Cari sînt acum condiţiile pentru meseriaşi şi comercianţi?
Că existenţa şi prosperarea acestor clase e o cestiune de mare însemnătate pentru economia unui stat, aceasta nu suferă nici o îndoială. Plîngerea generală e că nu sînt bani la noi, că industria şi comerţul nu pot prospera fiindcă ele nu găsesc bani pentru trebuinţele lor sau că nu-i pot găsi decît cu dobîndă prea scumpă si în general numai cu siguranţă reală.
Este incontestabil că, în ţară ca şi în Bucureşti, nu există o adevărată bancă care să înlesnească trebuinţele comerţului şi ale industriei, că aceia în mînele cărora e concentrat numerariul, nu numai în Moldova dar şi în Ţara Românească, dau bani împrumut c-o dobîndă a cărei plată trebuie să cauzeze ruinarea acelor clase.
Dar nu numai aceasta e cauza adevărată a neprosperării acelor clase. Cauza principală e lipsa de pricepere din partea statului în privirea importanţei industriei într-o ţară, de acolo apoi neprevederea şi nepăsarea întru apărarea industriei şi a comerţului.
De la 1859 şi mai pînă dăunăzi am crezut, şi prin toate actele oficiale continuu am declarat, că România e o ţară agricolă, că ea nu poate produce decît în sfera agricolă, că pro-ducerea industrială ar fi rezervată altor ţări industriale. Sub influinţa unor asemenea idei am lăsat să dispară sau să cază în desuetudine restricţiile ce esistau şi cari puteau apăra industria din ţară; instituţia corporaţiilor ni s-a părut o instituţie învechită, contrarie libertăţii absolute în tot şi în toate, a trebuit dar să dispară. Nu numai înlesnirea comunicaţiilor, nu numai trebuinţele ivite pe cari pămîntenii, industriaşi şi comercianţi nu ar fi fost în stare a le satisface, ci acele opinii împărtăşite de bărbaţii cari aveau direcţia în ţară, au înlesnit ca străinii şi mai ales izraeliţii să năvălească în ţară şi să se constituie în stat o pătură de industriaşi şi comercianţi străini, mai ales izraeliţi. Aceleaşi opinii ne-au împiedicat a ne gîndi la măsurile necesarii de apărare nu numai contra năvălirii străine, ci şi contra importării obiectelor de industrie străină.
În cultul nostru pentru străini şi în nepăsarea de ce e naţional am lăsat nu numai să se facă ca naţionalii să fie înlăturaţi de cătră străini prin simplul efect al abilităţii reale a străinilor, dar am făcut tot spre a susţine pe străini şi industria străină. Nu era întreprindere, nu era licitaţie pentru procurare de obiecte pentru diferitele servicii ale statului, pentru armată între altele, la care să nu fi admis pe pămînteni deopotrivă cu oricare străin sau izraelit ce s-ar fi prezentat şi să nu se fi acordat concesiunea străinului sau mai ales izraelitului pentru... pentru că acesta ar fi lăsat cu preţ mai ieften. Nu ne preocupăm că industriaşul şi comerciantul român contribuie la toate sarcinele de tot feliul ale statului şi trebuia a fi preferit, că străinul ce se prezentă nu justificase nici cunoştinţă specială, nici solvabilitatea, nici în fine dacă concesiunea se mai putea îndeplini întocmai de cătră concesionarul străin sau izraelit după condiţiile con tractului cu preţul stipulat. Concesionarul caută a lua concesia oricum, căci ştie că prin corup ţie, prin falsificare, prin înşelăciune va pune lucrurile pe cale bună. Aceeaşi preferinţă şi aceeaşi procedare la darea accizelor. Astăzi mai toate accizele comunale sînt în mînele izraeliţilor, nu numai în Moldova, dar şi dincoace de Milcov. Chiar perceperea de impozite indirecte ale statului, precum ale băuturilor spirtuoase au ajuns în mînile izraeliţilor, încît în materie de impozite indirecte izraeliţii au obţinut şi o jurisdicţie.
Astfel, preferîndu-se străinii şi îndeosebi izraeliţii, statul le-a oferit acestora putinţa de-a mînui capitalul public, veniturile bugetului statului, al judeţelor şi al comunelor.
Cu aceasta nu numai că s-au cauzat pierderi materiale industriaşilor şi comercianţilor români, dar izraeliţii şi străinii au fost înlesniţi a-şi face capitaluri cu banii publici.
Prin continua înlăturare a pămîntenilor li s-au luat însă mijlocul de-a se susţinea şi dea volta practica şi inteligenţa afacerilor, spiritul de întreprindere, educaţiunea industrială şi comercială, cu un cuvînt acea cultură ce se dobîndeşte prin exerciţiul industriei şi a comerţului; şi în aceasta consistă slăbiciunea românilor şi puterea izraeliţilor în România. Cu acest mod a trebuit să se constituie puterea industrială şi mai ales comercială a izraeliţilor, iar statul a mijlocit-o, şi prin aceasta a contribuit la imigrarea străinilor şi a israeliţilor.
Industriaşul şi comerciantul român, nesusţinut prin nici o măsură de statul pentru care plăteşte contribuţii şi îndeplineşte tot felul de sarcini, neavînd mijloace şi neputîndu-şi-le procura în lipsă de adevărate institute de bancă, a trebuit să renunţe la industrie, la comerţ şi, ca să nu piară, a trebuit să se facă funcţionar, fie oricît de rău plătit. Mizeria ce este în clasa de mijloc din oraşe şi chiar în oraşul Bucureşti ni se revelează prin publicaţiile inserate în fiecare număr al „Monitorului" pentru vînzarea a cîte-o căsuţă a vreunui orăşan pentru impozit neplătit în sumă numai de cîte 20 lei noi. Această mizerie esplică în parte şi marea mortalitate a populaţiunii ortodoxe din Bucureşti în comparaţie cu naşterile ; pe cînd la izraeliţi naşterile sînt mai numeroase decît cazurile de moarte.
Un simptom asemenea al mizeriei e numărul mic al căsătoriilor între locuitorii români din Bucureşti. Despre aceasta se pot vedea Raporturile d-rului Felix pe 1876, pag. 65, şi pe 1875, pag. 68. Chiar după recensimîntul făcut pe anul 1878, din 61859 capi de familie sînt căsătoriţi 27571; 23197 necăsătoriţi şi 11091 văduvi. Aşadar numai 44 la sută sînt căsătoriţi. La 1000 lo cuitori sînt 5 căsătorii, pe cînd în Paris sînt 9, în Londra 10 (Felix).
Că în oraşele Moldovei, precum Iaşi, Botoşani, Fălticeni ş.a., populaţia română descreşte din an în an şi că ne arată mai puţine naşteri şi mai multe cazuri de moarte decît populaţia izraelită, aceasta este un fapt necontestabil, dovedit prin cifrele oficiale. Această decreştere a populaţiei române din oraşele Moldovei însemnează înlocuirea clasei de mijloc române prin izraeliţi. Spre a ne convinge de acest fapt mai mult invocăm după statistica lui N. Şuţu la 1849 următoarele :
La 1849 erau în Moldova încă 10695 de familii de negustori şi meseriaşi pămînteni ortodocşi, iar în Iaşi erau 33 de corporaţii de comercianţi şi industriaşi pămînteni ortodocşi cu 1661 patroni şi calfe. După comunicările obţinute prin actual[ul] d. primar al oraşului Iaşi, în acest oraş erau:
în 1866, patentabili români 613, izraeliţi 2909;
în 1877, patentabili români 488, izraeliţi 2326 ;
în 1866, patentabili ambulanţi români 187, izraeliţi 1092.
Aceste cifre dovedesc, aceea ce este deaminteri destul de cunoscut, că în Iaşi, ca şi în alte oraşe ale Moldovei, comerţul şi industria sînt concentrate în mîinile izraeliţilor. Dar şi dincoace de Milcov putem urmări şi constata descreşterea românilor în ramurile cele mai principale ale industriei şi ale comerţului.
Nu de mult înfloreau în Bucureşti industrii însemnate: se fabricau testemele, se lucra mătase şi se făceau dintr-însa ţesături de tot felul, se argăseau piei, cari se exportau, blănăria din Bucureşti era căutată în seraiul din Constantinopol, apoi erau işlicăria, căldărăria, şelăria. Astăzi nu mai există acele industrii şi trebuinţele le satisfacem cu obiecte importate. În stradele unde erau aşezate acele industrii, de care ne amintesc încă numirile acelor strade, astăzi întîlnim mai cu seamă izraeliţi, comercianţi cari vînd haine gata aduse de la Viena şi Pesta, şi altele. Meseriaşii români ce mai există, precum tabaci, ciobotari, căldărari, dispar căci nu mai sînt în stare a se susţine. În Bucureşti erau în anul 1859 meseriaşi 6886 capi de familie, în care număr nu sînt membri de familie, calfele, ucenicii. Din 6886, erau de religie ortodoxă 4963, iar pămîntenii 5058. În anul 1878 numărul meseriaşilor este de 16197 capi de familie din cari 5261 sînt imigraţi de vro 20 ani.
Din 63 ramuri de industrie arătate pe anul 1878, numărul izraeliţilor e mai mare decît a românilor ortodocşi în 17 ramuri. Astfel sînt capi şi membri de familie:
1. Croitori bărbăteşti din 1836 suflete, sînt 812 izraeliţi, 762 ortodocşi;
2. Croitori femeieşti din 872 : 689 israeliţi, 76 ortodocşi;
3. Alămari din 160: 65 izraeliţi, 34 ortodocşi;
4. Argintari din 242 suflete, 164 izraeliţi, 48 ortodocşi;
5. Ceaprăzari şi echipamente militare, din 392 sufl[ete], 251 izr[aeliţi], 97 ort[odocşi];
6. Ceasornicari, din 182 sufl[ete], 62 izr[aeliţi], 48 ort[odocşi];
7. Tinichegii, din 850 sufl[ete], 729 izr[aeliţi], 61 ort[odocşi];
8. Zugravi, poleitori, din 635 sufl[ete], 293 izr[aeliti], 204 ort[odocşi];
9. Vopsitori, din 128 sufl[ete], 61 izr[aeliţi], 11 ort[odocşi];
10. Strungari, din 181 sufl[ete], 61 izr[aeliţi], 41 ort[odocşi];
11. Lampişti, din 75 sufl[ete], 48 izr[aeliţi], 4 ort[odocşi];
12. Legători de cărţi, din 135 sufl[ete], 42 izr[aeliţi], 41 ort[odocşi];
13. Pălărieri, din 117 sufl[ete], 28 izr[aeliţi], 17 ort[odocşi];
14. Perieri, din 25 sufl[ete], 18 izr[aeliţi], ortodocşi nici unul;
15. Tapiţeri, din 192 sufl[ete], 57 izr[aeliţi], 30 ort[odocşi];
16. Litografi, din 55 sufl[ete], 5 izr[aeliţi], 4 ort[odocşi].
În alte ramuri industriale, izraeliţii figurează cu un număr considerabil; aşa sînt:
1. Cusătorese izr[aelite] 137, ort[odoxe] 342;
2. Măcelari, izr[aeliţi], 161, ort[odocşi] 925;
3. Şepcari, curelari, izr[aeliţi] 119, ort[odocşi] 207;
4. Coaferi, izr[aeliţi] 19, ort[odocşi] 49
Numai în unele industrii ostenitoare sau puţin lucrative constituiesc românii ortodocşi marea majoritate; astfel sînt: din 64732 totalul număr de suflete a meseriaşilor aflaţi în Bucureşti în 1878:
1. Muncitori cu ziua şi plugari, din 31700 suflete, 28704 ort[odocşi], 884 izraeliţi;
2. Dulgheri şi dogari, din 2727 sufl[ete], 2562 ort[odocşi], izr[aeliţi] nici unul;
3. Fierari, din 1797 sufl[ete], 1017 ort[odocşi], 26 izr[aeliţi];
4. Potcovari, din 470 sufl[ete], 420 ort[odocşi], izr[aeliţi] nici unul;
5. Coşari, din 65 sufl[ete], 52 ort[odocşi], izr[aeliţi] nici unul;
6. Pantofari, din 585 sufl[ete], 544 ort[odocşi], 9 izr[aeliţi];
7. Rotari, din 962 sufl[ete], 752 ort[odocşi], izr[aeliţi] nici unul;
8. Sacagii şi căruţaşi, din 5202 sufl[ete], ort[odocşi] 5145, izr[aeliţi] nici unul;
9. Zidari, din 1846 sufl[ete], 1648 ort[odocşi], izr[aeliţi] nici unul;
10. Cavafi, din 180 sufl[ete], 176 ort[odocşi], 4 izr[aeliţi];
11. Lăutari; din 1377 sufl[ete], 1354 ort[odocşi], 14 izr[aeliţi];
12. Bărbieri, din 542 sufl[ete], 512 ort[odocşi], 13 izr[aeliţi];
13. Cizmari bărbăteşti, din 2400 sufl[ete], 1869 ort[odocşi], 134 izr[aeliţi].
Să vedem acuma în ce număr sînt românii în comerciu.
În 1859 erau 4742 comercianţi capi de familie cari cu 12378 membri de familie constituiau 17120. Dintr-aceşti 4742 capi erau ortodocşi 3786, iar 3717 pămînteni.
În anul 1878 sînt 7024 capi de familie cari cu membri de familie constituiesc 27110 suflete. Dintr-aceşti 7024 capi, sînt 3834 supuşi protecţiei române, 1355 protecţiei ruse, 787 protecţiei austro-ungare şi 545 protecţiei elene ; celelalte protecţii cu un mic număr. După religie, din 27110 suflete sînt 16299 ortodocşi şi 8617 izraeliţi. În cît priveşte diferitele specii de comercianţi, toate în număr de 42 în Bucureşti sînt :
1. Bancheri şi zarafi, din 523 sufl[ete], 324 izr[aeliţi], 164 ort[odocşi];
2. Bijutieri şi giuvaergii, din 123 sufl[ete], 101 izr[aeliţi], 3 ort[odocşi];
3. Hăinari, din 203 sufl[ete], 185 izr[aeliţi], 11 ort[odocşi];
4.Comercianţi de diferite nespecificate, din 7225 sufl[ete], 5281 izr[aeliţi], 1576 ort[odocşi];
5. Marchitani, mănuşari, din 885 sufl[ete], 608 izr[aeliţi] 186 ort[odocşi];
6. Comercianţi de mobile, din 102 sufl[ete], 68 izr[aeliţi] 9 ort[odocşi];
7.Geamgii, din 126 sufl[ete], 119 izr[aeliţi], ort[odocşi] nici unul. Sînt alte ramuri de comerţ în care izraeliţii sînt în mare număr precum :
8. Birtaşi, din 324 sufl[ete], 153 ort[odocşi], 79 izr[aeliţi];
9. Bogasieri, din 374 sufl[ete], 230 ort[odocşi], 117 izr[aeliţi];
10. Cafegii, din 322 sufl[ete], 205 ort[odocşi], 65 izr[aeliţi];
11. Lipscani, din 99 sufl[ete], 65 ort[odocşi], 31 izr[aeliţi];
12. Comisionari, samsari, din 1190 [sic] sufl[ete], 952 ort[odocşi], 892 izr[aeliţi].
Numai în puţine specii de comerţ nu figurează izraeliţii, precum bumbăcarii, orzarii, rogojinarii, cherestegii, florarii, jucrărierii de copii, farfurigii, sticlarii şi olarii.
Că izraeliţii ocupă cele mai însemnate specii de comerţ aceasta se dovedeşte şi prin faptul că între 16299 suflete de comercianţi
Nu numai cifrele arătate dovedesc că izraeliţii domină. Spre a ne convinge de acest adevăr, n-avem decît să ne preumblăm pe stradele Bucureştilor, atît în zilele de lucru, cît şi în sărbătorile cele mari ale izraeliţilor, şi vom recunoaşte că au trecut timpurile cînd românii erau , puternici pe piaţa românească.
Apoi, prin îngăduinţa ce li s-a dat a se aşeza oriunde fără ca poliţia să se fi inchietat întru ceva spre a şti de unde vin, care e provenienţa mărfei, care e natura operaţiilor ce fac, sau spre a combate mijloacele nelicite şi neoneste în ezerciţiul comerciului, prin diferite moduri arătate şi prin diferite căi au trebuit să se concentreze capitalurile în mînile izraeliţilor. Mijloacele însă prin care au ajuns capitalurile în mînile lor nu au fost numai muncă reală şi cinstită în comerţ şi industrie, ci mai cu seamă operaţii cari nu produc valori, prin samsarlîcuri, prin, traficuri, prin operaţii îndoielnice, prin aşa-numite operaţii de bani ce ei fac esploatînd împrejurările, starea de strîmtorare sau mizerie sau prostia tutulor. Însemnătatea creditorilor pe piaţa comerciului o dovedeşte şi ocuparea ce se dă tribunalului comercial din Bucureşti de către izraeliţi. De la 1870 pînă la 1879 s-au declarat faliţi 259 comercianţi între cari 130 creştini şi 129 izraeliţi. La tribunalul comercial s-au intentat procese în anul 1875 în număr de 1806, dintre cari 780 de izraeliţi privaţi, 936 de creştini şi de institute de bancă; în anul 1876 : 2254 procese dintre care 1177 de către izraeliţi, 939 de creştini şi 138 de institute; în anul 1877 : 2012 procese, dintre cari de izraeliţi 1189, de către creştini 765 şi de institute 58. Au ajuns dar izraeliţii a fi o putere nu numai prin cualităţile cunoscute şi necontestabile, dar şi prin politica economică urmărită. De aceasta ne convingem cînd aflăm că în Bucureşti sînt 324 suflete de zarafi şi bancheri, 892 samsari şi comisionari, 172 înscrişi ca arendaşi şi antreprenori, a căror ; operaţii mai ales de uzură ne sînt prea cunoscute, apoi 347 rentieri, cari nu se mărginesc în traiul odihnit; apoi din 20749 izraeliţi constataţi ca aflători în 1878 în Bucureşti, sînt 797 capi de familie fără profesiune, sau 2032 suflete fără profesiune cari, dacă nu trăiesc ca muncitori cu ziua şi dacă nu sînt rentieri, industriaşi sau comercianţi, trăiesc desigur după urmele traficului şi a samsarlîcului, din operaţii cari desigur nu produc valori. Toţi aceştia constituie 3747 suflete. Acest număr ar putea fi augmentat prin mulţi cari, deşi înscrişi ca comercianţi, vor fi făcînd şi operaţii de altă natură decît cele indicate de comerciul ce ezercită.
Că toţi aceştia nu stau cu mînile în sîn şi că ei se îndeletnicesc cu operaţii de bani străine obicinuinţei, de aceasta ne putem lesne convinge văzînd registrele tribunalului comercial din Bucureşti, de constatarea protestelor. Din 1025 poliţe protestate în anul 1878 sînt 450 ale creditorilor izraeliţi, 208 ale băncilor, iar restul al
Pe strada Lipscani, pe calea Mogoşoaii s-a îmulţit şi tot se îmulţeşte numărul caselor de schimb a zarafilor. Oare sînt într-adevăr în Bucureşti atîtea afaceri ca să fie trebuinţă de atîţia zarafi? În aparenţă; în realitate, toate acele suflete de zarafi, de samsari, de antreprenori, de rentieri, de oameni şi fără protesiune, sînt agenţii activi a practicei uzurare.
Operaţiile lor consistă între altele în împrumuturi cu cîte 48%, 60%, fiind asiguraţi nu numai prin cîte trei, patru giruri, la poliţie, ci mai cu seamă prin amaneturi.
Operaţiile lor consistă în scontarea titlurilor de pensie, a lefilor, cu un scăzămînt care reprezintă dobînda de 60%, 72%, 84% pe an. Cunoaştem cazuri în cari procentele luate întrec orice închipuire.
La asemenea speculanţi sînt avizaţi aceia cari au trebuinţă; la ei se adresează funcţionarii, la ei se adresează proprietarul şi arendaşul, mulţimea locuitorilor din mahalalele fără ocupaţie, la ei trebuie să se adreseze meseriaşii, chiar şi comercianţii, întrucît lipseşte o adevărată bancă care să facă operaţii propriu-zise de bancă. Cu cît mizeria sau strîmtorarea e mai mare, cu atîta e şi esploatarea mai mare. Un proprietar e silit, spre a-şi plăti datoria sau poliţa, a vinde recolta încă neadunată sau cerealele ce are cu preţuri de nimic, atît în Bucureşti şi mai cu seamă în oraşele provinciale, încît mărimea dobînzilor plătite e în realitate de multe ori de 80% minimum. Folosindu-se de libertatea acordată, acei speculanţi nu se mulţumesc numai cu fo loasele exorbitante sub formă de dobîndă, ci-şi mai puteau stipula pînă la legea din 19 fevruarie 1879 şi alte foloase, prin mijlocul clauzei penale, încît astfel, prin mijlocul acestei clauze penale, capitalul primitiv datorat se mărea în cazuri ce cunoaştem de mai multe ori.
Practica uzurară îngăduită de legi, fiind consfinţită de judecători, efectul moral a trebuit să se producă în societate şi prin contagiunea ei. Nu e îndoială că uzura s-a lăţit în mod spăimîntător. Nu putem contesta, în interesul adevărului, că şi orăşenii români asemenea esercită practica uzurară. Nu ne mai mulţumim cu foloase mici de 8 la sută, de 10 la sută. Dăm bani împrumut, la români cu deosebire, cu ipotecă reală, cu dobîndă de cîte 18 şi 24 la sută şi cu clauzele penale!! Sînt persoane în societate cari prin poziţia, prin profesia ce esercită nu ar trebui să mărească numărul cămătarilor. Chiar profesori şi funcţionari, înalţi magistraţi participă la eserciţiul practicei uzurare. Sînt funcţionari cari esploatează nevoia colegului rău plătit sau prea cheltuitor, luîndu-i de la un napoleon pe lună dobînda de 1 leu 50-60 bani, adică 18 lei pe un an, sau 90 la sută !!
S-au înfiinţat case de economie în diferite oraşe pe cari, prin modul organizărei lor, le pu tem numi institute naţionale. Mai toate operaţiunile lor, dealtminterea mărginite, consistă în operaţii uzurare, de esploatare sau a deponenţilor lor sau a altor români cari se adresează, luîndu-li-se 18% 24,36 pe an. Citim în ,,Gazeta" pentru anunciuri judecătoreşti a Curţii de apel din Iaşi că are a se vinde silit casa unei d-ne, Safta Baronischi, de către Casa de economie de acolo pentru plata capitalului datorat, a dobînzei de 3% pe lună, plata onorarului de 20% şi se înţelege şi pentru plata cheltuielelor judecătoreşti. Vrea să zică un institut naţional cere 3 % pe lună sau 36% pe an.
Libertatea nu a înlesnit procurarea creditului în mod priincios. În mizeria socială în care se află agricolii, industriaşii şi comercianţii români, societatea română, libertatea în sine şi fără să se fi luat măsurile pentru instruire şi protegere a fost mijlocul de a esploata toate clasele societăţii, de a le stoarce cele mai multe foloase şi a le cauza ruinarea. De această libertate se folosesc proprietarii şi arendaşii faţa cu ţăranul; apoi unii orăşeni români, dar mai cu seamă se folosesc, faţă cu toate clasele societăţii, izraeliţii la cari sîntem reduşi a ne adresa.
.jpg)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu