Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

5 sept. 2013

Secrete arzătoare (IV)

 Fără dubiu, Didina e un bun fotograf. Cu ajutorul fotografiei atent alese şi bine realizate ca zâmbet, ea atrage potenţialii clienţi. Face multe poze, uneori în exces, dar nu face economie atunci când e vorba să-şi etaleze zâmbetul studiat şi machiajul discret, dar mereu binevenit. Fără vulgaritate, ici-colo, Didina plasează câte o poză "neglijentă", tocmai pe acelea în care, "din greşeală", umărul i se dezgoleşte provocator. Încadrează bine, în general, iar specializarea sa din necesitate este portretul. Fireşte, nu are poze doar cu ea, dar ştie să le combine în aşa fel încât ea să fie văzută în "toată splendoarea" sa, ea să fie în centrul atenţiei, vrând nevrând observatorul. În toată această campanie de exhibare personală, Didina se etalează fără reţineri ; pentru a putea atrage, de multe ori e necesar să fie bine văzută şi din toate poziţiile ce pot fi decent prezentate… Celelalte (foto sau video), unele lesne de găsit pe internet, pot urma în funcţie de cerinţele clienţilor, întâi virtuali, apoi reali. Cu timpul, blonda a învăţat valoarea reală a fotografiei şi posibilitatea de a manipula cu ajutorul ei. Ca să nu aibă probleme, Didina preferă să prezinte acele poze "casnice", acelea care pot confirma imaginea dorită de ea, de femeie cuminte şi cu preocupări comune ; înainte de orice, impresia pe care o lasă e cea care contează, cea care o poate arăta ca pe o femeie normală, cu simţiri obişnuite şi cu o viaţă cât se poate de comună. Didina are un zâmbet şablon în cele mai multe fotografii ; este zâmbetul său "comercial", cel care ştie că va atrage. Nici un detaliu personal nu este lăsat la întâmplare, ci totul e atent studiat, începând cu poziţia corpului, a mâinilor sau a capului şi, mai ales, a feţei. Aproape nimic nu e pierdut din vedere, iar pozele pot astfel să-i asigure notorietatea atât de mult dorită.

Fata pierdută nu aşteaptă să fie curtată şi nici discret invitată. Ocheşte o "victimă" şi în scurt timp se invită în compania lui. Persoană organizată, blonda nu pierde din vedere nici viitorul apropiat ; dacă nu stă în oraşul de reşedinţă şi trebuie să plece pentru o perioadă în concediu, Didina nu se dă înapoi de la a-i telefona unui bărbat cunoscut din oraşul unde urmează să meargă, să-l pună să-şi facă un cont pe un site de socializare, chipurile pentru a putea vorbi mai uşor, apoi îl "atacă" pentru ca acesta să-i facă rezervarea şi să dea un avans de 25%; i-l va rambursa ea, în acea manieră absolut personală, umilitoare şi degradantă, cunoscuta masa în genunchi. Dar ea e fericită în forul ei interior… Imaginea sa vizibilă nu va avea de suferit, iar ea a reuşit să mai facă o "afacere". Încet-încet, fericirea şi destinderea îşi spun cuvântul, iar amintirea schimbului în natură se estompează repede, sub imperiul vizării unui alt client ; în fond, imaginea merge înainte, iar spălată e ca nouă.

În plan psihologic, Didina e o persoană interesantă. Volubilă şi comunicativă, în subconştientul ei e mereu prezentă ideea că trebuie să devină centrul atenţiei cu orice preţ. Discursul sau e unul delicat, atât timp cât trebuie să-şi evalueze victima. Apoi, obişnuinţa pe de o parte şi caracterul, pe de altă parte, îşi spun cuvântul, iar Didina nu pierde ocazia să fie ironică şi batjocoritoare, în acea manieră "subţire", dar lipsită de subtilitate şi fineţe. Această atitudine apare doar în acele situaţii când tratează cu persoane în mod vădit paşnice. Dacă, în schimb, îl consideră pe preopinent dificil sau arogant, ea adoptă tactica femeii slabe, excesiv de politicoasă, umilă chiar şi cu o modestie deseori exagerată ; pare a fi un personaj din romanele scriitorilor ruşi, distrusă sufleteşte şi neînţeleasă, dar care ştie că într-o zi soarele se va ivi şi pe strada ei. În mod evident, "soarele" ivit deja este chiar interlocutorul ei. Dezarmat în faţa unei femei atât de sensibile (deşi nimic din discurs nu poate trăda sensibilitatea), noul beneficiar al prestaţiilor sale sexuale este gata de acţiune şi intră şi el în galeria celor care contribuie la stabilitatea financiară a blondei. Întâlnirile lor vor continua, fireşte în paralel cu celelalte, de fiecare dată ea având grijă ca prestaţia să-i depăşească aşteptările proaspătului cucerit. Începând cu declaraţii stereotipe şi lipsite de orice urmă de trăire şi terminând cu manifestări sonore pronunţate în timpul actelor sexuale, gama manipulărilor prin erotism este completă, iar rezultatele nu se lăsă deloc aşteptate.

Când identifică o "pradă", nu se sfieşte s-o atace, întâi discret şi elegant, apoi prieteneşte şi cu o afectuozitate bine mascată, atât cât să nu fie stridentă. În funcţie de răspunsul receptat la stimulii trimişi la înaintare, blonda îşi conduce "atacul". Poate foarte bine să se insinueze discret, dar hotărât sau direct, în acel stil care nu lasă loc decât unui singur răspuns. Strategia de început poate fi diferită, dar primii paşi sunt oricum aceiaşi. După contactul iniţial, de pregătire, mai urmează câteva de control şi apoi urmează întâlnirea. Dacă partenerul vizat ezită, Didina îi solicită întâlnirea, doar aşa… la o cafea şi ca să poată vorbi mai bine. Odată ce întâlnirea se produce, blonda nu stă să piardă timpul şi, la scurt timp urmează primul contact fizic, fireşte, nu şi gratuit ; o "atenţie" e obligatorie pentru un "cavaler" venit să-şi satisfacă poftele carnale.


Didina nu e o proastă, departe de aşa ceva, chiar dacă deseori practică o autoironie fină şi deloc întâmplătoare ce poate păcăli; dacă în faţa acestei autoironii interlocutorul "lasă garda jos", imediat momentul va fi exploatat de blonda care atât aşteaptă. Chiar şi în conversaţie, ea e o descurcăreaţă… Foarte organizată, va lăsa impresia unei persoane cu capul în nori şi când îi va veni bine, abia atunci poate dovedi contrariul. Ca orice manipulatoare fără multe pretenţii, Didina ştie să folosească vorbele, printre ele, la loc de cinste aflându-se "ai încredere în mine" sau "fără tine nu pot", vorbe pe care şi ea ştie că partenerul abia le aşteaptă. După ce şi-a ţesut pânza de păianjen şi bărbatul respectiv a fost "prins" şi "motivat", urmează perioada de relativă monotonie, spartă doar de întâlnirile sexuale. În această perioadă, el îşi defineşte şi exprimă fanteziile, iar ea i le acceptă în acele condiţii bine stabilite. Din această perspectivă, Didina nu e deloc interesată dacă bărbatul este însurat sau nu, atât timp cât ştie că ea poate ceea ce altele nu pot : să accepte orice.



                                - va urma -





Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.


Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu