Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

27 feb. 2013

"Două bâlciuri" de George Cosbuc



 Două bâlciuri tradiţionale, întemeiate pe acelaşi obicei, după cum se vede, şi având un caracter deosebit cu totul de alte bâlciuri. Prin originalitatea lor, amândouă sunt nişte curiositati etnografice; nici popoarele străine de prin prejurul nostru n'au vr'un obicei asemuitor cu acesta, şi nici Românii ceilalalţi nu cunosc nici o tradiţie care să le aducă aminte că ar fi existat oarecând şi la ei asemenea bâlciuri.

Unul e bâlciul fetelor, celălalt al nevestelor. Unul se ţine cam pe la echinocţiul de primăvară în ziua Sân-Toderului, altul cam pe la solstiţiul verii, după Sân-Petru. Bâlciul fetelor se face dincoace de munţii ce despart Ardealul de Ungaria, iar al nevestelor dincolo de aceşti munţi, intr'un colţ de ţară care e oarecum închis între isvoarele a şase râuri ale celor două Someşe (cel cald şi cel rece), ale celor trei Crişuri (cel repede, cel negru şi cel alb) şi al râului de aur Arieşul. Pe partea de dincoace a munţilor, Munţii Apuseni cu vestitele mine de aur, trăiesc Moţii cei aşa de iubitori ai libertăţii şi singurii Români cari în dialectul dunărean al limbei noastre au rotacismul, iar de ceealaltă parte trăiesc Crişenii.

Muntele, numit Găina, se înalţă aproape de hotar cu două creştete ale sale, cam atâta cât Ceahlăul din Moldova. Între cele două creştete, se întinde un platou întins, şi aici se face târgul fetelor. În ajunul Sân-Toderului, pe amândouă coastele muntelui, Crişenii de către Apus şi Moţii de către Răsărit, se adună pe platou. Călări, şi bărbaţii şi femeile, pe mititeii cai de munte, curg cât e ziua pe strâmtele plaiuri, şi de cântec de fluere şi de viori sună pădurile de brazi. Pe câte doi cai alăturaţi şi prinşi unul de altul se văd lăzi uriaşe încărcate cu tot ce poate face zestrea unei fete, pe alţi doi cai butoiaşe cu vin, iar în urma cailor, bărbaţi şi femei pe jos, copii şi bătrâni şi câini puternici, şi negustori cu marfă ţărănească. Flăcăi împodobiţi cu şerpare late, pe care îngrămădesc aur şi argint, fetele în cele mai frumoase haine de sărbătoare; şi e nesfârşit şiragul de oameni şi chiotul de guri.

Înainte de a se fi adunat, ies la munte doi delegaţi ai Moţilor şi doi ai Crişenilor şi trag o linie de hotar pe platoul verde, linia de despărţire până unde au să se întinză şi unii şi alţii cu corturile. Tot aceiaşi patru hotărăsc un fel de program al serbării, tot ei sunt judecători fără apel pe tot timpul bâlciului în neînţelegerile ce s'ar ivi. Dar nu se întâmplă neînţelegeri mai niciodată, decât atunci când s'amestecă între ţărani poliţia oficială a Ungurilor.

Care familie, cum soseşte îşi întinde cortul. În ziua bâlciului platoul într’adevar pare cuprins de un popor în exod, de un neam care părăsind vetrele străbune îşi caută locuinţa într’alt pământ. Părinţii cari au fete, întind împrejurul cortului velinţe, scoarţe şi pânzeturi, tot ce a ţesut fata însăşi, ori tot ce are ca zestre în haine şi salbe. Niciodată nu poţi avea o exposiţie mai complectă de lucru manual al femeei române, ca aici în creerii munţilor. Tot ce au lucrat femeile ani de zile, adună aci. Până pe la zece ceasuri, ţăranii îşi cumpără de-ale lor, coase, sape, fiare de plug, seceri; iar femeile se îmbracă în corturi, aranjează lucrurile ce au să fie expuse. Apoi începe peţirea.

Grupuri-grupuri umblă cei ce au să peţească şi cei ce vin ca simpli privitori de la cort la cort şi privesc şi admiră. În faţa cortului, unde e fata mare, stau în haine de sărbătoare toţi membrii familiei, părinţi şi unchi şi nepoţi şi veri - trebuie să arate şi asta, că sunt neam mare de oameni - şi primesc musafiri. Se înţelege, tot aşa umblă şi flăcăii de însurat, cu familia toată după ei.

Flăcăii se logodesc cu fetele acolo, pe platou, în faţa întregii mulţimi, schimbând nu două inele, ci două năfrămi. Iar cei patru bătrâni delegaţi au oarecum oficiul de mari preoţi. Logodnele însă nu se fac la întâmplare, adică aşa că un flăcău îşi găseşte o fată de care nici n'a visat şi plăcându-i, o cere, sau că fata s'ar fi logodit cu un flăcău necunoscut. Nu. Totul e numai o formalitate. Toţi ştiu înainte care cu cine se va logodi, căci toate sunt aranjate din sat, iar aici vin numai fiindcă e tradiţia aşa şi se crede, că o căsătorie va fi fără noroc dacă logodna nu se face pe platoul Găinei. Apoi, sfârşite fiind logodnele, începe cheful, cu vin şi cu lăutari, un chef original acolo în vârful muntelui, pe iarba verde şi în tabăra aceia de corturi cu mii de suflete.


Cei logodiţi n'au voie să se cunune decât în anul viitor, după Crăciun, din causa bâlciului celuialalt, al nevestelor. Acesta se ţine de cealaltă parte a muntelui, la Hălmagiu, un târguleţ între munţi. Aci târgul geme de nevestele cari s'au măritat anul trecut, numai cele ce s'au măritat ca fete, nu şi văduvele căsătorite din nou, toate îmbrăcate în haine de sărbătoare cu familia întreagă după ele. Nevestele, având ulcioare cu rachiu, cutreeră târgul, duse de mână de bărbaţii lor (niciodată singure) şi oriunde văd oameni cunoscuţi ori rude, îi opresc în drum şi îi sărută. Ca să fie gluma deplină, cunoscuţii se fac că fug, nevasta alerga după ei, şi-i sărută. Nevestele intră prin cârciume, şi de întâlnesc cunoscuţi, îi sărută. Iar după sărutare, ea-i toarnă în pahar să bea din rachiul din ulcior. În schimb toţi cei sărutaţi au să cinstească pe nevastă cu parale, care cât poate şi după cum e de fudul. A refuza să te sărute o nevastă, este o insultă mare pentru ea, şi familia ei nu ţi-o iartă niciodată. De aceia şi nevestele se opresc să sărute numai pe acei de care ştiu cu siguranţă că nu-i vor refuza. Aşa numai să oprească în faţa oricărui om, asta n'o fac. Şi chiar pe cei din satul lor, dacă sunt săraci ori sdrenţuroşi, îi ocolesc. Totul se reduce la o formalitate: este ceea ce am numi noi la oraş o vizită după cununie pe la cunoscuţi, se înţelege, făcută într'un mod cu totul original.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu