Cele 120 de zile ale dreptei româneşti

Dreapta românească a avut şansele ei să se exprime. Înainte de 7 mai, dreapta însemna PDL, ceea ce nu era chiar dreapta, dar prin măsurile impuse de FMI s-a comportat ca un partid de dreapta, cel puţin la nivel guvernamental. În plan politic, eticheta agăţată aproape cu anasâna i-a determinat pe unii parlamentari să se regăsească mai curând în stânga, partidul rămânând cam fără efective în Parlament. Tot această eticheta păguboasa i-a făcut pe liberal-democrati să piardă răsunător alegerile locale (şi fraudarea a jucat rolul ei, dar aia e altă poveste). Experienţa PDL-ului i-a determinat pe mulţi să fie mai rezervaţi în a-şi asuma o dreaptă clară şi netă, una care să le spună alegătorilor că viitorul nu e al pomenilor, electorale sau nu, ci al muncii stăruitoare. Când ţi se cere să alegi între a construi ceva solid şi a ajunge la putere, parcă nu mai contează atât de mult construcţia. Cine e atât de sinucigaş politic încât să se apuce să promită munca în locul huzurului iluzoriu pe care îl tot flutură bolşevicii pe sub nasul amorţit al unui electorat care încă nu e sigur dacă preşedinte e Ceauşescu, ilici sau Băsescu?

De pe 7 mai au trecut 120 de zile în care dreaptă nu s-a văzut pe nicăieri, dar în care măcar s-a odihnit. Apoi, cu forţe proaspete s-a decis să iasă la lumină. Şi a reapărut PDL într-o formă neclară; Blaga e preşedinte, iar unii lideri sunt şi liberal-democrati şi civici fortosi. PNT-CD are o şansă în plus faţă de toate celelalte partide ale careului de "dreapta", ba chiar are şansa să se afirme că stindard al dreptei româneşti. De ce? Păi, să vedem... PDL nu are cu adevărat veleităţi de dreapta, cel puţin nu în conducerea sa, Forza Civică este o formaţiune de centru, iar NR este şi el pe acolo, libero... Mai rămâne cineva? Pare că nu. Toate anunţurile triumfaliste cu penelisti care s-au săturat să fie ciuca bătăii de joc a naţiunii sunt mai mult manevre de resuscitare a unui copil născut prematur şi care are nevoie de aparate ca să poată supravieţui. Aparatul de care ARD are nevoie se poate numi Traian Băsescu, dar Preşedintele e şi el doar un om... A dus în cârcă un partid de nerecunoscători (nu toţi, ce-i drept), s-a luptat de unul singur cu sistemul bolsevizant şi a câştigat la mustaţă, dar a câştigat, în pofida fraudei uriaşe pe care au comis-o comuniştii la referendum. Acum doar nişte inconştienţi şi-ar putea imagina că Base se va implica şi în lupta pe care o are de dus cu leprele roşii, dar şi în a prelua măcar spiritual o altă construcţie pe care s-o împingă înainte.

MRU a reprezentat o speranţă că dreapta românească va creşte şi se va consolida. Apărut intempestiv aproape, MRU a făcut o bună impresie şi foarte mulţi au sperat că el va revigora dreapta. Iată că ieri s-a delimitat de dreapta şi s-a plasat (cu civism cu tot) în centrul călduţ şi inexpresiv al spectrului politic. Dreapta tinde să devină mai repede o formă fără conţinut, o vorbă fără o definiţie concretă. Dacă MRU spera că va construi ceva prin ricoşeu, se înşeală... Poate că Dragnea va fi condamnat (foarte puţin probabil) de către Justiţia atât de ridicată în slăvi (să vedem dacă e chiar atât de independenţă sau aşa se vrea să pară), poate că şi alţi conspiratori vor avea o soartă asemănătoare, dar asta nu ţine loc de pragmatism politic şi nici nu va însemna mare lucru din perspectiva alegerilor viitoare, cele organizate pentru a fi câştigate de către uslaşii fundamentalişti de stânga. Populaţia îndelung dedata la lenevie şi învăţată cu pomenile nu va fi deloc impresionată de eventuala condamnare a unor deja infractori comunişti; de altfel, asta s-a văzut clar şi la locale, populaţia votând că primari nişte indivizi ce au devalizat bugetul de stat şi care s-au făcut din şoferi – multimilionari.

Ceea ce aşteaptă romanii, popor fundamental de dreapta, nu e să vadă că dreapta e la centru şi ca nişte lideri uneori discutabili încearcă să împace capra comunistă cu varză conservatoare, ci aşteaptă să vadă cum se construieşte sistemul în care figura centrală e individul, nu mulţimea imbecilizată. Romanii conştienţi vor să vadă că munca este apreciată la justa ei valoare şi că vorba aia care spunea "cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea, cine-i leneş şi chiuleşte are... tot aşa" rămâne de domeniul trecutului. Până când o dreaptă adevărată nu va spune răspicat că populaţia trebuie să treacă la muncă şi pentru asta cel harnic va primi ceea ce i se cuvine, iar cel leneş va rămâne muritor de foame – nimic nu va ieşi din tiparele deja trasate de ilici şi ai lui în 1990. ARD ameninţa să fie o a doua CDR, altă plăsmuire aşa-zis de dreapta care să promoveze supa călduţă socialist-populista.