Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

26 aug. 2011

[„PERIODUL AL DOILEA..."] de Mihai Eminescu


Periodul al doilea al istoriei moderne, de la închierea războiului de treizeci de ani până la revoluţia franceză, se caracterizează prin întemeierea puterei statului în persoana monarhilor. Oriunde un monarh zicea „L'Etat c'est moi", el avea concursul populaţiunilor, sătule de rapacitatea multiplă a sutelor de mii de mici tirani feudali, din cari fiecare era pe pământul său stăpânitori absolut. Aceşti reprezentanţi ai libertăţii absolute, ai liberului veto, a ruinat statele unde ei conduceau afacerile, pe când ideea monarhică, deprinzând comodele caste ale evului mediu la muncă, el avea concursul populaţiunilor, sătule de rapacitatea multiplă a sutelor de mii de mici tirani feudali, din cari fiecare era pe pământul său stăpânitori absolut. Aceşti reprezentanţi ai libertăţii absolute, ai liberului veto, a ruinat statele unde ei conduceau afacerile, pe când ideea monarhică, deprinzând comodele caste ale evului mediu la muncă, au consolidat statele unde ea a domnit şi le-a dat puterea uriaşă pe care o au astăzi în Europa. În acest period, pe care cu drept cuvânt îl numim al ideii monarhice, vedem în Franţa pe Ludovic al XIV, în Prusia pe Frideric II, în Rusia pe Petru cel Mare şi pe Catarina II, în Austria pe Maria Terezia şi pe Iosif II. Şi tocmai aceste state le vedem şi astăzi cele mai puternice în Europa. În ele s-au întemeiat stabilitatea administrativă şi judecătorească, în ele am văzut înflorind mai cu samă artele frumoase şi ştiinţele, în ele progresul a fost gradat, fără sărituri, însă sigur şi temeinic. În această vreme a ideei monarhice cad cele două domnii a lui Grigorie Ghica Voievod; iar cronicele noastre, în limba lor frumoasă, ne arată pe acest domn întrunind în sine calităţile mari ale monarhilor.

Mult se silea cu dreptatea ţării — zic ele ;... — dăjdiile cum le-au găsit nu le-au mai urcat, ci încă le-au uşurat şi prea bine se îndreptase ţara, ştiind fieşcare darea lui pe an. Greci nu adusese mulţi, numai câţi erau de trebuinţă curţii sale, şi numai de aciia cari voiau să slujească cu leafa lor; iar cărui nu-i plăcea astfel se ducea la ţara lui. Întradevăr au fost om foarte înţelept şi învăţat şi, iubind ca şi alţii să se îndestuleze cu învăţătura, au făcut minunate şcoale, aducând dascăli învăţaţi, făcând orânduieli acestora şi ucenicilor, ca să-şi ştie fiecare leafa şi orânduiala lui.

Au dat ispravnicilor mare poroncă ,,ca să fie cu dreptate săracilor, neîngăduind pe nime să-i calce şi să-i năpăstuiască, căci de va auzi cât de puţin că au păzit hatârul cuiva şi va veni vreun sărac să jăluiască, atuncea cu mare pedeapsă îi va pedepsi, făcând mari dreptăţi tuturor ; arătând tuturor boierilor ca să se păzească fiştecare de a lua mită de pe la săraci cât de puţin; şi, de va veni la urechiele Măriei Sale, să fie în ştiinţa tuturor că se va pedepsi cu mare pedeapsă, necăutându - i nici pic de hatâr , de va fi boieri mare ori şi rudă; de vreme ce Dumnezeu l-a trămis într-acest pământ ca să păzească pre săraci şi să-i fie milă de dânşii ". Satelor de pe la ţinuturi încă le-au pus bani după putinţa lor, dându - le ţidule de câţi bani să deie pe an, şi de câte ori într-un an, şi pentru ce să deie acei bani, atâţa pentru haraci, atâţa pentru sârhaturi şi atâţa pentru zaherele şi altele, dându - le poroncă ca să-şi stringă fiştecare sat câţi oameni vor putea, şi între ei să se uşureze, şi ispravnicii să nu aibă voie nici a-i scădea, nici a-i adăugi, nici să vândă nimărui un capăt de aţă. Şi aşa ieşau o mulţime de bani, şi ţara foarte se tocmea, şi se împlea de locuitori, şi le era foarte de uşurare, cât nu le fusese de multă vreme nici la un Domn de cei ce au fost mai 'nainte , cari se mirau singuri pământenii la aceasta. Au scos şi o vamă acest Domn, de lua de tot carul ce venea în Iaşi câte o para de bou, şi câţi boi avea carul atâte parale da, şi, orânduise oameni de treabă de strângeau aceşti bani, şi cu banii aceştii plătea podelele şi făcea poduri pe toate uliţele.

Văzând Domnul aice în Iaşi o mândrie la pământeni , purtând fiştecare cumaşuri scumpe şi blane, care nu era fiştecare harnic de agonisire după straiele ce purta, şi sta Domnul de gândea ce agonisită poate ca să le deie ca să cuprindă cheltuiala lor, şi nu putea găsi cu gândul Măriei Sale, ci cunoştea că se sting cu straiele lor şi a femeilor, şi sta de se mira ce va face. Socotea ca să deie poroncă, să nu poarte fiştecare straie; iară apoi se lăsa, căci mulţi puteau ca să nu ţie acea poroncă în samă, şi apoi trebuia să-i pedepsească şi să se arăte Domnul rău către norod. Dară socoti Domnul mai pe urmă şi şi-au făcut singur Măria Sa un rând de straie de postav, libadea şi giubea, şi într-o zi fără de veste au ieşit îmbrăcat cu ele la Divan; care într - aceeaşi zi văzând oamenii Măriei Sale s-au ruşinat cu toţi; căci luase şi ei oarecare învăţătură de la pământeni , şi aşa peste două - trei zile au început şi ei fiştecare a pune libadele de postav şi giubele. Aceste văzând boierii pământeni , au început şi ei a-şi face; şi aşa în scurtă vreme s-au rădicat acea cheltuială nebunească a straielor, nezicând Domnul nimărui nimică; încă mulţămea Domnului că au făcut una ca aceasta, căci mulţi rămăsese săraci, ales din cei ce erau însuraţi.

Întreg era acest Domn la toate, plin la minte, învăţat, ştia toate trebile cum le va purta, cui făcea leafă nu le făcea mari, dară în toate lunele le plătea; nu putea să zică, cineva căci nu şi-au luat-o. Nu era om împrăştietor; toate sămile le căuta înaintea Măriei Sale; şi cuvântul ce grăia era grăit şi era lăudat de către toţi. Era plăcut prostimei, iară boierilor nu atât , căci nu putea să mănânce pe cei mici şi săraci, că nu-i suferea Domnul nicidecum.

Acest Domn au cumpărat şi un loc mare lângă Mitropolie şi au pus de l-au îngrădit şi au făcut case mari şi frumoase, orânduindu - le trei şcoale pentru învăţătura copiilor, orânduind şi trei dascali cu bună leafă, de învăţa elineşte şi kinogrecească şi moldovinească, rămâindu - i mare pomenire. Au mai făcut şi alte pomeni multe. Văzând că s-au înmulţit norodul în Iaşi, şi apa le este puţină şi peste mână , au socotit să aducă, să aibă săracii îndestul. Şi aşa au adus din trei - patru locuri, cu mare cheltuială, făcând două cişmele minunate şi frumoase, pline de apă, la Poarta Sfântului Spiridon şi altă cişmea la Poarta Goliei, şi aceea şi mai frumoasă şi cu mare haznea, adăpa tot norodul, şi auzea în tot ceasul rugând pre Dumnezeu ca să ierte sufletele şi păcatele părinţilor Măriei Sale, care nu puţină pomenire şi odor au lăsat acestui pământ , de se va pomeni în tot veacul acestei ţări. Şi iarăşi nu se odihni Domnul nici cu aceasta; ce căuta în tot chipul ca să poată găsi o mijlocire ca să facă un lucru care să nu fi mai fost alta, dată în ţara aceasta; şi aşa au socotit că se va putea ca să facă postav aice în ţară; şi îndată au scris printr-alte ţări, pe la prieteni, în Ţara Leşească şi în Ţara Nemţească, de i-au trămis vro doi meşteri, ca să vadă locul şi apele şi să vorbească cu ei ca, de se va putea, să facă postăvărie. Şi aşa trămiţându - i au vorovit cu ei, dându - le şi oameni de i-a purtat peste tot locul de au văzut locurile şi apele; şi din toate locurile le-au plăcut la Chipăreşti, unde intră Bahluiul în Jijia, care este şi Jijia iezită, căci erau şi morile unei monăstiri a Hrişcăi, care măcina făină. Mai adusu-le-au şi lână de tot felul, de oi mari şi de cârlani , de le-au arătat, zicând că se poate. Şi aşa puind Domnul de an luat înscris toate câte trebuia fiştecare lucru, madem cu preţul ei, au priimit Domnul ca să, cheltuiască o sumă de bani să facă acele toate câte trebuiesc, grăind şi cu meşterii ce să le deie pentru osteneală şi munca lor, făcându - i de au scris şi au venit şi alţii, aducându - le toate meşteşugurile. Atunci au pus Domnul de au cumpărat acele mori de la Chipăreşti, şi au orânduit boieri credincioşi a Măriei Sale, dându - le şi câţi bani le-au trebuit ca să cheltuiască dimpreună cu meşterii, să facă, toate cele trebuincioase după cum vor arăta meşterii că le trebuie. Şi isprăvindu - le aceste toate, şi strângând şi lâna , s-au apucat de lucrul postavului, şi au început a face fel de fel de postav şi au făcut şi o bală de postav prea frumoasă, de au trămis - o la împărăţie, la Sultanul Mustafa, peşkeş, ca să vadă ce odor s-au făcut acestui pământ . Ci şi acest lucru au rămas o pomenire pământenilor , căci nu mai fusese altădată în ţară, şi se bucurau cu toţii văzând nişte lucruri că se fac în pământul lor, ce erau pentru folosul lor 1.

Astfel era Grigorie Ghica VVd. Vrednic reprezentant al principiului monarhic şi fiu al unui secol bogat în caractere mari, el pricepuse că puterea Domnului nu poate sta în dreptul său de a dicta legi şi de a stoarce dări, ci că acea putere se razimă pe buna stare a populaţiilor. Pentru întâia dată i se spune birnicului pentru ce plăteşte dare, întâia dată slujbaşii ţărei sunt priviţi ca atari (iar nu ca privilegiaţi) şi trebuia să muncească pentru leafă, să nu ieie mită, să nu facă hatâr , prin urmare aicea vedem apărând serviciul statului în locul vechiului serviciu al evului mediu, care avea un caracter cu totul personal. El urăşte luxul şi dă ruşinătoare pildă la boieri şi pământeni prin modestia îmbrăcăminţii; el înfiinţază o fabrică de postav, el deschide şcoli, el pavează Iaşul şi aduce apă în oraş, şi toate acestea în scurta domnie întâie de 2 ani şi 6 luni. Dar nu era de ajuns caracterul său individual pentru a aduce liniştea şi dezvoltarea în ţară. Pentru aceasta s-ar fi cerut ca poporul moldovenesc să nu fi fost dezbinat înlăuntru şi în afară, precum fusese sute de ani de - arândul , să nu fi fost slăbit prin vecinice schimbări de domni şi prin vecinice intrigi. Astfel, cu ţara slabă, şi domnia era slabă, era umbra puterii turceşti, încât când austriacii au ocupat Bucovina fără nici un drept, toate silinţele voevodului de a-i opri erau zădarnice. Văzând stupul matern al Moldovei întregi vândut austriacilor de către ruşi şi turci chiar, Vodă au protestat, au ameninţat chiar Poarta; dar diplomaţia austriacă ştiind prea bine ce slabă e Moldova şi domnia ei, au ajuns să-l ponegrească pe Vodă la Poartă, încât aceasta, servită ea însăşi de oameni cumpăraţi cu bani austriaci, au dat contra nobilului voevod ordinul de asasinare. Istoria vorbeşte în genere clar. O ţară unde toţi poruncesc şi nimeni n-ascultă, o ţară unde antiteza între partide se preface în adevărată duşmănie, unde domnul nu are puterea să-i împace, precum n-au avut - o în Polonia şi nici la noi, o asemenea ţară e menită de a fi prada vecinilor ei. Iar dacă acela care în sufletul său reprezentează ideea statului îşi ridică fruntea cu îndrăzneală, el cade zdrobit ca şi idolul de fier cu picioarele de lut.

II

În numărul nostru de vineri am vorbit prin gura cronicarilor de acea figură bărbătească din istoria ţărei noastre, deosebită cu totului tot de umbrele efemere ale fanarioţilor care l-au preces şi l-au urmat. Alături cu rapacitatea predecesorilor săi vedem pe acest bărbat plin de dezinteresare închinând viaţa sa binelui public, simplu în obiceiuri, isteţ la minte, cumpănit la vorbă, energic în fapte, acest bărbat care, domnind sub alte împrejurări decât acelea de slăbiciune a patriei sale, ar fi devenit o podoabă a veacurilor, nu un martir. E drept că pentru crearea unui om mare trebuieşte conlucrarea a doi factori; unul este acela al împrejurărilor, al doilea este caracterul şi inteligenţa persoanei istorice. Aceasta a doua condiţie Grigorie Ghica Voievod a îndeplinit - o cu desăvârşire . Urmărind cu înţelepciune şi cumpătare binele şi integritatea patriei sale, le-au menţinut cu rară energie personală Pân' la cea din urmă clipă a vieţii sale. Ambasadorul austriac ce era în acea vreme în Constantinopoli s-a văzut silit a încredinţa pe cancelarul Kaunitz că, orice tranzacţie ar face cu acest voievod, concesiile sale vor fi numai aparente, căci acest caracter nu cedează şi nu se pleacă. El va urmări întotdeauna reîntregirea patriei sale, fie prin război, fie prin diplomaţie; de aceea trebuie înlăturat, înlăturat cu orice preţ. Tot astfel vorbeşte şi despre boieri; ei nu se pot cumpăra nici cu bani, nici cu titluri, nici cu promisiuni. Să fie bine constatat că Bucovina era de facto austriacă pe când ambasadorul le scria acestea lui Kaunitz. Trebuia dar nimicit acest om, a cărui tărie de caracter ameninţa pe răpitorul patriei sale, trebuia asasinat în taină, fără zgomot.

_______________

1 Vezi cronica lui Ion Canta şi a lui Ienachi Kogălniceanu

Şi astfel s-au şi urmat. În locul unde comuna Iaşi a aşezat un sarcofag de marmoră, în locul unde astăzi se ridică pe o columnă bustul nemuritorului martir, acolo s-au întâmplat acea faptă a întunericului, acea mişelie demnă de diplomaţia veacului trecut, acea neruşinată pălmuire a slăbiciunei şi dezbinării poporului românesc. Şi într-adevăr, ce ruşine mai mare putea să ni se întâmple ? După ce ni se luase bucata de pământ unde zac oasele domnilor noştri de la Dragoş Voievod până la Petru Rareş, după ce ni se luase vatra strămoşească, începătura domniei şi neamului moldovenesc şi în care doarme cenuşa lui Alexandru cel Bun, legiuitorul şi părintele ţării, şi a lui Ştefan Vodă, pavăza creştinităţii întregi, după ce am pierdut pământul nostru cel mai scump, se asasinează, prin influenţa morală a Austriei, domnul care au îndrăznit a protesta contra neruşinatei răpiri. Popor românesc, mari învăţături îţi dă ţie această întâmplare ! Dacă fiii tăi ar fi fost uniţi totdeauna atunci şi pământul tău strămoşesc rămânea unul şi nedespărţit. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au adus la slăbăciune, te-au adus să-ţi vezi ruşinea cu ochii. Nu merge la mormintele domnilor tăi cu sămânţa dezbinării în inimă, ci precum mergi şi te împărtăţeşti cu sângele Mântuitorului , astfel împărtăşeşte-ţi sufletul tău cu reamintirea trecutului; fără patimă şi fără ură între fiii aceluiaşi pământ , care oricât de deosebiţi ar fi în păreri, fraţi sunt , fiii aceleiaşi mame sunt . Aniversarea asasinării lui Grigorie Vodă şi a răpirii pământului strămoşesc ne-am reamintit - o cu durere şi alaltăieri, cu ocazia descoperirii bustului pe care Măria Sa Preaânălţatul nostru Domn l-au dat în dar oraşului Iaşi. Serbarea a fost tot atât de frumoasă şi de demnă ca şi în anul trecut. După serviciul funebru la Mitropolie, o mulţime nenumărată de popor cu arhierei în frunte s-au pus în mişcare spre piaţa Beilicului, trecând în procesie prin stradele de căpetenie ale oraşului. Ajunsă în piaţă, în mijlocul căreia se înălţa în cunună de laur bustul de marmură al martirului, clericii începură cu citirea acelor molcome şi tânguioase versete bisericeşti, scrise în dulcea limbă a trecutului, pline de sfinţenie şi pace sufletească, prin care se cere de la stăpânul lumii repaosul de veci, vecinica amintire şi orânduirea sufletului martir în corturile drepţilor. După săvârşirea serviciului divin, primarul oraşului nostru, d. Tufăscu, rosti cu glas răspicat şi mişcat el însuşi de măreţia momentului, următorul cuvânt .

____________________________________

Cetăţenii iaşeni au îndreptat o telegramă de recunoştinţă către M. Sa Preaânălţatul nostru Domn, carele întotdeauna au dovedit cât de mult e mişcată inima Sa generoasă pentru toate durerile şi bucuriele poporului şi ţărei Sale. Căci şi acuma mulţămim bunei voinţi a M. Sale ridicarea acestui monument întru vecinica amintire a lui Grigorie Vodă, ce cu viaţa au plătit întregimea pământului strămoşesc şi acea sfinţită coroană ce prin slăbiciunea veacurilor şi nu din vina Domniei au pierdut o nepreţuită piatră scumpă. Fie voia stăpânului tăriilor ca din neamul M.
Sale Preînălţatului nostru Domn să se nască răzbunătorul pierderilor noastre şi întregitoriul patriei.


[1 şi 3 octombrie 1876]

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu