Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

23 oct. 2013

Turnul Babel al dreptei româneşti

 În politica românească e un adevărat Turn Babel cu limbile încurcate. Partidul comunist, rebotezat „social-democrat” îşi doreşte o rupere de... comunism şi, cel mai probabil o apropiere de bolşevism sau fascism, judecând după atacurile rar întrerupte (şi atunci de nevoie) asupra statului de drept. În realitate, cu obişnuita lor „limbă de lemn”, nu de comunism vor să se rupă, ci doresc să facă o regionalizare „originală”, una în care baronii psd îşi vor împărţi întreaga ţară. La Washington, primul oligofren al guvernului rosteşte la fel de ipocrit, apreciind că guvernarea sa dezastruoasă este cea care marchează sfârşitul comunismului în România! În aceeași ordine de idei, toţi activiștii comuniști, torţionarii, turnătorii și securiștii deplâng cu lacrimi de crocodil soarta nefericită a intelectualilor din perioada interbelică care și-au găsit tragicul sfârșit în închisorile comuniste. Cred că se răsuceşte Che Guevara pe tricoul său, dar nu oricum, ci în ritmuri de „Bella Ciao”, aproape imnul tineretului comunist „social-democrat”. Complicii lor în ale stângii cu nuanţe fasciste, liberalii, încearcă să-şi confecţioneze un profil ideologic de... dreapta, eludând alianţa cu neo-bolșevicii, dar şi atentatele comise împreună la siguranţa politică şi economică a naţiunii.

 Cele două găşti extremiste au, împreună şi separat, crize grave de identitate doctrinară. Una dintre ele nu are curajul să-şi asume crimele fioroase comise de-a lungul timpului de întemeietorii săi antinaţionali, iar cealaltă ignoră cu bună ştiinţă apartenenţa lor la grupul de doctrine de stânga. Popularii europeni, continuatorii creştin-democraţilor n-au nici o treabă din punct de vedere ideologic cu liberalii. Locul unde ei pot avea puncte comune (dar asta nu e deloc obligatoriu) este economia, unde atât popularii, cât şi liberalii îmbrăţişează sistemul economic de piaţă liberă, fără (sau cu cât mai puţine) intruziuni ale statului. Cu toate astea, liberalii români au manifestat continuu o periculoasă propensiune pentru consolidarea statului, dar nu în sensul statului de drept, ci tocmai invers, în acela al unui stat semi-dictatorial, cu instituţii democratice în esenţă, dar corupte politic, în aşa fel încât ei să-şi asigure permanenţa la conducerea discreţionară a ţării. De altfel, fără urmă de ruşine, împreună „profeţeau” viitorul „de aur” al ţării, cu ei la guvernare, cu ei în parlament şi cu Căcărău la preşedinţie, fără ca opinia românilor în momentul alegerilor să mai conteze; firesc, ştiu ei prea bine cât pot falsifica la urne… Altfel spus, ei „ştiu mai clar ce e bine pentru prostime”.

 Dacă încă de la apariţia lor, liberalii au fost în opoziţie netă cu conservatorii şi dacă azi foştii conservatori sunt popularii europeni, infractorii de la conducerea pnl vor să se insinueze în... dreapta(!), în pofida evidenţelor doctrinare, ideologice şi practice. Dar nu oricum... Ei, cei care au luat procente serioase prin furt electoral, minciună şi înşelătorie – se consideră îndreptăţiţi să constituie capul şi corpul dreptei româneşti incapabile să se nască fără cezariană. Din „opoziţie”, Blaga glăsuieşte mieros la adresa altei panarame politice, pe care îl vede „serios şi un adevărat om de dreapta”; da, este un tip care colaborează serios cu ilici şi compania sa de tristă amintire şi care e dispus să construiască o dreaptă pe care s-o pună în slujba aceloraşi jivine bolșevice. Acest Blaga, colaboraţionistul de la 9 decembrie 2012, este un alt „stâlp” al unei drepte... stângi, un vândut pe banii bugetari luaţi de ginere şi un factor de influenţă al stangii extreme în orice alianţă de dreapta s-ar face. El, ca „opozant”, va certifica orice năpârcă trimisă de bolşevici pentru a suguşa dreapta înainte ca ea să se nască sau, dacă nu, măcar s-o omoare din faşă.

 O speranţă a dreptei rămâne Mişcarea Populară. „Fundaţia” mişcării este cea responsabilă de doctrină, „Partidul” – de ideologie şi de bătălia politică. Programul lor comun este cel puţin straniu, o formă frumoasă, dar lipsită de conţinut, o pastişă a ceea ce ar fi fost bine să fie Mişcarea, o înşiruire de idei generoase, multe de dreapta, dar şi altele ce pot fi întâlnite mai curând în stânga; din nefericire, chiar şi la stânga contemporană. Întemeietorii „Fundaţiei” au elogiat şi în Program, dar şi în discurs, „elitele”... Care elite? Ce concept politic de dreapta este „elita”? Adică un ţăran harnic şi gospodar, care munceşte nu doar cu braţele, ci şi cu creierul, el nu merită a face parte din elita satului românesc? Dar strungarul care e capabil să facă nu doar şaibe, ci şi adevărate opere de artă în domeniu, el nu este în elita strungarilor? Ca un corolar, aş întreba dacă „părinţii fondatori” ai Mişcării, cu toţii sunt „elite” în meseriile lor (ştiu eu o „doamnă” care nu pare a fi în elita avocaţilor romani, ci în alta, mult mai bulevardiera)?! Prima grijă n-ar fi trebuit să fie autodefinirea şi autoglorificarea, ci elaborarea doctrinei, ceea ce până acum lipseşte.

 Mişcarea Populară se reclamă ca fiind inspirată de „tradiţia creştin-democrată şi clasic-liberală din Europa”. Posibil... Cu toate astea, „creştin” apare de trei ori în Program, de două ori în sintagma „creştin-democrat” şi o singură dată singular, „religie” nu apare deloc, „tradiţie” – de trei ori, dar fără a puncta fundamental etc. Până la creştin-democraţia europeană, România are nevoie de una autohtonă, modernă, dar adaptată perfect tradiţiei, culturii, caracteristicilor profunde ale unui popor legat de valorile ce în ultima vreme au început să cam dispară, dar şi una bazată pe ordine socială, merit, siguranţă, religie şi conservatorism adaptat zilelor noastre. Cât despre „clasic-liberal”, cred că sintagma a apărut „paraşutată” cel puţin neinspirat. Probabil vrând să lase o uşă deschisă liberalilor, „popularii” „stâlpi” ai dreptei au omis că aceasta e o doctrină din care s-a născut şi marxismul, de la ea preluând Marx unul dintre conceptele de bază ale ideologiei comuniste: „lupta de clasă”. Capitolul din Program numit „solidaritate” ar fi putut lipsi, noţiunea fiind una care este asociată indeobște stângii, alături de „egalitate”, „progres”, „nesupunere” etc.


 Despre dreapta ce n-are şanse a se naşte se poate vorbi mult, dar la ce bun? Noii creatori ai dreptei sunt cu adevărat nişte capacităţi profesionale, cel puţin majoritatea lor. Asta însă nu le dă dreptul la aroganţă şi superficialitate şi nici nu constituie o garanţie că şi politic vor performa. Din păcate, drumul de până acum al Mişcării Populare este unul inconsistent, discursul liderilor fiind deseori nefericit şi, uneori, chiar descărcat de cuvenita convingere intimă faţă de ideile promovate. Doctrina populară sau creştin-democrată a Mișcării încă n-a fost elaborată (sau dacă a fost, atunci e acoperită de o exagerată discreţie), dar partidul şi-a şi făcut apariţia, fără a uita să vorbească despre „criza politicii românești” care „vine din lipsa unor doctrine clare, clădite pe valori și principii şi lipsa unor politici coerente, izvorâte din doctrina partidelor”. Cu forme fără fond pot să creeze orice, dar nu o dreaptă şi, cu siguranţă, nu alături de liberali, cu sau fără Căcărău. Conceptul de „unificare a dreptei” poate fi discutat, dar nu ăsta e primul pas, ci chiar ultimul; până la unificarea ei, drepta ar trebui clădită, cu seriozitate şi responsabilitate şi abia apoi o vor unifica, după ce partidele ce se reclamă în dreapta vor fi capabile să se definească doctrinar si ideologic şi să se dovedească aparţinând acelei părţi a eşichierului politic. Dreapta nu se vorbeşte, ci se dovedeşte.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu