Constituţia adormiţilor

Revizuirea Constituţiei este o necesitate încă din momentul lansării ei, în 1990. Această Lege Fundamentală şi-a început cariera cu stângul. În prima sa formă, Constituţia era o caricatură jalnică, o mixtură nefericită de principii fără fond, concepte vagi şi garanţii nespecificate prea clar (ea „proteja” proprietatea în loc s-o garanteze etc.). Modificările aduse ulterior au mai şlefuit asperităţile comuniste introduse de ilici în Constituţie, dar asta nu a schimbat caracterul ei iniţial. E drept, aproape nimic nu e precis stipulat, dacă ne referim la acele fapte fundamentale pentru funcţionarea statului de drept. Ca urmare, alegătorii au decis sancţionarea ei, pe ici, pe colo; fireşte, decizia a fost cerută şi de către organismele internaţionale din domeniu. Cu toate adnotările şi modificările survenite, Constituţia noastră rămâne una rigidă şi care relativizează subiecte esenţiale din cuprinsul ei, pentru clarificare fiind necesară şi obligatorie intervenţia Curţii Constituţionale. Cetăţeanul nu are cum să ştie în mod direct ce drepturi şi obligaţii sunt înscrise acolo din moment ce interpretările ei îi scăpa. Aşadar, nu avem o Constituţie pentru cetăţeni, ci un instrument de luptă politică la nivelul multelor interpretări ce se pot da aceluiaşi articol. Alegătorii au fost doar oile mânate la vot pentru a certifica drept fundamental un act de şuşă politică, gândit exclusiv pentru uzul şi folosul politrucilor comunişti.

În 2007, referendumul naţional a stabilit că în proporţie de 80% populaţia doreşte un parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300. Fireşte, prevalându-se de prevederile Constituţiei special gândite pentru a face inoperantă orice schimbare pe care n-o doresc comuniştii, derbedeii roşii au blocat fără efort punerea în practică a deciziei populare. Întâi de toate, referendumul a fost apreciat ca fiind un fel de sondaj de opinie, nu un referendum şi că el ar avea o valoare orientativă, nicidecum de obligativitate pentru orice parlamentar, fie el la putere sau în opoziţie. Apoi, pentru ca referendumul să capete valoare, comuniştii au introdus clauza ca două treimi din Parlament să accepte referendumul, ceea ce nu s-a putut întâmpla până azi. Nimeni nu a explicat de ce voinţa populară clar exprimată ar trebui supervizată de 2/3 din legislativ. Şi asta... „constituţional”.

Revenirea la putere a cartelului fascisto-comunist pune iar pe tapet „necesitatea imperioasă” a modificării Constituţiei. Oricine s-ar fi aşteptat ca ea să fie schimbată în acele părţi unde nefuncţionalitatea ei a fost de mai multe ori dovedită, dar iată că nu... Prima preocupare a derbedeilor nu este reformarea Constituţiei, ci schimbarea ei în acele puncte care s-au dovedit păguboase pentru comuniştii aflaţi sau nu la putere. Primul şi cel mai important deziderat al lor este deposedarea Preşedintelui de atributele sale conferite de actuala Lege Fundamentală. Fireşte, ei nu vor ca un preşedinte oarecare să fie lipsit de putere, ci doar ca Traian Băsescu să fie pus la colţ, el fiind singurul lor obstacol în drumul triumfal spre revenirea la „dictatura proletariatului”  (unde „proletariatul” e... psd).

Ca mai înainte ilici, Căcărău Antenescu este azi preşedintele somnolent al comisiei însărcinate cu modificarea Constituţiei. Cum o potenţială suspendare a Preşedintelui nu are destui adepţi printre lichele, Felix doreşte o schimbare a Constituţiei de aşa manieră încât prevederile ei să-l elimine pe Base de la Cotroceni sau să-l transforme într-o păpuşă fără puteri. Strategia asta e una făcută pe genunchi, la disperare, undeva în separeurile Tavernei Sârbului, altfel complotiştii ar realiza că modificările aduse Constituţiei nu sunt aplicabile lui Traian Băsescu, ci doar următorilor preşedinţi ce vor veni după el. Preşedintele a depus un jurământ la învestitură, cu mâna pe Constituţia valabilă în acel moment, aşa că prevederile ei modificate nu i se pot aplica retroactiv. Fără dubiu, Constituţia modificată nu pentru a o face mai funcţională, mai clară sau mai utilă alegătorilor, ci doar pentru a face din ea un instrument de luptă politică îndreptat împotriva lui Traian Băsescu va face Legea să semene cu o femeie uşoară într-o parcare de TIR-uri, dar golanilor fioroşi ajunşi la putere nu de asta le pasă. Ei cred că eliminându-l pe Base vor reuşi să-şi subordoneze Justiţia de care fug atâta, dar se înşeală. Europa a pierdut o bătălie, dar nu şi războiul, aşa că pândeşte momentul pentru atacul decisiv asupra licheleleor din România.