O istorie neplăcută, dar reală

    În aceste zile se poartă adevărate bătălii simulate, pe tema vetustă „ungurii vor să ne ia Ardealul”. Fiecare parte îşi exhibă frustrările naţionale, atât secuii şi ungurii, cât şi românii, arătând că habar n-au propria lor istorie. De altfel, românii nu pot susţine, altfel decât populist, un punct de vedere argumentat istoric, dar nici secuii nu pot, atât timp cât stau în paradigma care pune semnul egal între ei şi unguri. Practic, disputa opune două înşelătorii populiste, ambele fără suport documentar real. Haideţi să vedem ce spun arhivele, dar nu şi istoria oficială, atât pentru români, cât şi pentru unguri, deci şi pentru secui, care sunt aproape asimilaţi de cei din urmă.

Prima lemă este cea românească... „Transilvania este a românilor, pentru că ei au fost mereu majoritari acolo”. Da, este adevărat, şi ăsta a fost un argument şi la Conferinţa de la Saint Germain en Laye, când ne-a fost dat Ardealul. În acelaşi timp, istoric vorbind, nu toată Transilvania a fost locuită de români, dar asta nu a fost nicicând o problemă, nici pentru români sau valahi şi nici pentru secui. Toată povestea transilvană s-a derulat în nişte sute de ani... La început a fost un Basarab (am uitat cine, în jurul anilor 1150-1200) care s-a aliat cu Bizanţul, pentru ca împreună să atace Ungaria. Armata bizantină s-a împărţit în două, jumătate înaintând prin Banat, cealaltă jumătate – prin Bucovina. Între ele s-a plasat armata valahă, care a luat-o pe Valea Prahovei, dar ocolind ţinutul secuiesc, cu secuii fiind într-o foarte bună colaborare. Cu această ocazie, Braşovul i s-a supus lui Basarab, acesta ocupând „Amlaşul şi Făgăraşul”, altfel spus, acea bucată de teren care pleacă de la Cetatea Poenari şi până la Sibiu.În această acţiune, secuii şi-au văzut de treaba lor, pentru că nu erau afectaţi teritorial. Amlaşul şi Făgăraşul au rămas teritorii ale Basarabilor, multe sute de ani, până când le-au pierdut, ca urmare a agresiunii ungare. Sub Alexandru Basarab, cel care s-a opus invaziei mongole, s-a produs Descălecarea Moldovei, cea cunoscută de toată lumea, dar şi Descălecarea Valahiei, despre care nu ne place să vorbim. Istoricii nu s-au pus de acord dacă aceasta descălecare s-a produs cu 5 ani înainte sau cu 5 ani după Descălecarea Moldovei, dar e sigur că aceasta a fost posibilă şi datorită ajutorului pe care Alexandru Basarab l-a primit din partea secuilor. Ce concluzie nu vrem să tragem? Că populista „suntem aici de 2050 de ani” nu are niciun suport. Atât Moldova, cât şi Valahia, de la Olt şi până la Dobrogea şi Vrancea inclusiv, au intrat în posesia Basarabilor în jurul anilor 1280-1290. Trebuie să recunoaştem că „descălecarea” era luarea în posesie a unor teritorii are nu aparţineau nimănui. Din păcate, asocierile de idei predomină în istoria noastră oficială. Dobrogea ne-a revenit la 1878, prin Tratatul de la San Stefano, dar noi ne-am învăţat să o considerăm teritoriu istoric românesc. La fel se întâmplă şi cu Transilvania... Ne-a revenit la Saint Germain en Laye, în 1919 (un an înainte de Trianon), dar asta nu însemna că din punct de vedere istoric, avem proprietatea întregii provincii. Şi astfel ajungem la lema secuiască...

Secuii (siculi) au venit din Sicilia (Siculia), undeva prin sec. IV, în Câmpia Panonică şi, mai ales, în Transilvania. Şi-au adus alfabetul, primul alfabet din acest spaţiu, azi românesc, exceptând regiunea ocupată temporar de Imperiul Roman, unde exista alfabetul latin în administraţie, dar şi obiceiurile şi seriozitatea. Secuii au trăit cuminţi în teritoriul care le aparţinea şi nimeni nu a avut curajul să schimbe dreptul de proprietate, nici românii şi nici ungurii. Tot în vremea lui Alexandru Basarab, voievod al secuilor era Ladislau Apor, care era suficient de puternic în Transilvania, pentru a schimba un rege al Ungariei. Cum nu l-a vrut rege pe Otto de Bavaria, l-a arestat şi ungurii nu au avut tupeul de a reacţiona. Nici măcar Carol Robert de Anjou, urcat imediat pe tronul de la Buda, nu s-a aventurat să întreprindă o expediţie împotriva secuilor. Încet-încet, secuii au început să-şi piardă identitatea, culminând cu supunerea lor faţă de ocupantul ungur. Ultima manifestare de orgoliu naţional a fost aşa-zisa răscoală a lui Gheorghe Doja. În realitate, Doja era un nobil secui şi un ofiţer care se remarcase în luptele antiotomane. El a reuşit să-i mobilizeze pe secui şi, în alianţă şi cu românii, s-a ridicat împotriva ungurilor. Din păcate, a fost învins, cu câţiva ani înainte ca Ungaria să fie ocupată de turci şi jumătate din ea să devină paşalâc. De atunci, drumul asimilării şi deznaţionalizării secuilor a rămas deschis. Însă, asta nu schimba istoria... Secuii au drept de proprietate pentru ţinutul secuiesc, aflat în Transilvania românească, dar asta nu înseamnă că agenţii Moscovei vor putea să manipuleze o istorie pe care nici n-o cunosc. Aşa cum spuneam, clamata autonomie a secuilor e doar o poveste prost scrisă, pentru că niciun secui nu ar putea suporta o astfel de autonomie, care le-ar da mai mult obligaţii, decât drepturi. Ar fi bine ca secuii să se trezească şi să-şi reia istoria reală, cea veche de sute de ani înainte ca ungurii să vină în Europa.