"Pablo de Sarasate" de Mihai Eminescu

E greu a descrie impresia adancă care-o face acest artist. Acoperit de aplauzele zgomotoase ale unui public fermecat de admirabila curăţie şi putere a sunetelor vioarei sale, Sarasate privea cu ochii lui mari şi de-o liniştită energie, netrădand prin nici o mişcare a feţei acea simţire adancă care inspiră şi dictează o atat de măiastră execuţiune... Din nefericire numele marelui violonist fiind mai puţin cunoscut in părţile noastre semiorientale, sala teatrului nu era indestul de plină. Aceşti artişti executori iau arta lor cu sine şi cine nu se foloseşte de puţinele ocazii ce li se oferă pentru a-i auzi au pierdut pentru totdauna o plăcere artistică fără seamăn, senzaţiuni muzicale pe care numai artistul acesta şi nu altul le poate produce. A auzi de la un altul oricat de celebru aceeaşi piesă muzicală chiar nu echivalează pierderea de-a nu fi ascultat pe acesta, care-şi are feliul lui de-a executa, puterea şi geniul lui individual, cum nu se mai află in altul. Sperăm că, ştiindu-se odată cumcă abia mai există un alt violonist in lume de talentul lui Sarasate, publicul se va grăbi a da semne mai vii de respectul ce-l are pentru arta adevărată şi se va grăbi a asista in număr mai mare la concertele sale.


[18 februarie 1882]

In urma stăruitoarelor insistenţe a unui public fermecat de sunetele vioarei sale, don Pablo de Sarasate va mai da incă un concert; al doilea şi cel din urmă. Numai unul? intrebăm cu mahnire. Aceşti artişti executori duc cu sine tot farmecul cu care natura i-a inzestrat intr-un moment de estraordinară liberalitate. Deodată cu ducerea lor ei ne iau ce ne-a dat, lăsandu-ne numai părerea de rău că nu-i mai putem asculta. Ei sunt despoţii in republica artelor! De pe chipurile marmorelor antice putem avea copii in ipsos, de pe tablourile lui Rafael fotografii şi gravure, operele maiştrilor compozitori le putem avea şi ne putem imprieteni cu ei mai bine decat cu cunoscuţii şi cu rudele, dar aceşti artişti al căror geniu consistă in priceperea adancă şi in execuţiunea măiastră a creaţiunilor muzicale, aceştia ridică inainte-ne o lume proprie numai lor şi, după ce ne-au inganat un ceas in acea lume, ei o duc cu sine. La cel dentai concert publicul n-a fost tocmai numeros, pentru că nu se dăduse, se vede, o publicitate destul de intinsă ştirii despre sosirea artistului. De astă dată nimeni nu mai poate invoca această ignorare nici ca esplicaţie a neasistării sale, necum ca scuză. Concertul al doilea se dă mani, vineri, la 19 februarie, in sala Teatrului Mare. Deşi presupunem că succesele ce artistul le-a avut in calea sa nu vor fi suferind nici o asemănare cu ovaţiunile unui oraş de pe marginea Orientului, totuşi publicul bucureştean e dator a se intrece a-i face onoarea cea mai cuvenită unui artist: aceea de a-l asculta in număr mai mare decat in randul trecut, spre a fi răpit de farmecul puternic al producţiunilor sale.

Programa concetului al doilea e următoarea:

Partea I: 1) Uvertură ; 2) Concert pentru vioară (de Wienawski ) cu acompaniament de orchestră — a) Allegro b) Romanţă c)Finale la Zingara ; 3) Retraite anglaise , executat de orchestră; 4) Fantasia apassionata pentru vioară (de Vieuxtemps ) cu orchestră.

Partea II: 5) Uvertură ; 6) Suite espagnole pe tema din opera Carmen, pentru vioară (de Sarasate); 7) Melodii ţigane (de Sarasate) cu acompaniament de piano.

Biletele credem că s-or mai afland incă la magazinul d-lui Gebauer .

[19 februarie 1882]