Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

6 aug. 2011

BASARABIA de Mihai Eminescu (IV)

VEACUL AL ŞAPTESPREZECELEA

Bugeac în limba tătărească — zice Cantemir — va să zică unghi, un colţ de pământ. Cam pe la anul 1568 se începe roirea tătarilor înspre ţara Moldovei, precum ne-o spune Cantemir însuşi, care era de origină din cea mai însemnată familie a tatarilor nohai din cîte s-au aşezat în ţara noastră, ba chiar, în vremea în care Dimitrie era Domn creştin în Moldova, în Bugeac stăpînea preste tătari asemenea un Cantemir.
Tătarii, după cum ni-i descriu cronicarii, nu se ocupau cu plugăria, ci se ţineau cu turmele de cai şi cu prădatul. Sate nu aveau, ci numai tîrguri, se hrăneau cu lapte de iapă şi nu era nici una din ţările învecinate cu care să nu aibă bocluc.

La începutul veacului al şaptesprezecelea Ieremia Movilă dăruieşte lui Kazigherei han in din Crîm şapte sate în Bugeac, să-i fie de cîşle, adecă de păscut şi de strînsul fruptului, aceasta pentru a-1 împăca pe han cu Polonia, căci Ieremia avea nevoie şi de prietenia Poloniei şi de mijlocirea hanului tătăresc pe lîngă Poartă.
Se vede însă că curînd după aceea tătarii Bugeacului, sub căpetenia lor Cantemir Paşa, au fost rechemaţi în Crîm. Să nu uităm că cronicarii noştri trăiesc toţi în veacul al şaptesprezecelea, că Nistor Ureche, de pe a cărui izvoade au scris fiul său Grigore, e boier mare la curtea lui Ieremia Movilă şi partizan al Movileştilor, că Miron Costin moare de sabia lui Cantemir, că ei toţi cunoşteau istoria colonizării tătarilor în Basarabia ; ba, Miron Costin vorbeşte de ei cu acel ton nepreo-cupat al contimporanului, care nu găseşte de cuvi[i]nţă a mai esplica lucruri cunoscute de toată lumea; precum am vorbi noi astăzi de pahonţii ruseşti prin gazete, fără a ne mai interesa cum au venit şi cum se duc.
Destul că, după ce vedem cum la începutul veacului Ieremia Movilă le dăruieşte nouă sate, aflăm că deja la 1637 ei nu mai erau in Bugeac şi aceasta în urma unui tratat între Polonia şi hanul de Crîm.

Iată ce zice Miron Costin:
Tot în acelaşi an (1637), Cantemir Paşa cu oardele sale, peste voia hanului, au ieşit din Crim şi s-au aşezat iar în Bugeac, care lucru nesuferind hanul şi mergînd dodăială şi de la leşi, care legase a doua legătură prin Koneţ-Polski cu Mustafa Paşa vizirul, să nu fie slobozi tătarii a locui în Bugeac, făcînd dodăială crăiei lor. Au ieşit poruncă la hanul şi la Vasile Vodă (Lupu), domnul ţarii noastre, şi la Matei Vodă (Basarab), domnul muntenesc, să meargă cu hanul asupra lui Cantemir. Deci au venit hanul cu oşti şi au purces şi Domnii cu îmbe ţările asupra lui Cantemir care, temîndu-se de hanul, au fugit în Ţarigrad, iar oardele lui le-au luat hanul cu sine la Crim, şi de pîra lui au pierit şi Cantemir zugrumat în Ţarigrad.

După ce-au pornit din Bugeac hanul pe tătari, au lăsat pe doi sultani, fraţi ai săi, să vie cu dînşii; iară el au purces spre Crîm înainte. Iară cînd au fost la trecătoarea Niprului s-au ridicat nohaii şi au lovit fără veste pe sultani şi i-au omorît pe amîndoi şi după această faptă au purces cu coşurile sale spre ţara leşească, pohtind de la leşi loc să se aşeze sub ascultarea lor. Îmbla pre la tîrguri şi prin sate toţi cu cîte o cruce de lemn la piept, semn de închinăciune. Ci leşii aşa loc deşert fără oameni mai înlăuntrul ţării sale neavînd, le-au dat cîmp pre Nipru între Krilav şi între Kodin: şi era aproape de 20 000 de nohai oarda aceea.


Nu-i vorbă, peste un secol îi întîlnim iar în Buceag, cerînd acum loc de la moldoveni, cari, neavînd ce să-şi facă capului, le măsura un petec de pămînt de 32 ceasuri lungime şi două lăţime tot pe locurile pe unde mai fusese înainte de un veac, iar mîrzacii toţi se obligă printr-un lung înscris, dat la mîna lui Grigore Vodă Ghica, să plătească arendă pentru locurile de păşunat, iar de unde le-or spune pîrcălabii să se retragă cu turmele, de acolo să se şi retragă fără a face bucluc. Dar despre acestea mai pe larg la veacul al optsprezecelea.

A vorbi despre aceşti oameni ca despre nişte possesseurs legitimes ai Basarabiei ni se pare cel puţin curios şi tot atît de curioasă este deci si teoria cumcă Basarabia s-a cucerit de Rusia de la turci şi de la tătari.

Teritoriul pe care locuiau în Moldova le era dat în arendă, plăteau hacul pămîntului, cum zice învoiala, era o colonie de străini pe pămîntul moldovenesc, cari n-aveau proprietate, ba nici capacitatea juridică de a o avea.

Dar cea mai vie dovadă că în acest veac erau în Basarabia români este desigur existenţa eparhiei Brăilei. Vechiul Proilabum, a cărui nume turcii 1-au prefăcut în Ibrăila, a încăput pe la jumătatea veacului al 15-lea sub domnia turcească, deci, nemaiputîndu-se administra bisericeşte de episcopia de Buzău, s-a format o nouă eparhie, atîrnătoare direct de patriarhul din Constantinopol, avînd sub sine toate cuceririle lui Mircea cel Bătrîn de pe malul drept al Dunării. Astfel, încă pe la anul 1622 un om al bisericei, totdauna conservatoare, înseamnă la finele mineiului lui iulie: Să se ştie că a venit părintele Ignatie de la părintele vlădica Calinic etc., care acest Calinic era mai înainte aici la Brăila Metropolit Drist(Dorystolum-Silistria) şi Proilav (Proilabum-Brăila).

În anul 1641 părinţii călugări de la mănăstirea Caracal, din Sfîntul Munte, cer de la Ioanichie, patriarhul Constantinopolei, permisiunea de a repara vechea biserică din Ismail.

Din actul eliberat de patriarh la 2 iunie 1611 se vede însă 1) că eparhia Proilaviei se administra de un mitropolit numit mitropolitul Proilavului 2) că biserica Sf. Niculaie din Ismail se învechise şi se dărîmase, de vreme ce călugării din mănăstirea Caracal cer voie s-o reconstruiască. Prin urmare, biserica din Ismail fiind cel puţin din veacul al 16-lea, şi oraşul a trebuit să fie fondat de moldoveni, încît Miron Costin în Descrierea Moldovei şi Ţărei Româneşti (scrisă la 1674 în versuri polone) greşeşte cînd zice că Ismailul e de fundaţiune turcească.
Cantemir nu comite această greşală, el zice lămurit: Ismail Moldavis olium Smil dictus..." Se vede că Ismailul a avut aceeaşi soarta ca şi Brăila. Turcii au făcut din Smil Ismail, ca şi din Proilabum, Ibrăila.
Dar să venim iar la vorba noastră, la mitropolia Proilavici.

De eparhia acestei mitropolii se ţinea:
I. Silistra, Brăila, Chilia. Trăgînd o linie din Silistra la Marea Neagră ajungem tocmai la Chiustenge, încît întreaga Dobroge a lui Mircea cel Bătrîn intră în eparhie.
II. Reni, Ismail, Aeherman (Cetatea Alba), Bender (Tighina). Trăgînd o linie de la Bender la Reni avem toată Basarabia în cestiune.
III. Toate satele şi oraşele româneşti dintre Nistru şi Bug, adică din Podolia şi Cherson. Citat anume e oraşul Dubăsarii, dincolo de Nistru, care se ţinuse de episcopia Huşilor. Dar la sud de Dubăsari sînt Mălaieşti, la nord de ei e oraşul Balta, apoi oraşul Ocna şi încă foarte multe sate, rămase pînă azi româneşti.

La Dubăsari — dincolo de Nistru — era la 1791 pînă şi o tipografie românească din care au ieşit mai multe cărţi bisericeşti.

Tătarii d-lui X devin foarte interesanţi. Ei au nevoie de mitropolit, de biserici, de cărţi româneşti, ba pe la anul 1640 Vasile Vvd Lupul le zideşte o biserică în Chilia, iar la 1641 călugării din mînăstirea Caracal le reparează biserica lor cea veche din Ismail.

În faptă însă se vede şi-n cursul acestui veac de ce aveau nevoie tătarii şi de ce moldovenii. Tătarilor le trebuia păşune pentru cai, moldovenilor, poporului statornicit de veacuri şi creştin, le trebuia biserici, cărţi, mitropolit.

Ce ilustraţie pentru fraza: „la Bessarabie à acun point de vue n'a pu être considérée comme restituée à ses possesseurs légitimes !"


Să mulţumim bisericei noastre care, prin dumnezeiasca linişte şi statornicie pe care a avut-o în vremile cele mai turburate, ne-a păstrat prin însemnările ei acest argument zdrobitor faţă cu orice subtilitate diplomatică. Întrebarea posesiunei legitime nu mai poate fi controversată. Dar acest argument devine si mai tare în veacul al optsprezecelea, cînd graful Rumianţof -lui-même — aprobă desfiinţarea (deşi numai trecătoare) a mitropoliei Proilabului şi împarte eparhia, dînd toată Basarabia pînă la Bender eparhiei de huşi, de care s-a ţinut mai înainte, şi Brăila eparhiei de Buzău. Dar despre acestea. mai tîrziu.






0 comentarii:

Trimiteți un comentariu