De zbor, de rană

Ființa ta se-aseamănă c-o liră
C-un cântec ce în veci va fi cântat
Și îngerii privindu-te se miră
De unde-atâta patos și oftat ...

În mâna ta se-ncheagă universul
Cu un cuvânt mă-nvii și mă omori
Te-aș îmbrăca în mine și tot versul
Ți l-aș purta-n adânc printre comori

În pieptul tău victorii se-nfiripă
Și tot în tine știu capitula
Ești îngerul ridat cu o aripă
De te-aș avea, cum te-aș întitula?

Ți-aș spune poate "domnul meu din umbră"
Sau nu ți-aș spune, numai te-aș privi
M-aș arunca în taina ta cea sumbră
Și te-aș ierta de-n lacrimi m-ai strivi

Te-aș alinta cu ora-n care viața
Pulsează-n noi căci știm a ne trăi
Și când privirea ta mai poartă ceața
Cărarea ta spre aștri aș croi

Eu mult nu am, nici nu știu dacă timpul
Cu mine se mai poate prelungi
Adeseori m-asemăn unui stipul
Ce frunzele-și încearcă a lungi

Și știu că în zadar e așteptarea
Dar ce ne-am face dacă n-am dori,
O clipă să atingem împăcarea?
Fiori în noi să-nceapă a rodi

Tăcerea ta se-aseamănă c-o rugă
Sau poate o dorință, nici nu știu
Și dacă toți de lacrimi vor să fugă
De ce-și dorește-un om să fie viu?

Ţi-aş spune, deci, pe nume... Cu suspine
Te-aș înrobi în cântecul tău frânt
Și te-aș avea, dar nu mi-ai aparține
Eu, pana ta din trup ... sau zborul sfânt.

de Luminita Amarie