă Elena în drumul lor spre Londra, la nunta viitoarei regine Elisabeta. Jacques Vergotti a primit confirmarea că obiectele de artă au fost depozitate la „Union Bank Suisse” în Zurich, confirmarea fiind semnată de către domnul Arthur Lang. Cele 6 tablouri semnate El Greco nefiind însă identificabile, valoarea declarată a unora a fost de 1 franc elveţian, conform inventarului. Valoarea lor reală (a celor 6) se ridică la 70-100 milioane de dolari. Fostul rege Mihai a declarat cu multe ocazii ca a părăsit România fără nimic. 

Jacques Vergotti, fostul ofiţer de ordonanţă al Regelui Mihai până în 1948, apoi profesor de istorie la o universitate din Statele Unite ale Americii, pomeneşte în cartea "Fără drept de înapoiere în ţara", editata în anul 2000 de editura Albatros, despre tablourile dispărute. Fostul maior al regelui mai relatează despre un lucru puţin cunoscut: faptul că pe lângă reşedinţa de la Versoix, fostul suveran mai deţine şi o proprietate în Statele Unite ale Americii, mai precis în Palm Beach, Florida. La pagina 29 a cărţii, Vergotti reproduce şi un dialog dintre Mihai şi mama sa: „The republic will be declarated on December 31!”

Tablourile erau expuse în reşedinţele Casei Regale din Bucureşti, Sinaia şi Bran. Întreaga colecţie de tablouri a fost catalogată şi descrisă pentru prima dată de bibliotecarul Casei Regale, Leo Bachelin în anul 1898. Un an mai târziu, în testamentul său, Regele Carol I preciza. "Galeria mea de tablouri, cum este descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, va rămâne pentru totdeauna şi în întregul său în ţară, ca proprietate a Coroanei României”. În anul 1939, în timpul domniei lui Carol al II-lea, istoricul de artă Alexandru Busuioceanu a reactualizat catalogarea Colecţiei Coroanei, făcând o distincţie clară între tablourile din această colecţie, considerate bun public, şi cele ale familiei regale, considerate bun privat. Istoricul Busuioceanu a insistat la acea vreme pe caracterul public al lucrărilor din catalogul făcut de el: "Prezentul catalog cuprinde colecţia de tablouri, aflată azi în mai multe palate şi castele regale din Bucureşti, Cotroceni, Sinaia şi Bran. Găsim, pe lângă tablourile descrise în catalogul Bachelin, pe cele care au intrat în colecţie după 1898. Trebuie precizat faptul că tablourile înregistrate în acest catalog au o situaţie juridică specială. Conform Testamentul Regelui Carol I a României ele constituie colecţia Coroanei, celelalte tablouri sunt proprietatea familiei regale". „Tablourile aparţin poporului român. Cele care aparţin Casei Regale trebuie împărţite între moştenitori. Eu însă mă lupt pentru toate tablourile. Regele Carol I a lăsat poporului român, prin testament, colecţia din catalogul Bachelin. Avem datoria morală de a le recupera” a declarat Prinţul Paul al României în cadrul unei conferinţe de presă. Prinţul Paul a iniţiat acţiuni legale pentru a recupera tablourile din Colecţia Coroanei şi din Colecţia Familiei Regale. Acţiunile legale sunt iniţiate în Statele Unite, Anglia şi Israel.

După căsătoria la care a asistat în Marea Britanie, regele Mihai, s-a întors, spre surpriza tuturor, în România. Apoi a abdicat pentru el şi urmaşii lui şi a plecat cu restul picturilor din Colecţia Regală (42) şi o pensie de 250.000$ pe an (în banii de azi aprox 5 milioane de dolari), toate fiind negociate cu reprezentantul lui Stalin, Vîşinski. De altfel, Petru Groza spusese că guvernul său va aranja aspectele material-financiare în aşa fel încât Regele să ducă o viaţă confortabilă în străinătate (cf. stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri din 30 dec. 1947).

„The Daily Iowan” din 11 ianuarie 1948, în articolul „Mihai Postpones Wedding To Retain Political Interests” aminteşte că apropiaţii Casei Regale au declarat că abdicarea a intervenit „din raţiuni politice şi nu pentru ca (Mihai) să se însoare cu fata pe care o iubeşte”; nici o vorbă despre vreo abdicare forţată, explicaţie inventată mai târziu, se pare. Cununia celor doi a avut loc în iunie 1948 şi nunta a fost oficiată în cultul catolic 20 de ani mai târziu după numeroase tratative cu Roma. Deja în martie 1948, Mihai era la Detroit unde a fost aşteptat pe aeroport de guvernatorul statului Michigan, Kim Sigler (nu de Truman cum declarau fostul rege şi apropiaţii săi). Dineul pe care guvernatorul l-a dat în onoarea invitatului sau la Hotelul Book-Cadilac din Detroit a fost umbrit de protestele romanilor americani care se strânseseră cu pancarte în fata hotelului. Poliţia i-a împrăştiat pe protestatari, dar fără a opera arestări.

În procesul de la New York din 1985 Jeremy Epstein, reprezentantul Casei Wildenstein, a declarat că a cumpărat în 1976 de la regele Mihai unul din tablouri, pe care apoi l-a vândut în 1977 Muzeului de Artă Kimbell din Texas. Muzeul a trecut în catalog menţiunea că tabloul aparţinea „Moştenitorilor Regelui Carol II”. În fapt, în arhivele de la Stanford University apar 3 (trei) tablouri de El Greco ce au fost vândute (nu două, aşa cum aminteam anterior aici sau aici) şi care au făcut obiectul cercetării întreprinse de autorităţile americane (BIOGRAPHICAL FILE, 1985 [ Box 1. ][ Folder 1 ] Consists of Vergotti's legal deposition aş a witness în the civil action pursued by the Socialist Republic of România against Kimbell Art Foundation, regarding three "El Greco" paintings, 1985).

Guvernul condus de colecţionarul de tablouri Adrian Năstase a depus la Parlament, pe finalul mandatului (2004), un proiect de lege pentru clarificarea situaţiei proprietăţilor Casei Regale. Noul Parlament, format după alegerile din noiembrie 2004, a amânat discutarea proiectului de lege la sugestia ministrului delegat pentru relaţia cu parlamentul, Bogdan Olteanu, până la completarea documentaţiei. Dacă legea ar fi fost adoptată în varianta propusă de PSD, statul roman ar fi întâmpinat greutăţi în recuperarea celor 42 de tablouri din Colecţia Regală. Articolul 5 din respectivul proiect de lege cuprinde o chichiţă juridică, care poate anula pentru totdeauna posibilitatea recuperării tablourilor: "O dată cu soluţionarea notificărilor şi acţiunilor în justiţie prevăzute în anexa nr. 4, potrivit procedurilor în vigoare la data formulării lor, se sting orice obligaţii reciproce dintre statul român şi fostul suveran al României, Mihai I". Proiectul de lege propus de guvernul Năstase mai prevedea plata unei despăgubiri în valoare de 30 de milioane de euro pentru Domeniul Peleş şi restituirea în natură a Casei Cavalerilor, aflată pe fostul domeniu Peleş. De asemenea, Regele Mihai putea folosi pe durata vieţii Palatul Elisabeta, ca reşedinţă regală, şi avea acces la palatele Peleş şi Pelisor pentru diverse acţiuni publice. De Palatul Elisabeta puteau beneficia, pe durata vieţii, şi Principesa Margareta alături de soţul ei, Principele Radu Duda. „Peleş i-a fost dat lui Mihai de către Antonescu cu apobarea Germaniei naziste, ca recompensă pentru cooperarea sa cu Axa şi pentru că a promulgat legi de confiscare a averilor evreilor”, a spus Prinţul Paul care a transmis protestul său hotărât faţă de proiectul unei legi neconstituţionale numit “Proiectul de lege pentru reglementarea situaţiei juridice a bunurilor care au aparţinut fostului suveran al României, Mihai I”. Legea nu prevedea doar compensaţii de 30 milione de Euro, ci încă 126 de restituiri, constând în pământ şi alte proprietăţi. Curtea Constituţională constata (decizia 600/9.11.2005) că „Legea pentru reglementarea situaţiei juridice a unor bunuri care au aparţinut fostului suveran al României, Mihai I” este neconstituţionala. Hotărârea a fost definitivă şi general obligatorie si publicată in Monitorul Oficial. Astfel, proiectul a murit.

Ca membru al familiei regale, ex-regele Mihai nu este singurul mostenitor care ar avea dreptul sa isi recupereze proprietatile. Prinţul Paul si tatăl sau, Prinţul Carol Mircea Grigore deţin 62,2% din moştenirea lui Carol al II-lea de peste 50 de ani. În Portugalia şi în Franţa, împărţirea moştenirii s-a facut imediat ce Prinţul Carol Mircea a fost recunoscut ca fiu legitim al lui Carol al II-lea. In plus, există şi alţi membri ai familiei regale care au dreptul sa îşi recupereze proprietaţile.