Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

13 oct. 2013

De ce va pierde dreapta

 Am ezitat până să abordez subiectul, mai ales în maniera asta, dar cred că e necesar să ştim ce ne aşteaptă, cel puţin în viziunea mea. Avem de-a face cu o Putere comunist-golănistă (să mi se ierte pleonasmul), incapabilă să se definească ideologic, dar nu-i opunem nimic. Partidele existente în dreapta declarativă a eşichierului politic, majoritatea lor cel puţin, sunt partide de centru ; că sunt de centru-stânga, ca pnl-ul sau ca PDL-ul lui Blaga sau sunt de centru-dreapta, ca Alianţa DA, toate sunt formaţiuni ce vorbesc despre dreapta fără să ştie prea clar ce este ea. Singurul partid (şi o spun fără părtinire, ceea ce voi demonstra mai încolo) capabil să construiască o mentalitate şi o forţă politică de dreapta este Partidul Mişcarea Populară. El are avantajul, nu ştiu dacă şi conştientizează toţi asta, de a avea ca predecesori o Mişcare Populară ce ar trebui să se ocupe de partea cea mai grea din construcţia dreptei : schimbarea mentalităţii grav viciate de zecile de ani de comunism feroce şi de anii din urmă, marcaţi de ipocrizia dusă până la absurd a neo-comuniștilor actuali, cu dese accente fasciste, de minciunile de-acum cunoscute şi blamate internaţional şi de activităţile lor penale – afaceri private și personale din bani publici.

Alegătorului român i se „dădea” câte ceva, ba din partea comuniştilor uslaşi, ba din cea a PDL-ului; ca mentalitate sunt egali şi tot egal îşi „tratează” votanţii, cu câte o pungă de făină şi una de zahăr, cu câte o găleată sau altele asemenea. PDL a pierdut puterea pentru că nu a înţeles că în timpul guvernării, înaintea ei, dar şi după ea ei sunt obligaţi să facă un anumit lucru, nu „şcoli de vară”: să stea de vorbă cu oamenii, să le arate fără echivoc cât de găunoase sunt promisiunile uslaşilor, cât de periculos este pentru fiecare om responsabil şi pentru ţară o Putere comunist-fascistă. Nimeni nu s-a deranjat să le explice românilor că dreapta are o ofertă reală, practică, pe când stânga – doar panglici verbale. Nu au făcut-o şi au pierdut puterea, acum însemnând mai mult nimic decât ceva cât de cât semnificativ (cele 15 procente din sondajele institutelor de sondare a opiniei publice, ele însele proprietăţi ale clienţilor politici ai usl, pot să mă pună pe gânduri, nu să le iau în calcul).

Se vorbeşte despre o „dreaptă unită”, dar mi se pare că nu observăm că o asemenea dreaptă nu are cum exista. Un partid ca PMP se poate uni cu o altă formaţiune de dreapta atunci când ea o să apară, dar deocamdată nu e cazul. Încercările de a uni toate partidele anti-usl sub o „pălărie” de dreapta o găsesc nerealistă, fără rezultate pozitive şi uşor politicianistă. Consider că oamenii de dreapta au ca primă datorie lupta împotriva a tot ce este anti-naţional, deci şi împotriva comuniştilor „vopsiţi” în „socialişti”, dar la fel de obligaţi sunt să combată vehement politicianismul, acea meteahnă detestată de români şi proprie stângii extreme. Când se vorbeşte despre această unificare, senzaţia mea e că un magician ia câte un organ de la animale diferite încercând să facă un... om! Ce organism se poate naşte combinând un cap de câine cu labele de la pisică, trupul de la porc şi organele de la măgar? Un monstru care poate fi eliminat din orice competiţie de oricare dintre animale. Nu, nu de o dreaptă unită avem nevoie, ci de o dreaptă reală, autentică și puternică, iar asta chiar cu preţul unor alegeri.

Treptat se imprimă în mentalul colectiv o idee profund greşită ce rezultă dintr-o fals prezentată opoziţie stânga-dreapta şi anume, tot ce se opune stângii extreme este dreapta. Deloc ! Să luăm ca exemplu Spania: acolo, partidul socialist este în opoziţie cu partidul comunist spaniol şi se prezintă ca atare în alegeri. Dacă partidul creştin-democrat reuşeşte un scor electoral mai bun, cele două partide de stânga vor forma o alianţă împotriva dreptei, dar altfel vor încerca mereu, fiecare dintre ele, să formeze guvernul fără ajutorul celuilalt partid apropiat ideologic. La noi, lucrurile stau mult diferit, criza de identitate marcând profund partidele de stânga. Este absolut limpede că psd este un partid comunist care acum fuge ca dracul de tămâie să-şi asume ideologia practicată şi trecutul încărcat de violenţă şi trădare. La fel de clar e şi că pnl este echivalentul românesc al partidului socialist spaniol, deşi ieşirile maladive ale lui Căcărău şi compania ar plasa partidul mai repede în rândul acelor formaţiuni fasciste detestate de oamenii cu mintea întreagă. UDMR este formal un partid ce s-a strecurat mieros şi ipocrit printre partidele populare, el fiind unul de sorginte pur stalinistă, originile acestuia fiind din perioada în care Stalin a creeat MADOSZ şi apoi regiunea autonomă maghiară, cu scopul de a întreţine tensiunile dintre  români şi vorbitorii de limbă maghiară şi pentru a putea astfel să conducă şi să jefuiască mai bine România. Un partid etnic va rămâne unul ce se plasează în stânga extremă, chiar dacă înşelător va clama dreapta, iar trecutul apropiat al UDMR o demonstrează cu asupra de măsură.

Dreapta românească, pentru că nu putem construi o dreaptă europeană fără ca ea să fie întâi de toate naţională, nu se reconstruieşte aşa cum văd în ultima vreme că se încearcă pe la noi. Dreapta va avea un suport extrem de necesar din partea lui Traian Băsescu, dar e şi el doar un om, cu toate calităţile sale excepţionale. Băse (dragul nostru Băse) nu poate ţine loc de orice, iar deocamdată, până i se termină mandatul de preşedinte, chiar nu poate face nimic. Discuţiile care se poartă în ultima vreme sunt pe tema alegerilor europarlamentare şi a celor prezidenţiale din 2014. Ele în sine nu sunt greşite, având în vedere că orice partid are ţinte identice, dar când vorbim despre o construcţie, după ce e turnată fundaţia nu sărim direct la acoperiş, pentru că ştim foarte bine că n-avem pe ce-l pune. Şi în cazul construcţiei de dreapta, lucrurile ar trebui să stea la fel... O mişcare/partid de dreapta nu reprezintă o alianţă între nişte băieţi oneşti care vor să schimbe un sistem fără să ştie prea clar cum, ci o muncă la care ei se angajează pe termen nelimitat şi cu rezultate ce vor începe să se vadă la un moment dat, dar nu foarte curând. Nu se pot „arde” etape, nu se poate sări peste noţiunile fundamentale ale dreptei şi nici nu se poate să creezi dreapta fără să-ţi înţelegi apostolatul la care te-ai angajat. Dacă vei fi convins – vei convinge; dacă vei convinge bine şi sănătos, cu onestitate şi deschidere – rezultatele vor veni mai repede, dar peste etape, peste contructie nu poţi sări fără teama de a se prăbuşi tot.

Dreapta ce prinde aripi vine pe un teren profund contaminat de comunişti, atât de profund încât uneori şi oamenii cinstit de dreapta se-ntâmplă să aibă reflexe stângiste. Ea trebuie să se implice în schimbarea mentalităţilor, să aibă curajul de a le spune alegătorilor că nu votându-i pe noii politicieni va curge laptele şi mierea, ci muncind stăruitor, fiecare acolo unde activează. Cei de dreapta trebuie să explice oamenilor că nu le vor da nimic de pomană, ci ei înşişi vor trebui să-şi ia rezultatul muncii depuse; ceea ce vor face politicienii tineri de dreapta va fi doar construirea deloc uşoară a sistemului care să-l asigure pe cetăţean că nu munceşte degeaba, dar şi că dacă munceşte nu va primi o plată egală cu a celui care chiuleşte. Vremea celor care nu muncesc, dar câştiga uneori mai mult decât cei care asudă fizic sau intelectual trebuie să se termine.

Fireşte, începutul nu e niciodată uşor, mai ales când ideile nu sunt foarte limpezi, dar el trebuie abordat din perspectiva tradiţiilor româneşti în materie de conservatorism, aplicat la noile condiţii existente în societatea românească modernă. Dacă decidenţi, stâlpii dreptei ce abia se-nfiripă vor ca această mişcare să fie ridicată după „principiile” politicii dâmboviţene, foarte repede vor înţelege că au tras un loz necâştigător. Nu mă preocupă deloc că aceştia vor pierde din popularitate sau chiar alegeri, ci m-ar durea să ştiu că o idee generoasă, absolut necesară românilor aflaţi în degringoladă a fost călcată în picioare de un şofer devenit milionar comunist şi primar bucureştean, totul doar pentru că lideri ai dreptei nu-şi pun întrebări în legătură cu cei din preajmă.

O componentă a dreptei este şi religia. Românii erau un popor profund religios, iar Biserica strămoşească îi educa. Azi asistăm la procesul invers: Biserica vândută intereselor financiare proprii îi tâmpeşte şi-i privează pe enoriaşi de atât de necesara hrană sufletească, în timp ce guvernele comuniste duc în derizoriu orice manifestare cu caracter religios. Dacă în loc să combatem şi să criticăm asemenea atitudini ipocrite şi înşelătoare, atât din partea Bisericii, cât şi din cea a politrucilor de extremă stângă (critică e specifică dreptei, nu stangii comuniste, pentru că doar prin critică onestă se pot îndrepta lucrurile ce nu funcţionează normal), dacă ne culcăm pe lauri nemeritaţi în politică sau confundăm religia cu superstiţiile, atunci mai bine stăm şi ne gândim ce fel de partid vrem să construim: unul de dreapta sau unul de stânga? Coeficientul de inteligenţă nu e mereu un avantaj, el obligând posesorul să facă dovada în faţa omului simplu care nu ştie nici ce e dreapta şi nici ce urmăreşte ea. Religia e importantă pentru orice om de dreapta, dar asta nu înseamnă nici misticism şi nici manifestări habotnice. Cum anume trebuie să transpară ea în discursul celor de dreapta, asta nu mă bag să le spun; au IQ-ul necesar ca să ştie cum...


Ani în şir intelectualii şi presa s-au ferit de „naţionalism”. Definit intenţionat greşit în epoca lui Ceauşescu, greşeală continuată ani în şir sub guvernele obediente „despotului luminat”, termenul a ajuns să fie atribuit unor măscărici demenţi, mai apropiaţi de fascism prin discurs decât de orice altceva. Vadim şi alţii ca el nu au fost niciodată altceva decât nişte clovni patetici ai „stăpânului roşu”, surse de zgomot necesare derbedeilor veniţi la putere după lovitura de stat din decembrie '89. În mod intenţionat, acestor apariţii maladive li s-a atribuit termenul de „naţionalişti”, cu variaţia „naţional-comuniști”. Ştim prea bine că numai naţionalişti nu sunt comuniştii, cei care se şi declară internaţionalişti prin lucrările scoase la lumina de criminalii ideologici după care îşi construiesc toată activitatea. Alăturarea de termeni antagonici o găsesc cel puţin bizară. Din nefericire, lunga, prea lunga perioadă comunistă a denaturat şi a dus în derizoriu noţiuni altfel importante pentru structura naţională a concetăţenilor noştri. Ce mai înseamnă azi „patriotism”, „datorie”, „verticalitate”, „cinste”, „onoare” etc.? Toate astea şi multe altele în plus trebuie să şi le asume liderii dreptei nou-născute, să acţioneze, să explice ţăranului că pentru dreapta EL este important şi că noi, cei de dreapta nu suntem interesaţi de mulţimea aritmetică similară cirezii, ci de suma individualităţilor ce se pun în slujba naţiunii şi a lor, că nici cinstea, nici onoarea, dar nici datoria n-au murit, ci doar au fost absente din politica românească prea multă vreme. Dacă toate astea nu se vor petrece, dreapta românească va eșua într-un mod lamentabil…

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu