Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

31 iul. 2012

Moroiul sovietic şi urmaşul lui trădător


În anarhia pe care bolşevicii le-o oferă romanilor găsim două personaje care implementează diferit, în aparenţă, tacticile de preluare forţată a puterii. Fiecare dintre ele este strâns legat, direct sau prin interpuşi, de „firul călăuzitor” prin care vine „lumina de la Răsărit”. cei doi „komisari ai poporului” sunt „cârpa kaghebista”, ilici şi plagiatorul halucinat – Ponta. Dacă primul este un moroi politic, o rămăşiţă nefericită a unui sistem violent, opresiv şi detestabil, al doilea nu părea să poată evidenţia apucături similare cu ale primului. Se pare că la bolşevici vârsta nu înseamnă mare lucru atunci când e vorba despre accesul la putere. Aşa cum se ştie prea bine, ilici a dat lovitura de stat din decembrie 1989 cu ajutorul şi în beneficiul „marelui prieten de la Răsărit”. După ce s-a folosit de serviciile „turiştilor” sovietici, ilici a trecut la faza a doua – implementarea structurilor care să-i asigure trecerea României de la statutul de ţară independenta şi nu foarte iubitoare de ruşi, la cel de ţară subordonata intereselor majore ale URSS. Presa a semnalat la vremea respectivă derapajele din discursurile rostite cu limbă de lemn ale noului „dictator luminat”, aşa cum îi plăcea să se considere. Pentru ilici n-a contat nici o secundă ideea vehiculată de unii, „jos comunismul”; doar nu era nebun să calce în picioare „nobilele idealuri ale socialismului”. Ca individul este un trădător de ţară, acum nu mai e un secret decât pentru copiii de grădiniţă, iar că este şi un criminal încă în libertate – pentru ăsta stau mărturie dosarele nesoluţionate pe care familiile dispăruţilor la Revoluţie şi mineriade le-au înaintat justiţiei. Ca un adevărat bolşevic, în 1991 ilici era preocupat cu precădere de „binele URSS”, tel din care făcuse „principala preocupare”, aşa cum reiese limpede din mesajul pe care l-a transmis lui Gorbaciov prin intermediul lui Ioan Mircea Pascu. Reproduc aproape integral informarea pe care i-a făcut-o lui Gorbaciov consilierul acestuia V. Zagladin:

La 9 februarie m-am întâlnit, la cererea lui, cu consilierul preşedintelui României, Ioan Mircea Pascu (venit pentru a înmâna mesajul lui I. Iliescu lui M.S. Gorbaciov).
1. În cursul discuţiei, care s-a desfăşurat într-o atmosferă foarte caldă, de încredere, I.M. Pascu ne-a informat mai întâi de toate despre motivele care l-au determinat pe preşedintele României să trimită mesajul lui M.S. Gorbaciov. După prezentarea mesajului, el a făcut o caracterizare succintă a situaţiei interne din ţara sa, evidenţiind două momente esenţiale.
Pe de o parte, în plan economic, situaţia rămâne extrem de complicată, în special din cauza insuficienţei resurselor energetice. O parte considerabilă a întreprinderilor îşi întrerup activitatea (total sau parţial), ceea ce provoacă încordarea relaţiilor cu clasă muncitoare. Muncitorii înţeleg că guvernul actual, spre deosebire de regimul Ceauşescu, preferă să reducă alimentarea cu energie a întreprinderilor decât să nu încălzească locuinţele, şcolile, grădiniţele, şi acest lucru este întâmpinat cu aprobare. Cu toate acestea, întreruperea producţiei, conjugată cu pierderile salariale etc., nu pot să nu genereze nemulţumiri. Dacă nu se îndreaptă situaţia, măcar parţial, va fi o explozie.
Pe de altă parte, începerea războiului din Golf a slăbit întrucâtva împotrivirea opoziţiei. În fond, s-a ajuns la un fel de armistiţiu. E clar, Frontul (Salvării Naţionale - n.n.) încearcă acum să profite de situaţia creată şi să-şi întărească propriile rânduri. Se pregăteşte congresul Frontului, care va adopta, după exprimarea interlocutorului, „o orientare social-democrată“. Bineînţeles că, dacă acum ar avea loc alegerile, Frontul nu ar mai obţine atâtea voturi ca anul trecut. Dar în ansamblu poziţia lui nu arată rău. El nu va suferi pierderi mari, dacă, bineînţeles, va putea să-şi întărească rândurile. Aceasta depinde însă de îmbunătăţirea situaţiei din economie.
Opoziţia, fireşte, vede tot ce se întâmplă, dar deocamdată nu se hotărăşte să încalce „armistiţiul“, deşi forţele externe, în primul rând englezii, fac presiuni foarte active asupra ei (în special asupra Partidului Ţărănesc), o cheamă să manifeste „mai multă activitate“, să emită cereri noi către conducerea ţării.
Date fiind toate cele spuse, rugămintea de livrare către România în cursul lunii proxime a unei cantităţi suplimentare de gaz este dictată nu doar de raţiuni economice, ci şi politice. Livrarea unei cantităţi suplimentare de gaz ar fi, înainte de toate, un ajutor acordat clasei muncitoare, dar şi conducerii ţării în confruntarea ei cu forţele duşmănoase interne şi externe.
Din partea mea mi-am exprimat convingerea că cererea lui I. Iliescu va fi atent analizată; tot ce se poate va fi făcut, dar ţinând cont de situaţia noastră proprie complicată.
2. Desigur, au fost abordate problemele relaţiilor sovieto-române. I.M. Pascu a vorbit despre faptul că preşedintele I. Iliescu este în general mulţumit de dezvoltarea lor. Totodată, după părerea lui, posibilităţile de aprofundare a lor nu s-au epuizat nici pe departe, atât în plan politic, cât şi în plan economic.
După părerea lui I.M. Pascu, în plan politic nu este pusă încă la punct o „interacţiune autentică“ cu Uniunea Sovietică. Vechiul sistem de legături nu mai funcţionează, iar unul nou nu a fost încă stabilit. Potrivit impresiei interlocutorului, ansamblul relaţiilor dintre URSS şi ţările Europei Răsăritene se dezvoltă extensiv şi, în mare parte, fără planificare. Acum nu trebuie întârziată înfiinţarea unei noi structuri de interacţiune, pe cât posibil organică. Este nevoie de aceasta şi din punct de vedere al construcţiei europene, şi din punct de vedere al influenţei asupra evenimentelor interne într-o ţară sau alta.
Antisovieticii acţionează peste tot, ajutaţi de anumite forţe din Vest (deşi, a spus Pascu, nici pe departe de toate: în decembrie şi în ianuarie li s-au dat sfaturi românilor de la Pariş, Roma şi, de asemenea, de la Bonn să nu facă nimic ce ar fi putut să-i dăuneze lui Gorbaciov. Pascu ştie că sfaturi asemănătoare au primit polonezii şi ungurii). Inerţia conceptuală a părţii sovietice, care se ocupă deocamdată numai de probleme curente, conjuncturale, îi ajută pe adversarii Uniunii Sovietice.
I.M. Pascu a spus că declaraţia conducerii române privind necesitatea rezolvării rapide a problemei Tratatului de la Varşovia nu trebuie privită nicidecum că o schimbare a poziţiei, ca o tentativă de a slăbi legăturile cu URSS. Pur şi simplu, a spus el, noi nu am dorit să trecem sub tăcere o problemă care a devenit evidentă. Dar, după spusele lui Pascu, la Bucureşti se aşteaptă ca lichidarea OTV (Organizaţia Tratatului de la Varşovia – n.n.) să fie însoţită de „noi iniţiative cu caracter strategic“ din părea sovietică.
Răspunzând la întrebarea la ce fel de iniţiative se gândeşte el personal, Pascu a spus: trebuie, mai întâi, o reînnoire rapidă a sistemului tratatelor dintre URSS şi ţările Europei Răsăritene, aici întârzierea este evidentă; în al doilea rând, sunt necesare unele înţelegeri cu privire la colaborarea neformalizată (în orice caz, în prima perioadă), care atinge probleme general europene şi în special est-europene. Problemele acestea sunt similare pentru toate ţările regiunii, numai că deocamdată fiecare le rezolvă singur. Chiar şi schimbul de experienţă ar oferi multe lucruri utile. Sau, poate, s-ar reuşi stabilirea unor mecanisme temporare de ajutor reciproc pentru rezolvarea problemelor urgente, inclusiv cele economice. Şi, desigur, trebuie luate în calcul şi dificultăţile interne, suficiente în fiecare ţară, inclusiv în România, şi dificultăţile în rezolvarea problemelor naţionale.
Desigur, a încheiat această temă I.M. Pascu, în ultimă instanţă, rolul decisiv în evoluţia evenimentelor din Europa Răsăriteană şi pe întregul continent îl au procesele care se desfăşoară în Uniunea Sovietică. Din păcate, după greutăţile justificate şi inevitabile chiar şi în URSS, nemaivorbind de ţările din afara graniţelor ei, nu sunt remarcate acele mutaţii adânci care acolo deja s-au produs sau se produc şi care au cu adevărat o însemnătate revoluţionară pentru noi toţi. Este oare posibil ca, dacă M.S. Gorbaciov va veni la şedinţa OTV, să „clarifice situaţia pentru toţi“?
3. Profitând de ocazie, l-am rugat pe I.M. Pascu să-mi spună care este poziţia conducerii ţării (România – n.n.,) faţă de procesele care se desfăşoară în Moldova.
I.M. Pascu a spus că în conducere, la preşedintele I. Iliescu s-au discutat de mai multe ori aceste probleme. Părerea generală şi singură: nu trebuie făcut nimic care să complice poziţia conducerii sovietice, personal a lui M.S. Gorbaciov. Desigur, moldovenii sunt fraţii noştri, a spus Pascu. Dar nimeni nu ne împiedică să dezvoltăm relaţiile frăţeşti, dacă ei vor rămâne în componenţa URSS, de care ei sunt sudaţi de o lungă istorie. „Fraţii nu trebuie să locuiască în mod obligatoriu în acelaşi apartament.“ Salvarea Uniunii RSS, în orice caz: a nu încurca cu nimic menţinerea ei, în asta vedem noi obiectivul nostru.
Apropo, Pascu a spus că acele dificultăţi care au apărut în Moldova, inclusiv în urma acţiunilor conducerii acestei republici, împiedică în esenţă dezvoltarea unei relaţii normale a României şi cu Moldova, şi cu URSS în general. Aşa încât, de pe aceste poziţii, România nu este interesată nicidecum în adâncirea acestor dificultăţi. Având în vedere acest lucru, a spus interlocutorul, într-un discurs recent, rostit din însărcinarea preşedintelui I. Iliescu la Timişoara, am spus că problema Basarabiei este pentru URSS la fel ca problema Transilvaniei pentru România. Şi, dacă nu dorim să ne facem rău nouă, atunci nu trebuie să creăm probleme Uniunii.
Desigur, nu putem să nu recunoaştem că în România sunt forţe care se străduiesc să aprindă „problema moldovenească“. Dar marea majoritate a acestor forţe se manifestă împotriva Frontului, împotriva actualei conduceri a ţării. „Se distinge“ în acest plan Partidul Ţărănesc, în spatele căruia se află englezii.
Conducerea ţării are în vedere continuarea muncii cu aceste forţe, străduindu-se să nu permită apariţia unor probleme suplimentare pentru Uniune.
Prezent la discuţie, ambasadorul României, V. Şandru, a adăugat că el, din însărcinarea conducerii, s-a întâlnit cu conducătorii Moldovei şi le-a adus la cunoştinţă punctul de vedere al lui I. Iliescu, despre care a vorbit I.M. Pascu".  (V. Zagladin) Februarie 1991 Arhiv Gorbacev-Fonda, fond N. 3 (Materialî V.V. Zagladina (1985-1992), opisi 1, dokument 7307, zagolovok: Spravka o besede s Ionom Mircea Pascu (Rumânia, sovietnik prezidenta), data 09.02.0991, listov 6." (Revista "22")


Iată că şi urmaşul lui ilici are „fapte de arme” similare cu ale tovarăşului său, în sensul că admite şi se angajează fata de responsabilii ruşi cu care a intrat în contact ca „din luna iulie să înceapă un proces de „purificare”, cum a fost stabilit, și dânsul, ca și altă dată, contează pe ajutorul nostru (al ruşilor n.n.). Și că, din momentul începerii „curățeniei” totale, investițiile noastre locale vor fi valorificate” (Evgheni Egorov, consilier la Ambasada Rusiei la Bucureşti). De o gravitate extremă pentru România, asemenea înţelegeri pe care trădătorul Ponta le încheie din poziţia sa de premier nu pot rămâne fără urmări penale excepţionale. Să consimţi la aplicarea metodelor de lucru ale NKVD într-o ţară europeană şi membră a Uniunii Europene înseamnă să faci parte dintr-o caducă structura ce urmărea şi urmăreşte extinderea pe orice cai a influenţei nefaste a Moscovei în România. Aşa cum aflăm din directivele elaborate de Beria în 1947 şi distribuite partidelor comuniste subordonate Moscovei, cunoscute sub numele de "Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicaţia NK/003/47", „Trebuia ca reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi. Se va încerca prin toate mijioacele racolarea acelor opozanţi care se bucură de stimă populaţiei băştinaşe. Dacă nu cedează, trebuie compromişi prin campanie de denigrare. Înainte ca ei să se întipărească în conştiinţa maselor, trebuie lichidaţi prin aşa numite "întâmplări neprevăzute" sau închişi sub acuzaţia de crimă de drept comun. Numai în cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi ţinute sub acuzaţia de "înaltă trădare". Coroborând directivele sovietice cu ultimele înţelegeri dintre ruşi şi „cartelul roşu” de la Bucureşti, viitorul imediat nu sună deloc bine. Anarhia sădită şi împrăştiată peste tot de către pucişti, răstălmăcirea şi falsificarea datelor, indiferent care ar fi ele arăta ca ultimele spasme ale moroiului roşu încă nu s-au manifestat. Este uşor de presupus, aşa cum atrăgeam atenţia ca după epuizarea tuturor formelor de manipulare, comuniştii bolşevici să treacă la acţiuni violente de tipul rebeliunii legionare din 1941. Pentru că aşa ceva să fie împiedicat, este absolut urgent ca Parchetul General să întreprindă toate măsurile necesare pentru că autorii loviturii de stat să fie arestaţi şi deferiţi justiţiei. Mă aştept totuşi ca şi SRI să-şi facă datoria faţă de ţară, nu faţă de psd şi să acţioneze împotriva celor care ar încerca o asemenea acţiune iresponsabilă şi extrem de periculoasă pentru România.

30 iul. 2012

Anarhia – soluţia usl pentru România


În viziunea politică a liderilor usl s-a produs o fractură logică. Sau poate ea a existat mereu şi nu a avut când să se manifeste. Comuniştii au fost mereu obsedaţi de „legitimitate”. Ei, cei care au luat puterea mereu pe cai nelegitime, vorbesc tot timpul despre legitimitatea altora. În viziunea lor, ca la vot s-au prezentat mai puţin de jumătate din cei cu drept de vot este irelevant. La fel de relevant e pentru ei ca din cca. 8 milioane care au votat, cam un milion au votat împotriva demiterii Preşedintelui; confisca şi milionul ăla şi se erijaza în „reprezentanţii a 8 milioane de alegători care şi-au pus speranţa” în ei. Minciuna e fabuloasa şi îmbrăcă o periculoasă formă de anarhie. Nerecunoscand rezultatul alegerilor din 2009 şi încercând să-l înlocuiască azi cu „legitimitatea” pe care o reclamă în favoarea loviturii de stat, noii national-socialisti sunt profund anarhici. Nu este o surpriză, aşa a procedat şi Prostănacul, care declara că „Băsescu e preşedintele a 5 milioane de romani”; l-aş fi întrebat pe idiot: dacă Base e preşedinte peste 5 milioane de alegători, iar el (înţeleg eu) peste alte aproape 5 milioane, restul romanilor, cu sau fără drept de vot pe cine au ca preşedinte? Pe cine vrea Gionel, ionel (ilici) sau Bombonel?  Anarhia promovată periculos de către neonaziştii romani este definită aşa: o formă de democraţie în care nu sunt recunoscute instituţiile alese ale statului. Pornind de la aceasta definiţie, ia să vedem ce propun rusofilii national-socialisti...

Ceea ce a şocat mereu la ruşi a fost un tupeu formidabil combinat cu o anumită sălbăticie primitivă neinfluenţată defel de creştinismul ortodox. Fie că ne gândim la actele de o barbarie fără seamăn comise de Armata Roşie (predestinat nume!) în România începând cu 23 august 1944, la ceasurile de masă agăţate de gât sau la antebraţele pline de ceasuri de mână sau luăm în considerare „democraţia pantofului” cu care Molotov bătea în pupitrul de la ONU, de fiecare dată ruşii nu s-au dezminţit. Nici ieri sau azi, ruşii n-au apelat la altfel de politică decât sunt ei învăţaţi: politica tancului. „Vocea Rusiei” a făcut o furibundă propaganda pro-usl, ceea ce nu e o surpriză, dar să vedem că de-acolo vin mesaje mai mult sau mai puţin oficiale care incita la violenţă şi la nerespectarea instituţiilor de drept din România, asta chiar era greu de imaginat pentru sec. XXI. Un neica-nimeni cu nume românesc dădea „soluţii” după ce referendumul nu a întrunit majoritatea necesară pentru a fi validat: „Imixtiunea externă ar putea fi invocată pentru a justifica validarea referendumului de CCR chiar şi în lipsă de cvorum. Parlamentul poate decide repetarea referendumului pentru atingerea cvorumului. Până la urmă, există şi opţiunea organizării unor proteste de stradă. Dacă politicienii USL nu vor face nimic şi se vor complace cu ideea „coabitării”, suportul popular de care beneficiază astăzi, va dispărea foarte rapid. Sprijinul electoral pe care îl au se datorează aproape în exclusivitate resentimentelor pe care alegătorii îl au faţă de Traian Băsescu. Dacă USL refuză să demonstreze electoratului că este dispus să lupte până la capăt, atunci toate simpatiile negative ale electoratului se vor canaliza spre o altă forţă politică dispusă să-ţi asume rolul de „inamic implacabil” al regimului Băsescu. Trebuie luat în calcul posibilitatea ca acest electorat frustrat şi trădat de „pacifiştii” de la USL poate ajunge la concluzia că trebuie susţinută o forţă politică mult mai radicală, iar istoria demonstrează că asemenea forţe pot apărea pe scenă politică la momentele cele mai nepotrivite”.  Iată că de la Moscova sunt clare indicaţiile, aşa că ne putem aştepta la o continuare a loviturii de stat, chiar şi în absenţa demiterii Preşedintelui (ilegală şi aia cu sau fără referendum).  Coroborând aceste îndemnuri iresponsabile cu declaraţiile isteric-schizofrenice de azi ale primului plagiator vedem că zilele următoare nu se anunţa deloc mai liniştite; poate din contră.

Întâmplător sau nu, un personaj de tristă amintire îşi reia „programul artistic”: e ilici, „cârpa kaghebista”. Senil sau ticălos (poate amândouă), ilici devine ca prin farmec un... democrat. Şcolit la Moscova şi pucist prin vocaţie, anti-democratul ilici tine cui vrea să-l asculte lecţii de democraţie; fireşte, „democraţie populară” stalinist-nazista (scuze de pleonasm). Cu „vastele” sale cunoştinţe democratice implementate în „capetele înfierbântate” ale studenţilor cu bâtele minereşti, ilici recunoaşte că ideea promovată şi de „Almanahele Goagal” încă de la început, cea a boicotării referendumului i-a prins pe pucişti cu pantalonii în vine: „decizia Curţii Constituţionale, cu stabilirea unui prag minim minim de 50%, neuzitată în general în Europa nu lua în calcul decizia de boicot din partea celui implicat şi a susţinătorilor săi.

Brusc, de îndată ce au văzut că fraudarea fără precedent n-a fost suficientă, neonaziştii romani îşi amintesc că parcă populaţia cu drept de vot ar fi mai puţin numeroasă, propunând (evident, din burta) un număr de doar 15 milioane de cetăţeni cu drept de vot, deşi acum o lună, la locale le-a convenit de minune cifra de 18.300.000 de electori. Nici ilici, „specialistul” în „sinergia faptelor, fără a eluda meandrele concretului”, omul care se pricepe la toate, dar nu ştie nimic nu scăpă ocazia de a-şi arăta propria viziune despre demografia din ţară: „Realitatea demografică a României, care nu poate fi ignorată este că nu mai există 18 milioane de români cu drept de vot. Se operează cu statistici învechite. Urmăriţi toate statisticile de mai bine de 20 de ani, România are o creştere demografică negativă, populaţia scade anual cu circa 200 de mii de locuitori, iar circa două milioane sunt plecaţi din ţară definitiv său temporar. Deci în realitate, cei nouă milioane de votanţi nu reprezintă 50%, ci circa 60% din cetăţenii cu drept de vot". Abjecţia acestor indivizi este fără precedent de la mineriada din 13-15 iunie 1990. Sunt capabili să plaseze România în „Zona Crepusculară”, să măsluiască post factum orice date şi să-şi subordoneze forţat orice instituţie a statului, doar pentru a le reuşi campania de „rusificare” a ţării. De când ilici, Militaru & comp. au dat lovitura de stat din decembrie 1989, cifrele au fost mereu ceva relativ: cele două mandate iliesciene la Cotroceni au fost trei, alegătorii sunt ba 18, ba 15 milioane, votanţii la referendum sunt gestionaţi ba 7 sau 8 milioane, ba 9 milioane – în declaraţia „dictatorului luminat”.

Cum ilici nu se dezminte, formulează şi el obligaţii nicăieri consemnate şi se pronunţa în cazuri altfel limpezi: „Este obligaţia Curţii Constituţionale să ... valideze referendumul!" Nu, mai dragă, nu tu decizi ce trebuie să facă o Curte Constituţională! Nici tu, nici mascota plagiatoare, nici turnătorul Felix şi nici restul bandei de infractori asociaţi loviturii de stat; şi continuă: „Dar eu cred că moralmente, domnul Băsescu n-are nici o autoritate să se mai întoarcă”. Ce treabă au legea şi ordinea constituţională cu ceea ce apreciază ipocrit „lupul moralist” al puciştilor? Care este rostul apelului la „morala” când de fapt avem să stabilim nişte fapte de drept? Evident, toate sunt doar vorbe goale din bogatul arsenal al „limbii de rumeguş”.




Cum să dai o lovitură de stat eşuată


Petre Tutea spunea: „comuniştii nu sunt capabili să conducă nici măcar o gară”. Iată că nici măcar o lovitură de stat nu pot s-o conducă inteligent. Dar de ce să ne mirăm?! „Cârpa kaghebista” a fost marginalizat, iar în frunte, că păduchii tineri au ieşit nişte neterminaţi însetaţi de sângele puterii absolute. Când şi-au împărţit „norocul”, comuniştii au făcut o mare greşeală: l-au pus în frunte pe cel care părea mai „maleabil”, mai dotat cu coloana de melc. Nu s-au deranjat să vadă dacă şi face faţă cerinţelor. Ponta, că nu ştiu să-i spun pe numele tatălui, a descoperit repede că puterea în partid se păstrează greu, aşa că a făcut şi el ceea ce orice alt prost ar fi făcut: s-a aliat cu baronii care puteau să-l lase să zburde pe plaiurile întinse ale puterii absolute. Pe nea nelu cotrocelu’ l-a ignorat; era şi normal, doar îl făcuse „cârlan” (n-a uitat şi n-a iertat mică jivina). Infractorul Năstase a primit pijamaua cu dungi de la ICCJ pentru doi ani de zile, iar Ponta, „discret” l-a mai împins un pic, atât cât să fie sigur c-a scăpat de el. Eeeee! Şi ajungem şi la lovitura de stat...

Viteza de reacţie le-a fost maximă, dar şi grabă pe măsură, iar de aici au început greşelile... Prima, dar nu cea mai gravă a fost demisia lui Felix. Acum, varanul nu mai are imunitate, aşa că întârzierea dosarului ICA o să-l coste scump la libertate. O altă greşeală fatală a fost minciună ordinară; nu o minciună anume, ci noianul de minciuni uluitoare spuse cu şi fără rost de dimineaţă până noaptea. Dacă minţeau doar „pe intern”, încă nu era grav; poporul mergea să-l minţi, măcar o vreme. Dar să minţi un mapamond întreg, asta e ceva ce nu ştiu să se fi întâmplat în lumea asta mare. Şi de aici s-au tras multe... Partidul securiştilor, al turnătorilor ordinari şi al comuniştilor cu vechime a „devenit” brusc... anticomunist! Desigur, în mod mincinos, cum altfel?! M-am întrebat mereu ce or spune aderenţii partidului, cei care cred sincer în „nobilele idealuri ale socialismului”? Cu ce doctrina s-or mai identifica ei? În abjecţia lor, au plătit membri pentru a ieşi în stradă şi a crea iluzia „minusculei revoluţii din ianuarie”. Au ocupat pieţele tradiţional anticomuniste pentru a arăta că ei luptă împotriva „dictatorului”. Iar asta a fost o altă mare greşeală. Întâi pentru că n-au convins pe nimeni ca un ilici şi-a schimbat năravul şi apoi că ei, cu „Che Guevara anticomunist” au dat cu mucii-n fasole, de s-a dus naibii credibilitatea.

Tot Petre Tutea mai spunea: „gândirea pentru ruşi e că sifilisul pentru un creier sănătos”. Aici intervine o altă gravă eroare în aplicarea loviturii de stat. Consilierii ruşi n-au avut prea mare imaginaţie, aşa că au decis că Băsescu trebuie prezentat ca pe un fel de Ceauşescu, iar lovitura de stat din 2012 trebuie copiată după cea din 1946. Au confiscat instituţiile statului în 1946? Asta au făcut şi acum. Au început „epurările” în anii 50? Asta planificaseră şi în 2012. I-au condamnat pe liderii politici de după război? I-au închis şi asasinat? În 2012 găsim o fantezie de acuzaţie a usl depusă la Parchet, acţiune îndreptată împotriva a 15 lideri PDL şi ai dreptei cu acuzaţia de...”defăimare a ţării”! Sincer, mă steptam să fie alta, mult mai „potrivită”, aceea de „duşmani ai orânduirii comuniste” sau „duşmani ai poporului” (unde „poporul” erau... chiar puciştii). Până şi aşa-zisul referendum a semănat că două picături de vodka alegerilor din „democraţia populară” a anului 1946. Dar iată că rezultatele n-au fost la fel. În trecut, în fruntea statului (fie şi formal) se afla un rege de mucava, pe când în zilele noastre aveau de dat piept cu Traian Băsescu, bătrânul „lup de mare”, iar asta nu era chiar jucărie.

Timp de 11 săptămâni, guvernul a avut „treabă” şi a fost şi ocupat; desigur, cu Băsescu. Principala lor grijă era să scape de Preşedinte şi să pună mâna pe Justiţie, într-o primă fază. Cu un parlament lejer majoritar, puciştii au considerat că pot să facă tot ce vor. Se socotiseră ei bine: Base demis şi cu dosare politice înscenate ar fi fost redus la tăcere. Atipila ca preşedinte interimar ar fi dormit liniştit în timp ce varanul făcea şi desfăcea toate. Cât de greu îi era parlamentului care uzurpase toate funcţiile şi instituţiile să schimbe pe ici pe colo, prin punctele esenţiale Constituţia? Întâi scoteau referendumul ca formă de consultare a poporului cu privire la modificarea Constituţiei, apoi decideau ei că România e mai bine să devină regat; că uite ce probleme sunt dacă preşedintele e dintr-un partid şi parlamentul din altul... Mult mai bine ar fi, gândeau ei, că şeful statului, simbolic să fie Mi’ai, pasionatul de motoare şi de tablouri de El Greco, decoratul pentru trădare, dar şi apreciatul la Moscova, fostul rege. Madam Pipidi, în evident contratimp, deja începuse campania, nu cumva să i-o ia cineva înainte. Eeee! dar mai era o problemă, iar pe aia n-au vrut s-o vadă: poporul. Poporul ăsta considerat de proşti, a dovedit că are resursele şi voinţa de a se opune ticăloşiei politicianiste, aşa că n-a participat la referendumul ilegal. Romanii au înţeles perfect cu ce fel de otrepe are de-a face şi s-a exprimat dur: „Boicotam!”. Bolşevicii au furat la vot mai mult decât îşi putea imagina cineva c-o vor face. Nu se îndoiau de victorie; doar şi la locale au fraudat şi nimeni nu s-a plâns, nici măcar în fata scorurilor ceauşiste de 90%. Ăsta le-a dat curaj şi le-a întărit convingerea că lovitura de stat le va reuşi fără probleme. Necazul lor a început când s-a conturat ideea boicotului. Atunci au realizat că erau pregătiţi de orice situaţie, dar de un boicot – nu. În plus, ideea boicotului s-a sedimentat după ce plagiatorul apucase să promită şi să declare că va respecta decizia CCR în ceea ce priveşte prezenta la vot.  Boicotul a fost „ciotul” de care s-a împiedicat „aliotmanul roşu”, iar acum încep represaliile interne; despre cele juridice o să vorbim separat, că e prea mult...

Ne-a ferit Dumnezeu de dictatura! Ţara îşi va reveni încet-încet, noi de asemenea, dar ei, puciştii deja încep să devină istorie şi, dacă nu vor proceda cu cap – şi partidele lor. Acel partiduleţ de buzunar al varanului va rămâne o entitate fără rost, însuşi Felix fiind în cea mai proastă poziţie cu putinţă. Indubitabil individul trebuie dat pe mâna justiţiei pentru conspiraţie împotriva statului de drept şi pentru aroganţă de a-i fi dat ultimatum Preşedintelui că şi când el, varanul Mircea ar fi fost stăpânul României. Începe o periada urâtă a varanului cel fără de imunitate parlamentară. La pnl e mai clar că se va lăsa cu capete sparte... Nu doar Atipila Cacarau, ci şi ceilalţi îşi vor pierde funcţiile şi influenţa în partid. Aripa care va prelua conducerea, probabil va proceda la o apropiere de partidele democratice şi, evident, la o separare de psd. O convieţuire în interiorul usl ar fi toxică şi va duce partidul la desfiinţare. Acum, după „noaptea cuţitelor lungi”, pnl n-are nevoie să împartă eşecul cu psd şi cred că va prefera un Chiliman ca preşedinte şi o linie normală a partidului.

Cu psd e mult mai complicat... Plagiatorul a comis atâtea, încât acum va fi nevoie de o evaluare şi de o inventariere a infracţiunilor. Dar nu-i bai... La partid evaluarea există, iar ilici îl va executa după o judecată sumară. Apoi vor urma dosarele penale pe care nu le va putea evita şi, de aşteptat, retragerea sprijinului politic al psd. În caz contrar, psd nu va putea stopa căderea şi nici pe Ponta nu-l vor putea scăpa. Poate că plagiatorul acoperit de cacao va avea de dat socoteală partenerilor lui ruşi, caz în care nu prea îl văd bine, rackeţii putând să rezolve repede ceea ce justiţia soluţionează încet. Dar nu e treaba noastră... Aroganţa tipic comunistă a început să dispară, chiar dacă ea încă se manifestă în cositele lui Sova sau sub fustele lui Banicioiu. Desigur, vor prezenta cele mai abracadabrante interpretări ale legilor, vor clama o iluzorie victorie, dar e democraţie, aşa că se poate. Apoi se vor potoli şi vor trece la judecata lui ilici. Justiţia abia apoi...

28 iul. 2012

Românii boicotează lovitura de stat


Cred că e momentul să facem o evaluare a ceea ce există pe piaţa politică. Având în vedere că dreapta este în reorganizare, n-o să mă refer la nici unul dintre partidele care vor alcătui în curând dreapta românească, dar salut revenirea PNTCD-ului printre partidele democratice. Lupta care se duce în aceste zile nu este una politică, deşi pentru cei mai mulţi aşa pare. Am mai spus-o, duminică se va încheia „bătălia pentru România” şi vom avea clară opţiunea românilor. Referendumul este ilegitim, e drept, pentru că este prelungirea unei acţiuni de forţă ce a dus la suspendarea Preşedintelui, acţiune pe care CCR n-a avizat-o favorabil în raport cu acuzele aduse de pucişti lui Traian Băsescu. Aşa ilegitim cum e, el trebuie abordat pentru că nu avem încotro. Unii vor refuza să meargă la vot pentru a nu gira indirect clica de aventurieri politici responsabili penal de lovitura de stat. NU, nu mergem la vot pentru că nu avem ce să votăm. Nu suntem în faţa unui proces electoral normal, nici măcar în faţa unuia excepţional şi legal. Atunci de ce să pierdem timpul cu el? Pentru a fi schimbat Băsescu? Doar minţile înguste şi nu foarte dotate pot să creadă că schimbarea Preşedintelui va deschide robinetul de la cornul abundenţei; din contră...

Duşmanii lui Traian Băsescu au desfăşurat o incredibilă organizare şi au mobilizat energii uluitoare pentru a-şi atinge scopul. Nu au făcut economie nici de bani şi nici de efort, au cumpărat şi au mituit, au manipulat şi şi-au pregătit toate instrumentele necesare fraudării, exact ca în 1946. „Talibanii” naţional-socialisti, cei care sunt de-a dreptul maladiv împotriva Preşedintelui sunt aceia cu dosare penale în instanţă sau în cercetare. Base este „ciotul” de care ei nu vor să se împiedice pentru a-şi aservi Justiţia. Dar miza cea mare nu e doar asta...

În ultimele zile au apărut cele mai uluitoare dovezi ale complotului pus la cale de ani de zile, dar şi actele de trădare pe care indivizii le-au comis şi intenţionează să le mai comită. Stenogramele pnl arata limpede uriaşa investiţie în campania ilegală pe care cartelul roşu de la Bucureşti o duce împotriva Preşedintelui. Acordul semnat de reprezentanţii puciştilor cu aşa zisa societate civilă subordonată cartelului arată cât se poate de clar intenţia lor de a distruge tot ceea ce s-a construit în 20 de ani. Iar pentru asta, trebuie să-l demită pe Preşedinte... Aceste „Brigăzi roşii” sunt legate ombilical de Moscova; iniţial o bănuială, afacerea este acum dovedită fără putinţă de tăgadă. Consilierul prim-plagiatorului este gen. W. Clark, omul ruşilor şi colaborator apropiat al bulgarului Stancev, cel judecat pentru trădare alături de Şereş, omul lui Felix. Apariţia în presă a informaţiilor referitoare la Kondyakov întâi au trecut neobservate, dar mai apoi informaţiile au căpătat un cu totul alt înţeles: avem de-a face cu o conspiraţie pusă la cale de nişte trădători români în colaborare cu diferite centre de putere de sorginte politico-mafiotă ruseşti. Conspiratorii nici măcar nu fac efortul de a-şi ascunde intenţiile şi se afişează fără nici o reţinere alături de ruşi. Crinul „Lili Marleen” a folosit fără jenă avionul unei companii ruse pentru a merge la mitingul de la Timişoara, o adevărată palmă pe care acest individ şi complicii săi au dat-o oraşului nostru - martir în lupta împotriva comunismului.

Avem o tristă experienţă cu ruşii şi mai lungă decât am fi vrut. Teritoriile ni le-au răpit, tezaurul ni l-au confiscat, economia ne-au jefuit-o după război, datoriile de război le-am plătit triplu faţă de cât era convenit, ne-au umilit şi ne-au sărăcit şi au adus la noi în ţară un sistem care a distrus generaţii, zeci de generaţii. Tolstoi a fost rus, la fel şi Dostoievsky, Puşkin sau Ceaikovsky, dar nu ei ne-au distrus tara, ci Lenin, Stalin, Ana Pauker , Ernst Neulander (Carol Roman), Bodnăraş şi compania. Actualii conspiratori nu sunt înhăitaţi cu poeţi sau scriitori, ci cu rămăşiţele organizate în structuri mafiote ale KGB şi GRU sau SPETNAZ. Metodele lor nu lasa loc nici unei speranţe de mai bine, ci lasă loc îngrijorării că teribilii ani 1946-1964 vor reveni prin proiectată „purificare” despre care vorbeşte corespondenţa ruşilor cu plagiatorul Ponta. Vor briganzii să ne continuăm drumul european abia început? Evident că nu! Au spus clar în acordul devenit public că vor lupta nu împotriva corupţiei, ci pentru promovarea ei, nu pentru ridicarea României, ci pentru subjugarea ei. Guvernele occidentale s-au văzut în situaţia fără precedent de a adopta hotărâri dure faţă de givernul de la Bucureşti, lăsând deoparte limbajul diplomatic; gravitatea situaţiei de la noi o impunea. Europa n-are nevoie de o Românie a hoţilor şi, cu certitudine nu vrea să repete experienţa greacă.

În mod clar, Europa şi SUA susţin orice demers democratic pe care românii şi-l doresc şi au spus-o nu o singură dată. Dar nimeni nu vine să ne dea democraţie şi normalitate dacă noi nu vrem. Puciştii dispreţuiesc profund poporul român şi nu sunt absolut deloc interesaţi de soarta lui. Promisiunile făcute anterior s-au transformat în fum, tăierile de facilităţi şi creşterile de preţuri au început, cursul valutar e pe schiuri şi coboară vertiginos, seceta a secătuit rezervele de cereale în mod grav, bani nu sunt la buget, iar credite externe nu vom primi dacă ieşim din cadrul democratic; FMI are deja experienţa guvernului Năstase care a denunţat acordul cu ei după ce o mare parte din bani fuseseră viraţi. Faţă de situaţia economică existentă, nu mai avem nevoie decât de un singur „brânci” pentru ca economia să se prăbuşească: "avem nevoie" ca românii să contribuie la demiterea ilegală a Preşedintelui. O asemenea alegere va duce întâi la oprirea creditării externe, iar pasul următor va fi reprezentat de sancţiunile europene. Întreb şi eu... Cam care va fi efectul asupra economiei deşelate deja când 3 milioane de români vor fi nevoiţi să se întoarcă în ţară? S-au gândit puciştii ce ar presupune ca în România să apară brusc 3 milioane de şomeri? Dar se gândesc ei oare cum vor fi nevoiţi românii să stea la coadă la vize chiar şi pentru a merge în Bulgaria?

Dar eu nu cred în ruptul capului ca românii pot să fie atât de orbi şi la referendum să se alăture trădătorilor. Orice român responsabil, orice român care nu face parte din pegra societăţii va refuza să meargă la vot. Conştienţi că nu e vorba despre Băsescu, ci despre ţară, românii vor spune NU puciştilor PRIN NEPREZENTARE. Sunt sigur că duminică românii le vor da lecţia cuvenită celor care conspiră împotriva intereselor naturale ale ţării. VARA ASTA EU NU VOTEZ, EU BOICOTEZ!

27 iul. 2012

Începutul sfârşitului usl


Suntem pe ultima linie dreaptă cu referendumul, că altfel nu ştiu să-i spun acestui mare turneu în care autobuzele se vor mobiliza să transporte din stânga în dreapta cetăţeni dispuşi să voteze; ori de câte ori vor ei şi, mai ales, cei care îi plătesc pentru asta. Aşadar, cei învăţaţi cu mici şi bere, duminică se vor plimba de la o comună la alta, iar cei învăţaţi să stea acasă vor ieşi la iarbă verde, cu muzică şi tombole; ăştia sunt cu toţii oamenii usl. Noi, ceilalţi, avem treabă: mergem la plajă, la plimbare sau stăm acasă şi ne uităm la Jocurile Olimpice. Datele astea sunt cunoscute. Ceea ce încă nu e foarte bine cunoscut e că referendumul nu va fi validat, iar asta e foarte sigur. De altfel, chiar organizatorii lui, aceiaşi cu organizatorii loviturii de stat, ştiu perfect că „tot ce-au atins – au compromis” şi că partidă e pierdută fără drept de apel.

În aceste condiţii, de ce se mai chinuie şi de ce mai cheltuiesc pentru a plimba votanţii, pentru a-şi mobiliza aderenţii şi pentru a trimite mesaje în toate zările cu „demite-l pe Băsescu”? Personal, cred că avem de-a face cu comandamente foarte diferite, comandamente unde nivelul de disperare e diferit. Unul dintre aceste „comandamente” este cel al lui felix. Şmecheria lui cu demisia nu a fost decât o întârziere a deznodământului, dar rezultatul final nu s-a schimbat defel. Puşcăria lasa o umbră groasă care, inevitabil a ajuns şi la el, aşa că n-are de gând să cedeze vreun pas, în ciuda evidenţelor. Slugile lui media, ca şi cele politice fac tot ce le stă în putinţă să se achite faţă de periculosul lor stăpân, acum marcat de o tensiune excepţională. Ei ştiu clar că efortul e zadarnic, dar nu-şi permit să nu ducă până la capăt ordinele; ştie Fenechiu de ce, că nici el nu e în altă situaţie decât felix.

Un alt comandament este cel al „liberalilor”. Mulţi dintre ei au înţeles de ceva vreme că partidul ce se anunţă să devină o forţă, acum aluneca rapid către o penală dispariţie, iar asta nu le convine deloc. Şeful lor de partid, somnambulul Lili Marleen nu mai este deloc popular şi mai multe voci se ridică din ce în ce mai ferm cerând schimbarea lui (Chiliman, de exemplu). Abuzurile fascist-dictatoriale ale repetentului nu sunt populare printre membrii săi de partid. Chiar şi în declaraţiile sale se vede clar că sfârşitul lui e aproape, iar Somnorilă o ştie prea bine; în ceafa lui, amuşina şi complotează iubitorul de maşini de epocă, duplicitarul Tariceanu, care îi va trage în ultimul moment preşul de sub picioarele „prezidenţiale”. Săptămâna viitoare, Crin Antenescu va începe să devină istorie de partid şi dosar la parchet.

Ultimul, dar nu cel din urmă comandament este la psd. Aici situaţia e gravidă şi prezintă umflături... Ceea ce se pregăteşte de ceva vreme (nu multă) se poate numi „noaptea cuţitelor lungi” din psd. Aici Ponta e aproape izolat, doar câţiva încă încearcă să dilueze fierea înfrângerii care se anunţă. Cu un „dosar” incredibil de încărcat, de la plagiat şi fals în CV şi până la „manifestul restauraţiei” semnat cu mafioţii, dar şi cu o tristă celebritate mondială cauzată de minciunile ce intră în domeniul patologicului, Ponta este un individ terminat. În aceste zile el nu face altceva decât să scape nu de dosarele penale binemeritate, ci de judecată dură a „greilor” partidului; pe lângă ei, Justiţia pare o domnişoară toleranţă. Plagiatorul a preluat şefia partidului pentru că avea o „calitate” importantă: era doar un „cârlan” cu coloana vertebrală de melc, aşa că se potrivea perfect. „Bătrânii” nu s-au gândit că el are un defect major: e arivist. Îndrumat de tata-popa, dar şi de alţii din partid, Ponta a simţit repede aburii beţiei de putere şi nu le-a rezistat. A intrat în jocul dement al varanului, amăgit de puterea pe care se gândea c-o va avea şi a întors spatele „dulăilor” din partid care începuseră a mârâi. Deja în interior începuse să se manifeste dictatura personală a cârlanului şi cine nu era de acord cu el era schimbat în regim de urgenţă. Plagiatul ordinar a cântărit mult şi a deteriorat puternic imaginea partidului, acum obligat să măsluiască tot pentru a ieşi bine şeful lor de partid. Degeaba s-au chinuit diversele secături perindate pe la tv să explice cum că atunci când Ponta şi-a dat doctoratul încă nu există o lege a ghilimelelor... Apărătorii lui, prosti sadea, au reuşit să stârnească hohote de râs, iar prin acţiunile lor l-au afundat şi mai mult în mocirla în care Ponta singur intrase.

Plagiatorul este, indubitabil, o persoană cu serioase probleme psihice. Minciunile uluitoare, coroborate cu o evidentă incapacitate de a înţelege ce se întâmplă în jurul lui îl desemnează pe copiator ca fiind un viitor pacient al stabilimentelor cu gratii la ferestre şi cu cămăşi cu mâneci foarte lungi în interiorul lor. Însă până la a evada într-o instituţie psihiatrică, Ponta are de trecut prin terenul mânat pe care i l-au pus deja în fata oamenii lui ilici şi Năstase (banditul Năstase). Ei nu vor lăsa nesancţionata duplicitatea individului în cazul arestării lui Bombonel şi nici contribuţia ascunsă a acestuia la desăvârşirea operaţiunii căreia i-a căzut victimă fostul său conducător de doctorat; „nu sunt prieten cu Năstase” atârna greu acum pentru viitorul lui Ponta şi al apropiaţilor săi, familie-partid. De luni chiar, „cuţitele lungi” îi vor tăia capul celui care şi-a permis să distrugă în doar trei luni imaginea partidului pe care „cârpa kaghebista” s-a chinuit s-o edulcoreze timp de 20 de ani, ascunzând sub o imagine falsă un autentic partid bolşevic. Visul de mărire al psd şi, de ce nu şi al pnl începe de luni să devină un vis urât. Luptele fratricide vor lăsa în urmă multe victime şi şi mai multe dosare penale, iar până la alegerile generale mai sunt luni bune, luni în care căderea partidelor ce compun azi usl va fi cuantificata săptămânal.

Aşa cum îi spuneam acum trei luni lui Ponta, nu te duci la lovitura de stat dacă eşti bou şi nu te asociezi pentru asta cu idioţii; nici cu varanii isterici şi demenţi. I-am prezis atunci când încă nu fusese nominalizat că va avea un sfârşit tragic dacă va accepta postul de premier, iar partidul va deveni simbolic până în alegerile generale. Nu cred că a crezut cineva atunci că usl care se afla într-o uriaşă ascensiune şi ameninţa să acapareze întregul spectru politic va putea să se prăbuşească în asemenea hal. Şi totuşi, iată că se poate, iar viitorul va arăta că se poate chiar mai mult de atât. În noiembrie, apreciam eu atunci, psd poate să înregistreze un 17-18%, dacă frâiele sunt preluate de nişte indivizi hotărâţi să ducă partidul pe linia urmată de toate partidele democratice. Cât despre pnl, vom asista la o schimbare drastică de conducere, posibil cu un Chiliman în funcţie importantă şi la o apropiere a lui de partidele din dreapta democratică. Singurul partid care va rămâne izolat va fi partidul de buzunar al varanului. Repudiat 100% de psd (ilici nu uita şi nu iartă) şi toxic pentru pnl, pc-ul va rămâne doar o entitate fără conţinut. Anii de puşcărie din dosarele deja existente, dar şi din cele ce vor urma vor aşterne liniştea mormântală peste episodul nefericit din istoria modernă a ţării, „lovitura de stat neo-bolsevica”.

În încheiere, doar câteva cuvinte despre Preşedinte: pentru a nu ştiu câta oară, Traian Băsescu a fost genial, un adevărat strateg şi om politic, un luptător la scena deschisă şi un căpitan de vas care nu se teme să dea piept cu furtuna, mai ales când furtuna e necesară pentru a spăla puntea de vietăţile care ameninţau să pună stăpânire pe navă. A ştiut să strunească toate forţele şi să câştige un uriaş război. Nu mulţi credeau că va putea câştiga (chiar şi eu, care am înţeles strategia, am avut dese momente de îngrijorare), dar Base e omul surprizelor şi cel căruia România îi va fi recunoscătoare, chiar dacă azi pare că şi asta e imposibil. Pentru România liberă şi democrată pe care ne-o veţi lăsa în 2014, mulţumesc din suflet, D-le Preşedinte!

26 iul. 2012

Manifestul restauraţiei comuniste


Şocul e maxim, dar trebuie să spunem că briganzii politici sunt mai periculoşi decât ne-am imaginat. Recentele acorduri semnate între nişte entităţi juridice (sindicate, asociaţii etc.), dar şi acordul semnat de către liderii cartelului roşu cu respectivele entităţi reprezintă cea mai gravă formă de conspiraţie la adresa statului de drept, adevărată lovitură de stat în formă scrisă. Am parcurs cele 15 pagini ale primului acord, cel iniţiat de Dogaru şi am rămas mut: toate instituţiile democratice, toate entităţile statale create la cererea Uniunii Europene sunt pe lista neagră a desfiinţărilor. CNSAS, ANI, DNĂ, CCR etc. sunt considerate nici mai mult, nici mai puţin decât „instrumente ale poliţiei politice” pe care face... aţi ghicit, Preşedintele Băsescu! Fiecare punct al acordului este o desfiinţare a unei părţi a democraţiei şi o „piatră” pusă la temelia instaurării legii bunului plac. Semnatarii vor ca ei să decidă, împreună cu tovarăşii lor politici tot ce se poate decide în România. S-au gândit ei că Preşedintele poate fi demis dacă strâng un milion de semnături? Asta trebuie să devină „lege”. Vor ei revenirea la toate samavolniciile din anii 1990-2004? Asta trebuie să se petreacă, poporul nefiind o entitate capabilă să decidă singură, ci doar asistat de „înţelepţii neamului”.

Poate să pară un accident, o inabilitate a lui Ponta sau a lui Dogaru care n-au făcut decât o înţelegere oarecare. Nu e deloc aşa. Dacă privim programul de guvernare al comuniştilor, cel întins pe două cincinale, o să observăm ceva ce nu-şi are rostul, în mod normal, într-un asemenea document ce dă linia de urmat pentru un guvern al României. Să mai spunem că acest program de guvernare n-a fost făcut imediat după nominalizarea lui Ponta că premier, ci mult înainte, aşa cum o atestă chiar respectivul program. Citind punctele înscrise acolo, sare în ochi un detaliu: printre punctele prioritare ale strategiei se afla şi redarea pensiilor nesimţite cadrelor militare aflate în rezervă, adică oamenilor pe care îi coordonează Dogaru. În mod normal, referirea se putea face în general, la pensionari, dar nu ţintit la pensionarii militari ai lui Dogaru. Acest individ a trimis o înştiinţare guvernului(!) prin care îl somează să-şi îndeplinească promisiunile până la data de 20 iulie. După cum vedem, Ponta & comp. s-a conformat fără multe fasoane.

Existenţa în programul de guvernare a acestei prevederi arata fără dubiu că încă din 2008, anul de când este propus documentul, a existat o strânsă cooperare a conspiratorilor politici cu entităţile aflate în subordine şi care azi le vedem înşirate la sfârşitul „manifestului restauraţiei comuniste”. Aşadar, lovitura de stat este certificat că a început să fie ţesută încă din 2008, ceea ce vedem de trei luni încoace fiind doar „încununarea” ei.  Aceste fapte sunt, indiscutabil, de o extremă gravitate, dar nici „punctele programatice” ale acordului nu sunt mai puţin grave prin obiectivele lor. Să doreşti eliminarea a tot ceea ce înseamnă legătură cu structurile europene, să îţi programezi subordonarea totală a instituţiilor statului, inclusiv a Justiţiei şi să contorsionezi Constituţia după bunul tău plac transformând statul român într-o păpuşă gonflabilă, asta nu este doar nepermis şi revoltător, ci şi ceva ce trebuie de urgenţă sactionat de Codul Penal.

Mă aştept ca instituţiile statului, cele pe care încă nu le-au desfiinţat de facto să-şi facă datoria şi să se autosesizeze. România europeană, România modernă, România democratică trebuie să arate că hoţii nu pot transforma tara în câmpul lor de operaţiuni şi că romanii au decis că singurul drum pe care putem merge este cel al democraţiei, statului de drept şi al unei Justiţii independente. Cei care au semnat acordul criminal trebuie arestaţi în regim de urgenţă, iar complicii lor parlamentari – anchetaţi imediat, iar cei vinovaţi arestaţi şi deferiţi instanţelor. Trebuie să arătăm Europei şi lumii întregi că noi, romanii nu suntem ca aceşti briganzi care au maculat imaginea ţării şi şi-au bătut joc într-un mod barbar de eforturile unui popor întreg de a ieşi din criză.

25 iul. 2012

Vara nu votez, ci BOICOTEZ!


Scrisoare deschisă primului plagiator al ţării


Victore, află despre mine că sunt bine, sănătos, ceea ce-ţi doresc şi ţie. Îţi scriu acum, deşi fără plăcere, în speranţa că ai înţeles în ce te-ai băgat. Ştiu, e uşor să scrii când alţii plagiază pentru tine (ştiu, tu n-ai nici o vină... Băsescu...), dar şi să citeşti e greu? Ţi-am scris demult, acum trei luni... Îţi spuneam atunci că Băse îţi va rupe capul, îţi aminteşti? N-ai citit? E şpaga ta... Scuze, ştiu că nu trebuia să spun asta, că nu se vorbeşte despre frânghie acasă la spânzurat, scuze!! Dar să revin... Te sfătuiam atunci să nu accepţi postul de premier, dacă vrei să-ţi fie bine şi să fii şef la banda partid. Îţi mai spuneam să-l asculţi pe bătrânul sovietic, că ştie el ce zice şi a mirosit pericolul. Dar tu nu... Te-ai grăbit că băiatul mare la măritat, dacă înţelegi ce vreau să zic. N-am uitat atunci să-ţi zic şi de miliardele din „visterie”, că nu-s acolo sau dacă sunt n-o să le poţi folosi aşa cum vrei şi-o să rămâi ca un papagal cu promisiunile de gât. Am avut dreptate, mă? Am avut...
Te-am avertizat atunci că una e opoziţia în „protest parlamentar” şi alta e guvernarea, dar n-ai vrut să asculţi. Te-ai trezit ca fraierul la Palatul Victoria şi nu ştii ce măsuri economice să iei. Aşadar, dacă tot era vorba despre economie, ţi s-a părut de o şmecherie incredibilă să începi cu economia de carburant pentru maşina ta de serviciu, aşa că ţi-ai şi tras un Merţan ecologic. Mare lovitură ai dat atunci ălora care n-au avut idei aşa geniale şi au muncit că proştii să echilibreze economia. Ce-i al tău e pus deoparte, Victore, se cunoaşte că eşti copylot, pardon, copilot, aşa că te-ai mişcat repede: din câteva trăsături de condei ai şi „rezolvat” Hidroelectrica... Proştii dinaintea ta s-au chinuit că boii ani de zile să scoată uzina la vânzare, să vândă profitabil şi alte prostii de-astea. Frumoasă mişcare ai făcut, zău! Cât ai zice „peşte” (nu, nu e un apropo la Bănicioiu; aşa se zice în popor) ai şi băgat în faliment o firmă ce producea miliarde de euro pe an. Sublimă şi explicaţia ta: „din cauza secetei, Hidroelectrica e în insolvenţa”! Genială, zău, pe bune! Acum mai trebuie s-o rupi în bucăţi şi s-o „vinzi” cui „trebuie” la preţuri de ICA. Nu te lua după „duşmanii poporului” care zic că asta înseamnă scăderea cu 30% a economiei; sunt doar invidioşi că tu ai putut să faci ceea ce ei nici nu se gândiseră. Şi uite că ai mai marcat un punct acasă...
Pe partea de politică, însă... să nu te superi, dar ai fost fazan. Prea te-ai repezit la dictatură, zău aşa! Ordonanţe peste ordonanţe, ca şi când ţara era sat fără câini. Ai greşit-o şi cu minciunile... Ai schimbat brusc prefecţii; asta era pe undeva normal. Dar să mai şi spui că iei banii de la primarii PDL pe motiv că MRU a dat fonduri doar celor de la PDL, asta chiar a fost o minciună proastă. Cred că erai la fotbal în curtea şcolii, că tot erai în plin „boicot” parlamentar, că altfel vedeai/citeai că banii ăia s-au repartizat majoritar primăriilor voastre; de-aia nici nu prea ai avut ce să iei înapoi. Dar nu-i nimic, tot ai făcut o treabă, măcar ai reuşit să-i faci pe pedelisti să treacă la tine în cartel partid. După asta, chiar ai început cu nefăcutele. Şi dacă nu ţi-aş fi zis... Te-ai apucat să implementezi „cursul de guvernare” al doctorului Che Guevara... Ai uitat că ăla guverna cu pistolul şi tu încă nu aveai aşa ceva? De ce n-ai aşteptat tu să câştigi alegerile locale (astea le-ai câştigat deocamdată, dar să vedem cum vor arăta consiliile judeţene după alegerile din toamnă...), să te pregăteşti inteligent şi cu răbdare, să mai dai câte o ordonanţă din an în paşte, aşa de „control” şi să-ţi pregăteşti terenul pentru generale? Pe urmă puteai să zburzi pe câmpiile patriei cum te ducea capul, că n-avea cine să-ţi stea împotrivă. Năstase? Eeee, da! Asta chiar că te-a lovit urât de tot, dar şi tu prea le-ai vrut pe toate odată! Ştiam eu ce spuneam când îţi scriam să nu accepţi postul de premier... Tu ai vrut „şi cu dansa-ntrânsul şi cu sufletul în Rai” şi uite că ai făcut praf totul... În mod clar, Dragnea te va vinde, MăzăRica va trage încă o beţie şi-şi va aduce aminte că nu-i place „cârpa kaghebista”, guzganul rozaliu se va uita după vrăbii, iar tu o să rămâi să pui fundul la bătaie, pardon de expresie, începând de luni, 30 iulie – singur-singăurel.
Cu plagiatul ai fost mortal, decisiv, de comă! Am râs de-am murit când am auzit cum spui tu zâmbind ştrengăreşte (îţi vine bine, să ştii, te întinereşte!) că atunci când ţi-ai dat doctoratul nu se legiferaseră ghilimelele! Dar recunosc, o asemenea găselniţa nu se aştepta nimeni să foloseşti! Ai fost total şi aşa au scris şi ziarele despre tine; nu, nu alea din ţară, vândute lui Băsescu, ci alea mari din toată lumea. Recunosc că ai devenit repede o persoană foarte cunoscută, ceea ce nu e aşa de simplu pentru un băiat sărac din Blocul Roşu de pe Calea Grivitei, dar mă aşteptam să te faci cunoscut cu altele... Între noi, aşa, unde i-ai găsit pe toţi ăia de la Educaţie? I-ai pus în funcţie la mişto sau te-a învăţat cineva pus de Băsescu? Că aşa de pafaristi, greu puteai găsi şi toţi la Educaţie! Comisiile alea era musai să le desfiinţezi? A fost oricum degeaba, iar acum şi copiii de grădiniţă au învăţat ce e ăla plagiat, iar elevii de liceu cer dreptul de a plagia şi ei un pic la bac. Rămân la părerea mea că nu trebuia să te angajezi că demisionezi dacă se dovedeşte că ai plagiat; uite că acum nimeni nu te mai poate scoate cu gâtul din fecalele în care ai intrat; şi pierzi şi titlul...
Tu nu ştiai, Victore, că pentru suspendarea lui Base trebuie să ai „ouă”? E elementar, dragul meu Wiktor, nu ţi-a spus Ady? Tu ouă n-ai avut, nici nenumărate, nici mai numărate, dar te-ai băgat în seamă că vrei la Brucsel în locul Preşedintelui. Şi-atunci ţi-am zis: nu te duce la Brucsel, că e ţeapă! Ai ascultat? Nu. Şi dus ai fost... Proastă impresie ai făcut acolo când ai spus că erai şi tu în trecere pe la Brucsel şi numai bine, ce potriveală!, Preşedintele te-a sunat să te-ntrebe dacă nu poţi tu să-i ţii locul. Credeai că aia nu află că ai făcut tot ce-ai putut pentru ca Preşedintele să fie împiedicat să meargă la Consiliul European? Te-am sfătuit să laşi suspendarea până după alegerile generale, dar te-ai înhăitat cu adormitul ăla de Crin şi te-a învăţat la prostii. El i-a făcut pe plac lu’ nen-tu felix, dar acum tu o să plăteşti eşecul, nu el. Mă întreb ce-a fost în capul tău? Nu l-ai văzut că e golan? Nu ţi-am zis eu să nu te bagi cu derbedeii că ajungi rău? Uite că acum eşti chiar în situaţia de care eu am vrut să te feresc. Şi iar n-ai ascultat... Ajungi şi la referendum... Ai fost pe dinafară când ai mânărit legea referendumului cu o ordonanţă. Te-ai bazat că scoţi oamenii la muncă (votat) şi că o să obţii o majoritate zdrobitoare; te-ai luat după Hrebe, pe pariu! Nu ţi-au zis, cum nici lui Geoana nu i-au spus, care e realitatea electorală şi te-ai dezlănţuit. Acum constaţi şi singur că noi vom boicota referendumul, iar oamenii voştri cred că vor sta acasă de ruşine să nu-i arate lumea cu degetul că fiind „martorii lui Ponta”. Ştim amândoi că referendumul e „trântit” şi că nu va putea fi validat. Cu puţin noroc, o să ai o prezenţă de 30%, ceea ce te ajută ca pe mort lumânarea.
Când ţi-am zis să nu accepţi postul de premier, îmi amintesc că ţi-am zis şi că altfel banda partidul tău va ajunge la nişte procente derizorii; nu m-ai crezut şi ia uită-te acum la sondaje...! Ştiu, te gândeşti să mergi până la capăt ca Fidel şi Che Guevara, dar să-ţi scoţi din cap prostia asta. Ai încercat marea cu degetul când ai spus că e ilegală boicotarea alegerilor, dar în afară de hohote n-ai obţinut nimic. Susţinerea populară cu care te lăudai a ajuns ca fularul Burberry vara: flască. Ştiu, te gândeşti şi tu să demisionezi după oficializarea eşecului; nici nu prea ai încotro... Ai coborât clica partidul sub nivelul de la alegerile generale din 2008, bani nu sunt şi nici „imperialiştii” de la FMI nu se-nghesuie să-ţi dea credite. Tot acum trei luni îţi atrăgeam atenţia că dacă n-o să ai grijă, susţinătorii tăi îţi vor rupe capul când va trebui să plăteşti salarii bugetare şi pensii militare (re)făcute nesimţite, în condiţiile în care bugetul n-are un sfanţ. Ţi-am zis să nu te destrăbălezi cu scutirile de TVA şi tu, tocmai asta ai făcut. Na, acum strânge taxe şi impozite din faţa gării! Dar a fost super ideea aia cu TVA de 9% şi alte facilităţi; guvernul care va veni după tine va avea de ce să-ţi „mulţumească” şi să te „pomenească”...
O să închei cu un sfat pe care sper să-l urmezi, dacă vrei ca după alegerile din toamnă să mai existe un partid SD (psd) în Parlamentul României. Aştepţi cuminte (nu „cu minte”) să se încheie celebritatea de referendum, nu te mai lua după derbedeul de Crin, că vorbeşte prostii la beţie şi nici după nen-tu felix, că e toxic. După ce va trece iureşul de hohote de râs în nasul tău, apucă un stilou/pix/creion şi dă-ţi demisia. O să spui ceva gen „demisie de onoare” şi gata, termini cu penibila aventură politică. Vezi, să nu te iei după tata-popa, ca şi ăla e cutră. Sub nici o formă să nu mai provoci scandaluri cu ilegalităţi şi alte chestii neconstituţionale, că altfel chiar va fi vai de fundul tău (scuze, e fără apropo...). Să nu zici că nu ţi-am spus! Şefia la voi acolo nu-i nevoie s-o predai, că ţi-o ia nea nelu (fost cotrocelu’) şi nici c-o mai pupi vreodată. Să nu uit! Şi apucă-te şi tu de ceva serios, o meserie, ceva, că tare greu e în viaţă fără o ocupaţie clară. Şi acum, ca să te mai destinzi, pune şi tu şi ascultă şlagărul sezonului: „Vara nu votez, ci boicotez”! S-auzim numai de bine, Victore!

24 iul. 2012

Penibilul final al loviturii de stat


Referendumul s-a încheiat înainte de a începe; ba chiar în avans cu aproape o săptămână. Asta ar fi, în mod normal, o veste bună pentru că Preşedintele nu mai poate fi demis. Probabilitatea ca puciştii să falsifice şi să manipuleze voturile în aşa fel încât să înregistreze o prezenta de 50%+1 din totalul alegătorilor înscrişi pe liste (9.154.000 din 18.300.000) este zero. Fireşte, prezenta la vot ar fi fost şi aşa scăzută, suficient cât să fie invalidat referendumul, dar prin decizia aproape unanimă de a se boicota scrutinul se poate spune că Traian Băsescu iar „i-a ciuruit”. Cu toate astea, scena politică nu se limpezeşte deloc imediat...

Aflăm din „Curentul” (http://www.curentul.ro/2012/index.php/2012072074554/Actualitate/Ponta-speakerul-lui-Stanchev-bulgarul-judecat-la-Inalta-Curte-pentru-spionaj-impotriva-Romaniei.html) că legăturile infracţionale ale plagiatorului Ponta sunt mai adânci decât ştiam, ca spionul Stancev, cel judecat pentru înaltă trădare alături de Şereş & comp. este „tovarăş” cu generalul Clark, „proaspătul” consilier al plagiatorului, om cu destule implicaţii la Moscova, dar şi cu suficiente „bube” la el în SUA, motiv pentru care a şi fost tras pe linia moartă. Nu sunt deloc de ignorat legăturile generalului cu lumea interlopă europeană, cum nici ale „consiliatului” cu interlopii usl (prea bine cunoscuţi ca să-i mai înşir) - nu sunt. Fără nici o îndoială, cartelul parlamentar este populat cu proşti sadea. În loc să stea cuminţi şi să dea încet, inteligent şi cu răbdare lovitura de stat, ei s-au aruncat ca fata mare în... măritiş. Cum se ştie, grabă strica treaba, iar în cazul lor, (din fericire pentru noi) chiar le-a stricat-o definitiv. Acum ei mişună ca şobolanii, disperaţi că au apărut oamenii cu vermorelul în spate. Este de aşteptat ca Preşedintele reîntors la Cotroceni să ceară justiţiei să le umfle... dosarele şi să aibă parte de nişte binemeritate procese. Cu toate astea, briganzii politici încă au energie, energia disperatului, a celui care nu mai are nimic de pierdut. În planul imaginii, Traian Băsescu este şi va fi de neînvins după acest referendum. Cei care i se opun în mod absolut descreierat şi complet interesat se văd în situaţia de a-şi fi dat cu stângul în dreptul. Semnalele pe care le-am tras şi avertizările (aici) si (aici) că suspendarea va avea rezultate catastrofale pentru ei n-au fost ascultate, aşa că au atras o ţară întreagă într-un joc periculos ce încă mai poate aduce mari prejudicii României, mai mari chiar decât cele din ultimele 3 luni.

În acelaşi război, dar în altă luptă îi întâlnim pe „telectualii lui Ponta” care s-au trezit luni dimineaţa şi s-au gândit să scrie o „epistolă către europeni” în care, nici mai mult, dar nici mai puţin – iau apărarea cartelului roşu şi loviturii de stat pe care acesta a încercat-o. În viziunea semnatarilor (păstoriţi de Stelian Tanase), în România democraţia e la ea acasă, justiţia îşi vede netulburată de mersul ei, iar statul de drept e mai... drept ca oricând. Nu, Marea Adunare Naţională n-a schimbat Avocatul Poporului că aşa a vrut ea, nici la SRR şi SRTv n-au numit consilii de administraţie exclusiv usl şi asociaţii, Curtea Constituţională n-a fost împiedicată să-şi facă treaba şi nici Monitorul Oficial nu a devenit o fiţuică personală a plagiatorului-sef al psd. Toate astea sunt invenţii şi minciuni care aruncă o nemeritată umbra asupra progreselor democratice de la noi. Esti sigur, Stelică?

Ca nişte adevăraţi „intelectuali” vietăţile pun pe hârtie nişte aberaţii de mai mare groază. Trec peste „uimirea” provocată de reacţiile întregii Europe "victimă" a „informațiilor înșelătoare sau incomplete cu privire la adevârata (aşa scrie, aşa pun) natură a situației din România”, dar şi peste tonul ipocrit-oripilat cu care semnatarii doar amintesc despre acuzaţiile ce au umplut cele mai importante ziare şi reviste din lume, de la „Le Monde” şi „Frankfurter Allgemeine Zeitung” şi până la „El País” şi „Washington Post”, publicaţii care vorbeau limpede despre lovitura de stat parlamentara în stil sud-american din România. Să adăstăm pe tactica generală a apărătorilor de briganzi în încercarea lor de a abate atenţia de la gravele încălcări ale democraţiei. Stilul este binecunoscut: „cea mai bună apărare este atacul”, tactica îndelung uzitata de către pucişti.

„Folosind experiența noastră de cercetare și cunoașterea directă a climatului politic din țara noastră”, spun „spălătorii de cadavre politice”şi prezintă succint, stângaci şi mincinos „adevărata” cauză a tuturor relelor: „dictatorul” Băsescu, desigur! Ia să vedem cum justifica ei călcarea în picioare a unui întreg sistem al statului de drept: întâi, „Curtea Constituţională nu este parte a sistemului judiciar independent din România. Este vorba de o instituție unde numirile se fac politic și care are ca unică vocație arbitrajul în chestiuni constituționale”. Păi ori e parte a sistemului juridic, ori nu? Are sau nu "vocaţie"? Dacă numirile de judecători se fac politic (şi se fac, conform legii date de psd pe vremea când era la putere), CCR nu mai e compusă din magistraţi? Sau deciziile Curţii devin ceva opţional din punct de vedere constituţional? „Tănase Scatiul” nu suflă o vorbă despre ordonanţele date de guvernul puşcăriabililor în domeniul constituţional, ceea ce era în mod clar ilegal, guvernul putând da ordonanţe, dar nu în acest domeniu, conform Constituţiei. Pentru că nu era de-ajuns, Stelică îşi continua argumentaţia cu... minciuni: „Guvernul României nu a mai răspuns în fața Parlamentului, așa cum se întâmplă în toate statele democratice din Uniunea Europeană, ci în fapt în fața Președintelui, ca în Federația Rusă (Stelică, nu vorbi de frânghie in casa spânzuratului!). Parlamentul a tins să devină o cochilie vidă, atunci când majoritatea guvernamentală nu a avut voie să voteze de câte ori există riscul unei opinii disidente”. Altfel spus, săracul Parlament nu mai putea da jos un guvern pentru că nu era consultat. Atunci cine a dărâmat fără motiv guvernul Ungureanu? Uită Stelică şi altele... Întâi uită că parlamentarii cartelului, pe vremea când erau în opoziţie îi chemau la ordine pe miniştri care erau nevoiţi să răspundă diverselor acuzaţii direct în Parlament. Mai uită ceva: o lungă perioadă de timp nici nu avea cui să dea raportul guvernul, deoarece ei, actualii pucişti, inventaseră o formă nouă de chiul şi destabilizare: „greva parlamentară”; probabil la asta se referea Stelică atunci când vorbea despre „cochilia vidă”... Dar astea sunt „detalii” şi e de înţeles că le-a omis. Ca să rămânem la capitolul „Curtea Constituţională”, nu se poate să nu amintim şi o minciună odioasă, una de o abjecţie sfidătoare: „așa cum a recunoscut-o Curtea Constituțională, suspendarea Președintelui este conformă cu Constituția României”. Stelică, unde ai citit tu aşa ceva? Crezi că poţi manipula din vorbe guverne străine şi oficiali europeni, mai pe scurt, un mapamond întreg? CCR s-a exprimat în legătură cu acuzaţiile pe care „cartelul roşu” le-a formulat (greşit, dar le-a formulat) la adresa Preşedintelui arătând punct cu punct ca acesta nu a comis nici o „infracţiune gravă constituţionala”. Ca Marea Adunare Naţională, pardon, Parlamentul Ruşinii Naţionale l-a suspendat totuşi pe Traian Băsescu, tocmai aici este unul dintre elementele loviturii de stat. Stelică ştie el ceva: CCR a confirmat că, tehnic vorbind, lui Băsescu îi succede legal Adormitescu, dar şi această hotărâre a fost pronunţată când deciziile Curţii erau limitate de ordonanţele Primului Plagiator al ţării. De aici şi până la „suspendarea Președintelui este conformă cu Constituția României” e cale lungă, „cale” scurtată de pucişti prin instaurarea dictaturii de gang.

Încercând să reducă rolul Preşedintelui la acela de mediator şi atât, Stelică & comp. „argumentează” şi „motivează” decizia parlamentară de suspendare: îşi amintesc ei ca acum 3 ani, în loc să-l desemneze premier pe Iohanis (nu Johanis, Stelică!) care fusese ales de clica formată ad hoc (mai mult sau mai puţin) şi-a permis să prelungească mandatul guvernului demis. „Largă majoritate” despre care vorbeşte Stelica este una doar în capul lor evidenta, legitimă etc. Întrebarea mea ar fi mai aplicată: deşi în mod evident nedesemnarea lui Iohannis (ai reţinut, Stelica?) nu poate fi o încălcare a Constituţiei, de dragul argumentului putem considera că e; atunci ce au aşteptat reclamagii timp de 3 ani? Aveau cunoştinţă de o încălcare gravă a Constituţiei şi nu au făcut nimic timp de 3 ani? Să i-o spună mutului de la manutanţa... Despre restul aberaţiilor cu pretenţii juridice din cuprinsul „actului de acuzare” ce a dus la suspendarea ilegală şi neconstituţionala a Preşedintelui, Stelica şi „telectualii” săi nu scot o vorbă. Fireşte, din „epistola către europeni” a „apostolilor dictaturii” n-au lipsit infantilismele de tipul „Preşedintele i-a povestit unui reporter TV...”, „ Băsescu a asumat un rol executiv direct când a inițiat tăieri sălbatice ale salariilor și pensiilor...”, „Președintele a declarat în direct într-un interviu televizat că i-a numit din proprie voință pe cei doi șefi ai Serviciilor Secrete, care, în conformitate cu legea, trebuie să fie numiți de Parlament” (minţi prost, Stelică; aşa ceva a declarat Preşedintele doar în imaginaţia ta sau asta ai înţeles tu). Mă întreb dacă Stelică Scatiul deţine proprietatea cuvintelor şi dacă la Oxford a învăţat să facă diferenţa între „a numi/desemna” şi „a vota”; şefii serviciilor sectrete SRI şi SIE sunt desemnaţi/numiţi de către Preşedinte şi votaţi/aprobaţi de către Parlament, aşadar nu sunt, cum spune Scatiul, „numiţi de Parlament”. Atât au putut să imagineze „telectualii plagiatorului”... Cum e „turcul” şi „trăgaciul” (fără conotaţii dosnice, da?)...

E previzibil ca Marea Adunare Naţională sub conducerea înţeleaptă a plagiatorului să încerce şi acuzaţia de înaltă trădare la adresa Preşedintelui pentru a beneficia de o a doua suspendare, dar pentru sănătatea lor ar fi mai indicat să nu întreprindă nimic în acest sens. Justiţia nu va confirma niciodată o asemenea acuză abominabilă ce frizează boala psihică a acuzatorilor, însă electoratul care deja e lămurit în privinţa lor va taxa şi mai dur un al doilea eşec ce ar încununa campania descreierată de demitere ilegală a Preşedintelui. Dar, aşa cum n-au ascultat ce le-am spus cândva, tot aşa mă aştept să n-o facă nici acum; în fond, ce mai au de pierdut după ce s-au lins pe bot de puterea politică? A zis cineva "libertatea"?

22 iul. 2012

Marea Adunare Naţională pregăteşte Tribunalul Poporului


De foarte multă vreme tot vorbesc despre necesitatea de a ieşi în stradă cei care mai vor un stat de drept, democraţie şi domnia legii. Reacţia populară a fost sub aşteptări, iar suspendarea ilegală s-a produs. Noi am privit neputincioşi şi ne-am pus speranţele în poporul român cel conştient, iubitor de democraţie, bla, bla, bla... Astfel, urmează referendumul. Acest referendum este netemeinic şi injust, ca existenţa a lui, fără legătură cu scorul electoral ce va fi înregistrat. Consultarea populară în acest caz, am mai spus-o, se face ca urmare a unui act neconstituţional, declarat că atare de CCR – suspendarea. De jure,  referendumul are aceeaşi justeţe ca şi suspendarea. Cu toate astea, cu toate că suntem în mod indubitabil în faţa unei lovituri de stat, noi intrăm în jocul controlat de cartelul parlamentar, dar sperăm că putem câştiga. Ce naivitate! Intrând în acest joc nici nu putem câştiga şi le şi legitimam lovitura de stat. După 29 iulie, puciştii vor putea spune „poporul a confirmat justeţea demersului nostru”, indiferent de scorul care se va înregistra, pro sau contra demiterii, iar ei vor scăpa de orice posibilă acuzaţie de subminare a puterii de stat. Boicotarea referendumului este, până acum, soluţia cea mai bună, care poate să rămână aşa sau nu, în funcţie de evenimentele din următoarele zile.

Atrăgeam atenţia (aici) că după referendum Traian Băsescu risca primul dosar politic major, unul similar celor din anii `50. Poate că pentru mulţi asta nu contează şi se vor gândi, poate, că va fi singurul. Nu, deloc! Va fi primul dintr-o lungă serie de dosare care vor avea ca scop anihilarea oricărei opoziţii faţă de dictatura instalată de către briganzii politici. Libertatea cuvântului, libertatea presei, dar şi alte drepturi fundamentale vor rămâne simple cuvinte lipsite de conţinut. Locul lor va fi ocupat de acuzaţii cum ar fi „duşman al poporului”, „defăimarea ţării”, „vânzarea ţării unor puteri străine”, „propaganda duşmănoasă” etc. Nu sunt simple supoziţii, ci mă bazez pe declaraţiile publice făcute de liderii mafioţilor politici.

Din ce în ce mai mult, din ce în ce mai clar, referendumul nu va arăta nimic dacă Preşedintele nu va fi demis. Stat de drept nu mai avem, aşa că o victorie (previzibilă altfel) a lui Traian Băsescu nu va rezolva criza profundă în care ne aflăm. Trebuie să înţelegem că acest cartel parlamentar a pornit pe un drum fără întoarcere: ori îşi ating scopul, ori vor comite toate ilegalităţile cu putinţă pentru a şi-l atinge; instrumentele sunt toate la ei, iar noi nu avem cum să controlăm „jocul”. Cum se spune din ce în ce mai des, în cazul invalidării referendumului sau în cazul validării lui cu o majoritate împotriva demiterii Preşedintelui, fasciştii sunt decişi să aplice planul de rezervă acuzându-l pe Base de... înaltă trădare! În orice sistem politic, acuzaţia trebuie să aibă măcar o urmă fină de realism, dar ceea ce se întâmplă la noi nu pare să fie ceva real, ci mai mult o manifestare a unui scenariu SF de proastă calitate, aşa că totul este posibil.

Când au decis suspendarea, puciştii nu numai că n-au fost capabili să formuleze o acuzaţie de încălcare gravă a Constituţiei de către Preşedinte, ci au hotărât-o în dispreţul legii, Constituţiei şi a deciziei CCR. La fel se va întâmpla şi în cazul înscenării unui dosar politic ; cine să-i oprească şi cine să-i tragă la răspundere? Ne vom baza iar pe UE? Nu mi se pare o bază sănătoasă... Dacă Barroso chiar dorea ca în România să se reinstaleze statul de drept, cererea sa ca referendumul să se desfăşoare conform deciziei CCR ar fi fost înlocuită de o alta care să spună că suspendarea este ilegală, tot în baza unei decizii constituţionale. Iată că această cerere a lipsit şi nu am motive să cred că viitorul va aduce vreo schimbare. Iar noi pe ce ne bazăm atunci când stăm cuminţi în faţa televizoarelor, ce ne aşteptam să se petreacă? Puciştii să se ruşineze şi să reinstaureze, într-un acces de patriotism statul de drept? Aşteptăm că democraţia să fie instaurată de alţii la noi acasă? Nimeni nu va sări în ajutorul unui popor care acceptă prin tăcere instaurarea dictaturii. Nimeni nu vrea să ne facă reguli pe care noi doar să le punem în practică. Toată lumea democratică aşteaptă reacţia romanilor în fata agresiunii extremei stângi, aşteaptă să vadă cât de mult ne dorim democraţia. Luaţi la întâmplare un popor european, plasaţi lovitura de stat acolo şi gândiţi-vă ce reacţie ar stârni în sânul respectivului popor. Cred că putem fi de acord că sute de mii de oameni ar ieşi pe străzi cerând revenirea la democraţie. La noi a fost la fel până acum, cu singura diferenţă că în loc de sute de mii au ieşit în stradă... sute.

Aşteptam referendumul şi nu e bine... Dacă vom prefera referendumul şi legitimarea, să nu ne mire că singuri ne vom fi pierdut libertăţile democratice. După aceasta consultare nelegitimă, dacă briganzii tot îl vor demite pe Traian Băsescu, veţi ieşi în stradă să-l apăraţi? Veţi face zid în jurul lui, în jurul ultimului bastion necucerit al democraţiei? Mă îndoiesc... Pentru fiecare acţiune există un timp al ei; mai devreme sau mai târziu e inutilă. Acum încă e momentul să ieşim în stradă, fără legătură cu referendumul, să ne cerem înapoi democraţia furată. După 29 iulie nu mai are rost...

21 iul. 2012

Minciuna secolului – minciuna ca politică de stat


     Românii s-au remarcat mereu ca fiind primii la câte ceva. Primul oraş iluminat public, primul oraş cu lumină electrică, primii la aviaţie, insulină, „toc rezervor în care cerneala nu se sfârşeşte niciodată” etc. Suntem mândri de înaintaşii noştri, dar uneori trebuie să ne mai remarcăm şi prin altele. L-am avut pe Ştefan cel Mare care a inventat ţepele şi pe Vlad, cel care le-a „brevetat”, pe Ioan Vodă cel Cumplit şi pe priapicul Carol al II-lea; toţi au făcut câte ceva ca să „merităm” să se vorbească despre noi. Mulţi au spus că suntem barbari, deşi eram cu mult mai civilizaţi decât ei, alţii – că suntem ciobani, deşi peste secole „ciobanii” le-au dat racheta în trei trepte pe care nemţii au intitulat-o V1 şi V2. Dar asta e istorie, e cultura şi, pe undeva şi legendă mai mult sau mai puţin adevărată.

      În secolul XXI, iată, românii sunt din nou „primii”... Primii care instalează dictatura într-o ţară membră UE, primii şi singurii în toată Europa care calcă în picioare democraţia şi statul de drept. Aşa ceva este tipic doar pentru ţările conduse de junte militare sau de cartelurile de droguri de la Medelin, dar nu şi pentru o ţară europeană. Nimeni nu credea că ar putea fi posibil aşa ceva în România anului 2012. Şi totuşi iată că este... Iubitori de „dreptate, cinste şi adevăr”, românii şi-au schimbat preferinţele, şi-au inversat scara de valori, albul a devenit negru, negrul – alb şi minciuna sfruntată – adevăr incontestabil. Ce s-a petrecut în subconştientul colectiv timp de 22 de ani, de s-a ajuns la o asemenea situaţie? Concetăţenii noştri nu mai pot să facă diferenţa între realitate şi fabulaţie? Sunt orbi sau creierele lor sunt acum deja „spălate” de ani întregi de minciuni grobiene pe care nimeni nu s-a deranjat să le demonteze, deşi era foarte simplu? Greu de răspuns întrebărilor... Mai uşor este să vedem că iar suntem primii, de data asta – primii care ridicăm minciuna ordinară, joasă şi greţoasă la nivel de politica de stat.

      Nu mai există nici un dubiu că lovitura de stat din România a fost sprijinită continuu de o plasă deasă de minciuni în care romanul nu foarte dedat cu activitatea cerebrală a fost prins fără putinţă de scăpare. Acest român este votantul care se va prezenta pe 29 iulie la aşa-zisul referendum şi unde el va alege dacă Preşedintele ales poate sau nu să fie preşedinte. Campania începută de către autorii loviturii de stat este una profund necinstita, ilegală şi abuziva până la paroxism. În mod normal, între ziua suspendării sale şi ziua când se încheie campania Preşedintelui pentru referendum doar Traian Băsescu îşi poate face publicitate, doar el se poate prezenta în fata alegătorilor pentru a răspunde şi pentru a demonta acuzele ce i-au fost aduse. Ce-i drept, în Constituţie nu scrie că doar el îşi face campanie, aşa că briganzii care l-au suspendat au transformat tara într-un uriaş „Tribunal al Poporului” stalinist, tribunal înţesat cu afişe calomnioase, mincinoase şi, foarte interesant, fără vreo legătură cu Constituţia ce se presupune că ar fi fost încălcată de către Preşedinte. Tele-vizuinile de partid duc aceeaşi campanie abjectă, ridicolă prin calitatea ei şi isterică prin noianul de minciuni pe care le lansează. Preşedintele suspendat este deposedat pe rând de toate drepturile pe care legea i le conferea, i se interzice accesul la tele-vizuina publică şi este împroşcat cu tone de gunoi în presă aservită cartelului parlamentar. Vreo opoziţie de undeva? Nu, nici n-ar avea rost... Au pus mâna pe tot ce înseamnă instituţie strategică, publică sau bugetară, iar acum au instalat dictatura. Dictonul legionar, luat apoi şi de comunişti „cine nu e cu noi, e împotriva noastră” a revenit în viaţa publică sub forma „dacă vrei să-ţi păstrezi serviciul, vino alături de usl”.

     Minciuna ca politică de stat a şocat Europa şi a lăsat cu gura căscată un întreg mapamond. În cel mai pur stil fascist, cartelul parlamentar nu i-a minţit doar pe români, ci pe absolut toată lumea. De ani de zile mint în privinţa Preşedintelui fără a produce o singură dovadă în sprijinul afirmaţiilor lor. Liderii formali ai cartelului s-au dus acum câteva luni şi au minţit odios în Parlamentul European, cerând, pe baza minciunilor lor, sancţionarea României! Asta era atunci când ei erau în opoziţie; apoi au venit la putere şi au uitat cererea lor mai veche. Acum sunt foarte vexaţi ca alţii „defaimează” tarişoara pentru că arată modul revoltător în care ei au dat lovitura de stat şi au suspendat statul de drept. Au avut argumente pentru a-l suspenda pe Preşedinte? Nu, desigur. De altfel, Curtea Constituţională (cea cu atribuţii restrânse de o ordonanţă de urgenţă ilegală) a şi confirmat netemeinicia suspendării. Toţi membrii cartelului sunt parcă la o întrecere prin care trebuie să arate cât de mult şi cât de grobian pot minţi. Şi pot, întrecând orice imaginaţie.

     Dublul limbaj a fost mereu prezent în discursul comuniştilor, dar în acest caz deja este mult mai mult decât atât. Plagiatul lui Ponta este, printre altele, chintesenţa minciunii ca manieră de lucru a celor care s-au căţărat la putere. Scuzele şi explicaţiile cele mai fanteziste stau la baza imposibilei apărări a infractorului. Plagiatorul ba îşi dă demisia dacă se dovedeşte că a plagiat, ba nu şi-o dă pentru că nu recunoaşte el comisia capabilă să-i judece teza copiată ordinar. În mod abject, prim-infractorul încearcă să prezinte bibliografia drept citare şi legea nu-ştiu-care ca fiind ulterioară infracţiunii comise, doar-doar o scapa de răspundere. Zero-Pop desfiinţează pe faţă o comisie pusă să dea verdictul în cazul plagiatului, Abramburica vine şi ea şi ameninţa că va lăsa Universitatea Bucureşti fără posibilitatea de a organiza doctorate, în cazul în care comisia ei va decide că Ponta a plagiat şi toate astea li se par normale puciştilor. În timpul ăsta, zvonerii şi raspandacii de partid se chinuie să minimalizeze gravitatea faptei comise de Ponta prin tot felul de subterfugii de tipul „mai bine aşa, pentru că toată lumea plagiază(?), decât „dictator” ca Băsescu”(!). Mai mult decât atât, ministrul Rus se află-n treaba şi spune că „ de la Platon încoace toată lumea a plagiat(!!)”. „Pentru activiştii de partid aflarea în treabă e metodă de lucru”, spunea Petre Tutea şi iată cât de adevărată şi de actuală este ideea.

     Cancelariile occidentale sunt şocate de minciunile ordinare proferate de briganzii politici. Marga încerca să îndulcească idiot îngrijorarea manifestată de Angela Merkel prin convocarea ambasadorului nostru la Berlin spunând că ei i-au solicitat întâlnirea cancelarului german! Corlaţean făcea, ca ministru al Justiţiei, nişte declaraţii năucitoare, cerând să fie judecaţi... judecătorii care şi-au permis să-l condamne pe banditul Năstase, apoi retractând penibil şi simulând neamestecul în actul de justiţie. Ponta şi-a luat nişte angajamente în faţa lui Barroso şi în faţa presei internaţionale, pentru ca apoi să relativizeze şi să interpreteze cererile europene în materie de respectare a statului de drept. Complicele său direct, „Lili Marlen” a mers mai departe cu minciuna, declarând pur şi simplu că Europa n-a avut nici o cerere pe care s-o fi adresat guvernului român. Cele 11 puncte din „lista lui Barroso” au declanşat la Bucureşti o adevărată furtună de acuze pseudo-nationaliste („nimeni nu da ordine preşedintelui interimar al României”), în timp ce slugile din presa roşie începeau să-i facă lui Barroso... dosarul de cadre! Nu-i vorbă că guvernul puşcariabililor n-a început peste noapte să refacă statul de drept distrus, ba din contră, micţionându-se pe cererile europene şi pe democraţia românească, atât cât mai lăsaseră din ea.

      Populaţia este „mobilizată” la referendum în cele mai josnice feluri: fie prin afişe din care diverşi indivizi se plâng că Băsescu le-a tăiat salariile, când el doar a anunţat măsurile ce au fost luate de către guvern, că pensiile au fost diminuate tot de Băsescu sau că viaţa asistatului social s-a înrăutăţit din aceeaşi cauză. Telefoanele sună la alegători şi voci prefacut-ingrijorate îi „învaţă” pe oameni cum să voteze pentru demiterea Preşedintelui, fără a spune cine suporta cheltuiala asta şi din ce bani. Dictatura îmbracă formele ei cele mai aberante, Ponta declarând că guvernul nu poate lucra şi că economia se prăbuşeşte din cauza... lui Băsescu, nu din cauză că infractorii din guvern alocă „75% din timp luptei împotriva lui Traian Băsescu”, cum declara primul-plagiator al ţării. Aşa cum stau lucrurile, cred că nu este hazardant să mă întreb dacă aceşti indivizi pe mâinile cărora a încăput România sunt bolnavi neuro-psihic sau în afară de minciuni ei nu au ce oferi populaţiei?! Economia scade zilnic şi tot zilnic creşte cursul de schimb, agenţiile de rating nu mai privesc România ca acum 2-3 luni şi previziunile lor sunt sumbre, viaţa democratică e suspendată, dar cartelul parlamentar îşi vede de interesele sale. Astfel, parlamentarii incompatibili cu o funcţie publică ar fi trebuit eliminaţi din Parlament, cerere făcută şi de Barroso. Sfidând tot, Parlamentul Ruşinii Naţionale a refuzat îndepărtarea lor, cu toate sentinţele definitive pe care incompatibilii le-au primit.

Privim neputincioşi la agresiunea cotidiană asupra statului de drept şi asupra noastră. Reacţia populară este cel mult simbolică, aşa că ei au prins curaj şi vor prinde în continuare. Nu ne interesează exemplele pe care ni le-au dat alţi europeni în cazuri mult mai puţin grave, aşa că tocmai de-aia nici nu le urmăm exemplele şi stăm în casă, la televizor. Nu-i nimic, gândeşte bizonul, că vine referendumul şi acolo eu decid... Decide? Da, doar ceea ce dictatura instalată îi va permite să decidă. Niciodată în istorie, o dictatură n-a fost eliminată prin vot popular, dar uite că românii speră să fie primii care o fac. Dacă vor reuşi, cu toţii vom reveni la democraţia anterioară, dar dacă nu, atunci va fi vai şi-amar de toţi! Singura metodă de a ne opune dictaturii şi minciunii asociate ei este boicotarea fermă a referendumului. În caz contrar, românii vor pierde şi bruma de normalitate care îi ajută să facă diferenţa dintre minciună şi adevăr, că despre stat de drept şi democraţie nu vom mai putea vorbi câteva generaţii.

20 iul. 2012

O serioasă turburare... de Mihai Eminescu




O serioasă turburare socialistă ameninţă Europa. Cetăţenii liberi, independenţi şi înfrăţiţi ai republicei universale, cari la noi sînt reprezentaţi prin partidul roşu, încearcă a răsturna toate formaţiunile pozitive de stat, şi dacă n-o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai nainte sigur, totuşi vor încerca s-o facă pe calea lor obicinuită a atentatelor, scenelor de uliţe, turburărilor etc., iar acele încercări încep a-şi arunca umbrele de pe acum.

Noi, cari sîntem siguri că victoria principiilor liberale-socialiste însemnează moartea oricării culturi şi recăderea în vechea barbarie, vom combate tendenţele lor, ori în ce punct s-ar fi ivind. Lucrul stă astfel. Cultura omenirii, adecă grămădirea unui capital intelectual şi moral nu seamănă cu grămădirea capitalelor în bani. E drept că cei ce trăiesc astăzi se folosesc de rezultatele dobândite de alţi cugetători înaintea lor, însă acele rezultate ei nu le capătă deodată, ca o strânsură părinţească, ci trebuie să şi le aproprieze prin o nouă muncă individuală, prin studiu. Civilizaţia omenească se-ncepe oarecum din nou şi din fundament cu orice generaţie nouă, care, daca nu e silită a repeta anevoioasele cercetări făcute de părinţi totuşi trebuie să-şi cîştige prin propria memorie şi judecată cunoştinţele lor. Prin urmare cercul de oameni într-adevăr culţi cari conduc societatea şi au fost în stare să-şi aproprieze suma de cunoştinţe grămădite de părinţi, acest cerc e relativ foarte mic; împrejurul acestui cerc e unul mai mare, al publicului cult, care poate să priceapă şi să aprecieze munca învăţaţilor, fără însă de-a produce ceva pe acest teren. În afară de aceste cercuri e masa sau incultă sau pe jumătate cultă, lesne crezătoare, vanitoasă şi lesne de amăgit, pe care oameni cu cunoştinţe jumătăţite, gemidocţi sau inculţi cu totul, caută a o amuţa asupra claselor superioare, a căror superioritate consistă în naştere, avere sau ştiinţă. Cultura oricărei naţii e împresurată de-o mulţime oarbă, gata a recădea în orice moment în barbarie. Această mulţime nu se recrutează mai niciodată la ţară, între ţărani, ci tocmai în oraşe, între acei oameni produşi în condiţii nefavorabile şi trăind în ele, cari [sânt] crescuţi închirciţi fiziceşte şi intelectual, cari n-au mintea clară şi sănătoasă a omului născut şi crescut în condiţii normale. Chiar în oraşe însă ei s-au înmulţit prin căderea micei manufacturi şi victoria capitalului mare, reprezentat prin fabricele cu maşine de vapor.

Romanii şi în vremea noastră englejii caută a înlătura aceste nevoi sociale printr-un sistem practic de colonizare, căci colonia e un canal de abatere a superfluenţei populaţiei care, rămasă în ţară, ar îneca în valurile ei şi statul şi cultura.

În Rusia însă ne-ntâmpină ciudatul fenomen al tendenţelor comuniste agrarii. Daca socialismul oraşelor industriale e esplicabil, deşi nu justificat, cel agrar în vremile noastre nu are înţeles şi mai ales nu într-o ţară în care pământ nempărţit există cu prisosinţă şi populaţia e rară.

Socialismul industrial porneşte de la o iluzie economică. El ignorează pe deplin faptul că, chiar de s-ar împărţi averea toată a claselor bogate între cele sărace, chiar de s-ar organiza altfel munca, mijloacele prime de existenţă nu se pot îmulţi în infinit şi că nevoile sociale trebuie neapărat să consiste în renumita disproporţie formulată de Malthus, conform căreia populaţia se-nmulţeşte în progresie geometrică, adecă în patrat, pe cînd mijloacele de trai se-nmulţesc numai în progresie aritmetică. Contra acestei legi, în temeiul căreia omul e condamnat la muncă aspră pentru a putea să-şi întreţie existenţa fizică, nu există remediu. Dar omul se distinge tocmai prin aceasta de lumea animalelor, că are o existenţă deosebită morală, că are o cultură a minţii şi a inimei ai cării hrănitoare sânt puţin numeroasele clase avute. A le răsturna pe acestea sau a le face existenţa imposibilă însemnează a dărâma temelia culturei.

Iluziile economice a sectei socialiste s-a lăţit însă şi în state în care n-au raţiune de a fi.

În Rusia, comunismul are o mulţime de adepţi, şi unora dintr-aceştia pare a fi căzut jertfă şi generalul Metzentzow.

La noi în ţară socialismul are asemenea adepţi. A început a apărea foi periodice care, scrise fără ortografie şi fără primele cunoştinţe gramaticale, totuşi cred că cu acest minim capital de creieri şi învaţătură se poate reforma universul.

Cumcă liberalii noştri se bucură de progresul ideilor lor se înţelege de sine.


6 august 1878