Spectacolul lumii

Avem libertate... Avem libertatea de a alege orice, fie că ne referim la politica şi societate sau la mâncare şi moda. Avem liberul arbitru, dar el e strict controlat. Vrem ceea ce trebuie, ne dorim ceea ce subliminal ne sugerează publicitatea, în general vrem ceea ce alţii vor de fapt. În politica avem spectacolul puterii care se "lupta" cu opoziţia, în showbiz avem divorţuri aranjate şi despărţiri publicitare, în reclame avem produse miraculoase care pot cel mult să dăuneze, dar să folosească – nici vorbă etc.

În politica vedem justiţiari că Morar şi Kovesi, dar uitam repede că tot ei erau în funcţii când diverşi lideri politici reclamau ca Justiţia nu-şi face treaba. A fost de-ajuns că Olanda să voteze împotriva intrării României în Schengen, că a şi început spectacolul anticorupţiei declanşat de "justiţiarii" sus-amintiti. Valuri de laude au însoţit cerneală care a curs intru proslăvirea intransigentei celor doi. Memoria electoratului e scurtă, iar capacitatea de manipulare este mult superioară rezistenţei psihice obişnuite a alegătorului roman (sau străin, că totuna e...). Prieteniile politice nu mai sunt ca în trecut, între partide aflate în aceeaşi parte a eşichierului politic, ci sunt transpartinice şi obscure, ascunse de ochii înceţoşaţi ai prostimii. Afacerile politice îşi văd de drumul lor, fără vreo legătură cu spectacolele televizate. Un exemplu clar în acest sens este cooperarea ce poate părea bizară politic dintre Ponta şi Udrea în plan economic, colaborare ce a adus multe milioane în buzunarul "săracului" Ponta-plagiatorul. Cineva spunea prin luna mai că Ponta nici n-ar trebui să sufle în fata Elenei Udrea, dar fără a explica motivul. În cele din urmă, motivul a ieşit la iveală fără vreo consecinţă politică sau de alt fel. Să nu uităm că în acest timp alegătorul era ocupat şi avea şi treaba cu... showbiz-ul şi manelele.

În showbiz făcătura e cel puţin la fel de evidentă. Romanului i se servesc nu realităţi, ci scenarii. Aşa au apărut diverse personaje în căutarea unui autor, fiinţe de multe ori obscure, dar care fac rating şi aduc bani, spre deliciul prostimii. Presa a scris despre tomberonul lui DD şi despre "accidentul" suferit, ignorând complet că într-o televiziune păzită nu se plimba nimeni cu tomberonul după el. Astfel de întâmplări deloc întâmplătoare au fost, sunt şi vor fi în continuare pentru că nimic nu aduce mai mulţi bani în buzunarele sarmanilor de ieri, că impozitul pe prostie plătit televizat. Personajele lansate pe piaţa plimba scenariul pe la toate tele-vizuinile, chiar dacă de multe ori minciuna este străvezie pentru cineva cu un coeficient mediu de inteligenţă. Bălăcăreala din familia Moculescu le-a prins foarte bine tuturor membrilor ei (mai ales lui Horia, cel care e în stare să-şi caute publicitate şi la ANGST-ul de lângă casă), dar şi celor care au jucat diverse roluri în povestea lor prost însăilata. Exemple sunt grămadă, dar nu ele sunt importante, ci maniera în care noii potentaţi manipulează şi deturnează atenţia de la manevrele pe care ei le fac. Cei care cred că dacă o tele-vizuina prezintă nişte "dezvăluiri" sau un ziar da în fapt un personaj – asta înseamnă tot ceea ce se petrece, aceia sunt naivii care au aflat târziu despre afaceri prospere despre care tele-vizuinile aveau consemn să nu vorbească. Multe afaceri subterane nici n-au ieşit la iveală şi vor ieşi doar dacă se strică armonia transpartinica şi trebuie plătită o poliţă.

Alegătorul nu are libertatea de a alege nimic. El este păpuşa care crede că decide ceva, iar în spatele lui se fac adevăratele jocuri. A câştigat Piedone alegerile cu 90%? Da. E logic sau posibil scorul? Evident că nu, că doar n-au votat pentru el şi activiştii PDL, de exemplu. A acuzat cineva din PDL vreo fraudă, în cazul Piedone sau în altele? Nu. Alternanta la putere este doar o înţelegere între politicieni, nu o decizie a electoratului, oricât ar fi asta de dezamăgitor pentru alegători. S-a impus MRU ca un adevărat lider de dreapta aşa cum se declară iniţial? Nu. Dar a creat o formaţiune de centru-dreapta care s-a amestecat repede (o altă cedare în raport cu dreapta) cu PDL-ul roşcat al lui Blaga-vamesul. Iluzia dreptei a fost creată, aşa că toată lumea e mulţumită. Nimeni nu încearcă în vreun fel să dea jos un guvern de handicapaţi, de departe cel mai incompetent, mai corupt şi mai plagiat guvern pe care l-a avut România în ultimii 22 de ani. De ce? Pentru a da posibilitatea usl-ului să câştige prin fraudă alegerile următoare. Peste încă 4 ani vom avea un alt partid la putere, de data asta unul de dreapta sau o alianţă care se va declara de dreapta. De 22 de ani, în Parlament avem aproape aceleaşi persoane, un mandat la un partid, un mandat la altul şi încă un mandat la un al treilea partid şi tot aşa. Dar în spatele pozei de partid se ascund rechinii intereselor personale, de grup şi de partid care pactizează zilnic. Când îi văd la tv îmi amintesc de desenele animate în care Speedy Gonzalez este alergat de lup până la terminarea programului, apoi pleacă împreună ca nişte colegi buni ce sunt, uitând că tot episodul şi-au pus bombe sub fund unul altuia.

Libertatea de a alege e prezentă (mai curând absenţa) şi când vorbim despre produsele promovate în diverse medii. Efectele promovării sunt atât de devastatoare încât Coca Cola nu se mă jenează să spună că băutura este 100% artificială şi că e opera unui farmacist. Cu toate astea, behavioriştii şi-au făcut treaba, aşa că dăunătoarea băutura este cea mai vândută în lume. Sugestia funcţionează şi în cazul altor produse, dar asta nu înseamnă că tot ceea ce vedem promovat la tv este nociv. Reclama televizata la un produs altfel indiscutabil bun este obligatorie, iar producătorul nu mai are libertatea de a se distanţa de producătorii nocivi, ci trebuie să ţină pasul cu ei, altfel scad vânzările sau iese de pe piaţa în favoarea concurenţei care poate promovează produse proaste.

Totul în jur e spectacol. Uneori scenariştii sunt buni, alteori – penibili, dar cu toţii manipulează acel concept, acea formă fără fond care se numeşte libertate de opţiune.