"Monarhie si republica" de Mihai Eminescu

Ieri a fost în adevăr aniversara proclamării regatului. Ea a trecut modestă, în vârful picioarelor, ca şi când ar fi voit să nu scoale din somn pe soră-sa , cestiunea Dunării. Şi românii au lăsat-o să treacă ca şi când n-ar fi fost niciodată, ca şi când nu acum un an ar fi fost perindarea alaiului care se 'ncepea cu istoria românilor de la Decebal pân la cei din urmă Basarabi, dar se 'ncheia vai! cu lungul, aproape nesfârşitul şir al societăţilor ovreeşti, într-un mod pe cât de ominos pe atât de puţin cuvenit. Parcă ne-ar fi spus imigraţiunea ,,Treceţi voi înainte, cu Basarabii voştri cu tot, căci aparţineţi trecutului: noi venim în urmă, căci al nostru e viitorul şi... republica. Regişorii Moldovei şi ai Ţării Româneşti? Basarabi şi Muşatini? Ce sunt toţi aceştia pentru noi, ce ne pasă cine au fost sau cum au trăit? Ce ne pasă nouă de sângele vărsat în şiroaie cu care e udat orice palmă a acestui pământ? Moşiile voastre voim s-avem dreptul de-a le cumpăra noi, noii români, românii " Românului" ; restul e o lungă poveste care nu ne priveşte întru nimic, şi 'ntr-adevăr de ce reamintirea acelei zile să mai fi fost sărbătorită ca-n rândul trecut, când aproape toţi simt ce intimă legătură a fost între ea şi cestiunea, până azi pendentă, a Dunării. De pe atunci se zicea încă că pentru noua poreclă a ţării noastre, îndealtmintrelea vechi şi cinstite, unul din generoşii vecini ceruse o compensaţie reală în concesiuni pe valea Dunării şi că strălucirea purpurei fusese destul de ademenitoare pentru o seamă de oameni politici spre a-i îndupleca să facă făgăduinţi de natură a dezbrăca noua regalitate de drepturi suverane, pentru a o îmbrăca în petece de samur. În adevăr se mai editase într-un rând ,,Arta diplomatică" a marelui om de stat, când pentru onoarea de-a încheia o convenţie cu ministrul austriac se sacrificaseră interesele reale, economice ale ţării pe zece ani înainte; a doua ediţie a acelei arte diplomatice apărea in folio şi consista în a schimba cu dibăcie suveranitatea pe Dunăre pe-un titlu. N-ar mai rămânea decât să ne proclamăm şi împărăţie, în schimb cu România întreagă, păstrându-ne pentru rezidarea mărimii noastre împărăteşti nemăsuratele întindere ale Fefeleiului.

Fraza ne omoară pe noi, aparenţele în locul fondului, în locul adevărului. Adevărata regalitate ar consista în onestitate politică, căci onestitatea deprinderilor şi vederilor e caracteristică pentru monarhii întemeiate; pe când şiretlicul, amăgirea maselor cu vorbe, malonestitatea politică sunt atribute ale demagogiei pe de-o parte, ale despotismului pe de alta. Sub monarhia adevărată nu se aruncă în apă două milioane pentru un chei ca al Brăilei; nu are nimenea curajul de-a propune răscumpărarea liniei Cernavoda—Chiustenge; nu se fac biurouri de împământenire în Adunare, unde tuns, ras [î]l trece pe ovrei între cetăţenii statului român pentru parale ; nu se jefoaie visteria şi publicul cu lefuri ad-hoc de câte 40.000 fr. create pentru patrioţi improvizaţi din advocaţi fără pricini şi sabiuţe ignorante în directori de bancă şi drum de fier; nu se cumulează câte zece funcţii pe căciulă. lată ceea ce nu se face sub regalitatea adevărată, pentru că nu îngăduie monarhul să se despoaie poporul său fără a i se da în schimb vreo compensaţie materială sau morală din partea cavalerilor de industrie.

Cine are deci dreptate e tot d. C. A. Rosetti care zice în Cameră: ,,Ce-mi pasă de forma monarhică, daca trăim sub republică" Şi sub republică trăim, anume sub cea mai rea din formele republicei, când nu domnesc nici Pisistratizii cei iubitori de adevăr şi de arte, nici medicii cei generoşi şi mari, nici patricii Romei, ai Veneţiei, ai Olandei, ci plebea ... plebea în senzul cel mai rău al cuvântului, adunăturile fără trecut şi fără tradiţie din câteşipatru unghiurile lumii; căci acel care e cu totul înlăturat de la conducerea acestei ţări şi suplantat prin această plebe este poporul românesc însuşi, adevăratul popor românesc de rasă, gens Quiritium .

Şi de-aceea lucrurile nu pot merge bine, nici pot provoca entuziasmul popular. Surogatul frazei roşie substituit patriotismului adevărat îşi arată pretutindenea arama; pentru popularitate şi menţinere la putere sacrifică interesele vitale şi lipseşte chiar forma cea mai serioasă de guvernământ, cea monarhică, de încrederea pe care cată s-o inspire unei naţiuni. În adevăr, ce suveranitate se poate numi aceea când contele Wolkenstein cutreieră Europa în dragă voie pentru a pune la cale ţărmurii noştri şi apele noastre — de nobis sine nobis — şi nu află în drumul lui decât escelenţe neoplatonice a la Pherekydes sau transparente ca nimicnicia, ca autorul vestitelor scuze, ridicate la patrat? Contele poate în adevăr să urmărească, fără ştirea noastră, realizarea făgăduinţelor făcute în schimbul poreclei regatului. Iluzia serbărilor au trecut de-un an de zile ca efectele unei trecătoare ameţeli; permanentă însă se arată în fundul scenei paguba, se arată cucerirea Dunării pe care puternica vecină o urmăreşte cu stăruinţă.

[16 martie 1882]