Un episod real si dramatic din viata unui erou in viata, necunoscut publicului si care n-a avut nevoie de un premiu pentru a-si sluji tara si pentru a-si arata constiinta. El a ramas anonim si modest, in timp ce niste conspiratori si tradatori s-au acoperit cu gloria pe care el o merita. Ii multumesc cu infinit respect pentru sacrificiul lui de care noi n-am fost capabili...!!! El si cei ca el sunt adevaratii eroi anticomunisti in viata; cei trecuti in nefiinta sunt mult prea multi si, din pacate, adesea uitati.
„Nu numai la Rahova... Intii m-au luat de la serviciu... Au venit doi gorobetzi cu ochelari fumurii unul se dadea Locotenentul Bocancel si altul era capitanul Georgescu, nume la mishto, si mi-au zis ca trebuie sa merg cu ei sa le dau nishte relatzii cu nu stiu ce fel de accident. Binenteles ca m-am prins despre ce este vorba si-am zis ca merg numai ca trebuie sa-mi iau sacoul din birou. Am dat 2 telefoane scurt din birou si-am plecat cu ei... Si-am mai iesit de ziua republicii dupa 7 luni la aer curat (gratziat, ce noroc am avut!). Intai m-au dus pe Rahova la Securitate. Cei care m-au saltat erau civili si in afara de temnicieri care purtau uniforma, totzi din sediul Securitatzii erau civili dar se salutau intre ei cu „Sa traitzi tov.colonel”... Bai parca era un facut... numai colonei pe-acolo... Interogatoriile, batuta, masa si dansul erau intre 8 si citeodata pana seara la 11.
Ma intrebai ce-am facut? In principiu au fost mai multe actziuni care au culminat cu scrierea de lozici gen „Traiasca sindicatele libere romane”, „Traiasca Sindicatul Solidaritatea”, „Traiasca Lech Walensa”, „Jos dictatura ceausista” si chestii de genul asta. Toata actziunea am facut-o in centru in Romana, Eva, Batistei, Blvd.Aviatorilor, Arcul de Triumf si Victoriei. Mi-au zis securistii dupa proces ca au fost asa de derutatzi de amploarea si intensitatea lozincilor ca au crezut si cred ca cred si acum ca am fost organizatzi cam 10-15 persoane. N-am fost decit trei si pe Piticu si Stan nu i-am dat in gat.... ca ma bagau la „complot impotriva orinduirii socialiste” si luam totzi 3 -25 de ani sau pedeapsa cu moarte prin impuscare.
Asa ca m-am dat singur cuc si m-au bagat la articolul 166a (parca, trebuie sa ma uit in sentintza de la tribunalul militar) – „propaganda impotriva orinduirii socialiste”. Si mi-au tras 4 ani temnitza grea. Printre alte actziuni au fost: protest la Ambasada Americana, Consulat si resedintza cetatenilor Americani din cartier. Protestele s-au manifestat prin memorii adresate natziunii americane si presedintelui american cu situatzia politica si sociala din Romania si a drepturilor omului, Tratatul de la Helsinki....si chestii de-astea.
La chestia asta au fost mai multzi, cumnatu-miu Patrick (e in Muenchen acum), Vernescu (e prin Montreal acum) si altzii. Pe niciunul n-am dat in gat. Mama, ce ne faceau daca ne prindeau pe totzi...25 pe cocoasa sau citziva plumbi reci si zglobii... Si ca-n bancul cu ciupercile, „pai asta de cea murit ca are la cap o mica gaurica.......Pai n-a vrut sa manince ciuperci otravite”... Trebuie sa spun ca securistii erau foarte nervosi... Se cocea ceva in tzara, dar erau mai mult actziuni necoordonate si dispersate in toate regiunile. Socul lor a fost imens cind au vazut ca actziuni de genul asta patrunsesera si intr-o anumita zona (Tibi nu te gindi acum la chestia aia....hahaha), asa zis intangibila. Deci am fost primul din cartier cu actziuni de protest impotriva vecinului de pe Primaverii,100 de metri linie aeriana... Itzi dai seama erau terminatzi si ma luau la interogatorii in ture: 2 colonei de la 8 la 3 dupa amiaza si altzi 2 de pe la 5 la 9-10-11 seara..... Chestia asta m-a calit, dovada ca si acum lucrez in ture... Hahahaha! Haz de necaz... Dupa procesul de la Tribunalul Militar din Ghencea, care a fost secret si nici familia n-a avut voie sa ma vada toata perioada asta, taica-meu fusese pensionat instantaneu dupa arestarea mea si n-a putut sa ma ajute cu nimic, si daca statzi si va ginditzi ca totzi Securistii mari de la generalul Vasile, comandantul pe Securitate Rahova, Ilie Ceausescu si altzii fusesera elevii lui tata... Am luat 4 ani... Avocatul n-a facut absolut nimic si in principiu nici nu putea sa faca; de, era procurorul general militar, dar macar sa le spus la ai mei ce si cum... Le-a luat banii pe degeaba si bani multzi pe vremea aia, cam 40 de mii... Chestia asta m-a sucarit enorm dupa aceea cind am auzit ce bani au platit ai mei. Deci am pierdut si recursu ca asa e in tenis, era clar din prima... Mi-au propus sa raman pe sediul Securitatzii ca-mi vor imbunatatzii conditziili, si in loc de arpacas cu sare ma vor trece la regim cu friptane (vorba vine....si-au vindut unii pentru himera asta si tot sufletul), dar sa le dau raportul la companie cind vine cite unul nou.
Si cand aud acum de-alde Mircica si altzii care nici macar nu stiu gustul arpacasului sau ce este ala ciric si se dau fosti mari dizidentzi, ma apuca vomitatul... Deci am zis un NU hotarat si a doua zi m-am trezit dusat si razuit de sus pina jos, plus un costum in tonuri de gri si negricioase... asa era moda pe vremea aia, numai ca dungile erau cam late asa de felul lor... Pe sectzia a 5-a Speciala , a condamnatzilor la moarte de pe inchisoarea Rahova, totzi astia politici erau bagatzi acolo ca de, eram ciumatzi si totzi aveau frica ca nu cumva sa-i molipsim si pe ceilaltzi detzinutzi de drept comun (ce nume ciudat) care aveau dreptul la munca, la pachete si alte avantaje. Eu stateam cu politici, spioni, condamnatzi la moarte, tradatori, sabotori... ce mai o fauna pe cinste, plus catziva de fapt de drept comun, dar aterizatzi din cauza ca aveau gura mare. De exemplu se laudau cu nu stiu ce si cum ca ar fi fost prin occident si aveau contact cu straini... gata erau bagatzi pe a cincea pentru o perioada. Mama ce mai plingeau saracii hotzi si gainari... Aveau o frica de noi,mai ca de dracu... Cei mai periculosi erau criminalii si condamnatzii la moarte. Aveau unii cate cinci crime la activ si trebuia sa-i iei cu binisorul, ca-tzi spuneau din prima: „Auzi, bai Nea, eu oricum sunt condamnat la moarte si una-n plus nu se mai simte, asa ca vezi cum vorbesti cu mine, ca nu se stie daca maine te mai scoli...” Si asa si era, itzi tragea o bancutza (de lemn tare) in cap si gata, ala erai. Si daca ati fi vazut... niste pishpirii erau unii, dar bolnavi phsici cam totzi erau, numai citziva efectiv din greseala sau timpenia lor devenisera involuntar criminali. De exemplu era unul, un cioban ardelean din creierul muntzilor... Nu vazuse vreun oras in viatza lui, un baiat tinar (20 de ani) si de treaba asa, de felul lui. Se sucarise ca prietena lui vroia sa-l paraseasca si ce s-a gindit bolovanul: sa faca ceva sa-si bata joc de ea. Cand se duce-n sat la hora, sa o apuce diareea. Si i-a pus niste substatza cu care se dezinfecteaza oile pe o ciocolata si i-a facut-o cadou. Fata a mai impartzit-o si cu alta, si uite asa din pacate au facut complicatzii la stomac si-au murit amindoua. Tampenie nu altceva.... 25 de ani luase baiatul.
Bai, dar voi il mai stitzi pe Ronca, baiat de colonel, venea prin "Z" pe Eminescu... El a fost adevaratul criminal macabru ce a pus capat vietzii a doua fiintze nevinovate si nu saracul taximetrist ce fusese adus prin tortura sa spuna ca el este autorul crimelor. Numai printr-o intimplare a fost Ronca descoperit. Mischa roscatul (tot din ZET) a fost pe la Ronca pe-acasa si a deschis frigiderul unde era capul unei fete si uite asa nevinovatul de taximetrist a putut sa iasa din iad. Pe noi astia politici ne bagau cite unul sau doi cu cite 3-4 monstri de genul asta intr-o camera de 10 metri patratzi unde trebuia sa traiesti, mai bine zis sa supravietzuiesti, 24 de ore. Pe Rahova rar au fost momentele cand cei politici erau in majoritate si oricum exista o rotatzie; la 2 saptamini te scoteau si te bagau in alta camera cu altzi dementzi si uite tot asa... Unii s-au sonat de tot, altzii s-au vindut, altzii sau sinucis dar am fost si multzi care am rezistat terorii psihice si tratamentului inuman la care eram supusi si am reusit sa iesim. Chestia cea mai buna a fost ca am fost unitzi si ne-am incurajat reciproc, ne-am ingrijit reciproc; noi astia mai tineri aveam grija de batrani si le dadeam jumatate din portziile noastre de mincare, le dadeam cate un maieu sau cate o pereche de ciorapi sa le mai tzina ceva de cald, ca de la minus 10 grade afara si 0 sau cinci in umezeala te termina complet fizic... Sa vezi ce turbane ne trageam din fisii de panza de la camasi zdrentzuite sau cate un prosop paradit... Si ne mai facea si cite un ceai fierbinte... O sa ma -ntrebatzi cum... Pai faceam din doua sarme si cate o tablitza ramasa de pe la vreo conserva (unii dintre noi mai primeau cite un pachet de-acasa (5 kile) cu zahar, tzigari, sardele sau cite o bucatzica de salam). Totul se folosea, de la conserva de peste luam capacul si-l taiam prin indoire repetata in bucatzi dreptughiulare si-i faceam doua gauri cu cuiul de la curea, dupa care atasam doua sarme de preferintza inca cu izolatzie si faceam un fel de fierbator. Aveam in camera 6 paturi 3 cu 3 suprapuse si al treilea pat de sus ajungea la tavan unde era becul. Unul tzinea cana cu apa si ceva zahar sau 2-3 firimituri de ceai si celalat tzinea sarmele la bec pana fierbea apa, iar altul tzinea de sase la usa sa nu vina temnicierul, hahahaha, iar tampitzii de jos „jucau” sah, table sau tzintar cu piese facute din paine si bucatzi de sapun, iar tabla era o bucata de patura desenata cu sapun... Sau diferite „workshopuri” si „conferintze” cu teme ca engleza, filozofie, psihologie, istorie, geografie, literatura... facute pe doua nivele. Cei din paturile de sus aveau istorie, cei de jos erau ori la turnee de sah ori faceau psihologie, dar intotdeauna unul tzinea de sase la usa.
Eu nu prea am avut parte de turnee ca eram al dracu’ de gura si luam la mischto temnicierii si una-doua ma bagau la izolare unde aveam „dieta”: o zi mincam si una nu; si nu aveam luxul celor din celula cu wc-ul turcesc, ci aveam un hardau de lemn pe care trebuia sa ma centrez la momentele de meditatzie pe care le aveam din cand in cand. Intr-o zi a venit CI-stul Rahovei si m-a intrebat daca nu vreau sa fac cu ei un „join-venture” ca mi se va schimba regimul de alimentatzie si voi avea dreptul sa primesc pachete de acasa o data la luna. Eu i-am zis ca nu vreau sa ma globalizez acum si chef de fuzionari nu prea am si a doua zi stateam frumos aliniat la coada sa iau „charterul” de Aiud, loc turistic de mare atractzie din Ardeal.
Dupa ce am facut cu DUBA (asa-i zice la vagonul de tren special amenajat pentru detzinutzi) vreo 2 zile si ceva, am ajuns la Aiud, una dintre cele mai nasoale inchisori din Romania. Am petrecut iarna tot prin izolari ca deobicei, unde aveam un „deux piece” de milioane pe care n-am sa-l uit toata viatza. Ca sa-si bata joc de tine si mai tare, primeai niste pantaloni unde un crac era scurt pana la jumatatea pulpei si celalalt pana pe la glezna, dar mai sus, o zeghe (haina) cu o maneca scurta si una cam ceva mai jos de cot, niste cipici de pasla, ca aceia de balet (si era apa pe jos, iarna, inghetase si ma dadeam pe ghiatza,fara mishto) si-o boneta de copii... Ce mai, o bataie de joc imensa! Si mai trebuia sa dau si de unul singur raportul de dimineatza si de seara cu formula: „Tovarase plutonier major, detzinutul x este prezent si nu semnaleaza nici un eveniment deosebit”, dupa care ma scoteau sa golesc hardaul si sa pun apa proaspata in galeata. La golit si luat apa se mai faceau contacte si mai faceam rost deo tzigara pe un ciric (125 grame de paine, ratzia la 2 zile); acolo ma lasasem de fumat ca nu prea aveam ce, ca nu primeam pachete. Ar fi multe de povestit... Am cunoscut oameni de mare valoare sufleteasca , dar am vazut si iadul plin de durere, cum s-ar spune, cu criminali si monstri.
Finala a fost interesanta... Eram ca de obicei in suita la campionat de patinaj artistic si-a venit un temnicier si mi-a zis: „Hai gata, iesi... Esti liber”. Binenteles ca nu l-am crezut si mi-am zis ca ma baga pe alta celula, dar m-a dus la magazie (asa i se zicea) si mi-am luat hainele civile si m-am imbracat. Am avut un simtzamant foarte ciudat... Ma simtzeam nasol in ele, nu stiu de ce... Si m-a dus la poarta, iar la poarta era tata cu lacrimi in ochi si-o valijoara. Ne-am imbratzisat si pupat si nu ma mai recunostea...Slabisem 35 de kilograme, eram scandura si galben la fatza. Acum urmeaza faza mishto: mi-a zis „ia da-i in pizda ma-sii...” si m-a dus la casa de oaspetzi a partidului din Aiud, hahahahaha, am baut si am mincat pana spre seara, cand a trebuit sa ne ducem la gara sa luam trenul de Bucuresti...”
Multumiri d-lui Lazar Dinu pentru scrisoarea prietenului sau pe care a avut bunavointa sa mi-o puna la dispozitie.
.jpg)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu