Revelatia unui sfârșit

Să mă trezesc goală - 

goală de tine
de amintiri
de iluzii
de atingerea primului strop
de ploaie
Și fără iarnă.
Să șerpuiască în mine (lipsa)
priviririi tale păgâne
sub rochia de mătase
ca un freamăt
virgin al unei
ape
Să nu te mai am
în cele
mai adânci
taine și să nu mă
dansezi (îmbrăcată în cearceaful alb) la fereastră
Să nu-ți mai aud gândurile și nici
durerea atunci
când te întreb: ai să poți duce tot ce
îți nutresc?
Vitraliile se împiedice
bucățile de lumină
să mi se plimbe prin păr
Să nu mai respire ochii mei
gândurile tale
Ființa ta să se rupă de
mine
Nimbul ce
mi l-ai pus pe
trup
să se topească în mii de himere

coapse de ceară
mâini de abur
glasul unui ecou
umerii triști
goluri de lumină
năluci tremurânde
umbra unor mângâieri
buzele de sânge crud
și goale de tine
mâinile (sălbatic de neîmplinite)
ținute ca o
rugăciune în așteptarea
rugului
desculț

alb să rămână numai trupul meu
în rest doar negrul
crestat de scânteile
nopților în care m-ai împărțit
cu îngeri

Lacrimile să atârne în vid
sugrumând fiecare
suspin al pereților ce-au fost
martori atingerilor
noastre (acum și ei goi)
Să nu mai pot plânge
auzind
înlăuntrul meu vocea ta
spunându-mi că mă ai
(și că nu voi muri niciodată)
Sacadat
să-mi bată sufletul
respirând greu (prea mult
târziu să doarmă în mine)
Apoi să deschid ochii și să nu
mai văd
aerul pe
care îl respiri
zâmbetul ce ți se naște
pe trup
răzvrătirea când
te doare ființa
iertarea
și
atât de mult
TU.

Iată sfârșitul
dacă nu mi-ai fi.

de Luminiţa Amarie