Neaşteptata realegere a Führer-ului

 O fantezie (ne) imaginară

Iată-l! Cu mustaţa rasă (aia ca un rahat de muscă nu mergea), Hitler Căcărău îşi face apariţia la cel de-al n-şpelea congres al partidului naţional-socialist, rebotezat de circumstanţă „liberal”. Ochii săi albaştri strălucesc mort, dar în ei se vede încrederea că lucrările congresului se vor desfăşura impecabil. Doar a avut grijă să nu mişte nimeni în front (al Salvării Naţional-Socialiste); aşadar, pe „frontul de est” nu va fi nimic nou... Cei 31 de vicepreşedinţi îl secondează servili, iar lui Hitler asta îi place enorm; din când în când le mai aruncă o vorbă golăneasca în doi peri, iar ei râd fericiţi că Führerul a catadicsit să-şi bată joc de ei. Evident, azi e o zi măreaţă: urmează să le propună participanţilor la congres să-l aleagă pe primul dintre vicepreşedinţi ca secund al său (doar e membru al partidului de 24 de ore), eventual moştenitor al partidului cel atât de greu ridicat prin calomnii, minciuni şi prin manipularea maselor. Se felicită în gând pentru magistrala idee de a-l atrage pe primarul „neamţ” şi nu admite ca acesta să nu fie ales ca prim-vicepreşedinte în unanimitate. Fireşte, nu vor fi probleme, iar partidul va câştiga un prestigiu suplimentar şi un „pion” util Reich-ului pe care îl visează din 2014.

A şi avut noroc, o ştie, cu bătrânul guzgan conservator care i-a dat relaţiile sale ruseşti, dar ce-are a face?! Când e vorba despre triumful cauzei naţional-socialiste, scopul scuză mijloacele, nu-aşa? Acum abia aşteaptă să treacă acest plicticos congres pe care l-a organizat atât de bine cu ajutorul batalioanelor SD ale partidului, încât şi opozanţii săi urmează să-l aplaude în ovaţiile nesfârşite ale unei săli pătrunse de importanţa momentului. Numai după ce-şi va savura triumful va putea să se relanseze în lupta decisivă pentru cucerirea Reichstag-ului de la Cotroceni. Ştie bine, spunea şi bătrânul guzgan, la nevoie, incendierea lui este o bună soluţie.

Căcărău îşi aranjează moţul rebel ce-i strică acea cărare perfectă, tipic naţional-socialistă şi priveşte îngândurat în sală... Participanţii la congres sunt în delir şi el nici n-a apucat să rostească vreunul din discursurile sale atât de înflăcărate. Toţi aşteaptă nerăbdători vorbele providenţiale ale Führer-ului Căcărău. Dar nu, el nu le va da satisfacţie. EL va alege momentul când li se va adresa pentru a-i mobiliza în luptele (de stradă) ce vor veni. Toţi cei 1500 trebuie să înţeleagă că nu ei decid, ci el, Führerul. Nu va îngădui nici o abatere de la disciplina naţional-socialistă pe care atât s-a străduit să o impună chiar şi în relaţia efemeră, dar necesară cu partidul comunist; de ei se va ocupa el mai târziu, când va fi momentul potrivit. Da, ştie că a câştigat prin trădare lupta cu partidul popular, dar comuniştii nu sunt la fel de uşor de dovedit, aşa că trebuie să ia în serios ordinele venite de la Răsărit. Preocupat, Führer-ul se gândeşte la variantele pe care guzganul i le-a transmis, ordine venite tocmai de la potentaţii săi tovarăşi. Da, va şti să aleagă formula cea mai convenabilă, în aşa fel încât alegerile următoare să fie înainte de termen, cât încă naţional-socialismul e pe val. O secundă, în minte i-a apărut Constituţia... Cu un gest grăbit, Căcărău a alungat acel gând rebel; doar el va face Constituţia viitoare ce va sta la baza Statului Naţional-Socialist şi nimeni nu va îndrăzni să-i conteste lui autoritatea de a comite asta.

Moţăind majestuos, Führer-ul Căcărău îi urmăreşte fără chef pe aceia care se perindă pe scenă; nu e unul care să nu mulţumească înţeleptului Conducător pentru geniala sa contribuţie la impunerea naţional-socialismului gloatei imbecile de alegători. Führer-ul le zâmbeşte condescendent şi îngăduitor, ba chiar dă mâna cu unii dintre ei, evident, cei mai merituoşi... Căcărău e mulţumit... Lucrările congresului se desfăşoară conform celor deja programate de el. Da, ştie prea bine că a şi greşit când l-a adus în partid pe Ciobanul fascist, dar avusese nevoie de banii lui. Bine că s-a hotărât să plece din partid, că-i strica imaginea! Nu, nu se aşteaptă la critici, deşi nişte ameţiţi au încercat nişte obiecţii. Le-a pus repede pumnul în gură, aşa că acum vor fi cuminţi; la un moment dat le va da şi lor un os de ros, dar întâi să merite.

Ovaţii nesfârşite îl trezesc pe Fuhrer din visare. Se uită atent jur-împrejur şi înţelege: neaşteptat pentru unii, EL, Căcărău a fost reales ca Preşedinte al Partidului Naţional-Socialist în unanimitate aproape. De cei 44 care au stricat perfecţiunea unanimităţii se va ocupa curând; ei vor fi primii clienţi ai lagărelor de concentrare la care visează în secret. Acum n-are timp de ei, doar trebuie să-şi savureze victoria! În urale, Căcărău se hotărăşte să le vorbească alegătorilor săi. Aranjează cu eleganţă microfonul, îşi drege vocea alterată de somnul mascat de până atunci şi rosteşte discursul: „Ba, băieţi, azi e sâmbătă? Ia haideţi să tragem o beţie până luni şi pe urmă mai vedem noi! Aaaa, să nu uit: merҫi, popor !".