24 feb. 2013

Biserica lui Dragobete


 Oricât ar părea de bizar, „sărbătoarea” de Dragobete nu există; cel puţin nu la dimensiunea pe care vor unii să i-o dea de câţiva ani încoace. Departe de a face parte din bagajul cultural românesc, Dragobete este o manipulare ordinară care exploatează sentimentele frumoase ale omului.
„Importată” de la sârbi (care ei inşişi nu ştiu s-o ţină în zilele noastre), Dragobete a avut un „succes” relativ pe plan local, mai ales în judeţul Mehedinţi, unde influenţa sârbeasca e importantă, dar şi în judeţele adiacente acestuia. Până în 1990 nici nu s-a vorbit şi nici nu s-a sărbătorit cu adevărat; nu trecea de nivelul unei manifestări locale de mică importanţă. Acesta e motivul pentru care nimeni nu poate spune ce se face în ziua de Dragobete şi ce/cine este ea/el. Circulă în diverse medii tot felul de trăsnăi, care mai de care mai fanteziste, unele chiar cu pretenţii istorice, dar toate dovedesc acelaşi lucru: manifestarea nu face parte din tradiţia românească.

După Revoluţie îşi face apariţia şi la noi, adusă din SUA, „Valentine’s Day”. România era chiar în perioada când ilici şi compania unelteau pentru cedarea suveranităţii naţionale în beneficiul URSS. Dar „fratele de la Răsărit” a sucombat, iar bolşevicii români s-au văzut cu o singură „armă” la dispoziţie, cea folosită şi de Ceauşescu şi învăţată la şcoala de partid: pseudo-naţionalismul. Ca urmare, indiferent de opinia etnologilor care stabiliseră clar că Dragobete n-are legătură cu tradiţia românească, noii conducători (în frunte cu „despotul luminat”) au găsit cu cale să opună „americanismelor” – „românismele”. Aşa s-a născut (la TVR pentru prima dată) „sărbătoarea” de Dragobete. N-o să reiau toate argumentele care vin să facă lumină într-o poveste intenţionat înceţoşată (am făcut-o deja aici), dar atracţia bolşevicilor către spaţiul slav este de notorietate, fie că vorbim despre spaţiul rus, fie că în discuţie vine spaţiul sârb; important e să fie slav/slavizant.

Fireşte, Biserica Ortodoxă Romana şi-a adus şi ea contribuţia la răspândirea unei sărbători declarate... păgână(!) sau măcar ante-creştină. Pe site-urile ortodoxe sunt inventate cele mai năstruşnice explicaţii „istorice”, combinate cu „istorie” a religiei (Sf. Andrei, de exemplu), doar-doar vor crea iluzia unei duble legitimări egal de fantasmagorice: a creştinării românilor de către Sf. Apostol Andrei şi a „sărbătorii” de Dragobete. Ca de obicei (şi de mai multă vreme), BOR nu este o instituţie care să-i „păstoreasca” pe români, pe care să-i înveţe şi pe care să-i certe atunci când sunt răi sau/şi proşti, ci o entitate financiară prosperă, care e complet dezinteresată de tradiţiile noastre (religioase sau nu) şi care tâmpeşte şi exploatează poporul pe care îl are în grijă de la Dumnezeu. În locul Catedralei Mântuirii Popilor Prin Alocari Bugetare (altfel o cheltuială complet nejustificată dacă ţinem cont câte biserici sunt doar în Bucureşti), Sinodul ar trebui să se ocupe mai apăsat de popimea care e ocupată cu orice, de la ridicarea de hoteluri şi până la „afurisire” în absenţa sumelor pe care „săracii” popi le cer cu obrăznicie, dar nu cu deşteptarea sau cuminţirea românilor. Dar să nu ne mirăm că BOR face apologia unei sărbători păgâne; doar nepermis-de-preaferictul, spun gurile rele, a fost intronizat de... comunistul Foaieverde.

Poate n-ar trebui să ne mire că BOR executa comanda promovării unei „sărbători” slave ce nu are o explicaţie clară; dacă Sinodul şi-ar înţelege misiunea, atunci sigur n-am mai avea popi ce se ocupă cu practici păgâne şi interzise explicit de Cărţile Sfinte. Ar lipsi şi figurile bisericeşti ce „deschid cartea” şi practică astfel vrăjitoria şi nici n-am mai întâlni popi care calcă oamenii în picioare (la propriu) pretinzând că astfel îi vindecă etc. Nu în ultimul rând, BOR ar face mai bine să publice magistralele texte, deja apărute la vremea lor, ale marilor scriitori şi poeţi români care relatau, fără a avea vreo aversiune faţă de Biserică, despre originile tradiţiilor noastre şi despre istoria noastră ce azi e atât de mistificată; Eminescu, Goga, Haşdeu, Coşbuc ş.a. nu sunt de amintit doar atunci când le convine potentaţilor zilei, politicieni sau feţe bisericeşti.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu