Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

30 iun. 2012

În spatele muzicantului Iorgulescu se aude un marş funebru


Muzicologul Iorgulescu are capul plin de sunete abstracte, din lumi îndepărtate de planeta noastră. După ce s-a dat în stambă cu apologia fascismului, individul iese pe sticlă pentru a salva plagiatorii. Asta pentru că usl nu mai are alţi oameni de cultură, că de strungari, sculeri matriţeri şi lăcătuşi mecanici e plin „cartelul roşu”. Rămâne de neînţeles de ce comuniştii trimit semidocţi pentru a explica populaţiei că plagiatorul n-a plagiat. Ce-i drept, ca să-l poţi scoate pe Mickey Mao din rahatul în care s-a băgat cu frenezie trebuie ceva mai mult decât capacitate, trebuie geniu. Cum Iorgulescu e departe de a fi bănuit de geniu, misiunea lui la tv se dovedeşte a fi una imposibilă şi deseori hilară. Traian Ungureanu l-a învăţat să silabisească un cuvânt greu : „declaraţie” ; făcea el ce făcea şi tot „decizie” îi ieşea… (Evident, încerca să explice aşa-zisul mandat pe care Parlamentul Ruşinii Naţionale i l-a dat „micului Che”).  La doar două zile după prima lecţie de citire, fascistul acolit al lui Vantu iese să explice cum vine treaba cu plagiatul care, fireşte, nu e plagiat şi cu nerecunoaşterea de către Ponta a hotărârii CCR, care şi ea, n-a fost o nerecunoaştere, ci o grabă, o greşeală de exprimare pe care apoi infractorul Ponta a regretat-o, mărturie stând… declaraţia de la Bruxelles cum că el va respecta bla, bla, bla… Altfel spus, Che Plagiatore era la Bruxelles de unde se rugă de Preşedinte să-i delege atribuţiile, călcase Constituţia în picioare, se ştersese la Curtea Constituţională cu decizia ei, îl împiedicase pe Băsescu să reprezinte România, dar el, altfel, dorea să respecte tot, chiar şi pe Preşedinte. Doar cu o zi înainte acuzase CCR de politizare, dar deîndată ce s-a văzut la Brucsel uitase. 
Memoria plagiatorului e scurtă, motiv pentru care şi plagiază. După interviul din El Pais, unde s-a dat cocoşilă, luându-şi angajamentul să demisioneze dacă se dovedeşte că a plagiat, a intervenit amnezia, dar şi hotărârea Consiliului care a cerut retragerea titlului universitar pe motiv de copiere ordinară şi infantilă a scrierilor altor persoane. Scuza obişnuită a mincinosului fără prea mare imaginaţie este şi de data asta, ca şi în cazul CCR influenţa politică a lui Traian Băsescu. Un întreg mapamond îl ştie de plagiator, lumea academică din România cere retragerea titlului, presa romană şi străină îl califica dezonorant (până şi CTP), dar Ponta zâmbeşte ca-n comediile mute, îşi dă bretonul infantil mai spre ochelari şi spune răspicat că nu demisionează. Aici intervine fascistul Iorgulescu, vechi camarad al legionaroidului Vosganian, pentru a-i spala izmenele profesionale celui care îi ţine pe toţi în fruntea ticăloşiilor. Iorgu s-a zbătut penibil să arate ba că lucrarea trebuie judecata doar de nişte jurişti, de parcă ar vrea cineva să aprecieze calitatea conţinutului şi nu forma sa plagiata, ba că plagiatorul ar fi indicat sursa inspiraţiei (de fapt a copierii) la sfârşitul tezei. De aici concluzia că a doua lecţie de limba romana îi este necesară camaradului Iorgulescu : profesore, lista de lucrări care se pune la sfârşitul unei cărţi sau a unei teze de doctorat se numeşte BIBLIOGRAFIE şi, contrar celor vehiculate de tine, dar şi de alţi complici de-ai tăi, nu reprezintă lucrările citate/copiate, ci acele opere pe care autorul le-a CITIT pentru a elabora lucrarea. Despre citare nu ştiu să existe, începând cu studiile elementare, de şcoala generală alte reguli decât ghilimelele însoţite de menţionarea autorului în text, în subsolul paginii sau la sfârşit de capitol.
Comuniştii au fost mereu maeştri în a găsi diverse subterfugii pentru a scăpa de răspundere, iar Iorgulescu, om bine văzut în vremea lui Ceauşescu nu face excepţie, aşa că face referire la lege /fărădelege : ordinul dat de nulul Pop pentru a împiedica scoaterea la lumina a plagiatului ordinar. Cu ordinul ăsta, povestea e lungă şi groasă… Când zero-ul Pop a fost numit interimar la Educaţie, Ponta cred că l-a văzut potrivit din cauza coloanei sale de melc, ceea ce îi trezea premierului propriile voioase amintiri curioase. Dacă îl alegea pe unul inteligent, făcea notă discordantă cu restul cabinetului ; dar iată că slugărnicia nu e singura calitate pe care trebuie s-o aibă un ministru obedient ; puţin creier poate fi salutar uneori… Este şi cazul ordinului dat pe ultima sută de metri ai mandatului la Educaţie : Pop da un ordin de modificare a criteriilor generale de organizare a Consiliului care judecă plagiatul lui Ponta, dar nu schimbă nimic din componenţa lui ca membri. S-a prins el că a publicat o prostie în Monitorul Oficial, a încercat s-o retragă, dar era târziu… Lumea deja îi aflase conţinutul şi mai rău atrăgea atenţia dacă-l schimba.
Din punct de vedere legal, Consiliul este în ordine în ceea ce priveşte organizarea, motiv pentru care însuşi Pop nu insistă deloc asupra acestui aspect pe care îl pomeneşte doar în treacăt. Pseudo-argumentul lui este numărul celor care au luat decizia de retragere a titlului. Pop este profesor de aritmetică, dar aşa cum o temă de şcoala generală îi ridică probleme de rezolvare, tot aşa se întâmplă şi cu calcularea cvorumului pentru Consiliu. Ca număr de persoane, Consiliul are 20, iar cvorumul este asigurat de 2/3 din total. Calculul elementar arată ca două treimi înseamnă 13,3 persoane, în medie. Cum în sociologie şi statistică, atunci când e vorba despre persoane nu se poate discuta cu zecimale, rotunjirea este obligatorie : ce este mai mare sau egal cu zecimală 5 se rotunjeşte prin adăugare, iar ce este sub 5 prin reducere. Aşadar, în cazul nostru rotunjirea se face prin reducere şi aşa obţinem un număr de 13 membri necesari pentru a asigura mult invocatul cvorum, adică exact numărul celor care au votat în unanimitate cererea de retragere a titlului academic pe care Ponta plagiatorul şi l-a însuşit prin xeroxare.
Camaradul Iorgulescu ar putea să înţeleagă că vremea lui a trecut ; după 22 de ani, iată că a sosit şi momentul retragerii în bârlog. Guvernul pe care îl susţine e pe dric, coliva e pregătită, fanfara internaţională şi-a început repertoriul, iar bocitoarele deja îşi fac meseria. Guvernarea roşie de 100 de ani pe care o proiectaseră s-a năruit ca un castel de nisip, cu zgomot, dezonoare şi minciuna ordinară. Nerespectarea legilor devenise de o tristă notorietate internaţională, economia scăzuse îngrijorător şi chiar se punea problema cui vom cânta prohodul : economiei şi democraţiei sau derbedeilor roşii ? Pot să spun clar că datorită lui Traian Băsescu economia şi democraţia sunt salvate. Să mai avem puţină răbdare, cât să-i spună cineva şi plagiatorului că steaua lor a apus, iar demisia trebuie să apară urgent ; fireşte, demisia de dezonoare.

29 iun. 2012

Nicu Steinhardt despre "Principiul armelor egale"

Principiul armelor egale cere ca în orice luptă potrivnicii să folosească acelaşi fel de unelte. Altfel e măsluire, e şarlatanie. Principiul armelor egale impune omului cinstit să nu se dea în lături de la folosirea unor procedee neplăcute, atunci când adversarul nu e corect. A nu folosi arme asemănătoare cu ale potrivnicului sub cuvânt de nobleţe etc. nu este dovadă de superioritate, ci de prostie şi trădare a principiilor pe care le aperi şi a nevinovaţilor pe care-i laşi pradă tâlharilor. Se vor folosi acele procedee pe care le-a ales partea cealaltă. Raţiunea este accesibilă numai oamenilor raţionali (Andre Maurois). Faţă de omul raţional se va recurge la raţiune. Faţă de zarafi Domnul n-a şovăit să pună mâna pe bici. 

Suspendata nu e gata!


Ne aflăm în plin proces de instaurare a dictaturii „cartelului roşu”. Semnale au fost încă dinainte ca Preşedintele să-l desemneze ca premier pe Primul Plagiator al ţării, infantilul Mickey Mao. Nu ştia Base cu cine are de-a face? Evident că da, însă pentru a scoate la lumina abjecţia comuniştilor, cea mai bună soluţie era să le dea puterea, mai ales că ei deja tranzacţionaseră trădări de pedelisti în numele „luptei” împotriva migraţiei politice. Veselia Preşedintelui a fost evidentă, iar provocările comuniştilor n-au găsit ecou la el, aşa cum se aşteptau „derbedeii roşii”.

Fără să mai stea pe gânduri, mânat şi de un varan care nu mai avea răbdare, „micul Che” a trecut rapid la epurări politice; toţi cei bănuiţi de simpatii de dreapta au început să fie eliminaţi ilegal şi fără explicaţii. În timpul ăsta, la tele-vizuini apărea Infantilul şi le vorbea proştilor despre „democraţie”, „voinţa populară” şi „legitimitatea” dată de nişte sondaje elaborate de ai lui. La fel de rapid, Parlamentul a început să dea naibii democraţia şi să elaboreze legi care să-i permanentizeze la putere pe derbedei; că doar n-or să lase „prostimea” să le ia caşcavalul din nou. Dintre legile „economice” „necesare”, cea a referendumului era esenţială. Aşadar, au anulat legea în vigoare şi au revenit la cea anterioară, mult mai favorabilă unei suspendări a Preşedintelui, suspendare atât de dorită de comunişti şi ilegală ca intenţie. Aşa cum spuneam, suspendarea este o pedeapsă ce poate fi aplicată Preşedintelui în caz de încălcare gravă a Constituţiei, dar dacă ea este folosită ca armă pentru îndepărtarea lui Traian Băsescu, devine ilegală 100%. Dar comuniştii n-au treaba cu legea, conducerile lor bazându-se pe fărădelegi...

Curtea Constituţională a declarat legea referendumului elaborată de comunişti ca neconstituţionala şi la fel s-a întâmplat şi cu legea lor electorală, concepută pentru a le asigura o uriaşă majoritate; acum, secăturile sunt descoperite şi trebuie să găsească rapid o altă cale de suspendare a celui care îi joacă aşa cum vrea, arătând unei Europe întregi cât de abjecţi şi de anti-democratici sunt cei care azi sunt la putere. Scandalul mondial al plagiatului lui Ponta, mai ales evidenta acestui plagiat ordinar (până şi concluziile lucrării de doctorat au fost copiate 100% deşi este obligatoriu că ele să fie originale) a zguduit „cartelul roşu” atât de sigur pe sine. I s-a adăugat rapid scandalul ce nu s-a încheiat încă, al „reprezentării la Consiliul European”. Constituţia e limpede la acest capitol, Preşedintele este cel care reprezintă ţară şi el este cel care conduce politica externă a României. Curtea Constituţională a confirmat această, iar reacţia lui Plagiatore a fost şocantă pentru toată Europa: „nu mă interesează decizia CCR, eu tot voi merge să reprezint România la Consiliul European, pentru că am mandat de la Parlament”. Nerecunoaşterea publică a unei hotărâri a instanţei este o infracţiune gravă, dar „procuratorului” nu de asta îi pasă; el îl are pe lăcătuşul Corlatean la Justiţie şi pe „iubitorul de infractori” Rus (protectorul banditului Năstase) – la Interne. „N-am nevoie de nici un fel de mandat al lui Traian Băsescu pentru că sunt mandatat de Parlament”, spunea plagiatorul-sef în ţară...

Trezit cu noaptea-n cap, după ce trecuse „Monitorul Oficial” în subordinea guvernului pentru a împiedica apariţia deciziei CCR (iar asta se întâmplă pentru prima dată de la Cuza încoace) Ponta ia o cursă de linie şi se prezintă la Bruxelles. Acolo îl aştepta ambasadorul, cel căruia i se înmânau însemnele reprezentării la şedinţele Consiliului European. Cum era de aşteptat, ambasadorul i le-a înmânat lui, chiar dacă a comis el însuşi o ilegalitate, pentru că aşa a decis rusofilul Marga. În timpul ăsta, Preşedintele nu putea participa în calitatea sa de reprezentant oficial al ţării la Consiliu; Ministerul de Externe nu-i confirmase că a luat act de decizia Preşedintelui privitoare la componenta delegaţiei României la Bruxelles. Desigur, ar fi putut să meargă oricum, dar acolo s-ar fi iscat un scandal de proporţii uriaşe, aşa că Base a preferat să facă o conferinţă de presă în care să anunţe că „România are reprezentare legală la Consiliul European, dar Ponta nu este reprentant legal al României” acolo. Confirmarea acstui adevăr indubitabil a venit mai târziu, în scris, de la însuşi Victor Ponta care îi cerea Preşedintelui să-i delege atribuţiile, dându-i astfel mandatul de a reprezenta legal România. Aşadar, până la acel moment, Ponta recunoastea că a fost într-o gravă ilegalitate. Nu ştiu dacă Băsescu i-a dat sau nu mandatul până la urmă, dar chiar dacă i l-a dat, infracţiunea este clară şi dovedită prin chiar semnătura lui Ponta. Aşadar, toată vorbăria cu „mandatul dat de Parlament” s-a dovedit o dată în plus o minciună ordinară cu grave efecte asupra democraţiei în România.

În acest moment (şi el încă nu s-a terminat; mai continuă şi azi...), guvernul Ponta, Ponta personal, filorusul Marga, dar şi acoliţii lor din Parlament sunt în afara legii şi trebuie să răspundă penal pentru câteva infracţiuni grave. Ştiu, ei vor subordonarea Justiţiei (au spus-o explicit şi Ponta, dar şi felix-penalul), chiar dacă UE şi Traian Băsescu au cerut şi cer în continuare o totală independentă a ei faţă de politic. Ei bine, asta nu se mai poate întâmpla, iar condamnarea definitivă a infractorului-detinut Năstase sau trimiterea în judecată a lui Fenechiu sunt doar primele semne că „doamna legată la ochi” înţelege să-şi facă treaba.

Orbiţi de dorinţa de a restaura dictatura roşie, comuniştii au lăsat economia de izbelişte. Toate promisiunile lor au fost vorbe goale, bune de prostit electoratul care i-a şi votat masiv la locale. Cum au trecut alegerile au şi început realităţile: s-au tăiat biletele pentru pensionari, nu se mai măresc salariile bugetarilor, asigurările de sănătate prin legea propusă de ei se scumpesc, ratingul de ţară a scăzut de la „BB+” cu perspective pozitive, în timpul guvernării Ungureanu, la „Baa-” cu perspective negative, Banca Mondială a corectat perspectiva de creştere economică în scădere faţă de începutul anului, iar scăderea se va dovedi drastică la următoarea evaluare etc.; şi nici n-au trecut 2 luni de guvernare roşie... Schimbările făcute de comunişti la ICR, insolventa Hidroelectrică şi, mai nou şi Oltchim sunt tot atâtea erori intenţionate şi cu efecte grave asupra democraţiei şi asupra economiei ce luase avânt datorită sacrificiilor populaţiei.

În aceste condiţii, lupta comuniştilor de a-l îndepărta pe Traian Băsescu se dovedeşte o imbecilitate fără margini; întâi că nu-l vor putea suspenda, iar apoi că în toată această perioadă, cât o mai dura lupta asta, economia nu are cum să reziste crizei mondiale, dar şi crizei interne provocate de manevrele iresponsabile ale unor infantili ajunşi la putere. Pentru toate acestea, „guvernul puscariabililor” trebuie să plece de la guvernare şi nu oricum, ci însoţiţi de răspunderea penală necesară unor atentatori la democraţia greu construită în România. Şi încă repede...

27 iun. 2012

E groasă, fraţilor!


A venit momentul ca românii să dea testul democraţiei. Ultimele acte comise de primul plagiator al ţării definesc clar propensiunea comuniştilor pentru dictatura de tip stalinist. Nerespectarea hotărârii Curţii Constituţionale, trecerea „Monitorului Oficial” în subordinea Guvernului (pe muteşte, ca nişte hoţi ce sunt) şi toate declaraţiile mincinoase ale lui Ponta, dar şi ale lui Corlatean, toate astea sunt picătura care a umplut paharul răbdării românilor; sau ar trebui... Acestor fărădelegi li se adăugă „măsurile” economice mincinoase: tăierile de bilete pentru pensionari, după ce le-au promis creşteri de pensii, auto-respingerea proiectului de creştere a salariilor bugetare la votul în Camera Deputaţilor, modificarea legii asigurărilor de sănătate copiind proiectul anterior susţinut de Traian Băsescu, politizarea pe faţa a televiziunii naţionale, dar şi altele, duc la necesitatea ca românii care se gândesc şi la altceva decât la burtă să reacţioneze. 

Desigur, se prea poate că românii să stea liniştiţi la locurile lor, iar apoi se vor mira de o altă ordonanţă de urgenţă care va reintroduce o cenzură „democratică” a presei sau, tot prin ordonanţă Ponta va decide ce anume se poate să publice românii pe facebook. În aceeaşi ordine de idei, nu mi se pare deloc imposibil ca legea uninominalului ce tocmai a fost respinsă să fie bună sub formă de ordonanţă care să aibă aplicare când vor ei şi cât vor ei. De altfel, există şi antecedente... Pe vremea guvernului Năstase, actualul bandit Năstase a dat o ordonanţă de urgenţă prin care pensionarii puteau fi reangajaţi cu contract pe perioadă nedeterminată! După două săptămâni, ordonanţa a fost retrasă, dar efectele ei s-au prelungit ani de zile. Cum vă gândiţi deja, ordonanţa fusese dată special pentru mulţimea de vechi comunişti care se pensionaseră şi care erau necesari „puterii roşii” pentru a se instala confortabil la guvernare. Într-un cuvânt, orice năzdrăvănie imposibilă într-o democraţie devine foarte posibilă în guvernarea plagiatorului Ponta.

Mulţi vor spune că nu le pasă de democraţie cât timp „ăştia” zic şi promit. Ei ar trebui să fie primii cărora să le pese... Urmând modelul ungar, UE nu va lăsa orice derbedeu să se joace de-a dictatura şi îi va cere socoteală guvernului. Obrăzniciile lor nu vor reacţiona democratic, iar UE va tăia brusc fondurile pentru România, aşa cum a făcut-o anterior şi cu Ungaria. Revenirea la democraţie o va asigura Europa pentru că poate, dar economia care de aproape 2 luni e în derivă şi nici nu se ivesc soluţii în creierele bolnave ale comuniştilor pentru a o redresa, aia o să cadă în sarcina celor care azi stau impasibili. Vor mai fi ei fericiţi cu un TVA de 27% că în Ungaria care să se adauge unor promisiuni goale şi evident neonorate? NU. Atunci vor ieşi în stradă ca se le ia gâtul guvernanţilor iresponsabili. Dar va fi târziu, TVA-ul nu va mai putea fi micşorat atât de repede şi nici atât de uşor. România va fi în recesiune, iar efectele recesiunii nu politicienii le vor suporta, ci tocmai cei care azi construiesc socialismul (era şi un banc înainte de 1989: „cum se construieşte socialismul? Răspuns: unii stau şi-altii se uită”).

Infracţiunea ca lege de partid sau "Gambitul Preşedintelui"


Goya-Por una navaja 

Niciodată România n-a trecut prin asemnea momente, după 1989. Cât a fost ilici la putere, infracţiunile majore au marcat negativ destinul ţării, dar speram că asta a trecut şi că a reprezentat maniera de a face politică a unei „cârpe kaghebiste”. M-am înşelat. Din 2000 au urmat cei patru ani de „domnie” a actualului infractor Năstase, deţinutul de la Rahova. Nu comentez condamnarea sa simbolică pentru că procesele nu s-au încheiat şi pentru că, până la urmă e vorba despre o decizie, bună sau rea, a unei instanţe de judecată. Dacă ne place democraţia, e musai să ne placă şi deciziile judecătoreşti temeinic argumentate, mai ales că ele reprezintă semnalul ca Justiţia înţelege să-şi facă treaba fără legătură cu mediul politic. Vocile care se aud dinspre Parlament şi care spun ca Justiţia trebuie subordonată, altfel nu se cheamă că sunt comuniştii la putere sunt doar reflexe fascistoide pe care le întâlnim şi la plagiatorul-şef, Ponta, dar şi la informatorul Felix.

Petre Ţuţea spunea că bolşevicii „sunt infractori la ordinea universală, naturală, prezentă în acest integral Cod Penal” şi mulţi au crezut că exagerează... Iată că am ajuns să trăim şi agresiunea anti-democratica asupra instituţiilor statului. Comuniştii nu sunt în stare să respecte altceva decât bunul lor plac. Au elaborat legi vădit antidemocratice; pe unele le-a invalidat Curtea Constituţională, pe altele urmează, mai mult ca sigur. Au uzurpat calităţi oficiale plantând în poziţii publice clienţii lor politici, cu încălcarea flagrantă a legilor în vigoare. Au contestat orice rol al Preşedintelui în viaţa politică a României. Au sfidat până şi bunul simţ prin susţinerea desantata a infractorului Năstase pe care au încercat să-l sustragă pedepsei. Azi, prin primul-plagiator al ţării, comuniştii încalca grav Constituţia, iar asta este o infracţiune ce nu poate fi lăsată să treacă aşa cum a fost cazul trădării şi defăimării ţării în Parlamentul European de către cei trei saltimbanci de partid, Ponta, Antenescu şi ăla micu’.

Practic, aceasta gaşcă de infractori, plagiatori (scuze pentru pleonasm) şi incompatibili vor să călărească ţara fără să ţină cont de legi sau democraţie. Curtea Constituţională a decis că reprezentarea ţării în relaţiile sale externe este un atribut al Preşedintelui. Acest fapt ar fi fost clar pentru oricine dacă ar fi citit Constituţia. Reacţia plagiatorului a fost clară: nu recunoaşte decizia CCR! Declaraţia simplă este o infracţiune gravă pentru că Ponta pur şi simplu a încălcat prin aceasta însăşi Legea fundamentală a ţării. Implicit, Ponta încalca şi Codul Penal care sancţionează aspru uzurparea de calităţi oficiale. Un zvon spune că Preşedintele ar putea renunţa la prerogativele sale în acest caz şi ar putea să-l delege pe premier să reprezinte ţara la Consiliul European. Poate că Preşedintele o va face, dar încă nu e sigur. Ce ştiu sigur e altceva: dacă aş fi în locul lui Ponta (slavă Domnului că nu sunt, că nu sunt plagiator!) aş refuza să merg mâine la Consiliul European. De ce? Pentru că Traian Băsescu nu e omul care să cedeze, mai ales după ce a câştigat o bătălie. Dacă aş fi Ponta (bine că nu sunt) m-aş feri ca de dracu’ să-mi bag capul în laţul întins de „marinar”. Dacă mă uit şi pe lista celor care vor reprezenta ţările comunitare, acolo unde tronează poza infantilului Ponta, m-aş întreba ce anume s-a petrecut pentru ca poza mea să apară acolo? Scrisoarea plină de greşeli pe care am trimis-o nu s-a dus la Consiliul European, ci la Comisia Europeană... Şi atunci? Să vedem... Prevăd mâine sau poimâine o lovitură de excepţie care va produce întâi o victimă şi apoi mai multe: primul – Ponta şi apoi usl. Ce se va petrece acolo? Nu ştiu, dar vom citi în presa internaţională în curând. Bucuria comuniştilor de a-l fi făcut pe Preşedinte să „cedeze” va fi de foarte scurtă durată. Nu, chiar şi citind asta, Ponta nu va putea contracara lovitura care-i va veni în moalele capului. Singura amânare pe care Ponta o poate obţine ar fi să refuze participarea. N-o va face pentru că e prost şi infatuat, aşa că aştept spectacolul. „Show must go on”.

26 iun. 2012

Condamnatul Năstase – de la 2 la 5 ani!


Miza telenovelei cu fularul nu e doar sustragerea infractorului Năstase de la executarea pedepsei definitive. Există una mult mai „valoroasă”: banditul Năstase este azi un deţinut de drept comun şi, în mod normal, el este în plin proces de executare a celor doi ani de detenţie. Toată circoteca televizata are că miza pronunţarea în celelalte dosare pe care condamnatul Năstase le are. În dosarele „mătuşa Tamara” şi „Zambaccian” el a fost ori acitat, ori a primit o pedeapsă cu suspendare, dar pe care a atacat-o. Rejudecarea dosarului în care a fost condamnat cu suspendare va conduce la o rezoluţie de condamnare cu executare deoarece suspendarea nu i se poate aplica unui recidivist, cu atât mai puţin unuia care are o pedeapsă în curs de executare. Amânarea începerii executării este o portiţă pe care avocaţii săi o pot folosi pentru a obţine în dosar tot o condamnare cu suspendare, atminteri, condamnarea s-ar adăuga anilor de detenţie, instanţă alegând că infractorul să execute pedeapsa cea mai severă dintre cele pronunţate. Într-un asemenea proces, infractorul Năstase nu mai poate beneficia de circumstanţe atenuante, tocmai din cauza calităţii sale de bandit condamnat.

„Lasaţi Roşia gogonată”


Casa lui Avram Iancu
Simplu şi mobilizator. Reclame şocante şi, găsesc eu – inutile însoţesc mesajul peste tot. S-o salvăm, dar de ce anume şi, mai ales, de cine? Ce este de salvat la Roşia Montană? De curiozitate, am mers pe site-ul (principal, înţeleg eu) care face promovarea mesajului. Am căutat să aflu de-acolo ce anume trebuie salvat sau care sunt argumentele în favoarea sloganului. Am găsit generalităţi şi intenţii insuficient conturate, dar ceva concret ce trebuie salvat – nu.

Încerc să înţeleg reclamele violente de la tv. O doamnă îşi rupe urechile în semn de sacrificiu personal pentru a salva Roşia. Un coleg al doamnei îşi smulge dinţii de aur cu cleştele şi mă aştept să văd şi un vampir ce-şi dă hrana pentru că Roşia să rămână gogonea. În zonă, oamenii sunt mai aşezaţi. Unii şi-au vândut proprietăţile de câteva mii de lei pe câteva zeci de mii de euro şi au plecat, alţii – doar le-au vândut, că tot în casele respective locuiesc. Câţiva au rămas şi au refuzat să vândă, nici lor nefiindu-le foarte clar de ce. Acesta este peisajul social la Roşia Montană. Lor li se adăugă câteva sute de muncitori, majoritatea veniţi din alte colţuri ale Apusenilor ca angajaţi ai RMGC (Roşia Montană Gold Corporation).

În trecutul foarte apropiat, Roşia Montană a fost (poate încă mai e) o foarte importantă sursă de venit pentru o întreagă pletoră de scribălăi de partid comunist, dar şi pentru academicieni dedaţi cu încălcarea flagrantă a legilor elementare. Toţi aceştia au elaborat câte ceva: unii – programe de „salvare” şi demonstraţii de susţinere; erau în opoziţie doar... Ceilalţi şi-au vândut stiloul într-un mod mult mai profitabil: şi partidului, dar şi finanţatorilor de la RMGC; cu partidul făceau politica partidului rusofil, cu finanţatorii – elaborau cărţi în care nu vorbeau despre exploatarea de la Roşia Montană, ci despre situl arheologic aflat la câţiva kilometri buni de perimetrul minier. Cum nu imaginaţia le lipseşte, marii „apărători” ai istoriei şi vajnicii „ecologişti” au fătat proiecte: cca. 113 proiecte cu subiecte foarte variate, toate urmând a fi finanţate ori de la buget, ori de către RMGC.

Între ele, proiectul „Roşia Montană în Patrimoniul UNESCO” este cel mai cunoscut. Oficialii UNESCO au rămas interzişi de obrăznicia românilor de a propune includerea în Patrimoniul Universal... a caselor de la Roşia Montană, case pe care s-au şi grăbit să le declare „monumente” înscrise oficial în lista Monumentelor de importanţă naţională. Respectivele locuinţe au fost construite într-o perioadă incertă cuprinsă între 1875 şi 1925 (atestare de 50 de ani in vremurile moderne?). Alte „merite” pentru a intra pe lista monumentelor, casele de la Roşia Montană n-au. Ca vechime, ele sunt departe de a însemna ceva, iar ca arhitectură... nici atât; nici măcar nu se poate vorbi despre o arhitectură tradiţională. Situl arheologic nu reprezintă nici el ceva susceptibil a fi inclus în Patrimoniul UNESCO, simplul fapt că acolo a fost o aşezare romana neînsemnând mare lucru. Descoperite începând cu 1865, tăbliţele romane cerate găsite in minele de la Roşia Montană i-au făcut pe unii să creadă că vor putea propune ca şi exploatările miniere să fie incluse în UNESCO. Cu toată vechimea caselor, ele sunt departe de a însemna ceva dacă ne gândim că primele semne ale ocupaţiei romane se pot vedea în altă parte, pe malul Mureşului, nu departe de Deva, loc unde legiunea Gemina a construit primul castru roman de dincolo de munţi. Ca exploatare auriferă, Roşia Montană nu e cea mai veche, mult înaintea ei fiind atestată cea de la Fizeş (n-ati auzit de localitate? Nici comuniştii...), din perioada ante-daco-getică (sec. V-III i.Ch.). Tăbliţele cerate nu sunt nici ele ceva spectaculos (doar nişte chitanţe şi înţelegeri civile între părţi), similare cu acelea găsite la Pompei, care Pompei n-a intrat în Patrimoniul UNESCO pentru acele tăbliţe ce pot fi întâlnite în tot spaţiul roman. Aşadar, refuzul organismului internaţional a fost pe deplin justificat; n-a lipsit nici recomandarea voalată de a ne face ordine în idei şi să motivăm clar o propunere similară ulterioară.

Dacă istoric nu au nimic de salvat pentru că nimeni nu ameninţa monumentele/ „monumentele”, atunci poate că măcar natura vor s-o salveze... Aş! Munţii Apuseni, în integralitatea lor reprezintă un obiectiv ce poate fi uşor declarat ca rezervaţie naturală de prim rang, la fel ca Retezat sau Parâng, dar ecologiştilor de conjunctură nu le pasă de asta. Nu avem ce salva cu adevărat în Apuseni? Cum să nu??? Avem ce proteja? Desigur, da! Dar de înscris în Patrimoniul UNESCO avem ceva în zonă? Enorm! Am spus-o şi o s-o mai spun: Muzeul Aurului din Brad este un unicat mondial pe cale de dispariţie sau dezintegrare. În timpul ăsta, comuniştii au creat un alt muzeu al aurului la Roşia Montană, o caricatură lipsită de valoare comparativ cu bogăţia incredibilă a Muzeului de la Brad. A încercat cineva să includă în UNESCO gheţarul de la Scărişoara, a cărui unicitate n-are rost s-o mai discutăm? Nu. Dar arhitectura tradiţională, cum ar fi casa în care s-a născut Avram Iancu? Nu, deloc. Dar virşli, acei formidabili cârnaţi tradiţionali de la Brad, veritabil tezaur culinar românesc? Majoritatea românilor nici nu ştiu ce sunt aia, dar să-i mai promoveze cineva aşa cum se cade... Să recunoaştem, doar festivalul virşlilor de la Hunedoara(!) nu e deloc deajuns, chiar dacă e un mic pas înainte. Despre natura unică din Apuseni, despre Valea Mureşului, depre Valea Ariesului etc. nu mai zic nimic pentru că n-am destule cuvinte pentru a descrie peisajele de basm pe care doar acolo le întâlneşti. Şi când ai toate astea nepromovate, dar şi multe altele în plus, te apuci să promovezi „salvarea” Roşiei Montane din considerente politico-financiare?

Cineva poate spune că exploatarea cu cianuri a zăcămintelor aurifere poate provoca un dezastru ecologic în caz de accident. Posibil, dar asta e doar în cazul în care măsurile de securitate nu sunt respectate. N-au fost ele respectate nici la Baia Mare, iar dezastrul s-a produs. Mediatizarea a fost minimă pentru că acolo era un important fief psd, locul unde s-au tot spălat banii clienţilor politici. Atât de mult au fost interesaţi de spălarea banilor, încât, pe lângă dezastrul ecologic, România a pierdut, odată cu accidentul de la Baia Mare şi dreptul de a mai face lingouri de aur cu valoare internaţională; desigur, dreptul pierdut n-a fost din cauza accidentului, ci a manevrelor comuniste care au dus la falimentul companiei. Dar dacă un guvern responsabil (nu ăsta de acum, că Ponta e capabil să copieze prost şi asta) ar impune nişte măsuri draconice de siguranţă concesionarului, atunci riscul de accident s-ar reduce până aproape de zero. Nu, Greblă nu vrea salvarea Roşiei Montane, am mai spus-o. Cea mai bună dovadă că aşa este, e că imediat ce comuniştii au pus iar şaua pe România, activitatea greblei în domeniul „salvării” a încetat brusc. Acum ei se pregătesc s-o „salveze”... la ruşi. Iar pentru asta n-au nevoie de tam-tam şi nici de publicitate televizată.

24 iun. 2012

Balada haiducului Negru-Împărat


Goya-Por una navaja 

În vremea când se potcovea puricele cu şapte ocale la un picior, în codrii verzi de brad era un haiduc. Tuciuriu de origine, dar învăţat, haiducul devenise om mare şi important. Toată stăpânirea o luase şi cârmuia după cum dorea. Prostimea sărăcea, dar el, haiducul era văzut drept cel mai capabil conducător. Nici nu era departe de adevăr... Conducea partidul în aşa fel încât toţi, dar toţi s-au îmbogăţit, puterea era a lor şi viitorul – tot aşa. Trecuseră de la ţigările fine şi scumpe la trabucuri mari şi foarte scumpe, cu etichete speciale cu numele fiecăruia.

Haiducul era iubit şi apreciat; cine nu-l iubea şi, mai ales, cine nu-l aprecia era repede "convins" că un conducător mai bun pentru codrii verzi de brad nu există. Era inteligent haiducul nostru... Făcuse o mulţime de lucruri pe care nimeni înaintea lui nu le făcuse, dar nici după el n-a mai fost cineva capabil să facă. Bogaţii erau la picioarele lui şi-i dădeau peşcheşuri grase. Nu, nu se vedea asta pentru că, aşa cum spuneam, haiducul era inteligent. Când un „boier” avea nevoie de ceva, de o căruţă cu pungi cu galbeni sau de un codru întins pe care să-l stoarcă de vlagă, „boierul” lua un tablou de Grigorescu şi i-l făcea cadou. Era ceva rău în asta? Nuuuu! Era asta ciubuc? Nuuuu! Era doar un cadou care să-l facă fericit spiritual pe haiducul naţional. Om cu origini modeste, din şatra din Bolintin, haiducul n-avea nevoie de un asemenea tablou şi-l trimitea de fiecare dată la Casa de Licitaţii Ali. Acolo venea chiar boierul ce-i făcuse cadou tabloul, licita şi câştiga tabloul care, în felul ăsta se întorcea la cel care-l deţinuse iniţial, iar banii pe tablou ajungeau foarte legal la haiducul nostru. Pentru el, rafinatul, tablourile chinezeşti erau la fel de frumoase, motiv pentru care îşi umpluse palatul (cum spunea cineva, „blocul de vile”) cu ele pe toate cele trei etaje haiduceşte ridicate după număratul de ouă „cornute”.

Dar viaţa nu e dreaptă şi stăpânirea mi ţi-l condamnă simbolic pe haiduc la doi ani de temniţă. Haiducul, învăţat cu libertatea codrilor în care opera a fost îngrozit de perspectivă. Cu colaborarea boierului de Interne, un rus, haiducul s-a pseudo-sinucis. Sângele nu i-a curs, focul de flintă nu s-a auzit, dar haiducul a fost dus la spital. Reacţia poporului a fost cea aşteptată. Mase de oameni de partid s-au îndreptat spre spital intonând bine cunoscute lozinci fotbalistice: „şi-altă dată, şi-altă dată, o s-o facem şi mai şi mai lată”; nu e clar dacă data viitoare „mai lată” va fi rana sau „mai lată” paranghelia din spatele uşilor închise a celor ce puseseră la cale spectacolul.

Imaginaţia populară l-a făcut pe haiduc un personaj pozitiv şi uman: conform galeriei de partid, „nimeni nu e deasupra legii”, dar cum haiducul nu e un „nimeni” – este; iar ca el şi restul coledzilor săi hoţomani. Atenţia populară a fost deturnată de la detinutul-haiduc condamnat către umanismul lui cert, umanism vizibil uşor şi în cei 150 de mistreţi omorâţi la o vânătoare pentru că haiducul să-şi verifice flintele cu lunetă. Dar haiducul naţional, cel care a „haiducit” naţiunea sărăcită este, totuşi un bandit şi un condamnat, aşa că, lăsând folclorul modern de partid comunist deoparte, el trebuie să meargă în „Codrii Rahovei” unde se va gândi la imensitatea răzbunării ce va să vină şi cum va spolia el naţia după ce avocaţii îl vor scoate „afară”. Fără-ndoială, pedeapsa lui e mai mult decât simbolică, mai mult un deget pe obraz decât pedeapsă, dar, ca toţi infractorii, haiducul se consideră victimă a prigoanei politice, chiar dacă hoţii lui asigura stăpânirea discreţionar. Nu-i nimic, fată... După doi ani, poate chiar mai puţin o să ieşi şi vei fi iar ce-ai fost, dacă nu mai mult de-atât... Sau poate că nu...

23 iun. 2012

De vorba cu PetreŢuţea


Acest dialog s-a desfăşurat pe 26 mai 1990. La dialog au participat Marian Munteanu şi un grup de studenţi. Fiind imediat după alegeri, temele au fost mai mult cu privire la fenomenele politice. Publicam câteva fragmente, cu precizarea că discuţia a avut un caracter extrem de informal, tinerii participanţi fiind de multa vreme în preajma lui Petre Ţuţea, ceea ce explică tonul uneori foarte liber al discuţiei.


- Aţi votat, domnule profesor?
- N-am votat de scârbă.
- Dar aveaţi cu cine vota?
- N-aveam. Poate... ştiu eu... Nu, nu, n-aveam.
- Deci nici o formaţiune politică nu era demnă de un vot de la un om serios?
- Păi, cum să fie demnă dacă... Păi, domnule, de ce le e teamă să îndemne poporul? N-au mai făcut tinerii revoluţie? Iliescu zice: "Eu sunt deschis cu toţi". Face democraţie de tip suedez cu liberalism japonez. Târţa-pârţa, pârţa-târţa. Se potriveşte ca nuca-n perete.
- Acum un an, înainte de revoluţie, ne spuneaţi că, dacă ar fi să votaţi, aţi vota cu liberalii.
- Acum sunt îndoielnic pentru că nu sunt decişi la par.
- Deci, le-aţi recomanda o politică de foiţă.
- Domnule: Români la arme! Aşa să fie în fiecare ziar. Să vezi Iliescu cu pantalonii...
- Dar cum explicaţi fenomenul ăsta, totuşi, de masă? Chiar dacă nu în procentul asta de 80%...
- În procent de 90% furt şi fals.
- Şi dacă, totuşi, jumătate din electorat a votat cu Iliescu?
- Pe cuvântul meu de onoare că nu.
- Deci credeţi că sunt mai mulţi cei contra F.S.N. decât pro F.S.N.?
- Tot poporul e.
- Păi, vedeţi dumneavoastră, sunt extraordinar de mulţi muncitori care susţin Frontul şi îl susţin cu sinceritate.
- Nu, nu sunt foarte mulţi.
- Daţi-mi voie să vă spun că avem, totuşi, informaţii că într-adevăr sunt foarte mulţi.
- Numai în Moldova, de pildă, că moldovenii...
- Aş spune că sunt dezinformaţi.
- Ce dezinformaţi! Ca să constaţi că e incapabil comunismul de guvernare, nu trebuie să ai doctoratul în ştiinţe sociale. Orice bou, care nu e sifilitic vede că nu e bun. El vede că mă-sa rabdă, nevasta rabdă, copiii rabdă... vede tot şi totul pute. Şi ce să zică? "N-am doctoratul"!
- Sunt foarte mulţi. Sunt milioane de oameni care susţin Frontul şi-l susţin pe Iliescu. Milioane de oameni!
- Păi, atunci... e un popor de năuci.
- Să ştiţi că şi noi, cred, am avut momente de...
- Nu, nici un moment, e evident. Dacă-i adevărat că sunt milioane... Deşi convingerea mea e că au falsificat sută la sută voturile; comunismul nu poate dacă nu falsifică....
- Dar şi noi suntem români, domnule profesor. Sau noi nu suntem români?
- Eu nu sunt român, eu sunt turc.
- Dar toată viata noastră noi în asta am crezut, că suntem români. Şi dumneavoastră, mai ales.
- Un tâmpit ca mine cred că nu mai există pe bulevardul ăsta. Să faci 13 ani de temniţă... Asta numai eu am fost în stare.
- Deci noi, toţi care am ieşit în 21 seara, am greşit?
- Nu, ce puteaţi să faceţi? Ce, eu am greşit? Eu am fost tâmpit, atâta tot.
- Deci noi, cei care am ieşit pe 21, am fost tâmpiţi?
- Păi..., nişte tâmpiţi activi.
- Ati citit ziarele în ultimul timp?
- Le-am mai citit. Nu, că era inutil. Noi eram poporul numărul unu, după un american, în lupta descomunizării popoarelor din Europa răsăriteană, noi cu revoluţia noastră, ei... cu răscoala noastră. Zice: "Popoarele vecine cu voi n-au făcut decât un week-end". Aţi auzit ce a declarat un inginer american? A spus următorul lucru: "Eu sunt inginer american, golan din New-York".
- În situaţia în care acest F.S.N. a pus mâna pe putere... şi oamenii nu protestează...
- Lasă-i să geamă. Că sunt incapabili de guvernare. Singura salvare e nulitatea lor mintală. Ăştia nu pot conduce guvernul şi nici... o comună rurală, încurcă apele, înfundă fântânile. Nici o comună rurală nu sunt în stare... Incapacitatea de guvernare a ăstora s-ar putea să fie şansa hoitului român să devină viu. Soluţia e militară, arma militară.
- Poate ar fi fost mult mai bine ca armata să preia conducerea tării...
- Ar fi, evident.
- Şi partidele astea din opoziţie ce ar trebui să facă acuma?
- Să se sinucidă, ca ăia care fac greva foamei.
- Cum vă explicaţi că Iliescu apare în biserică la slujbele religioase, îşi face cruce, tine coliva?
- Păi, un drac poate să-l ducă, evlavios, la biserică. Nu-l împiedică nimeni pe drac să intre în biserică.
- A câştigat mult cu asta. Popularitate.
- Păi, da, că sunt mulţi proşti, întrebam, de pildă, pe un popă în închisoare, la Aiud. "Părinte, dracul ce virtuţi are în demonologia creştină"? "E şi taumaturg. Pentru ca ispita să fie cât mai mare şi poarta mântuirii tot mai strâmtă, dracul te poate încerca şi cu minuni". Dar nu suntem pierduţi, ca popor. Poate că Dumnezeu are milă de noi şi ne mai dă un picior în cur. Au falsificat sută în sută alegerile. Tot ce bâiguie el, când motivează că s-a schimbat ceva în România, nu spune nimic precis. Ai citit "Complicaţiile tehnicii votării"? Nu puteam să votez nici eu, atât era de complicat Şi intrau în cabină la ţară cu ţăranii şi votau. Dom'le, au falsificat integral. Păi, nu se poate, de pildă, ca în Ardeal, P.N.Ţ.-ul lui Maniu să aibă 1,2 -1,4 %.
- Şi dacă e posibil să fie chiar aşa? Dacă e posibil? Pentru că în campania electorală n-au fost lăsaţi în sate şi n-au intrat în contact cu ţăranii.
- Nu e posibil să fie aşa. Nu e posibil pentru că, dacă eu am un par şi dumneata vii la mine şi eu te izbesc în mir, nu mai e posibil ce vrei dumneata.
- Văd că cele două partide istorice n-au făcut coaliţie.
- Păi nu, domnule. Ce coaliţie? Liberalii, naţional-ţărăniştii... Eu sunt membru al Partidului Liberal. Liberalii, naţional-ţărăniştii şi social-democraţii i-au permis lui Iliescu să legifereze din Comitetul Provizoriu de Uniune Naţională. Partidele istorice merită să fie nimicite. Că-şi merită soarta pentru laşitate şi inconştienţă.
- Nu trebuiau, măcar în ultimul ceas, să părăsească...
- Nu, domnule. A propus P.N.Ţ. să nu se participe la alegeri. "Da' de unde - s-a spus - noi avem răspunderi..." Sunt siniştri... n-am nici o încredere. La un moment dat şi Eminescu avea disperarea mea. Şi n-avea nici un motiv real. Disperarea lui Eminescu era motivată prin funcţia lui de conservator, dar liberalii ofereau atunci garanţii absolute de bătălie modernă.
- Şi acum, ce-a făcut P.N.L.?
- Şi acum, partidul n-a mai putut face nimic, că nu mai are şefi.
- Când eşti beat... Întâi vă îmbătaţi, cădeţi cu nasul în noroi şi, murdari de noroi, decideţi. Nu se poate aşa. Românii au degenerat. Deşi cred că nu, pentru că, cel puţin, Coposu spune că are un dosar atât de mare cu falsul total al alegerilor. Păi, ce-i acest ceauşesc 89% pentru nişte golani care nu-s în stare să conducă nici o gară?
- Domnule profesor, dar dumneavoastră ziceţi că poporul român l-a votat pe Iliescu.
- Nu l-a votat.
- Bun. Înseamnă că o parte din poporul român.
- Nici o parte.
- Înseamnă că nu l-a votat nimeni.
- Nimeni!
- Deci, cine l-a votat nu-i român.
- Nu. A votat poporul român cu mâini de fesenişti. Succesorul Iliescu este un ceauşist nepatriot. Nu-l interesează decât exerciţiul puterii, că are un egoism invers proporţional cu dovlecelul lui. El n-are cap, are un dovlecel. Cică-i inteligent. Hm!
- Tot ce se spune împotriva Frontului, că sunt pederaşti toţi, eu cred. Că sunt hoţi de buzunare, eu cred. Că mi-au furat mie banii, deşi nu mi-au furat, eu cred.
- Că sunt proşti?
- Că sunt proşti, turci şi cretini şi că le curg balele, cred. Eu m-am gândit, de pildă, să scriu un pamflet anticomunist şi m-am gândit să iau anticii şi modernii, cei mai mari pamfletari pe care îi întâlnesc şi să iau de acolo cele mai acidulate imagini sau figuri de stil. Şi m-am convins că e un travaliu odios, gratuit, nu face trei parale. Şi am ajuns la o intuiţie mult mai corectă pentru a defini orice mişcare comunistă. Iau un Cod Penal cu trihotomia, tripartita diviziune a infractorilor: crime, delicte şi contravenţii. Definesc crimele pe rând, delictele pe rând şi contravenţiile pe rând şi scriu dedesubt: comunismul e infractor la ordinea universală, naturală, prezentă în acest integral Cod Penal. Ei sunt infractori, comuniştii, nu sunt oameni politici. De altfel, Douglas, ministrul de externe al Americii, a dat o definiţie a comunismului: există în dreptul penal crime continue şi crime continuate. Comunismul e o crimă continuă. Subalternul meu la studii, la Economia Naţională, unde am fost director, consilierul biroului, a făcut un calcul: ce se întâmplă cu România Mare, organizată ultramodern din punct de vedere agrar. Ştii ce poate face România Mare? Hrăneşte toată Europa Centrală. Şi acum, facem coadă la ziare. E bun comunismul, nu?
Gorbaciov zice: Europa – casa noastră. Dacă Gorbaciov nu ar fi rus şi ar fi un om, n-ar avea dovleac, ci cap şi, cum i-am spus eu unui rus, care scoate o revistă de două milioane tiraj la Moscova (cu ani în urmă). Zice: "Domnule Ţuţea, cum vă explicaţi dumneavoastră că noi, ruşii, întindem mâna Europei şi ea o refuză sistematic"? "Foarte simplu, aveţi un cancer mintal, se cheamă cancer ideologic marxist-leninist. Aruncaţi cancerul ăsta la gunoi şi Europa nu numai că vă salută, dar vă şi recunoaşte, cum tradiţional aţi fost recunoscuţi în politica de echilibru a continentului, parteneri egali. Şi Europa, dacă faceţi epuraţia asta radicală în crimele bolşevismului rusesc. Europa trebuie să se întindă de la Atlantic la Vladivostok. Şi America va fi a doua Albanie. Dar face Gorbaciov asta? Dacă ar fi inspirat, rămâne cel mai important om de stat al secolului european. Pune materiile prime infinite ale Siberiei şi, împreună cu Japonia şi, dacă China e slugarnică faţă de Japonia, cu Japonia, China şi Europa, Statele Unite vin desculţe la scuze. Dar are Gorbaciov capacitatea asta? Eu fac o retractare, că am spus că ruşii sunt contraindicaţi la cugetare, ca sifilisul la sistemul nervos. Şi am retractat şi spun: ce greşeală fecundă, retractarea e mult mai glorioasă. Spun acolo: cum sunt înşelate popoarele în istorie. Am fost influenţat de Berdiaev, care a spus că bolşevismul este un rău organic al neamului rusesc. E injust. Eu nu m-am gândit la marele popor rus... M-am gândit la masa rusească, care a fost înşelată de bolşevismul falimentar, cum sunt înşelate masele totdeauna în istorie. Aşa e retractarea. Dacă Gorbaciov pricepe ecuaţia asta politică, Europa, casa noastră, i-a mâncat pe americani. Are un destin Gorbaciov! Dar el se ocupă cu perestroika, că perestroika lui salvează Rusia cum salvează piciorul meu anul viitor! Se pulverizează Rusia, intră-n casa noastră fără cancer mintal şi se situează împreună cu Europa de la Atlantic la Vladivostok. Dar depinde de sifilisul din dovleacul lui Gorbaciov. Dacă spirocheţii merg în casa comună şi dacă năucul rus are un moment în care Dumnezeu aterizează pe dovleacul lui, Rusia e salvată. Altfel o salvează Moş Crăciun.
- Şi soarta noastră, săraca, deci, e legată de Moscova, nu?
- Da. Sigur. Eu i-am spus rusului. Zice: "Dumneavoastră sunteţi împotriva imperiului rusesc? "Dimpotrivă, pentru el, dar numai în cazul încadrării în Europa şi renunţaţi la bazaconii! Nu aşa, să v-aducem turbaţi la noi! E ca şi cum ne-am culca în pat cu nişte câini turbaţi. Nu se poate". Masele ruseşti au fost înşelate, aşa cum se pot înşela toate masele în istorie.
- Şi asta nu-i valabil şi pentru noi?
- Nu ştiu, eu nu m-am gândit, dar nu e cum se pregăteşte, ci cum se nimereşte! Am nimerit cuiul în cap. Să văd ce răspunde Brucan.
-Brucan?
- E, aşa, o "polemică", că ştiu că e un savant emerit al Republicii: numără până la cinci cu ajutorul familiei.
- Cum, e om de ştiinţă!
- Da, a fost şi profesor universitar, cu șase clase de liceu. Dacă e posibil. Şi şef redactor la Scânteia, care a cerut condamnarea la moarte a lui Maniu. Şi-n temniţă, el ne-a băgat. Bestia asta. Văd că nici "Viitorul", nici "Liberalul" nu fac caz de asta, singura care-l pune la punct, dur, e "Dreptatea" naţional-ţărănistă. Nu-i nimic de făcut, bineînţeles. Dacă Eminescu, despre care Iorga spune că-i expresia integrală a naţiunii române, a avut momente de îndoială în ceea ce priveşte destinul poporului român, păi, cum să n-am eu? Eu nu sunt el. Nu e nici un român ca el. E român absolut. L-am definit eu. Un tânăr m-a reprodus: "cum îl puteţi caracteriza pe Eminescu după atâtea caracterizări?" - "Sumă lirică de voievozi".
- Ştiţi că la Iaşi studenţii au manifestat şi au venit cetăţeni indignaţi şi au dat foc la tabloul lui Eminescu? Şi au înjunghiat studenţi.
- Cine?
- Oamenii. Cetăţenii laşului.
- S-au făcut de râs pentru 20.000 de ani de istorie.
- Îi consideraţi vinovaţi?
- Principali.
- Oare nu sunt numai nişte ignoranţi, nişte victime? După 45 de ani de apăsare, poate nu-i putem numi victime.
- Domnule, eu nu pot să-i scuz. Şi Iliescu ce spune?
- Nu spune. Iaşul e fieful lui electoral. Are partizani acolo. Tot Iaşul e cu el, cu excepţia unui grup de studenţi care au înţeles. Şi o revistă studenţească.
- Eu, dacă aş fi prim-ministru, după o chestie ca asta le-aş da o pâine pe săptămână de familie... În numele lui Ştefan cel Mare. Dar cum i-a înşelat ăsta, domnule? Iliescu. E un prost. Da-i şiret. Că şi vulpea, când miroase că la coteţ nu e câine, mănâncă toate găinile. Şiretenia. A încercat să vadă zidul dintre instinct şi inteligenţă. Instinctul e o formă inferioară inteligenţei. În tratatul de criminologie al penalistului Traian Pop, şiretenia aparţine regnului animal. Nu are nimic comun cu inteligenţa.
- Da, că au şi animalele şiretenie.
- Păi, cum să nu. Noi n-avem apă de-o săptămână.
- Aşa e-n comunism. Nici eu n-am apă de cinci ani.
- Am auzit că au făcut datorii, că au împrumutat...
- Datorii de consumaţie, adică nu de investiţii. Adică pierderi. Astea sunt sterile absolut. Pe care nu le poţi plăti, că n-ai de unde să le acoperi, că dacă erau de investiţii, plăteau din ele. Şi ridicau nivelul tehnic.
- Ca să le ia ochii ăstora, că o ducem mai bine.
- Dar, se epuizează şi astea.
- O să vină o foamete şi o inflaţie şi un dezastru naţional cumplit. Noi am vorbit cu lideri sindicali şi unii dintre ei înţeleg care-i situaţia, dar armata de muncitori nu ia nici o atitudine împotriva Frontului. Susţin Frontul, îl susţin pe Iliescu.
- Păi, atuncea, dacă vor face foame şi o să-i văd murind de foame, o să am cea mai mare bucurie din viaţa mea. Păi, cine moare? Eu mor de râs. O să plătească scump muncitorii. Că dacă nu muncesc, n-au de unde să le dea de mâncare. Nu se poate fără o aspră pedepsire.
- În decembrie, când a existat posibilitatea să se răzbune (şi au fost cazuri de răzbunări) multe în ţara asta. Şi-au făcut rost de arme. Aşa, în general. Nu! Nu s-au dus să omoare pe nimeni, să taie gâtul nimănui. N-au intrat în sediul Securităţii.
- Păi nu, pentru că am învăţat, aşa, să fim creştini.
- A fost şi blândeţea asta a lor şi încrederea că o să vină cineva şi o să facă, aşa, legal, cu dreptate.
- Domnule, nu se poate, dreptatea legală nu există în raport cu tâlharii. Aici ne găsim în prezenţa unor tâlhari de drumul mare. Ce dreptate vrei?
- Dar am eu, ca om, ca creştin, justificare interioară, să-i pleznesc pe aceşti criminali, cu toată duritatea?
- Sigur că ai. Nu se poate! Păi, când te lupţi împotriva dăunătorilor animali şi vegetali, ai dreptul să faci asta? Păi, corpul social n-are şi el dăunători? Nu trebuie curăţit?
- Dacă pe mine mă învaţă Hristos să stau şi să nu fac rău nimănui...
- Pui în paranteză vreo doi ani şi după aia te duci şi te închini.
- E greu cu paranteza asta.
- Nu-i greu deloc. Ştefan cel Mare era religios. Repede vărsa sânge.
- Domn' profesor, vedeţi, slabă fire avem unii dintre noi. Că ba ne apucă mustrările de conştiinţă...
- Domnule, cel mai strălucit voievod român, după mine, era Ţepeș. Vlad Ţepeș. Despre care nu ştiu ce sultan a spus că, dacă ar avea o ţară mai mare, ar cuceri planeta. Eu am două afirmaţii despre el. Are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ştefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a şi bătut. Şi rana de la picior e că a ocupat Chilia, care era a lui Vlad Ţepeş. Şi acolo şi-a făcut rana aia. Şi are meritul că a coborât morala absolută prin ţepele puse în cur la nivel absolut pe... Dormeai cu punga de aur la cap şi ţi-era frică să n-o furi tu de la tine. N-are nici un popor...
- Înseamnă că am decăzut rău, în vremurile astea. Că pe noi cel puţin, nu ne lasă conştiinţa să facem nici cel mai mic rău aproapelui nostru.
- V-ar gâdila la cur Vlad Ţepeș. Ăsta-i voievod român absolut. Dom'ne, fără ăsta, istoria românilor e o pajişte cu miei.
- Deci, ar fi vremea lui Vlad Ţepeș acum, nu?
- Dacă ar apărea la orizont şi ar avea partizani, Iliescu s-ar evapora de frică. Nu, n-ar muri, s-ar face vapori. Escroc perfect. Păi, Ceauşescu-i un binefăcător faţă de ăsta. Ceauşescu n-a făcut crime publice. Ceauşescu făcea crime pe ascuns. Şi spunea că e democrat. N-a fost democrat. A fost un tiran, un despot, neluminat. "Eu sunt despot luminat". Asta are neruşinarea să arate că face tiranie. Ala n-a avut neruşinarea.
- Iar acum, după cum ştiţi, legea asta care nu e valabilă, dar, mă rog, s-a aprobat, legea asta care a scos pedeapsa cu moartea.
- Numai la morţi există pedeapsa cu moartea...
- Pedeapsa cu moartea e necesară în Codul Penal, nu?
- Nu ştiu. Eu nu mă gândesc la Codul Penal, ci la codul cavaleresc al toporului. Că ăla taie fără consultări. Şi pe urmă Codul Penal vine şi zice "bine-ai făcut".
- Eu sunt bicisnic de vârstă. La 87 de ani... Am luptat de unul singur, Don Quijote, prin saloane, împotriva lui Dej şi a dat cu mine de pământ de nu m-am văzut. Cel puţin tinerii din Piaţa Universităţii fac publică, prin presa internaţională, prin aparate franţuzeşti... Dar pe noi, nu ne-a filmat nimeni, decât bătaie pe spinare. De pomană. Ne-a arestat, ne-a pedepsit. Am fost pedepsit la 18 ani muncă silnică. Şi am făcut 13. Dacă mai stăteam un an, muream. Aveam picioarele pline de apă şi de la 102 kg ajunsesem la 56 kg. Nu se putea face o miologie, adică o disecţie pe muşchi, că pe piele nu se poate face. Nu mai eram decât piele şi oase. Şi nu puteam să merg de colea până colea. E adevărat că n-aveam ce să mănânc. Că vreo doi ani nu mi-au dat nici un ajutor social. Mă duceam pe jos din Ştirbei Vodă - de unde m-au gonit şi am nimerit aici printr-un tânăr a cărui mătuşă era la ICRAL şi mi-a dat garsoniera asta, până la Bellu. Gâfâiam greu, că nu puteam să merg, că eram slab. Când mă întorceam, soră-mea îmi dădea bani de tramvai, dar, când mă duceam, n-aveam. Şi tot mergând eu pe jos, s-au dezumflat picioarele. S-au făcut normale. Mişcarea m-a salvat. Sau că aveam eu poftă de mâncare. Asta m-a salvat, după puşcărie. În orice caz, până am văzut mascarada asta a lui Iliescu, nu am regretat că am făcut închisoare. A venit la mine unul de la deţinuţi politici. Ştiu că au făcut o asociaţie, că se plăteşte... i-au plătit cu 200 lei pe zi. Eu ar urma, pe 13 de ani de puşcărie, să iau vreo 25.000 de lei. Dar, dom'ne, cum dracu să ceri bani? Şi văd că aproape nu ne mai temem, că am auzit că basarabenii, Sovietul Suprem din Basarabia, a hotărât suveranitatea Basarabiei. A Republicii Moldoveneşti. Ştii ce înseamnă asta? Egală cu Rusia, având şi dreptul la armată proprie. Fac o figură basarabenii, nemaipomenită.
- Eu credeam că steagul luptei naţionale cel mai dârz îl tine Transilvania, de revoluţie, de pretenţii, bătălii naţionale şi de trezire a sentimentului naţional şi credeam că Ardealul e buricul pământului pentru noi. Şi astăzi Ardealul e. Dar credeam că Basarabia s-a rusificat. Şi încă ruşii n-au duritatea ungurilor. Sunt ortodocşi, sunt însemnaţi, se furişează, practică un amestec de duritate şi delicateţe, că sunt şireţi. Şi zic că i-au înşelat pe basarabeni. Nu i-au înşelat deloc. Mi se pare curioasă ţinuta basarabenilor. Eu credeam că Ardealul e forţa principală, dar se vede treaba că s-a mutat centrul.
Basarabia e pământ românesc. E pământul lui Ştefan cel Mare. Îmi pare rău, eu sunt mai savant ca Ştefan cel Mare. Dar, pe lângă el, eu sunt un măturător. Şi n-am eu dreptul să renunţ la pământul ăsta. Dacă-mi scoateţi ochii, se găseşte vreun român să mă ducă la mâncare, la culcare şi să-mi dea să mănânc. Şi nici atunci nu recunosc că Basarabia e rusească. Mă fac de râs, mă fac că sunt hoţ de buzunare, dar... Băi Ţuţea, vrei să te faci hoţ de buzunare şi să te condamnăm dacă vine Basarabia la români? Cu plăcere. Dă-mi buzunarul ca să-mi faci poze. Te faci de râs în interes naţional. Nu te faci de râs cum se face Ionică ăsta, în interes personal...
- Ăştia-s nişte aventurieri, după părerea mea, vor să se căpătuiască.
- Atât. N-au nimic comun cu naţiunea română.
- Nu ştiu, dar am impresia că, dacă Iorga spune despre Eminescu că este "expresia integrală" a naţiunii române, probabil că Iorga şi-a dat seama că tânărul ăsta ştie tot.
- Cam ştie tot.
-... cum spunea Lucian Blaga: "Eminescu reprezintă ideea platonică de român". Adică românul absolut. Toată lumea trebuie să recunoască asta.
- Dacă o să iasă ceva bun în ţara asta...
- Datorită lui...
- Datorită lui o să iasă. Dacă nu ne ducem de râpă. Şi eu cred că n-o să ne ducem de râpă.
- Dar pe Goga l-aţi ascultat cu "Ideea Naţională"...
- Dar n-am spart şi o vitrină?
- După discursul lui Goga?
- Pe mine m-a anchetat un colonel de jandarmi, despre care am vorbit la un seminar. "Unde eşti student? D-ta ai fost văzut că ai distrus o firmă. "Da". "De ce? D-ta nu ştii că părinţii dumitale plătesc impozite, pentru că statul obligă să fie garantată proprietatea privată după Constituţie? Şi tot ce-aţi distrus, totul, e obligat să repare? Şi plăteşte impozit tatăl dumitale, taţii din toată ţara? Dar, de ce ai făcut asta?". "N-am putut să mă stăpânesc, după entuziasmul creat de Octavian Goga la Teatrul Naţional, despre ideea naţională". "Eu vă înţeleg foarte bine, că eu n-aş avea nici un rost ca colonel de jandarmi dacă dumneata te puteai stăpâni. N-am avea slujbă, noi ăştia. Pentru nestăpâniţi ca dumneata iau eu leafă".
- În ce an de facultate eraţi?
- În anul I, mi se pare.
- Deci, avea Goga darul acesta.
- Mamă, ce orator era... Goga-i un om mare. Era la Budapesta delegaţia României. Şi unul, Victor Radu, nepotul lui Agîrbiceanu, scriitorul, era ataşatul de presă al României la Budapesta. Şi eu făceam parte din delegaţia României care negocia nişte acorduri cu Rusia. Economice. Şi ne-a invitat la masă ministrul României la Budapesta şi soţia lui. Ne-a dat o masă princiară şi, înainte de a ne duce la masă, eu stau de vorbă cu Victor Radu. Mă prezint... "Vrei tu să mergi cu mine la facultatea de litere a Universităţii din Budapesta"? "Ce să caut, dom'ne, nu ştiu ungureşte" . "Ştiu că nu ştii. Dar traduc eu. Eu ştiu perfect. Am făcut liceu unguresc". "Ce să caut eu acolo" ? "Păi, tu eşti naţionalist" . "Sunt" . "Hai să vezi un portret de naţionalist". "Pe cine"? "Pe Goga. De vreo trei zile trăncăneşte un profesor universitar maghiar despre rolul dizolvant în imperiul austro-maghiar al poetului român Octavian Goga. Ca să te umfli un pic în pene. Dacă eşti naţionalist, te duc acolo".
- Rolul dizolvant al lui Goga. Corect! Aşa e...
- Şi avea un farmec personal inefabil. Şi poet mare...
- Aţi discutat cu el personal?
- Nu. Am avut ocazia să-l cunosc, dar la data aceea, puţeam a căcat. Eram de stânga.
- Eraţi de stânga. Cred că nu v-aţi fi înţeles prea bine cu Goga.
- Nu m-am înţeles bine nici cu mine. Şi când m-am convins de nulitatea poziţiei mele... Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. Aşa am încheiat la un interviu, la televiziune. Dar asta n-a apărut la televiziune. S-a redus.
- Da, da' când v-a vorbit Goga, în '24, nu eraţi de stânga.
- Nu eram.
- E greu să fii de stânga.
-... Este cum ai pierde mereu bani, pentru că nu cunoşti cele patru operaţii aritmetice şi faci doi şi cu doi fac douăzeci şi pierzi din buzunar. Cum să fii partizanul unei erori incurabile, ireversibile?
- Când aţi renunţat la poziţia de stânga, din tinereţe? Ştiţi că mi-aţi povestit că în '33, în timpul grevelor, scoteaţi un ziar, de stânga. Chiar "Stânga" se chema.
- Cu Pandrea.
- Da, cu Petre Pandrea.
- Când ( Armand) Călinescu a tras în muncitori, noi am cerut pâine, nu gloanţe, pentru muncitori.  Călinescu trece drept intelectual în "Magazin Istoric", deşi era doctor în drept de la Paris, era analfabet. Iar eu, considerat putoare reacţionară.
- Aţi fost dintre cei care au luat partea muncitorilor în '33.
- Da. Am greşit...
- Am auzit că şi alţii i-au apărat pe muncitori în '33, chiar şi în Parlament.
- Codreanu. Eram generoşi, dom'ne. Păi, de ce nu se spune în Piaţa Universităţii că "sunteţi victime, domnilor muncitori, nu vedeţi că vă înşeală, nătărăilor!".
- Nu prea ascultă ei. Au pretenţia că au descoperit adevărul universal în persoana lui Iliescu.
- Lasă-i, să vezi ce plătesc.
- Plătim cu toţii, ca naţiune.
- Păi, chiar naţiunea trebuie să sufere, pentru că eu nu-mi pun nădejdea în America. Suntem încercuiţi. America ne-a cedat. Eu sunt atent la ce se întâmplă la Washington, la ce face Gorbaciov.
- Iar sunteţi "duşman al regimului", domnule profesor.
- Asta nu-i regim.
- Dar ce e, domnule profesor?
- E cum ai spune: toţi infractorii din România au şi ei legile lor. În Codul Penal. Ăştia sunt toţi clienţii Codului Penal. Păi, să faci asasinate în campanie electorală, să omori oameni. Lui Mussolini nu i s-a iertat că a omorât pe Mateoti, un singur om, din greşeala gărzilor lui. Şi să omoare oameni şi să nu li se întâmple nimic... Au falsificat alegerile. Fraudele astea sunt toate cu caracter penal. Ăştia sunt infractori, nu oameni politici. Sediul lor e în Codul Penal, nu e nicăieri, nici în dreptul public, nu e nicăieri.
- Deci, a te opune comuniştilor nu înseamnă a face politică.
- A te opune comunismului înseamnă a apăra puritatea Codului Penal.
- Nu, că nouă ne-au spus că facem politică, când spunem...
- Nu, nu, nu. Asta înseamnă că apăraţi Codul Penal când e bine redactat. Că sunt infractori.
- E la mijloc sfera juridică, nu şi cea politică.
- Nu trebuie trataţi ca infractori politici. Ei trebuie trataţi ca infractori de drept comun. Ca hoţii de buzunare, ca tâlharii, ca violatorii de dame...
- Colonelul de la securitate care ne-a anchetat, l-am văzut după Revoluţie... Şi din nou a spus să nu mergem la dumneavoastră, că e periculos, că dumneavoastră sunteţi fascist. Eu am spus că nu sunteţi, în nici un caz, fascist. El mi-a spus că sunteţi legionar şi i-am spus că se poate să fiţi legionar, dar nu fascist.
- Nu înţelege, că e cretin, sifilitic.
- Ştiţi că, pentru faptul că noi veneam pe la dumneavoastră, despre noi s-a spus că am fi legionari?
- Cine?  
- S-a lansat zvonul. Prin facultate. S-au pus şi afişe. Că noi, care am fost pe la dumneavoastră, prin preajma dumneavoastră, suntem legionari. Chiar azi am luat un ultim afiş "Liga Fascistă scrie «Hei! Hitler»!"
- Păi, domnule, ori sunteţi legionari, ori fascişti. Că Mussolini era ateu. Hitler era cu mituri germanice. Şi legionarii au fost creştini. Singura mişcare extremistă de dreapta, teologal fondată.
- Păi, înseamnă că suntem pierduţi, dom' profesor, că şi noi suntem creştini, aşa că, dacă suntem creştini, or să spună că suntem legionari.
- Da, să spună. Nu suntem noi. E şi tovarăşul Iliescu legionar, că s-a închinat la patriarhie. Păi, când te-nchini, la patriarhie, mai eşti F.S.N.-ist ?
- A declarat la o conferinţă de presă, după aia, că el de fapt e liber-cugetător.
- Păi, e foarte consecvent.
- A spus că el, de fapt, din familia lui, demult, era creştin, dar el, de fapt, e liber-cugetător. Şi că aşa e tradiţia.
- Dom'ne, e pentru contra, în acelaşi timp. Adică tip de idiot. Păi da, nici nu-i inteligent. Asta-i părerea mea. Să ai posibilitatea, prin closetul ăsta, parlamentul ăsta, să colaborezi cu partidele istorice şi să te izolezi în alegeri, confiscându-le tâlhăreşte, luându-şi răspunderea guvernării singur. Nu-i tâmpit? Că el răspunde acum. Tacâmurile le-aduce Nicu Ceauşescu-2, teroarea o dezlănţuie Nicu Ceauşescu-2. Şi acum, Ceauşescu apare un băiat bun. E compromis definitiv. Îşi face iluzii. Exercită puterea... Nu mi-a plăcut stilul ziarului "Viitorul". Eu, care sunt membru al Partidului Liberal.
- Ce v-a deranjat?
- Păi, zice "Victorie la comunişti, fără glorie". Păi, cum întrebuinţezi cuvântul «victorie» şi «glorie» la comunişti, dom'ne? Trebuie să zici "Jos tâlharii!", "Jos tâlhăria la drumul mare!". E cum i-ai spune unui tâlhar «Excelenţa Voastră». Şi tâlharul zice «Hai sictir». Speranţa noastră e absoluta incapacitate de guvernare a comuniştilor, care nu pot, toţi din Europa, să conducă o comună rurală. Atât sunt de nuli. Sunt nuli ca guvernanţi. Aşa! Una! Şi al doilea este geniul german. Dacă nemţii, care lucrează la "Războiul stelelor" cu americanii, intră în NATO şi spada germană e luată de rugină, Rusia devine o fetiţă foarte cuviincioasă. Şi dacă-i mai pui şi Japonia în spate... Şi nemţii şi japonezii, dacă-i bat în mai mult de trei zile pe ruşi, se fac de râs. Că ruşii, faţă de germani şi japonezi, n-au armată, au funcţionari militari. Nădejdea mea e în neputinţa politică a comuniştilor de pretutindeni şi în geniul reformator al Europei, care are sediul la Berlin. 


Aparut si in volumul "PETRE TUTEA - INTRE DUMNEZEU ŞI NEAMUL MEU" 

22 iun. 2012

Pistolul Năstase şi „trăgaciul” Ponta


Din capul locului aş vrea să lămuresc o chestiune ce se poate dovedi interpretabila: „trăgaciul” este acea piesă de la o armă de foc pe care se apasa, acţiunea având drept rezultat slobozirea glonţului. Răuvoitorii s-ar fi putut gândi la alte prostii, cum ar fi, de exemplu, că „trăgaci” poate fi însoţit de conotaţii dosnice sau, Doamne fereşte! – curioase. Dacă totuşi exista ceva la bază (sau la Paris, de exemplu) o să tratez asta cu o altă ocazie.

Aşadar, Ponta e „trăgaciul” condamnatului Năstase şi este şi principalul responsabil cu reciclarea imaginii respectivului infractor. Că tot veni vorba despre deţinutul Năstase, dar şi pentru că polemicile ce-l au ca subiect par a nu se mai termina vreodată, aş vrea să spun aici un punct de vedere personal sau ce cred eu că e bine în condamnarea infractorului. Nu ştiu dacă va executa măcar o zi de puşcărie, dar asta e treaba lui Kovesi, nu a mea; dacă infractorul Năstase, cu largul concurs al guvernului de puscariabili şi al unui Parlament al Ruşinii Naţionale va sta „afară”, înseamnă că d-na Kovesi va putea să se declare învinsă de sistemul ticăloşit. Personal, am câştigat mult prin condamnarea definitivă la doi ani de închisoare cu executare şi puţin îmi pasă dacă-i va şi executa. Eu mi-am câştigat astfel dreptul legal de a-l numi pe Năstase „infractorul”, „condamnatul”, „banditul” şi „deţinutul” Năstase încă 728 de zile. Asta este, cred eu, mult mai important decât închisoarea propriu-zisă. În plus, cerneala cu care s-au acoperit şi el, dar mai ales acoliţii lui este acum de notorietate internaţională şi subiect de articole pe tot mapamondul, nu doar pe „Almanahele Goagăl”. Nu e momentul încă să explic cuiva de ce mă bucur de condamnarea lui, dar cred că d-na Kovesi ar putea să deschidă şi alte câteva dosare cu acelaşi personaj. Unul dintre ele ar avea răsunet european; mă refer aici la dosarul adopţiilor internaţionale ilicite din perioada când României îi era interzis să aprobe adopţiile de copii, ca urmare a scandalului iscat pe această temă în perioada guvernării sale. Contestatarii pot să aibă un element ajutător ca să înţeleagă că ştiu despre ce vorbesc, dar n-o să le spun nimic despre familia de italieni din Florenţa care a adoptat un băieţel de 5 ani, aşa că să caute ajutor la condamnatul Năstase.

Un alt dosarel interesant este cel cu „maradona tablourilor” de mare valoare, maniera prin care infractorul Năstase lua spăgi de sute de mii de euro. Cu o altă ocazie sau dacă mă enervez pot să dau numele Casei de Licitaţii prin care se făceau mânăriile şi să descriu în detaliu operele de artă ce au servit luării de mită sub acoperire „legală”. Dacă d-na Kovesi nu are ştiinţa despre asta, o pot informa în detaliu.

Un al treilea dosar ar trebui să fie cel prin care deţinutul Năstase împuşca doi iepuri, că mare vânător ce era. Primul iepure se numea „bani pentru campania electorală” (aia pe care a pierdut-o) prin supradimensionarea preţurilor la achiziţiile publice (preferenţiale) la TVR şi SRR; aşa cum arătăm mai demult în două articole referitoare la subiect, la SRR se ajunsese să se cumpere plăci de sunet pentru calculatoare în valoare de 2300 euro bucată, când pe piaţa preţul era de 213 euro. Suma totală necesară unui program de informatizare a SRR a ajuns la 10 milioane de euro, un program similar pentru MapN costând doar 3 milioane de euro, aşa cum arată Raluca Ţurcan, nu o singură dată. Dar asta e plevuşca... Al doilea „iepure” este „iepuraşul STS”. Declarat „integrator al sistemului informatic centralizat la nivel naţional”, aşa cum scrie şi în Monitorul Oficial, STS încheie un contract de nişte milioane de euro, dar secret (secret pe bani publici???) cu SRR condusă de pesedistul Seuleanu. Treaba STS era că tot ce însemna comunicaţie, de orice tip (audio, video, email etc.) să treacă prin serverele STS, chiar şi cele personale, nu doar cele de serviciu. Cu această ocazie, salariaţii au primit dreptul de a-şi face adrese de mail personalizate pentru a fi mai uşor de „vegheat”. Iniţiativa dădea liber ascultărilor de telefoane, interceptării de comunicaţii etc., chiar dacă asta sfida dreptul fundamental la intimitate. Când am povestit despre asta în Parlament, opoziţia n-a venit de la psd, cum mă aşteptam, ci de la pnl prin dandy-ul Cioroianu şi prm – doctoreasa Olguta. Au considerat că visez urât sau că am imaginaţie bogată, dar n-a fost băi, că până la urmă a ieşit la iveală adevărul spuselor mele. Rămâne însă neclară valoarea contractului şi ce s-a întâmplat cu banii ăia „aspiraţi” din bugetul statului”. Raportul Comisiei Parlamentare încă există, dar rămâne ca d-na Kovesi să vrea să-l consulte şi să-l transforme într-un dosar penal.

Dar să-l lăsăm pe „banditul” Năstase să-şi consume spectacolul de un prost gust fioros pe care l-a pus în scena cu aportul medicilor psd şi să ne ocupăm un pic de „trăgaci”... Repet, nu care cumva să vă gândiţi la el ca şi când „trăgaci” ar însemna Dudu sau Dan sau Nicu. Nu, „trăgaciul” Ponta este un plagiator ordinar şi un individ cu studii incomplete. El este şi premierul „guvernului puscariabililor”, cel care se ocupă de conferinţe de presă de minim 4 ori pe zi, cel care declamă prost „sper că Băsescu e mulţumit” şi cel care are o grămadă de treabă pentru a trimite Comisiei Europene scrisorele destinate Consiliului European. Şi de guvern se ocupă cineva? Desigur, nu. Toată activitatea guvernului Mickey Mouse este concentrată pe... Băsescu şi cum să se arate ei mai golani decât şi-a imaginat cineva vreodată. În timpul ăsta, Parlamentul Ruşinii Naţionale 2 (ca 1 a fost cel de 322) elaborează „legi” cu destinaţie specială: Preşedintele Băsescu şi suspendarea lui. Dar asta este doar a doua funcţiune a Parlamentului, deoarece prima este de a-şi subordona tot ce înseamnă instituţie de stat şi de a da legi ce sugruma orice tentativă de democraţie în România. Băieţii se grăbesc, profitând şi de prostia romanilor, de toleranţa lor, dar şi de lipsa noastră de reacţie vehemenţă. Plagiatorului i s-a cerut timid demisia, dar apoi... nimic. Aşteptăm... Ce? Să intervină Europa şi să ceară ea demisia hoţului? Sau aşteptam să-şi „aranjeze” ploile şi ei să-şi vadă de treaba lor? Putea el să susţină un doctorat fără studii de master? Verifică presa ce se ascunde în spatele eliminării din CV a masterului de 3 (trei) luni de la Catania? Spune cineva mai apăsat că Plagiatore ştia de pe 12-13 iunie că pe 18 o să apară plagiatul în presă pe care n-o poate controla, cea internaţională? Văd că răspunsul nu e ferm deloc, dar relativizarea problematicii şi aşteptarea vor conduce la acoperirea hoţiei pe care „trăgaciul” a comis-o.